joi, martie 28, 2024

Poate educația să salveze România ?

Scopul în educaţie nu e să fii primul, scopul este să ajungi la o ocupaţie în care poţi să dai un randament bun. Asta nu se întâmplă în şcoala românească„. Este ceea ce sustine academicianul Solomon Marcus intr-o emisiune difuzata duminica, 28 septembrie, de Realitatea TV.

In aceasta perioada obsedata de clasamente si ierarhii tot mai diverse (top 10, top 100, top 500 etc.) asemenea afirmatii, daca nu sunt trecute cu vederea, starnesc nedumerire. Se stie foarte bine ca idealul de performanta inculcat elevului roman este participarea si clasarea pe un loc cat mai bun la olimpiadele scolare. Iar asemenea olimpiade au inceput sa se organizeze inca din ciclul primar. Obiectivul cel mai drag scolilor si liceelor din România este sa obtina un loc fruntas in feluritele ierarhizari nationale. La rândul lor, universitatilor li se cere sa vizeze diferite topuri internationale.  De asemenea, sistemul de educatie are propriile criterii si clasamente de care trebuie sa tina seama.

Intr-o vreme in care dovada ca esti cel mai bun in educatie e cautata cu atata febrilitate atat la nivel individual cat si la nivel institutional si de sistem, d-l academician Solomon Marcus ne spune ferm ca „scopul in educatie nu e sa fii primul” ci ” să ajungi la o ocupaţie în care poţi să dai un randament bun„.

Facand aceasta afirmatie, d-l academician ne pune cu subtilitate in fata unei ecuatii pe care trebuie sa o rezolvam  daca vrem sa mai dam o sansa educatiei din Romania.

Cum bine stim insa, ecuatiile pot avea diferite solutii, determinate de modul in care se stabilesc valorile variabilei necunoscute. In cazul nostru, necunoscuta este randamentul asteptat din partea educatiei. Cu alte cuvinte, pentru a ne putea lamuri care e scopul educatiei ar trebui sa ne punem de acord asupra tipului de randament pe care-l asteptam in primul rand de la ceea ce va face mai tarziu copilul sau tanarul aflat astazi in formare.

In interventia domniei sale, d-l academician Solomon Marcus opteaza pentru orientarea progresista in definirea randamentului asteptat. „Să nu facem din evaluare un scop în sine. Accentul trebuie să-l punem pe satisfacţia personală pe care o capătă un tânăr atunci când obţine răspunsul la o curiozitate personală. Ceea ce este esenţial în educaţie este să reuşeşti să înţelegi. Asimilarea trebuie dublată de înţelegere” . Ceea ce conteaza in primul rand este dezvoltarea capacitatilor si a competentelor elevului. Predarea ar trebui subordonata dezideratului de dezvoltare intelectuala a elevului. Caci, ne spune d-l academician,  se comite astazi ” o agresiune de multe ori şi din partea părinţilor, a educatorilor. La adresa copiilor de 5-6 ani se comite o agresiune. Nevoia lui de a se întreba este cenzurată, descurajată. De părinţi! În şcoli scrie „Un copil cuminte nu vorbeşte neîntrebat”. Mi-aduc aminte de un film, „tu când vorbeşti cu un om mare să aştepţi ca el să te întrebe ceva”. E obligat să înlocuiască nevoia lui de a întreba cu actul de supunere. Eu nu spun că datoriile nu trebuie să existe, dar dacă din ele facem motorul am ratat actul educaţional

Ar fi extrem de important ca o asemenea definire in termeni progresisti a randamentului asteptat din partea educatiei (care considera prioritara placerea de a invata a copilului si a tanarului) sa faca obiectul unor dezbateri publice care ne-ar lamuri, intre altele, spre ce modele de educatie ne indreptam.

Tot atat de important este insa si ca asemenea discutii sa aiba in vedere faptul ca randamentul asteptat poate fi definit si din alte perspective decat cea progresista.

Putem astfel sa ne situam intr-o logica antreprenoriala si sa consideram ca randamentul asteptat din partea educatiei ar fi definit de insertia rapida pe piata muncii. Astfel educatia ar trebui sa aiba drept scop principal aplicativitatea economica imediata. Cei care ar sustine un asemenea discurs ar putea spune ca degeaba esti curios si-ti pui intrebari daca intrebarile pe care ti le pui nu intereseaza pe nimeni. Ceea ce ar trebui sa educam in primul rand este capacitatea de a face fata exigentelor unui loc de munca. Din aceasta perspectiva, semnificatia respectului normelor socioprofesionale devine mult mai importanta in definirea scopului educatiei decat e in logica progresista.

Nu trebuie sa ignoram nici logica traditionala dupa care a functionat si mai functioneaza inca institutia scolara. Scoala este produsul social prin care o comunitate isi asigura continuitatea. De aceea, ar trebui ca in primul rand scoala sa pastreze si sa transmita ceea ce e specific culturii romanesti, in istoricitatea devenirii ei. Prin educatia pe care o dam astazi copiilor si tinerilor ar fi necesar sa ne asiguram ca vom continua sa existam ca natie.

Nu in ultimul rand, randamentul asteptat din partea educatiei poate fi definit din perspectiva reconstructiei sociale. Am putea foarte bine sa luam ca punct de plecare faptul ca traim intr-o societate in care au avut loc recent transformari radicale. Ceea ce dorim in primul rand este ca in viitor schimbarile care au avut loc sa se stabilizeze si sa construim o coeziune sociala in jurul valorilor care au stat la baza acestor transformari. Asta ar presupune ca in educatia pe care o oferim astazi copiilor si tinerilor sa punem ceea ce credem ca le-ar folosi pentru a indeplini un deziderat de coeziune sociala.

Poate educatia sa salveze România ?

Ipotetic, da, educația ar putea salva România, dar numai dacă românii ar fi convinsi de acest lucru. Si ca sa arate ca sunt pe deplin convinsi trebuie doar sa raspunda colectiv la patru intrebari fundamentale: 1) Ce ar trebui sa schimbam in educatie ?  2) De ce ar trebui sa schimbam ? 3) Cum vom pune in practica schimbarea ? 4) Cum ne asiguram ca schimbam in bine ceea ce vrem sa schimbam ?

Pentru a asigura coerenta raspunsurilor e nevoie sa cadem de acord asupra principiilor fundamentale pe care le punem la baza schimbarilor din educatie. In functie de perspectiva in care ne situam – progresista, antreprenoriala, traditionala, a reconstructiei sociale – solutiile salvarii României prin educatie sunt diferite.

Distribuie acest articol

40 COMENTARII

  1. Da, numai educatia poate salva Romania.

    Cred insa ca e prea tarziu, deoarce s-a creat o distanta intre generatii.

    Nu, nu cred ca numai cetatenii pot determina o schimbare. Trebuie ca economia sa aiba nevoie de asa ceva, Acum nu are, din simplul motiv ca traim cu totii din imprumuturi de consum.

  2. Clasificarile sunt produse ale gandirii umane si sunt utile pentru a intelege mai usor o realitate complexa insa prezinta riscul inducerii unei gandiri dogmatice, a trasarii unor granite rigide (artificiale) care sa delimiteze aspecte interconectate ale unei realitati fluide (mai ales in stiintele sociale). Probabil ca educatia trebuie sa contina in anumite proportii (inegale) toate cele patru perspective (fara a depasi totalul cunostintelor care pot sa fie bine isusite de catre majoritatea elevilor, fara a le distruge acestora motivatia). Cred ca problema care se pune este gasirea „amestecului” optim, tinand cont de problemele pe care le avem astazi (care trebuie evidentiate, ierahizate si corectate) si de tintele pe care suntem nevoiti sa le atingem (cultura democratica – politica, dezvoltare economica – prosperitate, coeziune sociala – morala – toleranta, implicare – spirit critic, etc.) daca ne dorim o societate in care sa ne faca placere sa traim si o viata implinita pentru majoritatea cetatenilor.

    Educatia trebuie sa se adreseze maselor insa ea trebuie sa fie flexibila (si fara acumularea obligatorie de cunostinte nesemnificative pentru majoritatea viitorilor adulti) si sa ofere elitelor sprijinul necesar pentru a se dezvolta (fara elite nu exista progres). Cunostinte de specialitate aprofundate trebuie insusite doar la nivelul invatamantului superior, sau al bifurcatiilor curriculare din invatamantul preuniversitar (mult mai diverse si mai numeroase decat acum). Trebuie promovata ideea educatiei continue, pe tot parcursul vietii.

    Educatia trebuie sa tina seama de interesul elevilor (studentilor) si al societatii si nu de interesul „educatorilor”, insa acestia trebuie sa primeasca respectul cuvenit (inclusiv material) din partea societatii, direct proportional cu asteptarile pe care societatea le are de la ei. Educatia trebuie sa devina o prioritate nationala pentru toti romanii, nu doar pentru cei din sistem, deoarece fara o educatie de calitate decalajul dintre Romania si celelalte tari europene se va mari, cu consecinte directe asupra nivelului de trai si al stabilitatii sociale.

  3. Cei care recurg la argumentație de genul „întrebările pe care ti le pui nu intereseaza pe nimeni, degeaba esti curios si-ti pui întrebări” sunt, de cele mai multe ori, exact din cei care nu prea și-au pus la viața lor întrebări, ascensiunea lor social- profesională având alte fundamente, cele „clasice”, „românești”, iar substratul subliminal al acestui gen de abordare este „Io nu mi-am pus întrebări și iote ce bine am ajuns, e clar, That’s The Way!”.
    Frumoasă emisiunea d-lui Solomon Marcus, mă bucur că nu mi-a scăpat.

  4. Poate clasa politica formata in marea ei majoritate din indivizi care au fentat educatia si si-au cumparat diplome sa salveze educatia?

  5. Asa „prost” cum este, sistemul educational din Romania exporta in fiecare an multe mii (numai medici sunt 3000) de oameni cu studii univeristare pentru munca in specialitatea lor in strainatate.

    • Daca luam ca punct de plecare rationamentul pe care il propuneti, ar trebui sa ne intrebam ce anume justifica aceasta stare de lucruri din punctul de vedere al sistemului de educatie in primul rand (si nu al interactiunilor acestuia cu alte sisteme sociale). Raspunzand la aceasta intrebare aflam de fapt daca vrem sa schimbam ceva sau nu, de ce vrem sa schimbam sau nu si in ce sens vrem sa schimbam sau nu.

      • Exportul de „creiere” formate in Romania este cel mai bun indicator al eficientei sistemului educational al tarii. Toate inovatiile eductionale si legislative ar trebui masurate prin contributia lor la cresterea proportiei de absolventi ai univeristatilor din Romania care isi gasesc de lucru, in competitia globala pentru talent, in afara tarii. Numai un sistem performant in acest fel va produce cresterea abilitatilor celor hotarati sa ramana acasa. .

        • Domnule Manu, eu cred ca ganditi mai mult decat pozitiv.
          Porniti de la un caz special, cel al doctorilor, pentru care cererea in Europa si peste tot in lume si ne vorbiti de „exportul” a catorva mii de creiere luminate pe an. Va anunt cu trsitete ca in viata reala nu e chiar asa. In afara doctorilor poate mai sunt 500 -1000 cei care pleaca afara pentru a-si face meseria cu adevarat. iar jumatate din ei nu au absolut nici-o legatura cu sistemul actual de invatamant. Uitati poate ca sistemul de nostru de invatamant superior are doua componente si viteze. Una ar fi vechiul invatamant de stat care a reusit cat de cat sa mentina o stacheta (pe la jumatatea a ceea ce era) si invatamantul privat caruia prietenii ii spun „fabrica de diplome”. Pe cine va bazati in competitia aceea globala?
          Cu stima

        • Din pacate, de partea cealalta a pietei, acest fenomen este pur si simplu vazut ca si import de mana de lucru (nicidecum de creier;) la un cost convenabil. Cand va ajunge Romania sa importe la randul ei intr-o maniera similara mana de lucru, atunci va fi un semn de real progres.
          Cred deasemeni ca valoarea „creierelor” rezultate in urma unui model de calitate se masoara in numarul operelor si publicatiilor de succes (traduse corespunzator) cu adevarat apreciate inafara tarii.

        • „Exportul de “creiere” formate in Romania este cel mai bun indicator al eficientei sistemului educational al tarii.”

          Dimpotriva, exportul de creiere la care va referiti e cel mai bun indicator al INEFICIENTEI sistemului educational. Poate fi un indicator de eficienta doar la nivel individual.

          Este bine stiut faptul ca, in educatie, eficienta exprima raportul dintre rezultatele obtinute sau efectele observate ale unei politici sau ale unui sistem educativ si mijloacele investite pentru realizarea acestora. Formarea in domeniul medical este printre cele mai costisitoare. Chiar si in conditiile in care se platesc taxe, acestea nu acopera integral costul formarii, cel putin o parte a acesteia fiind sustinuta de stat. In cazul „exportului de creiere” statul nu poate recupera investitia facuta prin taxe si impozite, nu vad in ce consta pertinenta unui asemenea indicator in termeni de eficienta a sistemului. Dimpotriva, daca analizam din punctul de vedere al studentului si al familiei sale, putem vorbi despre eficienta, caci, plecand in strainatatea dupa ce s-a format in Romania, acesta obtine un venit care ii aduce foarte repede beneficii, raportat la ceea ce a investit in perioada in care s-a format.

          • Nu va inteleg logica.

            Mercedes-Benz, BMW si Audi produc automobile apreciate mult in strainatate. Sunteti de acord ca a) nivelul exporturilor acestor marci arata ca industria germana de automobile are un nivel inalt de performanta si ca b) dat fiind standardul de excelenta al acestor trei producatori, automobilele din Germania sunt de calitate buna?

            • Domnule Manu, cu regret am constatat ca tinerii care pleaca nu sunt priviti ca BMW sau Mercedes acolo unde ajung. Daca doriti, in stiinte sub 1% ajung doctoranzi la primele 10-15 cotate universitati. Sub 0.1% raman definitiv acolo, cei mai multi gasesc cu greu o pozitie sau un laborator sa ramana ca si permanenti. As vrea sa cred ca in inginerie sau IT este altfel, procentele sunt mai mari. Noi exportam, da, dar Dacii. Si credeti-ma, am fost mandru sa mai vad alte Dacii pe drumurile Europei.

          • „Exportul de “creiere” formate in Romania” nu cred ca reflecta ineficienta sistemului educational, ci ineficienta economiei si a societatii romanesti de a absorbi absolventii de calitate a universitatilor.

            Un exemplu pozitiv ar fi piata de IT. Datorita ideii geniale a domnului Varujan Pambuccian, care l-a convins pe d. Nastase sa nu impoziteze salariile programatorilor, s-a creat o piata de IT care ofera salarii atractive absolventilor iar acestia nu mai au tendinta de a parasi tara din motive economice. Daca si doctorii ar castiga macar jumatate din cat castiga colegii lor din vest, nu ar pleca atat de usor.

            • Aici nu e vorba despre ce cred eu sau nu cred, ci de mecanisme economice care justifica sau nu eficienta unui sistem de educatie.
              In rest, exemplele la care va referiti tin de interactiunea sistemului economic cu cel de educatie, lucru care, desi extrem de interesant si important, e in afara subiectului acestui articol.

            • Cum poate un absolvent sa se integreze social si sa salveze Romania daca nu isi gaseste un loc de munca in tara?

  6. nu stiu ce a declarat Solomon Marcus si in ce context, probabil cand esti pe cai mari ai o viziune demiurgica asupra educatiei.. problema care se pune este cum ai sa dai unui copil mesajul ca nu e sufficient de bun, ca societatea are nevoie de tinichigii si spalatori de parbrize si ca ar fi bine s-o lase mai moale cu competitiile, ca „Solutia progresista” presupune eliminarea „agresiunii” asupra lui ptr ca in medie a dat dovada ca e cam dobitoc, ca nu intelege ceea ce asimileaza.. cu alte cuvinte ptr nimicnicia a 50% dintre elevi care nu ar invata indiferent de ce sistem educational ar fi implementat sa se sacrifice interesele celeilalte jumatati. copiii trebuie probabil indepartati de sistemul de performanta ca sa ajunga niste mediocrii asemanatori celor din nord America.

    daca selectia s’ar face pur si simplu numai prin examene de dificultate sporita, fara contributia mediilor anuale, probabil ca s’ar putea face o triere mai buna a celor performanti, care ar putea beneficia de un curriculum mai complex decat ceilalti. ideea asta de curriculum uniform si judecat la gramada, precum si ‘sofisticarea’ ideilor legate de cum ar trebui predata materia si in ce conditii nestresante si selenare ar trebui sa se infaptuiasca, m-a uluit intotdeauna..

    Romania are nevoie in continuare ptr copiii ei de un curriculum performant, de inalt nivel, care sa-i dea elevului bun si foarte bun avantaje in competitia cu cei de afara. ptr cei mediocrii, puteti f. simplu sa faceti capitole intregi optionale, ca sa nu-i stresati, si niste licee mai de d’ne ajuta in care sa invete o meserie temeinic. simplificand curiculumul nu faceti decat sa va bateti joc de generatii de elevi, o sa-i desfiinteze asiaticii.

  7. Bineinteles ca educatia este raspunsul strategic cel mai intelept la problematica mizerabila a tuturor popoarelor.

    Problema dintii, a tuturor, se invirte in jurul fondurilor pentru educatie. Deoarece sistemul de invatamint nu produce imediat plusvaloare economica. Banii nu se intorc imediat in sistem. Ba chiar nu se intorc aproape deloc, vezi cazul Romaniei. Plusvaloarea produsa in tara, prin educatie, nu prea ramine in tara. In schimb plusvaloarea simulata, copiatorii si plagiatorii ramin in tara. Ei nu emigreaza, nu cred in cinste, nu cred in valoare si principii, legitimeaza in mod public si deschis furtul. Sistemul de educatie nu beneficiaza de fructele sale cele mai sanatoase, copiii pregatiti si curajosi. Acestia, pe buna dreptate, fug de Romania saraca si corupta.

    Noua CULTURA uslamista legitimeaza discursuri teribile, se valideaza public furtul, se valideaza fara rusine traiul pe bani publici, se condamna deschis ideea de justitie dreapta. Politicienii uslamisti NU sint o intimplare, NU sint un accident istoric. Ei reprezinta apogeul unui rau social imens, o subcultura de mase agresiva, care se razbuna pe moralitatea traditionala, pe principii.

    Sintem in pericol. Mai e un pas pina la violenta in masa. Uslamistii nu vor disparea usor, vor vota mereu. Iar daca se plictisesc de votat, vor fi ademeniti cu sandvich-uri si adusi in autobuzele la urne. Clasa politica NU este problema. Noi toti sintem problema si incapacitatea cronica de a revitaliza un popor debusolat, care a luat-o razna demult.

    Intelectualii trebuie sa vorbeasca, sa scrie si sa cultive dialogul si ratiunea, cu rabdare de Sisif. Poate se va lega ceva treptat, dar ne trebuie noroc si multa speranta. De actiune nici nu poate fi vorba fara putere economica.

  8. Cred ca inca se pune accentul foarte mult pe acumulare de cunostinte si memorare de algoritmi. As vrea ca studentii mei sa fie la fel de curiosi ca un copil de 5-6 ani. Pana in clasa a XII-a multi elevi uita sa mai intrebe „DE CE?”. Nu stiu cata contribuite au parintii si cata contributie are scoala.

    Olimpiadele si concursurile, daca au la baza deprinderile copilului cred ca sunt un lucru bun. Sunt copii care participa cu entuziasm. Invatamantul preuniversitar ar trebui sa il ajute pe copil sa isi descopere talentele.

    In legatura cu invatamantul universitar cred ca modelul antreprenorial ar trebui sa conteze. Ceea ce nu are absolventul de liceu din Romania este o statistica ca aceasta:

    http://www.payscale.com/college-salary-report-2014/best-schools-by-major

  9. Problemele Romaniei nu se limiteaza numai la problema educationala sau a Institutiei Sociale Educationale ci mai degraba putem spune ca mediocritatea educationala e simptoma a Societatii si a Culturii Romane si sa nu mai vorbim a Familiei ca principal Institutia Sociale. Ii tod rati zor cu viitorul stralucitor al Romaniei creat de restructuirarea educatiei (numai de catre fostele cadre) incit va trebui sami pun ochelarii de soare.
    In situatia in care chiar sunteti pusa pe fapte mari (eu sunt mai scheptica in cea ce vreti dumneavoatra sa faceti) cear fi sa trecem toate scolile sub patronajul parintilor si sa dati voce studentilor pe care sunteti atit de determinata sa le schimbati viata sau sa se aduca la masa de discutie si reprezentanti ai antreprenorilor si a oamenilor de afaceri ce vor avea nevoe de acesti specialist si chiar sa se recurga la expertiza din tarile democratice mai dezvoltate (nu numai din Cuba sau Venezuela sau chiar Suedia).
    In final hotarirea de alegere a drumului si a strategiei de reforma nu trebue sa va apartina dumneavoastra si domnului academician nuscumilchiama (niste budgetari) ci parintilor, a cetatenilor platitori de taxe.

  10. Exportul de “creiere” formate in Romania este cel mai bun indicator al lipsei de perspectiv, al silei de a vedea ca aproape orice persoana care pazeste o poarta sau sta la un ghiseu se comporta de parca ar tine Cheile Imparatiei, al dezgustului fata de clientelismul politic si de politicieni.

    Eu mi-as pune serios problema ca poate invatamantul superior ar trebui privatizat daca majoritatea absolventilor lucreaza in strainatate. Statul roman arunca bani pe fereastra – mai bine ar atrage cetateni educati ai Moldovei sa lucreze in Romania

    O solutie ar fi:
    La nivel european, Romania ar putea cere la Bruxelles ca o parte a veniturilor percepute din taxe si impozite cetatenilor romani ar putea fi canalizate catre institutia de invatamant pe care acestia o aleg (universitate, liceu scoala).

  11. N-ar strica niste ore in care elevii sa invete sa manifesteze pasnic, sa invete sa-si interpeleze reprezentantii, sa stie ce drepturi si indatoriri au cand ii opreste politia, sa ia decizii singuri si sa nu asculte de autoritati doar fiindca sunt autoritati.

    Stiintele exacte – ajuta in formarea unei gandiri logice, Insa la Romana Istorie sau Filosofie
    profesorii ar putea gasi ceva timp la sfarsitul anului sa discute critic selectia textelor dintr-un manual. Oare trebuie sa ne placa toate textele? Ce ar alege elevii sa studieze? Selectati textul care v-a displacut cel mai mult si motivati alegerea.

    SI IN COMENTARIUL ANTERIOR – LIPSA-I DE PERSPECTIVA -am mancat o litera dar as putea sa-l parafrazez pe Ostap Bender ca am o masina de scris cu accent rusesc.

  12. Chiar mi-au lipsit discutiile despre Educatie, mai ales ca toate Universitatile din Ro au pierdut cel putin 100 de puncte in clasificarile internationale de acest an.
    Nu, eu nu mai cred ca Educatia poate salva Romania. Pentru ca nu ne mai putem salva noi pe noi insine. Nici nu stim cum, nimeni nu a invatat asta la scoala.
    Desigur, in Ro nu este vorba numai de Educatie, este vorba de toata viata sociala, economica si politica. Dar, revenind la Educatie … sunt prea multe de reparat, aproape imposibil de repus pe roate.
    Cei care mai ies si vad diferite modele educationale in tarile vestice, inteleg ce mare este diferenta intre abordarea din Ro si modul modern de predare a cunostintelor. Pentru ca acolo studiile din domeniul pedagogiei sunt chiar aplicate la nivel scolii.

    1. In Ro predarea stiintei este axata strict pe formule si memorare. Legatura cu viata reala, cu utilitatea notiunilor insusite, este rupta, nu este apreciata pur si simplu. Normal ar fi ca Stiinta sa fie predata inspre aplicatii. Plecand de la nivelul gimnazial si pana la nivel universitar. Sa se inteleaga exact sensul teoriilor si al formulelor. (Studentii nostri pleaca cu diverse burse Erasmus, dar sunt cei mai nepriceputi, cei mai tematori dintre cei de acolo. Ei nu au abilitatea de a utiliza un aparat de masura, nu au abilitatea de a aplica informatiile oferite, nu au abilitatea de a transpune in viata reala sirurile de formule si teorii tocite).
    Nu stiu cum este abordat domeniul Umaniorelor, dar ma indoiesc ca dictarea si repetarea ad-literam a cursurilor duce la cresterea creativitatii. (Tot din experienta studentilor Erasmus – eseul dupa o carte citita este obligatoriu, cu o frecventa de minim 1 eseu la 2 saptamani).
    Studentii nostri nu citesc carti de specialitate. Lor doar li se toarna formule si atat.

    2. Plecatul „creierelor” este ca o legenda. Foarte multi pleaca pur si simplu, pentru ca Ro ii strange. Ii plafoneaza, ii frustreaza. Se simt inutili aici. Da, ne pleaca masteranzii, ne pleaca doctoranzii, medicii, ne pleaca forta de munca foarte bine calificata. Exact asa cum pleaca si cei necalificati, femeile, barbatii, tinerii. Plecarea nu mai este strict a „capsunarilor”, ci a tuturor, din punct de vedere al studiilor. De curiozitate, cam cati medici dintre cei plecati chiar activeaza ca medici din primul an? Din experienta studentilor plecati dupa facultate si angajati, primul nivel al angajarii este nivelul de necalificat. Apoi, odata cu demonstrarea calitatilor si seriozitatii, se recunoaste diploma, se deschide o pozitie de calificat samd. Foarte rar, spre deloc, plecarea se face direct pe o pozitie mai inalta decat cea din Ro.

    3. In Ro invatamantul este mai mult paralel. Este aproape imposibil sa fie eliminate pregatirile. Fie ca sunt la matematica sau romana (inainte de examene), fie ca sunt la limbi straine (toata scoala), fie ca sunt la orice alt obiect pentru medii mai mari. Neacceptarea acestui sistem conduce la rezultate medii, poate cativa norocosi care intra la clase bune sau au norocul unor profesori buni sau a unor parinti stricti care sa reuseasca singuri.

    4. Intoleranta si prejudecatile din Scoala sunt foarte mari. Prima intrebare din anul scolar/universitar este in genere „la ce scoala/liceu ai terminat si cu ce profesor”! Ca si cum acest lucru ar fi trebuit sa conteze! Bun, scuze cu stiutul nivelului, bla, bla, sunt acceptate tacit.

    Se poate discuta infinit despre Invatamantul si Educatia din Ro. Chiar, de ce nu se deosebeste clar Invatamantul de Educatie? Care sunt componentele care separa cele doua notiuni? De ce este tolerata confuzia intre cele doua notiuni? Nu am cunostinte de pedagogie (decat cele clasice, obligatorii), dar pana si eu inteleg ca sunt 2 lucruri diferite.

    • Prin educatie am devenit ceea ce suntem. Cum sa nu poata educatia sa salveze Romania ? Mai trebuie numai ca românii sa vrea sa fie salvati prin educatie.

      • „Poate educația să salveze România ?” Cum altcumva? Instinctul poate, sau poate de catre China, Ungaria, Turcia, Rusia, America, EU??? Apoi, cum adica „ipotetic da”? In sensul in care poate exista o educatie transmisa „bine” si o educatie transmisa „prost” dar pana la urma tot educatie este. – Sau poate ca intrebarea potrivita ar fi: Ce este „bun” si ce este „rau” in sistemul curent de invatamant? Ce merita pastrat si ce merita ajustat? Si: DE CE? – Sau poate ca ceea ce ati vrut sa spuneti este ca: Considera Romanii Educatia ca fiind Importanta? / De ce are Romania (O tara) nevoie de educatie? – Si daca nu vor sa fie „salvati” de educatie, cum altfel? Nu inteleg. Si traditiile sunt o forma de educatie, si religia este o forma de educatie, etc. Deci: Ce alternativa propuneti/exista?

      • Cum puteti sa faceti astfel de afirmatii ca oamenii sunt porodusul scolii ori poate ca dumneavoastra sunteti o exceptie. Nu neg ca scoala are un rol minor in formnarea noastra ca oameni dar sa tinem cont de faptul ca parintii si familia au cel mai important rol urmat de cultura si de societate (din pacate elementele cele mai importanta in formarea noastra sunt independente de vointa noastra ..nu poti sati alegi parintii si societatea in anii formativi).
        Educatia formala sau scoala da elevilor posibilitarea structuralizarii cunoasterii si dezvoltarea abilitatilor si le pune la dispozitie metodologii de studiu ..unele scoli.
        Cum se face ca dumneavoastra le spuneti elevilor ca nu au cei 7 ani sau ca din cind in cind afirmati ca nu e vina scola ca nu poate educa boii si puneti vina pe parinti.

  13. Nimeni nu mai poate sa salveze Romania. Si nici Bulgaria, Franta, USA etc. Statele nationale se prabusesc sub greutatea propriilor guverne ajunse la dimensiuni monstruoase, nesustenabile; urmeaza altceva si lucrurile se precipita vazind cu ochii, chiar daca inca nu e clar ce si cum va fi. Ma mir sa mai vad naivi care vor sa salveze nu stiu ce, care se pun, neintrebati, in slujba unor cauze nationale iremediabil pierdute. Invatamintul de stat e unul dintre ele si nu unul oarecare. E cel mai rau lucru care ni s-a intimplat ca indivizi si ca popoare. Din Rusia pina in America. Mai rau decit razboaiele sau dictaturile. Invatamintul de stat i-a transformat pe romani intr-un popor de legume, sclavi spalati pe creieri, cu frica stapinului, tocmai buni sa traga la primul jug care li se pune in fata. Faptul ca unii dintre ei devin foarte buni profesionisti nu e meritul scolii, ci al lor, rezultatul dorintei furioase a unei minoritati rasarite de a scapa de Romania (ca stat care isi exploateaza, batjocoreste si terorizeaza cetatenii), de a iesi din mizerie impotriva tuturor oprelistilor.

    Scoala publica are drept scop principal sa conditioneze transformarea noilor generatii in sclavi fara ca acest lucru sa fie perceput si constientizat pentru ca, in felul acesta, oamenii sint mai usor de controlat. Am vazut pe undeva citatul asta din Aldous Huxley: „Un stat totalitar cu adevarat eficient e acela in care atotputernicul executiv al stapinilor politici si armata lor de manageri controleaza o populatie de sclavi care nu trebuie sa fie constrinsa, fiindca ii place servitutea”.

    Pe de alta parte, cum citeam intr-un articol de John W. Whitehead, de la The Rutherford Institute, „scopul original al educatiei pre-univeritare in America de altadata nu a fost sa pregateasca tinerii pentru a deveni doctori sau avocati, ci sa faca din ei cetateni care sa-si constientizeze drepturile, interesele si indatoririle ca oameni si cetateni.”

    Invatamintul public e un esec total, o catastrofa (ca tot ceea ce e sub controlul statului, de altfel) si America e locul in care asta se vede cel mai bine. Scolile au ajuns un fel de semi-puscarii, cu detectoare de metal, ciini politisti anti-drog si camere de supraveghere. Rezultatul e o generatie de tineri intimidati, convinsi ca nu au nici un drept, in timp ce autoritatile guvernamentale au puterea absoluta si pot sa violeze drepturile constitutionale oricind doresc.

    Impotriva scolii publice se ridica insa tot mai multi. Recent, Ron Paul a publicat cartea „The School Revolution: A New Answer for Our Broken Education System”. Citeva din cuvintele in care isi explica initiativa:

    „Esti ingrijorat de starea scolilor publice, care nu par sa capabile sa ii invete pe copii sa citeasca, sa scrie, sa socoteasca, dar au o gramada de timp pentru istorie falsificata, economie Keynesiana, minciuni despre razboaie, venerarea statului?

    Si eu, si o solutie e ca parintii sa isi ia drepturile inapoi si sa isi educe copiii cum li se pare lor mai potrivit.

    Milioane de parinti isi educa copiii acasa (homeschooling) deja, si cu cit vor fi mai multi, cu atit va fi mai bine.

    Cartea mea nu doar argumenteaza ideea de secesiune fata de scolile guvernului, ci le explica parintilor cum sa o faca.”

    Desfiintati ministerul invatamintului din Romania. Si-apoi inca vreo alte zece ministere si oamenii vor incepe sa prospere. Cit timp statul le ia cu forta romanilor 80% din ceea ce produc (cuvintul potrivit e jaf), nu se poate iesi din mizerie ca popor. Se vor accentua luxul unei minoritati dominante si mizeria unei majoritati abulice, jefuite la lumina zilei.

    • Parca pe 21 decembrie 2012 trebuia sa fie sfarsitul lumii. Si n-a fost. Tot asa nici statele nationale nu sunt pregatite sa se prabuseasca prea curand, desi multi le prevestesc sfarsitul. Nici scoala ca institutie nu va disparea, chiar daca de zeci de ani buni sunt unii care spun ca nu mai are niciun rost. Scenariul apocaliptic cu privire la educatie a fost si continua sa fie sustinut in nenumarate carti si articole. Si nu e un fenomen recent: cartea lui I. Illich, Deschooling society, a aparut la inceputul anilor 1970.
      Daca spun ca scoala nu va disparea nu inseamna si ca ea nu se va transforma. Despre cum vad aceste transformari am scris aici, pe Contributors, intr-un alt articol (http://www.contributors.ro/administratie/educatie/scoala-societatea-democratia-si-ambalajele-cu-tampiti/ )

    • Sunt deacord cu dumneavoastra L.A. Tipul scolii actuale este depasit complet! Scoala astfel institutionalizata nu se mai poate adresa tinerei generatii care are alte asteptari. Daca pentru stra-bunicii nostri mersul la scoala era o sansa pentru cunoastere, pentru copiii de astazi scoala este o inchisoare, da. Si ma gandesc strict la copilul meu si la indradirea pe care o (re)simte zilnic. Si … cu tristete, eu ca parinte contribui la asta!
      Dar sunt deacord si cu doamna Gorga. Scoala nu va disparea. Ci pur si simplu se va transforma. Exact cum, inca nu se poate anticipa. Controlul transformarii este dorinta oricarul om care studiaza fenomenul si doamna … lucreaza exact in acest domeniu. Predictia rezultatului final al transformarii, viziunea finalitatii este … betie. Oricum, lansarea de teorii este munca oamenilor de stiinta si este o provocare in sine.

  14. Pareria dumneavoastra si a domnului academician referitor la rolul scolii si a Institutie de invatamint in sociatate si in viata oamenilor e cit nu se poate de simplista si are reminiscente socialisto-proletare si deacea cred ca atit dumneavoastra si domnul Academician reprezentati ma degraba problema si nicedecum solutia.
    Hai sa privim Societatea din paradigmul sistemului ce in compleziutatea sa trebue sa obtina un echilibru natural iar orce interventia afecteaza dezechiligrul sistemului indifferent de bunele intentii deoarece “drumul iadului e pavat cu intentii bune”. Scoala si Institutia de invatamint nu exita in vacum sau nu e o institutie complect independenta de Societate sau de cultura acestei societati -societatea e componenta culturii si deci o Societate fara Cultura nu poate exista-. Soala e o Institutie Sociala moderna in comparatie cu celelate Institutii Sociale (ca Familia, Religia, Armata etc) si a evoluat dea lungul timpului; in special inceind cu revolutia industriala ca o extindere a rolului familiei in pregatirea membrilor societatii (cind familia nu mai putea crea membri sociali capabili de a functiona in industrie); dar aproape intotdeuna evolutia Institutiei de Invatamint a fost si continua sa fie reactiva (se dezvolta ca reactie la evolutiile societale) si e greu de imaginat ca Scoala sa devina o institutie de experiment si de de avangarda Sociala (cu exceptia soimilor patriei a pionerilor si a utecistilor..va amintiti?). Afirmatia ca “Institutia de invatamint va salva Romania” e chiar cusuta cu ata alba; decit daca aveti de gind sa ii scoateti la munci patriotice voluntar-obligatorii.
    Privind Societatea din perspectiva Structuralito-Functionala putem spune ca aceasta structura extrem de complexa se compune din elemente interconectate si interdependente numite Institutii Sociale iar fiecare dintre acestea are un rol si o functie bine determinate. Pentru ca aceasta structura sa poata functiona e necesar ca toate componentele structurii sa finctioneze si sa isi faca rolul si functia lor specific in sistem iar orce interventie in orcare din aceste componente sau Institutii Sociale pot afecta toaate celelalte Institutii Sociale ale Societatii (structurii). Cu alte cuvinte interveniti in institutia de invatamint si veti afecta Institutie Familiei, Institutia Politica, Institutia Economica, Institutia Legislativa etc iar neintelegind cum functioneaza Societatea si puteti face mai mult rau decit bine afectind negative celelalte componente.
    O Societate functionala nu poate acea o Institutie Educationala avansata si o institutie Politica sau Economica rudimentara deoarece sistemul va fi haotic si va crea stress in system, iar dea lungul istoriei evolutiei Societale nu exista experiment similar cu cea ce vreti dumneavoastra sa faceti (decit in sistemele autoritare, fasciste si totalitare), iar ca exemplu ar fi Germania in timpul lui Bismarck cind datorita faptului ca Institutia Militara era supradezvoltata se spunea ca “ Germania e o armata cu o societate”
    Daca privim Societatea din prisma Organicista ne putem inchipui ca Societatea e un organism in care diferite organe au diferite functii iar pentru ca organismul sa fie sanatos e necesar ca toate componentele sa fie sanatoase si sa functioneze armonios. Exemplificind: Imaginativa ca Societatea e un corp uman Institutia Politica e Creierul, Institutia Economica e Inima, Institutia financiara reprezinta Arterele, Institutia de Comunicatii reprezinta Mecanismul Motor iar Institutia de Invatamint reprezinta sistemul glandular (anatomia nu e forteul meu). Unele componente organice sunt mai importante decit altele iar fara acestea organul inceteaza sa mai existe sau moare iar altele mai periferice pot handicapa organismal.
    In loc sa iesiti in fata sis sa pretindeti cunoastere eu cred ca va trebui sa o lasati mai moale cu ideile dumneavoastra de Hei Rup si Ura si lasati ca guvernul sa comita resurse (da Domana sa se plateasca pentru studiul de cercetare deoarece cea ce e in graba si gratuit nu merita nici o ceapa degerata) in studierea si analizarea institutiei (de specialisti ce inteleg atit Societatea cit institutia de invatamint) si sa sa dezvolte un plan multidimensional sau un blueprint in care restructurarea Institutiei de Invatamint se face in conjunctie cu modificarile din celelalte Institutii Sociale in asa fel in care tranzictia sa se faca gradual si cu ajustarile necesare si fara sa creeze disturbari sociale majore sau sa nu puna prea mult stress asupra persoanelor afectate.
    Odata ce aceste planuri se digereaza si se dezbate atit de catre cei ce au cit de cit habar ce inseamna Societatea se va deschide dezbaterea publica civica la care vor participa atit media cit si cetatenii. In final cetatenii vor decide daca planul merita aplicat sau nu si nu Academicienii si Profesorii ce sunt dupa parerea mea in conflict de interes direct.
    Doamna Prefesoara si Domnule Academician va trebui sa intelegeti ca Domniile voastre nu puteti avea in mina piinea si cutitul in ivatamintul de stat si in acelasi timp sa faceti planurile de restructurare cum credeti dumneavoastra de cuvinta.

  15. Am citit toate comentariile si toate raspunsurile.
    Concluzia: Toata lumea are opinii despre educatie insa, doar specialistii in Stiintele Educatiei stiu despre ce este vorba.

    • Pai, daca toti e prosti si are opinii de 2 lei si numa’ specialistii in Stiintele Educatiei e destepti si stie despre ce e vorba in propozitie, inseamna ca trebuie data o lovitura de stat si instaurata dictatura specialistilor in Stiintele Educatiei. Sa fie nationalizati, urgent, toti copiii, impuscati toti opozantii etc. ca sa poata specialistii in Stiintele Educatiei sa aduca Paradisul pe Pamint si viitorul de aur al intregii omeniri. Da’ mi-e teama ca e acelasi viitor la care mestereau si Odiosul si Sinistra lui chimista. Si aia credeau ca doar ei si specialistii (in socialismul stiintific, in cazul lor) stiu despre ce e vorba.

      Cine naiba ii impiedica pe specialistii in Stiintele Educatiei sa isi faca un sitem educational privat, al lor, sa vina clientul, sa vada ce ofera specialistii in Stiintele Educatiei, sa citeasca contractul de prestari-servicii si, daca ii convine, sa le incredinteze copilul? De ce vor, neaparat, specialistii in Stiintele Educatiei sa faca experimente pe pielea si banii clientului si nu oricum, ci la scara nationala?

      Iar si iar aceleasi nebunii colectiviste, fasciste, naziste, comuniste. Eu unul nu v-as da nici catelul sa il educati. Cred ca ar turba in citeva zile, ca e obisnuit cu libertatea. Da’ lumea-i plina de prosti care cred ca copilul e ceva, acolo, facut din plastilina… Va puteti incerca norocul.

      Vorbim prea usor despre Stiinte (cu S) si prea inghesuim tot soiul de pareri si teorii scoase din burta (Dr Rajendra Pachauri, indianul ala cu moaca de hot de buzunare alcoolic, si cei 900 de oameni de stiinta ai lui si ai ONU sint fruncea in chestie) sub palaria mult prea respectabila a stiintei. Nu e nici 1% stiinta in chestia educatiei, duduie ema! Cum nu e nici la Pachauri ala. Vorbesti asa lejer despre stiinta fiindca nu te-ai intilnit niciodata cu ea, habar nu ai cum arata si cu ce se maninca.

      Auzi, Stiintele Educatiei… Specialisti in Stiintele Educatiei…
      Matematicienii ce dracu or mai fi atunci? Filosofi? Poeti? Cintareti din drimba? Pareristi?

  16. Stimată doamna Gorga,

    Cred că discutăm performanța într-un mod incorect. După ”revolta” dlui Funeriu se uită un aspect extrem de important- faptul că o clasă e făcută să te învețe- nu să scoată 20…30 de performeri. Responsabilii cu educația la nivel național ar trebui să scoată imediat din sistem pe cei care declară că vor să lucreze doar cu ”vedetele”. Nu e locul unor astfel de oameni în învățământul public, poate că or avea ceva mai mult noroc la privat. Școala- așa cum spunea și dl.academician- are rolul să educe și să-ți ofere ție, beneficiar, singurul lucru cu adevărat valoros pe care ți-l oferă un stat doar pentru că ești cetățeanul lui- adică educație. Cu cei 20…30 de elevi/studenți la clasă- dacă faci doar performanță olimpică- ai terminat de lucru cu marea majoritate.
    Normal ar fi ca toate disciplinele – la toate nivelele – să-și fixeze niște indici de performanță. Matematica de clasa… n-ar trebui să umble după olimpici ci să învețe pe toți elevii să rezolve o ecuația de gradul II- și să și înțeleagă rezolvarea. Altfel, abordarea ”olimpică” e extrem de simplă și total neprofesională ”Eu sunt elită și lucrez dioar cu elitele- restul de 95% să se descurce cum pot…”

    • Domnule Andrei George, sunt parinte de gimnaziu, deci vorbesc in cunostinta de cauza. Ideea asta ca un profesor la clasa trebuie numai sa ridice elevii la nivel mediu este chiar toxica. Invatamantul trebuie DIFERENTIAT pe grupe si clase de elevi. Elevii care au talent nativ si sunt apti pentru performanta au dreptul lor sa fie stimulati si incurajati, invatati si orientati catre performanta.
      DIFERENTIEREA este foarte necesara. Nu este deajuns ca examenul de capacitate sa aiba subiecte medii si 10% dintre elevi sa ia nota 10 la matematica! Asta nu este DIFERENTIERE ci EVALUARE. Sunt doua notiuni foarte distincte. Ceea ce se intampla acum in invatamantul de masa este doar EVALUARE. Diferentierea o fac concursurile si olimpiadele scolare.
      Sigur, putem vorbi de o mare masa a elevilor care nu reusesc sa treaca acest examen de elavuare – Capacitatea. Dar cum acesti elevi au dreptul la educatie, SI elevii foarte buni au dreptul la educatie! Trebuie profesori si pentru cei slabi si mai putin talentati la unele obiecte, dar trebuie profesori si pentru elevii talentati nativ. DIFERENTIERE dupa EVALUARE! Si profesori pe masura!

      • Pentru a putea face o sinteza asupra problemei, astept interventia pe acest forum a unui parinte care sa ceara exact acelasi lucru ca si dvs., dar justificand aceasta nu prin faptul ca are un copil bun care trebuie incurajat spre performanta, ci prin acela ca are un copil slab la invatatura si mai putin talentat care trebuie sa fie educat separat de olimpici pentru a i se da si lui o sansa.

  17. Citez: “Scopul în educaţie nu e să fii primul, scopul este să ajungi la o ocupaţie în care poţi să dai un randament bun. Asta nu se întâmplă în şcoala românească“. Este ceea ce sustine academicianul Solomon Marcus intr-o emisiune difuzata duminica, 28 septembrie, de Realitatea TV.
    In aceasta perioada obsedata de clasamente si ierarhii tot mai diverse (top 10, top 100, top 500 etc.) asemenea afirmatii, daca nu sunt trecute cu vederea, starnesc nedumerire. Se stie foarte bine ca idealul de performanta inculcat elevului” . . . . . . (incheiat citatul).

    Opinia mea este diferita (fara a zice cu asta ca este „mai buna” sau „mai rea” decat „curentul general”).
    Scopul omului (declarat, sau ne, constient, sau ne, etc) este . . . de a ajunge in stadiul de „a cunoaste” (sau mai pe scurt „a sti).
    „A cunoaste” trebuie (ma rog, ar trebui) sa porneasca (in subconstientul fiecaruia) de la sinonimia cu „a sti ce vorbesti” (a vorbi in cunostinta de cauza, a vorbi . . . rational).
    Un exemplu poate fi dat cu „comunicarea” . . . 2 + 2 = 4.
    In acest caz, „cunoasterea” (acestui fapt) da garantia ca intre ce comunica „emisorul” si intre ce isi reprezinta mental „receptorul” exista o suprapunere perfecta.
    Nu acelasi lucru se poate intampla in situatia in care „emisorul” intruneste (pentru acest exemplu) conditia de „a sti” iar „receptorul” ar fi vreun „Tarzan” sau „Mowgli” acum cazut din Luna in fata „emisorului” si care intruneste conditia lui „a nu sti”.
    Simetria din primul exemplu dispare si apare situatia cand unul vorbeste de oaie iar celalalt intelege de ploaie.

    “Scopul în educaţie nu e să fii primul, scopul este să ajungi la o ocupaţie în care poţi să dai un randament bun” . . . O, doamne.
    Scopul fiecarui om este sa ajunga OM. Scopul (datoria naturala a fiecarei fiinte umane) este sa fie primul.
    „Obsedantele clasamente” sunt obsedante pentru ca se fac pe „top 10, top 100, top 500” dar este logic, este natural sa existe (exista si daca vrem si daca nu vrem) ca top 7miliarde si cati om fi la oricare din momentele in care putem pronunta cuvantul „acum”.
    Toata Viata, in toata Clipa, maratonul asta este in plina desfasurare.
    Analogia cea mai buna asupra chestiei asteia ne-o da „focul”: flacarile ce pornesc de la baza se inghit una pe alta, varful fiind intotdeauna constituita de . . . una, acea una care nu ar avea (nu ar fi avut) cum ajunge acolo (acolo unde este „la momentul vorbirii) fara existenta vreuneia din cele ce au format „piramida”, piramida prin care ea a ajuns acolo.
    Orice schimbare de „data”, in orice punct al „ecuatiei” schimba complet ecuatia (de la acel moment, in sus.
    Problema este ca ajungerea „in frunte” nu se face asa . . . deanboulea (desi „dex-ul are definitia lui eu va recomand spaniolul cuvant „deambulando” care inseamna „a merge intr-o directie nedeterminata) ci are ratiuni pe care doar Viata le indica, ratiuni al caror raspuns doar prin „cunoastere” se poate ajunge.
    Atentie, „cunoastere” nu inseamna „transmitere de date”, tot la fel cum transmiterea painilor „din mana in mana” nu inseamna „hranire” . . . .
    (cand eram copil am avut ocazia sa vad cum „painea”, de la cuptor pana la caruta ce astepta sub geam, afara, zbura („prinse”. . . „doua – cate – doua” din mana in mana (de fapt „din maini in maini”) parcurgand astfel distanta dintre locul in care era depozitata dupa (destl de imediata) scoaterea din cuptor si vehicolul ce urma sa o duca la „cooperativa de consum”)
    . . . tot asa cum nici transferul de date dintr-un „terminal” in altul nu inseamna in adevaratul sens „hranire”.
    „Cunoasterea” este „nutritiva” si „il creste” pe al sau consumator in planul cunoasteri tot asa cum substantele nutritive (corespondente) il cresc pe consumatorul lor, in plan fizic
    .
    Este adevarat ca sunt stabilite niste „conventii sociale” (reguli, parte din regulile acestui „mare joc”) si ca in baza acestor conventii acceptam (unii de voie, unii de nevoie) sa ocupam locurile (in acest „tren”) conform numarului indicat in biletul pe care (intr-un mod sau altul) il cumparam de la Societate (cu toate ca „invadarea” spatiului celalalt nu depaseste in, din pacate „prea multi”, stadiul de „sete”).
    Dar acceptand „conventiile sociale” nu inseamna ca cineva traieste (sau ar trebui sa traiasca) fara a-si cunoaste menirea, cu absenta „aspiratiei naturale”, sadita in ei.

  18. La „pomelnicul” anterior, cu scuze pentru „ocuparea spatiului” mai adaug:un articol:
    „A fi” versus „a nu fi” (cu alte cuvinte: „a sti” versus „a nu sti”:

    (cu atentionarea: textul a fost scris in format html. Odata scos din al sau „context” a ramas fara functiunile „link”-urilor si imaginilor din text asa ca pot aparea „deformari suplimentare”. Scuze.)

    Natura a elaborat fiinte (individe) ce apartin (fiecare in parte) uneia din cele trei „forme de Viata”: vegetala, animala si umana.
    Prin „experimentare” (culegere „de la sursa”, de informatie) si prin procesarea (rafinarea) informatiilor captate, fiecare din aceste „uzine” ajunge la a elabora (la randu-i) propriile-i concluzii (propriul „produs”).
    Dintre toate formele de viata, fiinta apartinatoare a . . .
    Superreyno (dominio):Eukaryota, reino: Animalia, subreino: Eumetazoa, (sin clasif): Bilateria, superfilo: Deuterostomia, filo: Chordata, subfilo: Vertebrata, infrafilo:Gnathostomata, superclase: Tetrapoda, clase: Mammalia, subclase: Theria, infraclase: Placentalia, superorden: Euarchontoglires, orden: Primates, suborden: Haplorrhini ,infraorden: Simiiformes, parvorden: Catarrhini, (sin clasif): Euarchonta, superfamilia: Hominoidea, familia: Hominidae, tribu: Hominini, subtribu: Hominina, genero: Homo, specie: Homo sapiens . . .
    aceasta fiind corecta „formula de prezentare” a fiecaruia dintre noi, la care fiecare isi mai adauga propria-i identitate (numele, prenume, data nasterii, etc) . . . dispune intr-o proportionalitate incomparabila (cu cea de care dispun fiintele (individe) din celelalte doua „forme de Viata”) de „capacitatea de optiune”, capacitate de optiune care porneste de la faza de „prezumtivitate” (coeficient „mai mare decat „0 %”) pana la evidenta (coeficient de 100%) care ii permite sa se „imbrace” (invesmanteze) in „forma de viata” la care propria-i vointa o conduce.
    Omul se naste deja animal, situat (cand se naste) precum magarul lui Buridan intre doua capite, iar cel ce vrea sa fie (sufleteste sau „in fond”) o leguma (notez eu aceasta forma cu „- 1”), lucreaza (activeaza, tinde, „trage, in tot timpul”) in directia asta, cel care vrea sa ramana si „in fond” asa cum este „in forma”, sta pe loc (forma pe care am s-o notez cu „1”) , iar cel ce vrea sa apartina in al sau fond formei „umane” (pe care am s-o notez cu „+1”) simte instinctual ca are de umplut un gol imens – tot ce este cuprins intre „locul situarii” (punctul notat de mine cu „b” in aceasta imagine pe care . . . am botezat-o: „puțul vieții”) si „+ infinit” (sau, cu alte cuvinte „infinitul de deasupra „situarii lui”) iar acest lucru (ca in imaginea cu . . .”escalada”) se umple numai printr-un (principiant, pornitor) „fenomen de parcurgere”, fenomen la care incep sa se adauge . . . fenomene, precum „fenomenul de acumulare”, acestea fiind doar un „start” (o apasare de buton) pentru un ulterior sir de fenomene „intregitoare”, amestec care conduce la constituirea acestei „paini” numita „cunoastere” analogic procesului de constituire a „painii” (organice) , paine pe care Isus nu avea cum sa nu o imparta nu doar unor 5000 de oameni (cum a ramas scris prin anale) ci la orice numar cuprins intre „2” si „infinit” („unu” fiind , in acea situatie, el, si stiind noi acum (din aritmetica simpla) ca din „1” putem avea 1/2, 1/3, 1/5, 1/10, 1/1000, . . . . . . . 1/7000000000; nu ne mai putem mira „azi” asa cum se mirau antecesori ai nostri.
    Cu atata amar de „vorbarie” vroiam doar sa spun ca formula „a fi” versus „a nu fi” este egala (aritmetic) cu formula „a sti” sau „a nu sti” si tot la fel de (aritmetic) egala cu formula „cunoastere” versus „ignoranta”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Adriana Gorga
Adriana Gorga
Cercetător ştiinţific în domeniul dezvoltarii invatamantului superior la Universitatea din Lausanne, Elvetia, doctor in stiintele educatiei la Universitatea din Geneva (Elvetia). În prezent, lucrează intr-un proiect de cercetare privind analiza transformarilor curriculare recente din universitatile elvetiene.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro