duminică, iulie 3, 2022

Precizare din partea Ministerului Apararii Nationale privitoare la articolul domnului Orasanu

Referitor la articolul Dumneavoastră publicat în Contributors.ro, Biroul de presă face următoarele precizări :

Ministrul apărării naţionale, Mircea Duşa, s-a aflat la faţa locului încă din ziua accidentului. Din ordin al ministrului, în noaptea de joi, 7 martie, familiile răniţilor au fost transportate la Bucureşti, pentru a le fi alături.

De la producerea accidentului şi până în prezent, reprezentanţi ai M.Ap.N., printre care şeful Statului Major General, general-locotenent Ştefan Dănilă, şi Vasile Costea, secretar de stat pentru relaţia cu Parlamentul, informare publică şi creşterea calităţii vieţii personalului, i-au vizitat pe cei trei răniţi şi s-au interesat permanent de situaţia medicală a celor trei.

Ministrul apărării naţionale a fost informat permanent despre evoluţia stării de sănătate a răniţilor, iar Biroul de Presă al M.Ap.N. a comunicat în timp real informaţii legate de accident.

Duminică, 10 martie, ministrul Mircea Duşa şi şeful SMG, Ştefan Dănilă, au participat la funeraliile militarului din Adjud, fiind alături de familiile îndurerate. Secretarul de stat Vasile Costea a participat la Titu, la funeraliile celuilalt militar .

Din ordin al ministrului, Departamentul Financiar al ministerului a demarat deja procedura de acordare a tuturor drepturilor băneşti alocate familiilor celor doi militari decedaţi.

Biroul de presa

Descarca comunicatul

Distribuie acest articol

3 COMENTARII

  1. Mie mi se pare ca, in loc sa dea atatea update-uri, domnul Orasanu ar fi putut sa se documenteze inainte de a scrie articolul. Spre deosebire de domnul de la roarmy.ro, eu lucrez in armata. Pot sa-i spun domnului Orasanu ca vineri dimineata, la ora 8, am tinut alaturi de colegii mei un moment de reculegere si s-a tinut o slujba in memoria celor cazuti. Astfel de ceremonii tinem in toata tara, de fiecare data cand avem camarazi care cad eroic la datorie. Ma doare faptul ca domnul Orasanu insinueaza ca ne-am facut ca ploua. Gasea pe site-ul MApN informatia asta, nu era greu. Apoi, am vazut din raspunsul MApN ca militarii au fost vizitati permanent de oficialii nostri (secretar de stat si chiar seful SMG). Si informatia asta e tot pe site. Funeraliile celor doi eroi au fost la TV. Putea sa vada domnul Orasanu ca au fost si ministrul si seful SMG si secretari de stat si inmormantarile s-au desfasurat cu toate onorurile militare. Nu mai intru in subiectul drepturilor acordate familiilor, ca am vazut ca MApN a raspuns domnului Orasanu. Care, inteleg ca nu s-a obosit sa intrebe inainte. Pot spune doar ca stiu ca toate sotiile supravietuitoare ale eroilor nostri (si in cazul in care erau necasatoriti-un frate sau o sora) au fost angajate in armata. Ceea ce mi se pare impresionant. Cam asta stiu eu in ceea ce-i priveste pe eroi. Cat despre Florinel Enache, fiind oarecum din aceeasi zona cu el, stiu ca familia a mers pana acum de vreo trei ori in SUA sa-l vada iar cheltuielile au fost suportate de armata si chiar se pregateste sa mearga din nou. Si asta putea sa afle destul de usor domnul Orasanu. Inteleg ca vizita presedintelui SUA este un lucru foarte important, dar nu am gasit nicaieri pe site-ul Casei Albe informatia asta. Apare in ziua respectiva vizita la spital, dar nu se dau nume, ci doar ca s-a intalnit cu veterani americani si cu unul din NATO. Acesta ar fi Florinel, dar nu este nominalizat. Poate MApN nu putea da informatia asta pentru ca era vorba despre presedintele altei tari?! Intreb si eu, nu stiu cum sunt regulile. Am vazut ca abia la cateva zile a fost postata o fotografie pe pagina de Facebook a Ambasadei SUA la Bucuresti. Cam asta ar fi. Am un mare respect pentru domnul Orasanu, ma bucura sentimentele lui sincere pentru eroii nostri, dar cred ca articolul acesta ar fi fost mult mai scurt daca, in ceea ce priveste MApN, distinsul domn s-ar fi documentat un pic mai bine.

    • Ma bucura, domnule Stancu, tonul dvs si faptul ca totusi imi atribuiti bune intentii. Sotia „supravietuitoare” – atentie , militarul este inca in viata!- este in continuare fara serviciu, deci nu stiu ce stiti dvs.

      Cat despre restul povestii, va exista un update la articolul meu. Informatia ca nicio oficialitate de rang inalt nu s-a preocupat de a lua legatura macar cu militarul de la Walter Reed este 100% reala si baza articolului. Am acum si confirmare de aici din SUA.

  2. Domnule Orasanu, comentariul meu a fost sincer, ca de altfel si demersul dumneavoastra. Se simte ca sunteti suparat si cred ca e bine asa. Nu s-ar putea schimba nimic daca toti ar aplauda si ar aproba. Nu stiu in detaliu problema lui Florinel dar cred ca pe timpul cat este internat beneficiaza de aceleasi drepturi cu militarii care se afla in misiune in Afganistan (diurna in euro, salariu dublat in tara). Sigur ca nicio suma nu poate compensa starea grava in care se afla. Dar stiu sigur ca familia il viziteaza regulat si de tiate cheltuielile se ocupa armata. In rest, e problema dumneavoastra cu politicienii, in care eu nu ma bag. Raman la parerea ca o documentare prealabila ar fi ajutat. Sa nu va suparati pentru asta. Cu respect.

Dă-i un răspuns lui Razvan Orasanu Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Carti noi

La Editura Trei tocmai a ieșit din tipar, special pentru Bookfest, „Istoria Filosofiei” de A.C. Grayling. O lucrare apărută recent, scrisă de unul dintre cei mai buni specialiști în filosofie de azi. Această istorie se remarcă prin tratarea foarte clară a temelor și ideilor. Ediția românească arată foarte elegant, are peste 700 de pagini, și o puteți obține cu reducere la Bookfest.

 

Carti noi

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este mastile-zeului-mastile-zeului-vol-i-1651660196.png

Editura Trei publica primul volum din monumentala lucrare a lui Joseph Campbell, Măstile zeului. Acest prim volum, în editie cartonată, este dedicat mitologiilor primitive. Al doilea volum va fi despre mitologiile orientale. Puteti cumpăra de la Bookfest această carte cu o reducere de 30 %.

 

Carte recomandată

 

Excelentă carte de luat în vacanță! Distractivă, delicioasă, brutală.  Tot ce a rămas ascuns, nespus și neexplicat în filmul lui Tarantino: detalii toride, crime nerezolvate, secrete din culisele industriei, anecdote sordide despre staruri care întruchipează pentru fani perfecțiunea sau momente sublime de pe platourile de filmare ale unor filme de mult uitate. Mai bună decat s-ar fi asteptat fanii regizorului sau criticii literari.

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro