miercuri, noiembrie 30, 2022

Populația României din 1871, până în 2022. De la 8,7 milioane la 23,2 milioane în anul 1990 și sub 19 milioane în anul 2022

Introducere

La Institutul Național de Statistică sunt în plină desfășurare operațiunile de verificare și validare a imensului volum de date și informații înregistrate la recensământ. În paralel, sunt identificate în numeroasele baze de date și registre administrative transmise la INS înainte de faza recenzării persoanele care nu au fost recenzate din diverse motivații dar pentru care există informații și date că erau prezente în țară la data de 1 decembrie 2021 și întruneau condițiile includerii lor în populația rezidentă. În felul acesta, la cele 18,2 milioane de locuitori înregistrați în fazele de autorecenzare și înregistrare cu recenzor se vor adăuga alte câteva sute de mii de locuitori recenzați. Vom cunoaște astfel întreaga populație recenzată odată cu publicarea rezultatelor preliminare la sfârșitul acestui an și le vom putea plasa alături de rezultatele celorlalte 12 recensăminte moderne ale populației din România menționate pe site-ul INS – 1859-1860, 1899, 1912, 1930, 1941, 1948, 1956, 1966, 1977, 1992, 2002, 2011.

              Cu un an înaintea desfășurării recensământului actual, Institutul Național de Statistică a publicat o memorabilă lucrare cu date asupra populației României începând cu mijlocul secolului al XIX-lea –„Serii istorice de date. Populația României 1860-2020‟, iulie 2021, editura INS. A fost o binevenită decizie menită a conferi actualului recensământ meritata semnificație și dimensiune istorică. Lucrarea umple un imens gol în cunoașterea populației și fenomenelor demografice în România înainte de anul 1930 la teritoriul de după război al țării. Toate datele publicate în anuarele statistice ale României după al Doilea Război Mondial, începând cu cel pe anul 1957, s-au referit numai la anii 1930-1940. În noua publicație datele asupra populației înainte de anul 1930 acoperă anii 1860-1929 iar pentru mișcarea naturală anii 1871-1929. În plus, pentru anii 1871-1918 datele sunt distincte pentru Vechiul Regat (Vechea Românie) și Transilvania, inedite, ceea ce permite în premieră formularea unui calendar diferit al debutului tranziției demografice în România în raport cu cel cunoscut până acum. În cele 52 de pagini sunt incluse 29 de tabele acoperind întreaga perioada 1860-2020.

              Datele pentru anii 1860-1929 au fost reconstituite începând cu anul 1946 la Institutul Central de Statistică (sub directa coordonare a distinsului sociolog și demograf Anton Golopenția, director al Oficiului de Studii al ICS) și apoi la Direcția Centrală de Statistică și finalizate în anul 1968. O copie pierdută în arhive a tabelelor lucrării a putut fi valorificată acum după minuțioase verificări și comparații. Tabelele nu sunt însoțite, din păcate, de prezentarea metodologiei folosite. Întreaga istorie a seriei 1860-1929 este prezentată în lucrarea INS.  

              Articolul se dorește a fi o prezentare generală a evoluției populației, natalității și mortalității generale a populației în anii 1860-2020 la teritoriul actual, în perioade istorice diferite ca nivel al indicatorilor și ca determinări economice, sociale și politice.

Istoria populației și a celor două componente care i-au determinat în timp creșterea ori scăderea naturală din primele două perioade, 1860-1929 și 1930-1940,  este istoria modernizării țării, cu suișurile și coborâșurile ei. Ceea ce s-a întâmplat după al Doilea Război Mondial până în anul 1990 este doar în parte istorie a modernizării țării, evoluțiile natalității fiind mutilate de măsuri brutale și forțate ale vechiului regim. După anul 1989 istoria populației țării este istoria depopulării in cei 33 de ani în context de trecere brutală de la un regim comunist autoritar la un regim capitalist sălbatec, criza tranziției, nivel de trai scăzut, incertitudine, guvernări ineficiente și lipsite de viziune prospectivă, tensiuni politice, natalitate în veritabilă cădere, deschidere a frontierelor europene și emigrare masivă.

Evoluțiile

Iată în figura 1 evoluția populației țării la teritoriul actual în ultimii 162 de ani. Putem spune că este populația rezidentă, cea având reședința obișnuită în România. Câteva observații se impun. Mai întâi, impresionează ascensiunea fermă și susținută până în anul 1990 și declinul masiv care a urmat. Se pot remarca scăderile din anii celor două războaie mondiale și reculul moderat din anii 1870, survenit în contextul teribilei epidemii de holeră din Transilvania, în prima jumătate a anilor, al pierderilor umane din anii Războiului de Independență, pierderi militare și prin boli (tifos). Declinul de după anul 1989 a împins populația țării cu aproape 60 de ani în urmă, la anul 1964.

figura 1

De unde și cum a rezultat spectaculoasa creștere a populației țării până la începutul anilor 1990 putem vedea în figura 2, prezentând evoluțiile paralele ale natalității și mortalității începând cu anul 1871. Datele din anii 1871-1929 (în suprafața A) nu au fost publicate și deci cunoscute până la apariția lucrării INS anul trecut și putem examina în grafic, în premieră istoria celor două fenomene demografice majore în 152 de ani etalați în 3 secole, perioadă a celor mai importante schimbări economice, sociale, culturale, sanitare pe care le-a cunoscut România în procesul modernizării.

figura 2

Privite la nivelul întregii perioade curbele sunt pentru demograf fascinante prin nivel al fenomenului și prin declin ferm al ambelor componente până la mijlocul anilor 1960. Faptul că evoluțiile descendente au fost paralele și de intensități similare explică păstrarea unei creșteri naturale importante (suprafața dintre curbe) și ascensiunea considerabilă a numărului populației. Se cuvine a menționa că după al Doilea Război Mondial mortalitatea populației a cunoscut ritmul cel mai ridicat de scădere, după anul 1948, atingând 8,1 decese la 1000 locuitori în anul 1964. Este rezultatul marilor reforme din domeniul sănătății, ale campaniilor de vaccinare și ale folosirii primelor antibiotice, toate ducând la recul masiv al deceselor prin boli infecțioase și parazitate. După anul 1966 mortalitatea își începe însă lungul drum al majorării în toată perioada care a urmat, majorare modestă ca ritm în anii 1970 și  mai importantă   în anii 1980 în context de scădere a nivelului de trai, numeroase privațiuni și degradare a asistenței medicale.  

Perioadele 1967-1989 și 1990-2022 au particularități considerabile în evoluția natalității și mortalității. La primul fenomen putem vorbi de evoluții determinate de decizii politice în prima perioadă iar după 1989 factorii determinanți au originea în noile realități politice, economice și sociale ale țării. Evoluția natalității în prima perioadă a fost influențată decisiv de măsurile restrictive asupra contracepției și întreruperii sarcinii adoptate de vechiul regim în toamna anului 1966. Pot fi examinate în figura 2 valorile cu totul neobișnuite ale natalității în anii 1967-1989  (săgeata 2). Se pot observa pe curba fenomenului două inflexiuni, în anii 1974 și 1984. Nu sunt decât recrudescențe temporare ale fenomenului în urma unor decizii ale guvernanților de a modifica în duritate prevederile legale asupra accesului la întreruperea sarcinii și asupra aplicării lor  (modificări ale vârstei de acces la avort și ale numărului de copii aflați în viață). Sunt pregnant vizibile în anii 1957-1966 efectele unei măsuri total opuse celei din anul 1966 luată de guvernați pentru a influența natalitatea. Este vorba de adoptarea automată în anul 1957 a unei legislații permisive de întrerupere a sarcinii luată la Moscova și care a dus la o veritabilă cădere a natalității până în anul 1967 (săgeata 1). Motivarea legislației permisive luate la Moscova a fost nevoia crescută de forță de muncă feminină pentru ambițioasele programe de industrializare și urbanizare.

Declinul masiv al natalității declanșat în jurul mijlocului anilor 1950 și continuat în cea mai mare parte a anilor 1960 a constituit o evoluție total opusă celei din țările europene (cele mai multe) unde anii 1950 și 1960 au fost ani de creștere considerabilă a natalității, compensându-se regresul dramatic din anii războiului. A fost fenomenul de baby-boom. România a fost o excepție, ea nu a avut un baby-boom, confirmând și din perspectivă demografică cuvintele istoricului – „România este altfel”.  

Declinul natalității după 1989 era previzibil odată cu abrogarea reglementărilor restrictive asupra întreruperii sarcinii. Nu se puteau intui dimensiunea și întinderea reculului. Scăderea s-a produs în prima jumătate a anilor 1990, rata natalității coborând de la 13,6 născuți la 1000 locuitori în anul 1989 la valori în jur de 10 la mie după anul 1995. În ultimii trei ani se poate observa un recul moderat, natalitatea ajungând la valori apropiate de 9 la mie. Rămâne de văzut dacă schimbarea are legătură cu Pandemia Covid-19, în unele țări europene apreciindu-se că pandemia a determinat mai degrabă o amânare a nașterii copilului și nu renunțare la copil. Ceea ce nu putem ști acum este impactul crizei energiei și al inflației asupra natalității. Mortalitatea a fost în creștere în anii 1991-1996, pe fondul degradării nivelului de trai, creșterii șomajului, deteriorării asistenței medicale, incertitudinii și violenței. Rata mortalității a urca de la 10,5 la mie la 12-13 la mie iar în anii pandemiei a ajuns la 15,4 și 17,5 la mie. Factorul nou de ascensiune a mortalității este după anul 2000  accentuarea îmbătrâniri demografice după declinul natalității și imensa emigrare a populației tinere și adulte. Trei sferturi dintre decese au loc în populația în vârstă de 65 ani și peste. Speranța de viață la naștere este în stagnare după anul 2013 (lăsând la o parte regresul din anii 2020-2021). Se poate observa în figura 2 o lărgire continuă a spațiului dintre curbele natalității și mortalității, însemnând majorarea dimensiunii scăderii naturale a populației. Ea a fost în cele 8 luni din acest an 75 mii locuitori. Admițând că în celelalte 4 luni nivelul regresului va fi similar cu cel din anul 2019, neafectat de pandemie, se conturează un declin natural anual de 95 mii locuitori. Imens la o populație de 19 milioane locuitori.

Ce perspective?

Dezvoltările demografice în anii ce vin sunt greu de conturat în actualul context, criza energiei, explozia prețurilor, inflația, deteriorarea nivelului de trai  și imprevizibilele consecințe ale războiului din Ucraina  introducând  multe necunoscute și fragilizând construirea de repere orientative. Posibil, natalitatea va rămâne la 8-9 la mie, prin generozitatea măsurii concediului și indemnizației de creștere a copilului. Pe importantele măsuri de stimulare a natalității din programul de guvernare nu se poate conta, niciuna nu este inițiată și ar fi o mare eroare adoptarea unora dintre ele, foarte costisitoare, fără consultarea prealabilă a populației tinere asupra motivațiilor care stau la baza a sute de mii de decizii ferme de a nu avea copil și alte sute de mii, mai  multe, cu decizii ferme de a avea un singur copil. S-ar putea astfel afla care dintre măsurile aflate în programul de guvernare ar putea fi agreate de tinerele cupluri și care altele ar putea fi adăugate. Guvernanții fug însă de astfel de consultări. Un regres al mortalității este greu de prevăzut. Deteriorarea nivelului de trai la care  asistăm, starea asistenței medicale, poluarea, violența și insecuritatea persoanei, consecințele pe termen lung ale infecției cu SARS-CoV-2 nu sunt factori care pot contribui la ameliorarea sării de sănătate.

Migrația externă? Criza pandemiei și consecințele ei economice au redus migrația internațională. Criza energiei cu tot ce înseamnă ea este în plină desfășurare și posibila intrare în stare de recesiune economică s-ar putea să nu fie departe. Este un context nefavorabil migrației masive pentru muncă. Există însă alte componente ale migrației externe a românilor care sunt mai puțin afectate.  Medicii, specialiștii în IT, inginerii de un anumit profil sunt căutați. Mii de absolvenți de liceu iau drumul universităților din vestul Europei și probabilitatea de revenire în țară după programele de licență, masterat și doctorat este neînsemnată.               

Addendum

Tranziția demografică

O sumară prezentare a tranziției demografice poate oferi cititorului articolului informații care pot contribui la mai buna înțelegere a situației demografice a țării. Teoria tranziției demografice (TTD) este cea mai importantă teorie a științei demografice. În primele ei forme a apărut în perioada interbelică și s-au adăugat ulterior noi variante, noi interpretări. TTD sintetizează impactul modernizării societății asupra natalității, mortalității și creșterii populației în timp. În cea mai cunoscută variantă tranziția demografică cuprinde 4 faze în evoluția natalității, mortalității și numărului populației în timp. După unii autori cele 4 faze sunt cea pre-industrială (sau pre-tranziție), cea a industrializării și urbanizării (sau a tranziției timpurii), cea industrială (sau a tranziției tardive) și faza post-industrială (sau a post-tranziției).

Figura A ilustrează evoluțiile tipice ale natalității, mortalității și numărului populației în procesul de modernizare a societății. Se apreciază că toate populațiile parcurg în timp fazele tranziției, cu particularități mai mari sau mai mici.

În 1-a fază natalitatea și mortalitatea au valori foarte ridicate și apropiate, creșterea populației fiind lentă. Epidemiile, catastrofele naturale, războaiele au du  la perioade de declin al populației. Progresul economic general și cel medical duc în faza a 2-a la desprinderea mortalității de valorile foarte ridicate și înscrierea fenomenului pe o curbă descendentă continuă. Natalitatea se menține însă la valori foarte ridicate și rezultă o creștere masivă  a numărului populației. După regresul mortalității urmează în faza  a 3-a și declinul natalității sub impactul acelorași factori economici, sociali, medicali, culturali dar creșterea populației rămâne ridicată prin continuarea regresului mortalității. La sfârșitul fazei natalitatea se înscrie pe o linie descendentă fermă. În faza a 4-a cele două componente ajung din nou la valori similare, stabile  dar scăzute,  rezultând o creștere mică a populației ori stabilitate a numărului. Odată cu apariția declinului populației în ultimele decenii în unele populații europene în TTD și-a făcut loc și o a 5-a fază, cea a  declinului. Să nu omitem, după datele Eurostat în anul 2021 în 18 dintre Statele Membre ale UE-27 s-a înregistrat declin natural al populației. În 9 dintre ele migrația externă pozitivă a acoperit declinul natural și populațiile nu au  scăzut. În celelalte 9 țări însă populațiile au fost în declin (Bulgaria, Croația, Grecia, Italia, Letonia, Slovacia, Slovenia, Ungaria și România).

Ce caracteristici are tranziția demografică în România? Multe și particulare. Figura B ne oferă cadrul general al tranziției. Ceea ce s-a întâmplat în demografia țării în perioada 1967-1989, ca și în anii 1957-1966,  nu poate fi explicat și inclus în dezvoltări firești, „naturale‟ ale demograficului (ale natalității). Este rezultatul unor măsuri voluntariste dure și forțate care au mutilat dezvoltările demograficului. De aceea schema clasică a fazelor nu are semnificație deplină în România.

 

Nu putem remarca în figura B o fază a 3-a tipică în care cele două componente, natalitatea și mortalitatea, ajung în stare de echilibru și numărul populației are schimbări minore ori rămâne stabil. Privind atent valorile celor două rate și tendințele lor din anii premergători celui de al Doilea Război Mondial se poate admite că cele două componente ar fi putut ajunge în stare de echilibru al nivelului după război dacă natalitatea nu ar fi fost decisiv perturbată și orientată spre declin considerabil de măsura adoptată în anul 1957 asupra întreruperii cursului sarcinii. Faza a 3-a are însă la noi, predominant, o continuare a caracteristicilor fazei a 2-a, cu valorile de excepție  și oscilante ale natalității din anii 1967-1989, după care în faza a 4-a se ajunge brusc la declin natural continuu al populației (și nu într-o fază a 5-a ca în alte țări europene). Privind nivelul natalității și mortalității după anul 1871 se poate spune că declanșarea declinului  natalității a avut loc  în jurul anului 1885, cu un decalaj de timp față de declanșarea declinului mortalității. De fapt, tranziția demografică are particularități apreciabile în Vechiul Regat și în Transilvania, pe fondul diferențelor istorice în dezvoltarea economică, socială, sanitară și culturală, declinul natalității începând la 1885 în Transilvania și după Primul Război Mondial în  Vechiul Regat. Problemele implică studii aprofundate, cu includerea  întregului context istoric, economic, social, sanitar, cultural.  

**

Particularitățile tranziției demografice în România succint prezentate în articol întăresc constatarea deja făcută asupra lipsei baby-boom-ului în România după al Doilea Război Mondial  – „România este altfel‟.

Notă Un interesant articol publicat în anul 2010, în numărul 2 al revistei Revue Roumaine de Géographie a Institutului de Geografe a abordat,  sub semnătura profesorului  Ionel Muntele, problemele tranziției demografice în România – ”LA ROUMANIE AU BOUT DE LA TRANSITION DÉMOGRAPHIQUE: DISPARITÉS ET CONVERGENCES RÉGIONALES‟. Articolul mi-a fost semnalat de un coleg în urmă cu cinci ani. L-am recitit acum, în contextul scrierii acestui articol. Analiza din articolul menționat se referă la perioada 1860-2008. Autorul precizează  că a construit o bază de date asupra  numărului populației, numărului populației feminine în vârstă de 15-49 ani, numărului de născuți și natalității,  numărului de decese și mortalității pe județe pentru perioada 1900-2008. Câteva semne de întrebare se ridică asupra datelor reconstituite îndeosebi pentru anii dinaintea celui de al Doilea Război Mondial. În articol nu apare nici o cifră asupra celor 6 indicatori menționați. Datele asupra natalității și mortalității apar doar în formă grafică, pe întinderea a aproape 150 de ani,  și nu pot fi comparate cu datele reconstituite ale Direcției Centrale de Statistică în anii 1950 și Institutului Național de Statistică în ultimii ani (inclusiv seria menționată în acest articol, pe anii 1871-1929) ori cu cele publicate de profesorul George Retegan în anul 1962.  Surprinde sărăcia bibliografiei. Pentru reconstituirile asupra populației și mișcării naturale în Transilvani nu există surse de la Budapesta și Viena. Nu există în bibliografie nici un autor român care a avut preocupări în domeniul tranziției demografice (Vladimir Trebici, George Retegan, Traian Rotariu, Cornelia Mureșan). Nu este menționat nici articolul publicat în Revista de Cercetări Sociale nr. 4, 1977 în care datele pe anii 1871-1929 au fost publicate în bună măsură. Sunt prezentate grafic  date  asupra  natalității și mortalității și pentru anii celor două războaie mondiale, ani pentru care nu există date. În bibliografie la unele publicații apar  drept ani de referință perioade compacte, fără mențiuni concrete: anii 1900-2008 la  Anuarul Statistic, anii 1895-1948  la  Mișcarea populației României, știindu-se că  au existat  importante discontinuități în publicare. Publicarea întregii serii de date asupra celor 6 indicatori în anii 1860-2008 ar putea prilejui autorului susținerea realismului și solidității reconstituirilor și confirmarea acestor calități de specialiștii  în tranziția demografică în România, relansându-se astfel dezbaterea numeroaselor și complexelor probleme ale istoriei demografice a țării.  

Distribuie acest articol

29 COMENTARII

  1. Felicitari pentru articol si idee.
    Cred trebuie analizata mai atent Transilvania si provinciile venite dupa ww1.
    Poate ca un grafic comparativ, cu evolutia populatiei Europei in aceeasi perioada, ar fi fost de ajutor.
    Concluziile nu pot veni decat dupa ce afisati aceste al doilea grafic, zic eu.

  2. La 1860 Principatele (era sa scriu vechiul regat, ceea ce era incorect) nu includea Dobrogea, dar includea sudul Basarabiei. Bănuiesc ca Dobrogea era mai populata decât sudul Basarabiei ceea ce produce o mică distorsionare pentru primele doua decenii ale acestei statistici.
    Știu ca a fost un fel de încercare de recensământ si prin deceniul 1830. Exista undeva rezultatele acestui recensământ?

  3. Recensamantul, ca sa fie real trebuia, sa includa,in mod obigatoriu, cel putin intr-o rubrica finala distincta si pe romanii care care au plecat in stranatate dar si-au pastrat cetatenia romana ..Chiar oficialitati ale statului au mentionat anterior numarul acestora, ca situandu-se intre 4 si 5 milioane de persoane.Ei sunt tot cetateni romani. In acest fel prin recensamant s-ar fi pastrat legatura lor naturala cu tara in care s-au nascut ca cetateni romani. Am putea spune ca aproape toti au plecat pentru un trai mai bun. In functie de evolutia conditiilor economice de viata din acele tari si de climatul politic international multi dintre cei plecati vor decide sa se reintoarca in tara unde au inca familii, case, proprietati si se vor simti mai in siguranta decat in strainatate.-vedeti actuala conjunctura din Europa, creata de razboiul Rusiei din Ucraina! Este o situatie care va dura -in rau, desigur,- mai mult timp. Ce vom face cu acualele cifre ale recensamantului, daca in doi-trei ani , vreo doua -trei milioane de romani vor reveni in tara?
    In realitate deci, populatia Romaniei trebuia sa fie evaluata la peste 24 milioane de romani. As cum este, de fapt.Cand cei plecati vor citi rezultatele recensamantului se vor simti abandonati de statul roman!. Politic, nu este bine.Si mai sunt si alte aspecte constitutionale -la capitolul Drepturi si obligatii cetatenesti,- care trebuie luate in considerare

    • Nu vă faceți probleme. Nu cunosc pe nimeni care să fi plecat și să se simtă abandonat de patria mumă. 😄

      Dimpotrivă! Eu după câte fiecare vizită, odată la câțiva ani, la consulatul din Chicago ca să-mi prelungesc pașaportul român sau ca mai fac ceva procuri notariale de trimis în țară pentru tot soiul de nimicuri, de cum mă văd ieșit pe Michigan Avenue trag așa o gura de aer în piept și-mi zic: „Vai ce bine că nu mai plătesc niciun fel de biruri în patrie!”👌 Mă uit cu mândrie apoi la propria-mi imagine reflectată în vitrina de la Walgreens-ul de pe colț cu Chicago Avenue în drum spre parcare și mă minunez fără umbră de modestie de mine însumi cât deștept am fost când am plecat.

    • Recensamantul e ca sa vezi cati locuiesc efectiv in tara, adica populatia rezidenta, nu cei care au carte de identitate cu un domiciliu in Romania, dar de fapt ei locuiesc in alte tari. Acestia sunt numarati in populatia rezidenta a rarilor respective, inclusi la populatia rezidenta cu cetatenie straina. La fel facem si noi, in populatoa rezidenta includem strainii care locuiesc aici.
      Pentru cetatenie nu trebuie recensamant, se iau datele de la evidenta populatiei. Conform acestora, sunt peste 22 milioane de persoane cu carte de identitate romaneasca (de aceea listele de alegatori cuprind 19 milioane de adulti, acestia reprezinta adultii cu CI de Romania, indiferent unde locuiesc). Datele sunt publicate semestrial de Institutul de statistica, ca si estimarile privind populatia rezidentiala (bazate pe cel mai recent recensamant, dar care deviaza din ce in ce mai mult de la realitate, de aceea fiind nevoie periodic de alte recensaminte). Pe langa acestia exista intr-adevar cetateni romani doar cu pasaport de Romania, dar presupun ca si acestia pot fi numarati usor.

    • Va asigur ca rezultatele recensamantului sunt serios viciate. Va asigur de asemenea ca foarte multi romani au pe buna dreptate o profunda suspiciune fata de orice initiativa venita de la stat/autoritati. La fel, este extrem de probabil ca un procent important nu s-au autorecenzat si nici un au deschis usa recenzorilor. Am invatat si eu din propria experienta sa reduc interactiunea cu statul la un minim absolut necesar. Daca se poate si fara acel minim, chiar mai bine. Statul roman contemporan este din pacate un dusman (din rea vointa, nepasare, incompetenta sau prostie) al cetateanului.

  4. Pierderea prin migrație a 4 milioane de cetățeni români este cea mai mare tragedie din întreaga istorie a României. Aici ne-a adus comunismul și urmașii lui cu ajutorul „prietenilor” europeni interesați de forță de muncă ieftină. România a devenit în acest trist moment al istoriei sale o piață de desfacere și rezervor de forță de muncă și în plus umilită și jecmănită.

    • Oricum, exportam forta de munca ieftina; diferenta e ca inainte de ’89 exportul era inglobat in produse (agricole, industriale), dupa ’89 este direct: forta de munca migreaza in Occident.
      Cauzele sunt doua: distrugerea sistematica a industriei noastre, in loc sa fie eficientizata, initial, si refuzul proaspetilor imbogatiti de a investi in industrie(acum). Mai poate fi adaugata o a treia : lipsa unor legi corecte pentru organizarea si functionare societatilor pe actiuni. Si dispretul romanilor pentru astfel de intrepirnderi. (Sau prostia lor…)

      • In UE libera miscare a fortei de munca este garantata. Este problema Romaniei cum poate opri acest flux catre tarile bogate din apus.
        Germania doreste sa sustina si mai mult de acum incolo migratia fortei de munca calificata pe piata e munca germana, prin ce masuri ce ne putem „opune” ?

    • Bateți câmpii.

      Italia a fost pentru aproape un secol in izvor de emigrație. Procentul a pierdut mai mult populație ca România. A umplut America de Sud și de Nord cu italieni de la Al Capone la astronautul Wally Schirra sau la papa Franț.😄 Anglia, Benelux și Germania au avut la rândul lor valuri de imigranți italieni. Chiar și Mussolini a fost în tinerelele sale imigrant ilegal și muncitor necalificat în Elveția iar apoi deportat în Italia după ce emigrase ilegal în Austria, unde făcea agitație socialistă.

      Nu e deloc un dezastru. Emigrație masiva a reprezentat mai degrabă o supapă a tensiunilor sociale. România ieșită din comunism ca una din cele mai sărace țări ale Europei/ Nu avea nicio șansă să poată oferi o existență decentă milioanelor de oameni care au emigrat. În plus emigrația a adus țării venituri foarte solide. Miliardele trimise acasă anual de cei plecați stau la baza cheltuielilor nebunești ale statului român pe lefurile și pensiile bugetarilor.

      • Corect, asa sunt de fapt peste 100 de milioane de italieni in lume. Cei mai numerosi ca diaspora parca in Argentina si Brazilia.
        Nu e chiar rau din moment ce foarte multi dintre ei sunt conectati cu tara de origine prin promovarea de business italian – de la produse alimentare la industrie si domeniul financiar. Si printre romanii din afara exista o situatie similara desi intr-o faza foarte incipienta – de la magazine romanesti la produse pt. constructii (tâmplărie, adică ferestre si usi, in special dar nu numai).
        Pana la urma o buna parte dintre romanii din afara pot reprezenta o retea de promovare pe acele piete.
        Mai exista o asemănare intre cele doua tari – cheltuirea aiurea a banilor intrati din diaspora.

        • Pe langa ca le e mai usor sa se intoarca in caz de ceva, sunt mai aproape. Desi sunt destui argentinieni care se intorc in tarile stramosilor, mai ales cand ii loveste vreo criza, periodic.

  5. Toate analizele technice nu rezolva un fenomen de mult cunoscut. Populatia Romaniei este constant in declin datorita multor factori archicunoscuti, cunoastem vinovatii, lipsa masurilor reale, etc.etc.
    Am piedut pana acum generatii intregi de oameni,
    singura alternativa pe termen scurt si mediu , importul a forta de munca in Asia si Africa.

  6. Declinul masiv al natalității declanșat în jurul mijlocului anilor 1950 și continuat în cea mai mare parte a anilor 1960 a constituit o evoluție total opusă celei din țările europene (cele mai multe) unde anii 1950 și 1960 au fost ani de creștere considerabilă a natalității, compensându-se regresul dramatic din anii războiului. A fost fenomenul de baby-boom. România a fost o excepție, ea nu a avut un baby-boom, confirmând și din perspectivă demografică cuvintele istoricului – „România este altfel”.

    Da si NU.
    Avand in vedere restrictionarea avorturilor, din 1948 pana pe 30 Septembrie 1957, a creat un Boom format din cei peste trei milioane, care au intrat in pane in deceniul 9, a secolului trecut si au fost inmultiti cu ajutorul DECRETULUI celebru abrogat pe 26 Decembrie 1989.
    Dupa cum se observa mortalitatea si natalitatea scad impreuna, aproape in tandem. Fie din cauza raportarilor vechi, imposibil de verificat, fie din alte cauze. Pentru a le tetalia ar trebui sa avem rata de mortalitate infantila care era IMENSA in trecut.
    (pomelnicele strabunicilor si bunicilor stau marturie – acolo erau pomeniti cu zecile, cateva zeci bune de morti, despre care restul nu stia mai nimic!
    Ar mai fi de adaugat si faptul ca la orizontul anilor 1960-1965 ajunsesera la varsta fertila cei imputinati de razboi, foamete, boli etc.

    • Apreciere la superlativ acordata autorului pentru aceasta evaluare statistica. Dar dincolo de aceste date brute, se vede declinul demografic ce va continua. Toate guvernarile de dupa 1990 si partidele ne ofera o imagine jalnica, lipsa de coerenta si progres real, de viziune pe decenii ci doar coruptie, hotie si minciuna, interese de clan. Aderarea la UE a adancit acest fenomen si nu l-a redus. Motiv pentru care migratia a fost dominanta. Din pacate nici guvernantii de acum nu s-au trezit la realitate si migratia va continua.

    • Nu, sunt numarati in populatia rezidenta a tarilor respective. De ex Italia are o populatie rezidenta (deci numarata la fel ca cei 19 milioane de rezidenti din RO) de 60 milioane, din care vreo 6 milioane sunt cetateni straini (din care 1,1 milioane de romani)
      INS din Romania publica 2 valori ale popilatiei, semestrial: populatia rezidenta (19 milioane) si cea dupa domiciliu (peste 22 milioane, adica toti cei care mai au CNP de Romania – pe baza lor se fac listele de alegatori, adica 19 milioane de adulti din cei 22,5 milioane)

  7. Dle dr Vasile Ghețău, de unde poate fi cumpărată lucrarea Serii istorice de date. Populația României 1860-2020? La ce adresa poate fi contactata/întrebată Editura INS, daca o mai are in stoc? Pe site-ul instituției, nu apare editura. Vă mulțumesc, in primul rand, pentru excepționalul articol, antologic!

  8. Era sa scriu si eu bateți câmpii dar mi-e rușine.
    1. Când Italia si Irlanda erau izvor de imigrație, in aceste tari se nășteau minimum 4 copii pe mama. La 1850 erau 5.47 copii pe italianca, la 1890 4.95 si de deja in 1950 In Italia se nășteau numai 3.7 copii in casa unui italience. Asta nu se întâmpla in anul 2000 in România si cu atât mai puțin in 2022.
    2. De vreo 10 ani sumele trimise de diaspora in tara (diaspora remittances) sunt din ce in ce mai mici. Asta in primul rand pentru ca acești oameni au renunțat sa se mai întoarcă si au început sa-si faca case acolo unde lucrează. Vremea când lumpen diaspora (ca sa folosesc un termen consacrat) își făcea case uriașe care stăteau goale in România (in special Maramureș) a trecut.

    • 1. E adevărat. Numai că emigrația italieni a continuat până-n anii 1990 mult după ce natalitatea se prăbușise. În Marea Britanie trăiesc sute de mii de italieni de rimă generație. Pentru mine a fost o oarecare surpriză acum 7-8 ani când un domn de profesie manger de calitate (adică plătit binișor) mi-a spus că ambii copii ai săi au făcut studiile universitare în Anglia și că lucrau acolo fără mari gânduri de întoarcere în Italia. Apoi am realizat că e ceva destul de răspândit în toată țara, Cu diferența că nu mai pleacă atât de mult italienii săraci cât pleacă cei cu calificare superioară – fenomen ce pare să se producă tot mai mult și-n România.

      Apoi atât în caul Italiei cât și al Irlandei trăiesc mai mulți italieni respectiv irlandezi în Americi ca-n țările de origine. România e foarte departe de momentul ăla.

      2. Banii au continuat să vină în cantități mari și după 2012. Atunci când Ponta a umflat lefurile bugetarilor cu 25% și a restabilit pensiile speciale prin 2014 (cred) , desființate de Boc & Băsescu 2010, se lăuda printre altele că sumele trimise de românii din afara țării erau la maxime istorice. După câte știu eu prima scădere vizibilă a acestui flux s-a produs abia în 2020 cu ocazia molimii.

      În orice caz atât timp cât singura rațiune a existenței statului român e plata lefurile bugetarilor și a pensiilor pe care se duc între 80% și 90% din încasările țării, țara va rămâne una axată pe consum și de emigrație.

      Probabil că vor trece măcar una sau două generații până ce acestea se vor schimba.

      • Asta nu înseamnă că situația Italiei nu s-a înrăutățit prin emigrarea (minora) de după 1990. Am fost acolo si sate in care poți cumpăra o casa decenta cu 40000 euro iar datoria Italiei a explodat.

        • Sunt case ieftine în Italia, numai că sunt în zone în care nu cred că vrei să stai. Uite aici una din Sicilia la 200 mp și 60,000 €

          https://www.gate-away.com/properties/sicily/trapani/salemi/id/573791

          Chiar vrei să fi locatar pe moșia lui don Corleone? Păi vezi?! Așa găsești și-n America case pe la $10,000-$20,000. Atâta doar că nu prea vrei să stai acolo.

          Nu știu cât de rău o duce Italia după 1990, dar uite că trăiesc acolo peste 5 milioane de străini. Ăia n-au mers la rău. N-am auzit pe nimeni în Italia să zică: ”Vai maică ce bine era în vremea lui Mussolini! Că avea oamenii servici și ce să pună pe masă.”

          Italia ca și România, Spania sau Franța sunt țări care există doar ca să plătească pensii și salarii de stat. Considerând asta nu o duc niciun prea rău. Păcat că spre deosebire de celelalte țări România n-a fost capabilă să-și facă drumurile.

    • 5.47 sau 4.95 per cap de matca polenizata eludeaza adevarul primar. Trintorii, italieni, isi faceau treaba. Pentru ca trintorii, Mastroianni, stateau lipiti de matca. Asta era jobul lor, primar biologic.
      Cind matca paraseste stupul, albinutele se pun in contul tarii de emigratie. Nu conteaza daca trintorul are studii superioare, sau se crede barbat, sau a roit inainte, sau dupa, ’89.
      Nici macar nu conteaza ce venit impozabil, CV sau IQ are trintorul. Matca „gindeste” pentru viitorul roiului. Trintorul polenizeaza si aduce chenzina la stup.

  9. Ar mai trebui sa fie suprapusa o curba, acolo – calitatea populatiei. IQ, calitate genetica, educationala, morala, spirituala, volitiva. Ar fi interesant de vazut asa un grafic.
    Este imposibil sa dezvolti o tara cu oameni needucati, incorect hraniti, stresati, sastisiti, frustrati, primitivi, dezamagiti, incrancenati, lipsiti de speranta, condusi de lideri politici needucati, amorali si ticalositi. Ion Ilici Iliescu si ai sai discipoli cu nostalgii sovietice au „reusit” sa aduca Romania acolo unde se afla astazi. Si fiecare dintre noi are o parte de vina.

  10. Acum un secol, si in familiile cu stare dar si in cele sarace se nasteau mai mult de trei copii. Viata era mai simpla, fara multe pretentii. Cei bogati isi imparteau afacerile la urmasi, cei saraci se ajutau la munca prin copii. Dar progresul societatii, industrializarea a urcat costurile traiului cotidian. Prin urmare, femeia s-a dus la munca pentru ca salariul barbatului nu mai era de ajuns. Ca urmare, numarul de copii s-a redus tot mai mult. Dupa WW2 s,-au redus mult din valoarea ajutoarelor pentru copii, a burselor, a unui cuantum din plata
    creselor, gradinitelor, scolilor. Invatamantul este gratuit azi doar pe hartie. Din alocatia de azi pentru un copil nu poti plati taxa la o gradinita de stat si nici necesarul de caiete, carti, haine, etc. pentru un an de scoala.

    • Aici e de facut o comparatie cu o tara ca Nigeria, cu natalitate mare, dar nu neaparat foarte saraca sau „inapoiata” ca mentalitate. Ce costuri am avea noi in plus fata de ei, care sa ne faca sa nu avem atatia copii si in ce masura e mai mare intrarea femeilor in forta de munca la noi fata de ei? Sigur e mai mare, dar cat de proportional e cu costurile diferite si cu diferenta de natalitate? Eu cred ca foarte mult tine de psihologie, la noi si in tarile dezvoltate sau aproape dezvoltate (ca vecinii nostri, cu acelasi profil ca noi). Deci nu neaparat de diferentele materiale ci de ce asteptari ai. Apoi si de religiozitate, ne-om da toti ortodocsi, catolici etc cand ne intreaba la recensamant, dar nigerienii si altii iau mai mult in serios religia decat noi. Si mai conteaza si faptul ca familiile extinse sunt mai apropiate si parintii sunt ajutati de mai multe rude (sau de ceilalti copii) la cresterea copiilor.

      • Multumesc de raspuns. Nu este vorba sa ne intoarcem la lumea africana ci de faptul ca statul nu are mijloace reale si obiective pentru a sprijinii tinerele familii sa poata creste mai multi copii. Un singur exemplu este dat de faptul ca alocatiile pt.copii sunt identitice si nu se tine cont de veniturile parintilor. Daca doi parinti au un singur copil si un venit intre 6000-7000 lei nu ar mai trebui sa primeasca alocatia lunara.

  11. Eu sper ca din urmatoarele luni isi revine natalitatea la nivelul din 2019, cu copiii conceputi dupa ce nu a mai fost lumea speriata de efectele pandemiei (inclusiv nu au mai fost puse piedici formarii de cupluri, prin promovarea „distantarilor”, e imposibil ca sa nu fi contat si asta). Pana sa se ingrijoreze serios lumea de preturi si razboaie, s-a bucurat ca nu mai sunt restrictii.

  12. Thumbnailul articolului, cu familia care coboara pe graph, ar trebui pus pe steagul Romaniei. Rezultatele acestui dezastru demografic se vor vedea in 20-40 de ani, asa cum acum se vad rezultatele iliescianismului si „tranzitiei”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Vasile Ghetau
Prof. univ. dr. – Diplomă de Excelență, Facultatea de Sociologie și Asistență Socială Universitatea din București Din activitatea profesională: -Director al Direcției Statisticii Populației, Institutul Național de Statistică. -Director general al Direcției generale pentru Recensământul Populației și al Locuințelor din luna ianuarie 1992, Institutul Național de Statistică. -Titular al cursului de Demografie (1992-2010), Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, Universitatea din București. -Director al Centrului de Cercetări Demografice "Vladimir Trebici", Academia Română. - Autor a peste 300 de studii și articole cu tematică demografică, publicate în țară și străinătate. - Lucrări reprezentative: - Autor si Coordonator, Demografia României, Editura Academiei Române, Seria Civilizația Românească, nr. 9, 2018. - Capitolul 1. “Populația și evoluțiile demografice” în: Economia României după Marea Unire, vol. II –Economia sectorială, coordonatori Aurel Iancu-coordonator principal, George Georgescu, Victor Axenciuc, Florin-Marius Pavelescu, Constantin Ciutacu, Editura Academiei Române, Seria Civilizația Românească, nr. 16, 2018, pp. 1-42. - Drama noastră demografică, Editura Compania, 2013. - Declinul demografic și viitorul populației României, editura ALPHA MDN, 2007. - Anul 2050: va ajunge populația României la mai puțin de 16 milioane de locuitori?, editura ALPHA MDN, 2004. - Misiuni de consultanță în domeniul populației sub egida ONU, Consiliului Europei și Comisiei Europene. - Membru ales al: - International Union for the Scientific Study of Population (IUSSP) (din anul 1974) - European Association for Population Study (EAPS)(din anul 2002) - Population Association of America (PAA) (din anul 2007) - British Society for Population Study (BSPS) (din anul 2001) - Association Internationale des Démographes de Langue Française (AIDELF) (din anul 1977, membru fondator).

Carti noi

Revoluția Greacă de la 1821 pe teritoriul Moldovei și Țării Românești

 

Carte recomandată

 

 

 

Carte recomandată

 
 „Serhii Plokhy este unul dintre cei mai însemnați experți contemporani în istoria Rusiei și a Războiului Rece.” – Anne Applebaum
În toamna anului 1961, asasinul KGB-ist Bogdan Stașinski dezerta în Germania de Vest. După ce a dezvăluit agenților CIA secretele pe care le deținea, Stașinski a fost judecat în ceea ce avea să fie cel mai mediatizat caz de asasinat din întregul Război Rece. Publicitatea iscată în jurul cazului Stașinski a determinat KGB-ul să își schimbe modul de operare în străinătate și a contribuit la sfârșitul carierei lui Aleksandr Șelepin, unul dintre cei mai ambițioși și periculoși conducători sovietici. Mai multe…

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro