„Pregătirea transferului de putere, aceasta este adevărata miză a alegerilor parlamentare din Rusia”, afirmă Armand Goșu, expert în spațiul ex-sovietic

Temele interviului:

– Alegeri parlamentare au fost trucate; principalii opozanți ai regimului, în închisoare sau obligați să fugă din Rusia
– Din 14 partide lăsate să intre în cursă, doar 5 au trecut bariera electorală și au intrat într-o Dumă dominată categoric de partidul puterii, Rusia Unită
– Încrederea populației în Putin s-a erodat puternic pe fondul scaderii nivelului de trai și a instituțiilor nefuncționale.
– Cât de mult au fost falsificate alegerile?
– Inovația sezonului în materie de fraudare a alegerilor – votul electronic de la Moscova
– De ce nu protestează rușii pentru că alegerile au fost falsificate
– Comuniștii, principalii beneficiari ai votului de protest, și-au dublat scorul
– Dificila succesiune a stalinistului Ghenadi Ziuganov
– De ce e Navalnîi atât de detestat de regim.
– Pregătirea transferului de putere – miza principală a alegerilor parlamentare din Rusia
– Modelul după care Putin ar putea opera transferul de putere
– Cine va fi succesorul lui Putin?

Iată au trecut cateva zile bune de la alegerile din Rusia. Cum sunt privite aceste alegeri de catre populație? Mass media din Rusia incercă din răsputeri sa arate ca au fost alegeri curate, dar există voci puternice care spun că nu a fost așa.

Fără discuție că au fost fraudate. Sunt matematicieni, experți în statistică, foarte respectați, care pe baza unor modele teoretice și analizării dinamicii votării în mii și zeci de mii de secții, spun și cu cât au fost fraudate alegerile. Îl urmăresc de mai mulți ani pe Serghei Șpilkin, de pildă. Cred că l-am mai menționat în interviurile noastre, oricum în discuțiile pe care le purtăm în ultimii ani, după fiecare scrutin, am făcut de multe ori referire la el. El a calculat că prezența la vot nu a fost de 52% ci de aproximativ 38%. Iar partidul prezidențial Rusia Unită a luat circa 32% și nu peste 49%.

Să dau cifre, poate e mai clar așa. Deci, potrivit Comisiei Electorale Centrale ar fi votat peste 56 milioane, din care 28 cu Rusia Unită. Astea sunt cifrele oficiale. Acum, vine un om de știință, Șpilkin și analizează, compară, pune în grafice votul pe secții și rezultă că aproape 14 milioane de voturi sunt cu probleme, voturi anormale, nu spune că au sunt fraudate, însă altfel nu se pot explica. Toate aceste voturi sunt pentru Rusia Unită. Nu poate fi o întâmplare. Pe regiuni, la voturi dubioase conduce Ingușetia, urmată de Cecenia și Daghestan, deci tot Caucazul de Nord. Pentru partidul Rusia Unită, cel mai mare număr, aproape un milion de voturi cu probleme, deci fabricate, vin din Bașkortostan, de pe Volga.

Cum au fost falsificate?

E un sistem hibrid de falsificare. Autoritățile dau dovadă de multă inventivitate.

Încerc un inventar al tehnicilor de falsificare. Sunt aruncate în urnă buletine de vot, pregătite dinainte. Nu 1-2 buletine, ci teancuri, snopuri… Și acum au fost zeci de înregistrări video cu astfel de cazuri. Cu atât mai simplu a fost de pus în practică această tehnică de falsificare cu cât votul a durat trei zile, din cauză de pandemie, deci chiar dacă erau observatori în secție era greu de păzit urnele timp de 72 de ore. În alte cazuri, grupuri de votanți, în general tineri, fac turul secțiilor, unde votează de nenumărate ori. Sunt și cazuri în care operațiunea de numărare a voturilor e o ficțiune iar cifrele trecute în procesul verbal sunt inventate, n-au nici o legătură cu realitatea. Asta se poate întâmpla în secțiile în care nu sunt observatori. Iar alegerile din acest an au adus și o inovație, falsificarea alegerilor cu votul electronic. Asta s-a întâmplat la Moscova, unde jumătate din alegători, circa două milioane, au preferat să voteze electronic.

Alegerile parlamentare au fost câștigate detașat de partidul Rusia Unită al președintelui Vladimir Putin care va avea în Dumă majoritatea constituțională, 324 deputați din 450 în total. Dar, comparativ cu alte alegeri, Rusia Unită a luat mai puțin. S-a erodat increderea populației în Putin?

Cota lui de popularitate este undeva la 50%. Dar a partidului său, Rusia Unită este sub 30% chiar pe sondajele unor institute controlate de putere care tradițional participă la diverse exerciții de propagandă.

Putin după protestele din toamna 2011 – primăvara 2012 era în mare criză de popularitate. L-a salvat anexarea Crimeii și războiul împotriva Ucrainei care au creat o emoție și un val naționalist pe care s-a urcat liderul de la Kremlin care a ajuns la peste 80% în sondaje.

Însă, după alegerile prezidențiale din primăvara 2018, mai ales după ce în vara 2018 a anunțat modificarea legii pensiilor, cota lui de popularitate a început să scadă vertiginos.

Nici nu putea să fie altfel. Rusia a fost lovită din plin de toate valurile de covid. Deși a fost prima țară care a aprobat un vaccin, abia puțin peste 20% din populație s-a vaccinat până astăzi.

Asta pentru că oamenii nu au încredere în autorități. S-au obișnuit cu minciunile puterii iar acum cred că pandemia e o nouă temă de manipulare și propagandă. Potrivit sondajelor, 2/3 din populație refuză să se vaccineze. Consecința: o mortalitate record, care egalează recordul din vremea foametei de după război. Epidemia a mai arătat și că sistemul sanitar e depășit, corupt, ineficient.

Popularitatea lui Putin s-a erodat și pentru nivelul de trai scade de un deceniu. Anul trecut s-au înregistrat cele mai mari creșteri de prețuri de după 2012. În medie, un rus este de 15 ori mai sărac decât un american, de 19 ori decât un spaniol, de 3 ori decât un sârb sau un albanez. Evident că oamenii sunt nemulțumiți.

Poate să sunt nemulțumiți cum spuneți, însă deși alegerile s-au falsificat, lumea nu protestează. A fost doar un miting al comuniștilor care a strâns puțini oameni și care a durat o oră, îmi spuneți dvs. Cum vă explicați lipsa de reacție a oamenilor?

Autoritățile n-au permis organizarea unui protest, cum s-a intenționat. Atunci, comuniștii au recurs la un artificiu, au organizat o întâlnire cu alegătorii, în Piața Pușkin, din centrul Moscovei, pentru care nu era nevoie de aprobare. Au fost în jur de 1000 de oameni. Poliția a numărat doar 400.

De ce Moscova? Pentru că aici s-au furat masiv voturile cu sistemul electronic. Erau 15 circumscripții uninominale, cu candidați comuniști sprijiniți de Navalnîi, sistemul umnoe golosovanie. Dimineața la numărarea voturilor toți erau clasați pe primul loc, cu mari șanse de a intra în Dumă. Peste câteva ore, după ce a fost introdus și votul electronic, nici unul n-a mai câștigat circumscripția sa. Sunt indicii că s-a furat masiv la votul electronic. Un vot electronic diferit la Moscova de celelalte șase regiuni, unde s-a votat electronic și unde nu sunt indicii de fraudă. La sistemul din Moscova se va renunța, cel puțin așa a anunțat șefa Comisiei Electorale Centrale.

De ce a ținut doar o oră?

Pentru că a fost o întâlnire cu alegătorii. Au vorbit de la microfon doar deputați ai comuniștilor, tocmai pentru a nu oferi poliției pretext pentru a-i aresta pe protestatari. În toate intervențiile lor, comuniștii au insistat că nu e miting ci doar o banală întâlnire cu alegătorii. Imaginile filmate – și s-a transmis în direct protestul – spun însă altceva.

Atmosfera în centrul Moscovei a fost destul de tensionată. Poliția a bruiat discursurile. Pe mașini a montat difuzoare din care se auzeau cântece patriotice, încercând să-i acopere pe vorbitori. Au apărut și provocatorii de serviciu, numai că ei sunt cunoscuți și au fost imediat izolați. În piața Pușkin nu era electoratul comunist clasic. Mulțumea adunată era formată din tineri cu afișe care aminteau de protestele lui Aleksei Navalnîi și lozinci care invocau anchetele de corupție publicate de fundația lui Navalnîi.

E greu pentru comuniști să mobilizeze la proteste în marile orașe. Aici e lume informată, educată, nu e electoratul comunist. Oamenii au votat candidații comuniști pentru că așa ce-a cerut Navalnîi, dar să iasă și mitingul organizat de comuniști e deja prea mult.

Deși a fost foarte multă poliție în centrul Moscovei, un grup de circa 50 de protestatari a coborât pe bulevard spre zidurile Kremlinului și către Piața Roșie. În dreptul Muzeului de Istorie, când să intre în Piața Roșie, au fost opriți de polițiști. A urmat scena clasică în care este reținut la întâmplare un protestatar și târât cu forța, în țipetele mulțimii, în mașina poliției. Oamenii s-au îndepărtat de zidurile Kremlinului, și după câteva minute s-au împrăștiat.

Reacția din partea populației a fost slabă. Cât de tare se tem oamenii de represalii?

Sigur că se tem. Au fost două serii de violențe, reflectate intens de media moscovită, cu mesajul subliminal: fiți cuminți! O să pățiți și voi la fel!

Despre ce e vorba? În august 2020 au început protestele din Belarus în urma alegerilor prezidențiale falsificate de Lukașenko. Violența poliției și a serviciilor secrete împotriva populației pașnice a fost ceva de nedescris. Oamenii omorâți din bătaie, femei și bărbați violați, arestări la întâmplare… cu totul arbitrare. Nimeni și nimic nu l-a putut opri pe Lukașenko.

Al doilea val de violență la care electoratul din Rusia a asistat, a fost îndreptat împotriva lui Navalnîi și Fundației de Luptă împotriva Corupției, cea care a realizat celebrele anchete despre palatul lui Putin sau proprietatea lui Dmitri Medvedev, pe atunci prim ministru.

De ce Navalnîi? Și de ce acum? Pentru că strategia electorală a votului inteligent, care presupunea identificarea celui mai bine plasat candidat care să-l învingă pe candidatul puterii, dădea frisoane Kremlinului din perspectiva alegerilor parlamentare. Să fiu înțeles… nu pentru că Putin se temea că va pierde alegerile. Nu de asta. El gândește fiecare acțiune politică, deci și alegerile, ca o operațiune a serviciilor secrete. Deci, e o problemă de control. Putin vrea să aibă control deplin asupra procesului de votare. Or, votul inteligent e perceput de Kremlin ca o ingerință inadmisibilă într-un proces politic.

E util să amintesc acuzația procurorilor moscoviți care au cerut ca Fundația de luptă cu corupția a lui Navalnîi să fie declarată „agent străin” pentru că pregătește o „revoluție colorată”. Asta e o veche obsesie nu doar a lui Putin ci a întregului establishment moscovit, că vor fi alungați de la putere de stradă, de o revoluție colorată, cum s-a întâmplat în Georgia, în Armenia, în Kîrgîstan, de două ori în Ucraina… În cazul lui Navalnîi, Kremlinul a mers și mai departe, a declarat fundația drept extremistă, pe motiv că pregătește condițiile pentru a destabiliza situația politică. Asta a avut consecințe dramatice asupra structurii de asociații a lui Navalnîi. Potrivit Codului Penal, cei care organizează activități extremiste pot lua până la 10 ani închisoare, iar cei care activează în organizații extremiste fac pușcărie de la 2 la 6 ani. Pot primit pedepse voluntarii, cei care au donat sume de bani în contul organizațiilor lui Navanîi. Dacă se forțează în instanță punerea semnului de egalitate între extremist și terorist, ceea ce nu se poate exclude, atunci cei considerați finanțatori de activități anti-corupție pot fi condamnați pentru extremism cu pedepse de la 3 la 8 ani.

Există deja un precedent, în practica judecătorească din Rusia. Peste 400 de membri ai „Martorilor lui Iehova” fac obiectul unor dosare penale, câțiva fiind deja condamnați în lagăre de muncă.

Dacă un procuror decide că ești extremist ca persoană sau ca organizație, în 6 săptămâni poate să obțină o decizie judecătorească definitivă. După care Ministerul de justiție te trece în registrului extremiștilor. Adică simbolistica Fundației pentru luptă împotriva corupției este echivalentă cu zvastica nazistă. Dacă o afișezi, poți să primești 15 zile arest administrativ. Nu ai voie să postezi pe rețele sociale informații despre activitatea ei. Nu ai voie să organizezi sau să participi la adunări, mitinguri, să închiriezi spații, să deții conturi bancare…. Nu ai voie să exiști, de fapt.

Ca să contextulizăm, există precedente în Rusia de astfel de organizații considerate extremiste? Și de unde această încrâncenare a Kremlinului împotriva lui Navalnîi? Puteau să-l scoată din joc, numai că aici pare ceva mai mult, un război personal dus împotriva lui Navalnîi.

Precedent….. Din câte îmi amintesc partidul lui Eduard Limonov, disident antisovietic, refugiat în Franța, de unde se întoarce după prăbușirea URSS. Era o personalitate extrem de interesantă, un publicist de forță. Limonov era pseudonimul lui literar, nu-mi amintesc cum l-a chemat. Partidul lui se numea Partidul Național Bolșevic și a fost declarat extremist în 2007. Nucleul lui a înființat un alt partid politic, ce nu s-a bucurat de mare succes. Pur și simplu brandul politic național-bolșevic era prea tare ca să poată fi refăcut.

Echipa lui Navalnîi nu va urma un astfel de parcurs, piesele ei importante aflându-se în străinătate, de unde continua lupta politică.

Și eu mă întreb de câteva luni bune, cum se explică această campanie încrâncenată împotriva lui Navalnîi. Au mai fost momente tensionate în relațiile unor lideri de opinie, scriitori, sau a oligarhilor cu Putin, dar cei mai mulți au fost lăsați să părăsească Rusia, doar Hodorkovski a stat un deceniu în lagăr. Dar și el se află astăzi în Elveția.

Cred că spre deosebire de aceștia, Navalnîi a trecut linia roșie, și nu mai e posibilă nici un fel de înțelegere cu el. Difuzarea filmului despre implicarea FSB în otrăvirea lui Navalnîi a fost acea linie roșie. Elita care conduce Rusia este în bună parte formată din oameni din instituțiile militarizate, mai ales din FSB, principalul serviciu secret. În ancheta lui Navalnîi, vizionată de zeci de milioane de persoane, care a ținut capul de afiș nu doar în Rusia ci și în alte țări, FSB iese foarte rău. Mai direct spus, se vede cât de neechipați intelectual, de…. primitivi, de inadecvați sunt lucrătorii din serviciile secrete. Navalnîi a ridiculizat serviciile secrete, marea operațiune de otrăvire, pe ofițerii de acolo. Pur și simplu le-a dat jos pantalonii, i-a lăsat în fundul gol, și a pus reflectoarele pe ei. Ori așa ceva, băieții ăștia, cu puține protuberanțe pe creier, și alea de la caschetă, nu iartă.

Acum, la o săptămână după alegeri… ce face sistemul?! Inițiază dosare penale împotriva celor mai importanți colaboratori ai lui Navalnîi. Procuratura Rusiei a anunțat acum câteva zile anchete sub acuzația de înființarea unui grup, asociație… în rusă soobșcestvo, extremist. Termenul utilizat era de organizație, în rusă e la fel. Acum văd în comunicatul oficial soobșcestvo, ceea ce mi se pare mai mult decât organizațiia.

Asta este reacția Kremlinului la votul inteligent de la alegerile tocmai încheiate.

Așa cred, altfel nu-mi pot explica de ce acum. Navalnîi și principalii lui colaboratori, Leonid Volkov și Ivan Jdanov, sunt acuzați că au creat un grup extremist ce a acționat pentru discreditarea puterii și destabilizarea țării; că au creat o stare de spirit de protest și au organizat mitinguri. Pedeapsa este închisoare de până la 10 ani. Al doilea lot de acuzați pentru participare la activitatea grupului extremist, e compus din alți 6 colaboratori ai lui Navalnîi. Aceștia ar putea fi condamnați la pedepse de până la 6 ani.

Navalnîi n-o să iasă în închisoare decât după dispariția lui Putin și poate nici atunci. Pe condamnarea de acum ar trebui eliberat în octombrie 2023, însă împotriva lui mai sunt deschise și alte dosare, dar acesta din urmă e cel mai serios.

Și încă ceva, o circumstanță agravantă: Congresul SUA a aprobat „lista lui Navalnîi”, pentru sancțiuni personale. Adică 35 de oligarhi, șefi de servii secrete, judecători implicați în deciziile de condamnare a lui Navalnîi vor suporta sancțiuni din partea SUA. Aici sunt și proprietarul clubului de fotbal londonez Chelsea, Abramovici, și directorul FSB, Bortnikov. Cu lista asta, Navalnîi a supărat foarte multă lume la Moscova, și nu doar acolo. Sigur, dacă sancțiunile vor fi aprobate și de Senatul SUA și promulgate de președintele Biden.

Mă întorc la starea de spirit a populației. Am citit că acum e o situație similară cu cea din 2011-2012 când au avut loc puternice proteste. Să ne așteptăm la ceva asemănător în următoarele săptămâni?

Comparația care se face cu marile proteste de la Moscova, din toamna 2011, primăvara 2012, generate de falsificarea alegerilor parlamentare, este forțată. Sigur, ca exercițiu intelectual, poți compara… dar nu trebuie să punem semn de egalitate. E cu totul altul contextul intern în Rusia, așteptările populației sunt diferite, disponibilitatea de a participa la proteste era cu mult mai mare atunci. Se vedea pe sondajele de opinie. La fel, acum, sondajele recente indicau că oamenii nu vor să iasă la proteste pentru că se tem.

Echipa lui Navalnîi care a organizat votul inteligent nu a luat în calcul protestele. Era evident că după represiunea din iarnă, când au fost protestele de susținere a lui Navalnîi, lumea se teme. Și nu va ieși din casă. Importantă era delegitimarea procesului electoral și a rezultatului, ceea ce i-a reușit echipei lui Navalnîi. În toată lumea se vorbește de alegerile furate cu votul electronic în Moscova.

În circumscripțiile uninominale din Moscova, unde s-au desfășurat cele mai vizibile campanii electorale, dar și în alte orașe importante, recomandarea echipei lui Navalnîi a fost pentru comuniști. S-a creat astfel impresia că Navalnîi a predat steagul opoziției ne-sistemice unui partid sistemic, Partidului Comunist.

Amintiți-ne de ce e numit partid sistemic. Cine-i spune așa?

Comentatorii politici, jurnaliștii, dar și literatura de specialitate numesc opoziție sistemică acea opoziție loială Kremlinului, personal lui Putin, care e lăsată să se comporte public, să acționeze politic limitat, ca o opoziție constructivă, să zicem. Adică e parte a sistemului politic, așa cum este el omologat oficial. Opoziție sistemică înseamnă că partidul are acces la resursele statului, că poate să-și înscrie candidații în alegeri, că membrii și activiștii săi nu sunt arestați, că ei se pot manifesta în public, evident în niște limite, autocenzurându-se. Unii spun că e o opoziție falsă, fake. În realitate, depinde de partid, de lider. Sunt multe nuanțe aici.

Deci, Partidul Comunist este (alături de Partidul Liberal Democrat al lui Jirinovski, de Rusia Dreaptă și – ultimul intrat în club – Oamenii Noi (Novîi Liudi), partid nou, proiect al Kremlinului, care a depășit bariera de 5% și a intrat în Dumă cu 13 deputați) parte a sistemului politic. Facțiunea din Dumă a crescut are 57 deputați, de la 42. Jirinovski a pierdut 18 deputați, Rusia Dreaptă a mai luat 4, iar partidul pro-prezidențial Rusia Unită are cu 19 deputați mai puțin decât vechea Dumă, în care aveau 343 mandate.

Acum, spre deosebire a opoziția sistemică, cea ne-sistemică nu este recunoscută de putere ca opoziție, ca entitate politică. Nu-și poate înscrie candidații în competițiile electorale iar membrii și activiștii săi sunt arestați, judecați și condamnați. Lor nu li se recunoaște statutul de opoziție ci sunt la periferia sistemului politic. Opoziția ne-sistemică apare după 2003, de când în Dumă au fost doar 4 partide, Rusia Unită și alte trei din opoziția sistemică. Restul partidelor au fost pe rând eliminate de pe scenă, altele s-au sinucis …. Fenomenul nu era atât de vizibil în anii 2000.

Explozia opoziției ne-sistemice datează din toamna-iarna 2011-2012, când pe valul de proteste generate de falsificarea alegerilor parlamentare s-a ridicat Aleksei Navalnîi.

Ca să înțelegem, opoziția ne-sistemică dispare practic în primele șase luni ale anului 2021, este anihilată. Navalnîi e trimis în lagăr, fundațiile lui sunt închise, oamenii sunt arestați. Iar rolul îndeplinit până acum de opoziția ne-sistemică e preluat de Partidul Comuniștilor, din opoziția sistemică.

Asta s-a întâmplat. Dar, ca și Dvs, am mai multe întrebări decât răspunsuri. Încerc să înțeleg consecințele acestor repoziționări.

Ar putea să dispară opoziția ne-sistemică? Navalnîi, liderul ei, singurul care putea mobiliza populația la proteste, este în închisoare, principalii colaboratori au fugit din țară, activitatea fundațiilor lui este suspendată.  Activiștii opoziției ne-sistemice, care puteau mobiliza lumea la mitinguri în peste 100 de orașe de pe cuprinsul întregii țări, se transferă la Partidul Comunist? Asta mi s-a părut că se întâmplă văzând mitingul de sâmbătă, 25 septembrie. Câteva sute de activiști ai lui Navalnîi, au trecut cu recuzita din dotare și play list-ul de scandări la comuniști. Era grupul cel mai dinamic de astăzi, de la protestul din Piața Pușkin. Pardon, de la întâlnirea cu alegătorii… cum s-a numit oficial.

E interesant cum au ajuns tocmai comuniștii în această poziție bizară, sa preia locul opoziției reale, ne-sistemice…

Dar nu există alți candidați pe piața politică din Rusia. Toți cei care candidează sunt parte a sistemului politic agreat de Kremlin. Cei care nu sunt agreați sunt în exil sau în lagăr. Votul inteligent presupune că alegi cu mintea, nu cu inima, adică alegi inteligent, între candidații care au șansa să-l bată pe cel sprijinit de putere.

Ce merită urmărit este faptul că aproape de un deceniu, în conducerea comunistă are loc o frământare pentru succesiunea lui Ziuganov. Liderul comuniștilor are peste 75 de ani, e un politician experimentat care a poziționat partidul în logica opoziției constructive, loiale lui Putin personal și cu ușoare accente critice față de activitatea guvernului și a partidului Rusia Unită. La alegerile trecute, 18 septembrie 2016, comuniștii au obținut un rezultat modest, tocmai pentru că Jirinovski a fost perceput atunci drept opozant, anti-sistem. În ultimii trei ani, candidații comuniști sunt cei care au preluat ștafeta opoziției. În Dumă au votat împotriva unor proiecte promovate de putere, consolidând percepția că ei, comuniștii, joacă acum rolul de opoziție. De unde și numărul mare de voturi. Sunt comentatori, și nu puțini, care afirmă – bazându-se pe diverse modele statistice – că Partidul Comunist ar fi fost la egalitate cu Rusia Unită, fiecare având un scor de aproximativ 30%.

Urmează o decizie importantă pentru comuniști, în curând. Cine va fi succesorul lui Ziuganov? Se ciocnesc două tabere, vechea gardă sovietică, împotriva unor lideri dispuși să față opoziție reală lui Putin și să se bată în alegerile prezidențiale.

Ziuganov a fost și rămâne un personaj secundar. Cu tot scorul bun obținut de comuniști acum. Totuși, care a fost miza acestor alegeri? De ce s-au făcut eforturi atât de mari ca Partidul Rusia Unită să iasă cu un scor mare. Puterea în Rusia are nevoie de legitimitate, ori falsificarea alegerilor nu creeaza legitimitate.

M-am întrebat și eu de ce toată această uriașă mobilizare în Rusia pentru parlamentare, într-o țară în care influența parlamentului este modestă. Și oricum, Vladimir Putin controlează scena politică cu o mână de fier. Dacă ar fi renunțat la ceva mandate de deputat și ar fi acceptat niște procente mai rezonabile, lumea nu s-ar mai fi îndoit de legitimitatea acestor alegeri și nu ar mai fi acuzat fraude masive. Ceea ce e foarte important câtă vreme în Rusia avem un regim autoritar electoral. Iar Putin are nevoie de alegeri, doar prin vot se poate legitima.

Miza alegerilor întrebați…. Este pregătirea terenului pentru transferul puterii. Abuzând rezultatul acestor alegeri, Putin a curățat scena politică de potențiali opozanți, de politicieni în loialitatea cărora nu se putea încredere pentru că pregătește transferul puterii. Asta se poate întâmpla peste o lună, peste un an sau peste trei ani. Nu știm, nici el nu știe. Important e că a făcut curat pe scenă pentru asta.

Vladimir Putin va iniția transferul puterii bazându-se pe experiența lui personală. Ca să înțelegem schema mentală în care Putin imaginează acest exercițiu, trebuie să analizăm ce s-a întâmplat în 1999-2000, când Boris Elțin i-a transferat puterea. Și să vedem ce a înțeles Putin că s-a întâmplat atunci. De aproape doi ani, acțiunile lui Putin trebuie analizate prin prisma pregătirii unui transfer de putere în Rusia. Cu specificația că de secole, cel mai complicat și sângeros exercițiu politic în Rusia a fost tocmai transferul de putere.

Pentru asta, Putin are nevoie de o Dumă total obedientă, cu o majoritate constituțională confortabilă.

Cum a fost transferul de putere de la Elțin la Putin? Din ce motive s-a facut?

A fost un exercițiu dificil, pentru că a fost important să creezi iluzia legitimității și a respectării literei Constituției din 1993. Pe fondul războiului dintre grupările oligarhice, Elțin a încercat mai multe variante de succesori, oprindu-se la Putin, care părea cel mai loial. Și care i-a asigurat protecție lui Elțin și familiei sale. Deci Putin e om de cuvânt.

Operațiunea de transfer al puterii s-a desfășurat într-o atmosferă incendiară, un veritabil război între trusturile media, cu materiale compromițătoare, cu filme deocheate care surprind demnitari în compania unor tinere prostituate, a fost o luptă pe viață și pe moarte. După ce partidele care-l susțineau pe Putin au câștigat alegerile parlamentare, la 31 decembrie 1999, în mod neașteptat, Elțin care mai avea șase luni de mandat, a ieșit la televizor și a spus că se retrage din fruntea Rusiei și a predat puterea primului ministru, Putin care a devenit președinte interimar. Câteva luni mai târziu, Putin câștiga alegerile prezidențiale din primul tur cu 52%.

Pentru Vladimir Putin experiența politică majoră e cea din 1999-2000, când într-un context extrem de dificil și agitat, marcat de lupte între oligarhi, a devenit președinte.

De la cine către cine să fie transferată puterea?

Mandatul lui Putin se termină în primăvara 2024. Modificarea adusă Constituției i-ar permite să mai stea încă 12 ani la Kremlin. Nu cred că se va întâmpla asta. S-ar putea ca până la finalul mandatului acesta, Putin să aducă pe cineva nou în locul său, pe cineva care-i va garanta securitatea personală lui și apropiaților lui, după ce va ajunge președinte. Așa cum și Putin l-a protejat pe Elțin, de orice anchetă în justiție.

Probabil că nici Putin nu știe acum cine va fi succesorul său.