joi, martie 28, 2024

Porcul, mocirla si metempsihoza (un text de B. Fundoianu, 1921)

Nu vreau sa sun exagerat de pesimist, dar am impresia ca traim intr-un univers in care vorbele au tot mai putina noima, valorile reale sunt sistematic maculate, iar simtul istoric agonizeaza. Despre acela moral, mai bine sa nu discutam. Este un simptom pe care l-as numi voluptatea ticalosiei. Cand un mare artist precum Dan Grigore este jignit impardonabil de un politician de circ, un demagog tupeist cultivat frenetic de influente (si nocive) statii de televiziune, lucrurile nu mai sunt deloc amuzante.

Citesc cu admirativa uimire textele lui Fundoianu publicate acum pe blogul Fondane. Textele romanesti ale tanarului Fundoianu (viitorul eseist, filosof si poet Benjamin Fondane, discipolul lui Șestov, prietenul lui Cioran, mort la Auschwitz) sunt mai actuale decat atatea efemeride pe cat de banale, pe atat de stridente ce ocupa paginile ziarelor fara a lumina in vreun fel lumea in care traim. Ba chiar dimpotriva. Retineti ca acest articol a fost scris cu peste doua decenii inainte de “Ferma animalelor” de Orwell. „Mocirla, cartoful, excrementul si fericirea”, in aceasta fetida sinteza vedea Fundoianu reteta perfecta pentru perpetuarea porcilor…

PORCUL

de B. Fundoianu (1921)

Din dicţionarul meu domestic

Porcul meu nu e vacă, nici cal şi nici asin: e porc. El ştie lucrul ăsta şi nu se supără. Câteodată e mai puţin modest cât un afiş. I se citeşte bucuria în ochi. Porcul meu e fericit că-i porc. Dacă ar fi încă prea nerod să jongleze cu metafizica (acest obicei exclusiv al altora), e cert că s-ar ruga în toată ziua: „mulţumesc, o, Doamne, că m-ai făcut porc şi nu vacă, [sau] cal, sau altfel de asin“. Dar porcul meu nu-şi ascunde orgoliul cum ai pune un inel într-o cutiuţă de catifea. E prea cinic.

Porcul n-are multe idei – ca şi oamenii. Şi-mi pare bine. Nu-mi place să mă regăsesc în toată lumea. Dar are câteva idei esenţiale: ideea-mocirlă, ideea-varz­ă, ideea-fericire, ideea-excrement. Porcul iubeşte realitatea. Realitatea e mocirla, varza, fericirea, excrementul. De aceea nu prea e pornit pe dificile abstracţii. El cunoaşte planta: legumă. Şi nici nu există. Porcul meu e un Dumnezeu pe mici raporturi.

Viaţa, aici lângă ferma unde au înfrunzit broaştele, se reduce la două fenomene: plăcerea şi neplăcerea. Pentru porcul meu, plăcerea e virtutea. Or, porcul meu ţine să aibă virtuţi, cum un pom ţine să aibă fructe. Dar dacă ar trebui să umble după virtuţi – adică după plăceri –, adio, fericirea! Fiindcă fericirea stă în nemişcare. Porcul meu e mai inteligent. El ştie că simţurile mint şi că fericirea nu stă în lucru, ci în conştiinţa lucrului. Se opreşte la prima băltoagă, la primul cartof, la prima râmă. O declară în prealabil plăcere. Şi plăcerea-i gata. De altfel, porcul ştie că plăcerea nu e în lucru, ci în funcţiune. A mânca e o virtute. Nu importă ce. A dormi e o virtute. Nu importă cum. A trăi e suprema virtute.

Dar porcul e un degenerat. Născut dintr-o rasă de feudali, a ajuns slugă. Plecat dintr-o rasă de elită, a ajuns un mediocru. Păros şi cu robinete de piele pe burtă, are mai mulţi puieţi de câţi îngăduie eticheta. Porcul meu e scroafă. Dar imediat după întâia tinereţe trântită într-un noroi, ca într-un peisaj, revine la eredita[t]ea confuză. Trecutul e un catalog de bălării şi de ruini. Scroafa mea e bătrână. Dinţii se surpă şi mărarul încetează din plăceri. Dar poţi avea, cu dinţii stricaţi, amintiri! Atunci scroafa îşi aminteşte de viaţa din păduri.

*

Scroafa crede în metempsihoză. Se pipăie la bot şi se miră că nu-şi găseşte colţii. Ar vrea să se repeadă la câne, dar n-are cu ce să-l spargă. Ar vrea să umble în cuirasă şi să fie mândră, dar e domestică. Asia din largi platouri o ispiteşte: florile de lotus se mănâncă? Ar iubi singurătatea. Ar iubi viaţa, cum iubeşti o agonie. Dar scroafa mea e prea scroafă ca să iubească viaţa pentru ceea ce nu-i poate da. Simţul istoric e o aberaţie de-o clipă. Bunul-simţ îl leapădă la locul lui: dincolo de memorie. Şi revin iar în plan mocirla, cartoful, excrementul şi fericirea.

Multumiri Luizei Palanciuc si lui Mihai Șora pentru aceasta arheologie a unui univers intelectual scufundat intr-o stranie uitare.

http://fondane.net/

https://www.contributors.ro/cultura/modelul-mihai-sora-la-multi-ani-unui-cavaler-al-spiritului/

Distribuie acest articol

26 COMENTARII

  1. Pentru a extrapola literatura romana de la viziunea traditionala la ideologia moderna, primul lucru ce ar trebui facut, ar fi sa ne intoarcem la perioada interbelica, atunci cind toleranta avea alte valente.Atunci se scria foarte mult despre mizerie, perioada in care chiar si Arghezi ne amintea de acele cartiere de mahala, construite din moloz, mucavale si mucegai, încleiate cu materiale umede si provizorii. Astfel, vorbind despre mocirla si mizerie, autorul prezentului articol, vrea sa ne atentioneze ca si prietenul domniei sale este tirit in acestea, dar transpus intr-o ideologie moderna. in care toleranta ar fi disparut. Cu alte cuvinte, ne lasa sa intelegem ca nu mai putem conserva toleranta, asa cum o facem cu instinctul primar si sa nu-l mai judecam pe Dan Grigore daca ne-a gidilat timpanul cu o nota muzicala mai fermecatoare.

  2. Nu-mi place aceasta exaltare a porcismelor. Daca PDL tot vrea un CNA al presei scrise si online, cred ca ar trebui sa inceapa cu asanarea unor astfel de texte. Pe de alta parte, nu mi se pare corecta aceasta tamaiere a lui Dan Grigore, care o fi un pianist de exceptie, dar care ar trebui sa stie ca atunci cand intra in latrina politicii, risca sa-l manance porcii. Aceasta este o regula nescrisa a politicii si un risc asumat pretutindeni, in lumea democrata (am vazut lucruri mult mai tari spuse despre Obama sau despre Putin, de exemplu, dar niciunul nu a reactionat ca si cand i-ar fi cazut rangul!). Faptul ca 1+4 membri CNA au incalcat deontologia neutralitatii si si-au deconspirat partizanatul PDL arata ca institutia a fost confiscata politic si ca este folosita impotriva Opozitiei, ceea ce mi se pare inacceptabil. Dupa umila mea parere, textul lui B. Fundoianu releva ca lumea interbelica, atat de clamata dupa 1990, nu reprezinta nici pe de parte un „model” dupa care ar trebui sa tanjim, ci dimpotriva…

    • Prin „asanare” intelegeti cenzurare? V-am oferit link la blogul Fondane. Am publicat textul integral, fara a schimba o virgula. Mi-am exprimat public opinia, reactia daca vreti, la recitirea unui mini-eseu al unul mare scriitor. Aveti o alta reactie? Minunat, orice text literar ori filosofic este, in fond, o „opera deschisa”, un univers polisemic. Nu, nu exalt „porcismele”. Dimpotriva, le reprob, le regret, le detest.

    • Mr Frank,
      1- CNA este latrina politicii? Politica nu a facut, deci de ce sa-l manince porcii?
      2-Acestia nu au facut decit sa se lipeasca la diferendul l’Atrinei3 cu CNA-ul.
      3-Daca unul zice „dobitoc” si altele, iar altul arata nudul lui Boc 20 de minute in bucla comentat inclusiv de liderul opozitiei, vi se pare corect? Acestea sint exprimarile opozitiei? Ele arata: „Faptul ca 1+4 membri CNA au incalcat deontologia neutralitatii si si-au deconspirat partizanatul PDL arata ca institutia a fost confiscata politic si ca este folosita impotriva Opozitiei, ceea ce mi se pare inacceptabil.” ca sa va citez?
      4-Chiar vi se pare ca onoarea este putin lucru pe lumea asta?

      Din multe puncte de vedere organismul uman se aseamana cu cel al porcului. De aceea se fac foarte multe studii medicale, psihice, genetice pe porci.
      Cind taranul isi sacrifica de Ignat porcul pe care l-a crescut in batatura un an de zile, in 90% din cazuri ii curge o lacrima. Ceea ce inseamna ca-l respecta, iar respect pe lumea asta nu poti sa-l ai fata de cineva lipsit de onoare.
      Diferenta o face zicala: Mie-mi place omu’ om si porcu’ porc! Pentru ca fiecare-i cu onoarea lui :) , dar numai omul poate sa ajunga sa si-o piarda si atunci daca-l numesti „porc” risti sa jignesti bietul animal.

    • V-o spun pe scurt fara a-mi pierde vremea cu dv, dealtfel nici nu-mi face placere s-o fac. Bateti campii. Subiectul in discutie este reprezentat de modul in care intelege televiziunea unui turnator dovedit si odios sa faca presa dar si modul in care intelege un politician cu pretentii (Crin Antonescu) sa faca politica, infierand proletar pe toi cei care nu-i canta osanale si comentand funduri goale. Pricepeti dle Frank? Opozitia, fie ea si reprezentata grobian de anumite trusturi media, nu se face asa, ca in troaca porcilor. Intrebati-va cam cum vor face presa asemenea trusturi in momentul in care politicienii pe care-i sprijina explicit vor ajunge la putere… Ale cui jocuri le va face, sa zicem, trustul turnatorului Felix? Intelegeti in mod profund eronat modul in care trebuie sa se faca opozitie. Sau sunteti mult prea selectiv in a aprecia fapte si realitati. Motivele se subinteleg.

    • Subscriu in mare parte opiniilor dvs . „ Exaltarea porcismelor” este in realitate o exaltare a subculturilor recente de la noi impotriva culturii noastre traditionale pentru care textul lui Fundoianu nu este deloc unul reprezentativ. Pe de alta parte , si dincolo de politica, rolul CNA a fost si este inca unul vital pentru normalitatea sau anormalitatea climatului nostru social . Din acest punct de vedere, institutia a jucat in mod cert un rol de stimulare a subculturilor recente de la noi si orice analiza de continut obiectiva efectuata asupra programelor noastre TV ingrozeste o constiinta lucida . Tom Gallagher de exemplu ( si este un occidental !) spunea ca nici un parinte (roman) responsabil nu ar trebui sa riste expunerea propriului copil la …programele iubitelor noastre televiziuni. Din aceste punct de vedere, si dincolo de dramoleta de moment, institutia CNA are daca nu o raspundere legala ( greu de demonstrat intotdeauna pentru ca o comisie nu este niciodata vinovata ) , o vina morala care nu mai trebuie demonstrata .

  3. Comparatia intre pamfletul literar al lui Benjamin Fundoianu si distopia lui Orwell care reflectă de fapt era lui Stalin si este considerata una dintre marile carti ale Occidentului ( http://ro.wikipedia.org/wiki/Ferma_animalelor ) este totusi una fortata , singura asemanare posibila fiind aceea ca Orwell a făcut sugestia ca traducerea în franceza a titlului cartii sale să fie „Union des républiques socialistes animales”.
    Daca doriti totusi a apropiere a acestui pamflet de un text literar , ar fi poate mai indicata o comparatie cu celebra „ Invectiva contra lui Cicero ” cunoscuta inca din antichitate sau cu celebrele blesteme ale lui Arghezi, dar relevanta actuala a unor asemenea „ exercitii de admiratie” este practic nula.
    Pe de alta parte , ceea ce numiti cu nostalgie „aceasta arheologie a unui univers intelectual scufundat intr-o stranie uitare” , nu este deloc in uitare . Inca din anii `90 s-a cultivat in spatiul public de la noi ( e drept , la inceput discret si marginal ) ceea ce acum putem numi deja „ cultura invectivei” de care , din pacate, nu sunt straini nici unii lideri de opinie sau intelectuali . Din acest punct de vedere, cum a remarcat recent un tanar ziarist (http://www.romanialibera.ro/opinii/editorial/ziaristul-vierme-basescu-masturbator-ce-lucruri-inteligente-ne-invata-formatorii-de-opinie-din-romania-de-la-mircea-badea-la-ctp-255103.html ) o trăsătură frecventă pentru „formatorii de opinie” de la noi este agresivitatea cu care aceştia îşi spun (răcnesc) opiniile. Ei nu se simt obligaţi să-şi argumenteze acuzaţiile, nu au nici o problemă să jignească alte persoane şi să folosească expresii suburbane, fie că vorbesc despre alţi jurnalişti fie de politicieni, iar unii, si de foarte multi ani , folosesc in editoriale, pe subiecte serioase, agresivitatea limbajului şi expresiile licenţioase. Rezultatul este acela ca o întreagă pleiadă de ziarişti şi realizatori de televiziune au copiat acest stil si de aici încercat să-l copieze cu mai mult sau mai puţin succes, dar in mod sigur prin degradarea spatiului public din care au diparut notiunile de respect public si de spatiu personal. Ori pentru aceasta degradare cumplita a limbajului public care transforma societatea intr-o mahala, o vina poarta chiar unii din intelectualii momentului prin lipsa de reactie , acceptarea lui tacita si coborarea stachetei , iar in unele cazuri prin „ ridicarea manusii” si preluarea lui , dar pentru aceasta din urma nu au practic nici o scuza.

  4. sigur este de criticat limbajul folosit adeseori de catre unii moderatori din televiziuni , in cazul acesta „dobitoc ” . este insa ciudat faptul ca de multe ori intelectualii nostrii se simt jigniti de forma si nu sufla un cuvant despre fondul problemei in acest caz find vorba de iresponsabilitatea unor inalti funcionari publici care au lasat in foarte multi oameni sa se sbata
    in chinuri groaznice . Care fapta este mai grava domnule Tismaneanu ?

  5. Vă mulţumim pentru text, domnule profesor. Mă cam apucă depresia când mă gândesc la această stare de fapt. Omul de cultură, dacă vrea să aibă acum atitudine public, doar se murdăreşte (deci sacrificiul său este fără rost; de ce şi-ar dedica viaţa unei lupte pentru care e apoi atacat?). Deci implicarea omului de cultură este condamnată din start. Pe scenă rămân, aşadar, …cei care rămân. Colac peste pupăză, mai vedem şi o nulitate falsă şi despuiată, Mandinga (nu e ea singura, vezi toată ceata în vogă, cu pretenţii de „muzician”), chintesenţă a gustului muzical al românilor. Şi cum asta nu ar fi suficient, preşedintele Băsescu spune că a fost o umilinţă pentru el să fie preşedinte. Mi se pare corect, într-o ţară în care presa şi omul de rând nu cunosc limite în atitudinea publică şi nici măcar respectul elementar faţă de un om simplu (darămite preşedinte) totul devine o persistentă „nausée”.

    Ce e de făcut? Eu am fost profesor la cei mici şi am luptat, de exemplu, împotriva manelelor. De acasă părinţii îi învăţau exact altceva, deci cele 18 ore pe săptămână, cât erau cu mine, însemnau nimic faţă de cele restul timpului petrecut cu idioţenii. Personal, am încetat lupta şi mă dedic, egoist, ştiinţei. Dar ce e de făcut? Eu aş propune, pentru început, o zi fără presă, în care să tragem un semnal de alarmă, pentru ca presa să-şi perceapă publicul altfel decât pe actorii din „Idiocracy”. O duminică frumoasă să aveţi!

  6. „un om fara onoare” e o jignire impardonabila, spuneti. un „politican de circ” nu este la randul ei o jignire?

    aici este o fractura logica. ai nostri ii pot jigni pe ceilalti, dar ceilalti nu ii pot jigni pe ai nostri. dumneavostra aveti cumva vreo licenta care va da dreptul de a jigni? solutia nu este de a te vari in troaca cu porci; dar a te vari in troaca cu porci si a sustine ca esti imaculat suna putin ciudat.

  7. D-le Tismaneanu!
    Stiti foarte bine pregatirea unui prof de istorie in perioada comunista !Istoria adevarata incepea de la Revolutia Armata de la 23 August 1944,cu ceva fix 2050 de ani de cand suntem pe aici, cu 2-3 domnitori care au trecut pe la Scornicesti ,etc
    Variantele lui Antonescu erau clare:ori prof de istorie cu 12 ore per saptamana de osteneala la clasele-V-VIII ,ori valutist ,ori trai pe banii vreunei fraiere! Revolutia gunoaielor, concomitenta cu rasturnarea comunismului, l -a scos la lumina si pe acest lipsit de staiful unui lider liberal,nu ca nu ar avea de la cine a invata in interiorul clanului PNL, dar verbul A INVATA ii este strain!
    Are el ceva comun cu munca titanica , PE VIATA , a unui talent in muzica ?
    Comparam un 0 taiat cu nota 10?!
    Stima maxima,

  8. 1. Pe Crin Antonescu l-am auzit cu urechile mele, cu cativa ani in urma, marturisind destul de shifonat ca „nu stapaneste limba engleza”. Ma indoiesc ca a invatat-o intre timp. Ceea ce nu il impiedica sa fie politicianul cel mai lipsit de rezerve in afirmarea ambitiei de a deveni Presedintele tarii. Adica reprezentatul suprem a milioane de tineri si mai putin tineri care stapinesc limba engleza si al unei tzari care a umplut lumea de medici, softisti si artisti de exceptie!!

    2. Cu peste 60 de ani in urma (!!), il ascultam pe Dan Grigore cantand o compozitie proprie (Valsul Clopoteilor) la pianul unei scoli din Bd. Panduri din Bucuresti. Am continuat sa il ascult cu incantare si sa il admir timp de, iata, o viata de om. Tocmai de aceea, prezentza sa printre „no name”-urile din CNA mi s-a parut intotdeauna ca fiind una nefireasca. Asa incat, bine ca s-a incheiat, dar pacat ca s-a incheiat asa cum s-a incheiat. De la personajul referit la punctul 1, Dan Grigore trebuia sa intuiasca din timp ca nu se poate astepta la altceva …

  9. Cred totusi ca pamfletul lui Fundoianu, pe care il reproduceti, are o tinta precisa : politicianul liberal din epoca Al. Constantinescu supranumit si Porcul, ministru in mai multe legislaturi liberale, se pare ca foarte eficient altfel, chiar daca nu excela in corectitudinea actiunilor politice intreprinse. Parca numai el ? De fapt porecla i se tragea dela aspectul fizic, vreau sa spun „mutra” asemanatoare cu a unui ramator, asemanare ce-ti sarea in ochi de cum il vedeai. Consultati si o fetografie spre edificare.
    Dar eu il prefer pe delicatul poet Fundoianu pamfletistului si in general ziaristului…
    Revenind la Dan Grigore, tot respectul pentru muzician dar in viata publica s-a remarcat nu odata printr-o iritabilitate excesiva, as zice chiar tafna.. Asa sunt artistii, stiu, dar cand se manifesta ca „om in cetate” ar trebui sa fie mai altfel…

    • Cam aşa e … când esti în forul cetăţii trebuie să-ţi convrteşti ţâfna în argument capabil să-l convingă şi pe celălalt. Altminteri rămâi artist şi ai voie să întrerupi un concert pentru că tuşeşte audienţa, ba să mai şi ceri lauri pentru asta!
      Dar ştiţi ce-i culmea? Că după standardul ăsta şi dl Băsescu pare să fie un are artist. Cel puţin după ultimele confesiuni …

  10. Sint putin mirat ca ati ales de la inceput sa nu mentionati explicatia acuzei adresate de Crin Antonescu d-lui Dan Grigore, explicatie care a fost exprimata voalat in completarea etichetei de om fara de onoare pe care mult stimabilul a aplicat-o marelui pianist. Dan Grigore a fost propus de liberali in Consiliu, deci trebuia sa cinte partitura lor. „Onoarea”, asadar, era una a clanului, si nu a omului obisnuit. Venita din partea sefului clanului liberal, acuzatia are un sens precis. Dl. Dan Grigore a ales sa-l ignore, iar dumneavoastra i-ati urmat exemplul.

    Cind dl. Dan Grigore a acceptat propunerea liberalilor, PNL-ul era deja de mult un clan, cu optiuni economice, politice si morale perfect transparente. Mi-aduc aminte ca am ridicat atunci sprinceana dreapta la auzul acestei asocieri surprinzatoare. Dl. Dan Grigore ori n-a vazut lucrurile in transparenta lor, ceea ce e greu de inteles, ori le-a vazut si si-a spus: indiferent cine sint si ce vor oamenii astia, eu o sa ascult de propria mea constiinta. In oricare din cazuri, reprosul de acum al „liberalilor” nu trebuie sa-l surprinda, cu atit mai putin sa-l indigneze. In ultima instanta, s-a bagat, cu buna stiinta sau nu, in albia porcilor. Sint de mirare consecintele?

    • Poate ca acum d-l Dan Grigore a gasit ca e momentul sa iasa din aceasta albie. Mai bine mai tirziu decit niciodata. O zi buna !

  11. Fara indoiala textul este rasist intruct introduce ne-egalitatea sexelor si a raselor umane si animale, aduce o atingere libertatii credintei prin luarea in batjocora a unor religii care sustin schimbarea transcendentala a corpului si migrarea sufletului.
    Prin urmare ar treebui cenzurat si sters fiind probabil sa contina elemente adevarate si aceasta este un pericol.
    Adevarul trebuie ocolit, evitat si combatut pe toate caile progresiste, care sunt marginalizare, bita si bataie.
    Despre problemele societatii romanesti suntem satui.
    Poate ar fi cazul sa ne ocupam de tendinte moderne in societatile civilizate si inaintate din vestul continentului sa vedem cum mai stau fratii nostrii care ne inspira si care inca nu ne-au convins ca nu trebuie sa avem modele.
    Mai bine inapoiati decit cuceriri precum cele din textul propus.

  12. Am avut privilegiul să o cunosc pe doamna Luiza Palanciuc şi să asist la dialogul domnului Mihai Şora cu participanţii la zilele Revistei Familia, în toamna anului 2011. În cuvintele pe care i le-am adresat, puţine, la fel ca timpul avut la dispoziţie, cred că tocmai aceste gânduri i le-am transmis Luizei Palanciuc: că efortul – de aducere la lumină a comorilor spirituale purtând semnătura Benjamin Fondane – este extraordinar şi apreciat pe măsură. E adevărat că mai asistasem şi în trecut, cu admiraţie, la o prezentare de carte, unde am înţeles că fără dăruire şi pasiune pentru operă şi textul ei nu se urneşte nimic în sensul adevăratei cunoaşteri. E vorba despre o prezentare pe care doamna a făcut-o cu ocazia lansării unui volum de Basarab Nicolesco, la Gaudeamus 2009. Am evocat momentul doar pentru a ilustra preocupările constante, îndreptate spre arii culturale diferite, dar atât de bogate prin semnificaţia lor.
    Referitor la textul în sine, mi se pare că face parte, mai degrabă din seria micilor fiziologii, portrete caricaturale, crochiuri de fizionomii în tuşe groase, cu acea densitate simbolică specifică parabolei. De aici se iveşte şi posibilitatea apropierii, prin tehnică şi prin viziunea critică asupra unei lumi animaliere cu corespondent nevoalat în planul uman, de antiutopia lui George Orwell.

  13. Tin cu D-l Dan Grigore. Pentru prima data mi-a fost dat sa citesc,in motivarea demisiei, o extrem de precisa,aproape exhaustiva, caracterizare a audiovizualului romanesc, venita din interior, enuntata de un profesionist al artei si in acelasi timp slujbas.Am vazut la parasirea salii ipostaza omului nu neaparat infrant dar clar scarbit de mocirla sistemului. Imaginea lehamitei. Dar ma intreb ,nu cumva peisajul era cam acelasi si cand maestrul a acceptat functia,echivalenta cu cea de subsecretar de stat ? Unii spun ca prezenta in CNA este o sinecura, asa sa fie ? Oricum, chapeu bas maestre, rar gesturi de genul asta ! Succes in viata si ganduri bune cum generos ureaza tuturor d-l Tismaneanu.

  14. Toata stima pentru domnul Tismaneanu. Odinioara in Romania poetii si scriitorii formau elita educata ,de oameni intelepti, filozofi,pe care-i ascultai cu respect si-i citeai cu drag. Azi gasesti la polul opus o alta „elita”(de joasa speta) care nu mai stiu sa aprecieze o opera sau o capodopera. Iar elita noastra politica nu stiu cine i-ar mai putea opri sa-si mai editeze”capodoperele” pe la antene si realitati daca nu CNA? Unde esti N Iorga si M Kogalniceanu (M K era aplaudat in parlament pt frumusetea discursului sau) sa le dati niste lectii cum se vorbeste in societate?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro