Polonia, România și începutul invaziei Rusiei împotriva Ucrainei, 24 februarie 2022

            Invazia Rusiei a surprins România și Polonia în stadii diferite ale relației lor cu Ucraina. România nu a arătat vreun interes pentru Ucraina nici după ce Klaus Iohannis a devenit președinte, în decembrie 2014. Semnalele dinspre București și Kiev păreau să anunțe, inițial, un dezgheț. Iohannis a vizitat în, mai 2015, Kievul, prima vizită a unui președinte român în ultimii 7 ani. Și de data această, România s-a concentrat pe chestiunea minorităților: „Am convenit că trebuie să dăm o vizibilitate mai bună comunităților noastre etnice care trăiesc în România, respectiv în Ucraina. Ele trebuie să devină un liant și un pod în relațiile noastre. În acest sens, este nevoie ca mecanismele relevante pe linie guvernamentală să își reia activitatea și să abordeze aspecte de actualitate”.[2]

            În 2016, președintele Petro Poroșenko a venit la București, la invitația lui Iohannis, dar nici această vizită nu a trecut de stadiul declarațiilor formale privind o mai bună colaborare. Intențiile nu s-au concretizat în vreo acțiune practică și o nouă etapă de îngheț în relațiile dintre două țări a apărut un an mai târziu. În octombrie 2017, după ce autoritățile de la Kiev au aprobat legea pivind învățământul secundar în limba maternă, Iohannis și-a anulat vizita în Ucraina, în semn de protest. Legea nu fusese încă promulgată de către președintele Poroșenko, însă autoritățile de la București nu au inițiat vreo negociere pentru amâna intrarea în vigoare a legii sau modificarea ei. A fost anulată și primirea la București a președintelui Radei Supreme (Parlamentul ucrainean). Într-o scrisoare comună, România, Bulgaria, Ungaria și Grecia au cerut Kievului retragerea acestei legi.

            Nici alegerea ca președinte a lui Volodimir Zelenski, în aprilie 2019, nu a adus vreo îmbunătățire a relației bilaterale. Iohannis a avut o singură întâlnire cu Zelensky în septembrie 2019, la New York, în marja sesiunii Adunării Generale a ONU. În bilanțul oficial al primului mandat prezidențial al lui Klaus Iohannis, Ucraina este menționată de șase ori, comparativ cu Moldova (37 de ori) și SUA (33 de ori).[3]

            În schimb, președintele ucrainean a vizitat Polonia la doar trei luni de la învestirea în funcție, în august 2019. La Varșovia, Zelenski a anunțat o resetare a relațiilor bilaterale, tensionate în timpul regimului Poroșenko. Ca semn al dorinței de reconciliere, Zelesnki și-a ales momentul vizitei în preajma comemorării a 80 de ani de începerea celui de-Al Doilea Război Mondial (1 septembrie) și a anunțat ridicarea moratoriului privind exhumarea rămășițelor soldaților și civililor polonezi uciși în Ucraina. Atât președintele polonez, Andrzej Duda, cât și cel ucrainean au anunțat că sunt gata să discute „capitolele dureroase” din istoria comună, astfel încât relațiile strategice să aibă o bază solidă.[4] În octombrie 2020, Duda și Zelenski au participat, la Odessa, la comemorarea președintelui Kaczynski, în cadrul vizitei oficiale a președintelui polonez în Ucraina. Până la invazia rusă din februarie 2022, Zelenski a avut două vizite de stat și două de lucru în Polonia, în timp ce Duda a avut 4 vizite în Ucraina, ultima cu o zi înainte de declanșarea războiului, pe 23 februarie.

            Polonia și-a reluat eforturile de apropiere a Ucrainei de Occident prin intermediul unor inițiative regionale: Triunghiul de la Lublin (Polonia – Ucraina – Lituania, înființat în iulie 2020, amintind de uniunea statală polono-lituaniană din secolul al XVI – lea) sau Trilaterala Polonia – Ucraina – Marea Britanie (creată la 2 februarie 2022, la inițiativa Londrei).

            Pentru administrația de la București, cele mai importante inițiative regionale au fost Inițiativa celor Trei Mări și Formatul București – B9, pe baza cărora România intenționa să devină un actor regional important. Dacă Formatul B9 a fost o inițiativă a României, ideea Inițiativei celor Trei Mări a aparținut Poloniei, România fiind doar invitată să participe. Diplomația română nu a trecut însă de clișeul postdecembrist privind „creșterea profilului de țară”. Chiar și inițiativa lui Iohannis de a constitui, alături de Polonia, Formatul București, nu a adus o creștere a rolului României nici la nivel de regiune, nici în Uniunea Europeană.

            În evaluarea Administrației Prezidențiale, în primul mandat al președintelui Iohannis, relațiile cu Polonia au evoluat consistent, cele două părți împărțindu-și, practic, sfera de influență în zonă: „Summiturile B9 coprezidate de către cei doi șefi de stat au consacrat leadership-ul României pe dimensiunea securitară în Regiunea Mării Negre și, respectiv, al Poloniei în regiunea baltică. Cele două țări au evaluări similare privind nevoia de securitate în Flancul Estic și sunt, în consecință, cei mai activi actori pe dimensiunea securitate și apărare din regiune. De asemenea, atât România, cât și Polonia sunt parteneri strategici ai SUA activ implicați în promovarea unui angajament ferm și substanțial american în securitatea europeană”.[5]

            Interesul statelor B9 a rămas constant atragerea SUA în acest proiect. La fiecare reuniune, însă SUA și NATO au trimis reprezentanți din eșalonul al doilea (secretarul general adjunct al NATO, respectiv reprezentanți ai Departamentului pentru Apărare). Abia la summit-ul B9 din 2021, președintele american Joe Biden a avut o intervenție, în regim de videoconferință, la care a participat, pe lângă liderii statelor membre, și secretarul general al NATO Jens Stoltenberg. Participarea, în premieră, a celor doi a fost, însă, justificată de agravarea crizei din Ucraina și apariția informațiilor că Rusia pregătește o invazie pe scară largă.

            Prin urmare, este dificil de cuantificat în ce măsură această inițiativă regională din cadrul NATO a reușit să influențeze, prin acțiunile diplomatice și declarații, strategia Alianței Nord-Atlantice pentru regiune.

            Și evaluările privind amenințarea pe care Federația Rusă o reprezenta pentru securitatea europeană au fost diferite la București și Varșovia, deși era menționată în strategiile de securitate ale ambelor țări. Pentru Polonia, intențiile lui Vladimir Putin au fost clare după ce Rusia a invadat Crimeea, în 2014: „Perspectiva noastră a fost, de la început, că scopul Rusiei este distrugerea Ucrainei ca stat, iar anexarea Crimeii sau războiul din Donbas au fost niște pași spre realizarea acestui scop. Problema este că acest scop nu a fost clar peste tot, ca pentru noi. Exista în Vest o convingere că putem vorbi cu Rusia, putem să rezolvăm această problema. Dar cum putem rezolva această problemă, dacă scopul Rusiei este să distrugă Ucraina?! După un război hibrid, apare o pace hibridă. A lipsit conștiința că în strategia Rusiei nu funcționează doar conceptul de război hibrid, ci și acest concept, de pace hibridă”.[6]

            În schimb, importanța pe care Bucureștiului o acorda Ucrainei în securitatea națională și internațională este evidențiată și de faptul că, în Strategia de apărare a României pentru perioada 2020 – 2024, Ucraina este menționată o singură dată, în cele 44 de pagini ale documentului[7]. Ca și în cazul predecesorilor săi, politica externă a lui Iohannis s-a oprit, în Est, la granițele Republicii Moldova, și aici cu o implicare redusă.

            Avertismentele repetate ale administrației americane cu privire la iminența invaziei ruse în Ucraina au fost ignorate inițial în marele cancelarii occidentale. Cu toate acestea, Pentagonul a crescut stocul de armament pre-poziționat în Polonia și a sporit numărul de militari în Țările Baltice, a mutat trupe din Italia în estul României, Ungaria și Bulgaria. Prezența militară americană în Europa crescuse, în ianuarie 2022, de la 74.000 de militari, la 100.000, conform datelor publicate de presa americană.[8] La jumătatea lui februarie 2022, numărul militarilor americani din Polonia și România se dublase – 9.000, respectiv 2.000. În plus, administrația Biden a oferit asistență Poloniei pentru primirea unui număr de refugiați din Ucraina.[9] Varșovia a devenit încă înainte de începerea invaziei partenerul principal al Statelor Unite în gestionarea crizei ucrainene, deși România este statul NATO cu cea mai mare graniță cu Ucraina (613,9 kilometri, comparativ cu 542,3 kilometri, cât are Polonia). La 21 februarie 2022, SUA și-au mutat ambasada și personalul diplomatic de la Kiev la Varșovia. La începutul lui februarie, militari din Divizia 101 Aeropurtată, unitate de elită a armatei americane, au fost trimiși, pentru prima dată în 80 de ani, întâi în Polonia, apoi în România, la Baza Mihail Kogălniceanu. De asemenea, Departamentul de Stat a notificat Congresul cu privire la vânzarea, către Polonia, de echipament militar (inclusiv tancuri M1 Abrams) în valoare de 6 miliarde de dolari. [10]

            România, în schimb, a încercat o un tip de diplomație pe două direcții: menținerea dialogului cu SUA, de la care aștepta garanții de securitate (suplimentarea de trupe pe flancul estic al NATO) și alinierea la pozițiile marilor puteri europene, Franța și Germania, înclinate spre un dialog cu Federația Rusă. La ședința Consiliul Suprem de Apărare a Țării din 26 ianuarie 2021, președintele Iohannis pleda încă pentru o soluție negociată la criza ucraineană: „Dialogul diplomatic trebuie să aibă un rol primordial în detensionarea situației actuale și este important ca acesta să continue. Discuțiile recente cu Federația Rusă, inclusiv cele din cadrul Consiliului NATO-Rusia, au permis prezentarea detaliată a abordării NATO față de situația de securitate actuală, insistând asupra obiectivului clar al dezescaladării”[11].

            Liderii de la Varșovia, indiferent de culoarea politică, au adoptat încă de la început o retorică fermă împotriva regimului Putin și de susținere a Ucrainei. La 28 ianuarie 2022, Seimul (Camera inferioară a Parlamentului) a adoptat, cu 456 de voturi pentru și doar împotrivă, o declarație de condamnare a Rusiei pentru violarea dreptului internațional și în care cerea NATO și UE să ofere un răspuns mai ferm Moscovei și „suport multilateral” pentru Kiev.[12] O delegație a Seimului a vizitat Kievul pe 16 februarie, ca semn al solidarității poloneze și al sprijinului pentru viitorul euro-atlantic al Ucrainei. „Nu ne putem imagina securitatea europeană fără securitatea Ucrainei. Nu ne putem imagina viitorul Uniunii Europene fără Ucraina. Nu ne putem imagina viitorul NATO fără Ucraina”, declara șeful delegației poloneze.[13]

            Dacă președintele și premierul Nicolae Ciucă au reacționat, în ziua invaziei, prin postări pe Twitter în care condamnau acțiunile Rusiei, Parlamentul României a adoptat abia după patru zile o declarație, în care, alături de sprijinul pentru suveranitatea și integritatea Ucrainei, menționa și drepturile minorității române din țara vecină, în timp ce o coloană de tancuri și mașini blindate rusești, lungă de peste 50 km, se îndrepta spre Kiev:

      „Reamintim faptul că în Ucraina trăieşte o numeroasă comunitate etnică românească, care       contribuie la bogăţia şi diversitatea societăţii ucrainene şi reprezintă o solidă punte de legătură   între ţările noastre. Membrii comunităţii etnice româneşti au fost şi sunt cetăţeni loiali şi fideli          ai Ucrainei, care îşi înţeleg obligaţiile care le revin prin acest statut. În egală măsură, la fel ca toţi ceilalţi cetăţeni ai Ucrainei, au aşteptări fireşti şi legitime ca drepturile lor să fie pe deplin respectate. Parlamentul României exprimă convingerea că avansarea Ucrainei pe calea reformelor democratice, a statului de drept şi a apropierii de Europa va facilita împlinirea        plenară a tuturor acestor deziderate.”[14]

            În susținerea Ucrainei, Polonia a pomovat nu doar acțiuni directe de ajutor și susținere, ci a încercat să implice alte state – SUA și Marea Britanie. La 10 februarie 2022, premierul britanic Boris Johnson s-a aflat întâlnit cu Zelenski la Kiev, iar la 17 februarie, miniștrii de Externe ai Poloniei, Ucrainei și Marii Britanii au semnat, la Kiev, o declarație privind formarea unei alianțe trilaterale de securitate. Cu o zi înainte de invazie, la 23 februarie 2022, președintele polonez Andrzej Duda și cel al Lituaniei, Gitanas Nauseda, au mers la Kiev pentru a semna, alături de Volodimir Zelenski, o declarație de susținere a candidaturii Ucrainei la aderarea la Uniunea Europeană. După începerea războiului, președintele Duda a vizitat Kievul de trei ori (în aprilie, alături de președinții statelor baltice, în mai, când a fost primul șef de stat care s-a adresat Radei Supreme, de la începutul invaziei ruse și în august 2022). La 11 ianuarie 2023, Andrzej Duda a vizitat Lviv, fiind aclamat de ucrainenii adunați în centrul orașului.

            Klaus Iohannis a vizitat Ucraina o singură dată, la 16 iunie 2022, într-o formulă care alătura România nu Statelor Unite, ci nucleului european Franța – Germania. În deplasarea la Kiev și Irpin, ținută secretă de Administrația Prezidențială, Iohannis a mers cu președintele Franței, Emanuel Macron, cancelarul german Olaf Scholtz și premierul italian Mario Draghi, fără ca formal să facă parte din acest grup al liderilor occidentali care vizitau Ucraina. Președinția și Ministerul de Externe de la București nu au explicat niciodată de ce a fost preferată această formulă pentru vizita în Ucraina.

De când a început invazia, autoritățile române au fost opace la informațiile cu privire la ajutorul dat de România, din punct de vedere umanitar sau militar. Cu prilejul vizitei la Kiev, Iohannis a listat public, pentru prima dată, în ce a constat ajutorul oferit de România:

• Ajutorarea a 1,23 milioane de ucraineni, mai ales femei și copii, care au trecut granița;
• 3.000 de cetățeni ucraineni au primit locuri de muncă și 2.500 de copii s-au înscris la școli românești.
• Mobilizarea impresionată a populației și organizațiilor non-guvernamentale pentru ajutorarea refugiaților;
• Hub internațional la Suceava pentru distribuția asistenței umanitare – peste 40 de misiuni internaționale de transport au fost gestionate de acest hub;
• Facilitarea tranzitului exportului de cereale din Ucraina, România fiind un hub regional pentru grânele ucrainene;
• Portul Constanța a asigurat tranzitul a peste 1 milion de tone de cereale din Ucraina;
• Reabilitarea liniilor de cale ferată cu ecartament larg, pentru a compatibiliza și facilitata transportul spre Ucraina;
• Eforturi pentru a deschide noi puncte de trecere a frontiere comune;
• Negocieri pentru formarea unei coaliții de state care să asigure „coridoare albastre” pentru transportul maritim în siguranță, în Marea Neagră.[15]

            Opinia publică din România și cea internațională aflau în premieră despre aceste acțiuni ale României, întrucât autoritățile de la București au adoptat o tehnică de comunicare rezumată de sloganul „România tace și face”. Justificarea oferită: nu ar fi benefic pentru România ca aceste acțiuni să fie făcute publice: „Eu pot să vă spun ce am spus și cu altă ocazie, și în diferite întâlniri la nivel înalt. Suntem în război, nu suntem într-o situație pe care o povestim în liniște, la o cafea. Războiul se desfășoară lângă noi. Este înțelept, în timpul unui război, să nu dai adversarului informații vitale. Drept pentru care noi declarăm public că ajutăm Ucraina cu tot ce putem și asta facem. (…) Asta este abordarea noastră, fiindcă suntem vecini direcți cu Ucraina și credem că așa este mai bine pentru noi și pentru Ucraina ca să îi ajutăm”.[16]

            Din discuțiile pe care le-am avut, în calitate de jurnalist, cu înalți oficiali de la București, în luna decembrie, strategia României de a nu da detalii despre asistența oferită Ucrainei s-a bazat pe două componente: teama de represalii ale Rusiei împotriva Republicii Moldova și reticența populației față de Ucraina ca stat, măsurată în sondaje de opinie precedente invaziei. Într-adevăr, Eurobarometrul Uniunii Europene realizat în primăvara lui 2002, indica faptul că românii erau sub media europeană cu privire la susținerea Ucrainei, în timp ce polonezii se situau în această medie. Întrebați dacă apărarea valorilor europene, precum libertatea și democrația, trebuie să fie prioritare, chiar dacă afectează costul vieții, doar 35 la sută dintre intervievații români s-au declarat de acord, comparativ cu 58 la sută dintre polonezi, media europeană fiind de 59%.

            Nici colaborarea dintre administrația de la Kiev și Guvernul și Parlamentul de la București nu a trecut dincolo de gesturi formale. Premierul Nicolae Ciucă a vizitat Kievul o singură dată, la  26 aprilie 2022, fiind însoțit de președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu și ministrul de Externe, Bogdan Aurescu. Din delegație a lipsit președintele Senatului, Florin Cîțu, care nu a fost invitat, din cauza conflictului politic intern din Partidul Național Liberal. Cîțu și-a organizat propria vizită, la 27 aprilie 2022.

            Volodomir Zelenski s-a adresat Parlamentului României, în format video, la 5 aprilie 2022, după ce, anterior, ținuse discuri în forurile legislative ale Marii Britanii, Statelor Unite, Germaniei, Poloniei, Israelului, Elveției și Italiei. O defecțiune tehnică a făcut ca prima parte a traducerii discursului lui Zelenski să nu fie auzită la posturile radio și TV care transmiteau în direct. Președintele ucrainean a răspuns îngrijorărilor cu privire la minoritatea românească, semn că la Kiev este bine cunoscută poziția Bucureștiului: „De îndată ce situația va permite, vreau să lansez un dialog cu dumneavoastră asupra unui nou acord atotcuprinzător care să garanteze protecția absolută și dezvoltarea cuprinzătoare a minorităților noastre naționale – comunității ucrainene din România și comunității române din Ucraina”.[17]

            Problema drepturilor pentru minoritatea română a reapărut la sfârșitul anului 2022, când Ministerul de Externe a reacționat în termeni duri la adoptarea, de către Rada Supremă, a noii legi privind comunitățile din Ucraina, reproșând Kievului că nu și-a respectat angajamentele și a aprobat actul normativ fără a aștepta avizul Comisiei Europene pentru Democrație prin Drept (Comisia de la Veneția) [18]. Rada a votat la 13 decembrie 2022 Legea minorităților, reacția MAE a venit nouă zile mai târziu, după un articol publicat în cotidianul „Libertatea”[19]. Comunicatul MAE, formulat în termeni extrem de duri[20], critica regimul de la Kiev pentru că nu a ținut cont de solicitările României de modificare a legii. Tiradele anti-ucrainene ale Bucureștiului aveau loc chiar în momentul în care președintele Zelensky se bucura de o primire călduroasă la Washington.

            Ungaria și Slovacia au reacționat mai ponderat la legea minorităților, Budapesta remarcând mai degrabă progresele din noua lege. Și președintele Iohannis a ridicat problema în discuția telefonică avută, la 4 ianuarie 2023, cu Volodimir Zelenski. Comunicatul Administrației Prezidențiale precizează că Iohannis „s-a referit la larg” la această chestiune și i-a cerut liderului ucrainean să găsească rapid soluții. [21] În schimb, Zelenski, într-o postare pe rețelele sociale, după discuție, a menționat faptul că a discutat cu Iohannis doar despre cooperarea în domeniul apărării.[22]

            Bucureștiul a preferat să își exprime nemulțumirea public, deși negocierile – cel puțin în cazul legii minorităților – se puteau purta pe canale diplomatice, așa cum se întâmpla, spre exemplu, cu asistența acordată Ucrainei. Nici Iohannis și nici Aurescu nu au explicat de ce nu și-au contactat omologii anterior promulgării legii, când actul normativ mai putea fi modificat. Doar Ungaria a mai criticat Ucraina pentru Legea minorităților și a condiționat ajutorul de război de modificarea ei.[23]

            Klaus Iohannis a legat ajutorul dat Ucrainei de aderarea României la Spațiul Schengen, sugerând că România trebuie să fie răsplătită pentru eforturile sale: „România este țară de primă linie când vine vorba de războiul din Ucraina. Suntem vecinii cu cea mai            lungă graniță cu Ucraina. Ne străduim și facem față, fiindcă dorim și credem că este corect. Suntem țară de primă linie pentru migranți și noi controlăm fluxul migrator. Avem rezultate foarte bune, recunoscute de surse externe, obiective. România este țară de primă linie și de prim rang, aș spune, când vine vorba de așa-numitele linii de solidaritate, de transport de bunuri din Ucraina spre piețele lumii. Peste 60% din          produsele agricole exportate de Ucraina au mers prin România, pe drumurile, pe calea ferată a noastră,    pe căile fluviale și prin portul de la Constanța. Toate aceste lucruri le-am reiterat ca să nu uite lumea că solidaritatea pe care am arătat-o noi a dus la niște așteptări. Și noi, românii, așteptăm semnale clare, semne clare de solidaritate și unitate din partea Uniunii Europene. Asta înseamnă, printre altele, că avem așteptări legitime să fim primiți în spațiul Schengen.”[24]

            Pentru a analiza cum a acționat România în sprijinul Ucrainei, comparativ cu Polonia, am selectat trei probleme importante pentru autoritățile de la Kiev: primirea refugiaților, livrarea de armament și transportul cerealelor. Datele sunt furnizate atât de autoritățile române și poloneze, cât și de agenții și instituții internaționale.

PRIMIREA ȘI AJUTORUL ACORDAT  REFUGIAȚILOR

            La sfârșitul lunii ianuarie 2022, când invazia Rusiei în Ucraina devenise aproape o certitudine, România și Polonia au început pregătirile pentru primirea refugiaților.

În cazul Poloniei, estimările inițiale erau de 1 milion de ucraineni în primele zile ale războiului. România nu a avansat o estimare publică.

            SITUAȚIA REFUGIAȚILOR UCRAINENI LA 10 IANUARIE 2023

REFUGIAȚII UCRAINENI ÎN POLONIA

            Polonia a fost țara europeană care a găzduit cel mai mare număr de refugiați ucraineni de la izbucnirea războiului, în 24 februarie 2022. De altfel, autoritățile de la Varșovia aveau deja experiență în a integra refugiați ucraineni, după anexarea Crimeii de către Rusia, în 2014, însă dimensiunea exodului a fost mult mai mică atunci.

            Guvernul polonez a început pregătirea pentru valul de refugiați din 2022, încă din ultima parte a lui 2021, când invazia rusă în Ucraina era încă incertă. În ziua invaziei, la 24 februarie, Guvernul de la Varșovia a anunțat că avea deja pregătite opt centre de primire a refugiaților, situate în apropierea punctelor de trecere a frontierei comune, întinse pe 500 de kilometri. În aceste centre, refugiații urmau să primească ajutor medical de urgență, mâncare și informațiile de care aveau nevoie. 120 de spitale fuseseră pregătite cu secții speciale de îngrijire a câtorva mii de pacienți răniți în război.[25] Guvernul polonez anunțase încă din 8 februarie că se pregătește pentru un val de refugiați de până la 1 milion de persoane, admițând că Polonia nu avea experiență în gestionarea unui număr atât de mare de persoane.

            Observatorii interni și externi s-au arătat sceptici față de capacitatea Poloniei de a face față situației. La data de 24 februarie 2002, Polonia avea maximum 2.000 de centre pentru găzduirea refugiaților, în cadrul celor 10 oficii administrate de către Biroul pentru Străini, iar Poliția de Frontieră 2.300 de puncte de lucru, din care doar 800 erau operaționale.[26] Acestui nou val de ucraineni i se adăugau cei 1,4 milioane aflați deja în Polonia, veniți în căutarea unor locuri de muncă, după 2014.

            După anexarea Crimeii de către Rusia, în 2014, Polonia a devenit una din țările fruntașe în emiterea de permise de rezidență și de muncă, imigranții ucraineni devenind o sursă majoră de forță de muncă. Conform Oficiului de Statistică din Polonia, numărul imigranților a crescut de la 100.000 în 2011, la peste 2 milioane în 2019.[27] Înainte de invazia rusă în Ucraina din 24 februarie 2022, numărul ucrainenilor care locuiau sau munceau în Polonia era de 1,35 milioane, peste 95 % bărbați, după datele Oficiului Central pentru Statistică.[28]

            Conform Organizației Internaționale pentru Migrație, între 24 februarie 2022 și 8 decembrie 2022, la punctele de trecere a frontierei dinspre Ucraina s-au înregistrat 8.04 milioane de intrări în Polonia. [29]  Datele furnizate de către autoritățile poloneze arată că, până în ianuarie 2023, 9,014 de milioane de refugiați trecuseră granița cu Polonia, cel mai mare număr de ucraineni înregistrându-se în ziua de 6 martie 2023 – peste 142.000 de persoane.[30]

            Răspunsul guvernului de la Varșovia și al populației la criza refugiaților ucraineni, cel mai mare val de migrație în Europa după cel de-Al Doilea Război Mondial a fost unanim apreciat de statele occidentale. Reportaje privind ajutorul oferit de polonezi au apărut în presa din lumea arabă și în China. Efortul populației și al organizațiilor non-guvernamentale, la jumătatea anului 2022, tradus în cifre, arată că între 1.93 miliarde și 2.14 miliarde de euro au fost alocate, din fonduri private, pentru refugiați (cazare, transport, ajutor medical). Autoritățile centrale și locale cheltuiseră, până în iulie 2022, 5.45 de miliarde de euro din fonduri publice, adică 0.97 % din Produsul Intern Brut al Poloniei.[31] Conform estimărilor Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD), Polonia a cheltuit 8,36 miliarde de euro în 2022, pentru asistența refugiaților, cea mai mare sumă dintre statele membre ale OECD (Germania se clasa pe locul al doilea – 6,8 miliarde de euro, iar România – pe locul al cincilea, cu 1 miliard de euro). În cazul României și Ungariei, OECD admitea că e posibil ca fondurile alocate să fie supraestimate, întrucât o parte dintre refugiații fie s-au întors acasă, fie au ales să plece în altă țară.[32] Într-adevăr, datele publicate de către Guvernul României estimează totalul alocat refugiaților, din fonduri publice și private, la 565 de milioane de euro.[33]

            Afluxul de refugiați a produs probleme majore pentru localitățile de lângă graniță, dar și pentru marile orașe. Un raport al Uniunii Municipiilor din Polonia, din iunie 2022, arăta că, din 3,2 milioane de ucraineni rămași în Polonia, 2,2 milioane s-au stabilit în orașe. Populația Varșoviei a crescut cu 15 %, în Cracovia – 23 % și Gdansk – 34 %.[34]      

            În martie 2022, Guvernul polonez a modificat legislația astfel încât refugiații să poată rămâne legal 18 luni în Polonia. La 9 luni de la intrarea în țară, ucrainenii pot aplica pentru un permis de rezidență temporar, valabil 3 ani. Accesul la piața muncii, la serviciile sociale, de sănătate și educație a fost garantat, refugiații beneficiind de aceleași drepturi ca și cetățenii polonezi. Refugiații primeau și 300 de zloți (aproximativ 64 de euro) de persoană pentru a-și acoperi costurile cu mâncarea, locuința, produse de igienă, îmbrăcăminte și încălțăminte. De asemenea, polonezii care găzduiau refugiați aveau dreptul să primească o sumă care se negocia cu municipalitatea.[35] De asemenea, a fost simplificată și procedura de înscriere în sistemul PESEL (de asigurări sociale).

            În ceea ce privește educația, aproximativ 200.000 de copii ucraineni au fost integrați în sistemul polonez, public și privat. Alți 200.000 participă la cursuri la distanță, în limba ucraineană. Mai puțin de 8 % dintre copiii ucraineni s-au înscris la cursurile pregătitoare, pentru a învăță limba poloneză, procentul fiind mai ridicat în cazul elevilor din învățământul secundar.[36]

REFUGIAȚII UCRAINENI ÎN ROMÂNIA

            În cazul României, datele despre refugiații ucraineni au fost făcute publice cu mare întârziere. Dacă în cazul Poloniei, actualizările erau zilnice, în cazul României, Guvernul a comunicat foarte rar care este situația cetățenilor ucraineni sosiți în România. Nu există date oficiale despre când au început autoritățile de la București să se pregătească pentru un aflux mare de ucraineni. La 2 februarie 2022, ministrul de Interne Lucian Bode anunța că există deja tabere pentru refugiați, generatoare de curent și hrană pentru „un număr semnificativ de potențial refugiați”.[37]

            La 22 februarie 2022, ministrul Apărării Vasile Dîncu a afirmat că scenariul pentru care s-a pregătit România este primirea a până la 500.000 de refugiați ucraineni, însă guvernul se aștepta ca numărul să fie mult mai mic, iar ucrainenii să se îndrepte în număr mare spre Polonia. Presa a dezvăluit că România poate caza maximum 1.400 de refugiați în cele 6 centre special amenajate[38] și că, în prima zi a războiului, taberele mobile ale MAI nu fuseseră încă ridicate, urmând să fie amplasate doar dacă vor exista cereri din partea autorităților locale. România avea 39 de tabere mobile, achiziționate cu fonduri europene, fiecare având o capacitate de maximum 201 persoane. Guvernanții se temeau că instalarea acestor tabere ar putea fi o invitație pentru refugiați să vină în România.[39] Gratuitatea transportului cu trenul și avionul pentru refugiați a fost gândită tot în această paradigmă, de a-i determina pe refugiați să nu rămână în România (decontarea sumelor cheltuite de guvern în acest domeniu se poate face din fonduri europene).[40]

            Ministrul de Interne al României a fost singurul demnitar al unui stat european care a vorbit despre infracțiunile comise de către ucraineni pe teritoriul țării sale, plecând de la cazul unei familii de refugiați care intrase în țară, prin Vama Albița, fără să declare cei 1,6 milioane de dolari și 500.000 de euro descoperiți în mașină: „În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 26 de sesizări privind 325 de cetăţeni ucraineni cazaţi de către persoane fizice, din care 135 de minori. Spre exemplu, cetăţenii ucraineni au fost implicaţi în 138 de accidente rutiere, au săvârşit 619 infracţiuni şi le-au fost aplicate 344 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 159.000 de lei”.[41]

Raportat la numărul de ucraineni sosiți în România până la 7 aprilie 2024 (650.441, conform datelor Poliției de Frontieră), procentul de infracționalitate în rândul refugiaților era de sub 0,05 %. Comunicarea ministrului nu a făcut decât să alimenteze o mitologie care era deja prezentă pe rețelele sociale: cea a ucrainenilor bogați, care vin în România și locuiesc la hoteluri de minimum patru stele, pe banii statului.

            O analiză a datelor puse la dispoziție de către Executiv arată că România a fost o țară de tranzit pentru refugiații ucraineni. Numărul relativ mic de ucraineni stabiliți temporar aici arată că România nu a știut sau nu a fost interesată să devină atractivă din punct de vedere economic, în condițiile în care țara se confruntă de mulți ani cu un deficit de forță de muncă. De asemenea, procentul mic de copii ucraineni înscriși la școlile românești indică și un eșec al integrării refugiaților.

             Conform raportului guvernamental, în intervalul 24 februarie 2022 – 5 ianuarie 2023, aproximativ 3,2 milioane de ucraineni au intrat în România, dintre care 107.241 au rămas în țară și 103.773 au cerut protecție temporară. Până în decembrie 2022, 4.397 de ucraineni au solicitat azil în România. Datele oficiale mai arată că, până în ianuarie, 5.007 ucraineni au contracte de muncă înregistrate în sistemul Revisal.           

            Spre deosebire de alte state europene, România a ales să nu dea bani direct refugiaților pentru cazare și hrană. Pentru a găsi soluții pentru cazarea pe termen lung a refugiaților, statul a implementat așa-numitul sistem 50/20, prin care persoanele care găzduiesc ucraineni din zonele de conflict primesc 50 de lei/persoană (echivalentul a 10 euro) pentru cazare și 20 lei/persoană (echivalentul a 4 euro) pentru hrană. În total, statul ar trebui să deconteze 76.004.469 euro pentru cazare și 30.907.224 euro pentru hrană. Sumele ajung direct la cei care găzduiesc refugiați și sunt scutite de impozit. Din cauza legislației neclare, acuzațiile de furt din aceste fonduri au devenit frecvente[42], fără ca autoritățile să încerce amendarea actelor normative. Premierul Nicolae Ciucă a fost chestionat de jurnaliști cu privire la aceste fraude, în noiembrie, când a vizitat punctul de trecere a frontierei cu Ucraina – Pod peste Tisa:

„Domnule premier, aș vrea să vă duc la cunoștință o situație care se petrece în special aici, la noi, în Maramureș, în ceea ce privește refugiații. Banii alocaţi de către guvern, cei 70 de lei/zi din care 50 de lei pentru adăpost și 20 de lei pentru hrană se duc în buzunarele bişniţarilor. Oamenii sunt cazaţi trei, patru, cinci, zece într-un apartament, nu primesc niciun ban, banii nu sunt impozitați, îi ia chiriașul, îi cheltuie şi refugiații umblă să cerșească mâncare pe la asociațiile de întrajutorare. Asociația ‘Părinți Salvatori’, de exemplu, din Baia Mare este singura care dă acești bani în întregime refugiaților. Și acum vă întreb: credeți că ar trebui modificat cadrul legislativ, pentru că, la început, erau foarte mulți în tranzit şi a fost în regulă. Nu oare ar trebui ca refugiații să primească ei banii, pentru că deja au acte, sunt stabiliți aici, să se creeze un alt sistem? Vă mulțumesc.”[43]

            În pofida apariției mai multor mărturii cu privire la furtul banilor destinați refugiaților, Guvernul și Parlamentul nu au modificat legislația și nici nu s-a demarat vreo anchetă pentru a se vedea dacă ucrainenii primesc ajutoarele care le erau destinate.

            Pentru transportul gratuit al refugiaților, Ministerul Transportului a cheltuit 12 milioane de euro, bani care pot fi decontați din fonduri europene. În total, suma cheltuită de România cu refugiații ucraineni a fost de 565 de milioane de euro, fonduri publice și private, inclusiv cele puse la dispoziție de cele peste 300 de organizații non-guvernamentale care au lucrat în parteneriat cu Guvernul. Raportul Executivului nu prezintă, însă, sumele defalcate – fonduri de stat, private și europene și internaționale: „peste 106 milioane de euro au fost investiți din fonduri publice pentru cazare și hrană, 12 milioane de euro pentru transport și aproximativ 26 de milioane de dolari cash asistență din partea agențiilor ONU și a ONG internaționale).[44] Date ale Departamentului pentru Situații de Urgență arată că România a cerut decontarea a 373.536.482 de lei din fonduri europene (aproximativ 75 de milioane de euro) pentru programul 50/20[45]. România primise, la jumătatea lunii august, o primă tranșă în valoare de 39,1 milioane de euro decontate de către Comisia Europeană.[46]

            Din numărul total de refugiați rămași în România, 47.851 sunt copii. Doar 882 s-au înscris la școală, iar 3.087 sunt înregistrați în sistemul de învățământ la distanță în limba maternă. Premierul Nicolae Ciucă a anunțat, după vizita la Kiev, că România are 45 de școli în limba ucraineană și șapte licee.[47] Informațiile din această declarație nu sunt confirmate de alte surse.

            România le-a acordat refugiaților acces gratuit la educație și sistemul public de sănătate, fără a exista statistici clare privitor la câți ucraineni le-au accesat. Raportul guvernamental face referire la 19.594 de ucraineni care au primit ajutor medical de urgență: 3.170 spitalizați, 4.590 transportați cu ambulanța la spital, 27.109 – asistență psihologică și 908 copii vaccinați.[48] Din aceste date nu reiese însă dacă aceste categorii se suprapun.

            Ca și în cazul Poloniei, eforturile societății civile pentru primirea refugiaților au fost lăudate de agențiile internaționale și presa străină. Organizațiile non-guvernamentale s-au mobilizat în cele 6 puncte de trecere a frontierei cu Ucraina, dar și în cele 11 cu Republica Moldova, în Gara de Nord, Autogara Filaret și în Aeroportul Otopeni. În perioada de maximum aflux al refugiaților, februarie – aprilie 2022, Guvernul estima că peste 2.000 de voluntari din 160 de ONG au venit în ajutorul ucrainenilor. În marea majoritate a cazurilor, Guvernul s-a limitat doar la plata cheltuielilor pentru refugiați, sarcina de a le găsi cazare, transport, asistență medicală și traducere în și din ucraineană fiind preluată de voluntari.

„A fost un val foarte mare de simpatie pentru ucraineni. Am fost ca voluntar la Gara de Nord, era foarte spontan, puteai să te implici cum voiai, nu era o structură centralizată. O comparație interesantă cu Polonia este că solidaritatea era strict caritatea umană, religioasă, creștină, adică nu era o simpatie politică. Erau, în primul rând, foarte multe organizații religioase, și mulți dintre voluntari nu erau interesați de politică. (…) Voluntarii nu aveau treabă cu cauza oamenilor care veneau, erau destul de indiferenți la cauza Ucrainei și unii dintre ei erau chiar ostili. (…) Erau și români și ucraineni care strângeau pentru armată – pături, medicamente sau haine – și atunci se lăsa tăcerea. (…) Nu era un protocol stabilit, la nivel de stat, totul funcționa pe baza acțiunilor voluntarilor: îi preluam din tren, cu ajutorul traducătorilor sau prin semne îi întrebam  unde vor să meargă, le căutam cazare, le cumpăram bilete de tren, medicamente. Erau foarte, foarte puțini care își căutau loc de muncă”.[49]

            Spre deosebire de Polonia, tema refugiaților nu a ținut agenda publică decât o scurtă perioadă. Nici interesul politic pentru temă nu a fost vizibil. Președintele Klaus Iohannis a vizitat o singură dată refugiații (pe 5 martie 2023, tabăra mobilă de la Siret, Suceava). Spre deosebire de soțiile președinților din Polonia, Lituania, Franța sau Letonia, Carmen Iohannis nu s-a implicat în acțiuni caritabile pentru ucrainenii sosiți în România. Ea a vizitat o singură dată o școală a copiilor ucraineni, la București, alături de soția președintelui SUA, Jill Biden.

            Guvernul de la București este însă mulțumit de felul în care gestionat problema refugiaților. Într-un răspuns oficial care ne-a fost oferit de către Ministerul Afacerilor Externe, pe 23 ianuarie 2023, se arată că: „Pentru acordarea de sprijin umanitar poporului ucrainean, hub-ul de la Suceava, operaționalizat la data de 9 martie, a facilitat transportul de ajutor umanitar. Până în ianuarie 2023, 64 de transporturi umanitare au trecut prin hub-ul de la Suceava, reprezentând sprijin pentru Ucraina oferit de state precum Franța, Italia, Germania, Grecia, Bulgaria și altele. Dintre toate formele de sprijin al României pentru Ucraina, două dimensiuni prezintă o semnificație particulară, prin constanță și amploare: sprijinul oferit refugiaților ucraineni și facilitarea tranzitului de cereale din Ucraina”.

SUSȚINEREA PENTRU ÎNARMAREA UCRAINEI

            Încă de la alegerea sa ca președinte, în 2019, Volodimir Zelesnki a căutat sprijin internațional, în special din partea Statelor Unite, pentru înarmarea Ucrainei, care lupta deja de cinci ani cu forțele separatiste din Donbass, susținute de Rusia. Episodul în care președintele Donald Trump condiționa asistența americană (în valoare aproximativ 400 de milioane de dolari) de o anchetă ucraineană privind afacerile fiului lui Joe Biden arăta precaritatea situației militare a Ucrainei. De la anexarea Crimeii, în 2014, SUA acordaseră Ucrainei asistență în valoare de 2,5 miliarde de dolari, dar componenta militară viza doar arme non-letale.[50]

            După ce serviciile de intelligence din Statele Unite au adunat probe credibile privind intenția Rusiei de a ataca Ucraina, SUA au început să livreze ajutor financiar și militar, inclusiv letal, pentru Kiev. La 10 decembrie 2021, președintele Biden a anunțat un pachet de 60 de milioane de dolari ca asistență militară, inclusiv muniție, rachete anti-tanc Javelin și arme ușoare. Din ianuarie 2022 până la finalul anului, SUA au fost cel mai mare donator de armament, asistență militară, financiară și umanitară pentru Ucraina.

POLONIA ȘI ASISTENȚA MILITARĂ PENTRU UCRAINA

            Înarmarea Ucrainei a fost punctul principal de disensiune între statele europene, cu Franța și Germania reticente față de trimiterea de armament de război în sprijinul ucrainenilor, în timp ce Polonia și statele baltice avertizau că nu există altă variantă pentru ca Rusia să fie oprită.  Eforturile internaționale de asistență militară au fost coordonate de SUA, Marea Britanie și Polonia, în cadrul International Donor Coordination Center și Ukraine Defense Contact Group.[51]

            Polonia a fost primul stat european care, la începutul anului 2022, anunța că este gata să livreze Ucrainei nu doar asistență umanitară, ci și militară. Consiliul de Securitate al Poloniei a fost convocat de președintele Duda pe 28 ianuarie 2022. La 1 februarie, la Kiev, premierul Mateusz Morawiecki anunța și ce tip de armament poate livra Varșovia:

„Suntem pregătiți să livrăm Ucrainei zeci de mii de obuze de artilerie, rachete anti-tanc, încărcătoare rotunde, mortiere, precum și drone de recunoaștere și alte tipuri de armament  defensiv. Asistența extinsă în ceea ce privește armele care să ajute Ucraina să se apere e doar un  aspect. Altul este gazul și politica energetică. Ultimul aspect – ajutorul economic, politic și umanitar, cea de-a treia zonă unde ajutăm statul ucrainean”.[52]

            Polonia a fost singurul stat care a susținut solicitarea făcută de către Volodimir Zelesnki de a institui o no-fly zone deasupra Ucrainei. Propunerea nu a fost acceptată de NATO și SUA pe motiv că ar antrena Alianța Nord-Atlantică în război. Polonia nu a fost doar aliatul principal al SUA în ceea ce privește desfășurarea de trupe și asistența militară, ci și-a presat aliații în permanență pentru a obține ajutor militar mai consistent pentru Kiev. La începutul lunii martie 2022, Polonia a luat prin surprindere Statele Unite când a propus să trimită gratuit la baza NATO de la Ramstein toate avioanele MIG-29 de fabricație rusească și să le plaseze la dispoziția SUA, urmând ca, în schimb, să cumpere avioane americane aflate în uz, cu capabilități similare.[53] Varșovia făcea apel la toate statele care dețineau acest tip de avioane să procedeze similar. Intenția Poloniei era ca avioanele să ajungă în Ucraina, unde piloții nu aveau nevoie de antrenament special pentru a le folosi în război. Inițial, SUA au părut că sunt de acord, dar, în final, au respins această idee, atât din motive de logistică (nu era clar cum ar putea ajunge avioanele în Ucraina), cât și de teama ca Rusia să interpreteze demersul ca o provocare din partea NATO.

            Creșterea influenței Poloniei la nivel global a fost vizibilă la începutului anului 2023, când Varșovia și-a asumat rolul de a convinge Europa și Statele Unite de necesitatea trimiterii de tancuri în Ucraina. Încă de la începutul războiului, Ucraina a solicitat Occidentului armament greu, nu doar pentru apărare, ci și pentru ofensiva împotriva forțelor ruse. De fiecare dată, statele europene, în special Germania și SUA s-au arătat reticente față de idee, de teama escaladării conflictului. La 21 decembrie 2022, în cadrul vizitei la Washington, Zelesnki le-a spus congresmenilor că ajutorul oferit până acum nu este suficient. În declarații și postări pe rețelele de socializare, liderii de la Kiev solicitau armament greu, în special tancuri. În acest context, Polonia și-a asumat rolul de a face lobby în favoarea Ucrainei.

            Polonia a luat decizia de a trimite armament greu în Ucraina în martie 2022. Președintele Duda a anunțat, la 17 ianuarie 2023, la Forumul Economic Mondial de la Davos, faptul că Polonia a trimis, deja, peste 260 de tancuri T-72, toate sistemele de rachete anti-aeriene portabile Piorun și obuziere Krab[54]. Pentru Polonia, a fost un efort foarte mare, întrucât acest tip de armament nu se afla în stocuri, ci în uzul armatei poloneze.

            Deși Franța și Marea Britanie anunțaseră, la începutul lui ianuarie 2023, că vor trimite tancuri în Ucraina (Challengers, respectiv Leclerc), Polonia a făcut presiuni asupra Germaniei, inițial pentru a-și da acordul pentru trimiterea tancurilor Leopard 2 (sub licență germană) aflate în dotarea armatei poloneze. Contractul interzicea exportul tancurilor fără acceptul Berlinului. Polonia și-a intensificat presiunile, apelând la alianțele regionale din care face parte. La 11 ianuarie 2023, la Kiev, liderii Ucrainei, Poloniei și Lituaniei („Lublin Triangle”) au semnat o declarație comună care, pe lângă sprijinul pentru integritatea Ucrainei și suportul pentru reconstrucția țării după război, includea și angajamentul Poloniei de a trimite tancuri Leopard 2, în cadrul unei coaliții europene mai largi.[55] La 19 ianuarie, a fost semnată Declarația de la Tallinn („The Tallinn Plegde”), de către reprezentanți ai Marii Britanii, Poloniei, Lituaniei, Letoniei, Republicii Cehe, Olandei, Danemarcei și Slovaciei, prin care guvernele statelor respective se angajau să livreze Ucrainei tancuri, artilerie grea, sisteme de apărare anti-aeriană, vehicule de luptă pentru infanterie și muniție. Fiecare dintre cei opt semnatari lista public armamentul pe care urmau să îl trimită Kievului.[56]

            Germania a continuat să rămână reticentă în ciuda insistențelor Poloniei. Presa germană a citat surse guvernamentale conform cărora liderii de la Berlin ar fi dispuși să-și dea acordul doar dacă Statele Unite acceptă, la rândul lor, să trimită în Ucraina tancuri Abrams. Washingtonul refuzase deja această solicitare din partea Ucrainei, pe motiv că acest tip de tanc necesită un antrenament special de durată pentru militari și nu ar fi eficient pe terenul pe care se desfășoară confruntările cu Rusia.

            Prin declarații publice repetate și demersuri diplomatice, Polonia a reușit să creeze un curent de opinie favorabil trimiterii de tancuri în Ucraina. Președintele și premierul au avut aproape zilnic, pe parcursul lunii ianuarie, declarații prin care fie reaminteau că armamentul greu a devenit o chestiune de supraviețuire pentru Ucraina, fie presau Germania să accepte trimiterea de tancuri Leopard 2. Confruntat cu o presiune publică mare, în paralel cu apariția informațiilor că SUA vor expedia tancuri Abrams în Ucraina, Guvernul cancelarului Olaf Scholtz a acceptat, la 25 ianuarie, să trimită tancurile cerute de ucraineni.

            Raportul de cercetare realizat pentru Parlamentul britanic rezuma astfel contribuția Poloniei la susținerea Ucrainei:

„Polonia a furnizat armament defensiv letal Ucrainei încă din ianuarie 2022. Totalul ajutorului militar este estimat la 1,7 miliarde de dolari. Polonia este principalul furnizor de armament greu pentru Ucraina, inclusiv 200 de tancuri T-72, vehicule de luptă de infanterie și artilerie. Polonia furnizează, de asemenea, rachete pentru apărarea anti-aeriană, muniție, grenade, mortiere și drone de recunoaștere. Polonia poartă discuții cu aliații, inclusiv SUA și Marea Britanie, pentru realimentarea stocurilor poloneze. Polonia funcționează și ca hub logistic pentru transferul de echipament militar de la aliați către zonele din vestul Ucrainei care nu sunt încă ocupate de forțele ruse și este partenerul principal în cadrul International Donor Coordination Centre”.[57]

ROMÂNIA ȘI ASISTENȚA MILITARĂ PENTRU UCRAINA

            Despre România, raportul citat consemnează doar atât:

„La 27 februarie, România a anunțat că va trimite Ucrainei armament și echipament în valoarea de 3 milioane de euro și s-a oferit să îngrijează răniți în spitalele civile și militare. Ajutorul a inclus combustibil, muniție, veste anti-glonț, căști, echipament militar, alimente și apă. În aprilie 2022, a fost amendată legea astfel încât să fie permisă livrarea de armament nu doar către aliații din NATO, ci și către țări partenere. Este neclar dacă, totuși, s-au trimis arme pe baza acestor schimbări legislative. România este, de asemenea, țară de tranzit pentru echipamentul militar și ajutoarele trimise de aliați.”[58]

            Datele despre asistența militară acordată Ucrainei lipsesc din cauza opacității autorităților de la București. România nu a comunicat oficial pe această temă, motivul fiind același utilizat de la începutul invaziei: nu este benefic să fie oferite informații Rusiei. Deși state precum Polonia, Germania, Marea Britanie, Olanda și cele din zona baltică au anunțat încă de la începutul invaziei ce echipamente militare vor trimite în Ucraina, autoritățile de la București au menținut secretul cu privire la intențiile sau disponibilitatea României. La 4 zile de la declanșarea războiului, Guvernul a aprobat trimiterea unui ajutor militar în Ucraina, în valoare de 2 milioane de euro: 2.000 de căști de protecție balistică și 2.000 de veste antiglonț cu nivel de protecție III-IV. Restul ajutoarelor intrau în categoria secretelor de stat și nu puteau fi făcute publice, după cum declara ministrului Apărării, Vasile Dîncu.[59] Despre o nouă tranșă, anunțată de ministrul Dîncu, nu a mai existat vreo comunicare oficială, astfel încât nu se știe dacă a fost sau nu acordată. Nu este clar nici când, nici la ce nivel a fost luată decizia de a nu comunica nicio informație cu privire la ajutorul militar pentru Ucraina. La 12 aprilie, după o întâlnire, la Palatul Cotroceni, cu premierul belgian, Klaus Iohannis sugera că asistența militară pentru Ucraina se face doar în cadrul NATO, deși unele state europene făcuseră publice deja ajutoarele militare pe care le acordă individual: „Pentru noi, este foarte important să ne ocupăm de refugiaţi şi să ne ocupăm de oamenii care au nevoie de ajutor în Ucraina. De aceea, am instalat acel hub la Suceava – aceasta este principala noastră preocupare. Evident, ajutorul militar este şi el transmis către Ucraina de către NATO, un lucru, de altfel, foarte bun. Nu cred, însă, că este foarte bine să facem declaraţii publice îndelungate cu privire la ce face o ţară sau alta concret în acest domeniu”.[60]

            La 19 aprilie, președintele SUA Joe Biden a avut o consultare în sistem video, la care aliații din zona centrală și de est a Europei au fost reprezentați doar de România și Polonia. După conferință, Marea Britanie, SUA și Canada au anunțat că vor trimite mai mult armament în Ucraina, în timp ce, la București, comunicatul Președinției menționa demersurile complexe întreprinse de țara noastră în sprijinul Ucrainei, în plan politic, logistic și umanitar”.[61] După această discuție, surse media ucrainene au anunțat că România va trimite armament în Ucraina, însă informațiile nu au fost nici confirmate, nici infirmate oficial, de la București. În schimb, ministrul de Externe ucrainean, Dmytro Kuleba, venit de două ori în vizită la București, a mulțumit României, păstrând linia Bucureștiului de a nu da detalii despre formele de ajutor primite de Kiev.

            Nici când Rusia a acuzat România că, sub masca asistenței umanitare, furnizează ajutor militar Ucrainei, premierul Nicolae Ciucă nu a răspuns direct acuzațiilor:

”În ceea ce priveşte criticile altora, eu vreau să vă spun atât: noi avem o datorie cât se poate de asumată de la cetăţeanul român, şi aţi văzut cât de frumos şi cât de bine au reacţionat cetăţenii României atunci când a început conflictul în Ucraina. În acest moment, pentru noi toţi, cel mai important lucru este să continuăm să ne menţinem această empatie şi spiritul de solidaritate şi sunt convins că tot cea ce vom face de aici înainte, prin măsurile pe care le luăm, astfel încât cetăţenii să fie protejaţi, economia să fie protejată şi să avem toate măsurile luate astfel încât să ne asigurăm partea de securitate şi siguranţă a cetăţeanului, este ceea ce cred că poate să conteze mai mult decât o voce sau alta care ne critică astăzi”.[62]

            România nu a exprimat o poziție publică nici în cadrul marilor dezbateri cu privire la tipul de armament care este trimis Ucrainei pentru a rezista și a respinge agresiunea rusă. În lipsa unor declarații sau documente oficiale, este dificil de tras o concluzie fermă. Cert este că în topul statelor donatoare în acest domeniu, România se află pe ultimul loc. În schimb, Polonia a fost constant printre principalii finanțatori ai înarmării Ucrainei, atât individual, cât și în cadrul NATO.

            Presa occidentală a scris constant despre rolul Poloniei și României în tranzitarea de echipament militar pentru Ucraina, mai ales că ambele țări au cele mai mari granițe cu Ucraina. Dacă, în cazul Poloniei, mass media a relatat despre faptul că orașul Rzeszow (aflat în sud-estul Poloniei) este principala legătură folosită de Statele Unite și pentru a trimite armament în Ucraina[63], în cazul României nu există informații despre transporturi și rutele folosite.

EXPORTUL CEREALELOR DIN UCRAINA

            Până la invazia rusă din februarie 2022, Ucraina era unul dintre cei mai mari exportatori de grâne din lume. În 2019, Ucraina asigura 42 % din exporturile de ulei de floarea soarelui, 16 % – din cele de porumb, 10 % – orz și 9 la sută – grâu[64]. Odată cu începerea războiului, exporturile au încetat, cauzând, pe lângă daune majore economiei Ucrainei, și o creștere semnificativă a prețurilor la nivel mondial. După invazia din 24 februarie, Rusia a blocat porturile ucrainene la Marea Neagră și, implicit, exportul a 20 milioane de tone de cereale și ulei de floarea soarelui. Blocada a afectat statele emergente și sărace din Africa, Asia și America Latină, precum și țări din Europa și Orientul Mijlociu.

            La 25 aprilie 2022, a început un proces de mediere inițiat de ONU și Turcia, între Rusia și Ucraina. Acordul („Black Sea Initiative Grain”) a fost semnat pe 22 iulie, la Istanbul, și prevedea crearea unor coridoare deminate în Marea Neagră, pentru traficul vaselor ucrainene și rusești, acordul urmând să fie valabil timp de 120 de zile. Pe 1 august, prima navă ucraineană a plecat din Portul Odessa spre Liban. Datele ONU arată că, în perioada 1 august – 28 octombrie 2022, 9,3 milioane de tone de cereale și produse agricole au fost exportate prin Marea Neagră.[65] Până la 23 ianuarie, aproape 19 milioane de tone au fost exportate prin intermediul Black Sea Initiative Grain, dintre care aproape jumătate au fost porumb, urmat de grâu, floarea soarelui și ulei de floarea soarelui:[66]

            Încă din martie, la o lună după invazie, Ucraina cerea ajutorul comunității internaționale pentru găsirea unor rute alternative de export a cerealelor, după închiderea porturilor de către Rusia. La 6 martie 2022, Căile Ferate Ucrainene anunțau că sunt pregătite să înceapă urgent exporturile și să trimită zilnic 50 de vagoane în România, 45 – în Polonia, 17 – în Ungaria și 60 în Slovacia, fiecare vagon având o capacitate de 70 de tone.[67]

            Pentru Polonia și România, efortul de a crea aceste rute alternative a fost considerabil. Marea problemă era tipul de ecartament diferit folosit de ucraineni. În timp ce trenurile ucrainene și moldovenești au un ecartament larg (de tip sovietic), statele UE au un sistem feroviar cu ecartament mai mic. România și Polonia dețin rețele feroviare cu ecartament larg, rămase din timpul comunismului, însă ele nu au mai fost folosite după 1989. Prin urmare, a fost necesar ca ele să fie adaptate pentru a fi compatibile cu trenurile sosite din Ucraina și Moldova. Polonia a căutat să rezolve cât mai rapid problema exporturilor de cereale, simplificând, în primul rând, controalele veterinare și suplimentând numărul de inspectori vamali, astfel încât camioanele și trenurile să treacă mult mai repede.[68] La 23 mai 2022, la Kiev, Duda și Zelenski au convenit să aibă un control comun la punctele de frontieră, pentru a fluidiza traficul de persoane și transportul de mărfuri.

            La 30 mai 2022, la Cairo, președintele polonez Andrzej Dudu discuta cu omologul său egiptean, la rugămintea lui Volodimir Zelesnki, problema exporturilor de cereale din Ucraina. Până la invazie, 20 % din importul de grâu al Egiptului venea din Ucraina, iar 60 % din Rusia. Ministrul egiptean al Comerțului a anunțat că țara sa este dispusă să importe grâu venit din Ucraina prin Polonia, însă capacitățile poloneze de a asigura un volum mare de produse agricole erau reduse. În iunie, liderii de la Varșovia au anunțat că Polonia și-a epuizat resursele în a ajuta exporturile ucrainene și au acuzat slaba coordonare dintre SUA și UE în această chestiune. O variantă propusă de polonezi a fost un centru de coordonare a transporturilor împreună cu statele baltice.[69] O altă variantă, de data aceasta a Statelor Unite, și un nou semn că Polonia este principalul partener al Washingtonului în regiune, a fost construcția de silozuri temporare la granița cu Ucraina. Liderii de la Varșovia au respins însă ideea, argumentând că o astfel de construcție ar dura câteva luni și n-ar rezolva problema.

La 14 aprilie 2022, în pofida eforturilor făcute de vecinii Ucrainei, ministrul ucrainean al Agriculturii anunța că exporturile pe cale rutieră, feroviară și fluvială prin Polonia și Lituania merg foarte greu, din cauza costurilor suplimentare mari și a infrastructurii proaste. Conform ministrului, mărfurile ajunse în Polonia, România, Ungaria și Slovaci abia dacă părăsesc teritoriile acestor țări pentru a ajunge pe piețele internaționale.[70]

            Cele două țări au căutat să ajute Ucraina atât individual, cât și în formule de cooperare cu alte state și instituții europene. La 22 mai, la Bruxelles, a fost semnată o declarație comună de către președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și reprezentanții la vârf ai Poloniei, României, Cehiei, Slovaciei Republicii Moldova și Ucrainei privind formarea unor așa-numite coridoare ale solidarității, care să permită exportul de cereale pe căi alternative (rutiere și feroviare). Suma pentru finanțarea proiectului se ridica la 1 miliard de euro și era constituită din granturi ale Comisiei Europene, investiții ale Băncii Europene de Investiții, Băncii Mondiale și Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare.[71]

            Prin aceste coridoare de solidaritate, exporturile au mers mai rapid. La 30 noiembrie 2022, ministrul polonez al Infrastructurii anunța că 452.000 de tone de produse agricole ucrainene sunt transportate prin intermediul Poloniei, cu 50% mai mult decât în mijlocul anului. Comparativ cu octombrie 2021, creșterea a fost de 16 ori.[72]

            Demersurile Poloniei nu au fost doar economice, ci și politice. Varșovia a fost dur criticată de Kremlin după ce a refuzat să-i acorde viză ministrului rus de Externe, Serghei Lavrov, pentru a participa la reuniunea OSCE din capitala poloneză. Pe agenda summit-ului figura și problema exportului de cereale, Rusia fiind nemulțumită că pachetul de sancțiuni împotriva ei includea și interzicerea vânzării de produse agricole.[73]

            Deși a participat la cele mai importante reuniuni pe această temă, România s-a mobilizat mai greu. La 7 iulie 2022, ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu anunța că, după 22 de ani, a fost redeschisă linia ferată cu ecartament larg din Portul Galați, cu o lună înainte de termenul de finalizare. Conform lui Grindeanu, trenurile care ajung din Ucraina via Republica Moldova vor putea descărca cerealele direct în port, fără să mai fie nevoie de transbordare. Ucraina era însă mai interesată să-și descarce marfa în Portul Constanța, însă infrastructura feroviară a portului era inutilizabilă, iar terminalele nemodernizate.

            Ucrainenii s-au plâns de felul încet în care se mișcă lucrurile în România. La 27 august, într-o postare pe Twitter, Alexander Kamyshin, CEO al Căilor Ferate Ucrainene, scria că partea ucraineană și-a îndeplinit partea de modernizare a căii ferate, având o lungime de 20 de kilometri și indica, printr-o hartă, că românii nu făcuseră practic nimic:[74]

            Când linia de tren a fost dată în funcțiune, Kamyshin a ironizat România, amintind că Ucraina, în plin război, și-a terminat lucrarea în două luni, după care a așteptat alte 4 luni să termine și România.

            Autoritățile de la București se declară însă mulțumite de contribuția României la efortul global de a transporta cerealele ucrainene. În răspunsul care ne-a fost oferit de ministerul de Externe, se spune că:

„Prin facilitarea tranzitului de cereale și prin creșterea capacității de tranzit și interconectare pe segmentele rutier și feroviar, România asigură supape de sustenabilitate pentru economia ucraineană, precum și rute vitale de aprovizionare cu materiale critice pentru efortul umanitar. Până în acest moment, peste 11,2 milioane de cereale și alte produse oleaginoase au fost exportate prin și cu sprijinul României”.

            Pe lângă această formă de sprijin economic, România mai enumeră, în documentul citat, și ajutoare sub altă formă:

„În iulie 2022, România a fost primul stat UE care a important energie electrică din Ucraina, ca formă de sprijin pentru aceasta. Ulterior, în contextul atacurilor ruse împotriva infrastructurii energetice a Ucrainei, România a asigurat și livrarea de generatoare electrice mari și a altor generatoare, unele furnizate inclusiv la inițiativa mai multor primării ale marilor orașe din România. De asemenea, ajutoarele umanitare acordate Ucrainei au constat și în produse petroliere (aprox. 8.030.890 USD), la care se adaugă produse alimentare (aprox. 223.007 USD), cazarmament (aprox. 79.000 USD), aparatură tehnică (10.042 USD), în valoare totală de aproximativ 8.341.864 USD.”

            Spre deosebire de alte domenii (refugiați și armament), autoritățile de la București comunicat mai des pe tema exporturilor de cereale din Ucraina. Președintele Klaus Iohannis, ministrul de Externe Bogdan Aurescu și ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu au anunțat periodic cantitatea de produse agricole pe care Ucraina le exportă prin România.

            Facilitarea exporturilor a creat însă probleme pe plan local în România, Polonia, Bulgaria și Franța. Fermierii acuzau faptul că produsele agricole ucrainene, mult mai ieftine, au invadat piețele locale, în loc să meargă spre piețele din Africa și Asia, creând distorsiuni ale prețului și afectând grav firmele autohtone. În cazul Poloniei, ministrul Agriculturii a respins acuzațiile și a calificat informațiile drept parte a războiului hibrid dus de Rusia pentru a crea diviziuni între Polonia și Ucraina: „640 de mii de tone din Ucraina nu înseamnă mult, dacă vom compara cu cele 24 de milioane de tone produse anual de Polonia”.[75] La începutul lui ianuarie 2023, premierul Morawiecki a promis că vor fi efectuate controale pentru a împiedica rămânerea în Polonia a produselor agricole ucrainene destinate altor piețe.

            Și în România fermierii au protestat față de prețul mic cu care exportatorii ucraineni au invadat piața. Ministrul Agriculturii Petre Daea a recunoscut că fermierii români au probleme din cauza acestui lucru și le-a promis subvenții din partea statului[76]. România a ridicat problema și în Parlamentul European. Delegația română din PPE a trimis o scrisoare Comisiei Europene, în care cere măsuri urgente pentru salvarea producătorilor români de cereale.[77]

CONCLUZII

            După cum am precizat cercetarea s-a bazat, predominant, pe datele făcute publice de autorități, în cazul Poloniei, și pe informații din mass media, date ale organizațiilor non-guvernamentale și agențiilor internaționale, în cazul României. Autoritățile de la București au comunicat cu parcimonie, iar rapoartele oficiale s-au rezumat la bilanțul diplomatic pe anul 2022, realizat de Ministerul Afacerilor Externe și la două documente ale Guvernului privind asistența acordată refugiaților. Datele financiare comparative între România și Polonia, în ceea ce privește asistența acordată Ucrainei, sunt următoarele:

• Asistență pentru refugiați:  8,4 miliarde de euro, fonduri publice și private, în cazul Poloniei (cu 1,5 milioane de ucraineni înregistrați pentru protecție temporară); asistența privată este estimată la 2 miliarde de euro. În cazul României (103,7 mii au cerut protecție temporară) – 565 de milioane de euro. Nu există estimări pentru asistența din surse private.
• Asistență militară: 1,7 miliarde de dolari – în cazul Poloniei; 2 milioane de euro – în cazul României
• Asistență pentru exportul cerealelor:  2,7 milioane de tone – în cazul Poloniei; 11,2 milioane de tone – în cazul României

            Raportat la Produsul Intern Brut, asistența oferită de Polonia este mult mai mare decât cea oferită de România, care se situează pe ultimele locuri în clasamentele realizate fie de instituții internaționale, fie de institute independente de agregare a datelor.

• Analizând relațiile bilaterale cu Ucraina din ultimele trei decenii, am observat că, în cazul Poloniei, elitele politice au luat decizia să nu pună în prim plan subiectele delicate (masacrele dintre timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, respectiv strămutarea forțată a etnicilor ucraineni din estul Poloniei). Polonia a înțeles miza Ucrainei pentru securitatea europeană și a înțeles, încă de la începutul anilor 90, că este în interesul său ca Ucraina să iasă din sfera de influență de Rusiei și să devină o democrație liberală de tip occidental. Polonia a devenit astfel un model de dezvoltare politică și economică pentru Ucraina, iar Varșovia a oferit asistență pentru eforturile de modernizare depuse de președinții pro-reformiști de la Kiev.
• În ceea ce privește România, problema “teritoriilor istorice” pierdute, sudul Basarabiei, Bucovinei de Nord și a Ținutului Herței a fost, după 1990, primordială în relația cu Kievul. În timp ce Ucraina organiza referendumul pentru declararea suveranității, la București, Parlamentul și Guvernul aprobau declarații similare, în care negau dreptul Kievului de a consulta populația în regiunile care aparținuseră României înainte de Pactul Ribbentrop – Molotov. Suspiciunea reciprocă a făcut ca punctele aflate în divergență – drepturile pentru minorități, Canalul Bâstroe, combinatul de la Krivoi Rog și delimitarea platoului continental – să domine relația bilaterală, fără dorința reală a ambelor părți de a le rezolva. Atmosfera de neîncredere a dominat relațiile bilaterale, iar scurtele perioade de dezgheț nu au fost suficiente pentru ca dosarele aflate în divergență să avanseze semnificativ. Pe de o parte, România vedea în Ucraina un partener de rea-credință, iar pe de cealaltă parte Kievul interpreta acțiunile Bucureștilor drept o formă de iredentism care amenință integritatea teritoriaă a Ucrainei.

            După anexarea de către Rusia a Peninsulei Crimeea, în 2014, atât România, cât și Polonia și-au atenționat partenerii occidentali cu privire la pericolul pe care regimul Putin îl reprezintă nu doar pentru securitatea lor, ci a întregii Europe. Ambele state au cerut consolidarea flancului estic al Alianței. În urma unui lobby eficient, SUA și NATO au decis o prezență militară sporită în partea nordică a flancului estic al Alianței, deși și România a solicitat, în repetate rânduri, trupe NATO suplimentare pe teritoriul său. Dezechilibrul între partea nordică și partea sudică a flancului a devenit din ce în ce mai accentuat.

            Avertismentele serviciile de intelligence din Statele Unite cu privire la iminența invaziei Rusiei în Ucraina au fost tratate diferit la nivelul statelor europene care sunt și membre ale NATO. Conform presei internaționale, Polonia și statele baltice le-au luat în serios mai rapid decât restul țărilor reticente din cauza eșecurilor anterioare ale serviciilor speciale americane.

            Încă de la începutul crizei, Varșovia s-a profilat ca partener principal al SUA în regiune.

• Pentagonul a crescut prezența trupelor americane pe teritoriul european, însă dezechilibrul între părțile nordică și sudică ale flancului estic a rămas la fel (de patru ori mai multe trupe desfășurate în Polonia comparativ cu România, la începutul lui februarie 2022).
• Ambasada și personalul diplomatic al SUA fost mutate la Varșovia cu trei zile înainte de invazia din 24 februarie.
• Congresul SUA a aprobat rapid vânzarea, către Polonia, de echipament militar în valoare de 6 miliarde de dolari.

            În relațiile bilaterale cu Ucraina, Polonia avea deja stabilite formule directe de cooperare. În general, liderii de la Varșovia au preferat contactul bilateral direct, prin vizite ale președintelui Andrzej Duda și ale premierului Mateusz Morawiecki la Kiev, atât înaintea invaziei, cât și în timpul acesteia. Liderii de la Varșovia au ținut să-și exprime solidaritatea și sprijinul pentru Ucraina mergând în capitala bombardată de ruși, în pofida riscurilor de securitate. Pentru liderii polonezi, prezența fizică la Kiev, alături de Volodimir Zelenski, avea o importanță la fel de mare precum ajutorul militar sau politic.

            Dincolo de asistența directă, Polonia a ajutat și prin intermediul alianțelor multilaterale (Triunghiul de la Lublin, trilaterala cu Marea Britanie și multilaterala de la Tallin – The Tallinn Pledge). Treptat, Polonia s-a îndepărtat de Grupul de la Vișegrad, din cauza reticenței inițiale, apoi a refuzului Ungariei de a sprijini Ucraina. De asemenea, Polonia a făcut lobby pentru asistența militară destinată Ucrainei și pentru sancțiuni dure împotriva Rusiei, prin negocieri cu marile cancelarii occidentale (Londra, Berlin, Paris).

            Din informațiile și documentele publice apărute până acum, România nu s-a pregătit nici politic, nici militar înaintea invaziei Rusiei împotriva Ucrainei, deși pretinde că a atenționat Occidentul privind amenințarea rusească. Cu toate că o serie de comentatori politici de la București afirmă că președintele Klaus Iohannis a fost artizanul coaliției de guvernare PNL – PSD – UDMR (în noiembrie 2021) pentru că avea informații de la NATO și Statele Unite despre iminența războiului, nu există dovezi în acest sens, fiind un argument mai degrabă ridicol. Sigur nu poate scăpa analiștilor faptul că guvernul României e condus de un general iar cel al Ucrainei aflată în război cu Rusia, de un politician civil. Dacă, într-adevăr, președintele s-ar fi temut de instabilitate politică, ar fi evitat, prin influența în Partidul Național Liberal, criza guvernamentală din septembrie 2021, generată de conflictele interne din PNL.          Deși România a insistat, începând cu primul mandat al lui Traian Băsescu și continuând cu președinția lui Klaus Iohannis, asupra importanței parteneriatului strategic cu Statele Unite, pozițiile autorităților de la București au părut mai degrabă apropiate de cele ale Franței, Italiei și Germaniei. Cu doar o lună înaintea invaziei, președintele vorbea despre o soluție negociată la criza ucraineană. Parisul și Berlinul insistau asupra negocierilor între Kiev și Moscova, în timp ce Washingtonul căuta modalități concrete de a sprijini Ucraina.

            Un semnal că România a ratat startul în competiția cu Polonia pentru parteneriatul cu SUA a fost vizita președintelui Joe Biden la Varșovia, din 25 martie 2022, în turneul european care a mai inclus doar Bruxelles-ul. România a fost vizitată pentru câteva ore de către vicepreședintele Kamala Harris, la 11 martie. Deși mesajul transmis de administrația americană în cele două țări a fost similar – mulțumiri pentru primirea refugiaților, asistența acordată Ucrainei și angajamente privind securitatea în regiune, nivelul diplomatic al celor două vizite a arătat că, pentru SUA, partenerul principal este Polonia.

            Nu există date oficiale despre consultările între București și Washington după începerea războiului. Dincolo de reuniunile oficiale ale NATO și Formatul București, nu deținem informații cu privire la dialogurile româno-americane. În întâlnirile off the record cu presa, la care am avut acces în calitate de jurnalist, miniștri cu rol în asistența acordată Ucrainei au dat asigurări că România are consultări permanente cu SUA.

            Încă un indiciu al schimbării de direcție a politicii externe românești dinspre SUA spre Uniunea Europeană a fost vizita la Kiev a președintelui Iohannis, la 16 iunie 2022. Iohannis a ajuns la Kiev după patru luni de la începerea războiului, alături de președintele Franței, Emmanuel Macron, cancelarul german Olaf Scholtz și de premierul italian Mario Draghi. Nici Administrația Prezidențială, nici Ministerul de Externe nu au explicat de ce a preferat președintele această formulă. Alăturarea lui Iohannis de cei trei lideri europeni a fost puțin remarcată de presa internațională, majoritatea marilor cotidiene occidentale omițându-l chiar pe Iohannis în relatările întrevederii de la Kiev. A fost însă prima ocazie în care președintele a enumerat în ce constă ajutorul pe care România îl acordă Ucrainei.

            Așa cum am anunțat în introducere, pentru a putea face o comparație între asistența oferită de Polonia și România, am făcut o analiză pe trei dimensiuni: sprijinul pentru refugiați, asistența militară și exportul cerealelor.

• În ceea ce privește sprijinul pentru refugiați, Polonia a fost mai bine pregătită decât România, atât pentru gestionarea trecerii la punctele de frontieră, cât și în ceea ce privește cazarea, hrana și asistența medicală. Polonia se mai confruntase, în 2014, cu un val de refugiați din Ucraina, însă de dimensiuni mult mai mici decât cel din 2022. Formalitățile la frontieră au fost mult simplificate, noi puncte de trecere a frontiere deschise rapid și în funcție de fluxul de refugiați. În cazul României, statul a deschis târziu noi puncte de trecere a frontierelor, așteptându-se ca aceștia să prefere Polonia. Și România a oferit asistență medicală gratuită și, în plus față de Polonia, a acordat gratuitate pentru transportul feroviar și fluvial (banii pentru transport urmând să fie decontați din fonduri europene)
• Pentru cazare, Polonia nu a apelat la tabere, deși avea pregătite opt centre amplasate lângă punctele de trecere a frontierei; ucrainenii au găsit adăpost, în majoritate covârșitoare, în casele polonezilor, care au plătit din surse proprii pentru hrana și asistența medicală. Și în cazul României, solidaritatea populației cu refugiații a fost impresionată; s-au creat grupuri pe rețele sociale care au mobilizat foarte rapid resurse financiare, medicamente și servicii de translație; spre deosebire de Polonia, România a decis să nu dea bani direct refugiaților, ci a instituit așa-numitul program 50/20, pe baza căruia cei care găzduiau ucraineni primeau 50 de lei pentru cazare și 20 de lei pentru hrană per refugiat; lipsa controlului public asupra acestor fonduri a condus la acuzații de fraudă, care nu au fost cercetate nici până acum.
• Integrarea refugiaților a fost mai ușoară în Polonia, datorită faptului că pe teritoriul țării se aflau deja, la muncă, peste 1,5 milioane de ucraineni; elementele comune de limbă și cultură au facilitat, de asemenea, integrarea lor. În cazul României, autoritățile nu au fost interesate de rămânerea refugiaților pe teritoriul țării, așa că taberele amplasate deja nu au mai fost ridicate; nici refugiații nu au fost interesați, în număr substanțial, să se stabilească în România, diferențele de limbă fiind o piedică majoră.
• Guvernul de la Varșovia a modificat legislația în prima lună după începerea războiului, astfel încât refugiații să primească o durată mai mare de ședere legală pe teritoriul polonez. România a adoptat și modificat, în 11 luni, peste 20 de acte normative pentru asistența acordată refugiaților.
• Pentru a-i ajuta să se integreze pe cei care doreau să rămână în Polonia, guvernul a acordat facilități firmelor care angajau refugiați; ucrainenilor le erau asigurate cursuri de formare profesională plătite de stat. Și în cazul României, Guvernul a organizat târguri de job-uri, cursuri de formare profesională și pliante privind accesul la piața muncii; numărul de ucraineni înscriși în sistemul Revisal era de aproximativ 5000, până în decembrie 2022; printre motivele invocate de guvern pentru lipsa de interes a ucrainenilor a fost neacceptarea ideii că războiului s-ar putea prelungi (nu a fost explicat de ce doar refugiații sosiți în România nu au acceptat prelungirea războiului, spre deosebire de cei din Polonia).
• Copiii sosiți din Ucraina din cauza războiul au mers în număr mare la școlile de stat și private din Polonia, acesta fiind un indicator important în integrarea socială a refugiaților; acest lucru a fost din nou datorat similitudinilor culturale și de limbă dintre cele două țări. În cazul României, numărul de copii înscriși la școală a fost mic, atât din cauza barierei de limbă, cât și datorită faptului că părinții au preferat sistemul școlii la distanță în limba ucraineană.
• În ceea ce privește asistența militară acordată Ucrainei, comparația dintre România și Polonia a fost îngreunată de lipsa informațiilor cu privire la acțiunile guvernului de la București. România a decis, încă de la începutul războiului, să nu facă publice date despre ajutorul militar pentru Kiev; presa internațională a relatat despre faptul că Polonia și România sunt rutele principale de transport al armamentului dinspre Occident spre Ucraina. Nici Polonia nu a oferit date despre transporturi, din motive de securitate, însă liderii de la Varșovia au vorbit în permanență despre ajutorul militar pe care polonezii l-au acordat Ucrainei. Dincolo de asistența directă, Polonia și-a asumat rolul de a coaliza statele occidentale pentru a trimite armele cerute de președintele Zelesneki și chiar au forțat mâna unor state mari, precum SUA și Germania, să facă acest lucru. Cheltuielile cu înarmarea Ucrainei au plasat Polonia printre primele țări donatoare, în timp ce România a rămas pe ultimele locuri.
• Privitor la exportul de cereale ucrainene, România a fost principala rută de transport, datorită portului maritim de la Constanța și portului fluvial de la Galați; și în acest domeniu, lucrurile s-au mișcat cu greutate, atât din cauza birocrației, cât și din cauza lipsei lucrărilor de modernizare din cele două porturi. Polonia a fost și ea o rută importantă, cu un volum al exporturilor mai mic decât România. Niciuna dintre țări nu a fost implicată în procesul de negociere cu Rusia pentru a ridica blocada instituită asupra porturilor ucrainene, proces mediat de ONU și Turcia.

            După cum am putut observa de-a lungul cercetării, România și Polonia au avut o atitudine foarte diferită în primele 11 luni ale războiului. Deși ambele țări și-au exprimat solidaritatea cu cauza ucraineană, polonezii au acționat ferm, cu o diplomație flexibilă, creativă și constantă, au comunicat în permanență cu propriii cetățeni și cu cetățenii din statele occidentale. Acțiunile ferme și rapide ale Poloniei i-au accentuat profilul de lider regional și de partener-cheie al Statelor Unite în regiune. Prestigiul internațional al țării a fost restabilit, după conflictele cu Uniunea Europeană pe tema statului de drept. În mai puțin de un an, Polonia a devenit din „oaia neagră a Europei” un partener de încredere pentru instituțiile UE, NATO și pentru SUA. Aplicând grila de interpretare realistă, Polonia a trecut dincolo de obiectivul minimal (supraviețuirea) și și-a atins obiectivul maximal – creșterea influenței în regiune. Dacă, după acest război, NATO, SUA și UE vor regândi, împreună, un nou sistem de securitate, putem afirma cu certitudine Polonia va fi unul dintre pilonii lui principali.

            „România tace și face” este una dintre cele mai păguboase strategii de politică externă ale Bucureștiului după căderea regimului Ceaușescu. România nu a câștigat nimic în urma acestei strategii, ba chiar a ratat cel mai important obiectiv de politică externă după aderarea la NATO și la UE, acela de a deveni membru în Spațiul Schengen. Președintele Iohannis și Guvernul său au calculat greșit că România va fi recompensată prin intrarea în Schengen pentru ajutorul acordat Ucrainei. Această legătură a fost făcută chiar de către Klaus Iohannis, în singura declarație publică făcută după eșecul Schengen. România a lipsit din marile dezbateri internaționale cu privire la Ucraina. Ultimul exemplu a fost reuniunea de la Raimstein, unde a participat ministrul Apărării Angel Tâlvăr, care nu a oferit nicio informație despre mandatul său sau despre poziția pe care a exprimat-o în numele României.

            Ministerul de Externe de la București a revenit constant la tema drepturilor pentru minoritatea română din Ucraina, deși, pentru ucraineni, acest subiect nu poate fi acum o prioritate. Președintele Zelenski s-a angajat că această problema va fi rezolvată „atunci când situația o va permite”, însă MAE și Președinția au ales să țină acest subiect contondent pe agenda relațiilor bilaterale cu Ucraina.

            Există mai multe explicații pentru strategia României de a păstra tăcerea în primele 11 luni ale războiului. Le vom enumera, pe scurt:

– Neînțelegerea importanței momentului: România nu a înțeles că, după invazia din 24 februarie 2022, arhitectura de securitate a Europei va fi modificată; liderii de la București au lipsit din dezbaterile despre viitorul Europei (cu excepția Consiliului European și al summit-urilor NATO, președintele Iohannis a fost absent de la reuniuni importante, cum este Conferința de Securitate de la Munchen sau Formul Economic Mondial de la Davos); singurul obiectiv al României a fost obținerea de garanții de securitate din partea NATO și a SUA;

– Definirea deficitară a obiectivelor de politică externă: în majoritatea strategiilor, aceste obiective sunt formulate vag e.g. „creșterea profilului de țară” sau „creșterea importanței României la Marea Neagră”; soluțiile pentru atingerea obiectivelor sunt, la rândul lor, formulate în termeni generali, și nu există un audit constant cu privire la îndeplinirea lor.

– O diplomație anchilozată, lipsită de creativitate și inerțială.

– Mutarea completă a deciziei privind politica externă la Președinție, în detrimentului  Ministerului de Externe sau a Comisiilor pentru politică externă ale Parlamentului (foștii premieri Victor Ponta și Călin Popescu Tăriceanu ne-au relatat că, în mandatele lui Traian Băsescu și Klaus Iohannis, deciziile erau luate frecvent la Cotroceni, fără consultarea prealabilă a Guvernului și, în unele cazuri, fără înștiințarea Executivului sau a Legislativului).

– Obsesia pentru consensul pe teme de politică externă: Klaus Iohannis s-a temut că dezbaterea publică a asistenței pentru Ucraina va alimenta curentul naționalist și va crea dispute în cadrul alianței de guvernare.           

– Memorie instituțională cu accent pe conflictul din ultimii 30 de ani cu Ucraina (această memorie instituțională păstrează legende despre agresivitatea Ucrainei în relația cu România; deși este posibil ca unele dintre ele să fie reale, orientarea viitoarelor generații către conflict și nu către dialog și creativitate în soluționare problemelor perpetuează acest statu-quo în relația cu Ucraina). – Lipsa de resurse bugetare: o politică externă ambițioasă ar trebui susținută și de o armată puternică și modernă (România a atins, în 2017, 2 % din PIB pentru bugetul de apărare, iar în 2023 – 2,5 % din PIB)

            Nu există, în acest moment, date suficiente pentru a afirma că una sau dintre explicații este valabilă și altele nu. Nu deținem nici cele mai mici indicii ca atitudinea României la nivel diplomatic se va schimba și că liderii de la București vor înțelege că diplomația românească trebuie să aleagă o direcție clară de susținere a Ucrainei și să o urmeze.

            În august 2022, la una dintre întâlnirile informale la Guvern cu decidenții în domeniul militar și diplomatic, am întrebat de ce România are această atitudine atât de diferită de Polonia, care este extrem de prezentă și de vocală. Răspunsul: „Și, la ce i-a folosit?”. Doar atunci când acest tip de gândire primitivă va fi înlocuit de unul adaptat realității politice și geo-strategice, putem aștepta o schimbare reală în politica externă și de securitate a României.

---

[1] Acest articol este un capitol adaptat din disertația de master susținută de Liliana RUSE în sesiunea februarie 2023, în cadrul masteratului de Relații Internaționale din cadrul Facultății de Științe Politice, Universitatea din București.

[2] Declarația de presă comună a Președintelui României, domnul Klaus Iohannis, și a Președintelui Ucrainei, domnul Petro Poroșenko, 17 martie 2-15, pe site-ul Administrației Prezidențiale, accesibil la https://www.presidency.ro/ro/media/politica-externa/declaratia-de-presa-comuna-a-presedintelui-romaniei-domnul-klaus-iohannis-si-a-presedintelui-ucrainei-domnul-petro-porosenko (accesare – 8 ianuarie 2023)

[3] Bilanțul primului mandat prezidențial al lui Klaus Iohannis, pe site-ul Administrației Prezidențiale, accesibil la https://www.presidency.ro/bilant_2014_2019/flipbook.pdf (accesare – 9 ianuarie 2023)

[4] Reset in Polish – Ukrainian Relation, 2 septembrie 2019, pe site-ul televiziunii de stat poloneze, accesibil la https://tvpworld.com/44200720/reset-in-polishukrainian-relations (accesare – 8 ianuarie 2023)

[5] Bilanțul primului mandat prezidențial al lui Klaus Iohannis, pe site-ul Administrației Prezidențiale, accesibil la https://www.presidency.ro/bilant_2014_2019/flipbook.pdf , pagina 93 (accesare – 9 ianuarie 2023)

[6] Interviu de cercetare cu ambasadorul Poloniei la București, Maciej Lang, realizat pe 18 noiembrie 2022

[7] Strategia națională de apărare a țării pentru perioada 2020 – 2024, pe site-ul Administrației Prezidențiale, accesibil la https://www.presidency.ro/files/userfiles/Documente/Strategia_Nationala_de_Aparare_a_Tarii_2020_2024.pdf (accesare – 9 ianuarie 20023)

[8] S. Harris, K. DeYoung, I. Khurshudyan, A. Parker și L. Sly, Road to war: U.S. struggled to convince allies, and Zelensky, of risk of invasion, 16 august 2002, pe site-ul The Washington Post, accesibil la https://www.washingtonpost.com/national-security/interactive/2022/ukraine-road-to-war/ (accesare – 10 ianuarie 2023)

[9]E. Schimitt, U.S. Army Troops Arrive in Poland to Reassure Allies, pe site-ul New York Times, accesibil la https://www.nytimes.com/2022/02/17/us/politics/us-troops-ukraine-russia.html (accesare – 10 ianuarie 2023)

[10] Jen Judson, $6 billion tank deal to Poland cleared by State Department, 18 februarie 2002, pe site-ul Defense News, accesibil la https://www.defensenews.com/land/2022/02/18/state-department-clears-6-billion-sale-of-tanks-to-poland/ (accesare – 10 ianuarie 2023)

[11] Declarație de presă la Palatul Cotroceni, 26 ianuarie 2022, pe site-ul Administrației Prezidențiale, accesibilă la https://www.presidency.ro/ro/media/declaratia-de-presa-sustinuta-de-presedintele-romaniei-klaus-iohannis-la-finalul-sedintei-consiliului-suprem-de-aparare-a-tarii (accesare – 11 ianuarie 2023)

[12] Polish parliament condemns Russia and calls on NATO and EU to support Ukraine, 28 ianuarie 2022, pe site-ul Notes from Poland, accesibil la https://notesfrompoland.com/2022/01/28/polish-parliament-condemns-russia-and-calls-on-nato-and-eu-to-support-ukraine/ (accesare – 1 ianuarie 2023)

[13] Polish MPs visit Ukrainian parliament in show of solidarity, 16 februarie 2022, pe site-ul The First News, accesibil la

https://www.thefirstnews.com/article/polish-mps-visit-ukrainian-parliament-in-show-of-solidarity-27929 (accesare – 11 ianuarie 2023) („We can’t imagine the security of Europe without the security of Ukraine. „We can’t imagine the future of the EU without Ukraine. And we can’t imagine the future of Nato without Ukraine.”)

[14] Parlamentul a adoptat o declarație prin care condamnă agresiunea Federației Ruse asupra Ucrainei, 28 februarie 2022, pe site-ul Hotnews, accesibil la https://www.hotnews.ro/stiri-politic-25398892-parlamentul-adoptat-declaratia-pentru-sustinerea-ucrainei.htm (accesare – 11 ianuarie 2023)                

[15] Declarație de presă la Kiev, 16 iunie 2002, pe site-ul Administrației Prezidențiale, accesibilă la https://www.presidency.ro/ro/media/declaratii-de-presa/conferinta-de-presa-comuna-a-presedintelui-romaniei-klaus-iohannis-cu-presedintele-ucrainei-volodamar-zelenski-presedintele-republicii-franceze-emmanuel-macron-cancelarul-republicii-federale-germania-olaf-scholz-si-presedintele-consiliului-de-ministri-al-republicii-italiene-mario-draghi  (accesare – 11 ianuarie 2023)

[16] Declarație de presă la Palatul Cotroceni, 5 iulie 2022, pe site-ul Administrației Prezidențială, accesibilă la https://www.presidency.ro/ro/media/declaratii-de-presa/conferinta-de-presa-sustinuta-de-presedintele-romaniei-klaus-iohannis1657040752 (accesare – 11 ianuarie 2023)

[17] Discurs ținut în fața Parlamentului României, 5 aprilie 2022, pe site-ul Europei Libere, accesibil la https://romania.europalibera.org/a/discursul-președintelui-ucrainei-volodimir-zelenski-în-parlamentul-româniei-/31785769.html (accesare – 13 ianuarie 20223)

[18] Comunicat al Ministerului Afacerilor Externe, 22 decembrie 2022, pe site-ul MAE, disponibil la https://www.mae.ro/node/60649 (accesare – 13 ianuarie 2023)

[19] Marin Gherman, Noua lege a minorităților naționale din Ucraina, o dezamăgire pentru comunitatea românească. Problema educației în limba maternă, nerezolvată , 23 decembrie 2022, pe site-ul Libertatea, disponibil la
https://www.libertatea.ro/opinii/noua-lege-a-minoritatilor-nationale-din-ucraina-o-dezamagire-pentru-comunitatea-romaneasca-problema-educatiei-in-limba-materna-nerezolvata-4388900 (accesare – 13 ianuarie 2023)

[20] MAE, reacție dură la noua lege a minorităților din Ucraina, care limitează drepturile românilor: Este regretabil, 22 decembrie 2022, pe site-ul Digi 24, https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/mae-reactie-amara-la-noua-lege-a-minoritatilor-din-ucraina-care-limiteaza-drepturile-romanilor-este-regretabil-2193185

[21] Comunicat de presă al Administrației Prezidențiale, 4 ianuarie 2023, pe site-ul Președinției, accesibil la https://www.presidency.ro/ro/media/convorbirea-telefonica-a-presedintelui-romaniei-klaus-iohannis-cu-presedintele-ucrainei-volodimir-zelenski (accesare – 13 ianuarie 2023)

[22] Canalul de Telegram al președintelui Zelenski, 4 ianuarie 2023, accesibil la https://t.me/V_Zelenskiy_official/4632 (accesare – 13 ianuarie 2023)

[23] V. Makszimov, Hungary: Kyiv’s minority rights stance ‘limits’ any support in conflict, 27 ianuarie 2022, pe site-ul Euractiv, accesibil la https://www.euractiv.com/section/politics/short_news/hungary-kyivs-minority-rights-stance-limits-any-support-in-conflict/  (accesare – 13 ianuarie 2023)

[24] Declarație de presă în marja summit-ului Consiliului European, Bruxelles, 15 decembrie 2022, pe site-ul Președinției, accesibilă la https://www.presidency.ro/ro/media/declaratii-de-presa/declaratiile-de-presa-sustinute-de-presedintele-romaniei-klaus-iohannis-in-marja-participarii-la-reuniunea-consiliului-european1671128440 (accesare – 13 ianuarie 2023)

[25] Wojciech Kosc, Poland prepares for flood of Ukrainian refugees, pe site-ul Politico, accesibil la https://www.politico.eu/article/poland-prepares-refugees-ukraine-war-russia/ (accesare – 31 decembrie 2022)

[26] Ibidem

[27] Maciej Duszczyk, Paweł Kaczmarczyk, The War in Ukraine and Migration to Poland: Outlook and Challenges, 2022, accesibil la https://www.intereconomics.eu/contents/year/2022/number/3/article/the-war-in-ukraine-and-migration-to-poland-outlook-and-challenges.html (accesare – 2 ianuarie 2023)

[28] Idem

[29] Ukraine Response 2022 – Poland: Refugee flows to Poland: needs and intentions survey – End-of-Year Factsheet – Data collected 12 April -10 December 2022, 28 decembrie 2022, accesibil la https://reliefweb.int/report/poland/ukraine-response-2022-poland-refugee-flows-poland-needs-and-intentions-survey-end-year-factsheet-data-collected-12-april-10-december-2022 (accesare – 14 ianuarie 2023)

[30] Raport al Statista.com, accesibil la https://www.statista.com/statistics/1293564/ukrainian-refugees-in-poland/ (accesare – 14 ianuarie 2023)

[31] Raport al Polish Economic Institute, How Polish Society has been helping refugies from Ukraine, Varșovia, iulie 2022, accesibil la https://pie.net.pl/wp-content/uploads/2022/07/Pomoc-pol-spol-UKR-ENG-22.07.2022-C.pdf (accesare – 14 ianuarie 2023)

[32] International Migration Outlook – 2022, pagina 105, octombrie 2022, pe site-ul OECD, accesibil la https://read.oecd-ilibrary.org/social-issues-migration-health/international-migration-outlook-2022_30fe16d2-en#page1 (accesare – 14 ianuarie 2023)

[33] Romania’s response to the Ukrainian refugies crises, 13 ianuarie 2023, pe site-ul Guvernului, accesibil la https://gov.ro/fisiere/comunicate_fisiere/ANNUAL_STATUS_REPORT_ROMANIA_DEC_2022.pdf (accesare – 14 ianuarie 2023)

[34] Raport al Uniunii Municipiilor din Polonia, 27 iulie 2022, pe site-ul UMP, accesibil la https://metropolie.pl/artykul/34-million-ukrainians-in-poland-new-report-by-the-union-of-polish-metropolises (accesare – 14 ianuarie 2023)

[35] Modificarea Legii privind asistența acordată cetățenilor ucraineni în conexiune cu războiul, 28 martie 2022, pe site-ul Guvernului polonez, accesibilă la https://www.gov.pl/web/udsc-en/the-law-on-assistance-to-ukrainian-citizens-in-connection-with-the-armed-conflict-on-the-territory-of-the-country-has-entered-into-force (accesare – 14 ianuarie 2023)

[36] Declarație a ministrului adjunct al Educației din Polonia, 12 octombrie 2022, pe site-ul The First News, accesibilă la https://www.thefirstnews.com/article/about-200000-children-from-ukraine-in-polish-education-system-33716 (accesare – 14 ianuarie 2023)

[37] Conferință de presă a Ministrului de Interne, 2 februarie 2022, Constanța, pe site-ul Digi24, accesibilă la https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/lucian-bode-suntem-pregatiti-pentru-un-eventual-aflux-de-migranti-din-ucraina-avem-tabere-pentru-refugiati-1831741 (accesare – 14 ianuarie 2023)

[38] A. Barabas, I. Benea, Criza din Ucraina | Cât de pregătită este România să primească refugiați, 10 februarie 2022, pe site-ul Europei Libere, accesibil la https://romania.europalibera.org/a/refugiatia-ucraina-romania/31697638.html (accesare – 14 ianuarie 2023)

[39] C. Andrei, Surse guvernamentale: România instalează tabere doar în caz de urgență, 24 februarie 20022, pe site-ul Europei Libere, accesibil la https://romania.europalibera.org/a/tabere-refugiati-ucraina/31720993.html (uaccesare – 14 ianuarie 2023)

[40] Discuție neoficială cu un reprezentant al MApN, 14 ianuarie 2023

[41] Interviu al Ministrului de Interne la B1 TV, 10 aprilie 2022, pe site-ul News.ro, accesibil la https://www.news.ro/social/lucian-bode-nu-permitem-intrarea-pe-teritoriul-romaniei-a-unui-cetatean-ucrainean-sau-tert-neverificat-in-ultimele-24-de-ore-au-fost-inregistrate-26-de-sesizari-privind-325-de-cetateni-ucraineni-1922400510372022042320669924 (accesare – 15 ianuarie 2023)

[42] C. Badea, Cum și cine fură din banii alocați de România pentru refugiații ucraineni, 23 decembrie 2022, pe site-ul Presshub, accesibil la https://presshub.ro/audio-cum-si-cine-fura-banii-alocati-de-romania-pentru-refugiatii-ucraineni-251802/ (accesare – 15 ianuarie 2023)

[43] Declarație de presă a premierului Ciucă, 18 noiembrie 2022, județul Maramureș, pe site-ul guvernului, disponibilă la https://gov.ro/ro/stiri/premierul-nicolae-ionel-ciuca-a-vizitat-punctul-de-trecere-a-frontierei-cu-ucraina-pod-peste-tisa (accesare pe 24 ianuarie 2023)

[44] Romania’s response to the Ukrainian refugee crises, 13 ianuarie 2023, pe site-ul Guvernului, accesibil la https://gov.ro/fisiere/comunicate_fisiere/ANNUAL_STATUS_REPORT_ROMANIA_DEC_2022.pdf (accesare – 15 ianuarie 2023)

[45] C.A. Leonte, A. Bratu, Cât a decontat România pentru refugiații ucraineni de la începutul războiului, 3 decembrie 2022, pe site-ul G4Media, accesibil la https://www.g4media.ro/exclusiv-cati-bani-a-decontat-romania-pentru-refugiatii-ucraineni-de-la-inceputul-razboiului-constanta-al-doilea-pol-dupa-bucuresti-pensiunile-hotelurile-si-vilele-turistice-cele-mai-multe-inscri.html (accesare – 15 ianuarie 2023)

[46] Declarație de presă a premierului Ciucă, 24 august 2022, pe site-ul Economedia, accesibilă la https://economedia.ro/nicolae-ciuca-romania-a-primit-o-prima-transa-de-391-milioane-de-euro-din-ajutorul-acordat-de-ue-pentru-a-deconta-cheltuielile-cu-masa-si-cazarea-refugiatilor-ucraineni.html#.Y8Q9Ai8RoUu (accesare – 15 ianuarie 2023)

[47] Declarație a premierului Ciucă, 27 aprilie 2022, pe site-ul Aleph News, accesibilă la https://alephnews.ro/guvern/nicolae-ciuca-dupa-vizita-din-ucraina-am-putea-deschide-noi-puncte-de-trecere-a-frontierei-in-romania/ (accesare – 15 ianuarie 2023)

[48] Romania’s response to the Ukrainian refugee crises, 13 ianuarie 2023, pe site-ul Guvernului, accesibil la https://gov.ro/fisiere/comunicate_fisiere/ANNUAL_STATUS_REPORT_ROMANIA_DEC_2022.pdf (accesare – 15 ianuarie 2023)

[49] Interviu de cercetare cu Marcel Gascon Barbera, jurnalist, voluntar în Gara de Nord în perioada martie – aprilie 2022, realizat pe 5 ianuarie 2023

[50] US small arms and ammo arrive in Ukraine as Pentagon details troops to train country’s military, pe site-ul CNN, accesibil la https://edition.cnn.com/2021/12/08/politics/us-ukraine-security-assistance-military-training/index.html (accesare – 17 ianuarie 2023)

[51] Raport de cercetare pentru Camera Comunelor, 22 decembrie 2022, pe site-ul bibliotecii Camerei Comunelor, 12 decembrie 2022, accesibil la https://researchbriefings.files.parliament.uk/documents/CBP-9477/CBP-9477.pdf (accesare – 18 ianuarie 2023)

[52] Declarație de presă a premierului Morawiecki, 1 februarie 2022, Kiev, pe site-ul guvernului polonez, accesibilă la https://www.gov.pl/web/primeminister/all-of-europe-and-entire-western-world-must-unite-for-sovereignty-independence-and-territorial-integrity-of-ukraine-says-prime-minister-morawiecki-during-visit-to-kyiv (accesare – 18 ianuarie 2023)

[53] Comunicat al Ministerului polonez de Externe, 8 martie 2022, pe site-ul Guvernului polonez, accesibil la https://www.gov.pl/web/diplomacy/statement-of-the-minister-of-foreign-affairs-of-the-republic-of-poland-in-connection-with-the-statement-by-the-us-secretary-of-state-on-providing-airplanes-to-ukraine (accesare – 19 ianuarie 2023)

[54] Poland has already transferred more than 260 Т-72 tanks to Ukraine, 17 ianuarie 2023, accesibil la https://mil.in.ua/en/news/poland-has-already-transferred-more-than-260-t-72-tanks-to-ukraine/ (accesat pe 19 ianuarie 2023)

[55] Lublin Triangle signs joint declaration, with promise of Leopard tanks for Ukraine, 11 ianuarie 2023, pe site-ul televiziunii de stat poloneze, disponibil la https://tvpworld.com/65600196/lublin-triangle-signs-joint-declaration-with-promise-of-leopard-tanks-for-ukraine (accesat pe 23 ianuarie 2023)

[56] The Tallinn Pledge, 19 ianuarie 2023, pe site-ul guvernului britanic, disponibil la https://www.gov.uk/government/news/joint-statement-the-tallinn-pledge (accesat pe 24 ianuarie 2023)

[57] Raport de cercetare pentru Camera Comunelor, 22 decembrie 2022, pe site-ul bibliotecii Camerei Comunelor, 12 decembrie 2022, accesibil la https://researchbriefings.files.parliament.uk/documents/CBP-9477/CBP-9477.pdf (accesat – 23 ianuarie 2023).

[58] Ibidem.

[59] C. Andrei, A întârziat România ajutorul militar pentru Ucraina? Ministrul apărării: „Sunt discuții pentru o a doua tranșă”, 1 martie 2022, pe site-ul Europei Libere, accesibil la https://romania.europalibera.org/a/romania-ajutorul-militar-pentru-ucraina/31728709.html (accesat – 23 ianuarie 2023)

[60] Declarație de presă a președintelui Iohannis, 12 aprilie 2022, Palatul Cotroceni, pe site-ul Agerpres, accesibilă la https://www.agerpres.ro/politica/2022/04/12/video-iohannis-ajutorul-militar-este-transmis-in-ucraina-de-catre-nato–901747 (accesat – 23 ianuarie 2023)

[61] Comunicat al Administrației Prezidențiale, 19 aprilie 2022, pe site-ul Administrației Prezidențiale, disponibil la https://www.presidency.ro/ro/media/comunicate-de-presa/participarea-presedintelui-romaniei-klaus-iohannis-la-consultari-gazduite-de-presedintele-statelor-unite-ale-americii-joseph-r-biden-cu-lideri-internationali-ai-institutiilor-uniunii-europene-si-nato-pe-tema-contracararii-consecintelor-agresiunii-federatiei-ruse-impotriva-ucrainei (accesat – 23 ianuarie 2023)

[62] Declarație de presă a premierului Nicolae Ciucă, 5 septembrie 2022, Craiova, pe site-ul Ziare.com, accesibil la https://ziare.com/razboi-rusia-ucraina/nicolae-ciuca-acuzatii-rusia-ajutor-militar-ucraina-1759713 (accesat pe 23 ianuarie 2023)

[63] Weapons shipments turn a Polish city into a boom town, 7 iulie 2022, pe site-ul The Economist, accesibil la https://www.economist.com/europe/2022/07/07/weapons-shipments-turn-a-polish-city-into-a-boom-town (accesat pe 23 ianuarie)

[64] How much grain has been shipped from Ukraine, 3 noiembrie 2022, pe site-ul BBC, disponibil la https://www.bbc.com/news/world-61759692 (accesat la 23 ianuarie 2023)

[65] Ibidem

[66] ONU, Black Sea Initiative Grain, pe site-ul ONU, disponibil la https://www.un.org/en/black-sea-grain-initiative/vessel-movements (accesat pe 23 ianuarie 2022)

[67] Ukrainian Railways ready boost grain exports by train, 6 martie 2022, pe site-ul Reuters, disponibil la https://www.reuters.com/world/europe/ukrainian-railways-ready-boost-grain-exports-by-train-2022-03-06/ (accesare – 24 ianuarie 2022)

[68] Ukraine eyes higher grain exports after Poland streamlines border curbs, 17 mai 2022, pe site-ul Reuters, disponibil la https://www.reuters.com/article/ukraine-crisis-grains-poland-idUSKCN2N30CV (accesare – 24 ianuarie 2023)

[69] Poland’s capacity for Ukrainian exports reaching the limit, RailFreight On Tour, Vilnius, 17 iunie 2022, pe site-ul RailFreight, disponibil la https://www.railfreight.com/railfreight/2022/06/17/polands-capacity-for-ukrainian-exports-reaching-the-limit/ (accesare – 24 ianuarie 2022)

[70]  Ukraine grain exports via Polish trains and ports hardly succedes, 14 aprilie 2022, (accesat pe 23 ianuarie 2023) pe site ul IEDE News, accesibil la https://iede.news/en/international/ukrainian-grainexport-via-polish-trains-and-ports-hardly

[71] Comunicat al Comisiei Europene, 11 noiembrie 2022, pe site-ul Comisiei, disponibil la https://ec.europa.eu/commission/presscorner/detail/en/statement_22_6825  (accesare – 24 ianuarie 2023)

[72] Ukrainian grain exports via Poland rise by 50%, minister says, 30 noiembrie 2022, pe site-ul Euronews, disponibil lahttps://www.euronews.com/next/2022/11/30/ukraine-crisis-grain-poland (accesare – 24 ianuarie 2023)

[73] Russian foreign minister slams Polish chairmanship of OSCE, 1 decembrie 2022, pe site-ul aa.com, disponibil la https://www.aa.com.tr/en/politics/russian-foreign-minister-slams-polish-chairmanship-of-osce/2752935 (accesare – 25 ianuarie 20230

[74] Postare pe twitter a lui Alexander Kamyshin, 27 august 2022, disponibila la https://twitter.com/AKamyshin/status/1615476983231569924/photo/1 (accesare – 24 ianuarie 2023)

[75] Polish farmers irate over Ukrainian grain, 29 iulie 2022, pe site-ul Deutche Welle, disponibil la https://www.dw.com/en/grains-of-truth-polish-farmers-irate-over-ukrainian-imports/a-62629948 (accesat pe 25 ianuarie 2023)

[76] Interviu al ministrului Petre Daea, 22 august 2022, pe site-ul televiziunii publice, disponibil la http://stiri.tvr.ro/pre–ul-mic-al-graului-ucrainean-afecteaza-pia–a-romaneasca–ministrul-agriculturii–la-tvr–creeaza-un-anumit-disconfort–pentru-ca-sunt-cantita–i-importante–i-ele-sunt–i-nesigure-din-punct-de-vedere-al-fluxului-comercial_912412.html#view (accesat pe 25 ianuarie 2023)

[77] Postare pe facebook a liderului delegației române din PPE, europarlamentarul Rareș Bogdan, 11 ianuarie 2023, disponibila la https://www.facebook.com/Rares.I.Bogdan (accesat pe 25 ianuarie 2023)