vineri, martie 29, 2024

Politicianul-plic între avariție și nerușinare

Are o problemă România cu moravurile publice? Nu subevaluăm dimensiunea etică doar pentru că trăim într-o țară obligată să supraviețuiască în logica dispensei sau a pogorămintelor? Iată ce scria Ion Ghica în anul 1892: „Funcţionarismul a devenit un rău mare care bântuie ţara noastră. Mai înainte vreme, impiegaţii statului se ziceau slujbaşi, adică oameni la serviciul publicului. Acum ei se numesc funcţionari – sluga de altădată se consideră stăpânul publicului…”

Puţini ar fi anticipat la sfârşitul secolului XIX că va veni vremea când politicienii români îşi vor batjocori nu doar propriul popor, ci vor sfida toţi cetăţenii Europei care contribuie la un buget comun. Nesimțirea dovedită de Adrian Severin în fața lumii întregii este spectaculoasă și s-a bucurat de ample comentarii de calitate. Demisia de onoare pare la noi cvasi-inexistentă. Cu excepția lui Mihai-Răzvan Ungureanu, puțini au fost demnitarii Guvernelor României care au părăsit fotoliul ministerial fără presiune publică. Sancțiunea presei sau logica colectivei de partid sunt mai prompte decât remușcările conștiinței individuale.

Dincolo de profilul găunos al personajului  (modelat perfect după tiparul activistului comunist marca „Ștefan Gheorghiu”), cazul Adrian Severin scoate la iveală relația dificilă a politicianului român cu banii și rușinea.

De ce politica a ajuns un mijloc de căpătuială – un meschin calcul de supraviețuire într-o lume dură și competitivă? Pentru că ipochimenul în cauză n-are o profesie bine definită. Jucând simultan rolul expertului, al consultantului, al doctrinarului, al ofițerului de legătură, al specialistului în drept comercial, geopolitică și justiție socială, omul cu pricina își identifică nu trăiește o vocație mistuitoare. Nu are un crez, fapt pentru care schimbă ușor familia politică (sau devine independent). Riscurile existențiale majore l-au ocolit. În comunism ori sub tranziție, politicianul-plic a stat la păstrare. Nicicând nu l-a consumat vreun proiect profesional de anvergură. Nu e în stare de-o pasiune intelectuală anume ori de-un proiect generos pentru comunitate. Vorbește vorbe. Pentru confort și cât mai multe parale, e dispus la orice compromisuri. Se înconjoară de oameni dubioși iar dacă e prins în flagrant se prezintă lumii ca victimă a dușmanilor. Banul îl atrage magnetic, schimonosindu-i chipul interior. Banul nemuncit vine ca o stihie, îți alterează discernământul și te îndepărtează de viața oamenilor anonimi.

Captiv în peștera imaginației populată doar cu brățări, haine scumpe, fotolii plușate, mașini „bengoase”, șoferi slugarnici, vacanțe exotice, zboruri business-class sau ceasuri de lux, politicianul-plic se simte predestinat la acest tip de viață. Totul i se cuvine birocratului superior: protocol, indemnizaţii, pensii speciale, rente viagere. Țara abia dacă-i merită serviciile iar postul pe care-l ocupă îi pare indispensabil. Omul n-are o adevărată viață privată spre care să se întoarcă: tihna singurătăţi, lecturi restante, prieteni intimi sau familie. Nici în tinerețe n-a dobândit vreo meserie care să-i aducă mari bucurii. Filarghiria alungă aşadar rușinea în fața semenilor şi sfiala de-a da ochii cu proprii săi votanți. Iată rețeta îngroșării obrazului.

În mult hulitul Occident, vinovat de secularizare și amnezie istorică, standardele de integritate sunt nemiloase. În dulcea noastră patrie, de la universitarii-plagiatori (i.e., Mircea Beuran), episcopi avari (i.e., Teodosie Tomitanul) sau gazetari oportuniști (i.e., Doru Bușcu & Stelian Tănase) până la parlamentari penali (Năstase, Pasat & co.) sau miniștri impenitenți (Chiuariu, Remeș, etc.), toate figurile publice par să știe că nimic, nicio stenogramă sau cameră video ascunsă, nu te compromite cu adevărat. Se găsesc mereu instituții, oameni și rețele gata să-i reabiliteze moral sau legal.

Să fie la mijloc moștenirea istorică a comunismului, cultura locului sau firea omenească? Cert este că, în 1880, Mihai Eminescu exclama la Bucureşti astfel: „Plebea de sus face politică, poporul de jos de jos sărăceşte şi se stinge din zi în zi de mulţimea greutăţilor ce are de purtat pe umerii lui, de greul acestui aparat reprezentativ şi administrativ care nu se potriveşte deloc cu trebuinţele lui simple şi care formează numai mii de pretexte pentru înfiinţarea de posturi şi paraposturi, de primari, notari şi paranotari, toţi aceşti plătiţi cu bani peşin din munca lui, pe care trebuie să şi-o vânză pe zeci de ani înainte pentru a susţine netrebnicia statului român”.

(o primă versiune a acestui text a apărut în Club România 2020).

Distribuie acest articol

9 COMENTARII

  1. Noroc cu Severin! Nu voi sa fiu malitios, dar nu e greu sa constati ca, profitand de ocazia oferita, majoritatea cetatenilor, ce se ocupa si cu scrisul, se adreseaza poporului de jos infierand plebea de sus.
    E adevarat ca nu stiu ce s-ar putea face mai mult decat atat, imi scornesc si eu mintea, tot de cateva zile de la izbucnirea scandalului, prin ce mijloace am putea grabi si antecomanda chiar o demisie in astfel de cazuri. O lista de semnaturi nu-mi pare a fi suficienta, atat din perspectiva europarlamentarului care ii invinovateste pe toti pentru safteaua lui, dar si al „beneficiarulu”,i ce nu se simte incurcat sa trimita un astfel de ipochimen sa-l reprezinte. Limita de demarcatie a responsabilitatii personale si colective pare a fi fosrte usor de impins la noi.
    Nu e rau ca politicianul face politica pentru bani! sau si pentru bani! Indiferent insa de forta motrice ca-l anima, trebuie, ca toti ceilalti, de altfel, sa stie ca doar calitatea muncii sale ii asigura continuitatea resurselor financiare. E un fapt pe care, in tara unde am ales sa treiesc, e un fapt autoinoculat copiilor inca la varste prescolare. A fost pentru mine un adevarat soc sa-mi vad colegi de munca pe la cate un party de serviciu sambata in situatii jenante, insa luni straduindu-se cu aceeasi incapatanare dintotdeauna sa-si faca fara gres treaba. sau altii rugati sa plece pentru ca, desi respectuosi pana peste poate, foloseau intalnirile pentr a-i barfi pe altii. Nici prejudecati, dar nici acceptul tacit al nemerniciei.
    Si ce ma uimeste fantastic la ipochimenul respectiv e atitudinea sa prezenta. Pentru a-si pastra, fie si pentru putin timp, izvorul financiar, e capabil a-si mentine pozitia privilegiata. Intr-o lume in care, daca nu esti afiliat la macar o asociatie, a pescarilor, a joggerilor, a motociclistilor sau a donatorilor de sange, practic nu existi. Pentru ca nu s-a inventat inca vreun partid al traatorilor de timp. Cum naiba va mai aparea dumnealui in plen fara placuta aia pe pupitrul din fata sa, care sa-l includa la socialisti sau populari sau liberali? Uitat de toti. Marginalizare mai cruda decat asta nu exista.

    P.S. „Cu excepția lui Mihai-Răzvan Ungureanu, puțini au fost demnitarii Guvernelor României care au părăsit fotoliul ministerial fără presiune publică.”
    Imi pare mie sau e cumva ilogica aceasta constructie?

    • E logica! Doar Mihai Ungureanu a plecat imediat si fara sa-i fi cerut cineva imperios demisia, Ceilalti (foarte putini) care au demisionat au facut-o dupa ce scandalul in care erau implicati ajunsese prea mare si a trebuit sa li se ceara demisia.

      • Deci e logica, Gheorghe?!
        Atunci cum trebuie s-o interpretez: ca neexceptandu-l pe MRU, sunt multi politicienii care au procedat astfel?
        Sau ca, exceptandu-l pe MRU, de fapt NIMENI n-a mai procedat ca el, ceilalti (foarte putini) retragandu-se, abia dupa ce scandalul a crescut? Pentru ca si lui MRU i s-a solicitat demisia de catre premierul de atunci.

    • Bravo, pentru articol si pentru comentariu!
      Desertul formelor fara fond arunca in derizoriu si oazele de spiritualitate. Si ce daca straluceste pe ici, pe colo cite un individ, cite un grup sau o idee noua? Valorile se raresc pentru a confirma tuturor extinderea dezastruoasa a desertului spiritual. Destinul inteligentei pe terra pare a se alatura destinului materiei in univers: gruparile galactice se departeaza tot mai rapid intre ele, si nu pentru ca nu s-ar atrage, ci pentru ca apare continuu spatiu intre ele, spatiu gol care finalmente surclaseaza atractia gravitationala. Asta e: universul se extinde iar prostia prolifereaza pe planeta noastra mica. Sfirsitul universului vine dupa ce golul umple aproape tot, stelele vor fi disparut de mult iar densitatea materiei e apropiata de zero.

      Asa ca sa nu plingem inca! Prezenta domnului Adrian Severin si comentariile despre dinsul confirma ca sfirsitul civilizatiei noastre e inca foarte departe. E chiar un prilej sa ne mai inveselim nitel!

  2. Oamenii se comporta si actioneaza in concordanta cu educatia si caracterul pe care le au. Eu cred ca 95% dintre politicienii nostri au intrat in viata politica din doua motive-pentru a fura sau pentru ca nu erau buni de altceva.Este suficient sa ne uitam putin in jur si vom vedea ca marlania si nesimtirea iau proportii tot mai mari.Si atunci,de ce sa ne miram de nesimtirea politicienilor,cand ei sunt perfect reprezentativi pentru modul in care ”evoluam”ca popor?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mihail Neamtu
Mihail Neamtuhttp://FB/mihailgeorgeneamtu
Intelectual public și antreprenor român. Între 2012 și 2015, a fost președintele partidului Noua Republică. Doctor al Universității din Londra (2008). Ultima publicație: Credință și rațiune. Dialoguri, contradicții, împăcări, București, 2013.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro