miercuri, ianuarie 27, 2021

Populismul conspiraţionist, ruperea relației de încredere popor-tehnocrație și criza democrației liberale. Trei scenarii pentru guvernările viitoare

Despre criza democrației liberale se vorbește deja de mai mulți ani, nemaifiind o noutate. Ne referim aici doar la spațiul occidental, unde liberalismul a funcționat și a dat rezultate istorice extraordinare, nu la Orientul ruso-chinez scufundat dintotdeauna în bezna autoritarismului și în lipsa libertăților individuale, unde întâlnirea cu modernitatea culturală și valorile liberale a eșuat lamentabil iar discuția despre calitatea guvernământului și respectul pentru drepturile cetățenilor nici nu are rost.

În Vest, lucrurile au mers însă după 9/11 tot mai rău (iată, sunt 20 de ani de declin al democrației liberale), culminând cu insurecția de la Washington de pe 6 ianuarie 2021 și atacul „patrioților” asupra Congresului, „motivate” de ideea de a-și „lua țara înapoi”, după ce un populist iresponsabil le-a vândut teza aberantă că „alegerile au fost furate” de democrați cu ajutorul Sistemului tehnocrat corupt.

Pentru a înțelege ce s-a întâmplat și cum s-a ajuns aici, să identificăm mai întâi cele cinci puteri active la nivelul oricărei societăți, mai influente sau mai discrete, de la caz la caz, din a căror combinare/alianță – de obicei câte două sau trei – se naște vectorul dominant pentru orice regim politic:

  1. Poporul (populația), cu puterea voinței populare. Uneori, în societăţile autoritare sau în democraţiile iliberale, voinţa populară este acaparată şi confiscată de un lider autocrat sau de o nomenclatură politică totalitară, în spatele cărora nu se mai vede nimic (aşa-zisele „democraţii populare”), în timp ce în democraţiile liberale voinţa politică a poporului este reflectată şi împărţită în pluralismul politic competitiv din parlamente (rezultând o clasă politică mai mult sau mai puţin reprezentativă pentru voinţa democratică). Tot în această categorie intră şi societatea civilă, prin formele ei de organizare şi asociere non-guvernamentală (ONG-urile), care susţin diferite cauze civice şi caută să influenţeze de jos în sus procesul de elaborare, adoptare sau revizuire a diferitelor politici publice sectoriale;
  2. Tehnocrația (segmentul profesionist înalt educat, intelectualii, oamenii de știință și comunitatea academică, experții și funcționarii superiori), cu puterea cunoașterii/expertizei, este aflată de obicei în poziţii influente în cadrul sistemului sau exprimând opinii care contează, chiar dacă nu este angajată direct în exercitarea funcţiilor politice, nefiind legitimată prin votul cetăţenilor, ci prin expertiza de care dispune. Tehnocraţia a devenit din ce în ce mai importantă în ultimele decenii în democraţiile liberale, fiind uneori acuzată că domină indirect procesul politic decizional şi devenind în ultimii ani ţinta atacurilor populismului iliberal negaţionist şi conspiraţionist de extremă dreapta;
  3. Finanțele (segmentul corporatist sau „marea finanță”), cu puterea capitalului, alcătuite din companiile mari din sectorul bancar, piaţa de capital şi asigurări, industrie, energie şi comunicaţii, comerţ şi servicii, care au o pondere substanţială în realizarea PIB şi angajarea forţei de muncă, companii care sunt formal separate de procesul politic decizional, preferând să acţioneze prin lobby la nivelul decidenţilor politici, pentru a-şi vedea interesele reflectate în politici publice. Şi acest segment – corporatismul – este uneori ţinta atacurilor din zona populismului iliberal. Dacă populiştii de dreapta, naţionalişti, atacă de regulă tehnocraţia, populiştii de stânga au ca duşman imaginar „multinaţionalele”, pe care le văd ca mama tuturor „relelor globalizării neoliberale şi capitalismului veros”;
  4. Instituțiile înarmate și militarizate (armata, poliția, serviciile secrete, jandarmeria etc.) cu puterea de supraveghere și coercitivă pe care o au asupra societății. Pe scurt, puterea militară. Cu excepţia regimurilor explicit militare, în celelalte forme de guvernare constituţională instituţiile de forţă au, de fapt, cel mai redus nivel de participare la procesul politic decizional din toate cele cinci şi aşa este normal să fie. Cu cât într-o ţară tradiţia democratică este mai avansată, cu atât influenţa politică internă a instituţiilor militarizate şi serviciilor secrete este mai redusă şi invers – o putere militară accentuată, prezentă în deciziile statului, este semnul unor societăţi înapoiate, la fel ca în cazul influenţei Bisericii.
  5. Biserica, a cincea forţă, bazată în mod evident pe puterea credinţei religioase şi a tradiţiei. Modernitatea şi secularizarea au adus în spaţiul occidental o diminuare masivă a influenţei bisericii în treburile statului, dar această influenţă nu a dispărut complet iar în unele ţări este chiar în creştere. În afara spaţiului occidental, în culturile conservatoare orientale, în care separarea statului de biserică nu s-a realizat sau nu a fost atât de clară, clerul continuă să aibă o influenţă politică. Islamul politic este chiar o realitate de netăgăduit. Turcia este un exemplu interesant, în care regimul Erdoğan a făcut trecerea de la coaliţia armată-tehnocraţie la o islamizare politică bazată pe formula voinţă populară-religie, consfinţită prin votul repetat al unei majorităţi.     

Acum câteva decenii, am fi menţionat probabil şi o a şasea forţă în societate, sindicatele şi asociaţiile profesionale, cu puterea presiunii sociale, dimensiunea şi influenţa acestora scăzând însă considerabil în noua formă de economie care a ajustat capitalismul tradiţional, odată cu declinul/dispariţia clasei muncitoare industriale, scăderea ponderii întreprinderilor de stat în economie şi cooptarea elitelor profesionale la nivelul tehnocraţiei. Mari acţiuni sociale precum cele ale sindicatului IG Metall din Germania (care ajunsese la 2,6 milioane de membri în anii 70) sau greva minerilor britanici de la începutul anilor 80 sunt astăzi o amintire. Rareori, sindicatele îşi mai fac simţită prezenţa prin greve sau proteste, care nu mai ating însă forme dramatice şi nu durează mult, din vreme ce statul poate face tot mai puţin pentru a influenţa veniturile angajaţilor, cu excepţia bugetarilor.

Rămân aşadar semnificative şi de luat în seamă în societăţile actuale puterea voinţei populare, puterea cunoaşterii (expertizei), puterea capitalului, puterea militară şi puterea religioasă, care compun spectrul tipurilor de acţiune posibilă, în „reţete” specifice fiecărui regim.  

Orice regim politic cu o anumită stabilitate istorică rezultă dintr-un vector care combină cel puțin două dintre forțele de mai sus. Rareori în istorie s-au observat regimuri unilaterale, în care una din cele cinci forțe să preia integral puterea și să o exercite singură vreme îndelungată.

Chiar și în dictaturile militare, unde generalii par să aibă în mână o putere discreționară nelimitată, armata și-a atras în coaliția pe care se sprijinea regimul fie tehnocrația (unele regimuri din Orientul Mijlociu, Asia sau Africa), fie finanțele (regimul lui Augusto Pinochet în Chile, în anii 80), fie atât segmentul corporatist cât şi tehnocraţia (ultimul deceniu al regimului Franco, în Spania anilor 65-75). Uneori, ca în Turcia lui Kemal Atatürk, liderul populist de sorginte revoluționară a atras armata ca parte a coaliției regimului, pentru stabilizarea sistemului politic, şi apoi tehnocraţia. Dar Occidentul postbelic a avut o cu totul altă coaliție, ca bază a democrațiilor liberale.

Democrațiile liberale s-au bazat în esență pe alianța rațională dintre popor și tehnocrație, pentru a promova un regim politic care încorporează deopotrivă voința populară exprimată prin vot liber, în condiții de pluralism politic real, dar și meritocrația, reflectată în numirea în funcții de conducere a oamenilor competenți. Finanţele, armata şi biserica sunt parte a economiei şi societăţii dar nu se află în mod formal la conducerea statului. Modelul a funcționat cu succes aproximativ 100 de ani, în ceea ce am putea numi secolul liberal american (XX) și încă reprezintă osatura regimurilor democratice occidentale. Așa cum vom vedea, această coaliție popor-tehnocrație este în prezent în criză, în principal din cauza populismului, și odată cu ea se clatină fundamentul de încredere al democrațiilor liberale.

Oricâte teorii conspiraționiste ar circula pe piață, legate de „Marea Finanță”, în realitate corporațiile nu au jucat un rol politic director și s-au mulțumit să aibă relații profitabile, punctuale (uneori trecând de limitele legii, adică prin corupţie), cu guvernele liberale tehnocrate, atâta timp cât au considerat că interesele fundamentale le sunt satisfăcute de regimurile capitaliste democratice și atâta timp cât nu a existat interesul ca ele să impună o schimbare de viziune politică sau ideologică.

La fel, armata a acceptat controlul civil democratic și nu a participat în mod substanțial la jocurile politice, mulţumindu-se cu o finanţare bugetară decentă şi un statut social onorabil, având (ca și sectorul economic privat) doar influențe secundare și ocazionale asupra politicului.

Biserica părea şi ea că şi-a ocupat definitiv un loc separat şi ceva mai retras în cadrul regimului, fără să mai emită pretenţia de a se aşeza la masa puterii politice. Pe măsură ce ne deplasăm de la Vest la Est, influenţa acestor trei puteri nedemocratice este însă din ce în ce mai mare (finanţele, instituţiile de forţă şi biserica), în timp ce voinţa democratică a poporului şi puterea tehnocraţiei se reduc.

În ultimii aproximativ 20 de ani, coaliţia pe care s-au întemeiat democraţiile liberale a slăbit, fiind tot mai contestată. 

Ceva pare că s-a rupt în relația de încredere dintre popor și tehnocrație, odată cu ascensiunea populismului și polarizarea/radicalizarea ideologică dramatică. Scăderea calităţii mediului informaţional, deteriorarea educaţiei şi extinderea reţelelor sociale în care au proliferat dezinformarea şi manipularea au lovit puternic credibilitatea tehnocraţiei.

Dacă este totuşi să identificăm şi o vină a tehnocraţiei, probabil că am menţiona cazurile de corupţie care i-au zguduit imaginea (de la magistraţi la funcţionari publici şi de la medici la profesori), de impostură profesională (plagiate, concursuri trucate, nepotism), oportunism politic (susţinerea pe care unii intelectuali au acordat-o unor oameni politici care au căzut ulterior în dizgraţie) şi nu în ultimul rând menţionând supraevaluarea şi multiplicarea exagerată a tipurilor de aşa-zisă „expertiză profesională” spre zone puţin sustenabile ştiinţific: tot felul de traineri de dezvoltare personală şi motivaţională, manageri inventaţi, agenţi şi consilieri în nimic, secretare ajunse experte în programe publice bine plătite, practic oameni fără studii deosebite, fără meserii şi cariere credibile, care au reuşit să pătrundă în cercurile tehnocraţiei, să fie angajaţi cu contracte generoase şi să slăbească imaginea tehnocraţiei. În mod cert, tehnocraţia de astăzi nu mai este doar o lume a savanţilor, ci o pătură socială hiperdezvoltată şi uneori profitoare, care include bineînţeles un nucleu de oameni integri, foarte bine pregătiţi, pe lângă care s-au asociat oportuniştii noului model economico-social.

Exagerându-i slăbiciunile inerente, populismul iliberal conspiraţionist a dat atacul asupra tehnocraţiei, contestând tot, de la carierele şi operele impecabile ale unor profesionişti şi intelectuali străluciţi până la adevăruri ştiinţifice consacrate, punând totul în oala corupţiei şi minciunii. Prin multiplicarea tumorală a populismului, în care reţelele sociale au avut un rol de prim nivel, „poporul” a început să pună la îndoială alianţa sa cu tehnocraţia şi implicit democraţia liberală meritocratică. Tom Nichols explică acest fenomen, pe larg, în cartea sa Sârşitul competenţei: discreditarea experţilor şi campania împotriva cunoaşterii tradiţionale (The Death of Expertise, 2017).

Ce ar putea urma în ceea ce priveşte natura regimurilor care vor asigura guvernările din deceniile viitoare?

Cel puţin trei scenarii se pot contura la orizontul generaţiei care vine după noi:

Scenariul 1: însănătoşirea democraţiei liberale, prin retragerea treptată a populismului şi refacerea legăturii de încredere între popor (puterea voinţei populare) şi tehnocraţie (puterea cunoaşterii sau a expertizei profesionale), într-o coaliţie demo-meritocratică. Mult din ceea ce reprezintă şansele acestui scenariu optimist va depinde de succesul mandatului administraţiei Biden în SUA şi de refacerea relaţiilor transatlantice, pe care se va fudamenta – sau nu – conceptul Occidentului liberal şi meritocratic în secolul XXI. Din păcate, vârsta preşedintelui Biden dă puţine şanse pentru două mandate iar reluarea clivajelor ideologice şi a tensiunilor între extreme, peste doar patru ani, ar putea obstrucţiona acest început de însănătoşire. Nu neg posibilitatea ca un viitor preşedinte republican centrist, peste patru sau opt ani, să reia teza reparării şi salvării democraţiei liberale, pe care acum doar democraţii par să o mai sprijine;

Scenariul 2: asocierea politică popor – biserică (insist asupra termenului „politică”, altminteri nimic de comentat), o formulă de regim care ar însemna triumful unui populism religios şi (probabil) naţionalist, revenirea Bisericii în treburile statului, hărţuirea şi umilirea tehnocraţilor, umbrirea rolului ştiinţei şi educaţiei ştiinţifice în detrimentul unui tradiţionalism retrograd, bigotism, închiderea societăţilor şi apariţia unor vechi resentimente etnice, naţionaliste, rasiale şi inter-religioase sau inter-confesionale, scăderea continuă a competenţei guvernanţilor;

Scenariul 3: alianţa armată-tehnocraţie, în care pentru a evita revenirea la societăţi şi state religioase, armata devine un jucător politic garant al regimului şi repune tehnocraţia în drepturi (ştiinţa, cercetarea, universitatea, şcoala, medicina etc.), asigurând o modernizare autoritară, formulă care prezintă bineînţeles dezavantajul uriaş al limitării drepturilor şi libertăţilor individuale, al impunerii adevărurilor regimului (ştiinţifice şi neştiinţifice), al limitării ceva mai drastice a libertăţii de exprimare, al unui stat de tip poliţienesc. Acestei coaliţii i s-ar putea adăuga eventual şi mediul corporatist, dacă puterea militară ar decide să menţină regulile economiei de piaţă şi să respecte proprietatea privată.

Acestea sunt marile scenarii ale configurării regimurilor politice viitoare. Alte forţe şi alte combinaţii nu vedem în acest moment ca posibile sau compatibile. Poporul (voinţa populară) ar fi prezent în două din cele trei, tehnocraţia tot în două variante, iar biserica, puterea militară şi corporatismul în câte o versiune, în coaliţie cu alte puteri ale societăţii. Sigur, cineva poate spune că niciun scenariu nu este perfect, dar ca autor îmi rezerv dreptul de a susţine că, de departe, primul scenariu, cel al democraţiei liberale, cu toate imperfecţiunile pe care le are (unele corectabile, altele nu) rămâne cel mai fericit pentru continuarea traiectoriei de pace, dezvoltare, deschidere, globalizare, progres şi valori liberale.   

Distribuie acest articol

54 COMENTARII

  1. Viitorul este reprezentat , in acceptiunea mea ,de globalizarea economico – tehnologica ,concomitent cu libera alegere , atasata apartenetei statale, la ofertele politice denumite democratie , iliberalism sau dictatura . Deja , Uniunea Europeana propune un plan Marshall impreuna cu participarea USA si a altor doritori de democratie . Biserica si alte forme de asociere religioasa ar trebui sa ramana in afara politicii .

    • Dezbaterile ca cea de față sunt bine venite, necesare și utile. Soluțile se găsesc în dezbateri publice libere (Habermas, RFG) în societatea civică. Încercare și eroare. Citoyeni da, tehnocrați nu.
      Mai dificil e cu denumiri, notiuni și concepte nebuloase cum ar fi „tehnocrații”. Cine e membru în Parlamentul, Guvernul românesc sau în statele „naționale” partenere UE din est. Sunt „membri de partid”, cadre din institiții publice, deci „budgetari” (porfesori). Nu prea sunt cetățeni din sectorul privat, în special antreprenori care au deja experință proprie în relația intreprinderea privată (competență, responsabilitate, competitivitate) cu sectorul public, instituțile publice, serviciile publice și „statul” (Parlament, Guvern, legi, reglementări).
      Folosind limba maternă din gradiniță până la bacalaureat și mai de loc „indicațiile prețioase de la București”, cunoscând mai mult documentația, literatura și cultura în limba maternă folosesc prilejul de a scrie aici câte ceva în primul rând pentru tinerii de azi din țară. Nu mă intereseaza „politica” ca atare. Mai deloc cea dâmbovițeană sau un „post de budgetar la București” (nici măcar ca inginer stagiar înainte de 19819) cum bănuiesc că e la autorul de față și încă la câțiva aici pe contributors. Matermatica, fizica, medicina, chimia, biologia etc le văd ca un patrimoniu universal. Nu e ceva creat exclusiv „național”. Arta, pictura, sculptura, muzica depind mai puțin de limba „națională”, sunt în ochii mei mai mult ceva care se dezvoltă pe parcursul timpului ca ceva universal (alfabetul de la Fenicieni e preluat de Grecii antici).
      Dezbateri cu un vocabular din est, mai apropiat de „broșurile tovarăsilor de origine sănătoasă” din era stalinismul lui G.G Dej sau naționalcomunismul ceaușist nu cred că e ceva ce mai poate atrage interesul tinerilor de azi din țară. Hârtia, cărțile din biblioteci oricum nu e ceva practic ( deseori e ceva învechit, inovatiile sunt în capul, în mintea oamenilor de pe stradă) pentru tinerii de azi din țară care au acces cu un clic la patrimoniul universal în știință, artă, tehnologie, cultură, filozofie, teorii economice, teorii politice, muzică, literatură, film etc.
      Aici mă refer la „societatea civică” și „spiritul civic” dezlănțuit la eliberarea din naționalcomunismul ceaușist 1989. Societatea civică e izvorul și sursa pe care se bazează „statul”. Guvernul, statul nu poate crea cu puterea legii (paradoxonul Böckenförde, fost judecător creștin-democrat romano- catolic la Bundesverfassungsricht Karlsruhe RFG) cea ce vrea să apere: libertatea, egalitatea, fraternitatea (Revoluția franceză 1779, drepturile omului), „pursuit of hapiness” (Constituția SUA 1776) și „demnitatea intangibilă a omului” (Die Würde des Menschen ist unantastbar, e scirs în Grundgesetz german RFG din 1949).
      Mă refer la aceste concepte și texte cunoscute de mult timp în vest, în occident care se bazează pe instituții puternice, instituții care contribuie la separarea puterilor. Azi se vede ce înseamnă separarea puterilor în moment ce D. Trump ezită să predea onest puterea Președintelui „elect” Joe Biden. Institutile americane funcționează, sunt puternice și garantează trecerea puterii de la un Președinte Republican la un Președinte Democrat.
      Democrația occidentală e cu totul altceva decât formulările speculative artificiale ale autorului:
      -tehnocrați (cine e?)
      -poporul (neam, etnie sau mai bine „cetățeni, citoyeni”?)
      -biserica (Franța și SUA cunsoc numai separarea între stat și biserică), armata etc
      și construcția abstractă speculativă a autorului. Cred că această prezentare a autorului nu are nici o legătură cu democrațiile occidentale. Ca speculație geopolitică dâmbovițeană se poate cârpi așa ceva. E prea nebulos?

      („Der freiheitliche, säkularisierte Staat lebt von Voraussetzungen, die er selbst nicht garantieren kann. Das ist das große Wagnis, das er, um der Freiheit willen, eingegangen ist. Als freiheitlicher Staat kann er einerseits nur bestehen, wenn sich die Freiheit, die er seinen Bürgern gewährt, von innen her, aus der moralischen Substanz des einzelnen und der Homogenität der Gesellschaft, reguliert. Anderseits kann er diese inneren Regulierungskräfte nicht von sich aus, das heißt mit den Mitteln des Rechtszwanges und autoritativen Gebots zu garantieren suchen, ohne seine Freiheitlichkeit aufzugeben und – auf säkularisierter Ebene – in jenen Totalitätsanspruch zurückzufallen, aus dem er in den konfessionellen Bürgerkriegen herausgeführt hat.“).

      Paradoxonul Böckenförde. Statul poate exista numai dacă libertatea pe care o oferă cetățenilor se reglementează din interiorul societății civice, din substanța morală și etică a locuitorilor.

  2. Eu câtreodată mă întreb dacă nu cumva există autori de limbă română ce trăiesc intr-o altă dimensiune, intr-un univers foarte asemănător cu al nostru dar in care Puterea este distribuită altfel. In universul lor tehnocrații nu conduc nimic (e ciudat că se numesc tot tehno-crați ca și in lumea noastră), doar acumulează și răspândesc știință, își dau cu părerea in consilii pur consultative, mai semnează câteo hârtie ca birocrat și inventează vaccinuri:
    ” Tehnocrația (segmentul profesionist înalt educat, intelectualii, oamenii de știință și comunitatea academică, experții și funcționarii superiori), cu puterea cunoașterii/expertizei, este aflată de obicei în poziţii influente în cadrul sistemului sau exprimând opinii care contează, chiar dacă nu este angajată direct în exercitarea funcţiilor politice, nefiind legitimată prin votul cetăţenilor, ci prin expertiza de care dispune. ”

    In lumea noastră insă tehnocrații au ajuns miniștri, Comisari, șefi de guverne, controlează Uniunea Europeană, impun politici statelor membre, domină justiția (compusă majoritar tot din tehnocrați), stabilesc politicile in materie de finanțe (toate băncile centrale sunt populate cu tehnocrați in frunte cu BCE), hotărăsc politicile de sănătate (au ajuns majoritari și aici, inlocuind medicii și cercetătorii profesioniști cu manageri sănătoriști) etc. In lumea noastră nu mai poți distinge bobul tehnocrat (cu program politic propriu dar obscur) in silozul gigantic de politicieni (cu program politic public dar amalgamat până la contopire) și birocrați. Iar dacă încerci să faci asta pasămite ești un conspiraționist. Cică trădezi alianța (probabil semnată in Universul celălalt) dintre Popor și Tehnocrație.

    • din cele scrise, deduc faptul ca esti dintre cei care sustin una din variantele dl Naumescu, si anume alianta popor-biserica. Presuspun ca sustii valorile familiei, foarte frumos, insa poti sa iti adio de la libertatea de azi! Unii vor regreta vremurile actuale.

      • „din cele scrise, deduc”
        senzațional. unde vă țineți aparatul deductiv, in ghioc, pe noptieră lângă oglinjoara fermecată? nu de alta, dar vreau să vi-l răpesc ca să aflu și eu la ce oră vine omul verde cu colindul.

    • @euNuke
      Dom’le, in opinea matale, pe cine ai dori sa alegem la guvernare? Un dulgher sau un pingilica, sub pretextul ca e mai aproape de bobor? (sau un sofer de vapor?). Sau cine ar trebui sa faca parte din Comisia UE? Traim in „meritocratie” si spre deosebire de fermieri, tinichigii, ferar-betonisti,i gazetari. etc, tehnocratii au ceva expertiza in administratie publica (in final, ei tot din popor fac parte, sau nu?). Evident, ma refer la tehnocratia din vestul UE, sau ma rog, din SUA – unde intradevar domneste meritocratia. Am inteles ca in Romanika (inca) mai domneste nepotismul si mediocratia (este adevarat?) https://www.youtube.com/watch?v=cpVMxJwUe0U

      • Evident că și io, ca și dumneavoastră bănuiesc, îmi doresc in politică oameni cu studii superioare, cu ceva calificări și experiență in economie/finanțe/administrație/drept. Numai că io pretind ca ăia de vârf măcar să fie și 1) aleși, 2) responsabili politic (adică fie zburați din funcție de cetățeni/justiție, prin vot, dacă se afundă in erori și/sau corupție), 3) transparenți in ceea ce privește doctrina politică ce îi animă. Vedeți dumneavoastră, punctul 3 io-l găsesc tare important, că nu pot crede in existența inorogului apolitic, care nu are nimic in cap, in omul fără atribuții mentale incapabil să se conecteze la vreuna din liniile de gândire ale societății. Deci Unu (una bucată tehnocrat autoluminat) care se pretinde deasupra politicii și a poporului îl consider a fi tare periculos pentru societate din simplu motiv că avem in față un mic dumnezeu închipuit, unul care privește politica și democrația ca fiind aspecte frivole ale existenței, slăbiciuni umane pe care zei le servesc la micul ca divertisment. Deci, Unul d-ăsta poate face prăpăd in lume, că nu e ținut de nimic in frâu, nici de confrați (nu are), nici de principii (nu are), nici de popor (nici d-ăsta nu are, mai ales in aparatul Comisiei). Și nici măcar de experiența proprie – care îi demonstrează că orice poate reglementat, orice punct poate fi atins, orice obiecție poate fi înlăturată…cumva. Din fericire acești Idioți Supremi (termenul idiot nu e neapărat peiorativ, l-am folosit in sensul lui originar, antic) sunt, in majoritatea lor, lipsiți de inițiativă, niște furnicuțe care produc și strâng hârtii la dosare, rapoarte in sertare și studii in galantare (de unde le scot alții la vânzare). Sunt inofensivi. Doar că se mai ivește și câte unul pus pe treabă, energic, cu planuri mărețe. Eh, Ăstuia trebuie să i se arate imediat Legea și să fie plesnit peste botul tupeist, de nanodiktator wannabe. Din păcate, relativ recent, Legea a fost și ea subordonată ediktului tehnocrat. Asta subliniam io mai sus.

        • @euNuke
          Pe scurt despre „liniile de gandire”, prosperitate, stabilitate si libertati individuale sunt dorinte intalnite la majoritatea oamenilor si pretutindeni (restul e poveste)!

        • P.S. sa ne limitam: meritocratie, transparrenta, professionalism (politici bugelare si fiscale coerente) respectarea statului de drept si respectarea Tratatelor internationale (UE, NATO, etc).

          Guvernele noilor democratii din Estul UE (inclusiv guvernele Romaniei care se schimba pe banda rulanta) se abat grav la capitole importante (meritocratie, transparenta, respectarea statului de drept si respectarea Tratatelor de Aderare la UE) dandu-le alegatorilor pe la nas cu flitul doctrinelor care ii anima. Cam asta ar fi baiul!

  3. In primul rand as observa ca autorul neglijeaza introducerea in cele cinci puteri presa (incluzand comunicarea online, retelel sociale) desi apar in articol.
    Concluzia e simpla: dintre cele scenariile enuntate, cel de-al doilea sau oricare altul care nu e bazat pe meritocratie este condamnat sa esueze pe termen lung.
    Ca sa avem o ideea a ceea ne asteapta, asocierea popor-biserica poate fi experimentata acum in Iran, iar asociarea armata-tehnocratie s-a intamplat in Turcia, pana cand trendul a fost inversat de catre domnul Erdogan.
    Problema democratiei liberale este ca ea permite un grad de nebunie, dar cand aceasta nebunie devine importanta ca pondere va sufoca totul. Daca vreti este ca un caine care „isi permite” cativa purici si paraziti, dar cand parazitii se inmultesc vor ajunge sa omoare gazda. Iar momentul in care vom realiza aceasta situatie e si el important, fiindca determina posibilitatea insanatosirii organismului. Si in acest moment, din pacate, daca nu am trecut de point of no return suntem periculos de aproape de el…

    • Presa mai este separată? Unde?
      La noi toată e PSD! Nici măcar nu e împarțită între mai multe partide!
      În USA este împărtită între presă democrată și presă republicană.
      Deci presa e inclusă în politic, e o armă, nu ceva separat.

  4. Interesant ca populismul, care de fapt exprima dorintele unei parti semnificative, cate odata majoritara, din cadrul electoratului este tratat ca si cum ar fi „nesanatos” pentru democratie. In ceea ce priveste curentele populiste din Europa ele exprima clar dorinta de pastrare a identitatii nationale, prin reducerea imigrantilor, in special din tari musulmane. Nu inteleg in spiritul carui pricipiu democratic, partidele liberare trateaza aceasta optiune ca un neofascism. De asemenea nu cred sa fie existat vreun referendum intr-o democratie occidentala pe tema imigratiei, deci concluzionez ca exista o frica a politicienilor fata de vointa electoratului, in aceasta problema.
    Cat despre implicare partizana a marilor companii IT (Big tech) si a majoritatii mass media, in sustinerea candidatului Partidului Democrat la Presendentia SUA, uneori prin ascunderea informatiilor sau chiar manipulare, mi se pare ca deja suntem aproape distrugerea democratiei.

    • duci populismul doar in directia imigrantilor, dar neglijezi faptul ca dupa bifarea acestui aspect ar urma si alte directii de actiune: vecinii de la granita, homosexualii, toti ce ies din norme! Si uite asa inchidem granite, declansam crize economice, lumea o sa o duca tot mai rau si se va intreba care e cauza? Si ne intoarcem la populism si la vorbele goale care ii stau la baza!

  5. Scenariul 3 este care a inceput sa fie implementat, digitalizarea si noile technologii fiind in sensul sau, finalitatea, controlul total asupra individului prin technologie avansata, eliminarea democratiei si crearea unei lumi digitale fara frontiere si control statal, doar de forma ca executant.
    Democratiile sunt intr-o schimbare profunda, catre „democratii” intre ghilimele de forma, momentul 9/11 fiind cel al transformarii in directia unor state in care concerne / firme private impreuna cu instutiile de forta, servicii, armata, politie vor instaura controlul total si nu vad nici o sansa de scapare si viitorul va arata cat vor fi dispusi americanii sa cedeze din libertatile lor, urmatorul mars catre Capitol cum declarau unui sustinatori ai lui Trump, va fi cu arme.

  6. Păstrați linia lui George Friedman, normal, cu inputurile personale dar săriți ușor sau prea ușor peste impostura tehnocrației elitiste și evitați să navigați prin noțiunile de redistribuire a resurselor și capitalului. Orice schimbare este fundamentata de bani și cum vor circula ei prin buzunarele claselor sociale. Nu ați acoperit zona asta.

    • Punctul din mijlocul punctului de pe „i”! Da, asta e, redistribuirea, fără de care nu ai liberalism! Restul sunt palabre (armată izolată de deținătorii de informație, politicieni reprezentativi izolați de oligarhia informațională și rezistenți la lobby, bla-bla-bla). Când un shit ca Zuckerberg îl cenzurează pe președintele USA, iar Congresul mai vrea să-i și ia pielea, deși în 8 zile pleacă, se poate spune că Partidul Comunist Chinez are concurență!

  7. Mi se pare foarte corect descrisă situația premisă. Totuși, la scenariile alternative mi se pare că îi acordați un rol mult prea mic puterii financiare. În țările dezvoltate, cred că ”marea finanță” nu are cum să nu joace un rol semnificativ în această realiniere.

  8. Atacurile extremelor asupra sistemului liberal-democratic developeaza tocmai punctele slabe ale acestuia, sunt crize in interiorul sistemului, fascismul, comunismul, au fost posibile in conditiile civilizatiei moderne, iluminist-liberale, nu au fost atacuri martiene. Dreapta reclama in general o slabire a legaturilor comunitare si ´atomizarea´ individualista, materialismul, etc. Acestea sunt probleme reale. Stanga are o fixatie determinist-economica, dar ´darwinismul´ economic neoliberal e o problema foarte reala si cauza mai directa a atator dezechilibre macro si micro, deoarece neoliberalismul nu e o ideologie pur economica, ci culturala, e, oricat de ´sforaitor´ ar putea sa para unora, continuarea darwinismului social colonialist, o justificare culturala, morala, economica, chiar si religioasa, a nedreptatilor de fapt, a dreptului celui mai potrivit, ceea ce filozofic se numeste ´actualism´ ( de extractie hegeliana, istoricism teleologic, etc.) . E pur si simplu scandalos ca o mana de oameni sa detina o bogatie (si putere) mai mare decat a unor tari intregi. De remarcat ca, de ex., la inc. sec. 20, Dreapta, ex., populismul agrarian, distributistii, era anticapitalista, acum ar fi situata la Stanga, ceea ce ilustreaza, daca mai era nevoie, relativitatea istorica a acestor jaloane ideologice conventionale. Cea mai mare eroare e aceea de a trasa o linie neta, ´de front´, ca in ideologia Cold war, excomunicand ereziile si acoperind, odata cu ele, problemele reale, in asa fel incat sa ne iluzionam ca traim in ´cea mai buna dintre lumile posibile´, pana intr-o zi, cand vom realiza ca aceasta e minunata lume noua a fascismului postmodern, rebranduit ca populism, ca ´americanism´, in chiar inima democratiilor. Daca sistemul liberal s-a dovedit a fi cel mai, sa nu zicem totusi ´bun´, ci acceptabil, e pentru ca este perfectibil, flexibil, deschis, dinamic, adaptabil, autoreglabil, cand inceteaza sa mai fie asa, crapa. Neoliberalismul nu e liberalism, ci, in anumite privinte, chiar opusul, de tendinte anarhiste si autoritariste ( acestea se implica), e insusi un dezechilibru in regimul liberal, pseudomorfoza postmoderna a acestuia. In privinta conservatorismului: daca, dupa propriile criterii, conservatorismul inseamna spirit de prudenta, cu respectul pentru experienta istorica si ´traditie´ ( orice ar putea sa insemne aceasta ), atunci ar trebui sa alegem acel regim ce s-a dovedit a fi cel mai bun si util, iar acesta e tocmai cel liberal, al ´statului de drept´, care cel putin ne permite sa traim fara sa ne dam in cap unii altora, deci a fi conservator inseamna a fi liberal, restul ar trebui trecut la alternative utopice si la ´pseudo´.

    • Strict la subiectul articolului, pare putin cam schematic, cu imperecherile lui de tabel. Diferitele componente sunt intrepatrunse si interconditionate, la diferite nivele, e mai importanta relatia pe verticala, dintre varf, intermediari si baza , comunicarea, aici pare sa fie intreruperi, disfunctii. Exista o elita alcatuita din toate compartimentele, politica-economica-religioasa-militara, nu trebuie omis segmentul politic, de sine statator, deoarece politicul s-a profesionalizat, ca si celelalte. Relatia principala, in text, intre tehnocratie si popor, prea generala, ar trebui poate inlocuita cu aceea, complexa, dintre elita activa si popor. ´Vectorul´ elitei da orientarea regimului : financiara, e oligarhie, militara, e autoritara ( ´timocratie´ ), cazul teocratiei sacerdotale e mult prea nerealist, dominanta politicului pur e demagogia populista. ´Intelectualitatea´ e prea difuza, nu are caracter stabil, exista in toate elementele. Aristocratia sau regimul teoretic al ´virtutii´ a fost si a ramas un vis sublim. Populismul e plierea fara scrupule a politicienilor de meserie pe dorintele contradictorii ale ´masei´ ( calarirea acestui animal multiform, zicea Platon ), demagogia e precursorul haotic al tiraniei. Pot exista diverse combinatii ale acestor regimuri ´pure´, obiectiv vorbind situatia democratiei liberale s-ar incadra la o combinatie de democratie (clasica) si oligarhie, caracteristica societatii burgheze ´capitaliste´, ce pare sa-si fi consumat ciclul istoric, asistam si la un schimb de elite si aici numele de ´tehnocratie´ e mai potrivit, o noua clasa de self-made-men de tipul Silicon Valey, transideologica, cyberpolitica experimentala.

    • @LA domule/doamna, am urmarit cu atentie multe dintre comentariile dvs la diverse articole de aici si nu pot deci sa va multumesc CU RESPECT!!!!!! CHAPEAU!!!!!!!!!!!!!!!

      • Multumesc pentru aprecieri. Vad mesaje stupefiante transmise de Farurile conservatorismului roman, aceste salcii dialectice, intr-o atmosfera dezolanta, de nebunie difuza, las si eu aici acest comentariu inoportun, cu scuze pt. intindere, – despre scenariul ´teocratic´ mentionat de dnul Valentin Naumescu.
        Ideologia conservatoare-traditionalista e sincretica sau hibrida, amesteca religia, cultura si politica, s-ar putea numi, grosso modo, ´suprematism´ culturalist crestin, incluzand in subtext si alte ´suprematisme´ clasice, deloc defuncte, pe care le reformuleaza si recicleaza, la timpul oportun vor fi deversate, fara indoiala. Se defineste polemic, prin raportare la inamici imaginari, ´barbarul´ extern, dar si intern, rehipostaziati felurit, in acord cu vremurile, intr-o topologie neomedievala si intr-un discurs ´diferentialist´, al urii. Naratiunea este una teleologico-evolutionista, darwinist-hegeliana, justificata printr-un design providentialist : Crestinismul marcheaza aparitia noului popor ales, crestin, electiune adeverita prin progresul material al Occidentului. In mod ironic, acest conservatorism este foarte progresist. Toate celelalte culturi sau civilizatii, privite printr-o ignoranta autosuficienta si sfidatoare , sunt simple rebuturi si deseuri, subumanizate si demonizate, ale acestei evolutii natural-spirituale sau istorii sacro-profane, sunt deja condamnate din eternitate prin ceea s-ar putea numi exterminationismul teologic, intr-un spirit total contrar aceluia evanghelic. Acest conservatorism cultiva un pathos, ´pagan´ si romantic, al ´puterii´ si autoritatii, un eroism ´tragic´ estetic, wagnerian, intr-o traditie informa si idolatra, telurica si sanguinara, ´a mortilor´, a strigoilor. Idealul utopiei traditionaliste e un amestec de ferma, gradinita, manastire si cazarma, cu corolarul luxurii ´de castel´ pt. Elitele autoinvestite ce se delecteaza, ezoteric, cu rafinamente nihiliste. Ceea ce respinge neo-conservatorul teolog-politic este versiunea oficiala, iluminista, a progresismului, pe care nu ezita sa o puna pe seama infiltrarilor si subversiunilor degeneratilor si dezradacinatilor, stangistii , cum au fost rebotezati iudeo-bolsevicii de ieri, aliatii naturali ai salbaticilor si chinocefalilor din afara cetatii crestine asediate. Toate ororile civilizatiei moderne, la scara nemaiauzita, sunt considerate fie vociferari stangiste, defetism antipatriotic, detalii marunte ale istoriei mantuirii, subminari si autovictimizari – datorate, pesemne, moralei exogene a sclavilor, fie, in sfarsit, provocate din culise de aceiasi inamici eterni ´ai Occidentului´. Revolutia permanenta e buna – acum se duce pe facebook sau, mai nou, pe MeWe, ea trebuie doar spiritualizata, pusa in slujba teologiei, in noua versiune, postmoderna, de teocratie sau religie politica, un Crestinism triumfal, energizat, prometeic, musculos, al supraomului, al bestiei. Nu-i vorba, se inchina ei la orice, si la caricaturi obscene …

  9. Mi-a placut analiza celor cinci piloni, si rezultatele coalizarii (si luptelor) acestora. In analiza dvs. lipsete pilonul „mass media”, care mi se pare la fel, un factor foarte important.

  10. Eticheta democratie liberala se potriveste regimului globalist actual ca eticheta „patrunjel” pe un recipient cu otrava: continutul nu e nici democratic, nici liberal. Populismul conspirationist, cu ghilimele sau nu, este singura alternativa la dictatura din ce in ce mai putin soft in care traim. https://www.youtube.com/watch?v=xRVnJhBm_q8
    „Coaliția popor-tehnocrație este în prezent în criză” pentru ca, adoptand un model scientist, teoretic si practic, nu lasa poporului nici o putere de decizie. Daca stiinta are toate raspunsurile, cine mai are nevoie de popor?
    Asadar stiinta e atotputernica. Puterea corupe. Concluzie: stiinta e cea mai susceptibila la coruptie. Exista nenumarate moduri in care se poate produce aceasta corupere.

    „While science as the pursuit of power becomes increasingly triumphant, science as the pursuit of truth is being killed by a skepticism which the skill of the men of science has generated.” Bertrand Russel, The Scientific Outlook

    „Before some experiences become „observations” we need a theoretical question, and what counts as a relevant observation depends upon a theoretical frame into which it is to be placed. Repeatable observations that do not fit into an existing frame have a way of disappearing from view, and the experiments that produced them are not revisited.” Richard Lewontin, Billions and Billions of Demons

    „I believe that a scientist looking at nonscientific problems is just as dumb as the next guy.” Richard Feinman

    Politica opereaza in comunitatea stiintifica, in sistemul peer review, la fel ca in largul societatii’
    https://www.youtube.com/watch?v=t79O-4U8X3k&t=101m10s

    Criza reproductibilitatii in publicatiile stiintifice e binecunoscuta.
    https://www.youtube.com/watch?v=t79O-4U8X3k&t=110m

    Cu toate aceste cautionari, sloganul „stiinta” a devenit o maciuca ideologica pentru a impune conformitate. Exemplu: pentru a opri covidul trebuie pusa economia pe butuci pentru ca asa spune stiinta. Intrebare: Care stiinta? Totul a fost deferit unei anumite tagme de experti medicali, care nu au la dispozitie decat o mica fateta specializata a complexitatii realitatii, si care, daca ne uitm bine, a deviat cu 180 de grade de la consensul stiintific de dinainte de pandemie. „Imunitatea de turma”, din modelul standard de evolutie al unei epidemii, a devenit peste noapte o monstuozitate conspirationista.

    Din cele cinci puteri analizate aici lipseste poate cea mai mare, puterea a patra, si cea mai viciata. In ultimele zile presa s-a depasit pe sine si a coborat intr-o spirala a absurdului vizibila din Luna si din Alfa Centauri pentru oricine are un dram de judecata.
    Din doua una: ori ne declaram socati de violenta din Capitoliu, si identificam clar violenta: femeie neinarmata impuscata si ucisa de politie, ori spume clar ca suntan socati de o multime care a patruns in conditii suspecte in capitoliu, dar uciderea femeii neinarmate ne lasa rece.
    Trump ori a intentionat sa cauzeze ce s-a intamplat, ori n-a intentionat.
    Daca a intentonat, ar trebui sa credem ca este atat de idiot incat si-a inchipuit ca cu cinci morti la activ, toti dusmanii cu care s-a luptat cinci ani o sa-i cada la picioare in adulatie si ii vor oferi pe tava al doilea mandat. O astfel de ipoteza este plauzibila doar in lumea celor cu TDS iremediabil, in care Trump este in acelasi timp cel mai idiot, cel mai malefic, cel mai debil mintal si cel mai de succes demagog. Noi astialalti traim in lumea reala. De fapt, sa nu uitam ca majoritatea senatorilor care urmau sa obiecteze la certificarea electorilor si-au retras obiectiile in urma evenimentelor. Iata o intrebare cheie: cui prodest?
    Daca n-a intentionat, se pun doua intrebari:
    De ce nu spune asta presa? De ce il dezumanizeaza pe Trump si suporterii sai pana la refuz, lasand aceasta impresie? Pentru ca nu sunt manati de altceva de ura viscerala si patologica pe care si-o proiecteaza asupra lui.
    A doua: Cum mai pot sta in picioare absurditatile despre insurectii, terorism, tradare nationala? Cum le poti face toate astea, fara sa stii ca o faci? Biden tocmai declara ca sustinatorii lui Trump sunt teroristi. Dupa ce controlorii informtiei negau in ultima faza orice afirmatie a lui Trump, aceasta enormitate poate sta foarte bine fara contestare in titlurile ziarelor Facebook, Twitter si pe unde o mai fi.

    Ar fi mult de discutant si despre noul absolutismul aberant al tehnocratiei informationale. Motivele oficiale invocate de Twitter pentru alungarea lui Trump e pur si simplu ceva kafkian.

    • Addenda

      De fapt, ce am vazut in ultimele zile e reactia puterii cand vocea democratiei incearca sa razbeasca cu revendicari direct in fata alesilor: a pus la inaintare tunurile propagandistice cu conspiratii aberante despre insurectii si lovituri de stat, inversarea termenilor, invinovatirea victimei. Si care a fost revendicarea? Cum zicea Ted Cruz, ca institutia insarcinata cu dezbaterea politica sa dezbata subiectul care a fost sistematic suprimat pe toate celelalte canale sub mantrele fara dovezi si teoria conspiratiei. Sutele de mii de protestatari au crezut ca democratia inseamna ca ei controleaza statul. Cei care au inceput campania furibunda de demonizare sunt cei care cred ca statul ii controleaza pe ei, in numele „stiintei”, si asta se numeste democratie.

      Am tot incercat sa pun degetul exact pe mecanismul acesta al delegitimarii prin amalgamare si vinovatie prin asociere. Problemele fundamentale sunt doua. Prima: cand permitem unui subiect sa se auto identifice si cand ii atribuim o identitate pe care el nu o recunoaste. A doua: cum identificam o multime eterogena. Stim din filozofie ca universalele sunt o mare problema. Ce inseamna asta in practica e ca etichetarile devin terenul propice al propagandei.
      Cum se auto-identifica, individual, cei care au participat la protest? Vasta majoritate s-au aflat acolo in calitate de votanti ai lui Trump. Cativa se auto-identifica drept militanti pentru portul armelor, alti cativa sunt membri ai unor miscari considerate extremiste – de ex. Matthew Heimbach, dar nu ilegale. Acestia din urma stiu prea bine ca prezenta lor acolo este exploatata in defavoarea lui Trump, dar ei nu pot rata ocazia pentru a-si scoate organizatiile in evidenta. Se poate presupune ca din randul lor au participat si o parte care sunt adeptii accelerationismului: convingerea ca actuala oranduire este injusta, neviabila si este sortita oricum pieirii, si prin actiunile lor pot grabi colapsul si instaurarea unei noi ordini. Se poate presupune ca cel care a omorat politistul a fost un accelerationist.
      Cu aceste date statisice, cum etichetam miscarea per ansamblu? Putem alege varianta din vara – manifestanti pentru integritate electorala, in mare parte pasnici, referindu-ne la marea masa a celor prezenti si la scopul declarat al protestului. Putem alege ca reprezentativ grupusculul care a intrat in Capitoliu, violand „templul sacru al democratiei americane” – democratie care pana acum era reprezentata de New York Times nu ca sacra, ci mai degraba demonica, in proiectul 1619. In fine, putem alege ca reprezentativ ucigasul, presupunand ca acela a venit cu intentia de a ucide si atribuind aceeasi intentie tuturor participantilor la miting, varianta care ni se propune acum de chiar presedintele ales: o gloata de teroristi in intregime.

      Intr-o confruntare politica de tipul evenimentelor de la Capitoliu e firesc sa ne intrebam care e rolul adversarului. Indubitabil singurii beneficiari ai deznodamantului tragic sunt tocmai adversarii populismului reprezentat de Trump. E destul de evidenta implicarea radicalilor antifa in reprezentarea evenimentelor in mass media. Organizatiile lor sunt cele la care presa alearga constant pentru analize, prezentandu-le ca experti in combaterea extremismului.
      In ce priveste desfasurarea evenimentelor, trebuie remarcate trei aspecte
      1) In prezentarea presei, aceste evenimente se potrivesc de minute cu portretizarea Americii profunde, care sa dus sa protesteze, din narativa antifa. Cursul lor e o mana cereasca pentru amplificarea si credibilizarea propagandei; e exact ce sperau sa se intmple. Sa nu credem pentru o secunda ca activistilor extremisti le pasa de violenta sau de victime. Multi au spus pe sleau, in vazul lumii, ca Ashley Babbit a primit ce merita. Tot ce conteaza este razboiul ideologic si de imagine.
      2) Disimularea, deghizarea in adversar pentru a-l discredita este o tactica predilecta a activismului radical de stanga, recomanddata chiar de Saul Alinski. Pe vremea lui se duceau la mitingurile conservatorilor deghizati in KKK si ovationau. Astazi il avem pe Sasha Baron Cohen care face cam acelasi lucru, le avem pe femeile imbracate in rosu din Handmaid’s Tale, care au aparut si la noi intr-un videoclip propagandistic. Mai nou am aflat si de dog birding: provocarea unor altercatii cu un adversar mai puernic, in timp ce pozezi intr-o victima neajutorata, cu camerele asupra ta, care atata asteapta.
      3) Presa impinge intotdeauna prezentarea evenimentelor in directia dorita de antifa.
      Ramane de vazut in ce masura se verifica concret infiltrarea protestelor de catre adversari.

      Filozofii au remarcat ca lumea moderna traieste intr-o hermeneutica a suspiciunii. Nimic nu e ce pare. Imaginea manifesta a realitatii este combatuta la tot pasul de o presupusa imagine absconsa dezvaluita de stiinta, la care omul de rand nu are acces, dar trebuie sa se plece deferential . Desi am asistat uimiti la rasturnarea de situatie spectaculoasa din noaptea alegerilor americane, aceasta trebuie explicata in intregime prin pandemie, si orice suspiciune devine ilegitima. Desi avem o imagine destul de clara despre asa numitul asediu al capitoliului, o larga manifestatie de nemultumire populara deraiata de cateva elemente supraexcitate, cu concursul lipsei de coordonare si fermitate a politiei, cei care beneficiaza de pe urma loviturii de imagine produsa adversarilor descopera scenarii cu lovituri de stat si tradari nationale – culmea, cei care acuza constant pe altii de promovarea teoriilor conspiratiei.

    • Nu invocați „poporul” referindu-vă la un grup! Cum rămâne cu ceilalți? Inactivitatea lor poate să însemne și că nu sunt acord cu acțiunile grupului respectiv.
      Presa nu e putere, ci cel mult un instrument la îndemâna oricăreia dintre cele cinci puteri. Nefiind monolitica poate, în mod simultan, la îndemâna tuturor.
      „Din două, una!” nu este analiză, ci contrariul acesteia. Restricțiile de posibilitate sunt fallacies. „A semănat vânt și a cules furtună.” descrie cel mai bine exemplul ales de dumneavoastră. Deși nu a dorit furtuna, semănătorul de vânt a făcut-o intenționat.
      Generalizarea pe care o blamați, o folosiți și dumneavoastră din plin. Nu încetați să mă uimiți cum, în ciuda unor enunțuri corecte, le aplicați constant pe dos.

  11. Comentarii la fel de interesante ca articolul. Cumulate chiar ca e mai bine.
    Am impresia ca autorul e partizan al „stangii” pentru ca vede doar in partidul Democrat posibilitatea reformarii si continuarii liberalismului. Eu cred ca liberalismul care a fost inoculat de mai bine de 100 de ani in societatea, mai ales, occidentala are mare nevoie de schimbare.

  12. La prima vedere lipsește elementul esențial și de bază al democrațiilor occidentale: instituțiile puternice ale statului democrat. Analiza tinde spre vocabularul din trecutul recent unde „politica” e ceva suprapus. Vorbe sunt numai vorbe.

    A:SUA are cele mai puternice instituții. Congresul decide asupra budgetului federal. Pentru guvernul partidului democrat american al lui Joe Biden e important că are azi 50 de senatori (din 100 și un vot în plus al Vicepreședintei Kamala Harris) și o foarte mică majoritate în Camera Reprezantantilor. Peste doi ani sunt alegeri și pierderea unui post în Senat are consecințe dramatice pentru Democrații lui Joe Biden. Senatul e puternic în „check and balance” american. O întrebare s-a pus acum (invazia Capitolului) în spațiul public american în privința deciziei asupra armelor nucleare. Acum D. Trump decide azi singur asupra aremlor nucleare americane. Un consiliu pe lângă Președinția ar putea fi o corectură la reglementările americane actuale. O șansă pentru Joe Biden de a arăta că pune accent pe instituții și reformele necesare. Multe proceduri americane sunt cele de la început din anul 1778.
    B: UK are un Parlament puternic, practic „suveran”.Referendumul Brexit nu a fost obligatoriu pentru Parlement. S-a respectat votul „poporului”. Voința electoratului (un număr foarte mic peste 50%) a fost respectată de Guvern și Parlamentul britanic.
    C:Franța are un sistem Prezidențial (după cerința lui de Gaulle, Republica V) cu un Parlament slab. Tradiția politică franceze („coler”-stânga) de confruntare și coliziune (gilettes jaunes) frânează proiectul de reformare a structurilor statului și al economiei al lui E. Macron 2017-2021.
    D:RFG are un Bundestag puternic care controlează budgetul federal și forța militară (nu e posibil o participare germană la înarmarea cu arme nucleare în UE) Bundeswehr. Exportul ca strategie politică și economică germană nu mai funcționează în lumea de azi. Agresiunea politică, economică și militară al Chinei comuniste sub Xi Jiping trebuie îngrădită de o alianță transatlantică NATO/ SUA și UE puternică (spune Friedrich Merz/CDU, candidat 2021 pentru cancelar). O problemă de rezolvat de Joe Biden cu UE după D. Trump și declarația lui E. Macron cu „moartea cerebrală” al NATO.
    E: CEE/EWG azi UE se transformă permanent. De la cei 6 la început 1957, aderarea treptată a statelor din vest până 2003 și aderarea 2004/2007 a statelor din est UE a rămas cu instituțiile de la început și reglementări ca „unanimitate de voturi” în consiliile ministeriale. Reformarea UE anuntată de E. Macron la Sorbona și București 2017 nu e susținută de cei 27 de parteneri. Nu știm cum se va rezolva stagnarea instituților UE. Scindarea est- vest a început la Bratislava 2016 unde cei 4 de la Vișegrad au refuzat acceptarea, recunoașterea și practicarea „normelor constitutive comunitare” UE, pe care le-au semnat la aderare. Ungaria nu ar putea intra azi în UE. Nimic aici în analiza fictivă abstractă a autorului.
    F: Statele din est aderate 2004/2007 la UE nu au reușit în cei 30 de ani de la eliberarea din sistemul comunist să-și consolideze statul de drept, să asigure independența justiției și să instaleze instituții puternice: Parlament, Guvern, justiție, libertatea presei etc. Câte ceva e aici în analiza autorului. Monitorizarea României din partea Comisiei UE continuă.
    Analiza autorului e imaginea din est. Nu e „trăită” în vest. Conflictele de interese sunt starea normală în democrație. Rezolvarea crizei actuale în SUA se va vedea la 20 Ianuarie și instalarea noului Președinte Joe Biden cu un guvern nou. Jobs jobs jobs și securitate în centrului orașelor cu o populație majoritară „colorată” sunt probleme care trebuie rezolvate urgent. Cu greu se va înbunătăți situația cu criminalitatea în anumite cartiere din orașele americane. SUA e scindată mai mult decât în cele două partide politice și electoratul lor. Nimic aici în analiza fictivă abstractă a autorului.
    Analiza autorului citită ca un „vocabluar din est” cred că e prea departe de realitatea în democrațiile vest. Denumirile și definițile scârție fără a ține cont de instituțile puternice ale statelor democratice occidentale, SUA, UK, CEE/EWG Ţările scandinave, Elveția.

    Recomand un autor, Wolf Lepenies, care nu s-a asociat cu moda anilor 1968 și „stânga” politică, nu s-a ocupat cu „lupta de clasă”. Midnight in Paris“, documentează minuțios încercările politice franceze de a constitui o „Uniune mediteraneană” împotriva „Europei de Nord”. Aceste tendințe politice franceze cred că merită urmărite, documentate și discutate aici. Scindarea UE în trei- patru blocuri de interese e o problemă acută. Nimic aici în analiza fictivă abstractă a autorului.
    (FAZ: Wolf Lepenies kann sich für Film, Politik, Literatur und Basketball gleichermaßen begeistern. Als „Melancholie und Gesellschaft“ als Buch erschien, stand es einsam neben den zeitgenössischen Klassenkampfableitungen. Die Mischung aus Ideengeschichte und Literatursoziologie fand in seinem Fach wenig Echo. Er führte, zusammen mit Henning Ritter, den Sozialanthropologen Claude Levi-Strauss in die deutsche Diskussion ein. Das Frankreich von Lepenies war nicht das Michel Foucaults, sondern das von Georges Canguilhem und dessen Vorgänger, des großen Wissenschaftstheoretikers Gaston Bachelard. Theoretiker hätte er nicht werden wollen. Lieber als Habermas und Luhmann, deren Kontroverse er damals aber für die F.A.Z. halbseitig kommentierte, las er Norbert Elias, dessen „Was ist Soziologie?“ er 1971 von fünf- auf zweihundert Seiten heruntergekürzt hatte.
    „Midnight in Paris“, sein jüngstes, fabelhaftes Buch zeichnet minutiös die Geschichte der französischen Versuche nach, als lateinisches Gegengewicht zu einem nördlich dominierten Europa eine mediterrane Union zu etablieren: von den seefahrtspolitischen Ideen der Saint-Simonisten über Alexandre Kojèves Kolonialphantasien bis zur nicht zufällig im Militärhafen Toulon gehaltenen Rede Nicolas Sarkozys im Jahr 2007. Lepenies Buch ist gewissermaßen freischwebend vom nahe gelegenen „Berg der Vögel“ in Hyères aus geschrieben, von wo aus die Verführung, dem Mittelmeer und einer „lateinischen“ Lebensweise einen einheitlichen politischen Sinn zuzuweisen, ebenso einleuchtet wie die vergeblichen Anstrengungen von zweihundert Jahren, es zu tun. Melancholie und Utopie sind Gegensätze, vereinigt nur im Autor.)

    Viteza cu care China comunistă a reușit în timp record de 30 de ani să reorganizeze economia și exportul e o surpriză. De la mizerie și foame s-a ajuns la sărăcie și apoi la bunăstere pentru sute de milioane de chinezi. Azi sunt mulți miliardari și milionari în China, și aici o apropiere de SUA.
    Putem scrie și citi analize abstracte ca cele ale autorului. Nu cred că speculațiile geopolitice dâmbovițene, denumirile fictive și vocabularul lor din „est” au ceva dea face cu occidentul, SUA, UK, CEE/EWG, Ţările scandinave, Elveția.

    Idei mai sunt

  13. 1. Ar fi interesant de analizat puterea vointei celor 70% care nu s-au prezentat la vot si care este efectul acestei ,,puteri ,,.
    2.Tehnocratia nelegitimata prin votul cetatenilor se comporta , in opinia mea , ca o capusa ordinara pe corpul social sanatos al poporului roman . In mare parte a fost imbuibata cu beneficii imense luate cu japca legala din rodul muncii mediului privat .
    3. Detinatorii de capital trebuie sa invete sa se comporte cu bun simt , moral . Majoritatea trateaza salariatul ca pe un sclav . Se considera indreptatiti si merituosi ignorind faptul ca pentru sa pune in miscare capitalul financiar au nevoie de capital uman . Antreprenoriatul trebuie incurajat in toate modurile posibile ( mai putin prin subventii publice ). Toti cei care lucreaza ca salariati trebuie sa fie incurajati sa faca oricind trecerea la antreprenoriat .
    4.Instituțiile înarmate și militarizate . Aici e mult de lucru . Jandarmeria si politia au dovedit cit de aservite sint fata de demnitari si functionarii publici si bugetari . Cunosc situatii in care politia se face ca nu vede ilegalitati savirsite de primari si functionari din primarie . Procurori care se manifesta identic . Judecatori care fac intelegeri cu tilharii bugetari reclamati de cetateni . Chiar avocati care se feresc sa reprezinte in instanta cetateni ce reclama ilegalitati comise de primari si functionari din primarii ( si alte institutii publice si bugetare .
    5.Bisericile sint pline de indivizi care nu mai au nimic comun cu credinta in Dumnezeu cu sacralitatea .

    In societatea in care nu exista criterii de selectie a valorilor , in care acced in functii publice indivizi ordinari numai pe baza diplomelor , in care toti alearga dupa beneficii si pozitie sociala uitind ca trebuie sa serveasca celor multi , in acea societate vor fi tot timpul tensiuni .

    • Vorbind de cei 70% care n-au venit statistica și legea numerelor mari spun ca poate s-ar fi redus ponderea de ex a PSD dar rezultatele rămân cam la fel. Se nu ne iluzionam ca vocea majoritatii tacute

  14. Interesant este că la începuturile sale militanții marxiști acuzau politicienii partidelor tradiționale în timpul dezbaterilor publice de populism. Acum nepoții acestora utilizează aceeași terminologie când se simt amenințați vânturând pericolul și încercând să-și elimine adversarii. Analiza de aici nu face doua parale pentru că ocultează marea fractură produsa in însăși filosofia care sta la baza ideii de libertate și contract social. Dupa război o elită de inspirație neo-bolsevica a acumulat tot ce înseamnă gândire critică, justiție, educație, presă, instituții, moravuri, cultura, absolut tot evacuând că retrograde fostele sisteme de gandire. Așa zisa criză de care vorbește autorul, el însuși parte a elitelor culpabile, este în fapt o noua invenție pentru ca în numele salvgardării declaratelor cu emfază mari cuceriri liberale și a libertății in sine (golită de conținut într-o eră a marilor manipulări ) sa justifice partea finală a asimilarii societăților așa cum prevedeau părinții fondatori gen Horkheimer, Adorno sau Pollock, epigonii marxismului de tip hegemonic care doreau dispariția capitalismul clasic considerat o civilizație ratată fata de care proferau ideea Marelui Refuz.

  15. Multimi imense de teroristi inarmati cu telefoane mobile si alte arme albe cum ar fi sosete si batiste au luat cu asalt Capitoliul si democratia liberala pe rit american ieri la ora 5 si un sfert trecute fix. Asediul a fost indarjit si nemilos , asediatorii si-au facut selfiuri si au furat scrumiere .
    Ca sa fie clar cine sint ei, au purtat sepci maga si steaguri de lupta cu numele Trump.
    Dupa aproximativ jumatate de ora asediatorii , invinsi de plictiseala , s-au retras pe la casele lor mai putin vreo trei impuscati pe la spaaateeeee de fortele loialiste contrarevolutionare pitite prin veceuri.
    FBI , NSA, Homeland Security , Pentagon, CIA si o firma privata de paznici din Buhusi cu sediul central in Dorohoi fac apel catre populatie sa ajute cu informatii la identificarea aluia sau aleia care a furat hartia igienica a doamnei Pelosi si pampersii domnului Biden.
    Ca masure preventiva , pentru a impiedica repetarea unor astfel de fapte in viitor -ca in trecut e mai greu- specialistii au hotarit ca de maine vor fi interzise zborurile pasagerilor care nu pot dovedi cu id si parola ca detin inca un cont valid pe tweeter, facebook si mirc.
    Academia a dat un cominicat prin care se dezice de termeni precum „trompeta”, „trumpet”, „truism” si „malgas” (seamana cu maga) . Culoarea portocaliu va fi scoasa din spectru iar Orange County se va numi oricum numai asa nu.
    A, si era sa uit, celor care au votat Trump le va fi interzis dreptul la vot pentru 176 de ani si trei luni , pentru incitare domesticita la tehrrorismmm.

  16. Eseul bine construit ca aspect teoretic. Dar realitatile sunt altele. Vointa populara este clar exorimata prin vot, cand doctrinele politice si strategiile lor sunt bine definite, la noi este p varza de trei decenii. Tehnocratia nu este impartiala, ci aservita cui plateste mai mult, am vazut la marile proiecte de infrastructura, dupa care avem tot felul de gropi si poduri sub inaltimea ceruta, echipamente scumpe, dar in cladiri improprii, etc. Si observatiile pot continua…….

  17. Lăcomia ofertată politicienilor de apartenența la tehnocrație și la lumea finațelor ca lobiști și utilizarea de către politicieni a suportului astfel câștigat pentru a suține Biserica este cauza morală de decădere și destrămare a relației de încredere.
    În plus, presupunerea existenței unei alianțe dintre popor și tehnocrație ca fiind una rațională și nicidecum una sentimentală a fost tradusă cu ușurință în nepăsare a tehnocrației față de popor și de respingere cu ”mânie proletară” a tehnocrație de orice origine.

  18. Ne aflam din pacate in perioada incipienta a forjarii aliantei intre tehnocratie, finante si armata/servicii.
    Reactia de respingere a globalizarii, modernizarii si de contestare a elitelor venita din partea populatiei nu se datoreaza doar unor marginali ticniti care isi pun un coif de staniol /coarne pe cap si cred in conspiratii idioate de genul „Bill Gates si Soros maninca copii la micul dejun si ne cipeaza cu vaccin”.
    O larga parte (in crestere) a populatiei se trezeste peste noapte lasata pe dinafara, social, economic, politic.
    Pandemia si masurile isterice luate de catre guverne doar a accelerat procesul, sute de mii de mici afaceri fiind distruse, milioane de oameni au ajuns in situatii precare – somaj, irelevanta pe piata muncii, izolare sociala si saracie.
    Tehnocatiile prefera o alianta cu serviciile de informatii si cu marea finanta, si din pacate cu ocazia pandemiei se creeaza atit premizele tehnice cit si cele ideologice pt o noua „soft dictatura” in care populatia va conta tot mai putin.
    Tehnologia postmoderna /digitalizarea este un domeniu nereglementat ce se afla „in mina” tehnocatiei private, a marii finante (gigantii IT au o valoare de piata ce depaseste PIB-ul multor tari ) si sunt destul de bine conectate cu serviciile de informatii, iar pe viitor vor realiza o si mai strinsa conexiune si fuziune cu acestea. Pe scurt, noile tehnologii ofera o putere de control a informatiei si a populatiei la care orice dictator din trecut nici nu indraznea sa viseze. Progresele in dezvolatrea IA si gluma ca „Matrix nu e un film, e un documentar” ne vor ajunge din urma , cu efecte deloc benefice.
    Din punct de vedere ideologic, ne putem astepta sa se contureze o noua utopie (degenerata rapid in distopie) sanitara-biologica combinata cu activism ecologic si alimentat de corectitudinea politica.
    Nazismul dorea si el epurarea umanitatii de „rasele impure” iar bolsevismul dorea sa ne elibereze de „burgheyzi si mosieri” , ambele ideologii complementare dorind sa construiasca un viitor luminos, „spre binele nostru” , o utopie bazata pe puritatea rasiala pe de o parte si pe egalitarism comunist si puritate de clasa pe de alta parte. ambele utopii au degeberat rapid in distopii cu milioane de victime.
    Acum se creaza „in numele stiintei” bazele unei noi utopii – o societate fara boli, fara moarte, aseptica si bineintele sigura si verde. Tot spre binele nostru. Noii activisti sanitari si cei ecologisti (deja veterani in lupta pt idealurile lor) vor folosi lectiile pandemiei pentru a forta umanitatea spre un nou viitor luminos, in care orice germene, orice afectiune si orice „abatere de la normele securitatii sanitare” vor crea premize perfecte pentru interventii brutale in viata privata in partea unui mix de entitati – atit din zona tehnocratiilor, a elitelor politice a statelor, a finantei si a unitatilor armate’/de forta. NU va scoate nimeni tancul pe strada, decit in cazuri exceptionale, dar presiunea mediatica si controlul digital si informational vor fi asa bine dirijate , incit omul de rind, din popor , va avea prea putine metode de a se apara.
    Asa ca, sa nu ne grabim sa categorisim chiar orice miscare de contestare a noilor structuri de putere ca fiind „nationaliste, retrograde, marginale, conspirationiste etc” . Ar fi o greseala sa desconsideram milioan de indivizi care se afla pusi din pdv economic, cultural, social si politic „cu spatele la perete”. Reactiile populare de aparare la ce se creeaza acum nu pot fi decit vocale si violente, iar cum o „reparare/vindecare” a liberalismului cum spera d-nul Naumescu sunt putin probabile , ne asteapta vremuri extrem de interesante.

  19. Imi este foarte greu sa inteleg cum autori romani, trecuti de o anumita varsta, scoliti, informati si inteligenti, cunoscatori ai metodelor oranduirilor totalitare, au mari dificultati in a identifica adevaratele pericole la adresa democratiei si isi pun increderea, spre exemplu, in alde … Biden, politician de cariera (47 de ani), reprezentant de manual al establishmentului aliat cu media si big tech. Care big tech isi distruge pur si simplu firava competitie in cel mai brutal stil monopolist.
    Relevanta atitudinea lui Navalnii cu privire la „executiile digitale” sumare din ultimele zile. De luat aminte, am un nou gasit si deosebit respect pentru acest dizident.

  20. Se pare ca liberalismul si-a atins limitele ca ideologie si ceea ce urmeaza nu suna bine. Recomand cu mare caldura cartea buna de filosofie politica a lui Patrick Deneen – „Why liberalism failed”. (https://www.amazon.co.uk/Why-Liberalism-Failed-Politics-Culture/dp/0300240023/).

    In carte se analizeaza redefinirea notiunii de libertate de la intelesul ei antico-crestin de limitare si control al instinctelor umane la notiunea actuala liberala a depasirii oricaror limite percepute sau nu: emotionale, naturale, identitare, de credinta. Rezultatul este ceea ce vedem in lumea din jur, inclusiv in Romania.

  21. Ca sa ai tehnocratie competenta, trebuie sa ai, in primul rand, invatamant si educatie de calitate. Lipsa educatiei naste monstri, iar democratia liberala isi sapa singura groapa, prin subminarea invatamantului public. Masa de manevra needucata poate fi exploatata de oricine. De exemplu, de organizatii ce utilizeaza populismul, ca vector de promovare.
    In urmarirea profitului cu orice pret si folosindu-se de globalizare, marea finanta a stiut sa influenteze, subteran, politicul, acolo unde a avut nevoie. In plus, favorizeaza adancirea faliei intre invatamantul public si cel (bine) platit, cel din urma fiind cel ce se doreste a forma elitele conducatoare, de maine.
    Si influenta bisericii, desi oculta, este mare, atat in Est, cat si in Vest, iar biserica exploateaza si ea lipsa de educatie a populatiei.
    De fapt, e simplu, teoretic: un popor educat si corect informat va fi capabil sa-si aleaga conducatori capabili si echilibrati, care sa ghideze natiunea catre adevaratul progres.

  22. Da, nu neg existenta celor 5 zone de putere descrise de autor, dar cred ca nu a pus accentul mai tare pe viziuni si ideologii. Acestea impart acele zone si fac sa nu fie unite si coerente in interiorul lor. Exista asa-zisa viziune progresista ce imbina globalismul, neomarxismul si ecologismul si mai exista o viziune conservatoare ce imbina valorile liberalismului clasic, valorile crestine sivalorile nationale, Aceste doua viziuni se bat cap in cap si ele cuprind in proportii diferite toate cele 5 segmente de putere. Lupta se duce intre aceste doua viziuni si aici un rol major, chiar principal il au massmedia si elita intelectualilor. Adica propaganda si manipularea. In functie de cine va invinge in aceasta batalie a viziunilor asa se va aseza viitoarea putere politica. Daca ultima zona, biserica, merge pe viziunea conservatoare majoritar daca nu in totalitate, a doua zona, cea tehnocrata unde se include massmedia se indreapta majoritar spre viziunea zisa „progresista”, celelalte zone sunt difuze si teren de lupta pentru ambele viziuni. Eu cred in victoria viziunii conservatoare, dar la concentrarea masiva a propagandei si manipularii din partea massmediei si elitei progresiste si cu ajutor extern, UE si acum USA, se poate intoarce rezultatul in favoarea „progresistilor”, daca „conservatorii” obosesc sau raman inactivi.

  23. In general, o criza sanitara de magnitudinea celei pe care o traim astazi, este urmata de una economica. Aceasta criza este asemenatoare unui razboi, chiar daca nu exista „tabere” clare, iar un razboi este urmat de o criza economica si sociala fara precedent care duce la ample miscari sociale si schimbari de regimuri. Insa, pana la stabilizarea lumii si pana la schimbarea vechilor paradigme, controlul este preluat de institutiile de forta (armata, servicii secrete, politie), in caz contrar lumea ar trai intr-un haos perpetuu neputandu-se organiza doar cu ajutorul elitelor tehnocrate. Desigur, un rol important il are si biserica, insa in aceste conditii va fi mult diminuat in raport cu institutiile de forta. Asadar, armata va avea nevoie de tehnocrati, de experti in numeroase domenii pentru a restabili o ordine in lume si pentru a repune pe sine toate domeniile statului: sanatate, educatie, justitie, cultura, economie, etc. Problema este ca acest proces poate fi foarte lung si va fi mereu ingreunat de pescuitorii in ape tulburi care isi vor urmari propriile interese. Urmand firul logic, cam acesta ar putea fi scenariul ce va urma. Desigur, este posibil sa apara o „lebada neagra” care insa de data asta sa refaca echilibrul lumii si sa ne propulseze direct in primul scenariu- refacerea sistemului democratic liberal. Insa pentru asta cred ca este nevoie de o minune, deoarece bulgarele a inceput s-o ia la vale cu viteza si va fi greu de oprit.

  24. Pilonul 5 de putere e mai mult o forma fara fond si apare in lista din inertie. Si asta o spune un crestin practicant. Generatiile tinere sunt si mai desprinse de religie si Dumnezeu. In 30 de ani Biserica nu va mai fi nici in top 100 ca factor de putere real.
    Pe de alta parte cred ca biserica va pati ce a patit presa. Acum 50 de ani presa mai era inca un factor real de putere. Acum nu mai este. Cei care deplang lipsa presei din lista au ramas cu o viziune invechita asupra lumii. O putere ca sa fie putere in primul rand trebuie sa fie independenta. Nu exista putere care e controlata din exterior pentru ca atunci adevarata putere e la cel ce o controleaza. De exemplu 95% din presa americana e controlata de 5 corporatii. Practic 5 oameni se pot intalni la o partida de golf si sa decida directiile majore in care vor actiona ziarele si posturile TV. Restul de 5% poate fi cenzurat si inchis asa cum s-a vazut. Sunt tari precum Suedia in care 85% din presa e controlata de un singur trust media. Patronii trusturilor media fac parte de fapt din pilonul 3 – Finante. In ziua de azi megacorporatiile-Finantele controleaza pana la monopol presa.
    Parerea mea este ca rolul „Finantelor” adica megacompaniilor din BigPHarma, Big Oil, Armament etc. detin adevarata putere in lume.
    Lumea uita ca acum 200 de ani o companie pe numele ei East India Company avea armata proprie, tehnocratie proprie, presa proprie, teritoriu cu popor practic propriu. De religie nu prea aveau nevoie. Compania era mai puternica decat majoritatea tarilor de pe glob.
    Acum avem mega corporatii care au mai multi bani decat continentul Africa (sau pe aproape). In ultimii ani procentul din PIB detinut de 1% din cei mai bogati a crescut constant si spectaculos iar ultimii 50% (poporul) sunt tot mai saraci.
    In afara de asta nu exista o separatie reala. Tehnocratii sunt platiti de Finante cu bani grei iar acestia acorda Finantelor avantaje legale/fiscale la care micile firme nici nu viseaza.
    Sincer scenariul popor-biserica mi se pare ceva din 1001 si una de nopti. Singurul loc in care exista asa ceva este Iranul si nici acolo poporul nu prea e la conducere cu adevarat. Pentru ca asa ceva sa se intample trebue ca poporul sa fie extrem de habotnic si asta contrar isteriei ateiste nu prea se mai gaseste pe planeta Pamant. Habotnicia e pe cale de disparitie.
    Este foarte simplu. Oamenii se indreapta spre Dumnezeu in vremurile de restriste. Daca vom avea un razboi mondial cu foamete si vicisitudini – oamenii se vor intoarce la Dumnezeu. Daca va fi liniste si pace si molurile vor fi deschise non stop atunci oamenii vor fi ocupati de moda, barfe pe facebook si mici la gratar si il vor uita pe Dumnezeu.
    Si sincer cred ca Finantele vor fi destul de inteligente sa acapareze in curand Biserica asa cum au acaparat presa si mediul online. Cel putin in Biblie asa se spune. Oricum prin controlul presei si al sacilor de bani – Finatele controleaza in realitate si Politicenii adica Tehnocratii.
    Un ultim aspect nediscutat in articol.
    Adevarata criza si avantul populismului a inceput din momentul in care Finantele au inceput sa controleze pe Tehnocrati. Din momentul in care au inceput sa ii controleze primul pas a fost sa elimine pe cei cu adevarat profesionisti (deoarece erau incomozi) si sa ii inlocuiasca cu slugi obediente. Exista cateva declaratii ale lui Tony Blair in care spune destul de clar ca nu ia niciodata nici o decizie care sa afecteze firmele de armament din Anglia. Din momentul in care profesionistii si elitele Tehnocrate au fost inlocuite cu mediocri alesi de Finante a disparut buna guvernare si poporul a inceput sa sufere. Asa a aparut populismul. De exemplu pentru a mentine mana de lucru ieftina Finantele au fortat Tehnocratii/Politicienii sa permita valuri imense de imigranti economici – efectul evident fiind cresterea populismului.
    Domnul Naumescu minimizeaza rolul finantelor desi sub ochii nostri apar peste noapte monstri precum BlackRock care are de vreo 20 de ori mai multi bani decat bugetul Romaniei sau gruparea accelarata a marcilor de masini in supercorporatii gen Stelantis sau Wolkswagen.
    O alta problema a Tehnocratiei (care nu prea mai e tehnocratie) este ideologia woke. Daca intr-un minister in loc sa aduci cei mai competenti pe anumite posturi aduci sefi pe criterii de sex, rasa etc. nu mai exista o meritocratie. Tehnocratia din ziua de azi este doar vag meritocratica si asta este o contradictie in termeni.
    Tehnocratia este dependenta de banii din Finante.
    Un ultim lucru. Nu imi este clar ce rol are armata. Aparitia armatelor de roboti face posibil ca in urmatorii 30 de ani o megacorporatie sa poata crea instant o armata de roboti cu care sa inlocuiasca 95% din personalul militar. Filmul Robo-cop a fost uitat dar realitatile actuale il depasesc. Exista o concurenta acerba dar ascunsa intre marile puteri pentru crearea de armate de roboti autonomi.
    Si poporul va fi inlocuit in curand in 90%din job-uri de catre roboti.
    Asa ca Biserica e Kaput, armata e kaput, poporul kaput iar tehnocratii vor fi niste slugi umile.

    • Foarte buna analiza. Si mie mi-e teama ca viitorul va fi decis de Finantisti, de Bani. In Biblie, mai precis in ultima ei carte, se vorbeste de Fiara si Babilon. Nu este o coincidenta stranie potrivirea primei silabe din ambele? Fiara – Finante, Babilon – Bani? Prea se potrivesc! Felicitari Idealogus pentru analiza!

    • @ideologus daca tu crezi ca generalii de armata cu multe stele pe umeri vor accepta sa fie inlocuiti de roboti, inseamna ca nu cunosti realitatea din teren. Mai lasa SF-urile ca de aia se cheama SF, pentru ca are multa fictiune. Iarasi, daca tu crezi ca politicienii se vor lasa inlocuiti de roboti…nu sti ce spui. Uiti ca armata si corporatiile sunt controlate de catre politicieni, mai putin biserica. Desigur, exista un cerc vicios aici: politica controleaza finantele, insa si finantele „sponsorizeaza” politicienii. Sunt precum dragostea si casnicia. precum Al Bundy si Peggy Bundy. Deci dupa tine toata lumea este „kaput”… Imi place ideea. Chiar as vrea ca lumea sa fie kaput si sa ne resetam odata.

      • Cand am spus ca armata, biserica si poporul si politicienii sunt kaput nu am spus ca vor fi exterminati fizic ci doar ca vor disparea ca si factor de putere. Vor fi poate mai fericite (multumite) dar nu vor avea decat o putere de fatada.
        Poporul care va fi 80% somer din cauza robotizarii si va primi un venit minim garantat cat sa nu rabde de foame si dreptul de a folosi droguri la discretie asa ca sa nu va asteptati la revolte/revolutii reale.
        Prin sincretism bisericile vor fi unite intr-o singura religie universala/mondiala in care nu va crede nimeni cu adevarat dar toti vor adera din ratiuni financiare si de turma.
        Politicienii sunt complet dependenti de bani in campaniile financiare si de suportul mass-media. Banii si mass-media sunt in mana finantelor asa ca in 90% din cazuri acestea isi pot impune omul dorit. Daca au ginionul si nu iese omul lor pot astepta 4 ani si incerca din nou. Timpul e de partea lor. Mandatul politicianului e de 4 ani – puterea financiara e forever. Oricum politicenii au cam pierdut sprijinul populatiei. Cati politicieni au azi un sprijin mai mare de 60% pe o perioada mai lunga de un an? Aproape nimeni. Rochefeler e miliardar de 90 de ani si are aceeasi putere si influenta fiecare secunda din viata lui. Ce influenta mai are acum Bush junior sau Trump?
        Ce au facut generalii din Romania cand dupa revolutie s-au redus efectivele cu 80%, s-au inchis majoritatea bazelor militare si au fost pensionati anticipat o mare parte din ei? Nimic. Armata va disparea incet incet. Generalii vor primi bonusuri si pensii grase si se vor pensiona. Soldati si ofiteri vor fi angajati tot mai putini. Si cei care vor fi angajati vor sta intr-un birou in spatele tastaturii. Pe strada vor patrula roboti.
        Acum sunt 1.000.000 de soldati si 1.000 de generali. Maine vor fi 1.000 de generali cu salarii duble si 10.000 de soldati la tastara. Nu se va revolta nimeni.
        Este evolutia normala si fireasca a societatii. Asa a fost intotdeauna. Diferenta era ca in trecut la fiecare generatie aparea un razboi care reseta societatea si reimpartea puterea.
        Nu o reimpartea corect dar o reimpartea. Inclusiv miliardarii se schimbau. Acum din lipsa razboaielor puterea se centralizeaza si se centralizeaza si se centralizeaza si se centralizeaza si se centralizeaza si se centralizeaza…. Politicienii, poporul, biserica, presa si armata pierd incet si pe nesimtite particele din puterea reala pana le va ramane doar ceva de fatada. Adevarata putere o vor avea TRILIONARII.
        Sunt curios ce se va intampla in China, loc in care politicienii inca mai au de partea lor increderea populatiei si inca ii tin in sah pe miliardarii. Incredibil nu-i asa dar incredea chinezilor in clasa lor politica este muuuult peste increderea americanilor in propria clasa politica. De aici si forta politicenilor chinezi care isi permit sa dea de pereti cu miliardarii proprii. Insa si acolo timpul e de partea miliardarilor.
        Cand spun ca finantele vor conduce lumea vorbesc de cateva zeci/ poate sute de gigacorporatii. Restul firmelor sunt pestisori care intradevar tremura in fata politicienilor.
        Cineva spunea ca in sudul SUA bisericile au o mare influenta. In primul rand putere in scadere accentuata – tocmai au pierdut alegerile si in ultimile decenii au pierdut toate procesele la Curtea Suprema – vezi avorturile. In al doilea rand daca vorbesc prea mult ma paste puscaria dar bisericile neo-protestante din Bible-belt sunt toate slugi preaumile catre o alta putere al carui nume nu indraznim sa il pronuntam.

    • Un comentariu excelent.
      Despre rolul viitor al armatelor. Acum 200 ani East India Co avea o armata mai puternica decat a imperiului britanic. Nu este imposibil ca in viitor corporații mari sa dispuna de armate de roboti/drone care sa rivalizeze pe cele conventionale ale statelor.

    • bun comentariu, @idealogus, tare pesimist dar, așa mi se pare mie, aproape de realitatea sumbră a fenomenului de transfer accelerat de putere dinspre State/Politicieni (și implicit in dauna poporului) către Finanță.

  25. Un articol bun, am doua observații de nuanta.
    „Ceva pare că s-a rupt în relația de încredere dintre popor și tehnocrație, odată cu ascensiunea populismului și polarizarea/radicalizarea ideologică dramatică. ”
    Mie se par ca aceasta fraza pune carul inaintea boilor. Ascensiunea populismului si polarizarea/radicalizarea ideologică sunt efectul divortului dintre tehnocratie si popor. Cand elitele ii trateaza pe cei saraci cu sans dents, ori cu deplorables acestia din urma se vor arunca in bratele populistilor.

    Nu cred ca influenta factorului religios este crescătoare numai spre E. Exista democratii solide in care clerul are o influenta majora. de exemplu cultele neoprotestante sunt foarte puternice in viata politca din USA si Australia.

  26. De data asta nu mi-a placut deloc dl Naumescu. Alunecarea Dsale spre simplificare si didacticism , pe care o credeam o trecatoare influenta , se dovedeste a fi o acoperire pentru eatomparea unor adevaruri evidente si pentru insinuarea unor ipoteze, cai si mijloace eronate .
    Imi pare rau, tare rau….

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Autor

Valentin Naumescu
Valentin Naumescu
Valentin Naumescu este profesor de relaţii internaţionale la Facultatea de Studii Europene a Universităţii Babeş-Bolyai Cluj şi preşedintele think tankului Iniţiativa pentru Cultură Democratică Europeană (ICDE). Din 2015, expert independent al Comisiei Europene în domeniul relaţii internaţionale. A fost secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe (2005-2007) şi consul general al României la Toronto (2008-2012). Printre cele 17 cărţi publicate: The New European Union and Its Global Strategy: From Brexit to PESCO (Cambridge Scholars Publishing, 2020), Politica marilor puteri în Europa Centrală şi de Est: 30 de ani de la sfârşitul războiului rece (Humanitas, 2019), România, marile puteri şi ordinea europeană: 1918-2018 (Polirom, 2018), Criza Uniunii Europene şi ordinea globală în Era Trump (Trei, 2017), Democracy and Security in the 21st Century: Perspectives on a Changing World (Cambridge Scholars Publishing, 2014).

Colectia Contributors.ro

Contributors.ro propune autorilor săi, acum, la sfârșit de an, trei întrebări despre anul 2020 si perspectivele României în viitorul apropiat. Cele trei întrebari sunt:

1. Care este evenimentul anului 2020 cel mai pe nedrept trecut cu vederea de media și de opinia publică? 

2. Care este cea mai interesantă idee a anului 2020?

3. Care e cea mai mare temere pe care o aveți pentru viitorul României si care e cea mai mare speranță? 

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Carti recomandate de Contributors.ro

 

 

 

Top articole

Occidentul și Sfânta Imbecilitate

Nu sunt un expert nici în economie și nici în politică, dar unul din lucrurile pe care cred că le înțeleg din...

Democrația este pentru zei. Nu trebuie să ne surprindă faptul că oamenii nu o pot menține

„De ce eșuează democrațiile?” Am auzit această întrebare de multe ori în ultimii ani, în cărți, în paginile de...

Parada dascălilor

Prin 2004 – 2005 mergeam mult pe munte cu un amic care se credea foarte deștept. Poate și era; poate. Eu tot...

Despre ceea ce este firesc și necesar. Cazul Sorin Lavric

Într-o însemnare din ultimul său jurnal publicat (2001-2002), Monica Lovinescu observa una dintre trăsăturile definitorii ale presei autohtone: Ziua și știrea. Nimic...

Când moașa, chirurgul, șamanul și psihiatrul împărtășesc aceleași temeri asupra vaccinului…

”Într-o țară în care prevalența vaccinării este ridicată - scria undeva C.A. Siegrist, un renumit pediatru și vaccinolog elvețian- e dificil să...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.