joi, martie 28, 2024

Politist,turnator

Tocmai când mă gândeam să mă întorc la oile mele digitale, iată că toată societatea noastră e tulburată. Ce mai freamăt, ce mai zbucium! Toată suflarea se revoltă pentru că, sătul probabil de portretul Vitoriei Lipan şi de conflictul între dragoste şi setea de pământ la Rebreanu, un profesor îşi permite să le ceară elevilor la Olimpiada de Limba Română să compună, zice-se, o delaţiune.

Şi, ca sfidarea să meargă până la capăt, asta se întâmplă chiar în judeţul care a dat naţiunii Revoluţia de la Ploieşti, pe Sebastian Ghiţă, tehnologia întoarcerii trenului în gară, şi, întâmplător, pe părintele lui Pristanda.

Sincer, nu m-a mirat nicidecum reacţia profesorilor; în general această categorie a fost dintotdeauna conservatoare şi reticentă la lucrurile care „ies din schemă”; până la urmă este oarecum firesc, cum elevii sunt, au fost şi vor fi dintotdeauna reprezentanţii inovaţiei, exuberanţa lor are nevoie de cenzura critică a celui care a văzut multe; disciplinele şcolare sunt o redută, şi pentru ca triumful cuceririi să fie deplin, e nevoie ca apărarea să fie meritorie. Ideal ar fi să avem şi ce apăra, dar, deocamdată, să trecem peste acest amănunt.

Nici politicienii nu aveau de ce să mă mire, pentru unii din ei  delaţiunile din tinereţe sunt probabil singura operă originală, nu le convine să fie parodiaţi în acest hal.

Mă surprinde însă câţi oameni din jurul meu, şi nu numai, pe care îi consideram „tineri spiritual, indiferent de vârstă” s-au alăturat corului bocitoarelor. S-a întors, dom’le, lumea cu josul în sus.

Câteva aberaţii auzite: „se consideră că trebuie îmbunătăţite calităţile de delator ale elevilor” „un moment nefericit ales” . Carevasăzică, dacă s-ar fi întâmplat luna trecută sau în judeţul Cluj n-ar fi protestat nimeni.  Trecem peste faptul că e vorba de un subiect de Olimpiadă, unde elevii nu iau lecţii, ci doar demonstrează nişte aptitudini; ceea ce mă deprimă cel mai mult este că societatea pare a considera că nişte elevi de liceu, care, dacă ne gândim bine, la următoarele parlamentare vor vota, nu trăiesc în zilele noastre, ci într-un fel de timp ideal al şcolii, în care Alecsandri îşi dă bineţe cu Dosoftei şi cu Nichita Stănescu, iar elevii cască gura la snoavele lui Nastratin.

Bineînţeles, problema registrelor limbajului pare în continuare un mister nedezlegat şi pentru publicul larg, şi pentru mare parte dintre profesori, una din acele ciudăţenii cu care Ministerul, în marea sa inadecvare la realităţile Patriei îi pedepseşte pe nedrept pe muritori. O parte dintre cei care merg acum la Olimpiada de română s-ar putea să devină scriitori; ei însă vor scrie doar replicile personajelor pozitive, pentru că, nu-i aşa, nu se pot preta nici la delaţiuni, nici la limbaj vulgar sau deocheat. Mare noroc au ei cu DNA-ul, care probabil fix în acest scop a generat categoria scriitorilor de puşcărie, care le-ar putea scrie probabil capitolele lipsă.

Ceea ce mă înspăimântă însă cu adevărat nu are legătură cu cele de mai sus, care sunt mai degrabă de domeniul anecdoticului; ştim, vorba ceea, cine suntem şi ce vrem, şi mai ales ce putem.

Mă sperie faptul că în 2017 există oameni care consideră că în şcoală pot exista subiecte tabu, lucruri pe care nu le putem discuta, revin la asta, cu elevi care peste puţin timp vor fi consideraţi adulţi. Pentru că, mai departe, există lucruri pe care nu le putem discuta nici când vom deveni adulţi, trebuie să ne ferim de ele, nu sunt oportune, „nu e bine” , şi în definitiv, nu mai bine am discuta despre altceva?

Cred că dacă începem să acceptăm aceste interdicţii în mediul academic, deja am ajuns prea departe. Nu ai cum să găseşti adevărul dacă nu analizezi şi toate erorile posibile, nu poţi rezolva probleme dacă nu vorbeşti despre ele, nu ştii ce e răul dacă nu-l studiezi. Până alaltăieri credeam că suntem vaccinaţi la această boală, dar azi nu mai sunt deloc sigur.

Distribuie acest articol

32 COMENTARII

  1. E destul de complicat sa inteleaga cititorul punctul de vedere sustinut in articol, dar cred ca e si mai complicat sa incerci sa sustii un astfel de punct de vedere. Sigur, in mediul academic se poate discuta „orice”, insa daca ma gandesc la copiii mei, as dori ca despre unele lucruri sa discut cat mai tarziu cu ei. Nu vad ce le-ar adauga la personalitate o discutie despre detaliile torturilor din Evul Mediu de exemplu. Iar delatiunea si modul in care se executa ea intra in aceasta categorie.

      • Aici nu cunosc contextul, mi s-ar părea un subiect bun de discutat la „educatie civică” la clasele mari, cu conditia ca profesorul să se ferească să impună opinii.

      • MI s-ar parea mai normal sa vobeasca despre lucrurile la care se pricep.
        Tehnicile de argumentare nu pot fi invatate (folosite) daca subiectul este asa obscur. Asa e cam aiurea; cei care au informatii in plus vor fi net avantajati fata de cei care stiu doar cum sa argumenteze.
        D-aia cred ca subiectele – ong 13 si denuntul politic – sunt nepotrivite.

    • Era o temă de clasa a zecea, care se referea la a scrie intr-un anumit registru stilistic.
      La acea vârstă practic nu prea cred că mai există vreo „contraindicaţie” ; există fragmente similare în operele studiate, în bibliografie. Sigur, nu ar fi un subiect de clasa a cincea, bunăoară, dar nu s-a întâmplat asta, suntem oarecum in situatia drobului de sare.

  2. Problema nu este daca un anumit subiect trebuie sau nu discutat. Si eu sunt de parere ca nu ar trebui sa existe subiecte tabu.

    Problema este ca respectivii elevi au fost invitati sa se puna in pielea unui turnator. Pe cand un subiect in care elevii sa-si imagineze ca sunt gardieni intr-un lagar de concentrare, de exemplu?

    • Cred că am zis asta si in text: dacă primeau, de exemplu, tema să scrie o schiţă in paradigma romantică ( profesoara noastra din liceu ne-a dat odată o astfel de lucrare) nu trebuia să se pună şi în pielea personajului negativ? Si chiar si dacă, să zicem, am admite că a fost un subiect nepotrivit, ar trebui să admitem şi că de-a lungul timpului, printre zeci de subiecte, pot să apară şi unele mai puţin potrivite, fără să facem din asta un fel de scandal naţional.

  3. În clasa a XII-a copilașii au 17-18 ani. Unii sunt majori, carevasăzică. Părinții pudibonzi le spun fiilor și fiicelor lor până pe la vreo treizeci de ani că iarna vine Moș Crăciun cu daruri, iar aceștia se prefac duios că-i cred. Duioșia-i și mai mare atunci când apar sensibilități politice. Spre exemplu, eu cred că dl Vișinescu le-a spus toată viața copiilor săi că el este Moș Crăciun…Pardon, Moș Gerilă, iar ei l-au chiar crezut pâna l-au văzut la închisoare.

    Măsura adoptată de Ministerul Educației mi se pare salutară. Pentru a evita ca unele comisii din teritoriu (trei-patru județe) să alcătuiască subiecte de Olimpiadă care supun mințile elevilor la eforturi nejustificate, toate subiectele vor fi concepute de specialiștii din minister cu aprobarea d-lui Dragnea (că dumnealui este singurul care știe programul și politicile guvernbamentale din scoarță-n scoarță). În principal elevii vor trebui să reproducă un număr de strofe din poezii patriotice.

    Te doare mintea! „Înţeleg că DNA Ploieşti are foarte mult de lucru (îşi face de lucru), dar a transfera denunţul în curriculumul şcolar, fie şi în forma asta, a subiectelor de olimpiadă, întrece limitele bunului simţ. Dar spune foarte mult despre lumea de azi, a denunţului. Olimpiadele denunţului” (Dan Gulea). Dacă subiectul era despre computere, ori spații de locuit, profesorii ar fi fost acuzați probabil că DNA l-a vizat pe dl I Bădescu, care „merită și domnia-sa o casă în cartierul Albert”, ca primar al Ploieștiului. Iar școlile se află sub autoritatea primăriilor. Ori, că Olimpiada la Limba română îi are în vizor pe d-nii Padiu și Anastasescu, generoși sponsori. Doar nu putem permite discutarea oricăror subiecte în școală, așa, cum vrea fiecare! Domnilor profesori, băgați-vă mințile în cap!

    Mă gândesc cu groază ce s-ar fi întâmplat dacă la sectorul 3 din București subiectul la Olimpiadă ar fi fost despre panseluțe…

  4. Mi-e teama ca nu aveti dreptate d-le Badici!

    Pentru a fi capabil sa rezolve un astfel de subiect la nivel de Olimpiada de limba romana, tinarul de clasa 10-a ar fi trebuit sa aiba cunostiinte serioase in primul rind de istorie si nu cea oficiala, predata in scoala, pentru a intelege de fapt subiectul si ceea ce i se cere. Mai mult, i s-a cerut sa se puna in pielea unei persoane dintr-o vreme de mult apusa si pe care societatea actuala o dezavueaza si sa indeplineasca (virtual din fericire) un act pe care acum il consideram reprobabil.

    Corectati-ma daca gresesc: Olimpiada de limba romana ar trebui sa testeze doua feluri de indeminari. Fie cele de analiza a unei opere literare (tehnica de constructie a subiectului, stilul folosit, modul in care sint exprimate si urmarite ideiile principale), indeminari specifice criticilor literari, fie cele de construire efectiva a unei opere literare.

    Daca privim lucrurile din acest punct de vedere, subiectul a fost total inadecvat, indiferent de momentul de timp. Si acesta, si cel de la Olimpiada de limba engleza despre analiza problemelor de securitate nationala create de OUG13(?!)….

    Mai degraba, cred ca aceste subiecte ar fi fost potrivite pentru o Olimpiada a viitorilor politicieni…

    • Domnule, apropo de oug13, hai să vă povestesc ceva. Era in ’86-’87, Ceausescu anuntase că muncitorii, desi n-au îndeplinit planul in anul respectiv, au muncit cu abnegatie si au obţinut rezultate cu care ne mândrim. Profesoara de socialism ( eram student in anul 2 la Electronică) întreabă, la seminar: „este oare bine ca planul să fie mai mare, mai mic sau egal cu realitatea ?” ( evident, avea misiunea să ne sugereze că de fapt planul a fost intentionat mai mare, ca să ii stimuleze pe oamenii muncii) Pentru că profesoara era relativ „progresistă” pentru vremea aia, s-a iscat o discutie destul de aprinsă care a durat aproape tot seminarul. Acum vă întreb: dacă noi puteam discuta asta in cei mai negri ani ai comunismului, de ce n-ar putea discuta elevii de azi un subiect de actualitate? Bineinteles, cu conditia ca să discute, să îi lase să argumenteze, pro sau contra. Nu cred că există subiect care să nu poată fi discutat şi punct.

      • Sint perfect de acord ca nu exista sau nu ar trebui sa existe subiecte tabu.

        Dar, vorbim aici de inadecvarea subiectului la scopul sau.

        Dvs (si eu de altfel) a trebuit sa invatati subiectul „Socialism” care, nu-i asa, era esential pentru un inginer electronist ( cu zece ani inaintea Dvs se chema „Economie politica”).

        Copiii de astazi nu mai au aceasta necesitate impusa de stat (oare?). Deci, haideti sa lasam limba romana la locul ei si sa n-o mai amestecam cu denunturi si elemente dusmanoase. Sunt absolut convins ca se puteau gasi si alte subiecte, mult mai utile pentru limba romana si nu pentru lumea in care traim.

        Am o curiozitate totusi. Credeti ca putem gasi undeva baremul de corectare? Ar fi interesant de vazut….

        • „Economia Politică” se facea in anul trei cred, am facut si din asta. Am si cu asta o poveste, dar o las pe altă-dată :) . De asta am zis că nu cunosc contextul in cazul respectiv legat de subiectul la limba engleză. Despre barem, nu stiu, desi am diplomă de absolvent de litere, nu profesez, deci nu am legături prea mari cu domeniul. Ar trebui să fie public cred, o să întreb un coleg care predă :)
          In general, profesorii de la Universitate erau cam unanimi în ideea că pentru a invăţa o limbă trebuie să o vorbeşti cât mai mult, lucru cu care sunt de acord. De asta unele seminarii la care mrgeam semănau mai degrabă cu nişte bârfe – însă in limba franceză în cazul meu; pentru literatură existau seminarii separate. Dacă dintr-un oarecare motiv un profesor consideră că un subiect oarecare e de interes pentru elevi/studenţi, el il poate folosi ca pretext pentru a genera o discuţie; ceea ce contează poate fi: bogăţia limbajului, calitatea argumentării, corectitudinea exprimării, învăţarea unor formule de adresare etc. In cazul denunţului lui Moromete îmi pot inchipui că sunt lucruri din categoria adecvării stilistice: folosirea clişeelor, limbajul funcţionăresc, eventual uşor agramat specific „omului nou” din anii ’50, etc ( inteleg că nu se referea la fonciire ci la cotele din comunism) . Dar asta e doar ce presupun eu. In tot cazul, nu conţinutul informativ era interesant ( autoritatile îl stiu deja pe Moromete dealtfel :) ) ci probabil stilul.

        • Economia politică este de mai bine de patru secole o ramură distinctă a științelor economice, iar termenul apare prima dată în „Traite de l’economie politique” (Antoine de Montchrestien). N-are treabă cu socialismul și se studiază până în zilele noastre în România și prin lume.

          • Da, chiar si din „economia politică” comunistă, cum făceam noi, mai învăţai ceva, doar că nu sunt sigur că îşi avea locul in programa de la Politehnică ( se făcea şi la liceu, unde era ok, mai rău cu profesorii, care erau în general propagandişti ). Cred că Anonymous 2 a tratat la grămadă „pachetul stiinţelor sociale” care „pe vremea mea” cuprindea Filozofie ( un curs Ok, informativ, cu dl Cătălin Zamfir, o vreme a fost ministru „după” ) Economie si „Socialism Stiinţific”, pe celelalte nu le-am mai apucat :) . Dacă stiam că urmează capitalismul, aş fi fost mai atent la capitolul respectiv din cursul de Economie, poate ar fi ajutat :)

      • Aveți dreptate, e normal să se discute problemele de actualitate ale societății, ba chiar să fie învățați să rezolve probleme curente ale vieții adultului de mâine( gestionarea banilor, probleme de mediu, chestiuni gospodărești, etc.) Finlanda, Singapore, Coreea de Sud, care se situează la testele PISA mai mereu pe locurile fruntașe, o astfel de educație fac. Rezultatele educației se văd în rezultatele economice și în nivelul de trai al acelor țări. Noi le predăm ani la rând religia, când ar trebui să le predăm, de exemplu, istoria religiilor. Sau le predăm chestiuni foarte abstracte de matematică, dar nimic practic din viața pe care o vor trăi ca adulți. Cu o astfel de educație, e normal să ne aflăm la coada clasamentelor de orice fel.

    • Stimate domn, este posibil ca în vâltoarea discuției să vă fi grăbit puțin cu tragerea concluziilor și să fi parcurs subiectul în grabă. Copilașii care au avut la olimpiada de limba română subiectul legat de romanul lui Marin Preda sunt elevi în clasa a XII-a, adică au 17-18 anișori. Carevasăzică, unii sunt majori. Apoi, care este legătura între colectarea cotelor țăranilor din romanul Moromeții și DNA, ori OUG13 ?! Nu înțeleg și pace! Dacă sbiectul ar fi fost în loc de „referatul” lui Luca Străjescu, să zicem, „Proces-verbal” de Ion Luca Caragiale, s-ar fi făcut scandal că titlul subiectului amintește de punerea sub sechestru a bunurilor d-lui Ghiță?! Este aberant! Ce-i cu inepțiile astea?!

      Și chiar dacă subiectul la olimpiadă ar fi cerut interpretarea unui denunț, în mod explicit, sau a unui eveniment social, politic, ori economic de actualitate, de ce ar fi fost inacceptabil? De ce ar fi subiectele acestea interzise? Și care subiecte mai sunt interzise? Poate le discutăm pe stradă și deranjăm; ar fi bine să cunoaștem din timp interdicțiile pentru a le evita.

  5. Nu credeţi că ar fi potrivit să expuneţi, înainte de a-l comenta, evenimentul căruia-i consacraţi articolul? ca să nu citim ca curca-n lemne…

  6. Citez: „Nici politicienii nu aveau de ce să mă mire, pentru unii din ei delaţiunile din tinereţe sunt probabil singura operă originală, nu le convine să fie parodiaţi în acest hal.”

    la cine va referiti aici? Aveti probe?

  7. Prin extensie, ar trebui ca actorii care interpreteaza un personaj odios, intr-o piesa de teatru sa fie executati (sau macar exclusi din societatea oamenilor „buni”).
    Sau se va afisa un banner cu textul: Replicile personajului „X” sunt pura fictiune, si nu reprezinta opiniile actorului „A” … ajungem altfel, sa avem actori de unica folosinta sau care interpreteaza numai personaje pozitive ca-n filmele coreene.

  8. Încet si sigur intrăm intr-o noua etapă din istoria tumultoasa a învățământului românesc din ultimii 27 de ani. De regula, aceste olimpiade concentrează, in functie de etapă, cei mai buni dintre cei mai buni copii la respectiva disciplina de învățământ. Asta inseamna ca poate fi o noua meserie a elitelor. Interesant de vazut ar fi fost sedinta grupului de profesori care au stabilit subiectele. Cum or fi stabilit punctajul de corectare??? Pentru o singură fapta denunțată nota 5, doua fapte 7,5, etc. In ce lume vor trai si copiii noștri? O lume a datului in gât !

  9. „Corectati-ma daca gresesc: Olimpiada de limba romana ar trebui sa testeze doua feluri de indeminari. Fie cele de analiza a unei opere literare (tehnica de constructie a subiectului, stilul folosit, modul in care sint exprimate si urmarite ideiile principale), indeminari specifice criticilor literari, fie cele de construire efectiva a unei opere literare.”

    Astea pot fi (cu îngăduință) subiecte de teză la un liceu fără pretenții.
    Ca materie de studiu, Limba și literatura română își propune „[…] În perioada învăţământului obligatoriu, elevii trebuie să-şi formeze în primul rând competenţele de comunicare, indispensabile în lumea contemporană, pentru orice tip de activitate profesională: să se exprime corect, clar şi coerent în limba maternă, să asculte, să înţeleagă şi să producă mesaje orale şi scrise, în diverse situaţii de comunicare. […]” (Nota de fundamentare la programa de clasa a X-a)
    Adică: e o materie care se referă în principal la abilitățile de comunicare în limba română. Astfel privind lucrurile, subiectul e perfect adecvat pentru o olimpiadă școlară (care un nivel de dificultate ridicat).
    În paranteză fie spus, elevii studiază „O scrisoare pierdută”, unde Farfuridi și Brânzovenescu ticluiesc chiar un denunț. Bănuiesc că trebuie să știe despre ce-i vorba.
    În privința aspectului moral invocat (de genul „se consideră că trebuie îmbunătăţite calităţile de delator ale elevilor”) ar fi util să consultăm un dicționar. A denunța = „A aduce la cunoștința unei autorități săvârșirea unei infracțiuni; a face un denunț” (DEX 2009)
    Nu e nimic imoral în a denunța o încălcare a legii. Eu aș zice că e o datorie cetățenească.

    • Aveam la „Litere” un seminar de franceză numit „Tehnica Redactării” Foarte util, recomand, la română nu există aşa ceva :) Am avut o dată o temă să compunem o scrisoare ( discutaserăm despre scrisori de recomandare, de amor, de refuz etc) si am compus o scrisoare de şantaj ( oarecum calchiată după „Scrisoarea Pierdută”). Toată lumea s-a distrat, nimeni n-a avut pretenţia că am devenit şantajist ( nici nu cred că se poate plânge cineva de mine sau de vreun alt coleg/colegă că ar fi avut efecte asupra caracterului). Pur si simplu era un exerciţiu… Dacă mă apucam să scriu una de amor eram imoral probabil :)

  10. Constat ca cei mai multi critica abordarea „politically correct” la modul general si, cind apare ceva in curtea proprie nu stiu cum sa o aplice mai abitir. Tipic romanesc. Ar trebui reactivata barza care aduce bebelusi si scoase din manuale orice referiri la reproducerea sexuata.

    • Subscriu și vă felicit pentru observație.

      Tuturor le repugnă dogmatismul corectitudinii politice stângiste până intră valorile naționalist-ortodoxiste în discuție. Atunci mândrii intelectuali de dreapta autohtoni schimbă placa.

      Oare cum ar putea copilașii crescuți în candoare creștinească să se pună-n locul comunistului ăla de turnător ateu sau să învețe despre comunista aia de teorie ateistă a lui Darwin? Sau (Doamne ferește!) să audă că homosexualitatea nu e o boală?

  11. Cum ar fi Othelo fără Iago? Sau basmele românești fără Spân sau zmei. Si personajele negative pot fi gândite obiectiv înainte de a îmbrăca orice personaj (nefast) în mantia morală.
    Toți zmeii au carii dentare, dupa care își fac autocritica si se culcă mielușei după ce se spală pe dinți?

  12. Mediul academic…
    Moșulannii ăia dospiți de pe vremea lui ceașcă, despre ei vorbești?
    Acolo ai două categorii.
    Una, cea cu „talente”, dar care a trebuit să dea cu bățul…ca să nu se piardă bunătate de ghenialinâitate, noaaaa…
    Și a doua, care a dat cu bățul, dar de fapt n-avea treabă pe acolo, mai mult pe la IAS, poate.
    Care din ăștia or fi promotorii viitorului?
    Nu vorbim de viitorul luminos, la ăsta se ajunge prin Verginica…astaaa…Luminița.
    Vorba lu” No Leaf Clover…
    Când să zici că o văzuși pe Luminița,
    At the end of your tunnel,
    De fapt e MARFARU”, comming your way, hăăăi, hăăăi…..
    Îl știi pe Marfaru”, nu? :-) :-) :-) :-) :-) :-) :-) :-)

  13. Turnator, delatiune, dat in gat! Oameni buni, asta s-a cerut copiilor la olimpiada oare?

    Sa faci un denunt impotriva unui infractor sau a unei persoane care iti produce prejudicii in mod ilegal este turnatorie??

    Romania este intotdeauna pe invers.

    In vest daca mergi pe o pista de biciclete si vezi pe cineva ca arunca sticle pe jos este OBLIGATIA ta CIVICA sa sesizezi autoritatile. In Romania asa ceva s-ar numi turnatorie, delatiune, dat in gat.

    Exista o mare diferenta intre DENUNT si dat in gat, turnatorie, delatiune. Dar diferenta nu este perceputa de stricati.

  14. Mai intai, am gasit pur si simplu ridicola reactia epidermica a ayatolahilor „nu se face”-ismului din invatamantul romanesc, apoi m-am ingrijorat…E grav.
    E grav ca obsesiile celor plini de prejudecati, de temeri si de bube-n cap, incearca sa inhibe talente si sa niveleze tot ce depaseste orizontul lor patetic, dar si mai grav mi se pare ca masurile luate, prompt si moralizator (cum le sta bine mono-gandistilor!), sunt de natura sa-si atinga scopul pervers.

  15. Ha, cele doua subiecte de olimpiada mi se par geniale, cei ce le-au făcut chiar ar merita un premiu al societății civile, pentru promovarea gândirii critice. Cei ce au sărit cu bățu nu au făcut decât să ne demonstreze dorința lor ca învățământul românesc să revină ca fabrică de oi blajine, care cred și învață pe de rost tot ce li se spune.
    În cazul de față, elevul inteligent va trebui să demonstreze atât o cunoaștere a operei literare și a contextului istoric și social, cât și capacitatea de a utiliza aceste cunoștințe pentru a gândi și trata în mod convingător subiectul dintr-o perspectivă diferită – un personaj ”bun” privit prin ochii ”sistemului”. Coșmarul celor ce se visează ciobani, analiza critică a sistemului de către oi. Bravo doamnelor și domnilor profesori.

  16. Rusinos si dureros. Elevul ramane cu impresia ca din toata materia studiata, turnatoria este ceea ce trebuie sa retina, inteleaga si aplice. Pe acelasi glas cu „Cantarea Romaniei” reloaded.
    Scoala se ocupa de formarea copiilor mai cu interes decat ati crede. As dori sa-l cunosc pe profesorul guru-initiator-propunator care, daca n-a comis-o cu intentie, are un subconstient bine modelat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mihai Badici
Mihai Badici
Absolvent al Facultății de Electronică si Telecomunicații București ( 1991) Administrator de sistem cu peste zece ani de experiență cu specializari in sisteme de stocare si securitatea datelor. De asemenea a absolvit in 1996 Facultatea de Litere la Universitatea Bucuresti. In prezent, consultant IT independent, colaboreaza pe mai multe proiecte legate de infrastructura de date.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro