Este evident ca promisiunile populiste ale cuplului Ponta-Antonescu, dinainte de a ajunge la guvernare, nu vor putea fi indeplinite.
Vehementa lor privind salarii reintregite bugetarilor (chiar indexate cu inflatia), restiturea banilor cu CASSul “furati” de la pensionari dar si indexarea punctului de pensie cu inflatia, marirea salariului minim pe economie, restituirea averilor sau despagubirea proprietarilor antebelici, etc. pare deja mai temperata.
Ce sa mai vorbim despre adoptarea de masuri care sa “reporneasca motorul economiei”: reducerea CAS pentrur angajatori concomintent cu scaderea impozitului pe profit unic de la 16% la 10% dupa PNL, sau ca varianta PSD, impozit pe profit progresiv, dar in jos de la 16% la 8% , scutiri de impozit de tot felul , revenirea la TVA de 19%, multe alte idei fanteziste toate luate de “comun acord cu sindicatele si patronatele”. Toate ideile sunt acum pe cale sa se stinga, cuvintele de ordine asumate prin vocea noului expert la finante sunt acum respectarea angajamentelor internationale, a tintei de inflatie si de deficit bugetar , analiza disponibilitatilor existente la buget, adica pe scurt incadrarea in acordul convenit cu FMI in trecut, acel FMI care era denumit un fel de “calau” al Romaniei.
Aceasta schimbare de viziune nu tulbura cu nimic pe politicienii USL, nici un muschi nu li se clinteste pe figura (ceea ce era de asteptat), dar culmea nu nedumireste nici pe simpatizantii si votantii lor. Am vazut deja ca multi pensionari si sindicalisti , care se jeluiau ca “mor de foame” pana acum o luna, afirma acum ca noul guvern, bineintels ca o sa dea inapoi banii , dar nu are cum “dintr-odata”, ci pina la sfarsitul anului, sau chiar mai tarziu, incepind cu 2013.Neobosit insa, acesti militanti USL, sustin cu fervoare noua echipa la guvern si se jura ca viitorul este luminos, situatia se va indrepta si o sa o ducem mult mai bine.
Totul imi aminteste de primarul “independent” Oprescu, care a castigat alegerile locale la Bucuresti cu niste idei trasnite ( va amintiti de autostrada suspendata, daramarea monumentelor revolutiei din fosta piata a CC PCR, anularea unor autorizatii de constructia a unui bussines center si inlocuirea cu un parc cu pelicani si palmieri) binenteles chestii greu de realizat . Ce se intampla in prezent cu Oprescu? Are aceeasi cota de popularitate, in ciuda evidentelor ca nu poate sa duca la bun sfarsit propriile idei, a faptului ca umbland dupa dregatorii inalte, ca orice oportunist, lasase balta primaria Bucuresti candidand la presedentia Romaniei . S-a iertat si uitat totul, iar acum Dl Oprescu se pregateste de un nou mandat de primar, avand o cota de incredere maxima.
Doua chestii rezulta de aici: romanii vor vota de acum inainte vreme indelungata USL ul la alegerile locale cat si la parlamentare. USL va castiga tot felul de mandate multi ani , indiferent ca nu se va tine de promisiuni. De ce? Ca si in cazut lui Oprescu votantii romani sunt sentimentali, nu vor sa recunoasca ca au gandit si votat gresit in trecut , nu vor sa accepte ca s-au increzut in niste himere, ca idolii lor s-au aratat a fi niste vanzatori de fericire.
A doua idee este ca forta de manipulare a televiziunilor este in Romania naucitoare: atat Oprescu cat si USLul au avut si au inca, campanii de emisiuni TV, la posturile detinute de PC, devastatoare pentru adversari si extrem de favorabile pentru ei. Daca luni de zile, ba chiar ani in sir se spune seara de seara ce criminali sunt adversarii de la guvernare si ce minunati sunt USL istii si primarul independent Oprescu , in Romania vei fi votat 2-3 mandate indiferent de realitate.
Va amintesc ca si Ceausescu ne promitea epoca de aur, un viitor glorios pe la televiziuni si in presa, desi magazinele erau goale, dardaiam de frig iarna si stateam la cozi cu alimente rationalizate pe liste , dupa domiculiu. Totusi el era aclamat la mitinguri si votat ca un conducator iubit, promitand ajungerea in curand in comunism, unde nu vom duce lipsa de nimic. Reteta manipularii prin televiziuni nu este deci noua, rezultatele sunt garantate, romanii vor vota in continuare iluzii si pe scamatorii cei mai abili, de la USL sau din alta parte, care vor minti frumos, ne vor incanta auzul cu promisiuni si vremuri fericite.
Propaganda este mai tare ca realitatea , toti politicienii fac promisiuni. Uitati-va la Diaconescu OTV care promite bani si apartamente pe la mitinguri si creste in sondaje luna de luna. Alegatorilor din Romania le place sa fie mintiti, mai ales daca minciuna este ambalata frumos si este tentanta, poate, poate se va indeplni printr-un miracol si cine stie, vom fi totusi fericiti!
Minciuna stă cu regele la masă…
Doar asta-i cam de multișor poveste:
De când sunt regi, de când minciună este,
Duc laolaltă cea mai bună casă.
[…]
Măria-ta, e un străin afară,
Cam trențăros, dar pare-un om de seamă,
Și… Adevărul parc-a zis că-l cheamă…
De unde-o fi… că nu-i de-aici din țară.
[…]
…sper numai sa nu ajungem (din nou) asa cum se sfarseste poezia lui Vlahuta:
http://ro.wikisource.org/wiki/1907
Va amintiti ce promiteau ceilalti in 2008?! Peste 1000 de km de autostrada, salariul mediu undeva la 900 Euro brut, pemsia minima 800 lei, 50% mariri pentru profesori si cate si mai cate. Asta e, domnule Dumas: cand esti opozant strigi din rarunchi ca tu ai da, cand ajungi la botoane, mosternirea grea e de vina. Se astepta cineva la altceva?
mai //, io nu-mi amintesc asemenea aberatii, dar tu ai memoria improspatata non stop de antena varanului felix voiciorescu care te si plateste sa otravesti forumul cu miasmele lui rosu brune. Mai bine du-te si te culca si lasa oamenii care au ceva de spus sa discute.
Ai inteles ceva, sau ai nevoie de mai mult. Daca nu, iti stau la dispozitie cu nume real, adresa si ce mai vrei tu.
La vremea respectiva, pe site-ul PDL puteau fi citite aceste promisiuni. Acum a mai ramas un video pe utube – cautare: stolojan promisiuni
http://www.youtube.com/watch?v=9DQINawoA3Y
Uite aici Programul de guvernare al PDL din Septembrie 2008, mai multe pe MEDIAFAX pe Mediafax, pe linkul de mai jos:
„PDL promite până în 2012 salariu mediu de 900 de euro şi pensia medie de 405 euro
PDL promite, în programul său de guvernare, că în perioada 2009-2012 PIB pe locuitor va ajunge la 62% din media europeană, salariul mediu va fi de 900 de euro, iar pensia medie, de 405 euro.
În plus, PDL promite că dacă va ajunge la guvernare salariul minim va ajunge la 50% din salariul mediu, democrat-liberalii dorind să introducă şi o pensie socială minimă care să scoată din sărăcie pensionarii cu pensii mici.
PDL mai susţine, conform programului de guvernare, că va aloca 6% din PIB pentru educaţie, precum şi repoziţionarea socială a meseriei de profesor, prin creşterea atractivităţii financiare şi sociale a carierelor didactice. Democrat-liberalii mai promit decentralizarea şi debirocratizarea sistemului de învăţământ şi „toleranţă zero la actele de corupţie”.
În domeniul sănătăţii, PDL promite asigurarea de îngrijiri medicale la nivel calitativ superior, prin acreditarea spitalelor şi asigurarea efectivă a îngrijirilor medicale. PDL mai propune înfiinţarea „Oficiului pentru promovarea şi protecţia drepturilor pacienţilor”.
În privinţa pieţei muncii şi a securităţii sociale, PDL anticipează creşterea gradului de ocupare la circa 65% în 2012, de la circa 59% în prezent, şi acordarea indemnizaţiei de şomaj diferenţiat ca perioadă şi cuantum, precum şi stimularea rămânerii pe piaţa muncii a persoanelor în vârstă.”
http://www.mediafax.ro/politic/programul-de-guvernare-al-pdl-pentru-perioada-2009-2012-intitulat-gandim-altfel-3169744
Ce mai zici ??!!!
deci ce zici tu costica? ca programul din 2008 e mai putin mincinos decat al PSD, egal de mincinos sau mai mincinos????? oricare ar fi raspunsul tau, de ce ar trebui sa cred ca USL va realiza macar o fractiune din ce se zice acolo? PS. Daca romanii au pus botul la Caritasul din 1995 inseamna ca se justifica orice alta escrocherie?
Sa intelegi ce-am spus in comentariul de mai jos si am spus de multe alte ori: politicienii romani promit marea cu sarea pana la alegeri, iar DUPA vine potopul!!!
Adica, TOTI o apa si-un pamant !!
Iar PDL din pacate NU a facut exceptie, dimpotriva…
Spun din pacate, pentru ca in 2004 am votat Traian Basescu si PD(L) crezand in promisiunea lui Basescu ca PD(L) este „altceva” decat PSDul corupt !!
PDL este la fel ca PSDul corupt, a fost o si mai mare dezamagire pentru ca aveam MARI asteptari pe masura promsiunilor .
Iar INCOMPETENTA si IPOCRIZIA promovate de PDL sunt de neegalat.
Un Prim Ministru incompetent ca Boc sper sa nu mai aiba Romania.
Citeste analize ale unor ziaristi care sunt PRO Basescu.
Vezi Dan Turturica in Romania Libera si chiar Ion Cristoiu.
PDL=PSD=PNL, adica aceeasi mizerie.
Curioase, costel nu sustine nimic, ci aduce doar ceva clarificari.
Eu am spus ceva si pot relua pentru tine: „cand esti opozant strigi din rarunchi ca tu ai da, cand ajungi la botoane, mosternirea grea e de vina. Se astepta cineva la altceva?”
Rezulta clar ca o escrocherie n-o scuza pe alta. Si tocmai de aia trebuie amendate amandoua.
Politica este de cand lumea o negustorie de sperante! La fel ca dreptul, medicina, religia. Unora dintre negustori, chiar le iese. Mai din pricepere, mai mult din intamplare.
Dar, ce promitea in 2008(si chiar in 2009, an electoral la Prezidentiale !!!) PDLul va mai amintiti?!
Si ce-a facut DUPA ce-a ajuns la guvernare, va mai amintiti?!
Toate partidele romanesti promit marea cu sarea pana ajung la guvernare.
Si totusi, chiar nu va amintiti, ca nu ati zis o vorbulita despre asa ceva, adica despre promisiunile din 2008 ale PDL ??!!!!!!!!
Costica,, iar te pricepi la toate? compara promisiunile lui Sarko, ale lui Obama etc… Criza i-a intors pe toti. Iar la noi nu a existat criza mondiala si europeana (a zis mereu Ponta), ci doar o criza produsa de Boc si Basescu. Nefiind nicio criza, acum Ponta te va ridica pe tine la nivelul promisiunilor. Ce nu inteleg eu, este de ce in programul de guvernare a disparut reducerea CAS (probabil ca nu aduce destule voturi).
Părerea mea personală este ca politica în general reprezintă un teren alunecos unde certitudinea,încrederea şi siguranţa nu prea îsi au locul pentru mult timp,toate acestea pentru ca ne-am obişnuit ca fiecare partid politic care ajunge la putere să-si satisfacă propriile interese. Cât priveşte proaspătul Guvern Ponta personal cred că prin demararea măsurilor de relansare economică si socială roadele se vor vedea cât mai curând, programul economic si social fiind acompaniat de un set de măsuri urgente în diferite domenii deficitare (sănătate, educaţie, apărare naţională etc)..Ponta este mai bun si mai structurat în ceea ce înseamnă justiţia (inclusiv ce socială), cu o singură condiţie, să poată să o aplice. Când în Europa guvernanţii se luptă din greu cu elementul criză si cu măsurile propuse pentru contracararea ei ,când în Romania sărăcia, inflatia şi somajul cresc macroeconomic vorbind nu prea ai ce mai face.
Ca strategie, Ponta este un bun politicianist: este foarte posibil să se instaureze solid la putere, dar nu prea va avea ce să mai impartă clientelei politice din care provine, echipa guvernamentala condusă de V.Ponta va avea de luptat cu somajul în crestere, cu inflatia, cu masurile care au determinat degradarea continuă a vietii materiale si sociale inclusiv a puterii de cumpărare a poporului roman. Ce justitie sa mai faci, când nu mai ai din ce să mai plătesti nici pensiile şi nici salariile bugetarilor. Aparatul de stat trebuie cât se poate de mult redus şi eficientizat. Singura variantă corectă, verificată şi confirmată în istorie de depăsire a crizelor este liberalismul şi pornirea pe lungul şi întortocheatul drum de producere a bunăstării individuale si coelective este – initiativa, implicarea, valoarea adăugată adusă de atitudinea şi creativitatea individuală.Societatea de mâine, eficientă si prosperă nu poate fi decât societatea antreprenorialistă, care este mai întâi de toate liberală şi mai apoi socială.