sâmbătă, februarie 4, 2023

Povești cu liberali

Afirmațiile președintelui PNL, dl. Ludovic Orban, referitoare la faptul că ar fi inechitabilă decizia care îi scutește de plata impozitelor pe cei care lucrează în domeniul IT au creat provocat zilele trecute o anume agitație.
Interesant e că replicile cele mai dure nu au venit din partea reprezentanților PSD, cei care au introdus măsura în chestiune, ci dinspre fostul președinte Traian Băsescu care, chiar dacă a deschis gura doar spre a-i mai plăti o poliță actualului șef al liberalilor cu care mereu are câte ceva de împărțit, precum procesomanii din schițele și piesele lui Ion Băieșu, tot este perceput ca vorbind din partea PMP și aceasta fiindcă este mult mai cunoscut decât președintele respectivei formațiuni politice, dar și din partea câtorva reprezentanți ai USR-PLUS.
Sincer, nu știu dacă nu cumva ar pierde mai mult decât ar câștiga Statul român dacă le-ar cere IT-iștilor să plătească biruri. Însă știu sigur este că ceea ce, până la urmă, mi se pare a fi un fel de mult zgomot pentru nimic nu este deloc de bun augur pentru ceea ce ar putea să însemne, în absența stabilirii unor reguli de colaborare clare, inclusiv în domeniul comunicării publice, o atât de așteptată și de dorită preluare a guvernării de partidele din Opoziție. După pustiirea pe care a adu-o cu sine coaliția PSD-ALDE este cum nu se poate mai limpede că România nu își poate permite repetarea, la 23 de ani distanță, a atât de dezamăgitoarelor disfuncționalități din vremea Convenției Democratice cu CoCoPo-urile și CoCoPa-urile sale.
Încă și mai grav mi se pare că se aud voci distonante chiar în interiorul PNL. Că deși partidul a câștigat alegerile europarlamentare cu un scor considerabil și că meritul principal pentru aceasta îi revine d-lui Ludovic Orban, o persoană pentru care mărturisesc că nu nutresc cine știe ce mare simpatie, însă realitatea este una, iar simpatiile sunt alta, se găsesc tot felul de personaje care să îl contrazică și să îi pună sub semnul întrebării afrimațiile. Aceasta într-un moment în care PNL s-ar cuveni să transmită țării mesaje unitare care să arate că s-au lichidat asperitățile dintre mai vechii liberali și pedeliștii de odinioară, dintre liberalii din vechea conducere a partidului care în 2016 s-au lepădat cum nu se poate mai rapid de dl. Orban, desemnat cu foarte puțină vreme înainte drept candidat la Primăria Capitalei și din cauza cărora PNL a înregistrat atunci un scor slab atât la alegerile locale cât și la cele parlamentare și actualul președinte al partidului.
De vorbit vorbește neîntrebat și dl. Rareș Bogdan pus candidat în fruntea listei liberale la cererea expresă a președintelui Iohannis și nu neapărat datorită meritelor, după părerea mea supradimensionate, de vedetă de televiziune. Dacă dl. Ludovic Orban a avut pe toată durata campaniei electorale pentru europarlamentare un comportament mai mult decât loial față de fostul moderator al Jocurilor de putere de la Realitatea tv, nu același lucru se poate spune despre protejatul președintelui Iohannis. Care se pronunță nu numai în privința impozitelor pe veniturile IT-iștilor și o face lăsând să se înțeleagă că dl. Orban se află în eroare și că opinia partidului asupra problemei este încă în curs de formulare, ci despre tot felul de alte lucruri. Uitând pesemne că politica reală nu are aproape nimic de-a face cu discuțiile fie ele chiar și despre politică dintr-un mai mult sau mai puțin izbutit talk show politic. Or, una e să faci pe disidentul în raport cu patronul stației, să ceri isteric și patetic în deschiderea emisiunii demiterea conducerii editoriale a acesteia, să fii suspendat două-trei zile și apoi, după ce ai jurat pe tot ceea ce ai mai sfânt că nu vei mai face talk-show-uri dacă nu ți se vor îndeplini toate condițiile, să te întorci ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic, deși nici una dintre ele nu ți-a fost satisfăcută, și alta e ca, la nici două luni de la intrarea în partidul în care ai făcut o miraculoasă carieră, să bați cu pumnul în masă, să pui condiții legate de preluarea conducerii organizației de București ori să te visezi cum nu se poate mai îndreptățit pentru postul de prim-ministru.
Viața de partid, chiar și într-unul democratic, presupune disciplină. Pe care nici dl. Rareș Bogdan, nici alți liberali cu un plus de stagiu, dar și de practică politică, se pare că nu o au. E de sperat că se vor strădui să o deprindă.

Distribuie acest articol

4 COMENTARII

  1. „Or, una e să faci pe disidentul în raport cu patronul stației, […], și alta e […] să bați cu pumnul în masă, să pui condiții legate de preluarea conducerii organizației de București ori să te visezi cum nu se poate mai îndreptățit pentru postul de prim-ministru.”

    Domnul R Bogdan s-a întors în PNL, al cărui membru activ a mai fost, nu-i un proaspăt venit fără experiență. Iar politica editorială a „stației” s-a schimbat și se schimbă precum vântul. Desigur, nu mă refer la cunoscutul om de afaceri și la încurcatele relații financiare (și nu doar) ale patronilor cu d-nii Ghiță, Vântu ș.a.

    Apropierea de o parte a „serviciilor”, cea „bună”, în care se află și dl Hellvig i-a permis „baletul” de la Realitatea TV și l-a adus în „fruntea listei” PNL la europarlamentare. Doar că succesul și puterea se pare că l-au amețit…

    Nu mă interesează foarte tare personajele controversate și nici nu am îndoieli cu privire la buna credință și convingerile liberale ale d-lui Rareș Bogdan. Ceea ce mă îngrijorează este că domnia-sa și PNL au căpătat foarte multă putere odată cu ajungerea PNL în postura de favorit pentru electoratul român în oricare alegeri. Și asta nu pentru că au proiecte extraordinare, ci prin sancționarea erorilor de guvernare ale PSD. Ca cetățean plătitor de taxe mă îngrijorează apariția unor propuneri legislative despre care n-am știut, din partea unor oameni care au o biografie controversată și care au toate șansele să fie puse în operă.

    Apoi, nu am crezut niciodată (și istoria a confirmat până acum) că „securiștii noștri sunt mai buni decât securiștii lor”.

    • Hmm, greu de inteles… cum se inteleg afirmatiile:
      – „Apropierea de o parte a “serviciilor”, cea “bună”,”
      – „Apoi, nu am crezut niciodată (și istoria a confirmat până acum) că “securiștii noștri sunt mai buni decât securiștii lor”.”

    • Excelentă contrapunerea de catre autor a PITICILOR PE CEREBEL pe care a orice vedeta TV este indreptatita , ba chiar obligata sa-i manifeste – in Romania ratingului ieftin și ATITUDINEA CAT DE CAT SOBRA pe care se presupune ca ar trebui sa o manifeste un politician.
      In acest context sa ne amintim ca Rares Bogdan cel cu PITICI TV fuse pana de curand UN VAJNIC APARATOR AL ARDEALULUI RRRRROMANESC.

      Chiar si in campania electorala omul a comis un basism din acela ca la mama lui – cand a strigat ca PSD ul NU SPUNE NIMIC DESPRE CRUCILE INVELITE IN SACI NEGRII….in conditiile in care exceptand acel ignet PNL ul a pastrat si el aceeasi discretie , prienoasa si diplomatica fata de UDMR.

      Pe subiectul mentionat iata ca lucrurile s-au infoiat
      destul de urat – nu stiu sigur cine e de vina – dar parca , parca
      niste romanasi s-au gandit sa o caute cu lumanarea.

      Vom vedea cui ii foloseste agitarea subiectului maghiar. Deocamdata
      PSD ul e la guvernare – nu au nevoie de incendii suplimentare – dar poate ca e
      totusi bomba lor cu explozie intarziata
      pe care nu se vor da in laturi sa o explodeze dupa debarcarea VEORICHI .

      Pentru PNL si USR + PLUS e complicat din
      prima – fiind inruditi cu UDMR ul nu numai ideologic
      ci si onomastic prin tripleta cu sonoritati panonice ORBAN / CIOLOS / BARNA.
      chestie pe care cineva le-o va arunca negresit in față in stilul VADIM

      Intrebarea e cine va fi atat de lipsit de scrupule ca sa utilizeze o asemenea abordare
      : PSD ul sau Rareș Bogdan ?
      Desigur eu raman consecvent propriilor demoni
      si mizez pe grobianismul lui Basescu.

  2. Trebuie retinut ca nici un partid [inclusiv PNL{PD/PDL}] nu a obtinut un scor considerabil. Privind
    o eventuala colaborare actualul PNL nu este credibil, motiv pentru care presupun ca un eventual candidat USR sau adversar lui KWJ are sanse reale prin votul PSD. Privind personajul -batistuta- evident ca ar trebui sa se limiteze la rolul lui de prim-sinecurist PNL in parlamentul European.
    Menestrelul mandolina , timp de 30[treizeci] de ani si-a dovedit „capacitatea” care-l califica in randul lui Dragnea, tariceanu, Basescu, si alti politicieni de talia lor. Altfel spus, este timpul, prin
    vot, sa renuntam la dansii…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Carti noi

 

Institutul de Istorie a Religiilor al Academiei Române și Muzeul Național al Literaturii Române vă invită la expoziția „Manuscrisele inedite ale lui Mircea Eliade din patrimoniul Institutului de Istorie a Religiilor al Academiei Române”, care va putea fi vizitată între 26 ianuarie și 13 martie 2023 la sediul Muzeului Național al Literaturii Române din strada Nicolae Crețulescu nr. 8. Află mai multe

Carti noi

Revoluția Greacă de la 1821 pe teritoriul Moldovei și Țării Românești

 

Carti noi

„Jurnalul de doliu scris de Ioan Stanomir impresionează prin intensitatea pe care o imprimă literei, o intensitate care consumă și îl consumă, într-un intangibil orizont al unei nostalgii dizolvante. Biografia mamei, autobiografia autorului, atât de strâns legate, alcătuiesc textul unei declarații de dragoste d’outre-tombe, punctând, în marginea unor momente care au devenit inefabile, notele simfoniei unei iremediabile tristeți… vezi amanunte despre carte
 „Serhii Plokhy este unul dintre cei mai însemnați experți contemporani în istoria Rusiei și a Războiului Rece.” – Anne Applebaum
În toamna anului 1961, asasinul KGB-ist Bogdan Stașinski dezerta în Germania de Vest. După ce a dezvăluit agenților CIA secretele pe care le deținea, Stașinski a fost judecat în ceea ce avea să fie cel mai mediatizat caz de asasinat din întregul Război Rece. Publicitatea iscată în jurul cazului Stașinski a determinat KGB-ul să își schimbe modul de operare în străinătate și a contribuit la sfârșitul carierei lui Aleksandr Șelepin, unul dintre cei mai ambițioși și periculoși conducători sovietici. Mai multe…
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro