joi, martie 28, 2024

Poate România susţine Alianţa „Moldova Euro-Comunistă” de la Chişinău?

Din păcate pentru Republica Moldova, am avut dreptate. Ca cetăţean român, legat sentimental şi familial de Basarabia, n-aş fi vrut să am. Ca autor însă, nu pot să nu remarc că, pe 27 decembrie 2014, am fost primul analist din spaţiul public românesc care semnala limpede riscul deturnării mesajului alegerilor legislative de pe 30 noiembrie, prin formarea unei majorităţi ipocrite, hibride, care să includă Partidul Comuniştilor, cel mai mare duşman al României şi al identităţii româneşti de peste Prut.

În articolul la care fac referire, „Impasul coaliţiei pro-europene de la Chişinău. Înlocuirea PL cu PCRM ar schimba esenţial mesajul alegerilor”[1] spuneam că ar fi bine ca „Preşedintele Klaus Iohannis să efectueze vizita oficială la Chişinău, acordând astfel girul României noilor autorităţi politice rezultate în urma alegerilor parlamentare din 30 noiembrie, numai atunci când se va fi asigurat că mesajul acestor alegeri este respectat şi că Partidul Comunist, o formaţiune care urăşte prin definiţie România şi românismul din Republica Moldova, nu este parte a majorităţii parlamentare şi nu ia parte la deciziile noii puteri de la Chişinău”. În condiţiile cooptării PCRM în noua majoritate, asistăm la sfârşitul ideii că alegerile din Republica Moldova au fost „câştigate” de pro-europeni. Comuniştii şi, prin ei, opţiunea anti-occidentală şi anti-românească au revenit, printr-un compromis cu Vlad Filat şi Marian Lupu (care a plecat tot de la comunişti), la tabloul de comandă.

Formarea majorităţii PLDM-PCRM-PDM (în ordinea mandatelor din Parlament, respectiv 23-21-19), care va conduce Republica Moldova în următorii patru ani şi va alege peste doar 14 luni Preşedintele Republicii, impune anumite reconsiderări politice, rostite sau nerostite, din partea României, Uniunii Europene şi Statelor Unite. Sigur, este dreptul oricărui stat suveran să-şi desemneze conducerea iar Republica Moldova nu este o excepţie. Din acest punct de vedere, Bucureştiul sau Bruxelles-ul nu pot decât să ia act de voinţa liderilor politici de la Chişinău şi de mecanismele constituţionale ale constituirii noii puteri. Nu e vorba aici de „amestecul în treburile interne” ale unei alte ţări, în fond fiecare doarme aşa cum îşi aşterne.

Pe de altă parte, tot ca stat suveran, membru al Uniunii Europene şi al NATO, România are tot dreptul să evalueze situaţia politică actuală din Republica Moldova pe baza unei grile proprii de criterii (strategice, istorice, culturale), formulând o politică demnă din perspectivă naţională, nu una bazată pe clişee, banalităţi şi „formule de convenienţă”, doar pentru că nu avem curajul să spunem ce gândim.

La Bucureşti este necesară acum o atitudine lucidă, moderată dar francă, în consonanţă cu interesele de stat al României, ale cetăţenilor români care locuiesc în Republica Moldova precum şi ale cetăţenilor acestei republici, tot mai mulţi conform ultimului recensământ, care se declară etnici români. Nu mai putem lăuda la nesfârşit ceea ce nu este de lăudat. Dacă privim, de exemplu, spre modul ferm, asertiv şi consecvent în care Polonia a abordat în ultimii douăzeci de ani relaţia cu Ucraina vecină, definindu-şi un „timbru propriu, o voce bine auzită şi respectată” în Europa, probabil că nu ar trebui să mai fim ezitanţi şi formalişti când vorbim despre soarta unui spaţiu care a fost furat României de către sovietici (deci de părinţii fondatori ai PCRM, recent cooptat în majoritatea parlamentară de la Chişinău), în baza Pactului Ribbentrop-Molotov.

Formarea Alianţei „Moldova Euro-Comunistă” nu era obligatorie pentru salvarea republicii de la un dezastru politic. Am fi putut lua în considerare o asemenea soluţie de avarie, doar dacă partidele pro-europene nu ar fi avut minim 51 de deputaţi şi, să zicem, ne-am fi putut trezi cu un premier comunist sau socialist pro-rus. Fără majoritate, compromisul era poate de luat în calcul, dar nici atunci nu era obligatoriu de făcut. Alegerile anticipate sunt, la urma urmei, o soluţie constituţională şi bărbătească. Însă PLDM, PDM şi PL aveau (au încă) 55 de deputaţi, suficienţi pentru formarea guvernului şi pentru a ţine comuniştii şi socialiştii pro-ruşi în opoziţie. Nici aşa n-au putut.

Cele trei partide pro-europene nu s-au înţeles la negocieri. Între liberalii lui Ghimpu şi Chirtoacă şi democraţii lui Lupu şi Plahotniuc sunt doar 6 mandate diferenţă (13-19), dar s-a considerat că tot ce pretinde PL este „prea mult”. Mai bine cu Voronin decât cu liberali în funcţii înalte la Chişinău?! În România, de exemplu, cu doar 6% în parlament, UDMR are vicepremier, trei ministere şi acces la guvernarea locală de vreo 20 de ani, indiferent de partidul câştigător, pentru că nimeni nu le-a zis că „au mai mult decât li se cuvine”. Micimea gândirii politice de la Chişinău este uluitoare pentru o ţară care aspiră (sau nu?) la apartenenţă occidentală.

Guvernul minoritar PLDM-PDM, cu doar 42 de deputaţi proprii din 101, nu va putea face nimic fără Partidul Comuniştilor. Nici măcar banalul buget anual nu poate trece fără aprobarea condiţiilor PCRM. Nu mai vorbim de revizuirea Constituţiei, de NATO, de chestiuni care ţin de recunoaşterea identităţii româneşti (limbă, etnie, relaţia cu societatea românească), de apropierea de România, de asigurarea unei independenţe autentice a justiţiei etc. PCRM este, de fapt, parte a procesului politic decizional din Republica Moldova. Ca să înţelegem ce au făcut „pro-europenii” şi cine decide acum la Chişinău, iată o mostră din gândirea liderului comunist Voronin, nu mai veche de noiembrie 2014: „Ceea ce n-au reuşit atunci cu alde Hitler, nu vă supăraţi, alde Antonescu, cu tancurile, cu avioanele, acuma le fac paşnic cu Uniunea Europeană”. Dacă tot e să ne spunem fraţi unii altora, deşi formula mie mi se pare nepotrivită (discutăm altă dată despre acest clişeu), atunci să întrebăm şi noi, pe măsura constatării comuniştilor şi pe înţelesul lor: păi bine, fraţilor, asta aţi înţeles voi din Uniunea Europeană? Că e continuarea visului lui Hitler? Nu mai bine rămâneţi voi atunci, nederanjaţi, în continuarea visului lui Stalin?

Nu laud aici comportamentul la negocieri al Partidului Liberal. Târguiala finală mi s-a părut jalnică, nedemnă pentru miza politică uriaşă pe care înţelegeam că ar fi dispus să o asume PL, dacă ar ajunge în opoziţie. Mi-au părut însă speriaţi că pierd totul şi debusolaţi în faţa spectrului opoziţiei (pentru care am realizat brusc că nu erau, de fapt, pregătiţi politic şi moral), umilindu-se în cereri repetate care nu îşi mai aveau rostul, din vreme ce era clar că în joc intrase PCRM, cu 21 de mandate. Dar să spui ceva de genul: „Dacă nu Preşedinte, măcar Speaker, dacă nici Speaker, măcar Transporturile, dacă nici Transporturile, barem Economia, numai daţi-ne ceva tare” pe mine m-a dezamăgit. Nu e însă totul pierdut pentru Partidul Liberal, am mai spus. Cu mai multă maturitate, demnitate şi curaj ar putea reuşi o prestaţie frumoasă şi convingătoare în opoziţie, promovând discursul pro-occidental complet (UE plus NATO) şi pro-românesc. În fond, să ştii să faci opoziţie e lucru mare (nu oricine poate, cu bune rezultate) iar acesta e un alt „meşteşug politic”, şi o vocaţie morală în anumite momente ale istoriei, care trebuie învăţate urgent peste Prut. Prin anii 90, spuneam, în România, că dacă PNL are, istoric vorbind, vocaţia guvernării, PNŢCD-ul lui Maniu şi mai târziu Coposu avea, cu siguranţă, superba vocaţie de a spune NU. PL va trebui să convingă alegătorii, în anii următori, că merită să crească politic şi să devină o alternativă credibilă la guvernul Alianţei „Moldova Euro-Comunistă”.

România trebuie să iasă urgent din discursul plin de clişee, banalităţi şi „formule de convenienţă” privindu-i pe „fraţii” din Republica Moldova. Chişinăul nu mai trebuie alintat, doar pentru că a învăţat să spună „mama, tata, Uniunea Europeană”. A venit vremea să i se ceară mai mult. Să livreze performanţe mai concrete în reformele promise. Pentru că Preşedintele României va trebui să efectueze totuşi vizita oficială la Chişinău (promisă Preşedintelui Timofti atunci când niciun demnitar nu se gândea că revenirea comuniştilor la putere este posibilă, după alegerile din 30 noiembrie), soluţia este ca, în întâlnirea cu Preşedintele Republicii Moldova, Klaus Iohannis să nu laude formarea acestei majorităţi dar să spună concret ce anume trebuie să facă noul guvern de la Chişinău (în justiţie, administraţie, economie, politica externă, relaţia cu România) pentru a spera în continuare la susţinerea Bucureştiului în lungul drum al Moldovei spre Uniunea Europeană. Această susţinere nu trebuie să mai fie necondiţionată. Altfel spus, dacă susţinem guvernul care se va forma pentru anumite măsuri pe care le va lua, la fel de bine putem susţine, chiar public, şi Partidul Liberal, pentru eventualele lucruri bune pe care le va face în opoziţie. Lucrurile trebuie, astfel, nuanţate.

Zarurile par aruncate. Tot răul spre bine, să zicem cu jumătate de gură, cel puţin acum avem la cine să ne uităm şi la guvernare, şi în opoziţie. Altminteri, socialiştii pro-ruşi ai lui Dodon ar fi fost alternativa la puterea pro-europeană, în colaborare cu PCRM, iar la un moment dat ar fi câştigat alegerile, inevitabil, prin erodarea puterii într-o perioadă dificilă. Republica Moldova oricum nu va adera în următorii patru ani la Uniunea Europeană şi, probabil, nici la NATO, prin prezenţa comuniştilor în actuala majoritate.

Democraţia şi sistemul de partide moldovenesc se resetează, în chip ciudat, decepţionant pentru moment dar, cine ştie?, cu oportunităţi viitoare interesante. Discursul României faţă de Republica Moldova va trebui, în consecinţă, reformulat, ieşindu-se din clişee şi trecându-se la un set de criterii şi performanţe clare care trebuie îndeplinite la Chişinău, de către noua putere, pentru a beneficia în continuare de sprijinul României.


[1] https://www.contributors.ro/global-europa/impasul-coalitiei-pro-europene-de-la-chisinau-inlocuirea-pl-cu-pcrm-ar-schimba-esential-mesajul-alegerilor/

Distribuie acest articol

12 COMENTARII

  1. poate dumneata domnule autor ai devenit rumin si ei vor sa ramina moldoveni!?
    da si dumitale iti place mai mult in Transilvania, care asa pierde

    • Dumneata, domnule DUSU, ar cam trebui , daca tot scrii cu caractere latine, sa inveti ca lumea limba romaneasca. Noi nu vorbim moldoveneasca.

  2. Dupa ce singurul partid declarat proromanesc si adept al unirii cu Romania a luat doar 13 mandate nu ne puteam astepta la altceva. Prebabil ca , de fapt, „discutiile” cu PL au fost doar formale, de ochii lumii ; lucrurile erau de multa vreme hotarite !
    Sa asteptam o noua generatie de romani peste Nistru ? Are timpul rabdare ?

  3. O spun cu toata sinceritatea. Asteptam cu sufletul la gura, ca sa zic asa, o analiza de acest fel.Ultimele evolutii din „Romania de Est,” cum ne place prea mult sa botezam spatiul furat Romaniei prin odiosul tratat bine stiut, prevestesc destule neplaceri pentru Romania. pe plan extern. Si nu numai. Mai ales , nu numai. Asadar, prin ceea ce atrage atentia ca specialist foarte avizat ,si la ce anume, analiza este bine venita si urgent necesara. Se transeaza fara retineri, fara ambiguitati , dar temerar si decis formulat, subiecte care trebuiau/trebuie spuse raspicat. Menajamente sentimentale, categoric, nu-si mai au rostul , dimpotriva ,permit deturnari si imixtiuni ale”politicilor partizane” care deviaza serios esentialitatea unui interes national major, dincolo de capitalul politic. Articolul este atat de bine articulat si argumentat , incat contrazice pareri pecum cele ale lui Vladimir Socor sau Anelly Gute Gabany promovate cu o anume insistenta ,demna de cauze mai fericite , la Europa Libera.Sigur, ar fi o alta discutie , pentru ce i se prescrie Romaniei un statut de mana doua , oricum altul decat Poloniei. Spun asta , deoarece autorii citati pare ca -si au punctul de plecare plasat tocmai pe acest palier.. In fine… Nu-mi explic altfel pentru ce autorii citati inclina /au inclinat mult balanta actiunii(totul e actiune, ar zice Hannah Arendt) indemnand fatis si fara retineri la imbratisarea cu comunistii(indiferent care) a „fortelor”pro-europene chemate electoral sa o parafeze.. De la o asa tribuna si cu autori de o asa ..greutate, e de mirare ca s-a ajuns unde s-a ajuns?

    • Cred ca Vladimir Socor este unul din ideologii a ceea ce Dan Dungaciu numeste ‘moldovenism europenist’, imbratisat de partidele venite la putere dupa 2009, cu exceptia PL. Tot el a fost si promotorul deja istoricului vot pro-Voronin din partea partidului lui Rosca in 2005, vot care a permis alegerea lui Voronin in functia de presedinte pentru inca un mandat, iar ce-a urmat dupa aceea e de data mai recenta si cunoaste toata lumea – rebeluinea din 7 aprilie 2009. Acum vre-o 10 ani, Socor era mereu prezent in presa din Basarabia, o voce ascultata cu atentie. Intre timp, noi, moldovenii, ne-am mai dezmeticit in privinta lui, sper, pentru ca e mult mai putin vizibil, doar Europa Libera il mai solicita uneori, in momente de criza, ca sa zic asa. Si-a mentinut acelasi discurs laudativ la adresa lui Voronin, se pronunta in termeni categorici impotriva lui Mihai Ghimpu si nu pomeneste niciodata de Romania. Cu referire la momentul actual, a sustinut atragerea comunistilor la guvernare, cum era si firesc din partea lui. Intelegerea mea este ca Socor promoveaza interesele Rusiei.

  4. Domnilor , romanii au ajuns la un punct la care nu va mai intelege..Nu dau lectii celor de peste Prut insa,purtarea voastra da de banuit,nu numai Romaniei ci si UE.Parerea mea personala ar fi ca-Romania in urmatoarele 6 luni sa studieze acest guvern sa vada ce hram poarta. Articolul domnului Naumescu este corect,autoritatile romanesti si moldovenesti ar trebui sa-l citeasca..Totusi o intrebare pt.domnul Naumescu,acest partid al comunistilor are in componenta lui moldoveni autentici? sau mu.

  5. Repubica Moldova este un stat suveran in granita Romaniei, Republica Modlova este intr-o zona de instabilitate acuta, este insasi instabila. Romania nu are nici interesu nici posibilitatea de a integra R.Moldova in Romania. Fumigatiile pe aceasta tema este bine sa inceteze. Romania are niste interese proprii, de securitate nationala, Esential ca Repubica Modlova sa subziste ca stat suveran si sa se stabiizeze. Daca politicienii moldoveni pot constitui un guvern stabil aducand in coalite partidu lui Voronin, cu riscul implicit, este mai bine decat perpetuarea instabiitatii.Interesul Romaniei este ca R.Moldova sa subziste, sansele ei in acest sens fiind discutablie.Sa renuntam la politici externe duioase sau „politic corecte” in favoarea unora „real politice”, ferme si fatise.

  6. ar fi bine sa cititi o carte intitulata „Basarabia , drepturi nationale si istorice” pentru care , autorul a platit cu viata sa

  7. un stat ………follow the money….!! ..problema adevarata se pune cam asa: Baietii care conduc acum in Moldovaisi pun urmatoarele intrebari (indiferent de partidul in care sint inscrisi …poate cu exceptia catorva): daca intram in UE ce castigam…in plus….si ce pierdem…? (la buzunarul propriu)

    In UE trebuie sa respectam anumite reguli (macar si de fatada
    in UE trebuie sa demonstram de unde vin veniturile noastre
    In UE apar limitari legate de funcii si afaceri pe care le derulam in paralel
    in UE trebuie sa acceptam produse concurente pe piata si asta ne cam omoara afacerile pt ca stim clar ca in UE oamenii sunt mai bine pregatiti sa-si vanda marfa
    ………….
    odata in UE ne cam certam cu Rusia si produsele noastre pe care le vindeam pina acum acolo ..nu vom mai avea cui le vinde
    nu mai am ‘sclavi’ sau ‘prosti’ sa lucre pt mine pe bani putini…..
    bataie de cap peste bataie de cap…

    si pentru ce ? de ce ar merita sa facem efortul acesta ?

    abia in momentul in care marea majoritate a politicienilor vor incepe a castiga mai multi bani din relatia cu UE decat din relatia cu Rusia abia atunci vom vedea integrare samd

  8. Clasa politica din RM, cu unele exceptii, pare a crede ca drumul european al acestei tari se poate face peste Romania si nu trece prin Romania. Aici chestiunea identitara revine, pentru ca ea dispare atunci cand ne e inteleasa, si nu e decat o chestiune de timp pana cand rusii o vor transa definitiv pe calea armelor. PL a inteles ca alternativa la optiunea unionista e rasfirarea in vant a „moldovenilor” si „moldovenismului”, care au fost concepute tocmai in acest scop de catre sovietici. „Alianta Europeana” nu e decat intruchiparea politicii strutului, care va duce la pieirea acestui „neam” care se crede a fi o camila rusa.

  9. Situatia actuala nu este altceva decat consecinta lipsei de viziune strategica din partea noastra, degeaba ne suparam pe moldoveni.
    Daca cineva isi inchipuie ca moldoveanul de rand isi formeaza opinia citind analize geopolitice sau studiind istoria se inseala amarnic. Omul de rand, si acolo, si aici, ca peste tot de altfel, se formeaza in fata televizorului.
    Daca va uitati pe site-urile retelelor de cablu din Moldova, veti vedea ca majoritatea canalelor sunt in limba rusa (pana si Eurosport si Discovery, canale occidentale 100%). Rusii sunt maestri in arta propagandei, au zeci de televiziuni la dispozitie, iar asta se vede in rezultatele alegerilor. Deci sa incetam sa ne mai plangem.
    Daca noi, nu conteaza prin ce mijloace, am fi avut macar o retea de cablu in Moldova, prin care sa se difuzeze nu canale romanesti (pentru ca ar fi fost neinteresante pentru publicul local), ci canale occidentale traduse in romana (si sunt zeci de optiuni), lucrurile ar fi stat cu totul altfel.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Valentin Naumescu
Valentin Naumescu
VALENTIN NAUMESCU este profesor de relații internaționale la Facultatea de Studii Europene a Universității Babeș-Bolyai Cluj, președintele think tank-ului Inițiativa pentru Cultură Democratică Europeană (ICDE) și directorul Centrului EUXGLOB. Este abilitat în conducerea de doctorate în domeniul relații internaționale și studii europene și este coordonatorul programului de master de Relații Internaționale, Politică Externă și Managementul Crizelor (în limba engleză) de la UBB Cluj. Între 2005 și 2007 a fost secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, iar între 2008 și 2012 a fost consulul general al României la Toronto. Are gradul diplomatic de ministru-consilier, obținut prin concurs.A publicat 23 cărți, în România și în străinătate (Marea Britanie, Canada, Olanda), ca autor unic, coautor, editor sau coeditor și peste 60 de articole științifice și capitole/studii în reviste de specialitate și volume colective. Printre cărțile publicate în ultimii ani se numără: Politica marilor puteri în Europa Centrală și de Est. 30 de ani de la sfârșitul războiului rece (Humanitas, 2019), The New European Union and Its Global Strategy: From Brexit to PESCO (Cambridge Scholars Publishing, 2020), Războiul pentru supremație SUA-China și cele cinci forțe care schimbă lumea. Consecințe pentru România (Polirom, 2022) și Great Powers’ Foreign Policy: Approaching the Global Competition and the Russian War against the West (Brill, 2023).

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro