joi, martie 28, 2024

Portofoliu de investiţii compus din contracte de capital uman

Rezumat: Având în vedere importanța educației pentru dezvoltarea unei țări, cele mai multe guverne subvenționează studile superioare. Cu toate acestea, această soluție nu este durabilă în contextul constrângerilor fiscale cu care se confruntă guvernele și al creșterii cererii pentru învățământul terțiar. Acest articol prezintă un caz economic pentru contractele de capital uman (CCU), o abordare de finanțarea a educației prin acțiuni, propusă de Milton Friedman. Pentru a realiza acest lucru vom folosi teoria capitalului uman, în special abordările propuse de Gary Becker și Jacob Mincer. Ecuațiile rezultate permit o analiză a rolului joacat de diferitele variabile în evaluarea CCU. În cele din urmă folosim date de la The Financial Times „European Business School Ranking 2014”, pentru a ilustra modul în care parametrii CCU pot fi proiectati astfel încât acestea să devină un succes financiar.

Cuvinte cheie: capital uman, finantare, investitie, portofoliu, educatie

Cod/uri JEL: G11, I22, J24

1.  Introducere

În cele mai multe țări ale lumii, învățământul superior este puternic subvenționat de guvern. În afară de motive de merit și prezența prezumată a efectelor externe ale educației, principalul argument în favoarea acestor subvenții este că guvernul ar trebui să garanteze accesibilitatea învățământului superior. Piețele de capital pot claca in a asigura o cantitate suficientă de fonduri pentru a finanța educația studentilor. Și, în general, studenții au o aversiune față de îndatorarea pentru educație. Eșecurile de capital și asigurare împiedică în special studenții care provin din medii socio-economice mai sărace. Subvențiile pentru învățământ, într-adevăr evită eșecurile pieței financiare, reducând nevoia studențiilor de a se împrumuta și reduc astfel riscurile de finanțare prin datorie a educației. Cu toate acestea, modelul are cel puțin două probleme: în primul rând, poate deveni ineficient; și, în al doilea rând, guvernele nu dispun de resursele necesare pentru a extinde sistemul într-un mod adecvat. Astfel, extinderea ofertei de învățământ superior și, oferind în același timp instituții de o calitate superioara folosind fonduri publice este foarte puțin probabilă, dacă nu chiar imposibilă. Prin urmare, alternative pentru creșterea ofertei de învățământ superior fără a crește utilizarea fondurilor publice trebuie să fie explorate.

Contractele de capital uman (CCU) sunt o alternativă pentru rezolvarea acestei crize. CCU sunt contracte în care studenții comit o parte din veniturile lor viitoare pentru o perioadă predeterminată de timp, în schimbul capitalului pentru finanțarea educației lor.

2.  Literatura de specialitate şi metodologia

Milton Friedman a introdus mai întâi ideea ca o notă de subsol în ” Income from independent Professional Practice” (Friedman and Kuznets, 1945), unde a descris propunerea ca fiind „o analogie, care la prima vedere poate parea fantastică” (pagina 90). În 1955, Friedman a făcut o analiză mai detaliată în lucrarea „The role of government in Education” (Friedman, 1955). În forma sa cea mai simplă propunere lui Fridman a fost aceea de a crea un instrument financiar, care ar permite investitorilor să „cumpere” o parte a veniturilor viitoare a unui student. (Capitalism and Freedom, Fridman, 1962).

Economiștii au sugerat existența investițiilor insuficiente în capitalul uman. Toate motivele pentru sub-investiții se rezuma la riscul ridicat a invesției în educație. Contrapartida pentru investiții riscante pe piețele financiare sunt investițile în capital, unde investitorul preia riscul suplimentar datorită randamentelor, care vor compensa riscul.

Având în vedere legea resurselor limitate, educația trebuie să concureze cu alte investiții a căror valoare poate fi cuantificate pentru investitori. Ca atare, cazul educației trebuie să fie făcut pe baza valorii sale economice pentru ca acesta sa poata concura cu succes impotriva altor investiții. Argumentele aduse de aici incolo vor aborda valoarea economică a educației.

Principalii factori care aduc valoare într-un CCU sunt: (1) venitul pe parcursul perioadei de rambursare, (2) procentul din venit colectat, (3) costurile de administrare, (4), fracțiunea pierduta din cauza fraudei, și (5) rata șomajului.

                                                (M1)

Unde: CCUV – valoarea contractului de capital uman; p – procentul din venit; Ys– venitul după absolvire; i – rata de discount; k – perioada de plata; a – costurile administrative; d – frauda; u – șomaj;

; g – growth rate;                                                              (M2)

Pentru a determina procentul din venit pe care investitorii il vor solicita din partea studenților în schimbul capitalului, costul de studiere la universitate trebuie să fie pus in relație cu valoarea contractului. Investitorii se vor angaja în contract numai în cazul în care valoarea sa este mai mare decât suma pe care o dau studentului pentru a-și acoperi cheltuielile de educație și de viață. Profitul obținut de investitor este:

; unde P — profit; C – valoarea prezenta a costurilor acoperite de investitor                                                                                                                                                         (M3)

Deoarece profitul dorite pot varia de la un investitor la altul trebuie să fim conștienți cel puțin de procentul minim din venit care trebuie alocat pentru atingerea pragului de rentabilitate. În cazul în care profiturile sunt zero, atunci: CCUV=C

                                                                                                                      (M4)

Acum putem înlocui în formula CCUV cu C pentru a obține ecuația lui p:

(M5)

După cum se putea preconize, creșterea venitului și perioada de rambursare va avea un impact asupra procentajului din venit pe care studenții vor trebui să-l cedeze. Impactul precis, depinde de forma de creștere a venitului. Costurile de administrare, ratele de nerambursare și de șomaj, au un efect direct proporțional asupra procentajului pe care studenții trebuie sa-l cedeze. În cele din urmă poate fi încorporat și profitul:

; unde r – rata de profit anuală                                                        (M6)

Oricare dintre acești factori pot face instrumentul prohibitiv pentru studenți dacă cresc nivelul cotei din venit prea mult.

3.  Studiu de caz

Următorii parametri au fost folosiți pentru a estima valoarea CCU, avand la bază un portofoliu de universități selectate din listă “European Business School Ranking 2014”, de la Financial Times—lista contine universitățile cu cele mai bune programe MBA și masterate in management (MIM)—. Valoarea venitului așteptat a fost preluata din aceeași listă, și arată media venitului după trei ani de la absolvire. Deoarece nu toate universitățile au avut veniturile menționate am păstrat doar 70 care au prezentat venituri pentru cel puțin unul din cele două programe. Costul de șomaj și fraudă au fost estimate pe baza datelor macroeconomice din 19 țări (Austria, Belgium, Denmark, Finland, France, Germany, Irland, Italy, Luxemburg, Netherlands, Spain, Sweden, UK, Australia, US, Canada, Japan, Norway, Korea). Tarile au fost determinate prin cercetare primară (contactând fiecare universitate in parte) ca fiind principala destinație pentru absolventii din universitățile selectate și de asemenea pentru care OECD putea oferi date. Rata de discount a fost determinată prin cercetare primară, contactandul pe Dominic Miles partener la LEK, o companie de consultanță managerială. În cele din urmă am adaugat trei scenarii potențiale de creștere a veniturilor cu rata nominala de: 7%, 10%, și 15%. Acestea au fost determinate prin cercetare primară cu absolvenții universităților selectate și prin contactarea HR-ului sau a angajațiilor de la mai multe companii tinta ale absolvențiilor de la acele universitati și a unui studiu realizat de Bloomberg.

La acest punct, pentru a calcula valoarea prezentă a venitului așteptat de la studenții a trebuit determinat venitul total ce-ar fi câștigat până la termenul contractului. Stabilind o limita de minima de 5 ani și maxima de 20 de ani, am calculat valoarea viitoare a venitului studenților, începând cu al 4-lea an dupa absolvire, pentru fiecare dintre cele trei scenarii de creștere a venitului, pe baza venitului declarat de Financial Times la 3 ani după absolvire, și apoi am generat media acestora.

Urmatorul pas a fost calculul costului de studiu (C). In acest proces nu s-a ținut cont de veniturile nepercepute în timpul perioadei de studiu, deoarece aceasta afectează numai studentul și nu un potențial investitor. Informații despre taxa de studii și costul traiului au fost obținute de pe site-urile universităților. Costul final fiind determinat prin următoarea formulă:

; unde: CL– costul traiului per lună; t – durata studiului in luni; CT – costul programului

Aceasta valoare este considerat suma maximă pe care investitorul se poate aștepta să o plătească.

Dupa inlocuirea CCUV cu C putem calcula procentul necesar fiecarei universități pentru atingerea pragului de rentabilitate. Întrucat scopul este creerea unui portofoliu va trebui să determinăm valoarea prezentă a mediei veniturilor absolvenților fiecărei universități din portofoliu pentru fiecare program (pentru a proceda cu un astfel de demers vom considera o distribuție de 1:1 a portofoliului) , apoi putem determina p pentru care portofoliul atinge pragul de rentabilitate. Odată finalizată estimarea obținem următoarele rezultate:

Grafic 1. Variatia p in baza durate de plata si a programului

Sursa: date The Financial Times, modelare proprie

Din acest punct vom selecta universitatile care au un ROI de macar 800% dupa 3 ani de la absolvire. Astfel, rămanem cu un set de 4 universități pentru programul MBA și un set de 5 universități pentru MIM.

Grafic 2. Variatia p in baza durate de plata si tipului de portofoliu pentru MBA

Grafic 3. Variatia p in baza durate de plata si tipului de portofoliu pentru MIM

Sursa: date The Financial Times, modelare proprie                      

În acest moment avem un ghid de investiții care ne spune cât de mult să se cerem pentru a atinge pragul de rentabilitate in cazul plații integrale a costului de studiu. Cu toate acestea ne putem astepta la un număr mare de posibili clienti care vor dori un împrumut doar pentru o parte din costuri. De aceea, trebuie să fim în măsură să determinam cât de mult ar trebui să creasca p pentru fiecare $1000 imprumutați.

Grafic 4. Variatia p/$1000 in baza durate de plata si tipului de portofoliu pentru MBA

Grafic 5. Variatia p/$1000  in baza durate de plata si tipului de portofoliu pentru MIM

Sursa: date The Financial Times, modelare proprie                      

Cum era de așteptat, având în vedere diferențele macroeconomice dintre femeie și bărbat, există mici efecte asupra lui p. Cu toate acestea, odata cu lungirea perioadei de plata diferența se micșorează. Începând cu 11 ani ea devine nesemnificativ atât pentru MIM cât și pentru MBA. Întrucât înainte de acest punct diferențele sunt prea mici pentru a genera un impact semnificativ nu vom oferi tarife discriminatorii bazate pe gen în urmatoarea etapa, cea a adăugării marjei de profit.

Sursa: date The Financial Times, modelare proprie

Grafic 8. Variatia p/$1000 in baza durate de plata si ratei de profit pentru MBA

Grafic 9. Variatia p/$1000 in baza durate de plata si ratei de profit pentru MBA

Sursa: date The Financial Times, modelare proprie

După cum se poate vedea mai sus la un randament de până la 8% pe an, atât pentru MBA cât și pentru MIM p-ului este înclinat în jos pentru fiecare an înplus de plată. Începând cu o rată de profit anuală de 9%, după un anumit număr de ani p-ul începe să crească intrucât rata de crestere a venitului nu ține pasul cu rata de profitului.

Trebuie remarcat că riscul investiție va rămâne constantă indiferent de randamentul așteptat de investitor, întrucât marea majoritate a riscurillor sunt incluse in formula de calculare a p-ului. Astfel doar timpul mai poate afecta rata riscului, iar acesta are un efect invers proportional asupra riscului.

4.  Concluzii

Intițial, comparând portofolile neselectate după ROI, era indicat pentru investitor să se indrepte spre viitori absolvenți de MBA. Dupa selectarea portofoliului putem vedea că investițile în MIM necesită mai puțin stres pe venitul studentului decât investițile in MBA. De asemenea, toți ceilalti factori fiind egali MIM are un ROI mai bun decât MBA, ceea ce ar trebui să determine investitorii să investească în MIM. Însa, aceasta observație este valabilă doar comparând in baza costului total. Odată ce folosim incremente de $1000 putem vedea că portofoliul de MBA necesită aproximativ jumătate din p-ul pe care portofoliul MIM îl necesită per increment. Având în vedere acest fapt, până nu se dublează costurile unui student MBA față de un student MIM, este mai indicat pentu un investitor să investească în viitori absolventi de MBA.

Valorile obținute mai sus arată că un sistem care utilizează CCU pote fi puse în aplicare, chiar și în cazul în care nu acoperă 100% din costurile de studiu. Aceeași metodologie poate fi utilizată pentru a se determina fezabilitate altor cursuri și universități.

Pentru a fi aplicată de un investitor mai trebuie făcute anumite adausuri. În primul rând, putem rafina în continuare, la un nivel mult mai precis, p-ul incluzând și alte variabile relevante și, în al doilea rând, trebuie să comparăm CCU altor investiții de risc similar pentru a vedea nivelul la care concurează impotriva lor.

Autori: Bogdan BOLDEA și Andrei Nutas

Bogdan BOLDEA
Assoc. prof. PhD, West University of Timisoara
Faculty of Economics and Business Administration
Department of Financial Studies
professor correspondent Zain Sbahattim University Istanbul
Postdoctorat Academia de Studii Economice București
Studii Universitare efectuate la UV Timisoara, 
Abo Akami si Turku Business School, Finland, 
University of York, UK, 
Universitatea Valahia Tirgiviste 
Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iunlia,
Universite Toulouse III Paul Sabatier, Franta
Andrei Nutas
Associate Staff Engineer la NagarroCo-founder la Quantum Civilization şi Founding Member la Minds Hub
În trecut: Nokia şi The Smart Cube
Studiază la Universitatea de Vest din Timișoara
Începând din 2017
Facultatea de Economie si de Administrare a Afacerilor – licenta, master
si Facultatea de Sociologie si Psihologie



.
.
.

.
.
.

Bibliografie

  1. Bloomberg, Best Business Schools 2015
  2. Daron Acemoglu, and Joshua Angrist, 2000, How Large are the Social Returns to Education? Evidence from Compulsory Schooling Laws, NBER Macroeconomics Annual, 9-59
  3. Enrico Moretti, 2004, Estimating the Social Return to Higher Education: Evidence from Longitudinal and Repeated Cross-Sectional Data, Journal of Econometrics, 121,175 – 212
  4. Erik Plug, and Wim Vijverberg, 2005, Does Family Income Matter For Schooling Outcomes? Using Adoption as a Natural Experiment
  5. Gery Becker, 1975, Human Capital: A Theoretical and Empirical Analysis, with Special Reference to Education, Chicago, Chicago University Press
  6. Harry Markowitz, 1952, Portfolio Selection
  7. Jacob Mincer, 1974, Schooling, Experience, and Earnings, Columbia University Press
  8. James Heckman, and Peter Klenow, 1998, Human Capital Policy
  9. John Shea, 2000, Does Parents’ Money Matter?, Journal of Public Economics, 77, 155-184
  10. Mark Blaug, 1970, An Introduction to the Economics of Education, London, Allen Lane
  11. McKinley Blackburn, and David Neumark, 1995, Are OLS Estimates of the Return to Schooling Biased Downward? Another Look, Review of Economics and Statistics, 77(2), 217–300
  12. Miguel Palacios, 2002, Human capital Contract: ‘Equity-Like’ Instruments for Financing Higher Education
  13. Milton Friedman, 1955, The Role of Government in Education, Rutgers University Press
  14. Milton Friedman, 1962, Capitalism and Freedom, Chicago, Chicago University Press
  15. Milton Friedman, and Simon Smith Kuznets, 1945, Income From Independent Professional Practice
  16. Nicholas Barr, 1987, The Economics of the Welfare State, Stanford, Stanford University Press
  17. OECD, Unemployment rates by education level 2013
  18. Pedro Carneiro, and James Heckman, 2002, The Evidence on Credit Constraints in Post- Secondary Schooling, Economic Journal, 112, 705-734
  19. Richard Brealey, 2008, Fundamentals of Corporate Finance 8th Edition, McGraw-Hill
  20. Robert Haveman, and Barbara Wolfe, 1995, The Determinants of Children Attainments: A Review of Methods and Findings, Journal of Economic Literature, 33, 1829-1878
  21. The Financial Times, European Business School Ranking 2014

Distribuie acest articol

9 COMENTARII

  1. Am citit rapid textul pentru ca ma interesa abordarea avuta in vedere.

    Milton Friedman a propus o lucrare interesanta, cred eu, in „The Role of Government in Education”
    O sa revin.

  2. Ar fi interesant si punctul de vedere al fostilor studenti din vremea Revolutiei, care cereau energic „abolirea iobagiei” adica a repartitiei dupa absolvire in ordinea mediei, cu obligatia de a lucra max 9 ani pt a recupera cheltuiala statului. Acum ni se pare o revendicare a studentilor slabi, actualii parinti ai studentilor „pe bani”.

    • Eu am fost student la Politehnică în anul I în 1989-1990. Evident că sistemul repartițiilor era o tâmpenie fără pereche. Nu era sustenabilă și era utilă exclusiv celor ce au făcut facultatea degeaba.

      Trăiesc de mai bine de 20 de ani în SUA. Copii mei mai mari sunt ambii studenți. Sistemul universitar american e pe plată și consider că e cea mai bună idee. Facultatea gratuită e o prostie și duce la fiasco-ul educației universitare din România și Europa în general. Atunci când trebuie să dai o sumă foarte mare pentru studiile universitare, sumă pe care trebuie să o plătești din ce câștigi, te gândești de două ori dacă școala aia chiar merită sau nu. E până la urmă o tranzacție comercială: Fac facultatea X pentru că acea calificare îmi asigură un venit Y care cu ##% mai mare ca ceea ce pot scoate acum. Asta duce la eliminarea școlilor slabe și a profesorilor incapabili din sistem.

      Am fost ca student între primii 4-5 din anul meu în fiecare an de studii. Nu am avut bursă de studii pentru că părinții mei aveau un venit mare, frații mei mari mari absolviseră deja facultatea, deci apăream singur la părinți și bursele se acordau strict pe criterii sociale. Bursele de merit au apărut abia când eu eram în anul III.

      În America studenții capabili primesc burse de merit indiferent de situația lor financiară sau familiară. Ba chiar universitățile ajung să le plătească lefuri de $20000-$30000/an +cheltuielile de studii +casă & masă sau chiar „signup bonus”-uri consistente de zeci de mii de USD (în cash sau acțiuni) studenților buni de care au nevoie ca să le crească rating-ul si să poată jumuli sume cât mai mari de la loaze.

      Sigur la un astfel de sistem, numărul de studenți de umplutură s-ar reduce dramatic, la fel cum ar dispare cam 80% din cei ce o fac pe „profesorii universitari”. În cazul României finanțarea educației universitare e o prostie fără pereche, care risipește banul public și stimulează impostura.

      • In SUA facultatile datorita acestui sistem, burse de merit, incearca sa atraga cat mai multi studenti, mai ales cele fara renume, este intradevar o afacere, echipele de sport precum baschet sau american football avand un rol foarte bine definit, cu cat ele sunt mai bune cu atat si raitingul facultatilor creste, de multe ori performantele cadrelor nefiind intratat de importante.
        Educatia ar trebui sa ramana accesibila fiecaruia indiferent de posibilitatile finaciare ale familiei, vedem bine ce se intampla deca educatia nu mai acopera paturi largi ale societatilor.

        • Și ce e rău în a atrage studenții buni?! Toate universitățile o practică. Școala medicală din St. Louis i-a oferit băiatului meu mai mare o sumă consistentă ca să meargă le ei și cred că e a 5-a sau a 6-a din lume și a 3-a sau a 4-a din SUA. Nu el nu e nici pe departe singurul din anul său căruia să-i fi făcut o ofertă tentantă. Oricum el s-ar fi dus acolo și dacă trebuie să plătească. A avut însă destulă minte să nu le-o spună 😁…

          Echipele sportive sunt mai degrabă surse de venit pentru universitățile americane. Echipele aduc destul de mulți bani. E ceva circ la curtea supremă pe tema asta. Universitățile rețin pe moment grosul banilor din sport și nu sportivii studenți așa cum e la echipele comerciale. De regulă universitățile mari nu au echipe sportive foarte bune pentru că ele câștigă oricum de pe urma studenților ce plătesc bine. Absolvenții ce au avut burse pentru sportivi (athletic scholarship) au un soi de diplome de mâna a doua. Compania pentru care lucrez pur și simplu nu le consideră calificări universitare chiar dacă vin de la universități mari gen MIT sau Caltech. Și nu e singura.

          Educația universitară trebuie să fie desigur accesibilă, dar nu trebuie să ajungă un scop în sine și nici o modalitate de palmare a șomajului, așa cum e din păcate acolo unde educația universitară e „gratuită”. Așa cum am mai spus, în opinia mea, asta duce la prăbușirea nivelului educației universitare.

  3. In UK exista de mult asta cu platitul universitatii de abia dupa ce absolventii incep sa castige mai bine.
    Cat despre Milton Friedman si ideiile lui geniale si de bun simt, boicotul si hulitul stangist de pe vremea lui Reagan vin ca fantomele sa „bantuie” vestul continental sl UE de azi.

  4. Atata timp cat educatia oferita de stat este gratuita si suportata conform principiului solidaritatii si contributivitatii colective unde este problema si de ce este nevoie de aceasta discutie ?
    Cred ca libertatea si sansele egale pentru toti ar trebui respectata fara oprelisti sau alte impuneri altfel trebuie rediscut intreg sistemul de invatamant iar toate studiile sunt teoretice, practic treburile arata cu totul altfel.
    Cine studiaza la privat, alta poveste.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Bogdan Boldea
Bogdan Boldea
Assoc. prof. PhD, West University of Timisoara Faculty of Economics and Business Administration Department of Financial Studies professor correspondent Zain Sbahattim University Istanbul Postdoctorat Academia de Studii Economice București Studii Universitare efectuate la UV Timisoara, Abo Akami si Turku Business School, Finland, University of York, UK, Universitatea Valahia Tirgiviste Universitatea "1 Decembrie 1918" Alba Iunlia, Universite Toulouse III Paul Sabatier, Franta

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro