PNL reprezintă un cadou nesperat şi o sursă inepuizabilă de şanse pentru Ponta şi PSD. A intrat într-o alianţă cu un partid rival, renunţând, în acelaşi timp, la propriile doctrine. Sub conducerea lui Crin Antonescu, a existat un efort susţinut de a curăţa partidul de orice urmă de liberalism autentic şi de oamenii capabili să apere o astfel de doctrină.
Antonescu vrea să creeze o forţă individuală în jurul acelor politici pe care liderul le consideră potrivite pentru a-i servi interesul, la un moment dat. Este un magnet pentru oportuniştii care urmăresc să se bucure de beneficiile unei funcţii politice, în timp ce depun minimum de efort pentru a-şi promova cauza politică, la nivel naţional. Este evident că lui Antonescu îi lipsesc originalitatea şi rezistenţa care ar face din partidul său o problemă reală, pe termen lung. În schimb, el este în căutarea unei rampe de lansare care să-l catapulteze la Cotroceni, în 2014, şi să servească propriilor interese pe perioada în care va sta acolo.
Debarasându-se de eticheta liberală, el i-a oferit lui Ponta un capital politic enorm, fără a obţine ceva în schimb. În 2012, l-a ajutat pe Ponta să-şi creeze imaginea unui om care inspiră încredere, prin adoptarea unor atitudini extremiste, antioccidentale. Şi-a burduşit listele electorale cu neica-nimeni şi oportunişti, care nu vor aduce niciun avantaj PNL-ului, şi cu atât mai puţin lui Crin însuşi. Este o situaţie similară cu aceea în care doi oameni de afaceri, din tabere adverse, încheie un parteneriat pentru a-l scoate din joc pe un al treilea competitor, pe care ambii îl percep ca fiind periculos; în cele din urmă, unul dintre adversari ajunge să-şi îngroape propria afacere, într-o orgie de distrugeri premeditate, devenind astfel vulnerabil în faţa partenerului său strategic. Acest val de masochism a culminat, recent, cu excluderea lui Andrei Chiliman din PNL, pentru a fi avut curajul şi luciditatea de a sublinia cât de periculos a devenit Antonescu, nu numai pentru partidul său, ci şi pentru o Românie democratică, prooccidentală.
Cu siguranţă, Ponta nu-şi va putea ascunde satisfacţia ca urmare a acestui exerciţiu de harakiri politic. Tot ceea ce mai are de făcut acum este să decidă dacă aripa de centru-dreapta politică este atât de suferindă încât el îşi poate permite cu uşurinţă să distrugă USL şi să renunţe la PNL, inventând un motiv oarecare, sau să se mai prefacă, o vreme, că alianţa USL este una viabilă.
Alegerile europene sunt primul test electoral care va arăta dacă alternativa ce se naşte cu greu din rămăşiţele PDL (şi poate şi ale PNL) va putea atrage de partea sa un număr semnificativ de voturi.
Dacă Antonescu va sfârşi prin a fi marginalizat, precum Vadim Tudor, fără urmă de speranţă că s-ar putea bucura de o şedere îndelungată la Cotroceni, comunitatea diplomatică occidentală va răsufla uşurată. Nu e un secret faptul că diplomaţii străini continuă să-şi manifeste şi astăzi uluirea că o asemenea nulitate a urcat atât de sus în ierarhia unui stat membru UE, ce nu poate fi ignorat, cel puţin în termeni de suprafaţă a teritoriului (chiar dacă nu la fel stau lucrurile în ceea ce priveşte multe alte aspecte). Ponta ştie că abandonarea lui Antonescu îl va ajuta să-şi recapete mai repede imaginea favorabilă, în ochii Occidentului. Aceasta va alunga, cu timpul, amintirea lui „copy-paste“, lovitura de stat constituţională din vara trecută şi protocolul semnat cu colonelul Dogaru şi al său„flash mob“ de militanţi neocomunişti.
Şi Traian Băsescu a contribuit la schimbarea imaginii lui Ponta, prin semnarea unui pact de neagresiune cu acesta şi prin încheierea disputei privind reprezentantul de drept al României în instituţiile europene. Mai mult, ei au făcut o înţelegere pentru a pune capăt blocajului la vârf din cadrul instituţiilor juridice. Codruţa Kövesi, asociată cu epoca anterioară în care justiţia a căutat să se reformeze şi să sancţioneze corupţia la nivel înalt, este acum şefa DNA, în vreme ce Tiberiu Niţu o înlocuieşte în funcţia de procuror general. Care dintre tabere a ieşit în câştig? Cea nostalgică după un sistem juridic care era ca un fel de scut pentru partidul aflat la putere şi pentru diversele grupuri de interese pe care acesta le reprezenta? Sau cea care susţine aplicarea transparentă şi eficientă a legii?
Comisia Europeană şi-a exprimat dezamăgirea faţă de faptul că procedurile recomandate pentru reforma în justiţie au fost ignorate, în favoarea unui compromis între cei doi stâlpi ai autorităţii statului. Dar exact aşa se comportă, de obicei, instituţiile europene atunci când se confruntă cu o problemă delicată care sfidează regulile. Per ansamblu, Bruxellesul preferă să nu se amestece în ceea ce priveşte numirile în justiţie. Vrea să meargă mai departe cu speranţa că USL a renunţat la atitudinea belicoasă. Autorităţile de la Bruxelles sprijină ANI şi aplaudă numărul reuşitelor înregistrate de sistemul juridic prin condamnarea unor politicieni corupţi, care s-au îmbogăţit pe spinarea cetăţeanului. Ele speră că USL nu va mai apela la metode primitive pentru a-şi impune autoritatea în domenii ale statului care ar trebui să rămână neutre, departe de războiul politic. Însă pentru a-şi putea păstra optimismul în ceea ce priveşte România, UE va trebui să treacă cu vederea o multitudine de aspecte, dintre care, nu în ultimul rând, numirea unor nepoţi şi fini în posturi cheie ale instituţiilor statului, ai căror titulari ar trebui să fie independenţi din punct de vedere politic pentru a-şi face treaba cum se cuvine.
Probabil că există încă elemente importante ale compromisului la nivel înalt, în justiţie, care n-au ieşit la lumină. Astfel încât nu putem afirma cu certitudine că preşedintele a făcut o serie de concesii pentru a se bucura de un sfârşit de mandat liniştit, lipsit de ranchiună, la Cotroceni.
Dar, aşa cum avea să sublinieze însuşi Daniel Morar, faptul că niciun procuror DNA care s-a implicat activ în lupta anticorupţie nu a fost inclus pe lista scurtă a candidaţilor meniţi să-i succeadă la şefia acestei instituţii reprezintă un motiv de reală îngrijorare.
În momentul de faţă, nu există nicio forţă politică capabilă să continue ofensiva împotriva USL, scoţându-i în evidenţă eşecurile. Un singur lucru e sigur în ceea ce priveşte PDL: este din ce în ce mai introvertit, obsedat de luptele interne care vor duce la o scădere accelerată în sondaje. Vasile Blaga nu este o păpuşă a PSD, însă e posibil ca dominaţia lui Ponta şi a partidului său asupra instituţiilor statului să-l fi convins că singura opoziţie realistă este una limitată.
Evident că această timiditate reprezintă un avantaj enorm pentru PSD. E posibil ca o forţă de centru-dreapta docilă, preocupată de propriile probleme, să fie atrasă de orbita USL, furnizându-i şi mai mulţi defectori din numărul şi aşa destul de limitat al parlamentarilor PDL. Logic ar fi ca strategii PSD să pledeze pentru acordarea de asistenţă discretă PDL-ului, pentru a-l menţine în viaţă. Ar mira pe cineva dacă autorităţile statului ar găsi o mulţime de nereguli în efortul oricărui partid de centru-dreapta rival de a-şi înregistra listele, împiedicându-l să funcţioneze până în ajunul alegerilor europene? În cel mai rău caz, PSD ar putea transforma PDL într-un partid satelit, dependent de bunăvoinţa acestuia pentru a supravieţui. În schimb, un fals partid de centru-dreapta ar putea încerca să spele imaginea PSD în rândul Partidului Popularilor, familia politică de care aparţine, la nivel european.
Nu este exclus ca, spre sfârşitul mandatului lui Băsescu la preşedinţie, Ponta să se întoarcă la Antonescu şi să-i spună că, dacă vrea sprijinul PSD de care are nevoie pentru a ajunge la Cotroceni, trebuie să joace un rol activ în menţinerea PDL pe linia de plutire. Ar putea încerca şi o renaştere a Alianţei pentru Dreptate şi Adevăr, din 2004-2006. Astfel, i-ar satisface pe aceia dintre votanţi, lobotomizaţi de Antene, care sunt deranjaţi de luptele politice. Şi ar putea demonstra partenerilor externi că pluralismul încă se dezvoltă, în România.
Ponta are mai multe strategii care ar putea permite PSD să devină o forţă mamut, eclipsând în întregime opoziţia. Occidentul este tot mai preocupat de numeroasele sale probleme, atât de cele interne, din sânul principalelor state membre, cât şi de cele externe, pe măsură ce Orientul Mijlociu înregistrează o instabilitate politică crescândă. În aceste condiţii, probabil că numai doi factori ar putea împiedica hegemonia PSD: primul, instinctele lacome şi atitudinea agresivă a unora dintre figurile sale cheie; cel de-al doilea, apariţia unei alternative reale de centru-dreapta. Deocamdată, unii dintre oamenii de calitate părăsesc PDL sau este posibil să fie excluşi din partid. Dar nu există niciun semn că forţa de centru-dreapta va renaşte cu adevărat şi probabil că nici nu va exista încă, mult timp după alegerile europene.
Traducere de CRISTINA SPĂTĂRELU
Consimt cu amaraciune la concluzia din finalul articolului Dvs: PDL e mort(trist este ca-si merita soarta) iar noi, la fel de trist, ramanem cu nenorocirea USL pe cap…
Cat priveste aparitia unei alternative de centru dreapta intrebarea este: cu cine ?!
Pentru ca in politica romanesca nu exista oameni de calitate capabili sa mobilizeze o miscare contra USL.
Eu asta vad in politica romanesca: NU intra oameni de calitate, oameni competenti care sa poata demonstra ca au FACUT ceva la viata lor, dimpotriva in politica romanesca vedem numai clientela, adica neamuri, fii, fiice, amante, nasi si fini, prieteni de afaceri, oameni care NU pot spune ca AU FACUT ceva la viata lor(ce-au facut Dna Udrea sau EBA sau Boagiu sau Blaga inainte de a intra in politica?! NIMIC. Au intrat direct in politica romanesca, ATAT. Cum sa mobilizeze ei dreapta romaneasca contra USL ?!)adica INTERESE PERSONALE, nicidecum oameni care sa fie manati de interesul si de binele celor care i-ar desemna sa guverneze….
ba intra, dar nu sunt votati de electorat. la fiecare ciclu electoral au intrat oameni noi dar au fost invinsi de unii ca gigi becali.
Napoleon and Hitler, met exactly the same ultimate fate (see the title) …it’s a matter of time, before ponta’s cards castles start falling,Sir…and he does not posses Napoleon’s intellect, I shall add..
Nor vision.
Doar esecul economic il va mai da jos pe Ponta-PSD.
Acumularea taxelor si legilor restrictive (vezi acum proectul de lege ce interzice vanzarea laptelui crud), acumularea dezamagirilor si frustrarilor va crea tensiunea necesara, va determina aparitia opozitiei.
Pana atunci, o noapte buna pesedista.
Doar inrautatirea situatiei economice, proasta guvernare, il va mai putea inlatura pe Ponta-PSD.
In politica – vorba poetului – ,,anii nu pot aduce, ce-aduce ceasul”.Lipsa unei opozitii politice in urma dezintegrarii dreptei (a carei coloana vertebrala era PDL) nici nu mai conteaza intr-o tara esuata economic, unde sint stapine saracia si lipsa de orizont economic si social.
Desi parea inexpugnabil, fostul guvern a fost rasturnat de saracie si disperare, iar nicidecum de USL.Situatia (oricind repetabila a) primaverii 2012 atirna ca o sabie a lui Damocles, dupa ce lunile de miere ale USL se vor consuma, iar lipsa de locuri de munca si dezintegrarea industriala(siderurgie, chimie,etc) isi va ,,numara” victimele sociale, in mii de disponibilizati si someri.
Fara cresterea economica de 3-4 la suta promisa electoral, opozitia cea mai radicala contra Puterii, va exista din partea perdantilor social, a efectelor sociale ale cresterii preturilor,taxelor si impozitelor,etc. si nicidecum din parte unei drepte debile ca vector politic, de pe urma careia insasi USL se afla in (mare) dficultate economica.
Citindu-va articolul ieri m-am gandit la PSD ca la „una grande famiglia”. De-a lungul tuturor acestor ani, PSD a ramas singul partid constant din viata politica. FSN/PSD/USL, nici nu imi mai amintesc denumirile. Fara lupte interne majore, fara „rupturi” majore (a plecat candva PDL-ul cred, dar nesemnificativ). E ca pisica ce cade mereu in picioare.
Orgoliile isi au locul in PSD, dar dincolo de ele este „famiglia”! Este un spirit pe care celelalte partide nu l-au inteles si nu l-au avut niciodata. „Famiglia” a avut mereu grija de copii sai. I-a lasat sa plateasca ce aveau de platit, dar i-a reprimit si i-a sustinut mereu. Si-a lasat copii cu orgolii sa razbata singuri, dar la momentul oportun i-a readus la sanul ei, pentru binele „famigliei” (Oprescu?!).
Ca orice mare familie, isi sustine copii, ii impinge. Din mijlocul ei a iesit in fata acum Ponta. Nici nu are importanta cine este in fata atat timp cat „famiglia” este bine.
Celelalte partide? Aproape ca nu mai merita amintite. Se farama singure in „batalia pe avere”. Care averi s-au pierdut la alegeri (PDL si chiar UDMR).
Da domnule Gallager, Ponta inainteaza pe toate fronturile. Ca si copii sustinuti de familie. De o familie mare si cu traditie!
Când îi auzi pe şefii partidelor vorbind despre motivele pentru care îi exclud pe unii membri, zici că partidele româneşti sunt nişte instituţii serioase, unde moralitatea e la ea acasă. De fapt, partidele noastre sunt nişte căruţe care au luat-o razna pe ogor. Şi PNL , şi PDL s-au apucat să dea afară nişte oameni. Nu sunt membri fără importanţă, ci unii cu vechime şi care au demonstrat un anume devotament faţă de partidele lor.
PNL nu mai e de dreapta, de mult, e de stanga-mprejur… iar presedintele sau, un baiat de casino, de pocker. Viitorul sau e cam ca a lu Geoana, o cursa contrifuga spre derizoriu, spre superflu …
„Care dintre tabere a ieşit în câştig? Cea nostalgică după un sistem juridic care era ca un fel de scut pentru partidul aflat la putere şi pentru diversele grupuri de interese pe care acesta le reprezenta? Sau cea care susţine aplicarea transparentă şi eficientă a legii?”
Tabara securista. Aceeasi care serveste interesele capitalului strain. Fara aceasta tabara, tu ti-ai vedea de politica… interna, iar Gitenstein ar munci cu spor la el pe ogor.