marți, martie 19, 2024

Popoviciu v Romania – De ce ratează România extrădările din Regatul Unit?

La data de 11.06.2021, Înalta Curte din Londra (denumită în continuare „instanța britanică de apel”) a admis apelul cetățeanului român Gabriel Popoviciu, aflat pe teritoriul Regatului Unit, formulat împotriva deciziei instanței britanice de fond, Westminster Magistrates’ Court, din 12.07.2019 de a permite extrădarea în România a persoanei antemenționate pentru executarea unei pedepse cu închisoarea dispuse printr-o hotărâre definitiva a Înaltei Curți de Casație si Justiție (denumită în continuare „ÎCCJ”) din 2.08.2017[i].

În spațiul public s-a acreditat ideea că refuzul extrădării este cauzat de faptul că instanța britanică de apel ar fi stabilit că, în cadrul procesului penal din Romania finalizat cu condamnarea sa, apelantului i s-ar fi încălcat dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 al Convenției Europene a Drepturilor Omului (denumită în continuare „CEDO”).

Decizia are un temei mult mai limitat decât cel vehiculat de presă. Ea se bazează doar pe existența unui risc real că apelantul nu a avut parte de un proces echitabil și nu pe probabilitatea sau certitudinea unei asemenea împrejurări. Cu toate acestea, în cauze referitoare la drepturile garantate de CEDO, statului parte a Convenției îi revine obligația de a elimina dubiile referitoare la riscul constatat. România, prin furnizarea unui răspuns inadecvat la solicitarea de informații suplimentare primită din partea instanței britanice de apel, nu s-a achitat de această obligație.

Procedura extrădării din Regatul Unit este guvernată de Legea cu privire la extrădare din 2003, ale cărei prevederi relevante sunt următoarele:

11 Elemente care împiedică extrădarea

  • În cazul în care instanța este sesizată în conformitate cu acest articol, aceasta decide dacă extrădarea persoanei într-un stat din categoria 1 este interzisă din următoarele motive:

[…]

(b) Considerații care excedează cadrul legal.

[…]

(3) În cazul în care instanța decide că unul sau mai multe dintre elementele prevăzute de alineatul (1) sunt prezente, aceasta dispune eliberarea persoanei.

(4) În cazul în care instanța decide că niciun element prevăzut de alineatul (1) nu este prezent și se susține că persoana în cauză se află în libertate fără temei legal după condamnarea pentru infracțiunea în legătură cu care se solicită extrădarea, instanța face aplicarea Art. 20.

13 Considerații care excedează cadrul legal

Extrădarea unei persoane într-un stat din categoria 1 este interzisă din motivul luării în calcul a unor considerații care excedează cadrul legal dacă și numai dacă se dovedește că:

  • Mandatul emis în legătură cu persoana în cauză, deși pretins a fi fost emis pentru infracțiunea în legătură cu care se solicită extrădarea, a fost emis cu scopul de a o persecuta sau pedepsi pe motiv de rasă, religie, naționalitate, gen, orientare sexuală sau opinii politice, sau
  • În cazul în care este extrădată, persoana în cauză poate fi prejudiciată în cadrul procesului sau pedepsită, deținută sau limitată din punctul de vedere al libertății personale pe motiv de rasă, religie, naționalitate, gen, orientare sexuală sau opinii politice.

20 Persoane condamnate

  • Dacă instanța face aplicarea acestui articol potrivit art. 11, instanța decide dacă persoana în cauză a fost condamnată în lipsă.
  • Dacă instanța decide că persoana în cauză nu a fost condamnată în lipsă, instanța face aplicarea art. 21.

[…]

21 Persoane aflate în libertate fără temei legal

  • Dacă instanța face aplicarea acestui articol potrivit art. 21, instanța decide dacă extrădarea persoanei în cauză este compatibilă cu drepturile garantate de Convenție în sensul Legii cu privire la drepturile omului din 1998 (c. 42).
  • Dacă instanța decide că prevederile alineatului 1 nu sunt îndeplinite, aceasta dispune eliberarea persoanei.

[…]

27 Atribuțiile instanței de apel sesizate în conformitate cu art. 26

  • Înalta Curte, sesizată cu un apel în temeiul art. 26, poate:
  • Admite apelul.
  • Respinge apelul.
  • Instanța de apel admite apelul doar dacă sunt satisfăcute condițiile prevăzute de alineatul (3) sau condițiile prevăzute de alineatul (4).
  • Condițiile prevăzute de acest alineat sunt:
  • Primă instanță ar fi trebuit să decidă o problemă în mod diferit.
  • Dacă ar fi decis problema în modul în care ar fi trebuit să o decidă, prima instanță ar fi fost obligată să respingă extrădarea și să dispună eliberarea persoanei.
  • Condițiile prevăzute de acest alineat sunt:
  • Este invocat un element sau se solicită administrarea de probe neinvocat/neadministrate de către prima instanță.
  • Elementul sau probele ar fi determinat prima instanță să decidă o problemă în mod diferit.
  • Dacă ar fi decis problema în modul în care ar fi trebuit să o decidă, prima instanță ar fi fost obligată să respingă extrădarea și să dispună eliberarea persoanei.
  • Dacă instanța admite apelul, aceasta:
  • Dispune eliberarea persoanei.
  • Anulează ordinul de extrădare.

În aplicarea art. 21, alin. 1 sunt relevante următoarele articole ale CEDO:

2 Dreptul la viață

Dreptul la viată al oricărei persoane este protejat prin lege. Moartea nu poate fi cauzată cuiva în mod intenționat, decât în executarea unei sentințe capitale pronunțate de un tribunal când infracțiunea este sancționată cu această pedeapsă prin lege.

3 Interzicerea torturii

Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante.

5 Dreptul la libertate și siguranță

Orice persoană are dreptul la libertate şi la siguranţă. Nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu excepţia următoarelor cazuri şi potrivit căilor legale:

a. dacă este deţinut legal pe baza condamnării pronunţate de către un tribunal competent;

6 Dreptul la un proces echitabil

Orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil, în mod public şi în termen rezonabil, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege […]

Orice persoană acuzată de o infracţiune este prezumată nevinovată până ce vinovăţia sa va fi legal stabilită.

În fața instanței britanice de fond, apelantul a invocat:

  • faptul că ar fi fost ținta unui atac din partea statului român cauzat de opiniile sale politice, circumscris art. 13 din Legea cu privire la extrădare din 2003
  • existența unui risc de încălcare a art. 2 CEDO în contextul unor decese recente în rândul deținuților
  • existența unui risc de încălcare a art. 3 CEDO din cauza condițiilor de detenție
  • existența unui risc de încălcare a art. 5 coroborat cu art. 6 CEDO motivat prin lipsa independenței judecătorului care a judecat procesul apelantului pe fond, precum și a unora dintre judecătorii ÎCCJ care au judecat apelul acestuia. În susținerea lipsei de imparțialitate a judecătorului de la fond, a arătat că SRI ar fi deținut informații despre fiul judecătorului și a invitat instanța să concluzioneze că s-ar fi putut iniția urmărirea penală împotriva fiului judecătorului dacă judecătorul nu ar fi acționat în direcția dorită de SRI. A mai susținut că unii membri ai completului de judecată de la ÎCCJ se aflau sub presiunea DNA și că, în motivarea hotărârii de respingere a unei cereri de înlocuire a măsurii arestării preventive, unul dintre aceștia își exprimase convingerea în privința vinovăției apelantului.

Instanța de fond a respins argumentele (1) – (4) ca nefiind susținute de probele administrate. A indicat că probele au un caracter generic și a subliniat în mod special că nu s-au formulat cereri de recuzare a judecătorului de la fond și că în cadrul procedurilor judiciare din România au fost implicați și alți judecători și procurori împotriva cărora nu s-au adus niciun fel de critici.

În fața instanței britanice de apel, apelantul:

  • a reiterat cele invocate în fața instanței britanice de fond, aducând ca probe suplimentare declarațiile scrise ale unui profesor drept constituțional din România și ale unui jurnalist de investigații. Aceștia au susținut existența în România a unor deficiențe sistemice în sistemul de justiție și că judecătorii români se află sub presiunea DNA și a SRI.
  • a arătat că cererea de extrădare ar avea un caracter abuziv întrucât autoritățile române nu au retras cererea deși ar fi avut cunoștință de lipsa de imparțialitate a judecătorului român de la fond.

Aceste argumente au fost respinse. Este important de reținut că instanțele britanice vor analiza circumstanțele persoanelor a căror extrădare se solicită de la caz la caz. Nu există riscul unei judecăți de valoare generale care să afecteze percepția asupra întregului sistem de justiție din România. În plus, respingând (3), instanța britanică de apel a reținut explicit că oferirea de informații și de asigurări corect contextualizate cu privire la condițiile de detenție în conformitate cu jurisprudența în materie este suficientă pentru a elimina riscul de încălcare a art. 3 CEDO[ii]. O problemă întâlnită în cazul unor cereri de extrădare din trecut poate fi, astfel, dezamorsată prin simpla diligență a autorităților române.

Argumentul cheie a apelantului în fața instanței britanice de apel (și singurul care a avut succes) se referă la un motiv suplimentar de încălcare a art. 5 și a art. 6 CEDO. Acesta constă în acuzația ca judecătorul de la Curtea de Apel București a avut, atât înainte de începerea procesului, cât și în timpul acestuia, relații strânse cu Gheorghe Becali, denunțător și martor în cauză, precum și cu mai mulți parteneri de afaceri ai lui Becali. Aceste relații ar fi presupus, printre altele, luare de mită, trafic de influentă, asistență juridică acordată atât lui Becali cât și acestor parteneri de afaceri în mod ilegal, precum și organizare și participare fără autorizație la jocuri de noroc.

Apelantul a probat această acuzație prin declarațiile scrise și orale ale mai multor martori. Între ei, cel mai important este un avocat care l-a reprezentat și asistat pe unul dintre partenerii de afaceri ai lui Becali menționați mai sus. Apelantul nu a adus nicio altă probă în afara acestor martori.

Instanța britanică de apel a constatat că, în cazul în care cele susținute de apelant corespund realității, judecătorul de la fond ar fi trebuit, cel puțin, să aducă situația la cunoștința părților și să se recuze din proprie inițiativă[iii]. Aceasta decurge nu doar din aplicarea Art. 6, ci și din jurisprudența engleză referitoare la imparțialitatea judecătorilor ce predatează directa aplicabilitate a CEDO. Potrivit acesteia, aparența lipsei de imparțialitate este suficientă pentru a afecta abilitatea judecătorului de a decide o anumită cauză, nefiind nevoie să se demonstreze lipsa de imparțialitate în sine. De asemenea, a subliniat că, în asemenea circumstanțe, abilitatea ÎCCJ de a corecta eventualele erori în analiza probelor comise de către judecătorul de la fond ar fi fost redusă considerabil de faptul că ÎCCJ nu a avut cunoștință de relațiile dintre judecător și Becali la momentul judecării apelului lui Popoviciu[iv].  A concluzionat că, privite împreună, aceste aspecte generează un risc real că apelantul nu a avut parte de un proces echitabil. 

Întrucât autoritățile romane au comunicat instanței britanice de apel că motivele care generează acest risc, în eventualitatea confirmării lor, nu sunt suficiente pentru ca vreo cale extraordinara de atac împotriva hotărârii de condamnare să poată avea succes în România, instanța britanică de apel a refuzat extrădarea. 

Riscul real este un standard de probă specific cauzelor referitoare la drepturi garantate de CEDO și își are originea în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului pe care instanțele britanice au implementat-o și pe plan intern. După constatarea existenței riscului real, statului parte a CEDO îi revine obligația de a elimina dubiile legate de acest risc[v]. Probele și informațiile furnizate de autoritățile române în acest scop au fost insuficiente deoarece nu au oferit detalii nici (1) cu privire la posibile investigații care să verifice veridicitatea acuzațiilor și nici (2) cu privire la consecințele situației în care acuzațiile ar fi adevărate[vi].

Standardul riscului real este mai ușor de îndeplinit decât cel utilizat în cauzele civile (probabilitatea) și cu atât mai mult inferior celui utilizat în procesele penale (certitudinea rezonabilă), aspect menționat clar de către instanță. Dacă ar fi fost aplicat standardul civil uzual, probele administrate nu ar fi fost suficiente pentru succesul apelantului[vii]. Declarația unui martor cu mari probleme de credibilitate (recunoscute de judecători) nu ar fi fost suficientă pentru a genera un asemenea rezultat, chiar și în absența unei necesități legale a coroborării.

Observăm, contrar abordării din spațiul public, că nu ne confruntăm cu o concluzie neechivocă în legătură cu încălcarea art. 6. Statele solicitante și furnizorii lor de asistență juridică trebuie să țină, însă, cont că procedurile de extrădare pot fi puse în pericol chiar și de probe cu mult mai puțin solide decât cele necesare în alte materii care nu au legătură cu drepturile garantate de CEDO.

Diferența dintre decizia instanței britanice de fond și a celei de apel se explică prin audierea ca martor a avocatului la care se face referire mai sus doar în apel, nu și la fond. Instanța de fond a analizat exclusiv argumente respinse și în apel, aprecierea asupra acelor argumente fiindu-i menținută în integralitate[viii]. Din acest motiv, sunt eronate afirmațiile conform cărora autoritățile române s-ar fi apărat mai bine la fond.

Pentru prevenirea unor decizii similare, autoritățile trebuie:

(1) să aibă un cadru normativ și mijloace practice eficiente pentru a depista și soluționa situații asemănătoare celor descrise de martorii apelantului cât mai devreme posibil (dacă se poate, încă din timpul procesului) și

(2) înarmate cu asemenea mijloace, să se ocupe serios de comunicarea cu autoritățile din statele de unde solicită extrădarea (inclusiv cu instanțele de judecată), astfel încât orice neclarități să fie lămurite la timp. 

Este îngrijorător că România fie ignoră complet problema, fie o tratează neglijent. Spre exemplu, cu câteva luni în urmă, o altă extrădare din Regatul Unit a fost refuzată fiindcă instanța română solicitantă nu a trimis un răspuns corect redactat în termenul stabilit de instanța britanică[ix].

Statul român nu poate continua să se bazeze pe faptul că persoanele a căror extrădare o solicită nu cunosc ce aspecte să invoce când contestă extrădarea sau nu au resursele financiare necesare pentru a-și permite asistență juridică.

NOTE


[i] Popoviciu v Romania [2021] EWHC 1584 (Admin)

[ii] Ibid [172]-[173]

[iii] Ibid [164]

[iv] Ibid [165]

[v] Ibid [142]

[vi] Ibid [163]

[vii] Ibid [162]

[viii] Ibid [167]

[ix] Romania v Iancu [2021] EWHC 1107 (Admin)

Distribuie acest articol

10 COMENTARII

  1. multa polologhie de experti. extradarea ca extradarea dar se intelege ca nici condamnarea nu o executa in sistemul penitenciar britanic. refuzam extradarile catre uk la fiecare cerere a lor si sa vezi cum justitia independenta britanica face brusc un uturn spectaculos si incepe extradarile fara comentarii! pariu? cu tot cu cedo si cu ce mai vrei tu!

  2. De acord cu faptul că răspunsul ÎCCJ la interpelarea Înaltei Curți din Londra a fost unul inadecvat. Dar personal sunt dezămagit și de decizia instanței britanice.

    Avocații lui Popoviciu nu au venit cu nimic nou legat de procesul pierdut la ÎCCJ, ci doar au încercat (și reușit) să inducă ideea că procesul pe fond de la Curtea de Apel București ar fi putut fi viciat de relația dubioasă a judecătorului Tudoran cu Becali. Dar chiar și să fi fost așa, procesul a fost reanalizat la ÎCCJ, probele împotriva lui Popoviciu sunt evidente, iar Becali nu a fost nici pe departe un martor cheie în proces după cum s-a exprimat lordul Holroyde (Becali chiar a încercat să-și retragă plângerea inițială din cauză că se temea de Popoviciu). ÎCCJ a redus sentința lui Popoviciu de la 9 ani de închisoare cu executare la 7 ani de închisoare cu executare. Citind motivarea ÎCCJ mi se pare cât se poate de evident că o rejudecare a procesului din perspectiva relațiilor judecătorului de la fond cu Becali nu ar fi schimbat cu nimic sentința finală fiindcă toate probele administrate în proces se susțin în continuare.

    • E un punct de vedere de înțeles.

      Totuși, în jurisdicția respectivă, vicierea imparțialității are o importanță fundamentală, mai ales în privința autorităților publice care au obligația independenței (instanțe, comisii de anchetă, comisii de soluționare a contestațiilor etc).

      De multe ori, ea reprezintă un temei pentru a anula decizia administrativă/sentința penală indiferent de meritele ei în sine. Că iei procedura de la capăt/rejudeci procesul ulterior, asta e partea a doua. De ce? Pentru că lipsa de imparțialitate, chiar și aparentă, afectează reputația statului și încrederea cetățenilor.

      Poți încerca să susții că s-ar fi ajuns oricum la același rezultat, dar rareori vei avea succes în acest context. Această cale e rezervată pentru erori mai puțin semnificative.

      De aceea, în ochii judecătorilor respectiv, ideea că instanța de apel ar fi putut să nu dispună rejudecarea dacă i s-ar fi demonstrat că există o aparentă lipsă de imparțialitate e aproape de neconceput.

      Tot de neconceput, foarte probabil, li s-ar părea să nu poți utiliza căi extraordinare de atac dacă aparenta lipsă de imparțialitate devine cunoscută după epuizarea celor ordinare.

      Acum, instanța de extrădare nu are temei legal să ceară statului solicitant să aplice norme identice cu cele din Marea Britanie. Motivarea nici nu face referire direct la aparenta lipsa de imparțialitate. Cu toate astea, acest fundal normativ intern influențează modul în care judecătorul aplică art. 6 CEDO.

      Acesta, cred, e motivul pentru care n-au acceptat ideea că ajungerea la același rezultat sau principiul curativ rezolvau problema. Cum acuzațiile lui Dojană nici n-au fost puse pe masă la apelul ordinar de la ÎCCJ, apelul nu îndeplinește principiul curativ. Căile extraordinare de atac l-ar fi putut îndeplini dacă răspunsul de la PÎCCJ referitor la ele era adecvat. Ce-a făcut PÎCCJ? A trimis un răspuns scurt, de tip „hai să scăpăm și de formalitatea asta”, în care nici nu a explicat clar care sunt căile extraordinare de atac. Să mai și dea exemple de aplicare a lor sau să se arate preocupați de problema lipsei de imparțialitate, cu atât mai puțin. Au mizat totul pe ideea că s-ar fi ajuns la același rezultat, argument care, după cum am arătat mai sus, cântărește mai puțin decât se așteptau ei.

      Concluzia: totul depinde de cum răspunzi la preocupările instanței. Când este evident că problema asta cu imparțialitatea e privită ca sfântă, nu întreprinzi acțiuni care dau impresia că nu prea îți pasă de ea. Cine, unde a greșit nu am eu cum să îmi dau seama. Dar mă îndoiesc că avocații locali ai statului român nu au subliniat aceste aspecte.

      • De acord. Era imposibil ca partea română să nu fi știut de sensibilitatea instanței britanice cu privire la imparțialitatea unui proces, iar în acest context răspunsul PÎCCJ dă o evidentă senzație de sfidare a Curții britanice.

        Prin urmare mi-aș dori ca o altă autoritate a statului român (CSM, Inspecția Judiciară, Procuroul General, habar n-am) să interpeleze PÎCCJ cu privire la acel răspuns.

  3. Aceste texte din CPP ”(1) Revizuirea hotărârilor judecătoreşti definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută când:
    a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză;
    d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de urmărire penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, împrejurare care a influenţat soluţia pronunţată în cauză;” nu oferă premisa ca Statul Român să fi dat instanței britanice de apel un răspuns în care să ” fi oferit detalii (1) cu privire la posibile investigații care să verifice veridicitatea acuzațiilor și (2) cu privire la consecințele situației în care acuzațiile ar fi adevărate”? Întreb că nu mă pricep la drept penal și cu atît mai puțin la procedură penală?

  4. intrebare : de ce oligarhii de pretutindeni (cei mai multi din tarile africane, latino si est europene), berezovsky, abramovich, khodorkovsky etc etc prefera justitia engleza ? raspuns : de buna ce e, le ia banii (prin putorile avocatesti de exceptie) si i lasa sa respire. business means money (cum ar zice un parazit ce ti baga mina n buzunar acoperit de lege) my british friend born romanian and now solomonic advocate. justitia ar trebui sa fie vocationala, populata de oamenii integri c un iq cit de cit decent. adevarul e unul singur si n are nimic de a face cu hatisul (neclar si dezgustator) avocatesc. cel mai greu lucru e sa faci lucrurile complexe simple si clare, altfel traim in orwell cu scroafa catarata n copac

  5. Chiar asa???
    De ce lumea prefera justitia britanica?
    Pentru ca „justitia” in UE este doar o gluma de prost gust!
    Costa mult justitia in UK? Da! Foarte mult. Dar daca ai cat de cat cap poti sa demonstrezi ca anumite autoritati gresesc de exemplu.
    „Multe succesuri” eurofililor cu justitie aplicata de un singur judecator sau un complet de judecator si cu legile schimbate mai des decat lenjeria intima in loc ca in UK de un juriu si totul supervizat de judecator si cu experti – barristers.
    Remarca cu Orwell este adevarata – UE isi schimba preferintele exact ca in 1984 – cei care i-au fost aliati (US si UK) i-au devenit gradual dusmani. Prietenii UE sunt Rusia si China.
    Vad in lista de oligarhi numai evrei. Mai sunt si alti evrei avocati. Aveti o problema cu evreii?
    Adevarul e unul singur doar in capul oamenilor foarte saraci cu duhul.

    • @Durak
      Ma scuzi, dar chiar nu te pricepi. Si se vede asta de la o posta. Don’t got me wrong, te pronunti ritos pe subiecte despre care s-au scris si se vor mai scrie biblioteci intregi.
      US chiar daca sunt tara de common law are cod civil (exact in spirit bonapartist) in numeroase state. De ce? Pai de prost ce e sistemul continental. Dar tu privesti de la distanta si crezi ca intelegi in a blink of an eye.

      Ai impresie ca in dreptul continental nu poti demonstra ca autoritatile gresesc?!? Bizare concluzii.

      Curtile cu juri/jurati acopera mai putin, mult mai putin, de 5% din procesele penale si probabil in jur de 1% in cele civile. Daca nu ar fi asa sistemul ar fi right away in faliment.
      In cazul de fata NU a fost o curte cu juri. Nici nu stiu daca legea brit.permitea. Si oricum te asigur ca Popoviciu & his legal team NU ar fi optat ptr.proces cu juri. De ce?!? Pai sunt sanse maxime ca juriul sau NU fie deloc sensibil la argumentele unui white collar scumbag from abroad. Asta chiar in situatia in care ar fi fost ceva-ceva dubii fata de cererea de extradare.
      Dar nu-mi fac iluzii ca tu sa fi inteles ceva.

      Personal, nu pot intelege valoarea probatorie a marturiei propriului avocat. Pai e o lipsa de credibilitate evidenta din moment ce avocatul e o parte interesata prin insesi serviciile prestate si onorariul incasat.
      Ma rog, sa zicem ca s-ar fi cororborat cu altele, dar oricum si acelea sunt (pre limba ta) hearsay.
      Ciudata decizie. Si a rasturnat-o pe cea de la fond…..
      Probabil un jud.brexiter. Dar no speculation on it.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Dragos Alexandru Iordache
Dragos Alexandru Iordache
Dragoș Iordache este consultant juridic pentru Solomonic Ltd, Londra în domeniul litigiilor comerciale

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro