joi, martie 28, 2024

Poate fi apărată credibil Europa Centrală fără baze permanente NATO în regiune? Cât de real este pericolul unui atac al Rusiei?

Voi încerca, la finalul acestei succinte analize, să ofer răspunsuri punctuale ambelor întrebări din titlu. Până atunci, propun o trecere în revistă a principalelor puncte de vedere, abordări şi evaluări ale situaţiei strategice, politico-militare şi economice apărute în regiunea cuprinsă între Germania şi Federaţia Rusă, ca urmare a ofensivei şi presiunilor regimului Putin asupra statelor din fosta sferă de influenţă sovietică.

„Blocul socialist” de până în 1989 (fosta „Europă de Est”) cuprinde acum două subregiuni distincte, nu atât geografic cât ca apartenenţă structurală sau, dacă acceptaţi, din perspectivă geopolitică: Europa Centrală (ţările devenite membre ale Uniunii Europene şi NATO între 1999 şi 2013, de la Cehia, Polonia şi Ungaria până la Croaţia) şi „zona tampon” Europa de Est (cele şase republici fost sovietice ale Parteneriatului Estic al Uniunii Europene, de la Belarus până la Azerbaijan, din care Ucraina, Republica Moldova şi Georgia speră, cu mai mult sau mai puţine şanse, să adere în viitor la Uniunea Europeană şi/sau la Alianţa Nord-Atlantică).

În principiu, acest articol se referă doar la securizarea de facto a Europei Centrale, deci la statele postcomuniste devenite membre ale ordinii occidentale, care beneficiază teoretic de garanţiile articolului 5 din Tratatul Alianţei[1], cu alte cuvinte la solidaritatea militară a tuturor membrilor NATO, în special la cea a Statelor Unite.

Despre situaţia tensionată din Europa de Est, aşa cum este definită mai sus, am mai scris numeroase articole şi voi mai scrie, cu alte ocazii. Acum vom încerca şi să vedem dacă această clasificare, aproape didactică, Europa Centrală/Europa de Est este cu adevărat funcţională, sau dacă nu cumva ameninţările generate de Rusia traversează ca o lamă de cuţit fierbinte prin unt Europa de Est şi ajung până în Europa numită astăzi „Centrală”, datorită unor interferenţe şi conexiuni istorice, culturale, etnice, geo-strategice, economice (de exemplu, relaţiile speciale Polonia-Ucraina sau România-Republica Moldova, minorităţile ruse puternice din statele baltice, temerile Letoniei, Estoniei şi Lituaniei faţă de agresivitatea crescândă a Rusiei, dependenţa de gazul rusesc a unor state din Europa Centrală, derapajul anti-liberal şi pro-rus al guvernului Orbán de la Budapesta, ezitările Bulgariei, exclava rusă Kaliningrad infiltrată ca un ghimpe între statele NATO Polonia şi Lituania, distanţa relativ mică pe Marea Neagră între baza americană de la Mihail Kogălniceanu, portul Constanţa şi flota militară rusă de la Sevastopol, apropierea posibilului zăcământ de hidrocarburi al României din platoul câştigat în Marea Neagră de Crimeea anexată etc.) care fac ca distincţia teoretică de mai sus să funcţioneze mai degrabă pe hârtie decât în realitate.

Pe măsură ce criza de securitate din vecinătatea estică a Uniunii Europene şi NATO avansează iar războiul din estul Ucrainei, alimentat de ambiţiile „post-imperiale” ale Moscovei este departe de a se încheia, discuţiile privind apărarea credibilă inclusiv a Europei Centrale prind şi ele contur. Nu mai e niciun secret că tema centrală a Summitului NATO din 4-5 septembrie, din Ţara Galilor, va fi legată de consolidarea flancului estic al Alianţei, de evaluarea capacităţii militare a aliaţilor de a răspunde prompt şi eficace unui eventual atac asupra unui stat membru de la frontiera răsăriteană a blocului politico-militar şi, în fine, de dilema înfiinţării sau nu a 1-2 baze militare permanente în regiune[2].

În jurul acestui set de întrebări se profilează deja două mari opţiuni politice, cel puţin diferite dacă nu de-a dreptul divergente, despre care am mai scris recent[3]: cea americano-britanică, susţinută de majoritatea statelor din Europa Centrală, favorabilă ideii unei prezenţe militare a NATO în regiune, şi cea germană (probabil susţinută şi de Franţa sau alte state vest-europene), reticentă la ideea desfăşurării de baze şi trupe permanente la frontiera estică a Alianţei. Zilele trecute, de exemplu, cancelarul Merkel a reiterat opoziţia Germaniei la perspectiva înfiinţării unei baze militare NATO în Polonia, dar a acceptat ca legitimă dorinţa balticilor de a se găsi o formulă credibilă pentru contracararea în timp real a unei eventuale agresiuni în zonă. Cum altfel decât prin baze militare permanente locale? Cu un răspuns militar pornit tocmai din Olanda, Germania sau Italia?

Reticenţa germană pare să se întemeieze pe promisiunea Occidentului din 1997, făcută Rusiei înainte de prima extindere spre Est a NATO, cunoscută şi sub denumirea de „cei 3 Nu”. Spun „pare”, pentru că în realitate aceast acord se referea la contextul în care preşedintele american Bill Clinton afirma atunci că „NATO has no intention, no plan and no reason”[4] pentru amplasarea de armament nuclear şi trupe combatante în noile state membre, şi invita Moscova ca partener în Consiliul NATO-Rusia (structură de cooperare suspendată în primăvara lui 2014), condiţia fiind de bună seamă un comportament paşnic al Federaţiei Ruse, în acord cu normele dreptului internaţional şi cu respectarea suveranităţii statelor din regiune.

În subsidiar, Germania şi Franţa nu doresc să pună în pericol creşterea economică fragilă a Uniunii Europene (oricum economia germană s-a contractat în trimestrul al doilea cu 0,2%, pentru prima dată după mulţi ani de creştere consistentă), prin deteriorarea relaţiei politice şi comerciale cu Rusia, care ar putea duce la scumpirea gazului în Europa (deci la scăderea competitivităţii companiilor, produselor şi serviciilor din Uniune), sistarea exporturilor germane în Rusia (inclusiv, ideea de ultimă oră a lui Putin, cel de automobile de fabricaţie UE), plata unor compensaţii tot mai mari pentru producătorii agricoli europeni care nu mai pot exporta pe piaţa rusească datorită sancţiunilor etc.

Poziţiile aliaţilor se radicalizează şi se distanţează înaintea Summitului NATO de la Newport, de peste două săptămâni. Dacă preşedintele Hollande cere insistent Ucrainei să dea dovadă de discernământ şi responsabilitate în combaterea separatiştilor de la Doneţk (adică armata guvernamentală să-şi apere suveranitatea teritorială mai cu grijă faţă de militanţii ruşi criminali înarmaţi de Moscova, să nu-i rănească) iar cancelarul Merkel exclude deschiderea unei baze militare NATO în Polonia, pentru a apăra astfel onoarea cuvântului Occidentului în faţa onorabilei Rusii a lui Putin, nu la fel văd lucrurile americanii, britanicii şi ţările din regiune care se simt ameninţate.

Generalul american Philip Breedlove, comandantul trupelor NATO din Europa, afirmă tăios şi exploziv că „trebuie să fim pregătiţi” pentru repetarea scenariului apariţiei „omuleţilor verzi” inflitraţi într-o ţară NATO[5]. La înălţimea funcţiei sale, putem presupune că o astfel de declaraţie, făcută unei prestigioase publicaţii germane pe 17 august a.c., nu este întâmplătoare sau hazardată, ci are suportul politic discret de la Washington.

Este tot mai limpede că Statele Unite, alături de Marea Britanie (David Cameron declara pe 1 august a.c. că NATO are nevoie de o restructurare pentru a face faţă ameninţărilor din Estul Europei[6], mai exact de trupe combatante pe flancul estic), se pregătesc să ceară explicit aprobarea membrilor NATO pentru creşterea capacităţilor militare defensive de la frontiera răsăriteană a Occidentului extins. La rândul său, preşedintele estonian Toomas Hendrik Ilves declara că „Rusia nu poate fi un partener”[7] al lumii occidentale, atâta timp cât nu respectă regulile jocului, şi afirma că naţiunile baltice se simt ameninţate de Rusia revizionistă a lui Putin.

Acestea sunt, în linii mari, poziţiile care s-au detaşat. Ar mai fi ceva „pitoresc” de amintit. Activul şi ambiţiosul ministru polonez de externe, Radek Sikorski, a fost recent compromis intern şi internaţional de interceptarea accidentală (?) a unei discuţii informale, în care afirma licenţios că relaţiile de servitute ale Poloniei cu Statele Unite sunt „lipsite de valoare” iar garanţiile de securitate americane neviabile, că e ca şi cum Polonia ar fi angajată într-o relaţie de sex oral cu America, respectiv că Marea Britanie gestionează dezastruos relaţiile externe ale Uniunii Europene (aluzie la prestaţia baronesei Ashton ca Înalt Reprezentant), ceea ce l-a scos pe tenacele politician polonez din cărţile pentru obţinerea postului de „ministru de externe” al Uniunii Europene. Al nostru, în schimb, alintat în cercurile de cunoscători cu apelativul „Gâgă de la Externe”, tace precaut şi înţelept, pe teme poate prea mari pentru proaspătul conferenţiar de la Universitatea Creştină Dimitrie Cantemir[8], dar numeşte disciplinat clientela reşapată de la PSD în funcţii diplomatice înalte. Ce să zicem?, mai bine aşa (dacă altceva nu poate), decât să gândească cu voce tare şi să mai fie şi trădat de servicii, ca promiţătorul star politic polonez Radoslav Sikorski.

Să concluzionăm. Poate fi apărată Europa Centrală cu cei 600 de militari americani dislocaţi temporar în Estul Europei şi cu cele şase avioane (CF-18 Hornet) canadiene[9], trimise pentru câteva luni la baza de la Câmpia Turzii? Categoric nu. Noii membri NATO sunt vulnerabili militar în faţa unei eventuale agresiuni dinspre Est iar bazele „istorice” ale Alianţei, cele din Germania, Italia şi Olanda sunt mult prea departe de zona de interes actuală pentru a servi rapid unei misiuni de respingere. Rusia, fireşte, ştie acest lucru. În plus, poate o singură bază permanentă, localizată să zicem în Polonia, să acopere o regiune care se întinde de la Marea Baltică la Marea Neagră? Categoric nu. O logică simplă îţi spune că ar trebui cel puţin două baze mari, una care să privească spre nord (Polonia) şi alta spre sud, de exemplu în România, facilităţile din Turcia nefiind utilizabile în contextul politic actual.

În fine, cât de mare este pericolul unui atac (fie şi neconvenţional sau „hibrid”) al Rusiei asupra unui stat membru al NATO? În opinia mea (s-ar putea să genereze controverse), pericolul există, chiar dacă este relativ mic, cel puţin deocamdată. Bun, putem presupune că Rusia nu ar dori să se angajeze într-un război autentic şi deplin cu Alianţa Nord-Atlantică, nu ar avea absolut nimic de câştigat. Dar forme confuze şi insidioase de conflict, ca cele din Ucraina? Dar pretinsa protecţie a minoritarilor ruşi din ţările baltice? Dar convoaiele de ajutor umanitar şi misiunile de menţinere a păcii, care nu mai pleacă, de tipul celei din Transnistria? Dar împiedicarea României, dinspre Crimeea anexată, să utilizeze platoul continental câştigat la Haga? Sunt acestea posibilităţi sau simple fantezii geopolitice?

Pentru toate aceste ameninţări de tip nou, reale sau nu, ale secolului XXI, ar trebui oare ca Occidentul, fie prin NATO, fie prin Uniunea Europeană, să ofere astăzi un răspuns credibil? Categoric da. Cel puţin până la recredibilizarea internaţională a Rusiei, pe termen lung, într-un eventual regim cooperant post-Putin.
______________________________

[1] http://www.nato.int/cps/en/natolive/official_texts_17120.htm

[2] http://www.euractiv.com/sections/europes-east/merkel-sceptical-nato-deployments-eastern-europe-303276

[3] https://www.contributors.ro/global-europa/londra-se-alatura-washington-ului-in-dosarul-%E2%80%9Enato-in-estul-europei%E2%80%9D-din-nou-despre-mult-ridiculizata-%E2%80%9Eaxa-washington-londra-bucuresti%E2%80%9D/

[4] http://edition.cnn.com/ALLPOLITICS/1997/03/24/time/clinton.yeltsin.html

[5] http://www.voanews.com/content/nato-commander-says-alliance-needs-to-be-ready-for-new-type-of-warfare/2416614.html

[6] http://www.telegraph.co.uk/news/uknews/defence/11006893/Nato-must-deploy-weapons-in-eastern-Europe-to-combat-Russian-threat-says-David-Cameron.html

[7] http://praguepost.com/eu-news/39541-estonian-president-in-prague-russia-cannot-be-partner

[8] http://www.romanialibera.ro/special/investigatii/titus-corlatean-a-devenit-conferentiar-cu-un-dosar-ce-contine-o-carte-copiata-si-trei-articole-compilate–vezi-pasajele-identice-315205

[9] http://adevarul.ro/locale/cluj-napoca/avioane-lupta-campia-turzii-ambasadorul-canadei-inromania-canada-sprijina-ferm-ucraina-aliatii-nato-stabilitatea-europei-1_536a5a610d133766a871bd1f/index.html

Distribuie acest articol

23 COMENTARII

  1. Problema cu eventualele baze din Polonia sau România este că vor trebui și apărate. Riscând să devină și inutilizabile în caz de conflict, adică s-ar putea ca tancurile americane tot de la Grafenwöhr să trebuiască să vină. O bază amplasată pe malul Prutului ar fi foarte vulnerabilă, nu degeaba acele F-18 canadiene staționează la Câmpia Turzii, nu la Bacău.

    Însă a lăsa impresia că avioanele de luptă dislocate de NATO în toată Europa Centrală și de Est se rezumă la cele 6 F-18 de la Câmpia Turzii și a califica drept ”teoretice” garanțiile oferite de articolul 5 din Tratatul NATO sunt cel puțin deplasate. Și invadarea Europei Centrale de către Rusia e tot ”teoretică”, da? Sau imaginea unei Rusii atotputernice trebuie neapărat promovată, la fel ca în ultimele 8 sau 10 articole ale distinsului autor?

    • Ce sa faci nu cu sase, ci cu 600 sau chiar 6.000 de F-18???
      Pe linga zdorbitoarea superioritate terestra, rusii au mii de avioane de vinatoare de generatia a cincea!
      CIte F-22 pot pune la dispozitie americanii?

      • Mii de avioane de vânătoare?! Unde ai auzit asta, la Vocea Rusiei? :P

        Tu ai idee ce înseamnă MII de avioane de vânătoare?

      • Superioritatea terestră a trupelor rusești e valabilă în fața Ucrainei sau a Georgiei. În fața Occidentului, lucrurile s-au lămurit în 1981: cu aproximativ 500 de rachete nucleare cu rază scurtă și medie de acțiune instalate în Germania, rușii au abandonat planul de invazie terestră cu armamment convențional, care i-ar fi dus în 100 de ore la Amsterdam.

        NATO nu are intenția să invadeze Rusia, dar pentru eventuală ripostă folosește elicoptere împotriva tancurilor de fabricație rusească / sovietică, metodă deja testată în Irak după 1990. Un elicopter e echivalent cu 5 tanscuri, în materie de capacitate de luptă. Și poate lovi un tanc de la aproximativ 16 km, în tip ce tancul ar trebui să se afle la mai puțin de 8 km. pentru a lovi un elicopter. În materie de trupe terestre, rușii sunt competitivi doar în fața țărilor din fostul spațiu sovietic.

  2. Cred ca NATO trebuie sa traseze „linii rosii” in relatia cu Rusia si sa aiba capacitatea de a le apara. Dar Occidentul a actionat pripit si superficial si a trasat aceaste linii prea aproape de Rusia: in Crimea si in Donbass. Evident ca Rusia le-a depasit si acum Occidentul, de frica sa nu isi piarda credibilitatea, promoveaza o linie a confruntarii cu Rusia. (Si din cauza asta chiar se contureaza un pericol la adresa Occidentului!). Cred ca trebuie gasita o solutie negociata a conflictului din Ucraina si ca „liniile rosii” trebuie trasate la granitele NATO/UE. Si sa se refere si la actiuni de gen infiltrari. Adica o zona mai mica, dar aparata mai ferm.

    • E un fenomen mai amplu, care se desfășoară la scară istorică: Occidentul se extinde grație unui model de societate evident mai performant, iar Ucraina e astăzi în situația Poloniei din anii ’80. Am mai dat exemplul ăsta, dacă trăiești la Hust sau la Mukacevo, e mai aproape Viena decât Kiev-ul și opțiunea pro-occidentală apare imediat. Exact cum era și la Timișoara pe vremea lui Ceaușescu, simplul contact cu programele tv.iugoslave determina bănățenii să aibă o cu totul altă perspectivă asupra regimului din România, comparativ cu vasluienii, de exemplu.

      Perspectiva dvs.e destul de românească, Occidentul nu acționează împotriva Rusiei pentru imagine în ochii esticilor. Occidentul vorbește pe mai multe voci, că așa e în democrație, dar cei care suțin un anumit punct de vedere chiar cred în el, indiferent dacă vorbim de UK sau de Germania (care optează evident pentru abordări diferite în privința Rusiei).

    • Si cine ar trebui dupa parerea dumneavoastra sa traseze „linii rosii” in relatia cu Rusia ? Obama ?? Mi se pare foarte relevant faptul ca domnul Naumescu nu pomeneste nici macar o singura data numele lui Obama ! Am avut ocazia sa urmaresc in direct la televizor dezbaterea dintre Barack Hussein Obama si Mitt Romney din timpul campaniei electorale din 2012; la intrebarea moderatorului „what’s the biggest geopolitical threat facing America ” Romney a raspuns Rusia iar Obama l-a ridiculizat… Iata ca Romney a avut dreptate.. (http://blogs.wsj.com/washwire/2014/03/23/romney-i-was-right-about-russia/)
      Pe de alta parte chiar crede cineva ca, in cazul in care Putin ataca un membru NATO, Barack Hussein Obama (laureat al Premiului Nobel pentru PACE) va risca declansarea celui de-al III-lea razboi mondial atacand Rusia doar pentru ca articolul 5 din Carta NATO cere asta ?? Va trasa alta „red line” si va aduce un nou „reset button”..Va mai amintiti comentariul lui Obama adresat lui Medvedev ca va fi mai „flexibil” dupa ce va fi reales ?http://www.telegraph.co.uk/news/worldnews/barackobama/9167332/Barack-Obama-microphone-gaffe-Ill-have-more-flexibility-after-election.html

      • @D. Georgescu: 1. Romney a gresit. Nu Rusia e cea mai mare amenintare pt. America, ci China (uita-te la PIB si la bugetul pt. aparare si mai ales la evolutia lor). Rusia doreste doar sa-si pastreze sfera de influenta in fostul spatiu sovietic minus Tarile Baltice, China doreste sa domine lumea. Conflictul Occident – Rusia pt. Ucraina impinge Rusia in bratele Chinei. Asa cu spunea Omar Bradley, este „the wrong war, at the wrong place, with the wrong ennemy”. 2. Cred ca Obama va apara tarile NATO. Nu e prudent pentru dictatori sa conteze pe „flexibilitatea” liderilor democratici si sa subestimeze determinarea acestora in respectarea angajamentelor formale. Chamberlain si Daladier, „conciliatoristii” care au semnat cu Hitler acordul de la Munchen erau la putere si in septembrie 1939, cand Anglia si Franta au declarat razboi Germaniei pentru apararea Poloniei aliate. Ca nu au reusit sa o apere e o problema militara, nu politica. La CUM anume va fi aparat spatiul NATO se va discuta la summitul din Tara Galilor.

        • China e departe, iar prezența ei în politica germană sau franceză e absolut zero. Ceea ce nu se poate spune și despre Rusia. Astfel încât, pentru Statele Unite, Rusia e o problemă mult mai gravă și mai fierbinte. Mai ales dacă estul Europei va necesita noi trupe dislocate în zonă. Ceea ce sigur nu se va întâmpla din cauza Chinei.

          China poate coloniza toată Africa de Est, dacă dorește. Interesele americane sunt nesemnificative în acea zonă.

          • Zona Asia-Pacific e viitorul, Europa si Atlanticul sunt trecutul. Si americanii stiu asta, dovada „recalibrarea” dinspre Europa spre Asia. Trupele americane sunt in Japonia si Coreea de Sud, SUA apara Taiwanul. Alea sunt bataliile viitorului. Interesul SUA ar fi fost sa aiba Rusia ca aliat impotriva Chinei, nu sa se implice in lupta pentru niste teritorii fara importanta din Ucraina. De-aia l-am citat pe Omar Bradley.

        • Cât despre Rusia ”împinsă în brațele Chinei”, cu un asemenea aliat cine mai are nevoie de dușmani? :P

          Chiar și parteneriatul Statelor Unite cu Uniunea Europeană scârțâie din când în când, datorită atitudinilor pro-ruse exprimate adesea de Franța și de Germania. Rusia nu e un partener pe care să se poată conta, așa că e mai safe să fie partener al Chinei :)

          • Cum ar putea SUA sa fie partener al Chinei? China ameninta tari aliate cu SUA: Japonia (revendica ins. Senkaku) si Filipinele (revendica ins. din Marea Chinei de Sud). Cum ar putea exista un astfel de parteneriat, daca SUA apara Taiwanul, provincie rebela a Chinei? Divergentele SUA-China sunt ireconciliabile. China urmareste sa devina puterea dominanta la nivel mondial si are toate sansele: populatia imensa, PIB-ul care a ajuns la 60% din cel al SUA si creste mereu. Bugetul pentru aparare creste si el. Rusia nu ameninta aliati ai SUA si nu poate fi un pretendent la statutul de putere mondiala dominanta: are mai putin de jumatate din populatia SUA, un PIB cat al Italiei si un buget al apararii doar cu 50% mai mare decat al Frantei. Rusia are un singur obiectiv major: sa-si pastreze sfera sa de influenta (fostul spatiu sovietic minus Tarile Baltice). Cu Rusia se poate face un compromis, cu China nu.

  3. Nu inteleg ce vrea sa spuna autorul cu faptul că ”facilitatile din Turcia nu sunt utilizabile in acest context politic” ?
    Este vorba de facilitatile NATO din Turcia sau de bazele turcesti ?

  4. Bun articolul
    Singura nelamurire:
    „Dar împiedicarea României, dinspre Crimeea anexată, să utilizeze platoul continental câştigat la Haga?”
    Si-a manifestat Rusia intentia de a nu recunoaste decizia de la Haga?

  5. Merkel nu da doi bani pe Romania, Polonia etc.

    Pentru ea si lacheul ei francez, Romania, Polonia, Tarile Baltice n-au decat sa fie ocupate si anexate de Rusia, atat timp cat teritoriul german ramane neatins si afacerile merg.

    Cinismul Frantei si Germaniei tradeaza o ipocrizie sadea, evident, pentru ei estul si vestul sunt doua lumi total diferite. Pentru Franta si Germania, Romania e un fel de Burkina Faso, in timp ce Occidentalii sunt rasa stapanitoare.

    Ce inseamna sa ai realitatea in fata, cat se poate de clara, si sa o ignori total. Putin anexeaza tot ce poate si va merge cat de departe va fi lasat sa mearga. Cand e vorba de psihopati ca Putin trebuie sa-i fortezi sa faca ceea ce e drept, nu merge cu vorba buna.

    Impotriva Rusiei trebuie sa duci un razboi economic total, care sa ingenuncheze economic tara si sa-i faca pe rusi sa-l dea jos pe Putin sau sa moara de foame cu el de gat.

    Toate discutiile despre reconciliere, tratate, sunt prafuri in comparatie cu nebunia lui Putin.

    • Nu cred ca-i chiar asa; in primul rand Germania a devenit motorul si cea mai importanta tara din Europa fara sa traga un glonte. De ce ar renunta la rolul ei si la tari care sunt evident piete de desfacere si parteneri economici si politici? Apoi, doamna Merkel e crestin-democrata si fiica de pastor. In biografia ei am citit ca cea mai veche amintire din copilarie e construirea zidului Berlinului, cand mama ei plangea iar tatal ei se ruga. Nu stiu pe cine iubeste, dar sigur nu pe rusi. Asta nu o impiedica sa joace rolul unui mediator, si e clar ca in conflictul est-vest ea joaca pe politistul bun, iar SUA pe cel rau, dar nu-i vad renuntand la aliantele existente indiferent de sentimente.
      De cealalta parte, Rusia lui Putin evident ca se apropie de o noua faza a dezmembrarii si putem doar spera ca aceasta sa fie cum se zice „un fasss si nu un boom..”. Caci oricat ar blestema Putin democratiile – liberale si NATO e clar ca cel mai mult se teme de „revolutiile colorate”, adica miscari ale popoarelor de la granitele Rusiei care dau un prost exemplu si pentru supusii sai, adica se teme pentru sitemul sau de putere. E limpede cred ca Rusia nu va mai apuca alegeri libere si corecte cat de cat in viitorul apropiat.

    • germania si franta au tot interesul ca romania sa nu fie burkina-fasso, au acceptat-o chiar in clubul UE (chiar daca multi s-au cam lamurit cum e si ar da-o afara, la fel si cu grecia si datoriile ei) din pacate nu-i pot da nici pe ponta, sova, udrea si ai lor afara de la butoane.
      ce interes ar avea sa fie de pilda olanda sau spania la nivel de burkina? sa se dea mari ca au eliminat in finala mondiala burkina?
      un articol gen noua ordine mondiala, mai lipsesc evreii (si bineinteles, vesnicul ribentrop-molotov, piatra de temelie a europei moderne)

    • Cinism si ipocrizie?!
      Fara doar si poate, dar nu numai atat!
      Avem in minte experienta anilor ’30, cind anglo-francezii au tot facut concesiuni lui Adolf: lasa sa se uneasca cu Austria, lasa sa ia Cehoslovacia, lasa sa ocupe jumatate din Polonia, ii dam astea si o sa se sature, se opreste, nu mai vine si peste noi!
      Dar nu a fost o decizie buna, nazistii nu s-au multumit cu atat.
      Aveti impresia ca Putin este mai rezonabil?!?!

    • Singura aserțiune valabilă e cea privind ipocrizia Germaniei și a Franței.

      Dar restul chestiunilor arată destul de diferit. Germaniie i s-ar împotmoli urgent afacerile, dacă Rusia ar ajunge la granița ei ocupând Polonia. Germania este ACUM tolerantă cu Rusia, pentru că transformarea estului Ucrainei într-o nouă Transnistrie ”fierbinte” (cam ca în 1992) și anexarea Crimeei chiar nu afectează deloc economia germană. Dar ocuparea Poloniei ar afecta-o serios, iar ipocrizia nemților până la urmă asta ar la bază, obsesia de a produce bani ”și de pe viu și de pe mort”.

      Ce se întâmplă mai grav cu Germania e altceva: e infestată cu agenți de influență ai Rusiei, mulți dintre ei cunoscându-l pe Putin din epoca în care el era oficial rezident la Dresden, în fosta Democrată, dar în practică se afla în RFG mai des decât le-ar plăcea acelor politicieni s-o recunoască.

  6. Din pacate situatia actuala chiar seamana cu cea din perioada interbelica, vest-europenii avand un ton conciliant fata de agresor, in timp ce anglo-americanii se pregatesc sa-i dea riposta. In acest timp romanii inca nu au identificat agresorul, aflandu-se intr-o faza anterioara care presupune mari eforturi pentru definirea notiunii de agresor…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Valentin Naumescu
Valentin Naumescu
VALENTIN NAUMESCU este profesor de relații internaționale la Facultatea de Studii Europene a Universității Babeș-Bolyai Cluj, președintele think tank-ului Inițiativa pentru Cultură Democratică Europeană (ICDE) și directorul Centrului EUXGLOB. Este abilitat în conducerea de doctorate în domeniul relații internaționale și studii europene și este coordonatorul programului de master de Relații Internaționale, Politică Externă și Managementul Crizelor (în limba engleză) de la UBB Cluj. Între 2005 și 2007 a fost secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, iar între 2008 și 2012 a fost consulul general al României la Toronto. Are gradul diplomatic de ministru-consilier, obținut prin concurs.A publicat 23 cărți, în România și în străinătate (Marea Britanie, Canada, Olanda), ca autor unic, coautor, editor sau coeditor și peste 60 de articole științifice și capitole/studii în reviste de specialitate și volume colective. Printre cărțile publicate în ultimii ani se numără: Politica marilor puteri în Europa Centrală și de Est. 30 de ani de la sfârșitul războiului rece (Humanitas, 2019), The New European Union and Its Global Strategy: From Brexit to PESCO (Cambridge Scholars Publishing, 2020), Războiul pentru supremație SUA-China și cele cinci forțe care schimbă lumea. Consecințe pentru România (Polirom, 2022) și Great Powers’ Foreign Policy: Approaching the Global Competition and the Russian War against the West (Brill, 2023).

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro