sâmbătă, decembrie 7, 2024

Ponta, Democracy Institute si Rosia Montana

Un studiu efectuat de Democracy Institute “Balkan Tiger or Balkan Backwater?” arata ca proiectul de la Rosia Montana este esential pentru tara noastra. Intrebarea din titlu sugereaza calea pe care o va alege in viitor Romania: de a ajunge o forta in Balcani sau cum spune titlul studiului de a deveni “o garla” a Europei. In cazul in care proiectul nu va demara potentialii investitori straini fie ei americani sau europeni se vor feri de Romania, sustine studiul. In acest sens think-tankul americano-englez (preocupat de situatia investitiilor din Romania si extraordinarul potential de dezvoltare al tarii) a organizat o discutie la Washington despre situatia “periculoasa” din Romania cu titlul: Today’s Threat to Romania’s Economic Future – Why It Matters to America. (Detalii despre evenimentul din Statele Unite.)

Hai sa vedem ce e Democracy Institute.

Democracy Institute este o organizatie de cercetare a politicilor publice “independenta”, cu sediul in Washington si London fondata in 2006 si il are ca director pe Dr. Patrick Basham. Cine este Patrick Basham? De pe wikipedia intelegem ca este preocupat de politicile publice din State, de politica externa a SUA, de probleme de mediu etc si a publicat cateva carti in acest sens. Oare cartea din 1995 “Environmentalism and the Market Economy: A Model for a Green Earth” nu se cam bate cap in cap cu ultimul sau studiu care incurajeaza investitia de la Rosia Montana?

La o citire mai atenta am observat ca pare un personaj destul de controversat peste ocean si ca majoritatea cercetarilor sale au fost platite de grupuri de interese pentru a sustine o anumita cauza. A scris, de pilda, o lucrare ce promova interesele industriei tutunului, atacand restrictiile guvernului american in 2010. Pentru mai multe detalii accesati blogul stiintific al cercetarii in domeniul cancerului.

Mi-a atras atentia si una dintre cartile sale, “Gambling a healthy bet” unde cercetatorul aduce argumente care arata ca jocurile de noroc sunt benefice pentru dezvoltarea unei persoane si ca cei care nu pariaza ar fi expusi consumului de alcool excesiv, faliment, depresie si inchisoare. Pentru mai multe detalii despre acest studiu de impact international urmariti urmatorul link.

Dar ce spune studiul “Balkan Tiger or Balkan Backwater?” despre situatia din Romania. Am sa citez cateva pasaje pentru deliciul cititorilor. La pagina 2, la “multumiri” este specificata independenta studiului si a organizatiei: “The Democracy Institute does not accept project-specific funding and, therefore, has not received any financial support for this piece of work from any of the governments, industries, individuals, or organizations described or discussed in this paper.” In cazul in care nu a fost platit, cum o fi ajuns tocmai Patrick Basham sa scrie de Rosia Montana!?! Am parcurs documentul fugitiv si titlul unui capitol mi-a atras atentia: “Dark Cloud-Today’s threat to Romania’s economic future” cu studiu de caz Rosia Montana unde se proslaveste intentia RMCG de a investi in Romania. Dar de ce nu se vorbeste si despre privatizarea Oltchmului sau a CFR Marfa?

Apoi la capitolul “Balkan Blair-Ponta factor” se aduce o ofranda liderului roman, mai ceva ca pe vremea comunistilor: What is Ponta’s economic approach? His policy vision – his “Plan for Romania” – confidently declares that, “Romania is ready for business!” To that end, he advocates a model of economic growth based on “more jobs, investment, fewer taxes, and less bureaucracy.” His model “successfully combines fiscal discipline with wisely stimulating growth, attracting investment and creating jobs, against a backdrop defined by social justice, equity and solidarity.” Asta in cazul in care nu stiati care este planul de guvernare al guvernului Ponta. Si tot in acel capitol se precizeaza ca este conducatorul suprem, care are suportul populatiei muncitoare, “el lidero maximo”: “Prime Minister Ponta currently represents the unwashed majority of the Romanian electorate. That is, his appeal is comparatively limited among Bucharest and Cluj elites, the intelligentsia, and the professional student class. Instead, he finds considerable political support within the great center of Romanian politics, among those ordinary, ‘unsophisticated’ Romanians focused upon keeping their jobs, paying their bills, raising their families, and observing their faith.” Are aroma cubanezo-chineza “statementul”, nu?

Documentul, in intregimea lui, puteti sa il rasfoiti aici. Cu siguranta o sa zambiti si va va bine dispune. Cat despre domnul Basham, presa americana l-a numit “The new patron saint of gambling, drinking and carrying on”. Deci, d-le Ponta, daca doreati sa fiti mai credibil in State, poate trebuia sa angajati profesionisti!

Distribuie acest articol

7 COMENTARII

  1. Studiul efectuat de Democracy Institute „Balkan Tiger or Balkan Backwater” spune ca „proiectul de la Rosia Montana este esential pentru tara noastra”. Aceasta afirmatie este una foarte vaga. Ce intelege acest institut prin notiunea de „tara”? Administratia corupta, politicienii corupti si clientela lor sau cetatenii „de rand”? Daca „tara” inseamna „cetatenii”, atunci afirmatia este una mincinoasa. Avem deja multe precedente care ne-au format anticorpi la astfel de manipulari. De exemplu, ce beneficii au avut cetatenii romani din privatizarea Petrom, care acum are politici anti-romanesti?

    1. „Consiliul Concurentei a sanctionat grupul Petrom cu o amenda totala de 503,8 milioane de lei pentru ca s-a inteles cu alte companii petroliere pentru a scoate de pe piata un sortiment de bezina. Chiritoiu a anuntat ca Petrom a luat cea mai mare amenda pentru ca a avut circumstante agravante”.

    2. „Statul roman este dator companiei OMV Petrom cu circa 2,46 miliarde de lei (aprox.600 de milioane de euro). De altfel, chiar in raportul financiar pe 2010, se arata ca aceasta este suma totala estimata pe care Petrom o revendica de la stat pentru unele cheltuieli de mediu”.

    3. Evolutia profitului net al Petrom in perioada 2004 – 2009

    – In anul 2004 Petrom a avut pierderi de 240 milioane de euro.
    – In anul 2004 statul a obtinut la privatizarea Petrom 670 milioane de euro pentru 33% din actiuni. Petrom a realizat ulterior o majorare de capital in valoare de 830 milioane de euro, care i-a permis sa-si majoreze participatia la 51%.
    – In anul 2005 profitul Petrom a fost de 391 milioane de euro.
    – In anul 2006 profitul Petrom a fost de 648 milioane de euro.
    – In anul 2007 profitul Petrom a fost de 533 milioane de euro.
    – In anul 2008 profitul Petrom a fost de 278 milioane de euro.
    – In anul 2009 profitul Petrom a fost de 326 milioane de euro.

    Ce investitii formidabile a facut Petrom in anul 2004 astfel incat in 2005 a ajuns la un asemenea profit?
    Acest profit a fost obtinut cu toate ca preturile au fost cu mult sub cele europene. In loc sa beneficieze cetatenii romani de pe urma bogatiilor naturale, a beneficiat o societate comerciala privata.

    http://tinyurl.com/d2wwt69

    http://tinyurl.com/c4jvbth

    http://tinyurl.com/d48z8hn

    http://tinyurl.com/bweh8re

    • Deja eu nu mai support. Vederile astea socialiste ma fac sa ma urc pe pereti. Eu unul nu mai rezist.

      O spun ca un om care a trait 20 de ani in epoca aia de aur in care totul era „bun al intregului popor”. Iar eu, ca individ, eram lefter. Avem bani de mancare (care era de negasit!, cei tineri nu cred ca isi pot imagina asa ceva) si hainele de pe mine. Si atat. Dar aveam si sonde si fabrici si ogoare, nu-i asa? Ca erau ale intregului popor? Beneficiau toti cetatenii romani, nu-I asa? Aiurea. Nu aveam nimic. Vorbeam de un faliment cvasi-generalizat in tot si in toate.

      Ce naiba, o sa incep eu sa devin avocatul OMV-ului? Vad ca o sa fie nevoie si de asa ceva.

      ” In loc sa beneficieze cetatenii romani de pe urma bogatiilor naturale, a beneficiat o societate comerciala privata.”

      Beneficiau cetatenii romani o cioaca. Profitul nerealizat insemna „comsiooane, spagi, coruptie, capusare ale clientele politice”. Daca Petrom ramanea la stat era capusat pana cand crapa. Profitul ala, atat cat mai era, se transforma in vile, iahturi, masini scumpe si conturi in Elvetia. Asta pana cand disparea complet, ca nu poti capusa la infinit si nu poti avea la infinit ca manageri tot felul de papusi ale clasei politice.

      Asta puteam ca stat in 2005, asta putem si astazi (vezi Oltchim, Electroputere sau Tractorul Brasov ce minunat au reusit in viata sub conducerea statului roman).

      Si mai departe:

      „Ce investitii formidabile a facut Petrom in anul 2004 astfel incat in 2005 a ajuns la un asemenea profit?”

      Exact nu pot sa o spun, ca nu am gasit datele pe 2005. Cel mai probabil, marea „investitie” a fost trecerea in revista a tututror furnizorilor si eliminarea capuselor.

      Dar am gasit datele pe 2013:
      „OMV Petrom are planificate pentru 2013 investitii de 6,446 miliarde lei, mai mari cu 24% fata de cele bugetate pentru anul trecut, conform bugetului de venituri si cheltuieli aprobat luni in Adunarea Generala Ordinara a Actionarilor companiei.”

      Adiva in 2013 OMV investeste aproape 1,5 miliarde de euro in Romania.

      Si mai departe:
      „OMV Petrom a investit in ultimii opt ani aproximativ noua miliarde euro, respectiv circa 86% din profitul operational, si ramane in continuare cel mai mare investitor in sectorul energetic din Romania.”

      E din agerpres, un comunicat al OMV. Cred ca se poate verifica destul de usor, daca vrei, ca au pe site-ul lor situatiile financiare,

      E vorba exact de perioada 2005-2013. 9 miliarde de euro, adica 86% din profitul operational. Tot reinvestit in Romania.

      Si sa mai tinem cont ca statul roman ia 16% impozit pe profit (si vad ca OMV-ul nu se chinuie sa il ascunda) si ca acelasi stat e inca actionar in Petrom cu 20% din actiuni.

      Ia sa privim cum arata acum macar reteaua de benzinari OMV si comparati cu felul cum arata acum 10 ani. Macar asta, ca e vizibila.

      Acum ganditi realist ce se intampla cu firma asta daca ramanea la stat. Beneficiau toti cetatenii de benzina, ieftina, nu-I asa? Si imparteam intre noi profitul firmei, cate 20 de euro de caciula pe an? Si marmota invelea ciocolata, nu?

      Pur si simplu privatizarea Petrom a fost ok. Iar astea cu „beneficiau toti cetatenii” e apa de ploaie.

      Si, finalmente, ORICE COMPANIE DIN LUMEA ASTA, DE STAT SAU PRIVATA, TREBUIE SA VANDA LA PRETUL PIETII, atat timp cat exista concurenta si nu vorbim de monopoluri. Asa e cel mai sanatos si normal. Pentru cei saraci trebuie ca statul sa acorde subventii, dar punctual. La cine are de ce. Chiar daca Petrom ramanea la stat, benzina tot la pretul pietii trebuia vanduta. Subventionarile de la stat nu creaza decat aberatii. Se renunta la un castig direct pentru bugetul de stat ca sa ajute, de exemplu, un sarman cetatean caruia nu ii mai ajung banii sa faca plinul la un Porsche cu cilindreea de 3000 cm si 250 cai-putere. Minunat exemplu de ajutor social.

      Finalmente bugetul se duce naibii si se ajunge la majorarea taxelor pentru aia care platesc (in mod usual clasa de mijloc, ca astia sunt clientii) si lucrurile scapa de sub control. Nu e mai correct sa plateasca fiecare direct cat consuma?

      P.S. O singura buba a fost cu adevarata nasoala in privatizarea Petrom: stabilirea redeventelor la un nivel fix al barilului pe 10 ani. Aia a fost o mizerie marca Nastase, cu scopul de a castiga ceva bunavointa in vest. Dar 2014 e ca maine, putem sa negociem si asta correct.

      • 1. Eu am trait mai mult decat tine in comunism. Stiu foarte bine cum a fost (foarte rau), nu fac apologia comunismului. Asta nu inseamna ca trebuie sa sarim dintr-o extrema in alta si sa ridicam „osanale” capitalismului „triumfator” (ca sa folosesc vechiul limbaj de lemn, adaptat noii „religii”). Nici o gandire dogmatica nu este corecta si sanatoasa. Resursele naturale ale Romaniei nu sunt proprietatea unor politicieni sau „grupuri de interese”, ci sunt proprietatea intregului popor (oricat de „comunist” ar suna aceasta afirmatie). Aceste resurse nu sunt rezultatul unor investitii, al unor activitati economice, ci sunt rezultatul fenomenelor naturale.

        Din punct de vedere legal, daca eu detin un teren sub care se afla o punga de titei (de exemplu), NU am dreptul sa o exploatez deoarece, conform Constitutiei:

        ARTICOLUL 136(3) – Proprietatea:

        „Bogatiile de interes public ale subsolului, spatiul aerian, apele cu potential energetic valorificabil, de interes national, plajele, marea teritoriala, resursele naturale ale zonei economice si ale platoului continental, precum si alte bunuri stabilite de legea organica, fac obiectul exclusiv al proprietatii publice”.

        Dupa cum sugereaza si numele, orice „proprietate” apartine cuiva. Daca „punga de titei” (din exemplul de mai sus) nu imi apartine, ea nu poate sa apartina nici unui alt cetatean sau grup de cetateni. Pe cale de consecinta, „punga de titei” este a intregului popor. Guvernul doar administreaza „bogatiile subsolului”. Nu este normal sa ia decizii (majore) controversate fara o consultare populara nationala (Referendum). Mai ales daca partidele aflate la guvernare nu au atentionat electoratul despre intentiile lor (in timpul campaniei electorale) prin programul electoral pe baza caruia au castigat alegerile.

        2. Se pare ca fatalismul mioritic este inca adanc inradacinat in psihologia romaneasca. „Profitul nerealizat insemna comsioane, spagi, coruptie, capusare ale clientele politice”. Ce puteam sa facem? Ne-am resemnat si am renuntat la Petrom, asa cum a renuntat si „baciul moldovan” la viata, in loc sa lupte pentru oile lui, pentru viata lui.

        3. Spui ca: „OMV Petrom a investit in ultimii opt ani aproximativ noua miliarde euro, respectiv circa 86% din profitul operational”. Gura pacatosului adevar graieste: „Petrom a investit din profit”. Daca luptam eficient cu coruptia, din acelasi profit putea sa investeasca si guvernul Romaniei iar la final compania si resursele ramaneau tot ale romanilor, si pe cale de consecinta toate profiturile trecute, actuale si viitoare neinvestite. Mai spui ca „statul roman ia 16% impozit pe profit”. O logica elementara ne poate „lumina”: statul roman ar fi luat 16% impozit pe profit si daca nu privatiza Petromul!

        4. Mai spui ca „ORICE COMPANIE DIN LUMEA ASTA, DE STAT SAU PRIVATA, TREBUIE SA VANDA LA PRETUL PIETII”. Intrebarea este: care piata? Cea romaneasca sau cea europeana? Daca este vorba despre cea europeana, atunci este ca si cand un salariat cu salariul minim pe economie ar fi obligat sa manance doar pe „piata” restaurantelor de lux in loc sa manance alimente cumparate de la piata agroalimentara (accesibila lui).

        In Europa nu exista o politica energetica comuna. Cu toate astea, Comisia Europeana impune Romaniei cresterea pretului gazelor naturale pentru populatie la nivelul preturilor din tarile dezvoltate ale UE (asta inseamna de fapt „liberalizarea pietei europene a gazelor”), in timp ce salariile din Romania sunt cu mult sub cele din acele tari. Asta inseamna o scumpire semnificativa, desi daca cetatenii romani ar cumpara doar gaze din productia interna, pretul gazelor pentru populatie nu ar trebui sa creasca. Ce folos ca avem resurse naturale daca pretul pentru populatie nu este dictat de costuri (de extractie, prelucrare) ci de interesele comerciale ale „jucatorilor” din afara Romaniei? La nivelul veniturilor din Romania, dupa finalizarea „liberalizarii preturilor”, trei sferturi din populatia Romaniei va intra in categoria „consumatori vulnerabili”!

        Economia trebuie sa fie in slujba omului si nu invers. Este cinic sa ridici pretul energiei la un nivel prohibitiv pentru milioane de oameni, doar de dragul unor „principii” egoiste. Nu exista politica energetica europeana comuna, nu exista putere de cumparare uniforma insa se impune o politica de preturi „echitabila”, in conformitate cu „principiile economiei de piata”.

        Pe termen mediu si lung, instrainarea resurselor naturale este o greseala strategica majora. Rezervele mondiale de hidrocarburi sunt pe terminate, asa ca statul trebuie sa poata interveni in cazul unor crize energetice catastrofale, cand ne vom trezi ca nemtii vor plati mai mult decat romanii pe energia romaneasca (care va fi exportata) iar noi vom ramane cu locuintele neincalzite iarna. Cum vor explica atunci politicienii imposibilitatea de a veni in ajutorul oamenilor (prin tinerea in frau a preturilor pe care „piata” le va ridica la cer, fara legatura cu costurile de productie interne)? Vor da vina pe cei care au facut privatizarea sectorului energetic? Va rezolva asta problema existentiala a oamenilor? Nimeni nu are dreptul sa expuna populatia Romaniei unor astfel de riscuri, atunci cand este posibil (resurse proprii de energie).

    • Amestec de idei: diferenta majora intre Petrom si RMGC este ca activitatea Petrom a fost continuata in 2004 de catre cei de la OMV, cu toate avizele in vigoare, in timp ce RMGC nu a reusit sa obtina avizele de functionare dupa 15 ani.
      OMV a decapusat Petrom de ciorditorii PSD si a rascumparat contractele paguboase incheiate cu firme capusa pe perioade de 10 ani. In rest, OMV a pus in fruntea Petrom manageri romani care conduc cu succes aceasta companie.

      Majorarea de capital facuta de OMV nu trebuie nici asta subapreciata. Jaful facut de ciorditorii locali la Petrom a fost atat de salbatic incat compania ajunsese cu un picior in groapa. Pentru un posibil destin nu trebuie sa privim prea departe: Hidroelectrica este in groapa in anul 2013 in loc sa fie una din cele mai profitabile companii romanesti.

      • Se pare ca fatalismul mioritic este inca adanc inradacinat in psihologia romaneasca. „Jaful facut de ciorditorii locali la Petrom a fost atat de salbatic incat compania ajunsese cu un picior in groapa”. Ce puteam sa facem? Ne-am resemnat si am renuntat la Petrom, asa cum a renuntat si „baciul moldovan” la viata, in loc sa lupte pentru oile lui, pentru viata lui.

  2. Linkul s-a nimerit la obiect . Evoluția speciei prin analiză comparată și deloc întâmplătoare: moartea procurorului Cristian Panait și groapa comună de la Roșia Montană au puncte comune nu doar de suspensie. Victor Ponta își exteriorizează puterea divină și unică în formele ei originale de deconspirare (din familia parezelor, mulțimile reclamelor și ale reclamagiilor protectori).
    *
    http://noradamian.wordpress.com/2013/10/17/cazul-panait-standard-de-lucru-in-cooperativa-avantul20/

  3. Concluzie :

    Daca tot acest proiect este (sau ar fi ) perfect din toate punctele de vedere, in folosul tarii si al cetatenilor ei , faptul ca atata lume iese in strada, ca exista atatea pareri controversate, ca inca se prelungeste totul cu inca o luna ca sa dea frigul si ploile peste manifestanti, asa cum spera tata socru Sarbu , inseamna ca totusi proiectul nu este nici asa de bun , nu este neaparat in folosul tarii si nici al locuitorilor sai,

    Deci, pana nu sunt in stare sa ne prezinte proiectul cap-coada cu planuri, studii, calcule, impact, etc., etc. , etc, inseamna ca proiectul nu e bun , nu i-a sosit ceasul, asa ca sa nu ne oblige nimeni sa-l inghitim nemestecat, cata vreme mi l-a pus pe masa intr-o forma complet nedigerabila.

    Idem si pentru gazelle de sist. PUNCT.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Gratian Mihailescu
Gratian Mihailescu
Graţian Mihăilescu este expert in dezvoltare regională si consultant în afaceri europene, în prezent încercând să înfiinteze un Institut de Dezvoltare Locală în Timişoara. Absolvent de jurnalism, s-a specializat în Afaceri Europene si Dezvoltare Regională, fiind bursier în Germania, Italia, Belgia şi Ungaria la prestigioase instituţii din ţăriile respective. De-a lungul timpului s-a implicat în activităţi ale societatăţii civile, în ţară sau pe plan extern, colaborând cu clubul RO-UE, Europuls, Liga Studenţilor Români din Străinătate şi alte organizaţii non-guvernamentale din Vestul României. În ultimii ani a publicat articole despre fonduri europene şi dezvoltare regională pe siteuri de specialitate.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

 

 

Nexus – Scurta istorie a retelelor informationale

Scurtă istorie a rețelelor informaționale din epoca de piatră până la IA
Editura Polirom, 2024, colecția „Historia”, traducere de Ioana Aneci și Adrian Șerban
Ediție cartonată
Disponibil pe www.polirom.ro și în librării din 27 septembrie 2024

 

Carti noi

Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

Carti noi

 

Carte recomandata

Ediția a II-a adăugită.

„Miza războiului purtat de Putin împotriva vecinului său de la vest este mai mare decât destinul Ucrainei, echilibrul regional sau chiar cel european. De felul în care se va sfârși acest conflict depinde menținerea actualei ordini internaționale sau abandonarea ei, cu consecințe imprevizibile asupra întregii lumi pe termen mediu și lung. E o bătălie între democrație și dictatură, între regimurile liberale și cele autoritare... Cumpara volumul de aici

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro