Prin Alexandru Vişinescu, ca şi prin Alexandru Nicolski sau Gheorghe Enoiu,barbaria comunistă încetează să mai fie doar un concept. Ea capătă un chip, un nume, o identitate socială şi psihologică precisă. Teroarea şi violenţele devin, în fine, localizabile, legate fiind de traiectoria criminală a unui personaj însărcinat de regimul totalitar cu exterminarea inamicilor statului. Apariţia acestui bătrân agresiv şi impenitent pe scările Parchetului General este şi ocazia de a evoca, peste decenii, umbrele celor care au fost asasinaţi sau maltrataţi în închisoarea de la Râmnicu Sărat, de la Ion Mihalache la Ion Diaconescu sau Corneliu Coposu. O întreagă generaţie politică care ar fi putut fi aceea a României democratice şi demne a fost lichidată şi înjosită în acest laborator al tăcerii şi al cruzimii.
În egală măsură, gestul Parchetului, oricât de tardiv,după după douăzeci de ani de ezitări şi de eschive juridice şi politice, trebuie să fie şi punctul de pornire al unui efort de a da un sens, legal, acestor teribile suferinţe şi crime comuniste. Conceptele din dreptul internaţional penal şi din cel penal intern se cer utilizate cu acurateţe, spre a evita situaţiile în care vagul şi imprecizia pot compromite ideea răspunderii juridice pentru atrocităţile totalitare.
Şi poate că din acest motiv opţiunea Parchetului de a califica actele lui Alexandru Vişinescu prin apelul la “genocid” este criticabilă şi generatoare de dubii. Indiferent de lectura pe care o dăm Convenţiei Naţiunilor Unite definind şi sancţionând genocidul, în forma ei actuală, actele barbare ale lui Alexandru Vişinescu, ca şi ale tuturor celor care au condus şi administrat penitenciare, nu pot fi înţelese drept genocid. Şi aceasta de vreme ce în definirea grupurilor ce fac obiectul exterminării Convenţia nu face referire la criteriile social şi politic, esenţiale în mecanismul represiv comunist. Deţinuţii politici de la Râmnicu Sărat reprezentau o comunitate constituită prin aplicarea unor criterii politice- ei erau duşmani ai poporului în calitate de opozanţi ai tiraniei şi de fruntaşi ai unor partide politice interzise sub comunism, iar nu ca parte a unui grup etnic sau rasial.
Cazul de la Râmnicu Sărat este unul clasic de exterminare al unei elite politice. Omorurile şi relelele tratamente comise de Vişinescu pot fi analizate, în ordine juridică, ca o formă de crimă împotriva umanităţii, în accepţiunea pe care acest concept o are şi în “Convenţia Naţiunilor Unite pentru declararea ca imprescriptibilă a crimelor împotriva umanităţii şi genocidului”, Convenţie adoptată în 1968 şi ratificată de RSR în 1969. O aplicare a unui act internaţional acceptat şi de statul român, încă de dinainte de 1989, permite un tip de abordare ce insistă asupra esenţei criminale a acţiunilor luiVişinescu- este vorba de lichidarea deliberată şi motivată ideologic a deţinuţilor politici, în timp de pace, prin aplicarea unor tratamente de natură a afecta grav demnitatea umană a întregii omeniri . Invocarea acestei “Convenţii” este cu atât mai importantă cu cât crimele împotriva umanităţii, ca modalitate de persecuţie politică, pot face obiectul investigării şi trimiterii în judecată indiferent de data şi de locul în care au fost comise. Evitarea prescripţiei, în cazul lui Vişinescu, se poate face prin citarea şi utilizarea acestui text din dreptul internaţional public.
Regim ilegitim şi criminal, în sensul Raportului Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste, ordinea comunistă se întemeiază, chiar de la fondarea ei, pe acest asalt împotriva libertăţii şi pluralismului. Condamnarea lui Vişinescu ar fi semnul voinţei de a acorda acestui trecut sângeros condamnarea sa juridică şi etică necesară.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
dle profesor. Se pare ca lectia „Nurnberg” nu a fost studiata de politicieni: nu numai gardienii SS au fost condamnati ci si sefii lor, desi acestia FIZIC nu au comis nimic. [nici Eichmann nu a gazat personal pe nimeni, doar a organizat, iar ordinul a fost dat de Himmler].
Visinescu este ce este, dar cei ce l-au numit in functie nu au nicio vina [fie ea si postuma]? Ca doar la condamnarea comunismului PSD a fluierat, urlat si zbierat CONTRA.
„…gardienii SS au fost condamnati ci si sefii lor” – Exceptandu-i pe cei ce au acceptat sa colaboreze cu CIA (din SUA si din America de Sud). De asemenea, exceptie sunt si cei ce au acceptat sa lucreze in noua administartie germana, punand umarul efectiv la refacerea si reconstructia Germaniei – asa cum arata ea astazi.
Asta ma uimeste si pe mine – de ce am bajbait 20 de ani cind lectia de la Nurenberg era clara si nu trebuia inventat nimic?
Inteleg ca ne consolam cu Visinescu pentru ca i-am ratat pe Draghici si pe Nicolski? E meritoriu ca acest Visinescu este adus pe bancile acuzarii dar sa inteleg ca noi suntem cetateni de mina a doua, si ca avem acces la dreptate vingt ans apres si atunci in doze mici?
Primii judecati la Nurenberg au fost magistratii – cei care au permis erodarea statului de drept .
Era vital in 1990 sa curatam sistemul judecatoresc de lichele colaborationiste , de magistratii proveniti din militieni, de cei care au intrat pe scurtatura.
Poate o sa ne bucuram odata de un articol si pe tema asta.
La fel si cu privatizarile – la 11 iunie 1948 nu s-au nationaliat gogoseriile si atelierele de pingelit pantofi, ci bancile – atunci de ce nu au fost imediat privatizate bancile in 1990?.
Pe cei care ne-au temporizat revenirea la normal cind ii judecam? Cu ce consecinte si pentru interesele cui au actionat?
Judecator Dr. Roland Freisler cap de lista .
O monstra a doctorului in drept :Inculpații au chemat la război, prin pliante, pentru a sabota (armat) și pentru a răsturna modul nazist de viață a poporului nostru, propagand idei defetiste și insultand din nou, in modul cel mai rău pe liderul nostru, favorizand inamicul Imperiului, pentru descompunerea puterii noastre militare. Ele (faptele) sunt, prin urmare de pedepsit […] … a fost motivul pentru care a fost exercitata actiunea de Tribunalul Poporului pentru protecția lupta oamenilor și Reich … doar o pedeapsă dreaptă. :. pedeapsa cu moartea „- Hotărârea Tribunalului Poporului, condus de Roland Freisler împotriva lui Hans Scholl, Sophie Scholl și Christoph Probst, membrii grupului de rezistență Trandafirul Alb 22 Februarie 1943. In aceeasi zi a judecatii si pronuntarii sentintei, s-a dus si la indeplinire hotararea.
… Fara cuvinte
Urmeaza ceilalalte unelte bine platite si bine hranite :
Harry Haffner
Carl Schmitt
Show trial
Otto Georg Thierack
Vasiliy Ulrikh
Günther Vollmer
Helmuth James Graf von Moltke
Franz Schlegelberger
Spionii si magistratii nu se executa. Se recupereaza, si se refolosesc :
„În 1985, a existat un scandal despre Freisler (sotia lui Roland), care a trăit în Munchen sub numele de fată, Marion Russegger, de la sfârșitul al doilea război mondial. În 1974, pensia sa a fost crescut de la 400 DM. Explicația dată de către Oficiul de pensii a fost că soțul ei a supraviețuit războiului, și nu a fost executat, nu a fost exclus din barou, si nici nu a facut închisoare, nefiind condamnat de nici unul din tribunalele militare ale țărilor aliate. (El) Probabil ar fi avut o cariera de succes ca un avocat sau de un judecător senior.
Această decizie a fost determinat protestul unui membru al Parlamentului din landului Bavaria, dar mutarea a fost respinsă de către guvernul de stat și nu au existat consecințe pentru Marion Freisler.
Aceasta a fost una dintre ultimele incidente legate de aspect problematic de integrare socială a național-socialistă juriști în Republica Federală Germania, în primii ani.
În 1997, Marion Freisler a fost îngropata în Berlin, în cavoul familiei Russegger, alături de părinții ei și soțului ei (nume Roland Freisler nu este pe piatra sa funerară).
Asa stie Germania sa isi recupereze oamneii credinciosi …