sâmbătă, aprilie 20, 2024

Președintele Klaus Iohannis mai hotărât ca niciodată!

În mult așteptata lui intervenție de ieri seară, președintele Klaus Iohannis a fost mai categoric decât anticipam în două dintre comentariile mele recente.
Poate că a fost prea marțial, poate că s-a prezentat prea “eroic”, poate că a urmărit să puncteze electoral. Poate că a profitat de faptul că nu mai riscă nimic fiindcă nu mai există posibilitatea constituțională de a fi suspendat,
Cu toate acestea, nu se poate spune că nu a marcat. Și că nu ar fi făcut ceea ce trebuia să facă. Nu doar că i-a respins pe doamna defel apolitica doamnă Dana Gârbovan, propusă de doamna Viorica Dăncilă pentru postul de ministru al Justiției, și pe dl. Iulian Iancu pe care aceeași d-na Dăncilă l-ar fi dorit miluit cu funcția de vicepremier. Și unul, și celălalt controversați, și unul, și celălalt susținuți de revista Sputnik. Iar a fi lăudat de Sputnik numai semn bun nu este pentru România și orientarea ei pro-occidentală.
Dl. Iohannis a mers chiar mai departe, refuzând în bloc remanierea guvernamentală pe care a calificat, deloc fără temei, neserioasă, argumentându-și punct cu punct decizia.
Președintele a adus în discuție o serie consistentă de motive în virtutea cărora socotește că guvernarea țării este supusă unui intens și primejdios proces de alterare. Fiecare zi în plus pe care îl petrece la Palatul Dăncilă guvernul condus de d-na Viorica Dăncilă este nu doar împotriva logicii politice, a voinței românilor, așa cum a fost ea reflectată de rezultatul alegerilor euro-parlamentare, ci și în defavoarea, în paguba vădită a țării. Ascultând ieri seară discursul președintelui Iohannis, nu am putut să nu mă duc cu gândul la conținutul avertismentului dat nu mai departe decât ieri dimineață de dl. Eugen Rădulescu, directorul Direcției de Stabilitate din BNR, care scria pe contul său de pe o rețea socială că “suntem într-o situație extrem de dificilă, politic și economic” adăugând că nu crede că am mai avea resurse ca să mai rezistăm un an și jumătate. Un an și jumătate însemnând distanța care ne desparte până la alegerile parlamentare la termen.
Ieșirea de ieri, puțin obișnuită din partea unui oficial al BNR care are reguli de conduită clare, aduce un plus de credibilitate celor spuse de dl. Klaus Iohannis care, deși nu a solicitat în clar, ca în alte dăți, demisia cabinetului Dăncilă a făcut apel la recursul la soluțiile oferite de specificul unei democrații parlamentare. La loc de frunte aflându-se o nouă confirmare a guvernului în Parlament. Practic, președintele Iohannis a făcut referire la prevederile articolului 85 din Constituție care arată ceea ce trebuie făcut în cazul în care se ajunge la modificarea structurii guvernului.
Anticipând un eventual eșec al guvernului Dăncilă, președintele Iohannis a făcut un apel la maturitatea Opoziției din partea căreia așteaptă ceea ce domnia-sa a numit “un comportament rezonabil în caz de criză”.
Vorbind despre faptul că ‘doar votul românilor poate configura o nouă majoritate care să pună în practică viziunea pe care și eu , dar și mulți alți oameni de bună credință , pro-europeni, pro-ocidentali , susținători ai democrației și statutului de drept o sprijinim”, dl Iohannis a lăsat să se înțeleagă că agreează ideea alegerilor anticipate care ar putea avea loc îndată după alegerile prezidențiale, transmițând prin asta și un mesaj electoral propriu subliminal.
Ce a făcut, de fapt, ieri, președintele României? 1.A lucrat, cum se spune, cu materialul clientului. 2.A profitat de toate greșelile, gafele, ambițiile deșarte de care a dat dovadă din 27 mai încoace d-na Viorica Dăncilă. 3. A demontat toate scenariile în conformitate cu care ar fi făcut un blat cu PSD și cu Viorica Dăncilă. 4. A profitat la maximum de lipsa de caracter a d-lui Călin Popescu-Tăriceanu.
Iar dacă dl, Tăriceanu a anunțat încă de la începutul săptămânii că nu mai candidează la prezidențiale, același lucru ar trebui să îl facă și d-na Dăncilă. Chiar înainte de a-și pierde postul de prim-ministru, o eventualitate care mi se pare cu fiecare oră ce trece din ce în ce mai sigură.
Comentariu apărut concomitent pe blogurile adevărul.ro și pe site-ul contributors.ro

Distribuie acest articol

9 COMENTARII

  1. Hotarat? A uitat sa emita decretul de acceptare al demisiei lui Gârbovan din magistratura inainte de a refuza noii ministrii. Ca urmare, unealta PSDista se poate intoarce linistita in sanul magistraturii ca un judecatori chipurile independent.
    Asa ca n-as spune hotarat, as spune orientat exclusiv catre castigul politic personal.

  2. Presedintele Klaus Iohannis , a aratat in clar situatia politica existenta in tara la aceasta ora, a aratat cine se face vinovat de aceasta stare de fapt , a aratat solutiile politice imediate , ce pot fi aplicate , pentru a indrepta tara spre – NORMALITATE- Restul este la mina partidelor politice si presedintele, prin cele spuse, obliga toate partidele, sa puna in prim plan interesul tarii, ca prioritate si nu interesul de partid .Singurul partid , care a declarat la modul explicit, dea lungul timpului (nu in ultima zi , bine si atunci ),ca indiferent de consecinte (posibil pierdere de voturi )va intra la guvernare, in urma unei motiuni de cenzura initiate ,este PNL. PNL a arata prin vocea presedintelui Orban si a vicepresedintelui Rares Bogdan ca accepta sa guverneze ,daca motiunea de cenzura trece , dar fara cei care au girat dea lungul acestor ultimi ani guvernarea PSD-ALDE. Din punct de vedere tehnic, accederea la guvernare ,se face doar prin declansarea de alegeri anticipate si modalitatea de a declansa asta , este cunoscuta de toata lumea . Dupa alegerile prezidentiale si desemnarea noului presedinte (va fi acelasi ), forta politica care va reusi declansarea alegerilor anticipate , va fi cistigatoarea absoluta a voturilor cetatenilor in scutinul electoral . Daca PSD, prin vocea doamnei Dancila , cerea declansarea de Alegeri Anticipate ,asa cum s-a intimplat in Grecia , nici un alt partid nu se putea opune( . Dupa alegerile prezidentiale , PNL poate face gestul suprem si sprijinit de actualul si viitorul presedinte Iohannis sa ceara parlamentului consensul general , de a se declansa anticipate (cei ce se vor opune vor suferi o infringere zdrobitoare la alegerile parlamentare la termen) . Pina dupa alegerile prezidentiale , nu se poate face nimic in acest sens, PSD ramine in oricare dintre situatii la putere.

  3. A facut insa o greseala mare aseara. Trebuia sa o nominalizeze pe garbovan, ocazie cu care justitia scapa de un intrus psdist. Asa, se intoarce doamna la dat cu ciocanelul in masa.

  4. „„Noi nu avem instituția solicitării votului de încredere”, a insistat Augustin Zegrean. „Primul ministru nu merge la Parlament să ceară un vot de încredere, cum spun mulți, ci merge să obțină aprobare pentru remaniere. Dacă nu primește aprobare, vom vedea atunci ce se întâmplă, dar eu cred că o primește și v-am spus, miniștrii care au fost excluși și pentru care au fost propuși alții să fie în locul lor rămân pe funcții, pentru că nu se acceptă remanierea. În schimb, dacă Parlamentul îi votează pe noii miniștrii, președintele trebuie să-i numească, nu se mai poate opune numirii lor, pentru că de data aceasta, Parlamentul este cel care-i votează, nu mai este doar solicitarea primului ministru”

  5. Ce spun si late voci prin intermediul HotNews:
    „Judecătorii din Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) îl acuză pe președintele Klaus Iohannis că încalcă grav independența și prestigiul justiției, prin referiri nejustificate și nedovedite cu privire la independența și probitatea profesională a Danei Gîrbovan, refuzată pentru funcția de ministru al Justiției.”
    Unii nu vor Justitie, ci pohta ce-am pohtit.

  6. Domnii Basescu si Paleologu care au o slabiciune la BLONDE conform pozelor si filmuletelor cu infractoarea UDREA pe malul marii pe care fiecare dintre ei le are in arhva FAC IN IMORALITATEA LOR JOCUL LUI DANCILA intrucat dizloca voturi mai ales de la candidatul USR.
    Cu caracter sau fara, Ponta si Tariceanu opereaza in sensul corect al istoriei dizlocand cu peizanul Diaconu voturi de-ale Vioriqui.
    Normal ca Johannis isi doreste sa concureze in turul doi cu Dancila pentru care se va mobiliza o intreaga armata de mahalagioaice, mai putin doamna Rifai.
    Chestia e ca daca Dancila il invinge pe Johaniis in turul 2 – ajunge Presedinte si il gratiaza pe Dragnea care la randul lui poate prelua conducerea Guvernului.Situatie in care se intoarce Tariceanu si se poate emite Ordonanta cu Gratierea.

    • Ei, hai…mai mai e mult pana departe. Nici nu stim bine daca intra veorica in t2 si deja faci scenarii apocaliptice ca va castiga plus bonusul ca ajunge dragnea seful executivului. De ce nu spui ca pale si basescu fac jocul lui KWJ? Ca doar el ar fi singurul castigator daca intra veorica. Ca de castigat…in vecii vecilor. Eu sper sa intre paleologu si cu KWJ in 2 si acolo sa il vedem pe Mr. President. PS. Eu votez Barna oricum…dar sper sa iasa Paleologu. Pe vasilica uitati-o…va garantez eu c anu ia nici 20%/.

  7. Ce propane electoratului actuala opozitie?

    Toata lumea de buna credinta stie ce nu e bine. Dar vreau sa stiu ce propun PNL si USR. Ce au spus pana acum:
    a) Romania Educata = o prelunga vaietatura plina de micromasuri
    b) Imozitarea ITistilor
    c) Concedierea functionarilor publici
    d) Fara penali in functii publice

    Oricata bunavointa as avea nu vad cum cele de mai sus vor conduce la trecerea Romaniei la capitalism.

    Vestea buna e ca aeroportul Otopeni we afla in proces de extindere.

  8. iohannis, mai hotarat ca altadata!
    dar nu suficient: n-a eliberat-o pe garbovan si a trebuit sa suporte si mizeriile savonei!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro