Editura Humanitas a lansat în iunie, cu ocazia Bookfest, primele două volume din Jurnalul unei epoci al lui Denis de Rougemont. Intelectualul elvețian de mare anvergură, întemeietor al personalismului, cunoscut deopotrivă ca autor al unor cărți fundamentale.
Desigur, pentru mine, în primul rând din motive sentimentale, locul întâi în top este deținut de L’Amour et l’Occident, piesă de bază a bibliografiei obligatorii, repede devenită agreabilă, cu care aveam să mă confrunt încă din primele zile ale studenției mele, ceea ce însă nu înseamnă că alte cărți purtând aceeași semnătură, precum La part du Diable, L’aventure occidentale de l’homme, Les Mythes de l’Amour nu ar fi la fel de importante.
Nu intenționez ca în însemnările mele de astăzi să procedez la o analiză detaliată a primelor două volume din Jurnalul … lui Denis de Rougemont. Mă folosesc doar de Jurnal din Germania 1935-1936 , de o seamă de ideile cuprinse între paginile sale, spre a atrage atenția asupra unor similitudini dintre epoca aceea tulbure- primii ani ai național-socialismului german, începutul unei istorii care și-a pierdut orice rațiune fiindcă ființa umană a început din ce în ce mai mult să fie defectivă de minte- și ceea ce am impresia că se întâmplă astăzi în România.
Cred că mai sunt totuși necesare câteva precizări suplimentare.
După câțiva ani de șomaj, marcați de toate privațiunile aferente, Denis de Rougemont primește și acceptă oferta unui lectorat de doi ani la o Universitate din Frakfurt. A făcut-o din mai multe motive. Menționez aici doar unul dintre ele: “…a trăi în epoca lui Hitler și a nu te duce să-l asculți și să-l vezi, când pentru asta e suficientă doar o noapte de mers cu trenul, ar însemna să te lipsești de câteva elemente necesare oricărei înțelegeri a vremurilor noastre. …Și încă n-ar fi mare lucru să îl vezi cu ochii tăi. Ar trebui privit prin ochii poporului său, prin ochii adepților și ai victimelor sale, așa cum e plăsmuit și cum e îndurat”.
Exact lucrul acesta l-a făcut Denis de Rougemont. S-a dus, l-a ascultat pe Hitler (în carte este descrisă cu lux de amănunte una dintre adunările lui isterice), i-a ascultat deopotrivă și partizanii, și adversarii. A înțeles relativ repede că “…forța și rapiditatea cu care s-a ridicat hitlerismul au fost expresia nemijlocită a unei carențe a simțului civic, lege generală verificată în toate țările totalitare”. Ce poate fi mai relevant în acest sens decât următoarea secvență descrisă de Denis de Rougemont în acest volumaș de cu ceva mai mult de 100 de pagini? Mai exact o replică primită de la un cetățean german: “Voi, francezii, îmi spune el, nu visați decât revoluții și răzmerițe. Habar n-aveți cum e aici. Nouă, aici, ne-a ajuns, Acum vrem să avem de lucru și să avem ceașca noastră de cafea cu lapte dimineața. Dacă ne dă asta, Hitler sau altul, e suficient. Politica nu-i interesează pe muncitori când au de mâncare și de lucru”.
Exact lucrul acesta a știut să îl facă PSD în campania electorală din toamna-iarna anului 2016. A promis mâncare și de lucru. Pe fondul unei masive absențe la urne, păcăleala i-a ieșit și a câștigat detașat alegerile. A preluat guvernarea în primele zile ale anului 2017. De atunci, locuri de muncă a creat puține căci creșterea economică formidabilă cu care se laudă nu este bazată pe producție, ci pe consum. Se pare că a dat, în schimb, mâncare. Le-a asigurat tuturor cafeaua cu lapte de dimineață. Ori mai degrabă s-a făcut că o asigură. A mărit în devălmășie pensii, salarii, acestea din urmă îndeosebi în sectorul bugetar, repede erodate, roase de o rată a inflației din ce în ce mai îngrijorătoare. Cum încasările de la buget s-au dovedit rapid neîndestulătoare, guvernarea PSD-ALDE s-a împrumutat în străinătate cu ambele mâini. Economiștii serioși au atras în repetate rânduri atenția asupra creșterii primejdioase a deficitului bugetar, guvernatorul BNR, dl. Mugur Isărescu, invoc zilelele trecute îngrijorătorul nivel de îndatorare accelerată a țării.
Guvernarea PSD-ALDE a vrut să stimuleze neimplicarea politică a electoratului. Acesta ar trebui să stea în casă, să se uite la televizor, la posturile controlate de majoritate- Antena 3, România tv, TVR 1, cu nedigerabila, grețoasa emisiune România 9 a lui Ionuț Cristache, să aprobe și să aplaude. Precum omul nou la care au visat deopotrivă și naziștii, și comuniștii. Nicolae Ceaușescu și regimul lui aflându-se printre aceștia. L-am auzit zilele trecute pe dl. Călin Popescu-Tăriceanu, exact în fetida emisiune a d-lui Cristache, această plagă pe obrazul Televiziunii publice, al CA-ului, al Comitetului său director și al numitei Gradea Doina, cocoțată de PSD în postul de președinte-director general, că în actualitate ar trebui să fie și alte teme decât modificările la legile justiției, la Coduri, operate în folosul politicienilor corupți de majoritatea PSD-ALDE. Același domn Tăriceanu se arătat revoltat de faptul că sunt politicieni, jurnaliști, analiști politici care vorbesc despre accente de autoritarism, de iliberalism, de atitudine dictatorială în atitudinea coaliției guvernamentale. D-lui Tăriceanu îi era, îi este profund dezagreabil faptul că în România de azi mai sunt și oameni care gândesc cu capul propriu.
Oricât de neplăcute i-ar fi aceste acuzații urechilor domnului Tăriceanu, dar și celor ale lui Dragnea 3, 6 ele au acoperire în fapte. În faptele politicienilor și în complicitățile și tăcerile unei consistente părți a populației. Generate de carențele simțului civic despre care vorbea în Jurnalul său Denis de Rougemont.
Text publicat concomitent pe site-ul contributors.ro și pe blogurile adevărul.ro
4 COMENTARII
LĂSAȚI UN MESAJ
Sprijiniți proiectul Contributors.ro
Carti
Foarte rar mi-a fost dat sa citesc o carte atat de neinduratoare cu realitatea imediata, in acelasi timp atat de logica si de riguroasa in demonstratii. Da, Mihai Maci n-are solutii pentru impostura generalizata din sistemul universitar romanesc sau din cercetare; dar o vaneaza splendid si necrutator in toate cotloanele unde se ascunde si o fotografiaza impecabil, aratandu-i originile si semnificatia sociala. Da, recunoaste ca nu stie cum ar trebui recuplata cultura de invatamant, nu mai spera ca s-ar putea ingradi dezastrele produse limbii romane de utilizarea device-urilor digitale, nu poate decat consemna declinul ireversibil al culturii inalte, dar si al satului traditional si al „familiei traditionale”: dar cat de magistral si, mai ales, lipsit de complezenta sentimentala completeaza fisele sociologice ale principalelor mutatii sociale si culturale din ultimele decenii! Ce-i de facut, totusi? Atata (si e deja mult), crede el: sa privim drept in ochi dezastrul si sa-i punem interogatiile esentiale: „Inainte de-a da raspunsuri, se cuvine sa punem intrebarile”. – Andrei Cornea
Un nou volum semnat de Mihai Maci. Îl puteți achiziționa de aici
Carti
Cărți noi
Carti noi
Definiția actuală a „schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.
Carti noi
Carte recomandata
Ediția a II-a adăugită.
„Miza războiului purtat de Putin împotriva vecinului său de la vest este mai mare decât destinul Ucrainei, echilibrul regional sau chiar cel european. De felul în care se va sfârși acest conflict depinde menținerea actualei ordini internaționale sau abandonarea ei, cu consecințe imprevizibile asupra întregii lumi pe termen mediu și lung. E o bătălie între democrație și dictatură, între regimurile liberale și cele autoritare... Cumpara volumul de aici
Esential HotNews
contributors.ro
Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
“ Denis de Rougemont ….a inteles repede …ca forța și rapiditatea cu care s-a ridicat hitlerismul au fost expresia nemijlocită a unei carențe a simțului civic (s.n.), lege generală verificată în toate țările totalitare” .
” …o replică primită de la un cetățean german: “Voi, francezii, îmi spune el, nu visați decât revoluții și răzmerițe. Habar n-aveți cum e aici. Nouă, aici, ne-a ajuns, Acum vrem să avem de lucru și să avem ceașca noastră de cafea cu lapte dimineața. Dacă ne dă asta, Hitler sau altul, e suficient. Politica nu-i interesează pe muncitori când au de mâncare și de lucru”.
Exact lucrul acesta a știut să îl facă PSD în campania electorală din toamna-iarna anului 2016.”
”
” Oricât de neplăcute i-ar fi aceste acuzații urechilor domnului Tăriceanu …ele au acoperire in fapte. În faptele politicienilor și în complicitățile și tăcerile unei consistente părți a populației. Generate de carențele simțului civic despre care vorbea în Jurnalul său Denis de Rougemont.”
Interesant. In aceasta viziune specifica unor intelectuali publici si formatori de opinie de la noi ( ex : http://www.contributors.ro/editorial/romania-in-cautarea-suveranului/ ) , si in hitlerism, si in post-comunism pare ca vina pentru situatia tarii trece de la politicienii care conduc si incalca contractul social la ” cetatenii complici si lipsiti de simt civic” care ii voteaza. Daca ar fi asa , cum se explica atunci faptul ca la trei decenii de la caderea oficiala a comunismului , Radio Europa Libera isi reia activitatea in Romania si Bulgaria (https://revista22.ro/70272442/radio-europa-liber-anun-reintrarea-pe-piaa-media-din-romnia-i-bulgaria.html ) ?!
In realitate, absenta spiritului civic este mai degraba o consecinta a situatiei politice din tara si nu principala ei cauza.
Ceea ce omit cu obstinatie sa spuna unii formatorii de opinie de la noi care acuza cetatenii , cum scria un comentator de pe Contributors.ro , ca ” sint prosti, iresponsabili sau rau intentionati si ca voteaza cu picioarele” , este ca nu poti avea alegeri politice corecte intr-o tara in care si politicienii , si mass-media , dezinformeaza si manipuleaza in mod sistematic , desi articolul 31 din Constitutia Romaniei ( http://www.cdep.ro/pls/dic/site.page?den=act2_1&par1=2#t2c2s0sba31 ) prevede ( dar nu garanteaza ….) dreptul cetatenilor de a fi informati corect . Cand politicieni cu dosare penale iau decizii in Parlamentul Romanie, clasa politica de la noi ne arata ca joaca tenis la perete si nu are adversar , dar pentru asta nu sunt de vina ( numai) cetatenii.
La 60% absenta de la vot e clar ca ceva e in neregula cu oamenii.
Cand e de ales intre PSD – care e moartea tarii, si USR – care e ceva nou si romanul nu alege USR-ul pentru ca „nu-i cunosc, nu stiu cum sunt, nu ma atrag, nu ma impresioneaza”, e clar ca e ceva in neregula cu oamenii.
Cand orasul tau sufera de ani de zile, dar oamenii voteaza tot PSD, e ceva in neregula cu oamenii.
Sa nu ne ferim de faptul ca e ceva in neregula cu oamenii. Trebuie invatati sa gandeasca.
Iar clasa politica nu este tot din randul oamenilor? Ca doar nu vin cu nava spatiala.
Istoric, cei mai capabili romani nu s-au bagat in politica pentru ca nu le pasa de tara intr-atat, deci clasa politica pana in 2016 a fost strict rezultatul actiunii „garbage in, garbage out”.
Acum pare ca se mai schimba lucrurile putin, oare vor invata romanii sa voteze corect?
Imi pare rau ca trebuie sa va contrazic, cel putin in doua aspecte:
Unul, asertiunea „e clar ca ceva e in neregula cu oamenii” nu e tocmai corecta. E clar … ca nu e clar nimic.
Oare s-ar putea sa fiu singurul roman caruia sa-i displaca sa aleaga cel mai mic rau din doua rele? Nu cred ….
Personal, am incetat sa mai votez din 1992. A vota presupune a face o alegere si de atunci inca a fost clar ca in politica romaneasca n-aveai ce alege. In afara de persoane demne de toata stima (dl. Coposu e un exemplu care-mi vine in minte acum repede in minte), dar al caror parcurs politic a fost intrerupt brutal cu bita timp de 50 de ani si care au fost izolati rapid de noii veniti, clasa politica romanesca n-avea nimic (nou) de oferit …
Al doilea aspect este exact acesta. De atunci si pina acum clasa politica romaneasca traieste sub imperiul principiului „la vremuri noi, … tot noi”. Si, chiar daca nu ne referim la nume, principiul de baza al omului politic de Dimbovita e acelasi: „eu ce cistig din asta?”.
Asa ca pina cind vom avea ce alege, mai avem de asteptat. Mi-e teama ca cel putin inca 50 de ani, timp in care Ion Luca Caragiale si Tudor Musatescu vor fi mai actuali ca niciodata.
Ca sa va raspund:
1. Si când nu ati ales, tot ati ales. :) Mai bine mergeati pe principiul de a alege raul mai mic, decat sa lasati sa fie ales (prin absenta de la vot) raul mai mare.
2. Spuneti despre politicieni ”la vremuri noi… tot noi”, dar uitati sa vedeti din ce motiv s-a intamplat acest lucru. Stiti ca pana la schimbarea legii electorale (2015 parca) aveam cea mai restrictiva lege a infiintarii partidelor politice din Europa. Iar la primele alegeri dupa schimbarea legii a intrat in Parlament un partid precum USR care au, in general, reprezentanti care nu sunt ”tot noi”.
Si ca o concluzie generala, deoarece ca dvs gândesc destul de multi:
Mai bine aleg ”raul cel mai mic” la fiecare alegeri, caci asta dovedeste ca sunt o persoana autonoma, care evalueaza prestatia politicianului X cu bune si cu rele, ideal ar fi sa am si exercitiul de a-l trage de maneca de cate ori nu sunt de-accord cu actiunile lui, decat sa astept politicianul perfect caruia sa-i ofer orbeste toata încrederea mea a-priori, caci acesta e primul pas al unei dependente emontionale nesanatoase de politicianul in cauza, in plus, imi limiteaza ulterior capacitatea de a-i judeca actiunile si de a-l critica activ.