luni, aprilie 15, 2024

Pot genera intervenţiile militare democratizare şi prosperitate? Câteva lecţii de pe urma eşecului din Afghanistan

Atunci cănd a început în octombrie 2001, intervenţia din Afghanistan părea a fi o poveste de succes. SUA au intervenit sub mandatul ONU, având de partea sa întreaga comunitate internaţională, şocată de atacurile teroriste de la 11 septembrie. Prima etapă a intervenţiei a fost de succes, scopul de a-i înlătura pe talibani de la conducere fiind atins relativ rapid. Gestionarea acestui succes relativ a fost însă foarte precară. SUA nu a dorit să investească în armata afghană – la sfârşitul anului 2003 doar 6000 de soldaţi afghani erau instruiţi. O altă eroare a fost excluderea talibanilor de la discuţiile pentru găsirea unei soluţii politice: multă vreme s-a crezut că punctele de vedere exprimate de afghani cu care se discuta reprezintă poziţia majorităţii paştune. A existat totuşi o perioadâ în care guvernul afghan a avut un sprijin popular, iar talibanii erau divizaţi – din păcate, această perioadă nu a fost exploatată suficient pentru a crea portunităţi de democratizare, ci pentru a lansa mai multe operaţiuni anti-teroriste care au făcut ca talibanii să recurgă din nou la violenţă.

Chiar şi în această situaţie, bătălia pentru un Afghanistan paşnic şi democratic nu era pierdută. Din 2003 atenţia administraţiei de la Washington s-a îndreptat însă mai mult în direcţia Irakului. Aceasta a făcut ca talibanii să se regrupeze în Pakistan şi să beneficieze de asistenţă din partea forţelor de securitate pakistaneze. Această influenţă a Pakistanukului a fost multă vreme subestimatâ; Pakistanul se temea ca India să nu profite de pe urma vidului de putere din Afghanistan pentru a se implanta în această ţară şi astfel să capete un avantaj strategic în relaţia bilateralâ. Autorităţile de la Islamabad au supraestimat rolul Indiei, aceasta fiind cauza pentru care au acordat sprijin talibanilor. Eroarea administraţiei Bush a fost de a considera Pakistanul un partener în lupta anti-teroristă, acordându-i 12 miliarde USD în acest scop. Pakistanul nu a acţionat decăt sporadic împotriva Al Queda şi a ascuns remarcabil de convingător sprijinul acordat talibanilor.

Cauzele interne au fost însă mai puternice decât cele externe în privinţa ascensiunii talibanilor şi a eşecului democratizării. Afghanistanul este o ţară subdezoltată, majoritatea locuitorilor săi trăind în sate în care militarii alianţei anti-teroriste au pătruns, cu echipament ultra-sofisticat, ori în aceste locuri ultimii soldaţi ai unei armate regulate care au fost văzuţi aparţineau Uniunii Sovietice. Talibanii au găsit astfel teren fertil în aceste aşezări, speculând abil sentimentul mândriei naţionale. Forţele coaliţiei militare multi-naţionale au fost considerate de o largă parte a populaţiei drept continuatorii britanicilor şi sovieticilor care nu au reuşit să se impună în Afghanistan. Nu religia a jucat rolul cel mai important în mobilizare, ci mândria naţională, ceea ce explicâ alăturarea unor săteni fără surse de venit cauzei talibanilor.

Procesul de refacere al talibanilor şi regruparea unor alte categorii sociale sub steagul taliban a fost un proces de durată (în 2006 numărul lor era estimat la 10,000, o forţă care putea fi încă uşor anihilată). Acest proces ar fi putut fi oprit dacă ar fi fost mai bine înţeles contextul cultural. Noile forţe militare afghane nu au înţeles de ce trebuie să lupte, împreună cu forţele de ocupaţie, împotriva unor conaţionali care pe deasupra se revendicau şi de la religia comună – Islamul. Un alt motiv pentru reticenţa acestora a fost corupţia pe scară largă a guvernului afghan care a făcut ca a lupta pentru acesta să pară a fi echivalent cu a gira corupţia. Aceşti factori explică astăzi de ce talibanii avansează relativ uşor în Afghanistan şi nu întâmpină rezistenţă prea mare din partea forţelor de ordine.

În timp ce talibanii au căpătat sprijin din partea afghanilor şi ulterior din partea Rusiei şi a Iranului, SUA nu a făcut altceva decât a mărit numărul trupelor armate staţionate în Afghanistan. Donald Trump a realizat că opinia publică din SUA nu mai doreşte menţinerea de trupe fără rezultate concrete pe calea democratizării şi a decis retragerea din Afghanistan. În februarie 2020 SUA a decis retragerea până la 1 mai 2021, fără a consulta în prealabil guvernul afghan. Pentru o perioadă, s-a crezut că noua administraţie Biden va prelungi această perioadă şi va lăsa forţe armate permanente în Afghanistan. Doar perioada a fost prelungită cu 4 luni dar principiul retragerii totale a forţelor armate a rămas în vigoare. Preşedintele Biden, atunci când a anunţat oficial retragerea, a declarat că scopul iniţial a fost atins: Afghanistanul nu va mai fi folosit drept bază pentru atacuri teroriste. Un aspect de care nimeni nu poate fi sigur, cătâ vreme în Afghanistan a apărut gruparea Statul Islamic Khorasan, din ce în ce mai active în atacuri teroriste – deocamdată doar pe teritoriul Afghanistanului. Planurile actuale ale adminstraţiei de la Washington pentru contracararea terorismului se bazează pe drone lansate din statele vecine şi pe reţele eficiente de intelligence – o strategie destul de riscantă.

Există în mod evident avantaje ale intervenţiei din Afghanistan: un număr mai mare de copii înrolaţi în şcoli, mai multe femei angajate, mass-media mai dezvoltată decăt în 2001. Afghanii, în marea lor majoritate, nu vor să se mai întoarcă la stilul de viaţă primitiv din urmă cu două decenii. Cu toate acestea, retragerea SUA din Afghanistan a provocat deja un val de destabilizare în această ţară care va avea mai mult ca sigur impact şi asupra mediului de securitate regional.

Cum a fost posibil ca armata cea mai puternică din lume care nu a capitulat niciodată pe câmpul de luptă să eşueze în Afghanistan? SUA nu va uita niciodată imaginile umilitoare din aprilie 1975 de la Saigon. Imaginile care parvin zilnic din Afghanistan sunt la fel de umilitoare, începănd cu evacuarea Bagram din iulie şi par a nu se opri, chiar dacă trupele americane nu au pierderi directe în această etapă. Talibanii cuceresc zilnic noi teritorii, iar ecourile noii lor dominaţii sunt îngrijorătoare: fetele nu mai au voie să meargă la şcoală, iar femeile nu mai pot merge la muncă decât acompaniate de bărbaţi. Producţia de opiu, comercializarea heroinei au început din nou să fie afaceri înfloritoare. Armata afghană nu poate face faţă, lipsită de motivaţie. Potrivit estimărilor SUA, Kabul va cădea în mâinile talibanilor în cel puţin 6 luni şi maxim un an.

Aliaţii SUA din regiune, Japonia, Coreea de Sud dar mai ales Taiwan privesc evoluţiile din Afghanistan ca pe o manifestare elocventă a faptului că garanţiile de securitate americane sunt limitate. În actualele condiţii, este o chestiune de timp până când Iran, Rusia dar mai ales China vor culege roadele venirii la putere a talibanilor la Kabul. O situaţie foarte stânjenitoare pentru administraţia Biden.

Poate că nu este deloc întămplător faptul că, simultan cu retragerea din Afghanistan, în luna iulie preşedintele Franţei Emmanuel Macron anunţa sfârşitul operaţiunii Barkhane: trupele francize din Sahel vor fi reduse la 2500 până în ianuarie 2023. Planul este de a forma o nouă forţă armată multinaţioanlă (Takuba), din care doar 500 să fie forţe militare franceze, ceea ce este doar o utopie în actualele condiţii. Europenii nu doresc să se angajeze într-un conflict pe care nu-l înţeleg. Deşi au repurtat succese militare importante, eşecul pe plan strategic al Franţei în Sahel este de necontestat. Islamismul a destabilizat întreaga Africă de Vest (Burkina Faso, Coasta de Fildeş, etc.). În Mali şi Ciad au avut loc lovituri de stat.

Occidentul începe să realizeze că o intervenţie militară nu poate să stabilizeze un stat eşuat. Înainte de Afghanistan şi Sahel, am asistat la acelaşi scenariu în Irak, Siria, Somalia, Libia, Mali. De fapt, după sfârşitul Războiului Rece, singurele intervenţii armate de succes au fost în Kuweit, în fosta Iugoslavie şi în Coasta de Fildeş,

Eşecul acestor intervenţii militare a fost cauza eşecului politic. Democratizarea şi dezvoltarea economică nu au urmat primelor operaţiuni militare de succes, ceea ce a antrenat ulterior eşecul militar. Statul în care s-a intervenit a beneficiat de sprijin extern (Pakistan în cazul Afghanistan, Rusia şi Turcia în cazul Siriei), insurgenţii au căpătat susţinerea populaţiei, cunoaşterea mediului cultural a fost de asemenea un factor care a stat la baza eşecului unor intervenţii militare.

Lecţia înfrângerii din Afghanistan, precedată de alte astfel de eşecuri pe scară mai mică, ar trebui să dea de gândit. Regimurile autoritare posedă în prezent un mare avantaj strategic: pot beneficia de un imens arsenal militar fără a da socoteală pe plan intern, datorită lipsei mecanismelor de control democratic şi pot folosi violenţa fără limite pentru atingerea unor scopuri strategice. Amploarea atacurilor cibernetice din ultima perioadă demonstrează acest fapt fără niciun dubiu – acestea provin într-o majoritate covârşitoare din state autoritare. Atacurile talibanilor sunt exclusiv armate, clasice dar majoritatea reacţiilor care au dus la eşecul unor operaţiuni militare sunt hibride. Cum anume se va răspunde în viitor la asemenea atacuri hibride, rămâne o întrebare deschisâ. În orice caz, democraţiile occidentale ar trebui să regândească rapid împreună o nouă abordare a intervenţiilor militare. Acestea, oricăt de legitime ar fi, au nevoie să fie acompaniate de o strategie politică pe termen lung. În definitiv, există exemplele de succes ale intervenţiilor miltare asupra Germaniei şi Japoniei din al Doilea Război Mondial care au avut succes şi au fost acompaniate de strategii politice care au permis democratizarea şi prosperitatea acestor două state. Este singura lecţie din trecut care va putea să ajute depăşirea lipsei de soluţii din acest moment în cazul Afghanistan.

Distribuie acest articol

40 COMENTARII

  1. Mi se pare evident ca pot, insa iarasi e evident ca depinde cum sunt facute aceste interventii. O dovada clara ca pot e chiar istoria Romaniei. Nu o sa spuna cred nimeni ca inteventia romana in Dacia nu a avut un rol clar pozitiv.

    • Intervenția romana in Dacia s-a făcut cu transfer de coloni. A introduce un regim de ocupație fără pune in loc masă critica de populație mai avansata nu face doua parale. Când au plecat colonii Dacia s-a întors la barbarie. Modernitatea României de după 1948 s-a făcut fără intervenție militara ci după întoarcerea de la Paris, München, Heidelberg sau Roma a elitei tarii.
      Experientele Germaniei sau Japonie de după 1945 nu sunt din aceeași categorie, aceste tari erau deja civilizații avansate.

      • paralela cu 1848 (nu 1948) este inspirata, pentru ca si atunci Romania s-a desprins de sub ocupatia estului (Imperiul Otoman si Rusia) si a revenit intr-o Europa in schimbare, cuprinsa de fervoarea nationalista imbratisata de „new money” (burghezia industriala) in opozitie cu „old money” (mosierimea si nobilimea) si generand singura ideologie politica solida, avand in spate revolutia industriala (componenta economica) si conceptul national-republican inceput in SUA si continuat de Franta.
        Diferenta mare intre 1848 si 1989 este ca acum 2 secole politicienii romani (Bratieni, Campeni etc) erau constienti de necesitatea reformelor (nu doar le mimau ca acum) si le-au facut in 2 decenii, culminand cu aducerea pe tron a lui Carol I (sacrificand deci propria putere politica pentru binele tuturor), urmata de cea mai infloritoare perioada a romanilor in Europa (Independenta si Marea Unire). Cei care s-au perindat la putere din 1989 au avut insa o singura politica: aceea de „chior in tara orbilor”, adica de a obtine si pastra cu orice pret puterea politica (eu sa fiu shef jmeker, restul poa sa dispara sau spus cu pretentii doctorale „Fiat jmeker, pereat mundus”)) care e foarte ok pentru un shef de trib/gashca/grup infractional, dar nu pentru un lider national care vrea sa aibe compatrioti demni intr-o lume globala

  2. Daca decidenții americani citeau istoria , știau că cucerirea militară a Afganistanului nu rezolva problema.
    Au învățat pe propria piele trupele naziste in Iugoslavia , englezii și sovieticii în același Afganistan.
    Sunt tari unde e usor de intrat dar extrem de greu de controlat teritoriul.

    Iar atunci când invadatorul crează din pix o guvernare coruptă , rezultatele sunt pe măsură.
    America a uitat cum și cu cît au finanțat guvernul corupt din Vietnamul de Sud și ce chin a fost crearea unei armate care nu a rezistat ofensivei comuniste. Deoarece bisnitareala , vânzarea la negru a ajutoarelor americane era principala ocupație a armatei din Vietnamul de Sud. Inclus și furtul efectuat de ofițeri din soldele subalternilor.
    Care ” succese” au fost repetate identic și punctual atît în Irak cît și în Afganistan.
    Cu agravantul ca in Afganistan , studenții coranici numiți talebani au găsit sprijin material în acea națiune falita numita Pakistan unde doar armata prin lovituri de stat împiedică dezintegrarea și islamizarea in masă. Suplimentar , saudiții atît de dragi americanilor erau cei care au furnizat masa sinucigașilor teroriști din atentatele care au stat la baza reacției americane. Basca tot saudit a fost și cel mai vânat terorist de pe planeta.Osama Bine Laden ,ruda a familiei regale saudite.
    Iar islamismul dur și pur are origine în aceiași dictatura medievală ( dar plina de bani) numita Arabia Saudită.
    Practic degeaba cucerești o țară daca ” aleatii” tai hrănesc , înarmează și finanțează inamicul fie el numit taleban.
    Nimeni și niciodată nu a învins nimic cu astfel de ” strategii”.
    Acum sigur nu vor fi chinezii sau turcii sa pacifice Afganistanul.
    Chinezii au o minuscula granița cu Afganistanul și o vor blinda la greu.
    Turcii sunt departe și nu au capacitatea militar- economica- financiara de a menține o prezență numeroasă in Afganistan.

    Deci înainte cu talebanii pina ajung la Kabul. Și vor face exact ce au făcut înaintașii lor . Tăiat beregate , împușcat la grămadă ,Coranul obligatoriu de studiat ( și unica materie) , femeile vaci reproductive și atît.
    Afganistan e un stat tribal.
    In istoria universală , statul tribal devine national când un conducător cu forța lui militară cucerește și supune triburile. In Afganistan au reușit doar Gengis Khān și Timur Lenk. Atît.

  3. Niste analfabeti in slapi cu mitraliere Kalasnikow i-au pus pe fuga atat pe rusi cat si pe americani fara sa uitam esecul trupelor imperiului brtitanic cu 200 de ani in urma. Ce putem invata, sa-i lasam in pace si numai cand scot capul prea tare merita loviti, punctual, sa-i doara, respectiv inzestrati cu atat armament incat sa se macelaresca intre ei.

  4. „Forţele coaliţiei militare multi-naţionale au fost considerate de o largă parte a populaţiei drept continuatorii britanicilor şi sovieticilor care nu au reuşit să se impună în Afghanistan.” – gresit. Pe ce se bazează afirmația asta? Este un studiu făcut la nivelul afganilor ori e doar o presupunere?
    ” în 2006 numărul lor era estimat la 10,000, o forţă care putea fi încă uşor anihilată” – asta chiar m-a făcut sa râd. Ar fi fost o forță ușor de anihilat doar dacă luptau convențional, în câmp deschis. Însă ei au aplicat tactici specifice, lupte de gherila, etc. Mai mult, au antrenat în lupta și forte neconvenționale (copii, femei, sinucigași). Au folosit tot ceea ce era posibil, fără scrupule, împotriva coaliției. Ori în atare situație, e dificil sa lupți și sa ai succese pe teren.
    ” De fapt, după sfârşitul Războiului Rece, singurele intervenţii armate de succes au fost în Kuweit…” – intervenția a fost dus împotriva Irakului, pentru eliberarea Kuweitului, nicidecum împotriva Kuweitului.
    Analiza din articol e doar o poleiala subțire a ceea ce s-a vrut a fi, observându-se ca autorul nu stăpâneste subiectul, nu cunoaște îndeaproape contextul social, politic, economic și militar al regiunilor enumerate. Asemenea subiecte merita spațiu larg pentru descriere, nu un articol care scârțâie la capitolul documentare.

  5. Fără supărare, dar rar mi-a fost să văd atâta aroganță la un…analist(?): nu numai că pretinde că dă lecții liderilor și aspiranților politici occidentali, dar ne mai și vorbește in numele europenilor, știind exact ceea ce știu/doresc europenii:
    „Europenii nu doresc să se angajeze într-un conflict pe care nu-l înţeleg.”
    Deci singurul european care înțelege conflictele din Orient/Africa se pronunță pe o platformă cu asemenea audiență minoră. Zic că-i păcat. Oare de ce nu este invitat de CFR, să țină conferințe acolo? sau măcar la Davos?

    Dar ce ziceți dacă scopul real al ocupației Afganistanului NU a fost implementarea democrației și răsturnarea cornului abundenței peste triburile alea sălbatice? Că doar nu sunteți copchil să credeți tot ce vă spune guvernul, și doar nu vă imaginați că cineva, rănit grav, va întoarce și celălalt obraz, va da cămeșa de pe el agresorului iar apoi îi va instrui odraslele in arta războiului modern? V-ați gândit vreodată că America, lovită crunt de islamiști, va riposta extrem de dur, extrem de tenace și foarte insidios, distrugînd orice urmă de pace și orice speranță de prosperitate a adversarilor săi din Orientul cel întunericit de fundamentalismul religios? Uite că după 20 de ani a reușit să facă praf și pulbere pepinierele terorismului islamic. Uitați-vă bine cum arată Irakul, Afganistanul, Siria și Libia. A reușit să le bage spaima-n oase, a lichidat și lichidează in continuare orice asasin cu figuri de guru. Nu contează cât de mare ești și cât de protejat te crezi, oriunde te-ai afla dronele americane te vor găsi și te vor pulveriza (poți să fii și general-erou al unei națiuni ostile, iar america te va trimite garantat in legendă). Asta au aflat aliații americanilor: cât de puternică este America, singura țară din lume cu permis special de vânare și ucidere a dușmanilor săi cu dronele oriunde pământ (Franța de pildă are doar un permis regional). Nimeni nu îndrăznește să conteste acest drept. Nici Rusia, nici China.

    Deci a reproșa ceva, a acuza pe cineva (nu știu cine vă credeți să acuzați o țară aflată in război de eșecul altei țări care a pierdut războiul de parcă ar fi datoria ocupantului să refacă economia/structurile politice ale agresorului învins) sau a obiecta ceva vizavi de o acțiune sau alta a președinților/armatei americane e futil și tare ridicol, mai ales dacă mesajul vine dintr-o țărișoară balcanică amărâtă, dar ținută incă in brațe de americani, unde cu 3 decenii in urmă nu auzeai nicio gură de telectual care să protesteze față de imperialismul și neosclavagismul de stat sovietic. Faptul că vi se permite să aruncați cu lături in America arată că democrația implementată de americani FUNCȚIONEAZĂ. Dacă publicați baliverne pline de fiere la adresa Rusiei, de undeva de prin Belarus, nu mai apucați să vă bucurați prea mult de reputația de rebel neînțeles. Chestia asta o înțelegeți sau e nevoie să vi se aducă aminte săptămânal…pe facebook?

    • Doua mici observații.
      1. Islamiștii de la 9/11 era majoritar din Arabia Saudita. Nu rebuia declarat război acestei monarhii la fel de arhaice precum Afganistanul?
      2. Exportul de democrație este o neghiobie. Nu funcționează nicăieri. Democrația adevărata creste organic, altfel este o pseudodemocrație.

      • Exact.
        Dar saudiții plătesc ” taxa de protecție” către USA. Camuflata prin investiții financiare anuale de miliardare dolari in USA și achiziția de tehnica militara tot din USA în valoare de miliarde anual.
        11 septembrie în realitatea saudita , doar a mărit obolul anual care trebuie vărsat protectorului american. Absolut nici o presiune de a schimba ceva in modul medieval in care e gestionată tara de familia regală. Și aici cîndva pot apărea urite surprize.

        Exportul de democrație necesita o minimă ” elita” intelectuala in tara cucerita și prin care sa se nască democrația autohtonă.
        A existat în toate țările vestice europene și care au devenit democrații, a existat în Japonia.
        Aceasta elita NU a existat și nu exista in Siria , Libia, Irak, Egipt și în Afganistanul tribal nici măcar nu se punea problema unei democrații oricît ar fi de slăbuță.

        Statul tribal ( Afganistan) e premergător statului național. Iar democrația nu exista la triburi.
        Din păcate ce învață istoria omenirii e o necunoscuta pentru mulți cu funcții și fotolii din state dezvoltate.

        PS.
        Cineva comentează dând exemplul imperiului roman care a introdus noutăți în teritoriile cucerite.
        1- romanii nu au exportat nici un fel de democrație.
        2- Roma a fost treptat subjugată de un împărati cu comportament dictatorial.
        3- In teritoriile cucerite, romanii au adus o revoluție economică și socială. Net superioare fata de ce era la momentul cuceririi.
        Destul de menționat străzile pavate ( toate străzile duc la Roma
        Veche expresie din acele timpuri ,) , canalizarea și apă potabilă în fântâni publice. Care erau necunoscute de înfrânți. Basca construirea de terme. Așa spălarea , baia , au ajuns să fie cunoscute și în afara ploii sau a plonjării in un râu.

        Un progres colosal pentru acele timpuri.

      • Jihadiștii nu au țară. Pentru ei există Dar al-Islam și restul lumii care trebe supusă prin orice mijloace. Deci, la drept vorbind, ar fi fost aberant să ataci un stat aliat pentru că pe teritoriul său s-au născut indivizi care ulterior s-au radicalizat, de cele mai multe ori prin alte zări…mai mult anarhice decât arhaice. Oricum, ar fi contraproductiv să ataci o țară doar pentru că e primitivă/captivă unei religii, asta ar insemna să ai invazii toată ziulica la câte țări cu regimuri și mentalități arhaice sunt pe planetă.

        SUA nu au declarat propriu-zis război nici Afganistanului (războiul a fost „on terror”, vorba lu nea tufiș, după ce in faza intițială, 2001-2003, a fost și impotriva islamismului; mai exact războiul a fost purtat impotriva unor organizații paramilitare și religioase considerate teroriste, precum talibanii sau alqaeda). Problema era că pe acel teritoriu se aflau cele mai multe cuiburi jihadiste. Alte pepiniere se găseau in Sudan, Somalia, Pakistan, Irak, Libia și Siria. Cei care s-au supus Americii -vorbesc de oficilitățile statelor musulmane- și au început să toarne informații rapid despre celulele teroriste și familiile/clanurile care le sprijineau au scăpat de invazie/sancțiuni. E atât de simplu. Afganistanul a fost ocupat in primul rând pentru colectarea de informații și pentru executarea mai facilă a liderilor jihadiști depistați. Ceea ce deja s-a întâmplat. După ce i-au amprentat pe toți băștinașii pur și simplu nu mai e nevoie de vreo prezență fizică a Americii in văgăuna aia prăfuită (care nu o să fie niciodată nici măcar un stat veritabil, darmite democrație).

        la punctul 2 sunt intru totul de acord cu dumneavoastră.

    • Ia sa incerce SUA sa vaneze cu drone prin Siberia, desigur cu permisul special pe care-l are.
      Sunt convins ca ICBM-urile de la inceputul aniilor 70 sunt depasite si robotii google (algoritimii de invatare, perfectionati timp de 20 de ani prin supermarketuri) le vor servi dronelor, cu precizie nanometrica, orice traiectorie posibila. Apoi populatia afectata va primi instant cod ciuperca pe telefoane.
      Intre timp, dronele se vor ridica de la sol.
      Intre timp SEAL Team Six va fi trezita si va primi ordinul sa riposteze.
      Intre timp Apple lanseaza automat ICBM-urile lor cele mai moderne.
      Intre timp POTUS regreta ca l-a impuscat pe Arthur si spera ca ICBM-urile de la inceputul anilor 70 sunt depasite si robotii google le vor servi dronelor… Apoi isi aminteste ca au fost proiectate de germani.

  6. Domnule Carp

    sunteti in eroare.. atunci cand scrieti Cum a fost posibil ca armata cea mai puternică din lume care nu a capitulat niciodată pe câmpul de luptă să eşueze în Afghanistan?

    US Army si-a indepliti mandatul.
    Cei care au esuat au fost .. politicienii . Inclus analistii cu mute doctorate..

    Sgt mj (retragere)
    Ghita Bizonu’

    (da sunt comandat de pluton inf sgt mj .Si absolvent de facultate. .. )

    • Corect! Multi din cei ce comenteaza pe aici vorbesc de cucerire. NU a fost vorba, NU s-a actionat nici un moment pentru o cucerire a Afganistanului. S-ar fi procedat cu totul altfel. Dar nici nu ar fi fost posibil pentru ca le-ar fi sarit toata lumea in cap (si asa le-au sarit unii). Singurul lucru dorit (si realizat) a fost introducerea democratiei in tara si apararea ei in faza incipient (dar nu la nesfarsit). Cu asta misiunea s-a incheiat. Dupa asta e treaba afganilor cum isi apara aceasta democratie, cum se dezvolta si ce fac in continuare.

      • Introducerea democratiei ? trebuie sa fiti cam naiv sa credeti acest lucru. Cum poate fi introdusa o democratie intr-o tara ramasa cu cel putin 1000 de ani in urma, la toate nivelurile.
        Vedem foarte bine ce probleme exista inca in Romania si in alte tari cu trecut comunist ci introducerea democratiei de tip occidental pt cate dansii au avut timp 500 de ani sa caute si gaseasca un model potrivit.
        Aventura afgana are alte motive decat introducerea unei democratii, resurse, retele de tranzit de gaze, droguri si altele.
        Nici macar exportul masiv de droguri, principala sursa de finanatare al talibanilor nu s-a reusit ingradit.
        Retragerea din acesta tara trebuia inceputa o data cu eliminarea lui Bin Laden, ar de politicieni in acea tara nu se poate discuta, sunt capatenii de triburi si familii ale caror stil de viata este ancorat in religie si traditii.
        Sa-i lasam in pace si doar daca devin periculosi pt restul lumii trebuie intervenit, punctual prin metode bine cunoscute.

        • Adica nu e democratie? Nu este ales presedintele prin vot liber? Nu au parlament ales? Ca nu o folosesc cum ar trebui (ca si romanii) e alta poveste, dar asta nu inseamna ca nu e democratie, chiar incompleta, dar totusi democratie. Ca au fost si sunt si alte interese, e iarasi adevarat, dar asta nu inseamna ca nu a fost instaurata democratia acolo. Ce fac de acum cu ea, e treaba lor. Asa ca dvs. cam amestecati lucrurile… Ca de ex ce legatura are traficul si productia de droguri cu democratia??

          • Democratie in Afganistan in urma unor alegeri, ma apuca rasul iar despre finantarea talibailor in urma exportului de droguri si democratia afgana, ce se intampla acum ea ? de unde arme si bani inrt-o tara care nu produce nimic in afara de droguri ? Guvernele afgane au fost si sunt marionete iar americanii si aliatii lor ar fi trebuit sa rasfoiasca documentele din 1942 – 45 si cum se poate termina cu o intreaga era, fara includerea civililor in actul de razboi el nu poate fi castigat.
            Doar in urma decimarii civililor , vezi Germania nazista , Japonia se poate elimina un sistem nociv. Talibanii sunt sustinuti in mare parte de populatia afgana altfel n-ar avea succesul pe care il au.

  7. 1.Interventiile militare din Germania si Japonia desi au avut succes, nu pot in nici un caz date ca exemplu in interventionismul din tari arhaice sau cu economie naturala ca Afganistanul!
    Data fiind situatia geografica si inapoierea economica si culturala (la nivel de ev mediu), nici NU trebuia abordata interventia de schimbare.
    In Germania si Japonia n-a fost necesara o interventie de schimbare SISTEMICA, economica si politica, ci doar de neutralizare a excesului militarist si rasial!
    In tarile inapoiate economic si cultural – cele africane sau arabe – interventionismul militar are o sarcina prometeica, aceea de a schimba in intregime sistemul economic si politic.
    Deocamdata nu exista un ACQUIS liberal (politic. economic) cu regulile si instrumentarul capabil de a implementa CAPITAL;ISMUL, in locul societatilor arhaice, religioase ori tribale.
    Sub raport general, nici macar in UE n-a putut fi realizata o implementare completa SISTEMICA a capitalismului politic, economic si social!
    Competitivitatea si functionalitatea economica precara din Romania sau din Bulgaria, a atins abia procentul de 26 la suta in Rominia (plecind de la indicele de ne-competitivitate economica/institutionala 74 al Romaniei) si ceva mai bun al Bulgariei!
    Succesul economic-industrial este inexistent in aceste tari, iar UE (ori SUA) NU dispune de nici un instrument capabil sa schimbae aceste date, ceeace face ca resursele din UE sau cele straine sa nu poata fi atrase si utilizate in beneficul cresterii economice INDUSTRIALE!
    Daca nici in mica Romanie sau Bulgarie nu exista capacitatea de TRANSFORMARE profunda, economica si institutionala, cu efect la domeniul politic-economic, ce mai putea fi de asteptat in Afganistan sau alte zone geografoce de esec al unor astfel de ,,transformari?
    In intreg Estul postcomunist, trei decenii de schimbare, din care mare parte sub patronajul direct al UE, dezvoltarea economica si industriala bate pasul pe loc, in lipsa unui astfel de instrumentar de schimbare, ,,cuprendabil” intr-un proiect de tara!
    In concluzie, fara un INSTRUMENTAR economic/programatic de schimbare SISTEMICA (in directia modernizarii” capitaliste”), orice incercare de interventie militara sau politca este inutila, deoarece autorii acestora NU dispun de metode,tehnici si instrumente de schimbare reala si ireversibila.
    2.Astfel de instrumentare, in care domina cercetarea economica fundamentala si institutionala nu fac obiectul cercetarii institutionale nationale, deoarece nu se intelege posibilitatea realizarii lor, iar pe de alta parte nimeni nu vrea sa depaseasca micro si macroeconoomia ca stiinte economice, nefiind ,,rentabil” acest lucru.
    Cine isi asuma risipa de energie si timp de decenii pentru a identifica in literatura economica componentele teoretice si aplicate ale unei noi stiinte a dezvoltarii economice-industriale rapide, care iese din tiparele cercetarii economice clasice, necesitind ,,articularea” cu ,,cercetarea institutionala” asa cum remarca in 2000 Daniel Daianu, in lucrarea ,,Incotro se indreapta tarile postcomuniste ?”
    Cine ,,peria” decenii intregi literatura economica nationala, pentru a culege ,,graunti” izolati de informare si constructie a unei noi viziuni si stiinte a dezvoltarii economice rapide (cunoscuta efectiv in Asia ,,tigrilor asiatici”), cind putea termina facultatea la 24 de ani, doctoratul in economie la 35 (in micro sau macroeconomie), apoi sa ajunga cercetator sau intr-o cariera executiva/,,CONSTATATIVA”, bine platita la 40 de ani?
    3.In situatia data, interventionismul este doar ocazia de a constata practic, imposibilitatea de a schimba lumea arhaica, inregistrind uriase costuri umane si financiare…

  8. Cea mai buna atitudine de politician in cazul unor conflicte intre state totalitare a avut-o Menahem Begin.
    In cazul razboiului Iran (al ayatolahilor in frunte cu Komeini reintors din exil de la Paris ) – Irak (Saddam Hussein), Begin a spus ca „le ureaza ambelor parti mult succes”.

  9. „Înainte de Afghanistan şi Sahel, am asistat la acelaşi scenariu în Irak, Siria, Somalia, Libia, Mali. De fapt, după sfârşitul Războiului Rece, singurele intervenții armate de succes au fost în Kuweit, în fosta Iugoslavie şi în Coasta de Fildeş,”
    Sunt si alte state faliate create artificial prin intervenții militare sau presiuni politice: Sudanul de Sud, Timorul de Est, Kosovo. Intervenția in Balcani a fost un esec, Kosovo este un narcostat, cu fost prim ministru acuzat de crime de război (pana mai ieri mare freedom fighter pentru BBC si CNN), Bosnia un stat care este menținut si azi de trupe UE (Operation Althea), practic controlat de un guvernator militar UE. Croației i s-a tolerat in Krajina cel mai mare program de curatire etnica Europa dupa 1944 (depasit doar cel facut de cehi in Sudentenland si polonezi in Silezia).

    • Pentru Croatia, ca eurofil ce va stiu, nu ar trebui sa adresati „multumiri calduroase” lui Merkel si UE?
      Aveti de gand sa promovati figuri gen Herta Muler?

      • Herta nu e pe gustul meu, nu cred ca art talent. Ma întreb de ce i s-a dat premiul Nobel. Dar daca s-a acordat si unor menestrei de rock nu e de mirare.

  10. Dupa mine e foarte incurajator ca ”intr-o democratie tanara, ca a noastra”, vorba lui Caragiale, exista un astfel de forum in care comentatori mai mult sau mai putin anonimi, publicul, combate cu argumente, chiar daca poate mai stangaci, teza unui articol. Din pacate, cu una sau doua exceptii, salutate la timpul lor, autorii nu se coboara la a raspunde celor ce isi iau din timpul lor sa le citeasca productiile.
    Ceea ce il face mai putin un forum. Deh, aceleasi naravuri balcanice de care zicea tot Caragiale…

    • Cam la fel fac si comentatorii. Trantesc un text si nu intra in dialog. De vina e si procedura de aprobare.
      Comenturile de la articolul asta sunt chiar atipice – multe raspunsuri.

  11. Un taximetrist afgan din Frankfurt mi-a spus o data urmatoarea vorba inteleapta: in the 80s, during the war with the Soviets, there was just one nation f-ing us. Now there are 100! Ne putem imagina cum vad lucrurile cei de ramasi acolo daca si unul care s-a luptat sa fuga de acolo ca sa traiasca in occident, si a reusit, tot pe occident da vina pentru dezastrul de la el din tara. Democratizarea seamana cu binele facut cu forta. In cel mai bun caz, e facut degeaba. Ma mir ca s-a investit atat de mult in ceva care se stia de multi ani ca e munca in zadar. Am vazut ca s-au incercat mega operatiuni militare cu cate 30,000 de soldati care sa elimine 800-1000 de talibani dintr-un oras oarecare, in conditiile in care nu poti sa stii care e taliban si care e civil. Trebuie sa astepti sa traga ala in tine intai, ca daca tragi tu si ala nu e taliban, you risk alienating the local population. Mi se pare toata povestea o culme a absurdului, cu munti de bani si vieti pierdute degeaba.

  12. Razboaiele vin si trec de cind lumea si pamintul . America ,SUA , este poate singura putere ce are in desfasurator si in derulare ,ca parte a cunoasterii, o harta a evenimentelor din intreaga lume , cunoscind situatia exacta. SUA si NATO, nu numai ca au o imagine de ansamblu asupra tuturor desfasurarilor de forte militare existente pe planeta dar au si imaginea viitorului imediat al tehnologiilor parte a dezvoltarii fortelor militare de oriunde in lumea larga .Mutatiile, ce tin de desfasurarea trupelor NATO si SUA nu se fac haotic sau politic , ele au in componenta variante (analize pe profil si perspective de viitor ) ce tin de viitorul posibil al nevoilor natiunilor SUA ,UE si acum si al aliatiilor lor .Ceea ce noi vedem este doar virful aizbergului si ceea ce stim este doar ceea ce ni se spune .De multe ori ,chiar daca ,decizia ce apare in public este oferita de catre Presedinte , expertiza tehnica este exclusiv miltara .Ceea ce se poate observa sau mai degraba presupune , la nivelul primar al cunasterii informatiei , este doar o posibila constare si atit . Nu avem in porbagaj toate datele problemei . Putem doar sa ne imaginam : SUA si Aliatii incerca sa izoleze Rusia (un imens teritoriu locuit de atit de putina lume , teritoriu care se va mari in viitor si datorita dezghetului din Artica – aici va fi o crunta batalie in pregatire deja ) .Se incerca deschiderea de noi fronturi de confruntare unde adversarii vor trebui sa cheltuiasca imense sume de bani (pe care uniii nu le au )spre a putea ramine in joc .Pe de alta parte in UE se incearca obtinerea unei decizii, simplu majoritate ,la Centru(eliminarea deciziei luata cu unanimitate ) si pe cit posibil evitarea conflictelor ce vor fi identificate ca purtatoare de razboi .Germania pare a fi dispusa sa inceapa as folosi fortele armate in diferitele teatre ce necesita protectie electronica si tehnologie de lupta la virf (astept de mult timp aceasta atitudine chiar daca inca se vor gasi multi contestatari ca parte a unui trecut recent ).SUA ofera in contrapartida, ca raspuns la un alt contraraspuns ,tehnologii miltare ,de virf ,tarilor ce inconjoara China sau Rusia . Este evidenta tendinta de a bloca eforturile unora de expansiune .Jocul este in desfasurare iar plecarea din Afganistan se incadreaza in aceasta noua modalitate de abordare . Creati contradictii de tot felul pe circomferinta Ruseasca .Trupele se vor muta , iar la nivelul Romaniei noi tehnologii militare vor fi aduse in tara. Transnistria ramane izolata (posibile mutatii de populatie ) si contraponderea militara axata pe Ucraina se va mari .In Republica Moldova deja se propune confiscarea tuturor averilor ilicite si folosirea banilor in interes public . Va imaginati si singuri cit rau a facut cacealmaua din alegerile parlamentare, fostului premier, care a produs uniformizarea voturilor si disparitia posibilitatii de obtinere a puterii absolute de care PNL si USR . Daca cetatenii intelegeau atunci mismasul si nu stateau acasa , acum USR si PNL puteau sa puna in practica toate promisiunile si nu erau putine , electorale . An mai pierdut un an . Va imaginati cit de necajit a putut fi presedintele natunii? Acum s-a resetat jocul si ne indrepătam spre o guvernare Citu de cel putin 7 ani , dar numai in situatia in care in anul 2024 cetatenii vor oferi votul lor doar acestor doua forte politice si numim : USR si PNL ,mai putem spera in punerea in practica a unei legislatiii democratice si de ce nu chiar la schimbarea Constitutiei tarii . In 2024 nu stiu daca Maia Sandu ar avea dreptul sa candideze la functia suprema in Statul Roman , dar daca are si vrea sa faca asta iar ceea ce spune acum ca va face chiar face ,sansele ei de a deveni Presedintele unei Romanii unite sunt extraordinar de mari .Poate e doar un vis sau poate nu .

  13. Nu credeti ca exista doua cazuri de succes care ar merita discutate comapaftiv, daca dorim o analiza obiectiva , generalizata sub titlul: ” Pot genera intervenţiile militare democratizare şi prosperitate? ” ?
    Este vorba de cazurile dupa cel de al doilea razboi mondial ale Japoniei ( democratizata manu militari: de Statele Unite si mai ales de Gen. Douglas McArthur ) si Germaniei ( democratizata mai mult de civili )

  14. Ce nu inteleg eu e de ce nu au impartit Afganistanul pe caprarii ? Germania a fost impartita zeci de ani, daca democratizarea nu a fost posibile pentru toti germanii. Vietnamul sau Iugoslavia au fost si ele impartite, iar Corea continua sa fie impartita, ca sa nu zicem de RO-MD.
    Si nici nu ar fi trebuit granite arbitrare, ci pe triburile deja existente. Sa le faca sa se apere unele de altele.

  15. Se intelege ca va referiti la SUA. Nu au facut deoarece nu le-au dat voie China si Rusia. Ganditi-va la faptul ca acum parasesc Afganistanul abandonand tehnica de razboi, arme, munitii, mijloace de transport militare -vehicole blindate (Humvee). Doar nu credti ca au fost invinsi de afgani.
    In exemplele mentionate de dvs in unele nu li s-a putut opune nimeni militar iar in altele au avut si au acordul Rusiei si Chinei. In Afganistan , Siria , Irak si nordul Africii nu mai au nici suprematia nici acordul adica s-a negociat si convenit la alta configuratie . SUA au fost unica superputere globala numai cativa ani dupa WW2 , iar dupa ce Rusia si China au devenit puteri nucleare globul s-a impartit si se imparte de comun acord intre aceste trei super-puteri. In aceasta formula UE nu are nici o pondere fiind lipsita de putere militara si fiind dependenta economic . Adica nu isi este auto-suficienta si nici nu isi poate apara teritoriul.

    • Adevarat, dar nici Luxemburg , Lichtenstein , Elvetia si nici Olanda nu isi sint autosuficiente si nici nu-si pot apara teritoriul. Sint in joc considrente de alt ordin . Exista o viziune din care rezulta un plan si o strategie. La inceput a fost cuvintul.

  16. „Eşecul acestor intervenţii militare a fost cauza eşecului politic.”

    Mă tem că profesorul Radu Carp a încurcat puțin relația de cauzalitate. Acest lucru apare evident atunci când face referire prin exemple la democratizarea Germaniei și Japoniei după Cel de-al Doilea Război Mondial, în comparație cu eșecul unui demers întrucâtva similar în Afganistan.

    Contraexemplul cel mai elocvent, cred eu, este faptul că, la fel precum s-a întâmplat în Afganistan, democratizarea Germaniei de fapt a eșuat după 1945. A ne limita la contextul religios pentru a vedea exclusiv diferențe între cele două situații ar fi o eroare. La fel precum Pakistan a împiedicat procesul de democratizare a Afganistanului, Uniunea Sovietică a împiedicat democratizarea unei jumătăți din Germania.

    Prin urmare, factorul politic, la nivel regional ori global, a prevalat în raport cu victoriile militare și este de așteptat să se întâmple la fel și în viitor. Astfel, spre exemplu, efectul demersului politic în cazul democratizării Europei de Est în 1989 a făcut ne-necesară intervenția armată.

    Până când nu va exista o soluție politică la nivel global cu privire la Afganistan, care să includă Iranul și Pakistanul, probabil că nu va putea fi democratizată această țară, indiferent de succesele militare în regiune, de religia locuitorilor, sau de numele locatarului de la Casa Albă.

    • Daca majoritatea afganilor vrea asa si nu altfel, inseamna ca pentru ei aceasta este democratia. Democratia noastra s-ar putea sa le para a fi tiranie si anarhie in acelasi timp, deci sa nu o inteleaga si sa nu o accepte. De ce sa ii fortam sa ne accepte modul nostru de viata?
      Iar in privinta femeilor oprimate, sa ne amintim ca fiecare barbat este crescut si educat de mama lui si are rude femei, care asa vor sa fie crescut baietelul si accepta rolul lor in familie si societate. Daca nu ar fi asa, i-ar educa altfel.
      Oricum, putem sa avem acces la marile bogatii naturale ale Afganistanului fara armata si fara coruptie, prin contracte cu avantaj reciproc (dar asta nu este in spiritul multinationalelor).

  17. ” Nu religia a jucat rolul cel mai important în mobilizare, ci mândria naţională, ceea ce explicâ alăturarea unor săteni fără surse de venit cauzei talibanilor.” Ar putea sa fie si o lectie pentru „mai marii” UE, atunci cand intervin cu bocancii (metaforici) in tari mai sarace (inclusiv in „democratie”), folosind numai „manualele de bune practici”
    ( pe care tot ei le-au elaborat, in marea lor intelepciune), fara a tine cont de realitatile locale.

  18. Articolul acesta imi aduce aminte de un banc vechi despre fapte bune de care beneficiarii nu au nevoie.
    Bulă este întrebat la scoala ce fapta buna a făcut in week end. El spune ca s ajutat o bătrână sa treaca strada. Cu un caveat, bătrâna nu voia să treacă strada.

  19. Cel mai interesant caz a fost omis.
    Vietnam-ul a reusit sa ii invinga pe francezi, americani si chinezi.
    Dupa care au facut pasi foarte seriosi pe calea tehnologizarii si apropierii de America.
    Si vietnamezii cu Ho-chi-min au avut parte de nefasta influenta franceza, el fiind educat politic la Paris.
    Mai este in Bucuresti statia de troleibuz numita Ho-chi-Min? Exista vreun blestem pe locuitorii din Drumul Taberei din cauza astan cu metroul? ;)
    Intreb asta pentru ca am suspiciunea ca un blestem este pentru Paris pentru ca au o statie de metrou (inca) denumita Stalingrad.
    ;)

    • Dacă Ho nu era educat la Paris nu era educat de loc iar Vietnamul ar fi astăzi la nivelul Cambogiei sau Laosului. Eu vorbesc de pe poziția celui csre a vizitat atât Vietnamul cat si Cambodgia dar și Malaysia, capitala corupției din Asia. Nota bene, ultima fiind fosta colonie britanică ci lideri educați la Londra.

      • Hai ca sunteti nostim!
        Si Pol Pot a fost educat in Franta unde a fost indoctrinat cu aiurelile marxiste.
        Cat despre Malaysia – comparativ cu coruptia europeana, ce credeti?
        In afara de asta educatia „nu se prinde” de foarte multi.
        Dar (toate?) tarile (foste) francone sunt cele mai bune exemple de ce abordarile politice franceze sunt daunatoare populatiei. In toate tarile, indraznesc sa spun prin prisma evaluararii datelor. Date seci!
        Merdologia nu are limite! ;)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Radu Carp
Radu Carp
Radu Carp este profesor la Facultatea de Științe Politice, Universitatea din București, Director al Departamentului Politici Publice, Relaţii internaţionale, Studii de securitate (2020 - ). Doctor în drept al Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca (2002). MA în studii europene și relații internaționale, Institut Européen des Hautes Etudes Internationales, Nisa (1996). Reprezentant al Universităţii din Bucureşti în proiectul CIII-PL-0702-09-2021 - Ethics and Politics in the European Context, parte a reţelei CEEPUS III, coordonat de Universitatea Catolică Ioan Paul al II-lea din Lublin care reuneşte universităţi central şi est-europene (2012 -). Coordonator al echipei Universităţii din Bucureşti în reţeaua ştiinţifică europeană Observatory on Local Autonomy, coordonată de Université de Lille (2015 -). Membru al Academic Curriculum Group, în cadrul E.MA - European Master’s Degree in Human Rights and Democratization, program al Global Campus of Human Rights, Veneţia (2020 - ). Membru al Comisiei de ştiinţe politice, studii de securitate, ştiinţe militare, informaţii şi ordine publică a CNATDCU (2020 - ). Membru al Consiliului de Conducere al ICR (2017 -). A ocupat funcțiile de membru al Comitetului Executiv al E.MA - European Master’s Degree in Human Rights and Democratization, program al Global Campus of Human Rights, Veneţia (2015-2020), membru al board-ului International Centre for Black Sea Studies, Atena (2010-2012), director general al Institutului Diplomatic Român, Ministerul Afacerilor Externe (2010-2012), prodecan (2008-2010), secretar științific (2010-2012) director al Şcolii Doctorale de Ştiinţă Politică (2015-2020) la Facultatea de Științe Politice, Universitatea din București. Colaborări și stagii de predare: Global Campus of Human Rights, Veneţia (2019, 2020); Universitá di Genoa (2019); Universitatea Catolică Ioan Paul al II-lea din Lublin (2019); Institutul de Ştiinţe Politice, Universitatea din Viena (2017, 2019); National Tchengchi University, Taiwan (2016); EIUC - European Inter-University Centre for Human Rights and Democratization, Veneţia (2016, 2017, 2018); Universitatea Matej Bel, Banska Bystrica (2016); Universitá degli Studi Florența (2015); Institut für Sozialethik, Universitatea din Viena (2015); Institutul de Ştiinţe Politice, Universitatea Wroclaw (2014, 2017); Universitatea Trnava (2014); Universitatea Umea (2013); Universitatea Carolină, Praga (2013); Universitatea Bologna (proiectul internațional 156171-LLP-1-2009-1-IT-ERASMUS JUSTMEN. „Menu for Justice. Towards a European Curriculum on Judicial Studies”, 2009-2013); Universitatea Szeged (2012); The Munk School of Global Affairs, Universitatea din Toronto (2011); Universitatea „Mykolo Romerio”, Vilnius (2010); Universitatea din Atena (2000). A participat la proiecte de cercetare în colaborare cu mai multe instituţii: Fridtjof Nansen Institute - Fridtjof Nansen Stiftelsen på Polhøgda Oslo (2020 - ), Université Libre de Bruxelles (2020 - ); Comisia Europeană/CRPE (2019); Academia Română (2018); Wilfried Martens Centre for European Studies (2015); Institut für Rechtsphilosophie, Religions-und Kulturrecht, Universitatea din Viena (2006 2008); Institutul European din România (2007); Institutul „Ludwig Boltzmann” pentru Studiul Problematicii Religioase a Integrării Europene, program al New Europe College, București (2004); TMC Asser Instituut, Haga (2002) etc. A publicat 16 cărți în calitate de autor și coautor. Ultima carte publicată : O lumină în întuneric. Democraţie, stat de drept şi drepturile omului într-o lume în schimbare, Cetatea de Scaun, Târgovişte, 2020. Capitole de cărți și articole publicate în: Austria, Belgia, Bulgaria, Germania, Lituania, Polonia, Republica Moldova, Olanda, SUA, Ucraina.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro