luni, ianuarie 24, 2022

Politicianul-plic între avariție și nerușinare

Are o problemă România cu moravurile publice? Nu subevaluăm dimensiunea etică doar pentru că trăim într-o țară obligată să supraviețuiască în logica dispensei sau a pogorămintelor? Iată ce scria Ion Ghica în anul 1892: „Funcţionarismul a devenit un rău mare care bântuie ţara noastră. Mai înainte vreme, impiegaţii statului se ziceau slujbaşi, adică oameni la serviciul publicului. Acum ei se numesc funcţionari – sluga de altădată se consideră stăpânul publicului…”

Puţini ar fi anticipat la sfârşitul secolului XIX că va veni vremea când politicienii români îşi vor batjocori nu doar propriul popor, ci vor sfida toţi cetăţenii Europei care contribuie la un buget comun. Nesimțirea dovedită de Adrian Severin în fața lumii întregii este spectaculoasă și s-a bucurat de ample comentarii de calitate. Demisia de onoare pare la noi cvasi-inexistentă. Cu excepția lui Mihai-Răzvan Ungureanu, puțini au fost demnitarii Guvernelor României care au părăsit fotoliul ministerial fără presiune publică. Sancțiunea presei sau logica colectivei de partid sunt mai prompte decât remușcările conștiinței individuale.

Dincolo de profilul găunos al personajului  (modelat perfect după tiparul activistului comunist marca „Ștefan Gheorghiu”), cazul Adrian Severin scoate la iveală relația dificilă a politicianului român cu banii și rușinea.

De ce politica a ajuns un mijloc de căpătuială – un meschin calcul de supraviețuire într-o lume dură și competitivă? Pentru că ipochimenul în cauză n-are o profesie bine definită. Jucând simultan rolul expertului, al consultantului, al doctrinarului, al ofițerului de legătură, al specialistului în drept comercial, geopolitică și justiție socială, omul cu pricina își identifică nu trăiește o vocație mistuitoare. Nu are un crez, fapt pentru care schimbă ușor familia politică (sau devine independent). Riscurile existențiale majore l-au ocolit. În comunism ori sub tranziție, politicianul-plic a stat la păstrare. Nicicând nu l-a consumat vreun proiect profesional de anvergură. Nu e în stare de-o pasiune intelectuală anume ori de-un proiect generos pentru comunitate. Vorbește vorbe. Pentru confort și cât mai multe parale, e dispus la orice compromisuri. Se înconjoară de oameni dubioși iar dacă e prins în flagrant se prezintă lumii ca victimă a dușmanilor. Banul îl atrage magnetic, schimonosindu-i chipul interior. Banul nemuncit vine ca o stihie, îți alterează discernământul și te îndepărtează de viața oamenilor anonimi.

Captiv în peștera imaginației populată doar cu brățări, haine scumpe, fotolii plușate, mașini „bengoase”, șoferi slugarnici, vacanțe exotice, zboruri business-class sau ceasuri de lux, politicianul-plic se simte predestinat la acest tip de viață. Totul i se cuvine birocratului superior: protocol, indemnizaţii, pensii speciale, rente viagere. Țara abia dacă-i merită serviciile iar postul pe care-l ocupă îi pare indispensabil. Omul n-are o adevărată viață privată spre care să se întoarcă: tihna singurătăţi, lecturi restante, prieteni intimi sau familie. Nici în tinerețe n-a dobândit vreo meserie care să-i aducă mari bucurii. Filarghiria alungă aşadar rușinea în fața semenilor şi sfiala de-a da ochii cu proprii săi votanți. Iată rețeta îngroșării obrazului.

În mult hulitul Occident, vinovat de secularizare și amnezie istorică, standardele de integritate sunt nemiloase. În dulcea noastră patrie, de la universitarii-plagiatori (i.e., Mircea Beuran), episcopi avari (i.e., Teodosie Tomitanul) sau gazetari oportuniști (i.e., Doru Bușcu & Stelian Tănase) până la parlamentari penali (Năstase, Pasat & co.) sau miniștri impenitenți (Chiuariu, Remeș, etc.), toate figurile publice par să știe că nimic, nicio stenogramă sau cameră video ascunsă, nu te compromite cu adevărat. Se găsesc mereu instituții, oameni și rețele gata să-i reabiliteze moral sau legal.

Să fie la mijloc moștenirea istorică a comunismului, cultura locului sau firea omenească? Cert este că, în 1880, Mihai Eminescu exclama la Bucureşti astfel: „Plebea de sus face politică, poporul de jos de jos sărăceşte şi se stinge din zi în zi de mulţimea greutăţilor ce are de purtat pe umerii lui, de greul acestui aparat reprezentativ şi administrativ care nu se potriveşte deloc cu trebuinţele lui simple şi care formează numai mii de pretexte pentru înfiinţarea de posturi şi paraposturi, de primari, notari şi paranotari, toţi aceşti plătiţi cu bani peşin din munca lui, pe care trebuie să şi-o vânză pe zeci de ani înainte pentru a susţine netrebnicia statului român”.

(o primă versiune a acestui text a apărut în Club România 2020).

Distribuie acest articol

9 COMENTARII

  1. Noroc cu Severin! Nu voi sa fiu malitios, dar nu e greu sa constati ca, profitand de ocazia oferita, majoritatea cetatenilor, ce se ocupa si cu scrisul, se adreseaza poporului de jos infierand plebea de sus.
    E adevarat ca nu stiu ce s-ar putea face mai mult decat atat, imi scornesc si eu mintea, tot de cateva zile de la izbucnirea scandalului, prin ce mijloace am putea grabi si antecomanda chiar o demisie in astfel de cazuri. O lista de semnaturi nu-mi pare a fi suficienta, atat din perspectiva europarlamentarului care ii invinovateste pe toti pentru safteaua lui, dar si al „beneficiarulu”,i ce nu se simte incurcat sa trimita un astfel de ipochimen sa-l reprezinte. Limita de demarcatie a responsabilitatii personale si colective pare a fi fosrte usor de impins la noi.
    Nu e rau ca politicianul face politica pentru bani! sau si pentru bani! Indiferent insa de forta motrice ca-l anima, trebuie, ca toti ceilalti, de altfel, sa stie ca doar calitatea muncii sale ii asigura continuitatea resurselor financiare. E un fapt pe care, in tara unde am ales sa treiesc, e un fapt autoinoculat copiilor inca la varste prescolare. A fost pentru mine un adevarat soc sa-mi vad colegi de munca pe la cate un party de serviciu sambata in situatii jenante, insa luni straduindu-se cu aceeasi incapatanare dintotdeauna sa-si faca fara gres treaba. sau altii rugati sa plece pentru ca, desi respectuosi pana peste poate, foloseau intalnirile pentr a-i barfi pe altii. Nici prejudecati, dar nici acceptul tacit al nemerniciei.
    Si ce ma uimeste fantastic la ipochimenul respectiv e atitudinea sa prezenta. Pentru a-si pastra, fie si pentru putin timp, izvorul financiar, e capabil a-si mentine pozitia privilegiata. Intr-o lume in care, daca nu esti afiliat la macar o asociatie, a pescarilor, a joggerilor, a motociclistilor sau a donatorilor de sange, practic nu existi. Pentru ca nu s-a inventat inca vreun partid al traatorilor de timp. Cum naiba va mai aparea dumnealui in plen fara placuta aia pe pupitrul din fata sa, care sa-l includa la socialisti sau populari sau liberali? Uitat de toti. Marginalizare mai cruda decat asta nu exista.

    P.S. „Cu excepția lui Mihai-Răzvan Ungureanu, puțini au fost demnitarii Guvernelor României care au părăsit fotoliul ministerial fără presiune publică.”
    Imi pare mie sau e cumva ilogica aceasta constructie?

    • E logica! Doar Mihai Ungureanu a plecat imediat si fara sa-i fi cerut cineva imperios demisia, Ceilalti (foarte putini) care au demisionat au facut-o dupa ce scandalul in care erau implicati ajunsese prea mare si a trebuit sa li se ceara demisia.

      • Deci e logica, Gheorghe?!
        Atunci cum trebuie s-o interpretez: ca neexceptandu-l pe MRU, sunt multi politicienii care au procedat astfel?
        Sau ca, exceptandu-l pe MRU, de fapt NIMENI n-a mai procedat ca el, ceilalti (foarte putini) retragandu-se, abia dupa ce scandalul a crescut? Pentru ca si lui MRU i s-a solicitat demisia de catre premierul de atunci.

    • Bravo, pentru articol si pentru comentariu!
      Desertul formelor fara fond arunca in derizoriu si oazele de spiritualitate. Si ce daca straluceste pe ici, pe colo cite un individ, cite un grup sau o idee noua? Valorile se raresc pentru a confirma tuturor extinderea dezastruoasa a desertului spiritual. Destinul inteligentei pe terra pare a se alatura destinului materiei in univers: gruparile galactice se departeaza tot mai rapid intre ele, si nu pentru ca nu s-ar atrage, ci pentru ca apare continuu spatiu intre ele, spatiu gol care finalmente surclaseaza atractia gravitationala. Asta e: universul se extinde iar prostia prolifereaza pe planeta noastra mica. Sfirsitul universului vine dupa ce golul umple aproape tot, stelele vor fi disparut de mult iar densitatea materiei e apropiata de zero.

      Asa ca sa nu plingem inca! Prezenta domnului Adrian Severin si comentariile despre dinsul confirma ca sfirsitul civilizatiei noastre e inca foarte departe. E chiar un prilej sa ne mai inveselim nitel!

  2. Oamenii se comporta si actioneaza in concordanta cu educatia si caracterul pe care le au. Eu cred ca 95% dintre politicienii nostri au intrat in viata politica din doua motive-pentru a fura sau pentru ca nu erau buni de altceva.Este suficient sa ne uitam putin in jur si vom vedea ca marlania si nesimtirea iau proportii tot mai mari.Si atunci,de ce sa ne miram de nesimtirea politicienilor,cand ei sunt perfect reprezentativi pentru modul in care ”evoluam”ca popor?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Mihail Neamtuhttp://FB/mihailgeorgeneamtu
Intelectual public și antreprenor român. Între 2012 și 2015, a fost președintele partidului Noua Republică. Doctor al Universității din Londra (2008). Ultima publicație: Credință și rațiune. Dialoguri, contradicții, împăcări, București, 2013.

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Carte recomandată

“Să nu apună soarele peste mînia noastră. Un psiholog clinician despre suferința psihică” – Andrada Ilisan

”Berdiaev spune că la Dostoievski singura afacere, cea mai serioasă, cea mai adîncă e omul. Singura afacere de care sînt preocupați toți în Adolescentul e să dezlege taina lui Versilov, misterul personalității sale, a destinului său straniu. Dar la fel e și cu prințul din Idiotul, la fel e și cu Frații Karamazov, la fel e și cu Stavroghin în Demonii. Nu există afaceri de altă natură. Omul este deasupra oricărei afaceri, el este singura afacere. Tot omul e și-n centrul acestei cărți. Și lipsa lui de speranță.” Continuare…

 

 

 

Carte recomandată

”Incursiunile în culisele puterii lui Vladimir Putin îi oferă cititorului panorama plină de nuanţe, paradoxuri şi simulacre a unui regim autocratic unic în felul său. Analizele lui Armand Goşu sînt articulate elegant şi se inspiră din monitorizarea directă a evenimentelor, ceea ce ne permite să traversăm nevătămaţi labirintul slav întins între Sankt-Petersburg şi Vladivostok.” (Teodor Baconschi)

Cumpara cartea, 39.95 RON

Daca doriti un exemplar cu autograf accesati linkul acesta

 

Esential HotNews

Top articole

Vreau să dezleg două enigme

Scrisoare deschisă către concetățenii mei Dragi prieteni,            Ați observat,...

Povestea unui om leneș

«Întrebarea esențială e alta: Sunteți sau nu pe aceeași pagină cu conu’ Leonida? Dacă susțineți că statul ar trebui să răsplătească morții...

Ce știm sigur despre planurile lui Putin privind Ucraina, între atâtea incertitudini

Există un număr considerabil de încercări de a găsi un răspuns la întrebarea dacă armata rusă va ataca...

Opinie-răspuns la opinia vicepreședintelui PSD: putem aboli cota unică, dar cu asta ce-am rezolvat?

Percep opinia prezentată zilele trecute în ZF de dl. Sorin Grindeanu, vicepreședintele PSD, ca o binevenită deschidere la dialog privind oportunitatea renunțării...

Monitorizarea PNRR – examen de maturitate?

Autori: Dragoș Pîslaru și Tana Foarfă La vârsta de 15 ani începi să vezi lumea...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro