joi, martie 28, 2024

Populismul anticorupţie

Încep acest text cu o dilemă, importantă în contextul actual din România, dilemă pe care intuiesc că o au mulţi dintre juriştii sau practicienii care au urmărit sau s-au implicat în vreun fel în reforma sistemului judiciar, mai precis în lupta anticorupţie şi implementarea unui set de legi care să asigure domnia legii, adică egalitatea tuturor în faţa legii, transparenţă şi responsabilitatea guvernanţilor. Contextul este acela al unui re-asalt al unui grup organizat şi al unor reţele obscure – bine documentate şi expuse de jurnalişti – care, fără reţineri sau aprehensiuni de vreun fel, încearcă reconstituirea unui monopol pe resurse şi decizii vitale pentru România, iar guvernele-marionetă pe care le tot vedem de câteva luni încoace reflectă această luptă dintre un grup şi altul, diferite facţiuni şi, inevitabil, mult temutele şi conspirativele servicii secrete, despre care toţi vorbesc că ar fi în tot şi în toate.

Mai mult decât atât, retorica anticorupţie, prevalentă la experţii în domeniu şi la cei care se ocupă efectiv de combaterea corupţiei, a fost preluată nonşalant de oamenii mafiei, toţi victime ale „sistemului”. Toată lumea vorbeşte despre „sistem”, dar nimeni nu ştie exact fiecare la ce sistem se referă, pentru că în România sunt concomitent mai multe sisteme alternative, paralele, expuse, ascunse, vizibile, invizibile, bune sau rele.

Dincolo de cele de mai sus, este absolut tragic ca România să fie model în combaterea corupţiei pentru alte ţări şi, în acelaşi timp, să asistăm la luptele interne şi scandalurile care macină astăzi DNA. Fără nicio îndoială România a evoluat de la jafurile rămase nepedepsite ale anilor 90 la condamnările mari din anii recenţi. Unde nu a evoluat deloc, şi despre acest lucru doresc să semnalez, este la transparenţă, autenticitate şi fair play. Nu s-a putut discuta –şi încă nu se poate, cu excepţia câtorva jurnalişti mai curajoşi sau mai puţin ortodocşi – despre deficienţele unor dosare de corupţie, despre instrumentarea acestora în spaţiul public (defilări în mass media cu politicieni high profile în cătuşe, ceea ce încalcă demnitatea persoanei şi drepturile omului, cât timp acea persoană nu a fost condamnată definitiv de instanţă). Acest fenomen, pe care eu îl numesc populism anticorupţie, este promovat de oameni de bună credinţă, jurnalişti sau lideri de opinie care, în scopul unei lupte sfinte cu forţele răului, refuză să vadă răul sau minusurile în propria tabăra, ceea ce facilitează drumul cel mai scurt către iad, cum bine ştim din moşi strămoşi. Reflectă situaţia în care a ajuns astăzi DNA, cu lupte intestine care profită celor care au detestat dintotdeauna anticorupţia. Întreb: nu e păcat pentru tot efortul anilor din urmă?! Nu e trist să compromiţi succesul unei instituţii din pricina unor orgolii nefireşti şi a unei grandomanii care a dus la confundarea unei instituţii cu o persoană?! Nu este nefiresc să vorbim la nesfârşit despre competiţia dintre tabăra Morar şi tabăra Kovesi?! Ar trebui să ne pese de astfel de nuanţe?! Nu sunt Kovesi şi Morar nişte profesionişti puşi acolo în slujba binelui public, adică în slujba noastră, adică nişte funcţionari care trebuie să-şi facă treaba cât mai eficient, fără groopies şi fără exerciţii nesfârşite de imagine în mass media?! De ce preferinţa pentru unul dintre ei îl discreditează implicit pe celălalt şi invers?! De ce să existe o astfel de preferinţă, dacp a existat o agendă reformistă asumată de fiecare?! Vorbim despre succesul unei instituţii, prin managementul unor oameni, sau vorbim doar despre oameni?! Întrebări de pus sau măcar de ponderat asupra lor.

Ceea ce contează la sfârşitul zilei este domnia legii, faimosul şi dificilul rule of law; iar când vorbim despre domnia legii şi avem dublu standard, doar pentru ceilalţi, în timp ce noi, de partea bună a baricadei, angajăm sau ne folosim de metode neortodoxe sau scurtături pe lângă lege, activăm un bumerang care inevitabil ne va lovi direct în moalele capului. Este ceea ce s-a întâmplat cu decizia istorică a CCR privind interceptările şi colaborarea dincolo de lege – prin protocoale secrete – dintre DNA, DIICOT şi SRI. Decizia CCR a fost absolut justificată şi era de anticipat. Este ilegal şi inadmisibil, într-un stat de drept, ca generali din serviciile de informaţii să considere justiţia „câmp tactic”. Este revoltător să ai zeci de mii de mandate de interceptare şi să ai scurgeri de interceptări în presa „afiliată pe surse”. Nu se întâmplă în democraţiile serioase, iar dacă se întâmplă apar anchete, investigaţii şi asumare de responsabilităţi pentru încălcarea domniei legii. Pe scurt, populismul anticorupţie, care neagă sau trece sub tăcere probleme instituţionale timp de ani de zile, şi cosmetizează minusurile şi problemele, a funcţionat ca un bumerang care astăzi compromite întreaga reformă din sistemul judiciar şi ridică o serie de întrebări cu privire la modul de a implementa un model de reformă importat sau cerut din exterior (UE), fără schimbările structurale profunde interne, care să transforme din interior sistemul judiciar, dar şi structura societală (transparenţă, dispariţia reţelelor de grupuri organizate cu acces la decizia politică) determină rezultate care nu sunt ireversibile, nu se susţin pe termen lung, nu schimbă structural sistemul. Ne putem întreba, pe bună dreptate, cât de superficială a fost şi este reforma sistemului judiciar în România. Ne putem întreba, pe bună dreptate, dacă organizaţiile neguvernamentale implicate în raportările către Comisia Europeană în cadrul MCV erau imparţiale, mai ales dacă aflăm că mulţi oengişti stăteau frumos la cafele cu şefii DNA, laolaltă cu jurnaliştii acreditaţi pe anticorupţie, o mare frăţie a oamenilor de bine, care a decis, împreună, că e mai bine să tacă, ani la rând, decât să expună public partea mai puţin luminoasă a reformei, astfel încât să nu ajungem astăzi la o situaţie de criză totală care beneficiază doar mafiei.

Ne putem întreba de ce nu există mai multe organizaţii cu adevărat imparţiale, oameni care să refuze cârdăşiile chiar pentru o cauză bună, pentru că aşa este etic şi asta presupune respectul pentru domnia legii. Ne putem întreba câtă credibilitate mai au cei care au sacrificat nişte principii şi fair play ul pentru o agendă îngustă, fie a lor personală, fie a organizaţiilor lor, fie una mai largă la care au contribuit mai multe forţe. E înspăimântător să răspundem la aceste întrebări pentru că, în mod cert, nu ne va convine ceea ce vom afla; inevitabil, scandalul DNA din aceste zile este doar vârful unui aisberg care va topi şi alte niveluri, acum ascunse privirii publice.

Partea absolut bună, fără niciun dubiu, şi cu adevărat remarcabilă şi dătătoare de speranţe sunt cetăţenii români (cel  puţin 600.000), care au înţeles cât de importantă este domnia legii, implicit lupta împotriva corupţiei prin forţe proprii, şi cât de periculoasă este demagogia, populismul şi superficialitatea în a apăra şi respecta nişte valori. Dacă toţi condamnaţii penali au ajuns să dea lecţii de anticorupţie înseamnă că undeva, pe traseul acestor ani, ceva putred şi vicios a existat, iar acum doar iese la suprafaţă. Lipsa de imparţialitate a subminat capacitatea de reformă reală, profundă, a sistemului judiciar[1], de aceea astăzi vedem voci individuale care explică principii de bază, cum ar fi predictibilitatea legilor, problemele din sistem, lipsa de asumare a eşecurilor, lipsa unui corp de legi clare, lipsite de ambiguităţi (faimoasele discuţii legate de pragul la abuzul în serviciu şi oare ce înseamnă „în mod defectuos”), lipsa unei culturi juridice minimale a populaţiei active, lipsa de conştientizare la nivel social a importanţei domniei legii şi ce presupune acest lucru. Toate aceste aspecte facilitează astăzi reactivarea forţelor care vor ca România să fie o cleptocraţie, cu membri auto-desemnaţi ai unei caracatiţe cu forţe tentaculare obscure şi întinse, cu o reţea de „băieţi deştepţi” (şi fete) care sunt abonaţi la resursele statului, capitaliştii de catifea, cărora populismul flagrant şi nediscriminatoriu ai apărătorilor anticorupţiei cu orice preţ, chiar cu preţul încălcării drepturilor omului şi a legii, le-au furnizat armele şi muniţia necesară cu care astăzi vor să distrugă tot ce a însemnat vreodată bun în lunga luptă a României cu forţele mafiei organizate. Merită? A meritat? Eu zic că nu.

În consecinţă soluţia ar fi să renunţăm la orbire şi partizanate individuale şi să gândim imparţial, obiectiv, instituţional, nu personal, şi să punem, cu adevărat, banda neagră a imparţialităţii pe tot ce înseamnă cu adevărat reforma structurală şi autentică în justiţie, fără tabere „ai noştri sunt mai buni” (Morar vs. Kovesi), să ne renunţăm la populisme dăunătoare („DNA să vină pe toţi să vă ia”, implicit indiferent ce spune legea/instanţa, mob justice), să renunţăm la fabricarea de eroi şi eroine din profesioniştii şi practicienii dreptului, ci să-i onorăm cu decenţă, fără grandomanii inutile, dacă ne pasă cu adevărat de viitorul nostru şi de eradicarea acestui flagel care ţine România captivă într-o matrice în care apar mereu clonele celor care au parazitat şi devalizat resursele publice. Singura soluţie este să ne concentrăm pe mecanismul care facilitează reproducerea clonică a aceluiaşi tip de prădător şi să-l eradicăm definitiv.


[1] Martin Mendelski, The Rule of Law (in Central and Eastern Europe), Forthcoming, Routledge Handbook of East European Politics (edited by Adam Fagan and Petr Kopecký)

Distribuie acest articol

37 COMENTARII

  1. Sa-mi fie cu iertare, dar cred ca ar merge si in „afacerea” justitiei o zicala in genul „nu ma intreba cum am facut primul milion”. Sa zicem, „nu ma intreba cum am bagat la beci prima mie de corupti”.
    Cei prezentati cu catuse la maini publicului dornic de rezultate nu s-au traumatizat prea tare; Nastase e bine mersi si isi creste cota ca victima a justitiei, Becali e tare vioi si, cumva pare ca isi face un titlu de glorie din faptul ca a trecut pe la puscarie, altii sfideaza cu luxul afisat si in puscarie…
    Doar cei marunti poate ca s-au simtit realmente complexati de situatie, insa pe aceia nu i-a prea vazut nimeni la tv.
    Poate parea cam cinica atitudinea asta, dar a durat atat de mult pana sa inceapa curatenia incat, cred ca este un compromis minimal si, pe undeva un mod de a mentine treaz interesul si sustinerea opiniei publice.
    Nu zic ca e, neaparat, moral – personal nici macar nu sunt de acord cu „primul milion” dar daca acolo se accepta…
    Pe de alta parte, exista perceptia ca marii corupti primesc pedepse disproportionat de mici, raportat la gravitatea faptelor; in loc sa se considere pozitia de putere de care au abuzat drept circumstanta agravanta, aceasta le permite pedepse mai usoare (chiar cu suspendare), probabil ca sa nu dam in lume semnal ca avem asa un nivel ridicat de coruptie la nivel politic.

      • Ei, aici minti. Nastase n-a fost purtat in catuse pentru simplul motiv ca n-a facut o ora de arest inainte de condamnarea definitiva.

        • Care minciuna, dom` @ sile?
          Daca ai deschis in graba articolul, e vorba de purtat in catuse inainte de a se pronunta un judecator. Caci, daca ai lipsit din tara, afla ca erau purtati in catuse, prin fata televiziilor, toti cei doar banuiti; si fara a fi periculosi.

    • Pai daca nu sunt prinsi pentru ce trebuie, raman cu averile intacte, acuza justitia ca este nedreapta si continua sa te priveasca de sus. Consider ca pana acum nu s-a facut alceva decat sa se ascunda mizeria sub pres.

  2. Cred ca solutia este nedeterminata („În consecinţă soluţia ar fi să renunţăm la …”).
    1. Renuntati la competenta teritoriala exclusiva dictata de criteriile din cod, si adoptati o competenta teritoriala exclusiva stabilita aleatoriu de un calculator al carei baze de date se afla in alta parte (Germania de ex.) ;
    2. Renuntati la numirea doar a exeprtilor ce functioneaza pe langa o instanta si adoptati posibiltatea de numire a oricarui expert ce este autorizat de MJ .
    3. Inregistrati TOATE audierile in faza de urmarire penala, si puneti o copie la indemana celui audiat ce o va prelua pe baza de semnatura ;
    4. Sanctiunea excluderii pt. magistrati ce nu respecta, ori interpreteaza deciziile de unificare ale ICCJ, sau deciziile CCR,”apreciind ca instata suprema (ori CCR, dupa caz) a vrut sa spuna ca …, atunci cand a pronuntat hotararea”.
    5. Sanctiunea excluderii pt. magistrati ce nu respecta silogismul juridic (unic, de altfel conform adoptarii CSM a Reg. Inst. de jud. din dec. 2015), si se hazardeaza in tot felul de sofisme, … ori alte aventuri de logica si aflare a adevarurilor .
    6. Sanctiunea excluderii pt. magistrati ce nu consemneaza si nu fac referire la toate cererile partilor, toate probele pradministrate

  3. N-am inteles nimic.
    Activitatea DNA a fost monitorizata in continuu, n-am auzit sa fie probleme sistematice. Mie „impartialitatea” de care vorbeste autoarea imi aminteste de „concilierea” la care facea apel Iliescu de cate ori i se vorbea despre punctul 8 de la Timisoara.

  4. pfff ! nu se stie !? luati la puricat averile (sint la vedere cele mai multe) politrucilor, judecatorilor, militienilor, securistilor si inaltilor functionari. trageti linie si faceti bilantul. ce obtineti !? astia au fost timp de cel putin 30 de ani sistemul si statul ! exact cei platiti de cetateni sa i reprezinte. Kovesi si oamenii din DNA sint printre putinii care incearca (dupa putinta lor) sa faca dreptate. acum se da batalia finala penru a i anihila. vae victis !

  5. Stimata doamna avocat,

    Dar, dupa mine, „ai lor” (a se intelege PSD) sunt infinit mai periculosi decat restul fie macar pentru ca s-au infiltrat si sunt omniprezenti in structurile administrative ale statului la orice nivel. Nu de alta, dar au detinut puterea, cu mici intermitente, aproape toti cei 27 de ani de la Revolutie incoace. De aceea se poate vorbi, fara menajamente, de o adevarata Mafie PSD-ista in Romania. Mafia aceasta tine o intreaga tara in subdezvoltare si saracie in asa hal incat putem spune fara sa gresim prea mult ca, prin furturile pe scara larga pe care le-a practicat, atenteaza la siguranta noastra, a tuturor, deci la siguranta nationala a tarii. Prin urmare, este absolut firesc, cred eu, ca serviciile secrete sa furnizeze material probator pentru DNA si, in anumite cazuri, DIICOT.

    Pe de alta parte, nu cred ca exista dosare „fabricate” impotriva unor mafioti de genul celor de mai sus ci, dimpotriva, ceea ce ajunge pe masa judecatorilor este doar „varful icebergului”.

    Nu, nu cred ca e suficient cat s-a facut pana acum, nici pe departe si in nici un caz nu cred ca suntem in pericol sa devenim o „republica a procurorilor”.

  6. Din nou, un excelent text care, cu curaj intelectual și moral abordează o complicată și delicată problemă de acută actualitate: modus operandi al anticorupției.

    Satul este de mulți ani terorizat de o turmă de mistreți turbați, dintre care Vânătorul doboară câte unii, cu mare zgomot și după o rânduială doar de el știută. Sătenii s-au împărțit acum în două tabere, unii nemulțumiți de o vânătoare cu atâta hărmalaie și sperietură, alții care, de groaza mistreților stricători, iau partea Vânătorului, orice ar face acela, atâta vreme cât îi mai ține-n frâu pe dăunători.

    Poate a sosit într-adevăr momentul de a pune și problema modului de operare a anticorupției, fără teama de a o șubrezi prin aceasta.

    Uriașa campanie anti-DNA dusă de rețeaua predatorie transpartinică face ca de cealaltă parte să se dezvolte sindromul cetății asediate, care reclamă strângerea rândurilor și solidaritate necondiționată cu DNA în numele dreptei cauze. Se intră astfel în logica specifică organizațiilor de tip mesianic, ce se consideră investite cu o misiune superioară, pentru care merită să sacrifici orice, ajungându-se în final la negarea practică a principiilor teoretice pentru care lupta.

    Mult mai simplu formulat, scuză scopul mijloacele ?

    Discuția trebuie totuși purtată, deși este foarte dificil, în ea interferându-se înșiși mistreții predatori, care sub deghizamentul principialității și bunelor intenții trollează feroce împotriva DNA. Alternativa la o asemenea discuție de bună credință este însă alunecarea anticorupției într-un rol de sfânt oficiu.

    • Alternativa poate fi, desigur, si discutia despre sexul ingerilor, in timpul asediului cetatii. Doar suntem urmasii vajnici ai bizantinilor, nu?!
      Sau, urmand metafora dvs., n-ar fi mai bine sa-l dezarmam si sa-l bagam la beci pe Vanator, ca nu trage mai intai focuri de avertisment, ci direct in capul mistretilor cu pricina?!

      Discutia propusa in articol ar fi binevenita, intr-un anotimp al anormalitatii. Insa, acum, este extrem de nepotrivita si nociva, pentru ca ne aflam intr-o prelungita iarna a abuzurilor anti-justitie.

      Incepand cu nerusinata OUG 13/2017, continuand cu deciziile in serie ale CCR si, in acest moment, cu inspectia declansata de ministrul Justitiei privitor la niste pretinse interceptari telefonice ale discutiilor interne din DNA, totul da impresia unui asediu dezlantuit asupra singurei institutii a statului roman care si-a dobandit un anumit respect din partea cetatenilor, in anii din urma. Deciziile CCR au golit de substanta cateva infractiuni fundamentale pentru lupta anticoruptie, Ministerul Justitiei evalueaza si controleaza non-stop activitatea Parchetului General si a DNA, Parlamentul cheama conducatorii acestor institutii la anchete fantasmagorice, despre intalniri pre-electorale nocturne, dar noi ne preocupam de lipsa de fair-play (?) a acelorasi institutii. Dar de cand merita infractorii fair-play?!

      Acest articol nu se caracterizeaza prin curaj, ci prin cecitate morala si intelectuala, in cel mai bun caz. Mai mult, el face un serviciu imens tocmai Mafiei, pe care pretinde ca o combate.

      • Trimiterea la dezbaterile angelologice în timp ce păgânii sunt în fața porților este un răspuns puternic și adecvat, vă mulțumesc.

        De fapt, diferim asupra unui singur aspect: oportunitatea acum, sub asediu, a unei discuții despre modul și stilul anticorupției. Nu trec în revistă argumentele de o parte și alta, pentru că le cunoaștem la fel de bine, ele fiind, de ambele părți, respectabile.

        Tocmai de aceea, reiterându-le nu avansăm discuția: unii vor spune ”critica (de bună credință) a DNA-ului, de acord în principiu, dar nu tocmai acum !”, ceilalți vor replica ”dacă nu acum, când ?”

        Prefer să sar direct la estimări practice:
        – Asalturile vor continua, intensificat și diversificat: legislativ, administrativ, mediatic și iată, acum mai nou, din interiorul însăși al DNA
        – Kövesi își va termina mandatul în funcție, indiferent de asalturi
        – Activitatea DNA va fi influențată de aceste uriașe presiuni
        – Cea mai importantă menire a lui Kövesi acum, dincolo de menținerea DNA, este pregătirea propriei succesiuni, în plan instituțional și al personalului.

        Cred totuși că acestui ultim punct i-ar ajuta o dezbatere ponderată și de bună credință a metodelor și stilului DNA din ultimii ani. În definitiv DNA este o instituție românească, iar dacă modurile sale au fost de multe ori stridente, aleatorii, uneori chiar arbitrarii, este pentru că această societate se manifestă strident, aleatoriu, arbitrar. Nu poți avea o Academie, un Parlament sau un DNA altfel decât tot restul.

        N-am soluții la dilemă, dar poate totuși că o discuție bine purtată ar mai absorbi din energia conflictului.

      • Ba tocmai acum e momentul dezbaterii pentru că acum se întâmplă abuzurile. Și nu există nicio justificare pentru ele. Scopul unei justiții funcționale ar trebui să fie pedepsirea doar a vinovaților, nu mulțumirea maselor avide de răzbunare.

      • @Lucian Miulescu: Dupa editorialul avocatei Postelnicescu va putea Daddy sa afirme, ca revocarea lui Kövesi s-a facut si cu asentimentul ONG-urilor „impartiale” Citind ca e in pragul apoplexiei si mercenara de presa Sorina Matei, nu ma mai mira fratia ciudata cu GIO. a unor oameni care se pretindeau iubitori de Justitie si Stat de Drept. Drept, e si ca fiecare are propria lui definitie a conceptelor, dar mai trebuie recunoscute si ca fiind universal valabile.

        • Neglijeaz-o pe Sorina Matei, dar ce zici de procurorii care vor sa plece din DNA? ce zici de procurorul Tulus, spre exemplu, e si el dusmanul Justitiei?
          Ceva e putred undeva!
          Nu in Danemarca, ci prin institutiile romanesti.

        • Lucian – Noi doi am mai discutat pe tema asta, ne-am rupt chiar relatia de prietenie veche din facultate. Ce spui aici imi confirma, din nou, ca iti pui singur diagnosticul corect -cecitate- proiectand pe mine. Exact acum trebuie sa vorbim despre toate lucrurile acestea si suntem deja in mare intarziere. L-am inceput de mult si am ezitat sa-l public, din pricina ideii vicioase ca profita mafiei. Exact tipul de presiune si ingradire a mintii care ne-a adus unde suntem astazi, prin lipsa de curaj si asumare sa spunem lucrurilor pe lume. Daca tu ai ales sa fii un mic soldatel care primeste cu lingurita „adevarul” e optiunea ta. Ai respect pentru a mea.

          • Multumesc pentru acest articol care in sfarsit m-a lamurit. Recapitulez ca sa nu mai uit pe viitor:
            – La sfarsitul zilei conteaza legalitatea si statul de drept si domnia legii , nu binele nici dreptatea.
            – Sa eradicam definiv coruptia , terorismul, egoismul si in general sa creem omul nou.
            – Oamenii de la Putere sint pusi de noi acolo ca sa defineasca si sa serveasca binele nostru, nu pe-al lor, lucruri pe care ei le si fac deoarece nu ar putea nici n-ar dori altceva , ei fiind foarte buni la suflet calitate pentru care au si fost alesi.
            -Dizidentii si revolutionarii sa nu mai actioneze in obscuritate ci la lumina zilei sau macar a reflectoarelor si in special sa respecte legea .
            -Fiat justitia, et pereat mundus.

        • Eu tot mai sper ca, macar in unele cazuri, e vorba numai de naivitate si nu de altceva. Dar de naivitatea asta profita tocmai cine nu te astepti, cum bine ziceti.

  7. Buna ziua,
    Este bine venita discutia propusa, insa nu si momentul: o sa vin cu un exemplu justificativ simplu, ce completeaza discutia si cu notiunea de CONTEXT:
    Daca un hot va ia portofelul, dvs i-l cereti inapoi cu formula „te rog frumos”?

    Accept critica daca am dat o palma cuiva, dar doar cu conditia sa il critici intai pe ala care a dat cu parul.

    Adica principial, rational si fundamental uman, ar fi fost mult mai credibila o astfel de discutie din partea autoarei, daca, intre momentul OUG 13 si momentul articolului de astazi, ar fi manifestat o reactie cel putin egala cu cea din articolul de mai sus.

    Multumesc,

  8. deci coruptii sa aiba toate drepturile si avantajele procurate cu bani furati de la populatie respectiv mass media cumparata , avocati cumparati, functionari fidelizati cu sinecuri

    si poporul reprezentat de cativa justitiari de prin dna sa se dea peste cap sa nu le lezeze reputatia

    uitati va la sua si italia cum au luptat impotriva mafiei ca sa realizati ca in romania acesti infractori periculosi chiar sunt tratati cu manusi

    • In justitie nu functioneaza – mai precis nu ar trebui sa functioneze – principiul machiavelian al scopului (bun si drept) care scuza mijloacele (neortodoxe, la limita legii sau chiar ilegale). Asta e definitia unui stat de drept, aplicarea si respectarea domniei legii, in orice imprejurare, indiferent de cine sau ce este implicat. Cu atat mai mult, mai ales asupra persoanelor invinuite (dar nu condamnate) ale caror vieti si reputatie depind de modul in care este instrumentata justitia. Acesti oameni au drepturi procesuale protejate prin conventii internationale ratificate de Romania si a carora vatamare distruge statul de drept la temelie (pe langa faptul ca poate distruge iremediabil vieti). Sper sa nu ajungeti vreodata intr-o situatie litigioasa si sa aveti un procuror care alege sa actioneze conform principiului ca scopul scuza mijloacele. Atat. Va las sa va ganditi.

      • Claudia Postelnicescu: „In justitie nu functioneaza – mai precis nu ar trebui sa functioneze – principiul machiavelian al scopului (bun si drept) care scuza mijloacele (neortodoxe, la limita legii sau chiar ilegale).”
        Sunt absolut de acord cu această afirmație! Dar atunci discuția pe care o inițiați acum e deja prea târzie. Iar asta pentru că lăudatul „efort al anilor din urmă” și rezultatele, mai exact „condamnările din anii recenți” s-au bazat pe acest mid de a înfăptui actul de justiție. Vorbiți de „condamnări”, nu de instrumentarea dosarelor, când vă referiți la anii recenți, iar asta e asimptotic machiavelismului. Nu de azi de ieri sunt arătați publicului încătușații (încă) necondamnați. În vremea „artizanatului” justiției independente a fost chiar o culme statistică a acestor „tradiții”, aducerea la DNA a citaților făcându-se preferențial cu mascați și brățări. Nici protocoalele dintre DNA și DIICOT sau SRI nu s-au încheiat în ultimii ani. Ceva îmi spune că bazele s-au pus în sufrageria lui Oprea, în vremurile când CCR închidea ochii la astfel de înțelegeri, de dragul celui mai informat om din România.
        Dacă n-ați abordat subiectul atunci, pentru că era prea devreme, acum e tardiv să o mai faceți! Procurorii s-au obișnuit deja cu o anumită strategie a muncii și e greu să-i scoți din ritm. Glumesc, desigur!
        Să aveți un weekend plăcut!

  9. Desigur, stimata doamna, impartialitatea, transparenta, „moderarea” subiectivitatii partizane sau eradicarea cumetriilor inter-institutionale, sunt elemente cheie ale functionarii corecte ale justitiei, in orice societate democratica si civilizata. Suntem de acord!
    In contextul specific al Ro, nu e o noutate pentru nimeni ca suntem departe, foarte departe de aceste standarde. Nu e o noutate insa, nici ca gradul coruptiei din Ro atinge, in continuare, cote necunoscute multor state din lumea civilizata, standardele noastre gasindu-si reperele in Africa si America Latina…Aceasta este realitatea noastra, „pur jus”!
    As zice deci ca, la probleme mari, solutiile trebuie sa fie pe masura!
    Poate chiar ca uneori, scopul scuza mijloacele? Nu stiu…e discutabil de la caz la caz, de la om la om…!?
    Ceea ce mi se pare la fel mai grav decat coruptia propriu-zisa, este promisiunea perenitatii ei! Evident, este inacceptabil ca ministrii sa defileze incatusati inainte sa fie judecati, dar este incredibil ca „ucenicii in coruptie” nu par descurajati si nici atat infricosati!
    Chiar si in aceste zile, discutiile sunt mai mult de forma, decat de fond.
    Revenind la DNA, spre deosebire de alte multe institutii ale statului (toate?), progresele facute, daca nu in combaterea, „macar” in arestarea coruptilor, sunt reale, salutate si recunoscute ca fiind remarcabile, de catre partenerii nostri internationali. L.C.Covesi este o buna profesionista, perfectibila ca orice om, insa cred ca trebuie sa-si continue activitatea in fruntea acestei institutii, acum, mai mult decat oricand!
    Daca, e adevarat ca in Ro, condamnati, arestati (!) sau „doar” suspectati de coruptie, continua sa fie in fruntea statului, a judetelor, oraselor, si catunelor, in ciuda „abuzurilor” DNA, logica mea ar fi ca nu este DE LOC momentul deplasarii atentiei de la ESENTIAL!
    Nu L.C. Covesi este problema Romaniei, ci Dragnea, Tariceanu, Iliescu & co.

  10. Constiinta politica, constiinta juridica si constiinta morala sau pseudo-dilemele noii generatii de juristi

    De aproape trei decenii cea mai mare parte din societatea romaneasca asteapta instaurarea unui adevarat stat de drept si de tot atata vreme o fractiune care il respinge rezista cu succes pe metereze si impotriva lui. Mai mult decat atat, condamnatii penali din cadrul acestei fractiuni vor sa-si mentina si privilegiile, ba chiar vor sa preia si controlul statului.
    In aceasta lupta inegala singurii aliati reali ai cetatenilor onesti sunt legea si justitia , dar in egala masura ar trebui sa fie si cei care le aplica pe ambele.
    Din nefericire, asa cum se intampla in viata reala, constiinta juridica nu se suprapune intotdeauna peste constiinta morala si nu toate generatiile de juristi au o aceeasi constiinta juridica ca sa nu mai vorbim de o aceeasi constiinta morala.
    Diferenta este evidenta atunci cand comparam juristii care se marginesc doar la aplicarea mecanica a legii cu cei care , desi se supun legii , au si curajul propriilor opinii atunci cand este in cumpana statul de drept si valorile lui morale.

    Cel mai bun exemplu este o recenta problema de pricipiu ( politica , juridica , sociala si morala) care pe scurt este enuntata astfel :

    „ Pot fi membrii ai Guvernului persoane care au avut condamnari penale ?!”

    Desi logica morala ancestrala si elementara , dar si legea romana in vigoare spun ca aceste persoane nu pot fi membrii ai Guvernului aceasta problema elementara de logica morala a devenit , nu se stie de ce, o pseudo-dilema care a zguduit intreaga societate romaneasca :
    „„Pot fi membri ai Guvernului persoanele care au cetăţenia română şi domiciliul în ţară, se bucură de exerciţiul drepturilor electorale, nu au suferit condamnări penale şi nu se găsesc în unul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute în cartea I titlul IV din Legea nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare”.( art.2 din Legea nr.90/2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului României și a ministerelor, publicată în Monitorul Oficial al României Partea I, nr.164 din 2 aprilie 2001).

    In acest caz se detaseaza in mod net o opinie a unui judecator al CCR despre o decizie a acesteia (Decizia Nr. 304/ 04.05.2017 a Curtii Constitutionale a Romaniei – https://www.ccr.ro/files/products/3041.pdf). Prin acesta decizie executivul este practic invatat cum sa-si promoveze penalii (!) , dar judecatorul Livia Doina Stanciu exprima cu tarie o opinie concurenta care tine de constiinta juridica si in mod special de constiinta morala :

    ” Conceptul ”statului de drept” consacrat de articolul 1 aliniatul 3 din Constituție presupune capacitatea statului de a creea mijloacele pentru a spori încrederea cetățenilor în instituțiile și autoritățile publice. Aceasta presupune obligația statului de a impune standarde etice și profesionale, în special celor chemați să îndeplinească activități ori servicii de interes public și, cu atât mai mult celor care înfăptuiesc acte de autoritate publică.”
    „Reabilitarea, ca şi amnistia, prescripţia şi alte cauze care înlătură aplicarea, executarea şi consecinţele pedepsei, reprezintă o renunţare din partea societăţii (statului) – pentru raţiuni conforme scopului represiunii – la măsurile de precauţie luate faţă de fostul condamnat. Aceasta nu înseamnă însă şi îndreptăţirea de a ocupa funcţii de demnitate publică, unde exigenţele de integritate trebuie aplicate în cel mai înalt grad” ( pag.30) .
    ( Opinie concurenta – https://www.ccr.ro/files/products/3041.pdf)

    Aceasta opinie este in total dezacord cu opiniile separate din CCR care in mod cinic pun prima caramida la un viitor stat al penalilor in care , probabil pentru prima data in Europa , este instituit in mod oficial un regim special de tip Orwell ( „toti sunt egali, dar unii sunt mai egali decat altii “ ) pentru politicienii care sunt exceptati de la codurile morale obligatorii doar in profesiile „ordinare” :

    ” Prin urmare, indiferent că sunt alese sau numite, funcţiile şi demnităţile publice de natură politică nu pot fi comparate (s.n.) , în privinţa condiţiilor de acces, cu cele de carieră, aşadar cu cele care implică apartenenţa la un corp profesional.” Pag38
    ( Opinie separata – https://www.ccr.ro/files/products/3041.pdf )

    Daca asa se manifesta vechile generatii de juristii , noile generatii care vin se comporta mereu surprinzator. Cateva exemple sunt edificatoare.
    De exemplu , ce poate raspunde un judecator cu experienta , si fost membru al CSM , la o intrebare de logica ( sociala ) elementara pe care o poate pune orice cetatean onest in legatura cu o ordonanta data noaptea doar ca sa legalizeze hotia unora ziua ?
    In afara propriilor opinii pe care poate alege sau nu sa le exprime , doar ceea ce ii permite autolimitarea sistemului din care face parte , daca doreste sa se limiteze numai la logica lui interna si in acest caz raspunsul „profesional” este de un comic involuntar :

    sam spune:02/02/2017 la 22:27Si totusi, de ce a valabil un OUG daca nu e dovedita situatia de urgenta?Răspunde
    Cristi Danilet spune:14/03/2017 la 11:01Pana la infirmare de catre Parlament sau CCR, justitia e obligata sa aplice o OUG.
    Cristi Danilet – Ordonanța de marți noapte, pe înțelesul tuturor
    http://www.contributors.ro/administratie/justitieordine-publica/ordonan%C8%9Ba-de-mar%C8%9Bi-noapte-pe-in%C8%9Belesul-tuturor/

    Ca sa nu avem nici un dubiu, acest judecatror ne explica imediat si „pe intelesul tuturor” (desi este vorba de o problema de logica morala elementara ) ca legiuitorul hotaraste dupa cum vor muschii lui , si in raspar cu vointa romanilor si istoria lumii civilizate, daca un condamnat penal poate sa fie sau nu ministru . Mai mult decat atat, ne asigura ca daca legea interzice deocamdata unui condamnat penal sa fie ministru, aceasta interdictie nu poate dura toata viata , dar nu ne explica si de ce :

    · Păstrarea interdicției ca o persoană care a fost condamnată penal să fie ministru este la latitudinea legiuitorului, fără a exista o obligație în acest sens (s.n.). Aici fac o observație personală: Legea 90/2001 interzice persoanei condamnate să fie ministru (art 2), după cum prevede că ministrul condamnat își pierde mandatul (art. 8 alin. 2); astfel de prevederi nu există pentru parlamentari, dar ar trebui să existe (s.n.), pentru a crește integritatea în aceste autorități esențiale.
    · Dacă se optează în continuare pentru un nivel crescut de integritate în Guvern, păstrându-se interdicția față de persoanele condamnate, trebuie ținut seama că ea nu poate dura toată viața (s.n.). Ca urmare, legiuitorul este liber să pună un termen maxim pentru această interdicție (modificând formularea actuală din lege). Dacă nu pune un termen (păstrând formularea actuală din lege), atunci în momentul în care se va împlini termenul de reabilitare reglementat deja în Codul penal, acea interdicție nu va mai exista.
    Cristi Danilet – Ordonanța de marți noapte, pe înțelesul tuturor
    http://www.contributors.ro/administratie/justitieordine-publica/ordonan%C8%9Ba-de-mar%C8%9Bi-noapte-pe-in%C8%9Belesul-tuturor/

    Pe scurt, in aceasta viziune cinica asupra vietii sociale, un om condamnat penal poate face parte din Guvern pentru ca in aceasta logica a unei lumi intoarse pe dos condamnatii penalii iau decizii asupra cetatenilor onesti si nu invers !
    In esenta, ne confruntam cu un teribil proces de resetare a valorilor morale . Societatea romaneasca este scindata intre un curent al normalitatii morale traditionale pentru care comportamentele penale sunt inacceptabile social si o puternica tendinta negativa aparuta recent prin care lupta impotriva coruptiei care a scandalizat o tara intrega este sub diverse forme criticata, subminata si ironizata mergand pana acolo unde in virtutea „ drepturilor omului ” (!) unii politicieni si unii juristi considera ca penalii trebuie de fapt aparati, ocrotiti , albiti si promovati social pana la nivelul functiilor de mare raspundere in stat. Si aceasta scindare are loc exact in societatea in care au avut loc cele mai mari demonstratii anticoruptie din istoria recenta a Europei.
    Cel mai recent exemplu este surprinzatorul articol publicat pe platforma Contributors.ro (Claudia Postelnicescu – Populismul anticoruptiehttp://www.contributors.ro/editorial/populismul-anticoruptie/ ) in care un avocat si publicist din noul val vede o contradictie majora intre lupta anticoruptie si asigurarea unei adevarate reforme a sistemului judiciar :

    „ Încep acest text cu o dilemă, importantă în contextul actual din România, dilemă pe care intuiesc că o au mulţi dintre juriştii sau practicienii care au urmărit sau s-au implicat în vreun fel în reforma sistemului judiciar, mai precis în lupta anticorupţie şi implementarea unui set de legi care să asigure domnia legii , adică egalitatea tuturor în faţa legii , transparenţă şi responsabilitatea guvernanţilor.”
    „ Dincolo de cele de mai sus, este absolut tragic ca România să fie model în combaterea corupţiei pentru alte ţări şi, în acelaşi timp, să asistăm la luptele interne şi scandalurile care macină astăzi
    DNA.”

    Argumentele aduse in acest caz oscileaza intre afirmatii gratuite , atacuri la persoana , sofisme si paralogisme :

    „ Nu e trist să compromiţi succesul unei instituţii din pricina unor orgolii nefireşti şi a unei grandomanii ( s,n.) care a dus la confundarea unei instituţii cu o persoană?! Nu este nefiresc să vorbim la nesfârşit despre competiţia dintre tabăra Morar şi tabăra Kovesi?! Ar trebui să ne pese de astfel de nuanţe?! ”
    „…retorica anticorupţie, prevalentă la experţii în domeniu şi la cei care se ocupă efectiv de combaterea corupţiei, a fost preluată nonşalant de oamenii mafiei, toţi victime ale „sistemului”. Toată lumea vorbeşte despre „sistem”, dar nimeni nu ştie exact fiecare la ce sistem se referă, pentru că în România sunt concomitent mai multe sisteme alternative, paralele, expuse, ascunse, vizibile, invizibile, bune sau rele.”

    „ În consecinţă soluţia ar fi să renunţăm la orbire şi partizanate individuale şi să gândim imparţial, obiectiv, instituţional, nu personal, şi să punem, cu adevărat, banda neagră a imparţialităţii pe tot ce înseamnă cu adevărat reforma structurală şi autentică în justiţie, fără tabere „ai noştri sunt mai buni” (Morar vs. Kovesi), să ne renunţăm la populisme dăunătoare (“DNA să vină pe toţi să vă ia”, implicit indiferent ce spune legea/instanţa, mob justice), să renunţăm la fabricarea de eroi şi eroine din profesioniştii şi practicienii dreptului, ci să-i onorăm cu decenţă, fără grandomanii inutile, dacă ne pasă cu adevărat de viitorul nostru. ”
    „ Nu s-a putut discuta –şi încă nu se poate, cu excepţia câtorva jurnalişti mai curajoşi sau mai puţin ortodocşi – despre deficienţele unor dosare de corupţie, despre instrumentarea acestora în spaţiul public (defilări în mass media cu politicieni high profile în cătuşe, ceea ce încalcă demnitatea persoanei şi drepturile omului, cât timp acea persoană nu a fost condamnată definitiv de instanţă). Acest fenomen, pe care eu îl numesc populism anticorupţie, este promovat de oameni de bună credinţă, jurnalişti sau lideri de opinie care, în scopul unei lupte sfinte cu forţele răului, refuză să vadă răul sau minusurile în propria tabăra, ceea ce facilitează drumul cel mai scurt către iad, cum bine ştim din moşi strămoşi. ”
    „Dacă toţi condamnaţii penali au ajuns să dea lecţii de anticorupţie (s.n.) înseamnă că undeva, pe traseul acestor ani, ceva putred şi vicios a existat ( s.n.), iar acum doar iese la suprafaţă (s.n.).”

    Toata aceasta prestidigitatie extrem de abila ofera autorului pretextul ideal de a ataca frontal progresele din justitia romana si in mod special lupta impotriva coruptiei :

    „ Ne putem întreba, pe bună dreptate, cât de superficială a fost şi este reforma sistemului judiciar în România. Ne putem întreba, pe bună dreptate, dacă organizaţiile neguvernamentale implicate în raportările către Comisia Europeană în cadrul MCV erau imparţiale, mai ales dacă aflăm că mulţi oengişti stăteau frumos la cafele cu şefii DNA, laolaltă cu jurnaliştii acreditaţi pe anticorupţie, o mare frăţie a oamenilor de bine, care a decis, împreună, că e mai bine să tacă, ani la rând, decât să expună public partea mai puţin luminoasă a reformei, astfel încât să nu ajungem astăzi la o situaţie de criză totală care beneficiază doar mafiei.”

    Dar si acest obiectiv nu a fost decat unul de etapa. In realitate, acesta nu este decat un mijloc , scopul final – asa cum rezulta din afirmatiile autorului – fiind atacul la baioneta impotriva intregii reforme a sistemului judiciar roman si respingerea modelului de tip european ( care, cum bine se stie, se bazeaza pe statul de drept si democratie ) ceea ce de fapt impinge Romania nu catre Europa , ci catre Rusia lui Putin sau Turcia lui Erdogan :

    „ Pe scurt, populismul anticorupţie, care neagă sau trece sub tăcere probleme instituţionale timp de ani de zile, şi cosmetizează minusurile şi problemele, a funcţionat ca un bumerang care astăzi compromite întreaga reformă din sistemul judiciar şi ridică o serie de întrebări cu privire la modul de a implementa un model de reformă importat (s.n.) sau cerut (s.n.) din exterior (UE), fără schimbările structurale profunde interne ( care ar fi acestea ?! – s.n.) , care să transforme din interior sistemul judiciar, …”

    Cu alte cuvinte, si in logica unor reprezentanti ai noilor generatii de juristi , atat a mai ramas valid din lupta anticoruptie . Problema este ca in acest caz sunt ignorate atat reactia societatii respectiv cele mai mari demonstratii din Romania de la Revolutia din1989 despre care a relatat presa internationala ( http://www.mediafax.ro/externe/presa-internationala-a-relatat-despre-cele-mai-mari-proteste-din-romania-de-la-revolutia-din-1989-16150590 ) , sustinerea europeana si internationala (http://www.mediafax.ro/politic/hoyt-yee-romania-a-devenit-un-model-al-luptei-anticoruptie-in-regiune-14896847 ) , normele statului de drept si in ultima instanta logica morala si logica normalitatii sociale.
    In ultima instanta, daca tot vorbim despre opinii , atitudini si libertatea cuvantului , acest gen de atitudini submineaza increderea cetatenilor in actul de justitie si in justitie , dar nu numai atat pentru ca vorbim aici de fapt de o subversiune ideologica si morala .
    Cum recunostea o alta reprezentanta a noii generatii de juristi ceea ce stiu de fapt toti cetatenii , justitia de dupa 1989 a pornit „de foarte departe” . Ori daca a esuat pe rand si in mod lamentabil in Procesul Comunismului ( inexistent), Procesul Revolutiei ( bate pasul pe loc de 27 de ani !!!) , Mineriada din 1990 ( idem ) , devalizarile si delapidarile gigantice din 1990 si pana acum ( idem ) , exact atunci cand ajunge la sediul materiei ( ascensiunea sociala a condamnatilor penal si metamorfoza statului de drept in contrariul sau ), in mod straniu justitia este subminata si placata in mod foarte abil exact de catre cei care ar avea toate motivele sa o sustina din punct de vedere profesional si moral si exact dupa vechea axioma ” Ce vreţi, suntem aici la porţile Orientului, unde totul se înfăţişează mai puţin grav…”.
    In sfarsit, dincolo ce acest caz punctual – si aici aparte cu adevarat anxietatea sociala- poate ca in domeniul justitiei este pe cale sa se intample ceea ce s-a intamplat in aproape toate profesiile liberale de la noi care de fapt nu au devenit liberale in sens european*) si in care constiinta profesionala este pe cale sa se rupa de constiinta morala ( cel mai recent exemplu este circul din domeniul psihologic ) si in care constiinta profesionala este pe cale sa se rupa de constiinta morala.
    Nu ne ramane decat sa speram ca nu va fi si cazul justitiei.

    Note

    *) Inca de acum 11 ani vigilenta societatii erau anesteziata cu un proiect de lege de tip european privind profesiile liberale ( respectiv spargerea castelor profesionale ), dar care nici in 2017 nu a ajuns pe masa Parlamentului :

    Razvan Mihai Vintilescu – Parlamentul pregateste spargerea castelor
    http://www.9am.ro/stiri-revista-presei/2006-10-19/parlamentul-pregateste-spargerea-castelor.html

    • Sergiu Simion – Scrieti mult si prost, animat de dorinta de a ma ataca cu orice pret, pe oriunde scriu. Eu stiu ca v-am ignorat emailurile nesolicitate, dar acceptati ca sunteti obositor si nu aveti niciodata nimic de spus in mod consistent.
      Referitor la pseudo-argumentele dvs: Orice om de buna credinta -ceea ce nu este cazul dvs. – isi da seama ca nu atac absolut deloc „progresele din justitia romana si in mod special lupta impotriva coruptiei”, dimpotriva, le remarc si semnalez de ce astazi suntem intr-un impas nedorit. Pricepe cine poate. Succes!

      • stimata doamna, cu tot respectul, nu vad nimic deplasat in comentariul d lui Sergiu Simion, dimpotriva, un text pertinent si inteligent. justitiari sint si oprea, nastase, eba, udrea, vanghelie si multi altii, ba chiar si cu doctorate in drept. vreti o parere sincera ? romania este azi unde este pentru ca justitia n a functionat. si asta din doua motive : gibonii comunistoizi sint si azi in functii, iar apoi, odraslele lor analfabete (cu diplome cumparate de la spiru haretii romanesti sau omologii lor vestici) domina sistemul judiciar. incompetenta, nepotismul, hotia si slugarnicia romaniei de azi sint tipice statelor (de nedrept nu de drept) esuate africane si sud americane

        • Pe aanga asta si empatia populatiei pentru infractorii de succes, descurcareti – luati pentru exemplificare numarul infractorilor condamnati care au fost alesi democratic desi se stia ca sunt in puscarie sau in arest, sau in cercetare. S-a ajuns sa se depuna juramantul de catre un primar DIN PUSCARIE.
          Presupun ca juramantul contine ceva cuvinte si referitor la „sa respect legile tarii”.
          In acest timp intelectuali subtiri incearca sa ne convinga ca acesti infractori sunt tratati prea dur, (nefiind vorba despre tratamentul fizic dur, deci pe o linie pe care ei au antrenament, altfel n-ar fi atat de lipsiti de scrupule).
          Cum ar putea o justitie flasca sa intimideze, totusi? Sau Justitia nu are si un astfel de rol?
          Mi-aduc aminte ca am fost contrariat prin ’90 in primele infatisari ale marilor fosti din pcr: dinca, postelnicu, bobu, si altii ca ei (nici nu au fost prea multi, judecati) pentru incrancenarea cu care se agatau si utilizau orice „chichita” legala ca sa anuleze sau macar sa amane judecarea faptelor de care erau acuzati. Ei se prevalau de drepturi si proceduri pentru care atunci cand fusesera la putere, nici nu se punea problema.
          Probabil ca asa ceva este de-a dreptul ne-etic, dar ma gandeam ca ar fi fost suficient de just pentru ei sa fie judecati dupa legile si cutumele cu care ei i-au judecat pe altii. Asta le-ar fi fost pe inteles si ar fi avut, probabil efect pe termen lung, ca sa nu le mai dea posibilitatea sa revina la putere…
          Si iata, ne lamentam ca, intr-un razboi cu un dusman feroce, care nu are principii si morala, gata sa loveasca orice slabiciune, tratamentul este prea dur, traumatizant pentru dusman.
          Mai vedeti si aci, mult mai bine argumentat: http://www.dw.com/ro/poporul-%C5%9Fi-ura-pe-puterea-lui/a-39550298

      • Sergiu Simion – Scrieti mult si prost (1), animat de dorinta de a ma ataca cu orice pret, pe oriunde scriu (2). Eu stiu ca v-am ignorat emailurile nesolicitate( 3) , dar acceptati ca sunteti obositor si nu aveti niciodata nimic de spus in mod consistent(4).
        Referitor la pseudo-argumentele dvs: Orice om de buna credinta -ceea ce nu este cazul dvs (5). – isi da seama ca nu atac absolut deloc “progresele din justitia romana si in mod special lupta impotriva coruptiei”(6), dimpotriva, le remarc si semnalez de ce astazi suntem intr-un impas nedorit(7). Pricepe cine poate (8). Succes!

        Multumesc. Acum putem sa ne si relaxam putin in spatiul public (unde cititorii nu uita si nu iarta …) pentru ca exista si o memorie a spatiului public, exista si o memorie a Internetului.

        In primul rand discutia nu era despre persoana mea sau despre persoana dvs :) , ci despre o tema foarte importanta pentru societatea romaneasca.
        In al doilea rand va lipsesc total argumentele ( ori exact asa ceva asteapta cititorii de la dvs , nu „evaluari „gratuite asupra persoanei mele :) ) , deci reactia dvs nu va avantajeaza fiind doar una de ordin emotional .
        In sfarsit, in calitate de absolvent de drept aveti si dreptul si posibilitatea sa va calificati singura alegatiile (1)(2)(3)(4)(5) care in lipsa argumentelor va descalifica discursul (cititorii acestei platforme cu un profil aparte sunt foarte atenti la idei , argumente, fapte si dovezi , nu la „argumentum, ad hominem”).
        Oricum ar fi, si indiferent de dorintele noastre, cititorii vor asculta doar de propriile lor perceptii si judecati asupra a ceea ce citesc si acesta este si va ramane dreptul lor suveran.
        In ceea ce priveste alegatiile (6),(7) nu mai este nevoie de comentarii, inaintea mea au fost suficienti comentatori ca sa mai comentez si eu, dar cand este vorba de argumente valide orice opinie civilizataq este binevenita pe acest forum

        N.B. Daca ati fi citit cu atentie, ati fi observat ca nu m-am referit nici o clipa la persoana dvs, doar v-am citat in mod exact afirmatiile facute . Pe de alta parte , oricine poate afirma orice despre orice persoana doar atunci cand stie ca nu pateste nimic orice afirmatie ar face. In schimb, cetatenii obisnuiti raspund pentru orice afirmatie pe care o fac in nume propriu. In ceea ce ma priveste ( si am spus-o de mai multe ori pe acest forum ) ma intereseaza doar ideile si faptele sociale, nu persoanele, si consider ca orice „argumentum ad-hominem” si atac la persoana inchide comunicarea – ceea ce inseamna ca urmareste de fapt alt scop- motiv pentru care am facut si o grila in care acesta poate fi incadrat (https://sergiusimion.blogspot.ro/2013/10/mic-tratat-despre-teoria-si-practica.html). In ceea ce ma priveste, nu scriu mail-uri nesolicitate si corespondez doar cu persoanele care din proprie intitiativa mi-au oferit mail-ul lor privat si care eventual merita acest lucru . Numai bine ,

    • ” O asemenea manifestare a acestei tendinte de resetare a valorilor morale si de albire a comportamentelor penale la varful piramidei sociale ( cum sublinia presedintele Romaniei, un cetatean obisnuit nu se poate angaja nici ca portar daca are cazier penal ! ) vine exact de acolo de unde nu ne asteptam respectiv din partea unor reprezentanti ai societatii civile.
      Expertul in lupta anticoruptie si reforma Laura Stefan ( http://www.contributors.ro/author/laura-stefan/?bio ) se margineste sa constate ca potrivit CCR sintagma :

      „nu au suferit condamnări penale“ încetează să mai constituie o interdicţie la do­bân­direa calităţii de membru al guvernului în ceea ce priveşte persoanele care cad sub incidenţa / sunt beneficiare ale unei legi de dezincriminare sau de amnistie sau care au fost reabilitate printr-o ho­tă­râre judecătoreasă definitivă. Orice altă interpretare (…) ar fi contrară literei şi spiritului Constituţiei ” si subliniaza ca aceasta pozitie este sustinuta de mai multe organizatiii neguvernamentale – EFOR, GDS, CRPE, FH Romania, Funky Citizens și So­cietatea Timișoara exemplificand cu situatia reabilitarii , intr-un amicus curiae.”

      Laura Stefan – Din nou despre abuzul în serviciu și efectele condamnărilor penale
      http://revista22online.ro/70263988/din-nou-despre-abuzul-n-serviciu-i-efectele-condamnrilor-penale.html

      Cu scuzele de rigoare , fac aceasta adaugire tardiv deoarece abia acum am citit articolul doamnei Laura Stefan.

  11. Nerespectarea drepturilor omului de catre DNA este o greseala. S-o pedepsim pastrand proportiile cu condamnarile din lupta anticoruptie: 5 minute sa le fie rusine si sa fie lasati sa-si faca treaba mai departe.

  12. Va rog sa ma scuzati, dar nu ar fi mai simplu ca persoanele care au fost condamnate pentru coruptie, tradare, tradarea interesului national, crima, evaziune fiscala, furt, trafic de influenta si alte delicte asemanatoare sa le fie INTERZIS PE VIATA accesul la ORICE FUNCTIE PUBLICA?
    Alb sau negru, nu griuri si cenusiuri.
    Mai mult, tot pe viata sa le fie interzis dreptul la ocuparea oricarui post din institutiile statului sau locale (bugetar). Isi vor gasi de lucru pe masura talentului, nu va faceti griji.
    Pensia, pensia speciala si alte asemenea drepturi acumulate pe perioada cat au fost bugetari anulata si suma astfel constituita confiscata.
    Pedepsele sa fie toate cu executare, fara suspendare si integral.

    Daca de la noi se asteapta cinste si corectitudine, acelasi lucru asteptam si noi.

    Sa terminam cu balcanismele si ciorovaiala si sa muncim ca avem de (re)construit o tara.

    S’auzim de bine!

    Citizen K.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Claudia Postelnicescu
Claudia Postelnicescu
Avocată, publicistă. Absolventă a Facultății de Drept, Universitatea București, cu un master în relații internaționale la Facultatea de Științe Politice, Universitatea din București și un master în studii europene și globalizare la Universitatea din Birmingham, UK. Activează ca avocat independent, specializat în litigii de drept privat, consultanta si drept european/drepturile omului (www.cpacj.ro). Doctorand al Universitatii din Tübingen, Institutul de Stiinte Politice, pe tema constructiei identitatii Uniunii Europene. A colaborat de-a lungul timpului cu Observator Cultural, România Liberă, Vivid, Money Channel, La Punkt.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro