De ce a dorit dl. ministru al Culturii, actorul George Ivașcu, până de curând managerul Teatrului Metropolis, tutela Academiei Române în chestiunea strategiilor și politicii culturale românești în anii următori? Pentru că dorește să fie, cum a formulat memorabil, dar à la Cațavencu, unul dintre înaintașii urmașilor săi? Formularea criptică, ocultă, a fost făcută …chiar la Academia Română unde domnul a ofertat forul să devină un…Senat al Culturii. Haide! Common on! Vous rigolez ou qoui?
Dl. ministru al Culturii nu se lasă, deci! S-a perfectat/parafat ieri și destinul Culturii din România: ea a fost pusă în sarcofagul Academiei Române care, cu reprezentanți ai uniunilor de creație, va elabora politicile culturale românești. Că academicienii sunt oameni la curent cu ce e viu în cultură, e lucru știut, că ei cunosc mecanismele internaționale, politicile europene, publicurile, comunitățile de oameni de cultură, de artiști creatori, că frecventează literaturile străine, artele spectacolului etc, e de la sine înțeles. Sunt academicieni, deci summa gândirii culturale. Cum au și dovedit-o.
Voința ministrului amintește de vremuri triste, de odinioară: facem un „colectiv” larg unde să fie toată lumea, cu moaștele-n frunte, care vor fi scoase la înaintare periodic. Ceea ce au realizat, dealungul timpului profesioniști în ale culturii, oameni instruiți în politicile culturale va conta mai puțin. Sau deloc. Nu îmi place deloc această inițiativă: ea are ceva obscur, o „mistică” a culturii, care nu vine din cultură, ci din alte structuri.
Dar să le luăm pe rând.
Academia Română anunță printr-un comunicat sobru datat 8 martie înființarea a doua zi a Senatului Culturii care va avea rol consultativ pe lângă Ministerul Culturii, instituție căreia i-a solicitat sprijinul pentru a pune Cultura din România pe drumuri strategice în politicile sale publice. Obiectul activității acestui Senat: ” să elaboreze Strategia Națională în domeniul Culturii pe termen lung, să colaboreze pentru asigurarea unui înalt nivel valoric și organizatoric al manifestărilor dedicate Centenarului Marii Uniri și participării României la Primul Război Mondial. În acest context vor fi constituite grupuri de lucru de specialitate, în diverse domenii culturale.”
Imediat, în ziua înființării Senatului, pe 9 martie, s-a perfectat înțelegerea între Coaliţia Naţională pentru Modernizarea României (CNMR), condusă de dl. A. Cumpănașu (cine? ce?) şi Ministerul Culturii care, cum aflăm din comunicatul Agerpres, „au stabilit înfiinţarea unui grup de lucru mixt pentru cultură şi identitate naţională, în contextul sărbătoririi a 100 de ani de la Marea Unire.”
Președintele CNMR a declarat cu acea ocazie: „Întâlnirea de astăzi reprezintă un mare pas înainte, după ani de zile pierduţi prin inconştienţă şi incompetenţă, în planificarea şi implementarea unui plan naţional de măsuri care să menţină şi să sporească identitatea românească în acest al 100-lea an de la Marea Unire. Ministrul George Ivaşcu este un demnitar al statului român care şi-a dovedit nu doar calitatea şi performanţa în cultură şi artă, dar şi în management, conducând vreme de mai mulţi ani un teatru care astăzi este un adevărat exemplu în acest sens. CNMR susţine întru totul deciziile luate recent de Ministrul George Ivaşcu şi îi va oferi întreaga expertiză în construirea unei viziuni benefice României şi românilor. Organizaţiile CNMR nu vor cere Ministerului Culturii, ci vor da, în efortul de reconstruire a sentimentului patriotic.”
Dincolo de soclul pe care îl așează deja pe proaspătul ministru, să reținem că efortul dat de expertiza CNMR merge spre sentimentul patriotic și că acum e momentul de sporire a identității românești, acum , în anul Centenarului. La rândul său, ministrul declară: ” Apreciez dorinţa şi iniţiativa CNMR, o puternică structură socio-culturală şi ideologică din România, de a se alătura Ministerului Culturii în Anul Centenarului Marii Uniri şi nu numai.” Pare OK.
Acțiunile aceastea apar în contextul ultimelor zile când s-a desfășurat azi, 10 martie, și un congres extraordinar al partidului de la guvernare unde aflăm, între altele, că se vor lua măsuri drastice împotriva celor care defăimează țara.Dar acțiunile ministrului au fost pregătite cu numai puțin timp în urmă, când acesta, în plenul forului academic, i-a cerut acestuia ajutorul. Tot în aceste zile, dl. ministru a concediat pe secretarul de stat care se ocupa de marele proiect, strategic, al sărbătoririi Centenarului. Pentru cine încă nu știe, e vorba de împlinirea a o sută de ani de la Marea Unire și, aflăm acum, a o sută de ani de la participarea României la Primul Război mondial. Iată, deci, că e vorba de două centenare care se suprapun, desigur, unde decizia politică de atunci și moartea a sute de mii de soldați români au avut ca rezultat Marea Unire. Întreg anul Centenarului e, astfel, periclitat, de cei care nu au putut înjgheba un program corent, național, de celebrare. Odată, însă, cu înființarea Senatului și, desigur, a grupurilor de lucru, și deja CNMR reprezintă nu se știe cum societatea civilă, se pare că, deși suntem deja în luna martie, avem asigurată celebrarea.
Că dl. ministru a cerut ajutorul Academiei, deși pare bizar, nu ne miră. Domnia sa are mare încredere în înțelepciunea, competența și clarviziunea înaltului for științific. Nu cuvânta domnia sa, avântat, ca în Apus de soare, pe scena Academiei, următoarele, autocitându-se reglementar: „Spuneam, atunci când am fost audiat pentru poziţia de ministru, că în anul Centenar avem obligaţia de a ne omagia marile personalităţi care au format România de astăzi, dar cel mai important este să devenim înaintaşii urmaşilor noştri.” Dl. ministru e pe cale să devină așa ceva. Ne bucură această nouă poziție și simțim aici că întreg universul conspiră să-l ducă pe dl. ministru în Matrix și înapoi, desigur, cu chinurile aferente. Dar ce bucurie e fără suferință?!
Să ne reamintim că Ministerul Culturii deține două planuri strategice privind Cultura. Ele sunt în sertar fără nicio explicație. Să ne reamintim că Academia Română, cea căreia ministrul îi cere onorat ajutorul, a realizat și publicat, din 2015 începând, o operă științifică, în trei masive volume, de fapt, sunt patru, căci al treilea are două părți, urmate de o Sinteză a lor și un Sumar executiv, total șase, sub titlul: „Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 de ani” , pentru perioada 2018-2038, lucrare coordonată de președintele forului, acad. Valentin-Ionel Vlad, plecat dintre noi în decembrie trecut.
În volume III, partea a doua, Proiectul 9, în coordonarea acad. Alexandru Surdu, e dedicat Culturii naționale și e intitulat astfel: „Cultura românească între național, localizare în zona proximă și universal – Europa multilingvistă, cultura electronică” (pp. 645-657). Nu analizez titlul care e bizar, țintind spre cinci cuvinte-cheie. Ci conținutul care pune în valoare expertiza academicienilor pentru domeniul Cultură.
Expertiza aceasta este obosită, desuetă, nu ține cont de cultura vie, are un caracter dominant conservator, de stocare și nu de dezvoltare. Mimează alinierea la documente europene, vezi mantra bazelor de date, digitalizarea, dar este preponderent una de cabinet, ruptă, de fapt, de ceea ce definește o axă majoră a oricărei culturi, dincolo de patrimoniu, axa culturii vii. Viziunea acestui capitol aduce aminte, din nefericire, de documentele de partid din regimul comunist. În loc de viziune strategică, expertiza produce liste de activități dintre care multe se și fac. În loc de orientări strategice de politici publice în domenul Culturii, oferă scenarii pentru trei perioade, cu variantele optimist, pesimist și realist, construcții de logică școlară falsă. Scenariul cel mai bun pentru România este, ați ghicit, scenariul realist! Apar raporturi ilogice între procese care denotă lipsa cunoașterii domeniului viu al culturii, a practicilor culturale care pun în real și dezvoltă obiectivele citatei încă de la început Agende Europene a Culturii. Numai că Agenda nu stă numai pe obiectivul „diversitate culturală” și „dialog intercultural”, cum au reținut experții, ci mai are două despre care expertiza academicienilor nu spune nimic: cultura drept catalizator al creativității (drept pentru care a și fost lansat și continuă până în 2020 un program foarte important, „Europa creativă”) și cultura ca motor vital în relațiile internaționale. Nombrilismul etnocentrist al expertizei duce la aberații de genul punctului 3, „Intensificarea participării culturii naționale la dialogul cultural european” (p.651), de pildă, unde dialogul e, prin lista de activități, un monolog. Lista „dialogului” e de tipul: noi facem aici, traducem, baze de date, listăm patrimoniul etc. Și atât. Dialogul nu are decât un actor. Național, firește. Relația cu Europa nu există strategic, ea este amintită.
Domeniile asupra cărora s-au făcut cercetări și care sunt baza expertizei academicienilor, de fapt majoritatea sunt de la institute de cercetare ale Academiei, sunt: Filosofie, Psihologie, Istorie, Arheologie, Literatură, Folclor, Lingvistică, Istoria artei. După cum lesne se poate observa sunt majoritar domenii ale oamenilor de carte, de studiu. Sunt domenii care sunt fundamentate de cultura textului. Ceea ce e ok. Numai că lipsa altor domenii, la fel de culturale, precum Artele vizuale, Artele spectacolului, Multimedia, Cinematografia, care sunt fundamentate pe cultura vizuală, cea care definește, în bună măsură lumea în care trăim și vom continua, aceasta este ignorată. Cultura vie, strategiile de dezvoltare a acesteia, a publicurilor, a mediului cultural profesional, a dezvoltării și deschiderii pieței muncii către profesioniștii acestor domenii culturale, cărora Uniunea Europeană le acordă un tot mai mare interes și pentru că sectoarele creative contribuie la PIB, tocmai acestea lipsesc. De ce? Pentru că „academicienii” nu le cunosc, nu și-au propus să ia în calcul aceste domenii, dar fac strategii pentru Cultura națională. Experții români citează, programatic, de la început, Agenda Europeană a Culturii din …2007, dar nu cunosc documentele, programele noi, substanțiale ale Uniunii Europene, bazate pe expertize nu ale academicienilor, ci ale grupurilor multinaționale de experți pe domeniul Culturii, precum Europa Creativă, principalul program de susținere a Culturii, Planul de lucru pentru Cultură 2015-21018, Spre o Strategie a Relațiilor Culturale Internaționale din 2016. De ce are nevoie acum Ministerul Culturii de expertiza Senatului Culturii, tichia de mărgăritar a dlui. ministru?(va urma)
Articol aparut pe blogul autorului
Nu pricep de ce isi pierde cineva timpul citind documente elaborate de Academia Romana. Aceasta este doar inca una din ferestrele pe care aruncam banii din impozite.
Daca am reduce aceasta Academie la 10% din membrii ei, am reduce bugetul alocat la 5% din cel actual si am renunta la obiceiul de a-i pune in carca tot ce politicienii nu vor sau nu stiu sa faca, desi ar fi treaba lor 100%, ar fi excelent.
Academia Romana trebuie sa ramana doar o institutie a rasplatirii simbolice a eforturilor trecute, nu un alt minister fara portofoliu si fara raspundere, cu functionari si secretari de stat alesi pe viata.
E limpede, de prin 2012, ca nu avem a astepta nimic bun de la aceasta generatie de diriguitori. Sunt mediocri, formati in cultul invatarii lectiei din manual pe de rost, incapabili sa observe si sa incurajeze inovatia, lipsiti de sensibilitate artistica de fapt, inhibati si tematori. Le e frica de ridicol si au un respect smerit pentru Cultură, cu C mare, manifestat prin ierarhii si omagii.
Solutia e tot la artisti, care, odata ce vor renunta sa mai astepte, ca parintii si bunicii lor, comenzi de la oficialitatile vremii, si vor crea pentru un public mic, dar sincer interesat, vor readuce normalitatea si diversitatea in lumea culturala, unde e loc pentru oricine si orice, iar marea efervescenta naste pana la urma si valoarea (aceea cu V mare, pe care o asteaptă Academia, ca sa o impaieze in vreun muzeu sau vreun canon). Daca sunt evenimente, vin si sponsori, se educa si consumatori de arta, apar si ziaristii, si criticii… Daca exista vizualizari pe Youtube pentru orice schimonoseala, inseamna ca ar fi loc si de cultura pe lumea asta…
Subscriu. Arta o fac artistii. Arta e pentru consumatorii sai, nu pentru guverne si politicieni.
Sigur ca trebuie alocati bani de la buget si pentru cultura. Dar in limitele bunului simt si pentru a compensa piata unde nu reuseste sa ofere suficiente venituri artistilor. Nicidecum pentru a inlocui piata cu finantarea de la buget.
Iar toate aceste „strategii”, „planuri” si „proiecte” sunt mai mult decat caraghioase. Par platite la kilogram, cu un bonus pentru cuvinte mestesugite. Niste aiureli. Cum sa iti treaca prin cap sa scrii tratate despre incurajarea culturii?! Daca ai ceva de spus si stii ce vrei, scrii in cateva pagini, nu in sute si mii de pagini.
Partea proasta e ca o gramada de oameni sunt platiti din impozitiele noastre pentru a umple foi de hartie cu fraze goale.
A devenit mai rentabil sa scrii despre cum s-ar putea face decat chiar sa faci. :-))).
Le-as spune sa scrie ce prostii doresc, dar pe banii lor, nu pe ai mei.
Violenţă, sălbăticie, cruzime, minciună.
Un secol românesc privit cu nivel „înalt cultural”`?
… „.. . asigurarea unui înalt nivel valoric și organizatoric al manifestărilor dedicate Centenarului Marii Uniri și participării României la Primul Război Mondial… „….
Cǎtǎlin Mihuleac: „Oxenberg & Bernstein”. Aus dem Rumänischen von Ernest Wichner. Zsolnay Verlag. La Buchmesse Leipzig 2018 se prezintă literatura româna contemporană unui public internaţional. Scriitorul Cǎtǎlin Mihuleac a fost atacat din public la prezentarea cărţii „Oxenberg & Bernstein” la Iaşi. Cultură şi violenţă la Iaşi 1941 şi azi.
( …… Rumänien tut sich schwer mit seiner Vergangenheit. Aber nicht nur die langen Jahre der Ceaușescu-Diktatur lasten noch immer auf dem Land. Auch die weiter zurückliegende Zeit wurde nicht zur Gänze aufgearbeitet. Über die Verstrickung von rumänischen Behörden und der Bevölkerung in den Holocaust wird offenbar bis heute ungern gesprochen. Nur so lassen sich wohl die heftigen Reaktionen auf den 2014 im Original erschienenen Roman „Oxenberg & Bernstein” erklären, mit dem Cǎtǎlin Mihuleac an das furchtbare Pogrom von Iasi im Juni 1941 erinnert.
„Das Buch ist zunächst ganz gut aufgenommen worden. Gleich zu Beginn erschien eine begeisterte Besprechung. Ich dachte, dass es so weitergeht, aber dann wurden die Zeichen der Ablehnung immer deutlicher. Journalisten haben mir gesagt, dass sie den Roman für ihre Zeitung nicht rezensieren dürfen, und es gab Buchhändler, die das Buch nicht verkaufen wollten und – wenn sie es trotzdem vom Verlag bekommen hatten – zurückschickten. Diese Reaktionen waren für mich nicht nur überraschend, ihre Heftigkeit hat mich traurig gemacht.”
…….. /…. România are probleme cu trecutul… Cartea a fost primită la început destul de bine. A urmat refuzarea…. jurnaliştilor s-au interzis recenzii în ziare…).
Trecutul fără lustraţie?
Trecutul în culorile funariste „la nivel cultural înalt”?
Curat murdar.
Academia asta mai are puțin și ajunge un fel de BOR a științei, îi mai trebuie un Manolescu de la USR să se aleagă șef, și am pus-o! Acum de-abia aștept să ajungă și Dan Puric, un alt eminent coleg de artă al emeritului Ivașcu pe funcția de ministru al culturii Teleorman (Teleormanul fiind azi un fel de Cucuteni, leagăn al civilizației pe aceste meleaguri), ca să vedem cu ce idei avangardiste, inovatoare și de nerefuzat în materie de cultură ne procopsește și ăsta! Bravo, Ivașcule, ai stil!
Cum se poate masca incompetenta colectiva, ca suma a incompetentelor individuale?
Prin diluare si imprastiere.
In absolut toate domeniile, se fac comisii peste comisii, se deleaga responsabilitati si raspunderi catre altii, mereu altii si din ce in ce mai numerosi, astfel se pierde si urma si obiectivul, dar sunt consolidate justificarile inerente esecului programat.
In situatia data, cantitatea, ca e de academicieni, de guvernanti sau de alti alesi ai poporului, nu are cum sa compenseze calitatea, deoarece ea lipseste suveran din insasi vocabularul fiecarui membru al acestor multimi, deci a tuturora.
Academia Romana este aceeasi adunatura stufoasa de cumetri, fini, nasi si alte „obligatii”, ca orice institutie de varf a Romaniei. Fara surprize, ceea ce vor „realiza” va fi conform capacitatilor de care dispun, mediocru. Asta, in cel mai fericit caz, adica daca nu se vor dezlantui, animati de orgolii si alte nevoi personale de celebritate…Scapa cine poate!
Cred, deci, ca trebuie sa fim cu ochii pe ei ca sa nu distruga chiar totul, transformand celebrarea centenarului intr-o sindrofie cu bocitoare si lautari…