joi, aprilie 18, 2024

PNL susţine votul uninominal

Aş începe articolul cu o paranteză: presa românească e mare amatoare de can-can. Singura diferenţă între tabloidele care se ocupă cu astfel de subiecte şi presa „de calitate” este că la cea din urmă locul fotbaliştilor şi starletelor e luat de politicieni şi analişti. În rest, reţeta e aceeaşi: „politicianul X. l-a acuzat pe politicianul Y. de…”, „purtătorul de cuvânt al partidului P1 a spus că cei de la partidul P2 sunt…”, „analistul A consideră că guvernul G este…” etc. Presă? Eu i-aş zice mai degrabă zgomot, împrumutând termenul tehnic care se opune informaţiei. Atunci când nu sunt simple înjurături, ştirile astea prezintă opinii fără vreun fel de argumentaţie sau acuzaţii fără vreun fel de temei. Sunt complet irelevante şi sunt date uitării imediat ce apare noul val de ştiri asemănătoare.

Partea proastă este că zgomotul nu se opune informaţiei, ci o şi ascunde. Am observat, nu o dată, cum ştiri politice importante sunt trecute cu vederea de presă. Ultima ştire din această categorie o reprezintă schimbarea de poziţie a PNL în ce priveşte sistemul de vot. Partidul dlui Antonescu susţine sistemul uninominal:

„Opţiunea noastră pentru sistemul electoral este una pentru vot uninominal în două tururi – pentru primari, preşedinţii de consilii judeţene şi Parlament. Din cele două formule sănătoase şi perfect articulate – vot de listă care respectă principiul proporţionalităţii şi vot uninominal care dă alegătorului ultimul verdict – noi optăm pentru votul uninominal şi considerăm că trebuie făcut pasul de la formula intermediară pe care am consacrat-o la alegerile parlamentare din 2008, la o formulă de uninominal curat, în două tururi”
(Crin Antonescu, preşedintele PNL preluat de EvZ)

Singura observaţie pe care trebuie să o fac apropo de acest pasaj este legată de expresia „uninominal curat”. Nu există aşa ceva; expresia vine din impostura veche care a botezat „uninominal” sistemul de vot folosit adoptat în 2008 pentru alegerile parlamentare, un sistem care e, în realitate, mixt-proporţional original. În rest, nu pot decât să susţin declaraţia preşedintelui PNL.

Împreună cu Mihai am scris foarte mult despre reforma sistemului de vot, pe Inventarul Stricăciunilor Politice. Am scris despre problemele sistemului pe liste şi despre necesitatea schimbării lui. Am scris şi despre sistemul original al dlui Stanciu imediat după ce a fost adoptat, înainte ca acesta să fie pus în practică (aici şi aici). Am vorbit despre motivele care îl fac să fie un pas înainte; am vorbit şi despre probleme pe care le are şi cele pe care nu reuşeşte să le rezolve (aici şi aici). La doi ani după adoptarea lui, şi după runda de alegeri parlamentare desfăşurate conform lui, problemele sunt tot acolo. Una din ele – dificultatea de a forma o coaliţie majoritară funcţională în parlament – este la baza blocajului actual, în condiţiile în care în plen e o majoritate fragilă iar în unele comisii parlamentare şi în Birouri Permanente există o majoritate la fel de fragilă dar de altă culoare politică.


Propunerea reprezintă, în acelaşi timp, o provocare şi o oportunitate pentru toate partidele.

Pentru PSD, care conduce detaşat în sondaje, reprezintă posibilitatea de a ieşi din zodia „combinagiilor”, reprezentată de dl Hrebenciuc şi, mai nou, de dl Geoană: oameni pentru care reţeta succesului stă în diverse combinaţii şi negocieri obscure, trafic netransparent de posturi şi de decizii. Mă văd obligat să dau ca exemplu aici înţelegerea dintre PNL şi PSD din 2007: PNL primea sprijin politic, inclusiv împotriva adoptării sistemului de vot uninominal, în schimb PSD primea promisiunea unui sprijin politic pentru un guvern după alegerile parlamentare din 2008. Refuzul PNL de a onora înţelegerea în 2008, precum şi eşecul de după 2009 l-au determinat pe dl Ponta să schimbe macazul, şi să vorbească de victorie pe cont propriu. Însă înfrângerea moţiunii de cenzură l-au „îmblânzit” la loc, şi preşedintele PSD vorbeşte din nou de alianţe şi combinaţii cu PNL. Pentru dl Ponta pasul înapoi e cu siguranţă amar. E treaba lui; problema, din punctul de vedere al interesului public, este că în condiţiile în care cele două partide se înţeleg atât de greu chiar şi în opoziţie, o eventuală coaliţie are toate şansele să fie instabilă şi imprevizibilă, cu toate problemele care decurg de aici.

Pentru PNL adoptarea unui sistem majoritar e o oportunitate de a se afirma ca principal partid pe scena politică. E o cale de a ieşi din postura de partid „balama” (partid care îşi oferă sprijinul oricărui partid mai mare, contra unor beneficii politice uneori excesive), sau din postura şi mai îngrijorătoare de partid anti-sistem (partid care refuză programatic orice fel de coalizare cu oricare din partidele mari).

Pentru PD-L propunerea este un test. PD-L este la ora asta pe locul trei în sondaje, într-o postură în care, teoretic, trecerea la un sistem majoritar i-ar afecta ca număr de parlamentari. În aceste condiţii partidul prezidenţial trebuie să decidă dacă îşi asumă acest risc; asumarea ar fi o dovadă de coerenţă (să nu uităm că există un referendum pentru vot uninominal, referendum la care PD-L a pledat pentru DA), dar, mai important, ar fi o dovadă de maturizare. Ar însemna că PD-L este destul de sigur pe viitorul său ca partid politic încât să accepte să treacă printr-un ciclu electoral din care riscă să iasă serios şifonat din pricina sistemului de vot. Alternativa ar fi să se reîntoarcă la confortul sistemului proporţional şi să spere că într-o bună zi o altă „locomotivă” şi/sau conjunctură fericită îi vor aduce din nou la putere.

În fine, e bine dacă problema se pune de acum, deşi mai sunt doi ani până la alegerile parlamentare la termen. Experienţa anterioară a arătat cât de dificilă poate fi o astfel de schimbare de sistem şi cum, dacă e lăsată până în ultima clipă, riscă să fie abandonată, ca în 2004, sau să fie adoptat un proiect făcut în pripă, ale cărui defecte să se vadă doar după alegeri, aşa cum s-a întâmplat în 2008.

[Publicat pe Inventarul Stricăciunilor Politice]

Distribuie acest articol

11 COMENTARII

  1. Lucrurile sunt mai complicate decat atat.
    UDMR-ul si UNPR-ul nu vor fi de acord cu o asa schimbare pentru ca nu vor intra in Parlament.
    Daca PDL-ul ar sustine-o, ar pierde sprijinul lor la guvernare.

    O solutie ar fi sa se schimbe actuala coalitie si sa se faca una PDL-PNL, astfel putandu-se adopta legea uninominalului.
    Pana atunci insa, o sa mai treaca multa apa pe Dambovita.

    • Marius,

      cu siguranta ca UDMR va intra in parlament pe orice forma de vot uninominal majoritar (VU), nici macar afirmatia ca vor pierde din parlamentari nu e neaparat adevarata. Inca nu stiu de ce sprijin se bucura UNPR, ar putea fi intr-adevar amenintat de VU dar ar putea fi la fel de bine amenintat de prag la vot proportional (VP). Pe de alta parte, nu am nicio indoiala ca UDMR, cel putin, se va opune vehement acestei masuri, asa cum au facut-o si in trecut. Pe de alta parte, PD-L trebuie sa aleaga intre a primi sprijinul UDMR la guvernare si a respecta rezultatul referendumului….

  2. PNL sunt niste nesimtiti, daca-mi scuzati expresia…
    Ei au introdus sistemul struto-camila din 2008 pentru a-si maximiza numarul de parlamentari, desi erau al treilea partid, acum pentru ca in sondaje sunt pe locul 2 le convine sistemul majoritar cu 2 tururi, dupa ce acum cativa ani il contestau vehement…
    Probabil ca si PDL vor fi la fel de nesimtiti si vor face invers (in 2009 sustineau „uninominalul curat”, acum o sa incerce sa se revina la liste)

      • La ce fel de sanctiune va ganditi, mai concret? Votul alternativei „rosii” (daca o putem numi ca atare), votul dat unui tert necunoscut acum (multi de „al doilea Hagi” s-au prezentat la toate alegerile, toti fara exceptie au dezamagit sau ingretosat ulterior) sau non-votul ?

          • 1. Non-votul, exercitat in masa de alegaturi, e o sanctiune. Si sa nu spui ca la adresa democratiei (ar fi retorica politica), ci doar la a clasei politice. A fost o discutie interesanta pe tema asta Plesu – CTP, inclusiv ref. propunerea sanctionarii absenteismului.

            2. Pai ce sa inteleg, daca pe „nesimtitii din PNL si PDL” ii sanctionam si „non-votul nu e o optiune, nefiind, zici, o sanctiune…?

          • 2. Intrebarea mea se referea la optiunile reale (in sens de eficienta a sanctiunii asa cum o vezi tu). Si excluzand galbenul si portocaliul, ramane rosul.
            Sunt de acord ca votul ca sanctiune e necesar (absolut), insa nu si suficient, raportat la optiunile aflate la dispozitie. Or, votul „din ura”(orice sa nu mai iasa aia sau aia) sau votul „raului mai mic” (gen „furau si aia, dar parca nu asa pe fata” :J ) nu mi se par optiuni eficiente si normale. Iar votul unui outsider (vorbesc de partide aici) s-a dovedit si eu cred ca va ramane ineficient:
            – cele 3 „mari” impart catre 80% din voturile exprimate – desi dezamagirea generala e mare, nu e niciun outsider care sa o valorifice. Si asta dintotdeauna
            – sistemul de vot nu va fi schimbat de acestea 3 (la modul radical vreau sa zic), si-ar submina interesele
            – chiar daca outsiderul ar face un scor notabil ori chiar ar castiga, va sfarsi prin a face politica exact ca cei 3 (cu unul din ele va fuziona, ca sa fie treaba mai clara). Acelasi tip de oameni, de interese mici de grup, acelasi rezultat.

  3. Mandula,

    „Iar votul unui outsider (vorbesc de partide aici) s-a dovedit si eu cred ca va ramane ineficient”

    Nu stiu ce semnificatie dai termenului „ineficient”. Daca a vota un „outsider” nu e indicat din cauza ca nu are sanse, atunci ne aflam in fata unui cerc vicios si a unei profetii care se indeplineste pe sine. Nu are sanse pentru ca nu e votat, nu e votat pentru ca nu are sanse.

    Oricum, a nu se intelege ca pledez pentru votarea unui outsider. Pledez, asa cum am facut-o intotdeauna, pentru o reteta simpla de vot :

    „De ce merg eu la vot? Simplu. Din calcul. Motivaţia nu merge mai departe de ce spuneam într-un articol trecut: absenţii sunt ignoraţi ulterior în deciziile politice. E un fapt. Şi opţiunea de vot e pe aceeaşi abordare: calculez ce opţiune de vot va produce ulterior deciziile politice pe care le consider cele mai bune, prin comparaţie. Cu alte cuvinte, prezenţa şi opţiunea de vot sunt chestiuni funcţionale şi impersonale. Sunt un mijloc prin care influenţez o stare de fapt în interesul meu.”
    Absenteismul ca afectiune

    Dar asta deja e cu totul alt subiect, il putem lasa pentru articole viitoare pe subiectul asta, pentru ca, la fel ca in cazul sistemului electoral, sunt absolut convins ca vor mai fi.

  4. Ineficient = incapabil sa fie „un mijloc prin care influenţez o stare de fapt în interesul meu.”
    = irosit, fie din motive de redistribuire ulterioara (vezi unii din actualii parlamentari „iesiti”de pe locul III), fie din motive de mutatii ulterioare (aliante/fuziuni neanticipate, respectiv, la persoane, dezertari interesate)

    Si eu merg pe ideea unui vot simplu. Insa am dubii serioase in a aplica absolut rationamentul tau: „calculez ce opţiune de vot va produce ulterior deciziile politice pe care le consider cele mai bune, prin comparaţie”. Adica metoda „raului mai mic”, deoarece istoria recenta ne-a aratat constant ca diferentele de nivel intre elementele comparate sunt mici, lipsa de coerenta e permanenta, iar comparatia e la nivel redus de tot pe o scara a performantei politice. Daca nivelul asta era sus, poate conta mai putin optiunea, cat exprimarea ei… Dar nivelul la care se pune problema comparatiei e atat de catastrofal, de jos, incat am retineri mari de tot in a nu lua in calcul varianta non-vot. In ideea ca daca gestul ar fi de proportii, ar fi sanse de mutatii in continutul intim al clasei politice astfel blamate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Miron Damian
Miron Damian
Miron Damian scrie analize politice pe forumuri începând cu 2002, sub pseudonimul Doc. A colaborat cu ziarul Cotidianul si cu revistele Dilema Veche si Revista 22. Din 2006 are blogul propriu în cadrul Hotnews, "Inventarul Stricăciunilor Politice"

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro