Înviorată de ultimele declarații politice la vârf care promit vărsare de sânge pe bune, presa a reacționat prompt și, cu excepții previzibile, aproape unitar. Pe deputatul Adrian Solomon l-au taxat imediat ziarele mari și numeroase televiziuni pentru o afirmație crudă care nu poate fi scuzată ca gafă, nu poate fi expediată ca teribilism sau, cu un zâmbet ironic, doar ca inepție sau incultură: ”Eu îi transmit public… că va avea nu soarta lui Tăriceanu ci soarta lui Aldo Moro. Și asta nu-i o amenințare, e o asigurare, domnule prim-ministru”. După deputatul adept al Brigăzilor roșii, asasini ai premierului italian în anii ̍ 70, a urmat șeful său pe linie de partid, Victor Ponta, să scoată pușca pentru a-i extermina pe dușmanii politici, soluție cu totul nesatisfăcătoare în opinia sa, fiindcă nu spală păcatele față de pensionari:” Ce răspundere? Ce să spun? Nici dacă-i împuşti nu e suficient!”.
Aruncatul vorbelor fără măsură și iresponsabil face parte din profilul unui număr mare de politicieni de la noi, nărav nu doar nesancționat, ci, dimpotrivă, luat de bun și urmat de alții după logica ”dacă la ăi mari e voie, de ce nu și la noi”. Religia ratingului a încurajat prezența în studiourile de televiziune a personajelor din politică înarmate când cu ghioaga verbală, când cu tunul, în detrimentul oamenilor decenți care, în număr subțiat, mai persistă în halucinanta politică românească. Bufonadele agresive vadimiste sau ale confratelui Becali au obișnuit deopotrivă publicul și realizatorii tv cu abandonarea oricărui standard de conduită. De data aceasta reacțiile dezaprobatoare au fost numeroase, chiar și acolo unde nu te așteptai. ”Jurnalul național” califică declarațiile citate ca ”balamuc politic”, iar pe Ponta ”grațios ca un rinocer pe gheață și abil ca buzduganul cu trei peceți”. Ponta e recidivist fiindcă în 2010 mărturisea că a vrut să îl ciomăgească pe Boc și formula o previziune moralistă cam așa: ”mă bazez că după ce o să-l omorâm pe Băsescu o să vină toată lumea alături de noi și de fapt toți o să ne spună cum au luptat împotriva lui Băsescu”. Cristian Pătrășconiu rememorează pe blog situații când politicienii au proferat amenințări cu moartea și îi numește generic ”derbedei”. Pentru ”România liberă” declarațiile lui Solomon sunt ”amenințări de gangster” în formă continuată, fiindcă același deputat afirma public în 2011 la adresa premierului Boc că e un șobolan, iar ”șobolanii trebuie călcați pe cap”. Somați uneori de opinia publică, autorii instigărilor (cea mai recentă îi aparține unui Iordache de la USL care spunea la B1TV că pensionarii ”trebuie să-i belească” pe guvernanți) zâmbesc superior spunând că astea sunt doar metafore. Metafore ”inocente”, traduse în sicrie, sloganuri mortuare, catrene funebre, crucificări și prapuri cu care au defilat diverși manifestanți astă-iarnă, un decor mai potrivit pentru filme horror decât pentru revendicări democratice.
Puțin importă în acest caz dacă jurnaliștii au fost sinceri sau au mimat doar indignarea față de aceste dovezi de huliganism politic, aducând în acord oameni din presă aflați pe poziții greu de reconciliat ca Mircea Marian și Andreea Crețulescu, Vlad Mixich și Alecu Racoviceanu, Robert Turcescu și Victor Ciutacu. Important e că au respins atitudinea în sine, că au dat un semnal de intoleranță față de degradarea până la ură a controversei politice într-o perioadă când apropiatele alegeri inflamează peste poate atmosfera. Indignarea e o formă de igienă cetățenească și poate funcționa ca o simbolică vestă anti-glonț. De luat aminte la concluziile ironic-amare de pe blogul semnat Madame Blogary: ”Nu trebuie să dramatizăm…Noi, cetăţeni respectabili, calmi și care scuipă inteligent din colțul gurii, știm noi mai bine. Sîntem trecuți prin prea multe, știm prea multe, am citit și auzit prea multe ca să ne inpancientăm la rahaturi d-astea. Și apoi, e rușinos, e inestetic și jenant să sărim în sus ca niște precupețe neștiutoare sau adolescente slabe de înger. Stați liniștiți la locurile voastre. Cînd Ponta a vorbit de uciderea lui Băsescu a fost doar o expresie, așa e el, mai tînăr și mai iute la mînie, cînd Mazăre a făcut paradă în uniformă nazistă a fost doar o neînțelegere, omul e mai fașionist, mai copacabana de felul lui, dar nu cunoaște simbolistica uniformei naziste, cînd Șova, absolventul de istorie, a negat Holocaustul, a făcut-o din ignoranță și neînțelegere, cînd Adrian Solomon l-a amenințat cu moartea pe Mihai Răzvan Ungureanu a făcut-o din prostie și fiindcă așa e el, mai tăntălău, mai lat în spete, cu frunte îngustă și mintea mai înceată. Așa e el, mai bou. Dar hai să fim serioși, să nu dramatizăm. Să nu exagerăm. Să nu confundăm prostia și ignoranța și amenințarea cu crima. Criminalii vin din nimic. Ca și crimele. Ca și crimele în masă. Se întîmplă pur și simplu. Ca OZN-urile, pică din cer, pe neașteptate. După, toată lumea se arată surprinsă: ”Cine ar fi crezut? Cine s-ar fi așteptat? Dacă știam….”
Articol apărut și în revista 22
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Daca tot vorbim de reactiile presei, ar fi interesant, cel putin pentru mine, de vazut daca stimatul „deontolog” Cristian Tudor Popescu va reactiona fata de manipularea ordinara in care este folosit pe Realitatea TV. Declaratiile sale despre guvernul propus de Ponta sunt prezentate sub titlul „.. un guvern mai bun”. Inregistrarea video trunchiata dupa cuvantul „bun”. Declaratia sa reala: „..Acest guvern s-ar putea să fie mai bun decât cel instituit după o eventuală victorie a USL în noiembrie”.
Evident, că ne amintim cu ”cea mai mare plăcere” de unde se trag toate aceste declarații, care vorba unei doamne blonde ”sunt(em) copiii lui Traian”. Băsescu, evident. Care, dacă nu mă înșală prea mult memoria a fost primul șef de stat post-revoluționar care a vrut să tragă în țeapă pe cineva- în piața Victoriei. Probabil că a rămas cu plăcuta memorie a execuțiilor publice chinezești sau iraniene- așa că ce să ne mai mire că dl.Oarecare, politician la Păcălicii din Vale face declarații aiurea după ce președintele nostru s-a exprimat în mod public, la primirea celui de-al doilea mandat.