joi, martie 28, 2024

Premiul Eminescu. Președintele juriului acuză un viciu de procedură. Apel la domnul Gabriel Chifu

După cum spuneam în textul anterior la temă, unul dintre lucrurile bune ieșite din scandalul în jurul premiului Eminescu este restabilirea publică a demnității juriului. Prin răspunsurile profesorilor Mircea Martin, Al. Cistelecan, Ion Pop și Cornel Ungureanu, s-a văzut că majoritatea juriului (și mai ales majoritatea lui mai consistentă, dacă mi se permite) și-a respectat, și de această dată, blazonul.

Dl profesor Mircea Martin, președinte al juriului, tocmai a publicat în Observator cultural un al doilea text în care, răspunzând punctual întrebărilor mele din Traficul de prestigiu. Raport de etapă la Afacerea Opera Omnia, confirmă explicit faptul că îngrijorările semnatarilor Apelului au fost pe deplin întemeiate.

Foarte pe scurt spus, profesorul Martin afirmă că a observat viciul de procedură încă din faza votului, i-a comunicat observația lui Nicolae Manolescu – care, în urma unei discuții aprinse, a decis s-o ignore.

Dar să nu anticipăm. Să luăm lucrurile cronologic.

1. Eroarea strategică a dlui profesor Mircea Martin

Dl profesor Martin acceptă propunerea desecretizării voturilor – și o face cu o onestitate exemplară.

Opțiunea domniei-sale a fost Marta Petreu. Ezitase între ea și Mircea Cărtărescu, însă, dat fiind că doamna Petreu e cu un an mai în vârstă decât autorul Levantului, a decis să o susțină pe ea. Opțiune perfect plauzibilă, firește.

Acum intervine surpriza: pentru prima dată în istoria premiului Eminescu, Nicolae Manolescu cere nominalizarea a doi poeți. Argumentul, firav din punct de vedere logic, e că „procesul de votare se simplifică astfel”.

În acest punct, onestitatea profesorului Martin merge până la a-și admite public eroarea: recunoaște franc că al doilea nume propus de domnia-sa a fost cel al lui Gabriel Chifu. Nu pentru că l-ar fi crezut suficient de valoros, ci cu totul dimpotrivă – fiindcă era sigur că n-are nici o șansă. Pentru a maximiza șansele Martei Petreu, a propus un nume despre era sigur că nu se va regăsi pe listele nimănui (ceilalți poeți având, toți, șanse reale să se afle printre opțiuni).

Pentru a nu fi acuzat de răstălmăcire, iată cuvintele profesorului Martin:

„Am avut o discuţie mai lungă, în urma căreia al doilea nume pe care l-am dat a fost cel al lui Gabriel Chifu. De ce nu l-am numit pe Mircea Cărtărescu al doilea? Pentru că, aşa cum îmi reprezentam eu lucrurile, confruntarea avea să aibă loc între Mircea Cărtărescu şi Marta Petreu, iar eu voiam să-i dau o şansă Martei.

Adevărul este că nu eram pregătit să propun un al doilea nume (Nota Bene: era pentru prima dată, cînd preşedintele de facto cerea două nume, în loc de unul singur) şi, în orice caz, nu mi-am imaginat că un autor de pe locul doi va ajunge în finală şi chiar va cîştiga (nici nu ştiam, în acel moment, că respectivul autor mai primise, anul trecut, două premii). Nu am dat importanţă şi pondere celei de-a doua opţiuni. A fost o greşeală, mi-o imput. Astfel de răsturnări se mai întîmplă în jurii, ar fi trebuit să le prevăd şi să le preîntîmpin.”

Calculul strategic al profesorului Martin a fost greșit, după cum se vede; sau, în orice caz, a fost dejucat de un strateg mai bun. Cert e că premiul a fost luat, ca să folosesc chiar cuvintele președintelui juriului, de „un autor de pe locul doi”, în legătură cu care nu-și putea nici măcar imagina că va ajunge în finală, darmite că o va și câștiga.

Având în vedere că Alexandru Cistelecan, Ion Pop, Cornel Ungureanu nu l-au votat, și că votul lui Mircea Martin a fost, de fapt, o eroare strategică, legitimitatea morală a premiului Eminescu primit de Gabriel Chifu poate fi declarată, din acest moment, nulă.

2. Viciul de procedură

Încheierea textului profesorului Martin acuză deschis viciul de procedură – și spune fățiș că Nicolae Manolescu a decis să ignore acest viciu, comunicat de îndată.

Iată pasajul concluziv al textului președintelui juriului:

„Ce s-a întîmplat mai departe nu mai ţine de mine. Am înţeles că Marta Petreu n-a mai primit alte voturi sau n-a primit destule şi, prin urmare, a ieşit din competiţie. Competiţie în care, deduc din nou, au rămas Mircea Cărtărescu şi Gabriel Chifu. În acest moment, consider că s-a produs un viciu de procedură. Dacă, pînă la un punct, procedura lui Manolescu de a colecta voturile fără a le comunica celorlalţi membri ai juriului cum a votat fiecare avea o anumită raţiune (dincolo de inegalitatea flagrantă între preşedintele de facto şi ceilalţi), înaintea votului decisiv, toţi ar fi trebuit să ştim care e situaţia şi să votăm în cunoştinţă de cauză. Cu atît mai mult cu cît ni se ceruseră, la început, două nume şi, între timp, ordinea lor se schimbase. Altfel spus, ar fi trebuit să ştim că, în urma voturilor anterioare, aveam de ales între Mircea Cărtărescu şi Gabriel Chifu. Or, acest moment n-a mai avut loc şi, în ce mă priveşte, am aflat rezultatul final telefonîndu-i lui Gellu Dorian. L-am sunat pe Nicolae Manolescu şi i-am cerut să mai facă un tur de scrutin cu „cărţile“ (adică voturile) pe masă. Discuţia a fost aprinsă, dar, din păcate, fără rezultat. Mesajul adresat lui Nicolae Manolescu şi publicat tot în nr. 756 din Observator cultural nu este fără legătură cu această discuţie.

Restul se cunoaşte…”

„Mesajul” la care se referă domnul profesor Martin e reprezentat de demisia prezentată lui Nicolae Manolescu.

Având în vedere că se bazează pe un viciu de procedură, legitimitatea procedurală a premiului Eminescu primit de Gabriel Chifu poate fi declarată, din acest moment, nulă.

Prin urmare, Gabriel Chifu a primit premiul Eminescu doar pentru că președintele juriului a făcut un calcul strategic greșit.

Și, de asemenea, pentru că Nicolae Manolescu a decis să ignore viciul de procedură comunicat de președintele juriului.

Nu văd, acum altă soluție decât aceea de a apela public la conștiința laureatului.

Vă întreb public, așadar, domnule Gabriel Chifu:

Ați primit o distincție într-un mod care, moral și procedural, îi compromite orice legitimitate.

O spun membrii juriului, o spune președintele juriului.

Există o singură ieșire onorabilă din această situație.

Renunțarea la premiu ar exonera juriul de erorile lui strategice, ar închide discuția privitoare la viciul de procedură, ar face fără obiect acuzațiile de manipulare a votului.

Ar scoate Uniunea Scriitorilor din postura ingrată în care se află acum.

Și, mai ales, ar restabili prestigiul premiului Eminescu.

Știți, așadar, ce aveți de făcut.

Bref: domnule Gabriel Chifu, întrucât premiul Eminescu v-a fost atribuit dintr-o eroare strategică și procedurală, aveți forța morală să renunțați la el?

Vă cunosc puțin, însă, așa cum am spus, decența dumneavoastră mi s-a părut mereu evidentă.

La această decență fac acum apel – pentru a pune capăt unei enorme indecențe.

Distribuie acest articol

63 COMENTARII

  1. Discutia nu a fost si nu este despre Gabriel Chifu, ci despre Nicolae Manolescu. Demersul dumneavoastra trebuie sa ia forma unei petitii pentru inlaturarea lui Nicolae Manolescu de la conducerea Uniunii Scriitorilor, prin demise de onoare sau revocare pentru abuz de putere.

    • Sigur, se poate ajunge și acolo.
      Însă, mai întâi, trebuie clarificată complet trista poveste a premiului Eminescu.
      First things first. :)

    • Discutia a fost tot timpul si despre Gabriel Chifu; Gabriel Chifu si nu altul s-a complacut sa primeasca premiu USR dupa premiu USR din pozitia de vicepresedinte USR.

    • Președintele juriului reclamă viciul de procedură.
      De asemenea, afirmă că Nicolae Manolescu a decis să-l ignore.
      Rezultatul: macularea unei instituții simbolice.
      Iar dumneavoastră găsiți că e „mult zgomot pentru nimic”.
      Criteriile dumneavoastră etice sunt foarte particulare. :)

  2. Ce argumente rationale serioase aveti pt. a demonstra ca d. Chifu nu merita premiul? Ati creat un tsunami intr-un pahar de apa, clamand ca e slab si apeland EXCLUSIV la false argumente (gen EU ZIC!)

    • dle @ Argumente,
      sint convins ca nu ati citit toate postarile si trimiterile facute de dl Vancu.
      Puteti sa il credeti/sa il credem chiar rau intentionat pe dl Radu Vancu; oameni sintem, si ne e propriu tot ce-i omenesc.
      Dar daca presdintele juriului, dl Mircea Martin, scrie:

      – „În cazul în care Consiliul Uniunii Scriitorilor sau dumneavoastră personal veţi considera inoportună sau irealizabilă această schimbare pe care eu unul o cred neapărat necesară, vă rog să consideraţi demersul de faţă drept o demisie din respectivul juriu”, ati putea sa intelegeti: ceva nu a fost in regula. Un viciu de procedura, o manevrare a juriului dinafara.
      Si se poate lasa cu demisia presedintelui juriului.

      • Ba chiar o spune pe șleau:

        „În acest moment, consider că s-a produs un viciu de procedură. (…) L-am sunat pe Nicolae Manolescu şi i-am cerut să mai facă un tur de scrutin cu „cărţile“ (adică voturile) pe masă. Discuţia a fost aprinsă, dar, din păcate, fără rezultat. ”

        Am citat pasajul acesta în textul meu; dacă dl comentator de mai sus ar fi avut bunăvoința să-mi citească textul, s-ar fi lămurit fără să mai fie nevoie să ne pună la treabă.

  3. Mircea Martin sustine ca Nicolae Manolescu le-a cerut mebrilor juriului cate doua voturi. Dar, cf. listei cu voturile din ultimul numar al Romaniei literare, reiese ca doar Ioan Holban a dat doua voturi.
    „Votul juriului de la Premiul „Eminescu“ – Botoşani s-a desfăşurat în două tururi. În primul tur, Al. Cistelecan a votat pentru Aurel Pantea, Mircea A. Diaconu pentru Gabriel Chifu, Ioan Holban pentru Gabriel Chifu şi Marta Petreu (fără preferinţă), Mircea Martin pentru Marta Petreu, Ion Pop pentru Mircea Cărtărescu, Cornel Ungureanu pentru Mircea Cărtărescu, N. Manolescu pentru Gabriel Chifu. Au intrat în turul doi Mircea Cărtărescu cu 2 voturi, Gabriel Chifu cu 2 (3), Marta Petreu cu 1 (2) vot, Aurel Pantea cu 1 vot. În turul 2, Al. Cistelecan, Ion Pop şi Cornel Ungureanu au votat pentru Mircea Cărtărescu (3 voturi) iar Mircea A. Diaconu, Ioan Holban, Mircea Martin şi N. Manolescu au votat pentru Gabriel Chifu (4 voturi). A fost declarat cîştigător Gabriel Chifu“ (v. „Romania literara”, apud „Observator cultural”).
    http://www.observatorcultural.ro/Citeva-intrebari-si-nedume…

    Intrebarea este: restul optiunilor secunde unde s-au evaporat?

    Ipoteza: cred ca Manolescu a procedat in felul urmator. Atunci cand a cerut cel de al doilea vot (pe care putea sa il ceara numai in turul al doilea), l-a anulat discretionar pe primul: asa se explica detaliul ca in turul al doilea Marta Petreu (cu care Martin votase ca prima optiune) pierde votul lui Martin (desi acesta nu si-l anulase), vot pe care-l castiga Chifu (cu care Martin votase ca optiune secunda dupa presiunile lui Manolescu, dar nestiind ca astfel o elimina pe Marta Petreu si ca are de ales intre Chifu si Cartarescu). De mentionat ca nu toti criticii au oferit o optiune secunda (Ion Pop si Cornel Ungureanu au votat cu Mircea Cartarescu si in primul tur, si in al doilea), ceea ce, cumulat cu cele doua voturi acordate de Holban in primul tur, transforma criteriile manipulate de Nicolae Manolescu intr-un talmes-balmes si mai aiuritor.

    • E extrem de plauzibil felul în care ai reconstituit votul, Mihai.
      Principiul „votului cu două nume” inventat de Nicolae Manolescu ar fi, dacă lucrurile stau așa cum le prezumi tu, următorul:

      Voi propuneți pe cine vreți, eu aleg din propunerile voastre pe cine vreau.

      Ar fi rușinos nu doar pentru dl Gabriel Chifu, ci pentru oricine să accepte un premiu acordat în felul ăsta.

    • Emendare: nu doar Ion Pop si Cornel Ungureanu nu au oferit o optiune secunda, ci si Nicolae Manolescu, Iona Holban si Mircea A Diaconu: acestia din urma au votat si in primul, si in al doilea tur cu Gabriel Chifu.
      Pana la urma se pare ca doar Al Cistelecan si Mircea Martin au oferit cate o optiune secunda – primul indicandu-l pe Mircea Cararescu, cel de al doilea pe Gabriel Chifu (dar fara sa stie ca in cursa ramasesera doar Chifu si Cartarescu, ceilalti poeti intrati in turul al doilea disparand misterios, laolalta cu voturile).

    • Orice matrice se poate citi atat pe linii cat si pe coloane. Sa recapitulam optiunile din cele doua tururi de scrutin:
      1. Al. Cistelecan – Aurel Pantea, respectiv Mircea Cartarescu
      2. Mircea A. Diaconu – Gabriel Chifu, respectiv Gabriel Chifu
      3. Ioan Holban – Gabriel Chifu/Marta Petreu, respectiv Gabriel Chifu
      4. Mircea Martin – Marta Petreu, respectiv Gabriel Chifu
      5. Ion Pop – Mircea Cartarescu, respectiv Mircea Cartarescu
      6. Cornel Ungureanu – Mircea Cartarescu, respectiv Mircea Cartarescu
      7. Nicolae Manolescu – Gabriel Chifu, respectiv Gabriel Chifu
      Se observa urmatoarele:
      – patru jurati (Mircea A. Diaconu, Ion Pop, Cornel Ungureanu si Nicolae Manolescu) au fost consecventi;
      – un jurat a fost (Ioan Holban) a fost „semi-consecvent”, votand in turul doi una dintre obtiunile din primul tur;
      – doi jurati (Al. Cistelecan si Mircea Martin ) au fost inconsecventi, votand in turul doi o alta persoana decat cea votata in primul tur.
      Sa vedem posibila ratiune a inconsecventei: atat Aurel Pantea cat si Marta Petreu nu aveau cum sa castige, prin urmare acesti jurati si-au activat „a doua optiune”, chiar daca aceasta nu a fost exprimata in primul tur.

      E cam ca la prezidentiale, domnilor poeti ;)

      • Aveți dreptate în ordonarea matricei, nu și în citirea ei.
        Mă refer, mai precis, la felul în care citiți „posibila rațiune a inconsecvenței”: nu Aurel Pantea și Marta Petreu erau outsiderii care nu aveau cum să câștige, ci Gabriel Chifu însuși, așa cum spune președintele juriului, Mircea Martin.

        Iar problema de fond nu e a interpretării matricei.
        Ci a viciului de procedură invocat de președintele juriului.
        Acest viciu de procedură e suficient pentru a anula legitimitatea votului.

        • Sa vedem cum ar fi aratat votul final in cazul in care Nicolae Manolescu nu ar l-fi ales in mod discretionar pe Gabriel Chifu din optiunea „duala” prezentata de catre Ioan Holban. Deci dupa turul doi am fi avut:
          1. Al. Cistelecan – Mircea Cartarescu
          2. Mircea A. Diaconu – Gabriel Chifu
          3. Ioan Holban – Marta Petreu
          4. Mircea Martin – Gabriel Chifu
          5. Ion Pop – Mircea Cartarescu
          6. Cornel Ungureanu – Mircea Cartarescu
          7. Nicolae Manolescu – Gabriel Chifu
          Se observa deci ca se obtinea urmatorul clasament:
          1-2 Mircea Cartarescu si Gabriel Chifu (cate trei voturi)
          3 Marta Petreu (un vot)
          Dar presupunand ca Mircea Martin nu si-ar fi schimbat (in mod surprinzator, dara asta-i deja alta poveste) votul, am fi avut:
          1 Mircea Cartarescu (trei voturi)
          2-3 Marta Petreu si Gabriel Chifu (cate doua voturi).
          Concluzia mea (de inginer fara veleitati de critic literar): adevaratul castigator este Mircea Cartarescu. De ce nu a fost acesta declarat castigator? Nu neaparat pentru ca Ioan Holban a oferit o optiune duala in primul tur ci pentru ca Mircea Martin (presedintele juriului) si-a schimbat optiunea. Poate il intrebati de ce si-a acordat votul lui Gabriel Chifu in turul doi, desi (vezi Doamne!) observase viciul de procedura?

          • Din răspunsul lui Mircea Martin, înțeleg că de fapt consecuția evenimentelor a fost taman pe dos: întâi a vota cu Chifu, apoi a sesizat viciul de procedură.
            Pe care l-a comunicat lui Nicolae Manolescu, și a urmat o „discuție aprinsă”, încheiată „din păcate fără rezultat”.
            Cât privește rațiunea schimbării votului, o explică profesorul Martin: a făcut un calcul strategic, alegând cel mai implauzibil candidat pentru a-i maximiza șansele celuilalt candidat pe care miza, Marta Petreu.
            (Spus mai simplu, se temea că, dacă-l nominalizează pe Mircea Cărtărescu împreună cu Marta Petru, votul lui o să-l scoată câștigător pe MC. Or, el ținea să iasă MP.)
            Viciul de procedură e esențial, cum am mai spus.

            • Va multumesc pentru clarificari.
              Oricum, concluzia mea este clara: a existat o strategie de vot fara legatura cu valoarea candidatilor iar rezultatul a fost, ca intotdeauna, favorabil unui „al treilea”.

            • Mă bucur mult că și de la dumneavoastră se vede la fel.
              Mulțumesc pentru explicațiile tehnice, sunt și ele clarificatoare.

    • Un film poate comic daca n-ar fi tragic si cu actori recunoscuti in cultura romana. Sa acorzi un premiu care poarta numele marelui Eminescu. Chiar daca a fost contestat de un asa zis filozof si eseist dar care ca pregatire de baza este fizician a dovedit ca nu are capacitatea de intelegere a modului in care poetul jongla
      cu notiunile puse la dispozitie de stiinta vremilor in care a trait si creat si scormonind chiar impudic in cele mai intime ginduri, note si ziceri ale poetului acest asa zis estetician si-a permis sa sape cu tirnacopul la soclul statuii marelui poet national.Si dupa aceasta isprava are pretentia de a creiona portretul omului modern. Daca ar fi fost singular ar fi fost socotit un accident de apreciere in ciuda faptului ca insusi modul lui de exprimare se face in acea romana literara ale carei baze au fost puse de Eminescu. Dar isprava lui a fost elogiata si apreciata de oameni de „cultura” care pina in urma cu trei decenii fie faceau piruete sau scriau texte de circumstanta marelui carmaci, fie cutreierau Europa cu voie de la securitate fie ne faceau educatie comunista in presa pentru tineret in efortul conjugat de a ne transforma in oameni de tip nou. Acum au devenit deodata aparatorii si apreciatorii culturii si ne apara cu inversunare ca nu cumva sa cadem sub influenta ideilor comuniste de parca Cuba, China, Corea de Nord si Venezuela ar astepta momentul prielnic sa ne invadeze. Rusia care de cca doua decenii este deja imperialista nu mai prezinta pericol de comunizare ci numai de cucerire. Inainte de a reveni la premiul USR subliniez ca eu sint consumator de literatura si nu creator de literatura asa ca parerile mele se inscriu pe linia unor observatii ale unui „outsider”. Citesc literatura din doua motive. Primul ar fi dobindirea de noi cunostinte din care cauza citesc cu precadere anumite lucrari, Al doilea fiind o anume stare interioara care iti este indusa de o adevarata opera de arta asemanatoare cu starea indusa de o muzica de calitate sau de o imagine superba. Dar pentru ca in discutia acordarii premiului Eminescu a fost vorba de Cartarescu mi-am amintit ca intr-una din cartile sale care partial parea autobiografica autorul marturisea cum admira noaptea de la fereastra apartamentului in care locuia, strazile Bucurestiului sub lumina ” alba de neon ” …?!…cind si un absolvent de scoala elementara stie ca tuburile cu neon dau lumina de culoare portocalie spre rosu. Oare acesti critici care apreciaza o creatie literara separa informatia corecta de calitatile literare ale creatiei? Adica poti scrie orice dar daca suna frumos si corespunde exigentelor strict literare este in regula. Aceasta ar fi tragismul judecatilor contemporane.

      • Nu judecați opinia lui H.-R. Patapievici despre Eminescu după paragrafe extrase din context de Cristian Tudor Popescu.
        În articolul la care vă referiți, HRP spune de fapt așa: pentru postmoderni, Eminescu e cadavrul nostru din debara. Pentru postmoderni, Eminescu e un poet al cărui naționalism îl face neprizabil.
        CTP zice: iată, HRP spune că Eminescu e cadavrul nostru din debara! HRP spune că Eminescu e inactual! Etc.
        Frauda e vizibilă imediat.
        Adevărul e taman pe dos: Patapievici a scris despre Eminescu unele dintre cele mai frumoase pagini. Acum un an sau doi, a publicat în „Orizont” un amplu eseu despre paradisul eminescian – absolut splendid. Înțeleg că lucrează la o carte întreagă despre asta. Este, de fapt, un îndrăgostit de Eminescu.
        Cât despre Cărtărescu și lumina de neon – și mie mi s-a părut deseori albă. Și zău că am absolvit școala elementară. Ca și Mircea Cărtărescu, de altfel.

      • Am sa incerc sa recitesc cu mai multa intelegere parerile domnului despre care afirmati ca-l iubeste pe Eminescu, poate mi-a scapat ceva. In ceace priveste culoarea sint de acord ca un artist poate descrie un rasarit de soare in diverse moduri si comparatii dar in textul lui Cartarescu este limpede vorba despre lipsa de informatie ca sa nu zic mai mult ca a celor care confunda lumina florescenta care este alba si emisa de tuburile florescente folosite la iluminatul public si care incorect sint numite neoane (iar de catre cei care vor sa para mai informati tuburi cu neon). Oricit incerc eu sa vad in asta un tablou realizat de un artist in prim plan imi apare nestiinta ca descarcarea electrica intr-un tub cu neon este totusi de culoare portocalie spre rosu. E posibil ca si dumneavoastra ca si Cartarescu si oricine altcineva sa vada, daca are suficienta vointa sau daca se afla intr-o stare mai speciala, alb ceace este de fapt rosu portocaliu dar Cartarescu descrie o strada iluminata public cu lumina alba . Daca se oprea aici era suficient si corect dar a adaugat …de neon ceace demonstraza nu o vedere artistica ci o necunoastere deci o lipsa de elementara documentare. Eu m-am asteptat sa intelegeti ca eu ma refeream la rigurozitatea exprimarii nu la realizarea artistica. Si ca sa va determin sa-l cititi cu mai multa atentie pot sa va mai dau citeva exemple. Din acest punct de vedere Cartarescu a avut cea mai ingrijita exprimare in Dece iubim femeile. Dupa acest volum s-a bazat mai mult pe talent si mai putin pe documentare. Va asigur ca sint convins ca ati absolvit ca si Cartarescu scoala elementara dar se vede ca la scoli diferite.

        • Lumina de neon este de culoare alba. Lumina de culoare portocalie este data de descarcarea in vapori de sodiu si da, este folosita in iluminatul stradal. Concluzia: daca luminile foloseau chiar descarcarea in neon atunci erau intr-adevar albe. Desigur, ramane intrebarea unde locuieste domnul Cartarescu de beneficiaza de iluminare stradala cu neon?

          • D-le iosiP, cred ca faceti citeva confuzii. Lumina florescenta (in ultimul timp adoptindu-se termenul de lumina fluorescenta din engleza) se bazeaza pe proprietatea unor materiale oxizi sau saruri , de a emite lumina atunci cind sint lovite de un fascicol de electroni. Fenomenul de florescenta a fost descoperit in urma cu peste 100 de ani si s-a raspindit relativ repede in iluminatul industrial, casnic si public pentru ca raportul dintre consumul de curent si intensitatea luminii obtinuta prin florescenta este mult mai favorabil (consum de energie electrica mai mic) decit in cazul iluminatului incandescent (cu filament). Prin diversificarea materialelor florescente se pot obtine diverse nuante de lumina alba. Lumina florescenta este cu totul altceva decit lumina data de descarcarea electrica in gaze rarefiate (neon, heliu, hidrogen, bioxid de carbon, vapori de mercur,etc…) si care are diverse culori in raport cu gazul care se afla in tub. Neonul da lumina rosu portocaliu, hidrogenul da lumina rosie, heliul da lumina galbena, vaporii de mercur dau lumina albastra, bioxidul de carbon da lumina alba, etc…Descarcarea electrica in gaze rarefiate s-a raspindit in special prin diversificarea reclamelor luminoase confectionindu-se tuburi in diverse forme de litere, figuri sugestive, etc. In ultimi 60 de ani s-au diversificat sursele de lumina prin aparitia unor dispozitive cu aplicabilitate stricta, becuri cu halogen, EL, LED, LCD s.a. folosite in special in constructia surselor de mare intensitate luminoasa, a dispozitivelor de tip display la computere, TV,camere foto, si aparatura de cercetare de laborator.

      • Domnule Nicolae Nicolescu,

        1. Suferiti cumva de discromatopsie?

        2. E musai prin lege sa-l iubeasca toata lumea pe Eminescu? De ce nu si pe Manolescu?

        • D-le Radu Popescu, prin intrebarile pe care mi le-ati lansat de fapt ati dazvaluit cite ceva din propriul caracter. Eu nu mi-as fi permis niciodata sa va atribui o anume patologie sau deficienta ereditara. Dar intrebarea parca imi sugereaza ca nu stapiniti suficiente cunostinte sa combateti observatia mea prin argumente si nu prin atac la persoana. Sa nu uit, stiam ca termenul corect este acromatopsie dar probabil ca intre timp vocabularul a evoluat cu noi termeni corespunzatori exigentelor acestui site cum am abservat mai sus „ales bules” sau „talmes balmes”. Nu e musai ca prin lege sa-ti placa Eminescu (gustul se formeaza prin educatie) dar nici nu poate fi neglijat in istoria literaturii. Cit despre N. Manolescu de asemenea nu este obligatoriu sa-ti placa dar nici nu pot remarca ca a publicat atitea texte critice cit restul criticilor actuali si mai ales faptul ca in tot ce publica are un algoritm de constructie al textelor de invidiat prezentind argumente pentru orice judecata emite incit il citesti cu mare interes chiar daca nu esti de acord cu aprecierile emise.

  4. Exact care este greseala/vina premiatului G Chifu, de i se cere renuntarea la premiu? Pe criterii morale? Ce a facut el-strictamente G Chifu,- imoral, gresit?
    Personal cred ca absolut toata „povestea” este a juriului , a procedurii de votare si a felului „apasat” in care se impune N Manolescu, doar e sef! si deci..sa se stie !
    Netransparenta foarte premeditata, este cauza !
    in concluzie, HALAL! elita scriitoriceasca avem! Si la piatza ( Obor, etc) mai sunt reguli si criterii… dar la USR e doar „ce vrea muschiul ” celui mai puternic… Nici urma de jena!

    • E exact așa cum spuneți: tot ce e imoral & greșit procedural aparține lui Nicolae Manolescu.
      Nu l-am învinuit pe dl Gabriel Chifu de nimic imoral.

      • Si-atunci de ce i se cere lui G Chifu ca, moral vorbind, sa renunte la premiu?? cand el nu a gresit cu nimic.
        S-ar scoate greselile/carbunii ( USR) cu mana altuia =G Chifu.
        Renuntare la premiu, ar insemna ca ..cei ce au gresit, sa faca in continuare ” pe nevinovatii”, sa se auto-despovareze de propriile greseli, sa dea eventual premiul altcuiva..si apoi, se asterne iar praful pe proceduri.. Adica… Sa se schimbe cate ceva ( premiatul) dar sa nu se revizuiasca nimic ( aprox imativ citat din Caragiale)

        • Dacă mi-ați fi citit textul, ați fi văzut argumentele pentru care îi cer domnului Chifu să restituie premiul.
          Le reiau încă o dată.
          În esență, e vorba despre lipsa de legitimitate morală & procedurală – din motivele arătate în articol.
          Or, nici un scriitor onest n-ar putea dori un premiu obținut astfel.

          Repet: imoralitatea e a celui/celor care au făcut posibil viciul de procedură – nu a domnului Chifu.
          Dimpotrivă, dacă ar restitui premiul, dumnealui ar dovedi tărie de caracter.

          • V-am citit articolul si imi expun DIN NOU parerea:

            Lipsa de legitimitate morala si procedurala a premiului, nu e purtata de G Chifu ci de cei care i-au acordat premiul in modul netransparent si intentionat cetzos in care au facut-o.
            Prin renuntare la premiu, practic se va considera o decizie personala a lui Chifu, DAR va dilua mult din vina celor ce au facut sa apara aceasta situatzie.
            Daca NU renunta la premiu, FOCUS-ul si blamul moral raman in continuare pe USR si Presedintele ei si juriul care a acordat si organizat vraiste si cu multe semne de intrebare acest premiu.
            Si mai in sotto voce, ma intreb: daca la nivel de elita, de boieri ai mintzii, de „badica” se petrec asemenea fapte, ce sa mai cerem „opincii” adica anonimilor, ne-elita?

            • Haideți să reformulez:

              În momentul în care a primit premiul, nimic imoral nu i se poate reproșa d-lui Gabriel Chifu.
              Acum, după ce s-a dovedit că distincția i-a revenit în mod necuvenit, ar fi imoral s-o păstreze.

              Putem fi amândoi de acord cu asta?

            • @o parere

              Renuntarea la premiu ar evidentia faptul ca acesta nu a fost obtinut in mod corect.
              Dimpotriva, pastrarea premiului implica sustinerea (endorsement) felului in care acesta a fost acrdat.
              Deci daca domnul Chifu nu renunta la premiu inseamna ca crede ca acesta i-a fost acordat pe merit, iar o eventuala dezvaluire (dovada) a jocurilor de culise ar afecta credibilitatea domnului Chifu, care „nu si-a dat seama” ca a primit premiul in mod abuziv.

            • Excelent, ați sintetizat în două propoziții ce mă străduiam să spun mai sus. Mulțumesc.

  5. Radu, revin asupra celor scrise mai devreme (redactasem in graba, scapand greseli de culegere si lejeritati de rationament pentru care prezint scuze).
    Am numarat din nou steagurile si iata ce a iesit:

    Mircea Martin susține că Nicolae Manolescu le-a cerut membrilor juriului câte două voturi:
    http://www.observatorcultural.ro/Raspuns-unor-mai-tineri-colegi-(II)*articleID_31368-articles_details.html

    Când s-a întâmplat asta?
    Conform listei cu voturile din ultimul număr al „României literare”, reiese că doar Ioan Holban a dat două voturi în primul tur:

    „Votul juriului de la Premiul „Eminescu“ – Botoşani s-a desfăşurat în două tururi. În primul tur, Al. Cistelecan a votat pentru Aurel Pantea, Mircea A. Diaconu pentru Gabriel Chifu, Ioan Holban pentru Gabriel Chifu şi Marta Petreu (fără preferinţă), Mircea Martin pentru Marta Petreu, Ion Pop pentru Mircea Cărtărescu, Cornel Ungureanu pentru Mircea Cărtărescu, N. Manolescu pentru Gabriel Chifu. Au intrat în turul doi Mircea Cărtărescu cu 2 voturi, Gabriel Chifu cu 2 (3), Marta Petreu cu 1 (2) vot, Aurel Pantea cu 1 vot. În turul 2, Al. Cistelecan, Ion Pop şi Cornel Ungureanu au votat pentru Mircea Cărtărescu (3 voturi) iar Mircea A. Diaconu, Ioan Holban, Mircea Martin şi N. Manolescu au votat pentru Gabriel Chifu (4 voturi). A fost declarat câştigător Gabriel Chifu“ (v. “România literara”, apud “Observator cultural”).
    http://www.observatorcultural.ro/Citeva-intrebari-si-nedume…

    Prin urmare, decurge cu necesitate că opțiunile secunde au fost oferite, la cererea lui Nicolae Manolescu, la începutul turului al doilea în care, conform „României literare”, au intrat Mircea Cărtărescu, Gabriel Chifu, Marta Petreu, Aurel Pantea
    Ce s-a întâmplat mai departe?
    Pe baza voturilor anunțate de „România literară”, putem formaliza astfel situația în cele două tururi (acceptând că Manolescu a cerut tuturor criticilor să ofere o a doua opțiune):

    Cistelecan: turul I: Pantea; turul II: Pantea și Cărtărescu;
    Diaconu: turul I: Chifu; turul II: Chifu + ?;
    Holban: turul I: Chifu + Petreu; turul Chifu + Petreu;
    Manolescu: turul I – Chifu; turul II: Chifu + ?;
    Martin: turul I – Petreu; turul II: Petreu +Chifu;
    Pop: I: turul Cărtărescu; turul II: Cărtărescu + ?;
    Ungureanu: turul I: Cărtărescu; turul II: Cărtărescu+?.

    Nu cunoaștem așadar cel de-al doilea vot al criticilor Diaconu, Manolescu, Pop, Ungureanu: în total patru puncte.

    Potrivit comunicatului „România literară”, Chifu l-a învins cu patru voturi pe Cărtărescu (trei voturi).
    De aici decurg următoarele consecințe:
    1. Nici Diaconu, nici Manolescu nu l-au avut ca opțiune secundă pe Cărtărescu;
    2. Nici Pop, nici Ungureanu nu au votat cu Chifu;
    3. Nici Diaconu, nici Manolescu, nici Pop, nici Ungureanu nu au votat cu Marta Petreu – dacă aceasta (două voturi) ar fi avut încă un vot, ar fi fost la egalitate de puncte cu Cărtărescu, detaliu ce ar fi trebuit semnalat în „România literară”.
    Deci:
    4. Pop și Ungureanu, nevotând nici cu Chifu, nici cu Petreu, au votat cu Aurel Pantea.
    5. Diaconu si Manolescu, nevotând nici cu Cărtărescu, nici cu Petreu, au votat cu Pantea.
    Deci:
    6. Aurel Pantea a avut 5 voturi, cu un vot mai mult decât Chifu, câștigând astfel Premiul Eminescu.
    Ceea ce este absurd. Deci,
    Ipoteză 1: Membrii juriului nu au fost anunțați de Manolescu care sunt finaliștii, votând astfel în turul al doilea, ca opțiune secundă, cu poeți care nu intraseră în turul al doilea. Ceea ce e suficient pentru a anula valabilitatea votului.
    Ipoteză 2: Manolescu a manipulat voturile cum a dorit (inclusiv ascunzând voturi): în această ipoteză, care nu merită dezvoltată matematic (deși ar fi banal), votul e de asemenea lovit de nulitate.

    CUM AR FI TREBUIT SĂ DECURGĂ UN PROCES CORECT DE VOTARE:

    Mai întâi, în primul tur, trebuia lămurit votul dublu al lui Holban; fie 1. ori-ori, fie 2. câte o jumătate de punct fiecăruia nominalizat de Holban.
    La sfârșitul primului tur, situația arăta astfel (considerând că votul lui Holban fusese împărțit în două jumătăți de punct):
    Mircea Cărtărescu –2 voturi
    Gabriel Chifu – 2 ½ voturi
    Marta Petreu – 1 ½ voturi
    Aurel Pantea – 1 vot.

    Aici apăreau următoarele variante:
    1. Toți cei votați intră în turul al doilea, caz în care membrii juriului sunt anunțați în legătură cu punctajul și exprimă noi opțiuni de vot (câte un vot pentru fiecare critic), ținând cont de noua configurație (caz în care, se presupune, Al. Cistelecan, văzându-și votatul din primul tur clasat fără șanse, ar fi avut toate motivele să activeze o opțiune no 2);
    2. Doar primii doi clasați (sau doar primii trei clasați) întră în turul al doilea: deci Chifu, Cărtărescu (plus, eventual, Marta Petreu). Și în acest caz, Manolescu trebuia să anunțe membrii juriului în legătură cu situația voturilor, trecându-se la o nouă departajare/ votare. Dacă se mersese pe soluția cu trei poeți intrați în turul al doilea, iar noile voturi nu ar fi stabilit un câștigător cu 4 din 7, ar fi urmat un tur al treilea în care câștigătorul era ușor de decis (dat fiind numărul impar al juraților); dacă în turul al doilea ar fi rămas doar doi poeți (Chifu, Cărtărescu), câștigătorul urma să fie ales chiar din turul al doilea.

    Dar nu s-a întâmplat așa.

    • Demonstrația ta e limpede, Mihai – dar cred că, totuși, comunicatul din „România literară” de la care pleacă e o minciună.
      Mircea Martin spune că, în turul 2, li s-au cerut două nominalizări – situație care nu apare în comunicat.
      Între Mircea Martin și Nicolae Manolescu, îl cred pe Martin.
      (De la povestea celor două nominalizări pleacă, de altfel, viciul de procedură.)

    • Domnilor, analiza mea are la baza datele furnizate de catre dumneavoastra. Daca exista reveniri asupra acestor date orice analiza devine inutila, deci va las sa discutati cu argumente „poetice”.

      • Nu credeți că M. Cărtărescu a fost nedreptățit și la Nobel? E mai bun P. Modiano? Oare ce s-a întâmplat în juriu?

        • La Nobel putem discuta cât vrem despre valoarea unuia sau altuia dintre laureați.
          Dar vă asigur că nu există vicii de procedură.

          • De unde știți?
            La o Casă de ajutor reciproc a pensionarilor credeți că e totul în regulă? Dacă ați ști ori bănui, un viciu de procedură, ceva, ar fi normal să vă implicați cu…patos revoluționar? Altfel spus, care e limita …amestecului în problemele unui spațiu căruia nu-i aparții?

            • Spațiul literaturii române nu e proprietatea USR.
              E un spațiu simbolic, coagulat de instituții simbolice, între care se stabilesc relații simbolice care se negociază permanent.
              Iar noi, scriitorii români, suntem toți parte a acestei negocieri continue.
              O astfel de instituție simbolică e, de pildă, Eminescu. Am dreptul să reacționez la ce se spune/scrie despre el chiar dacă nu sunt membru al USR.
              Tot o instituție simbolică e Premiul Eminescu – Opera Omnia. Care nici nu e al USR, de altfel.
              Am, de asemenea, dreptul să reacționez la orice se spune/scrie/întâmplă în jurul acestui premiu.

  6. Dar dacă marele sef a vrut sa-l discrediteze pe adjunctul său cu un dar otravit? Cu vreo 2500 lei din bani de la altii? El stie ca adjunctul sau nu-l poate refuza si ii plac banii. De-acum seful face din secundul lui ce vrea.

    Dar daca presedintele juriului vazand ca nu iese favorita lui a aruncat totul in aer – a ales solutia care ii discrediteaza pe M si pe C. Daca Mircea M nu vota cu C in turul doi acesta pierdea si nu mai iesea scandalul

    • Sunt scenarii numai bune de roman inspirat din viața literară.
      Eu totuși cred că, și de data asta, viața bate literatura. :)

  7. Domnule Vancu,

    am citit de vreo doua ori textul dumneavoastra, basca cel al domnului Martin din Observator si recunosc ca am ametit.

    Cu umilinta va spun ca nu am inteles NIMIC din regulamentul si procedurile de vot. Impresia mea este ca nici membrii juriului nu au inteles ce au de facut.
    Eu cred ca Manolescu a reusit sa-i ameteasca pe toti, ca pana la urma sa iasa acest ales bules.

    Eu va sugerez ca data viitoare sa puneti un inginer, sau un om de specialitate tehnica in rol de presedinte de facto al juriului.

    • Așa e, anul acesta procedurile au fost un talmeș-balmeș – membrilor li s-a cerut să indice două nume pentru simplificarea votului (?), însă în comunicatul din „România literară” se spune că fiecare membru a propus câte un nume; nimeni n-a știut cine a intrat în turul doi, după cum apoi nimeni nu a știut că e o (inimaginabilă) finală Cărtărescu-Chifu.
      Altfel, vă asigur că juriul poate foarte bine să procedeze comme il faut – așa cum a făcut-o în anii precedenți. Anul acesta, procedurile au fost distorsionate cu bună știință, pentru a ieși cine trebuie.
      Din fericire, breasla a reacționat. Solidar. Ceea ce e foarte îmbucurător.

  8. Nu inteleg de ce va sfarmati atata, incercand sa discerneti ceva care este intr-atat de confuz (deliberat confuz), incat nu conduce decat la o singura concluzie sonor interogativa, sa zic asa :
    DE CE ONOR JURIUL A ACCEPTAT PROPUNEREA ,,DUALA” a d-lui N. Manolescu ?. Nu cumva tocmai pentru a crea aceasta confuzie ?! De ce a permis juriul sa se decida (impuna) ceva PESTE CAPUL SAU ?!

    • Într-adevăr, președintele juriului n-ar fi trebuit să accepte rezultatul votului, din momentul în care a sesizat viciul de procedură.
      Dar asta nu-l face mai vinovat decât pe cel care a distorsionat cu bună știință procedurile de vot.

  9. Zic si io ca o femeie proasta: daca nu iesea scandalu mai invoca domnu prof martin viciul de procedura? sau tacea cu tacere. Pai daca l-a pus pe chifu pe locu doi ca sa nu iasa cartarescu – calcule subtile chestii – asta nu se chiama malversatiune? A semanat vant si culege vanturi. pardon de espresie.

  10. Dragoste, pacoste?
    Din dragoste de Eminescu îl hulim pe Manolescu?
    Creștinismul ni-i canon…ca și pumnul pentru om.
    Făr’ a da cu el, în faptă…
    N-ar fi pildă,… de la Papă?
    Comunismul, din părinți…
    Ne hrănea când n-aveam …dinți?
    ………………….Pacoste, dragoste.

    Din câte am priceput eu acest premiu nu se acordă printr-o anumită ierarhizare a valorii literare a cărților apărute într-un an, cel anterior decernării. Nu, e o încununare a operei unui poet ajuns la maturitate…fizică. Un autor care nu-l primește la o primă nominalizare poate să mai fie nominalizat anii următorii, chiar dacă nu mai publică nimic până atunci. Aș fi curios dacă l-a primit cineva cu vârsta sub 50 de ani. Îl primesc doar cei din USR? L-a primit vreun ne membru? E o recunoaștere din partea elitelor USR a valorii întregii opere, nu o competiție în care cel care a pierdut nu are o operă la fel de valoroasă ori chiar ma bună. Pare că premiul nu certifică valoarea operelor prin comparație între cei nominalizați, ci doar stabilește cui i-a venit vremea …onorării.

  11. Stati putin! Nimeni nu vede elefantul din camera? „A decis sa o sustina pentru ca este cu un an mai in varsta”? Asa se dau premiile literare in tara asta? Pai pe acest principiu si Shakespeare daca ar aparea ar trebui sa astepte pana la varsta potrivita. Mai mult, va dati seama, Mihai Eminescu nu ar putea lua niciodata premiul care ii poarta numele! A murit prea tanar, ne pare rau. Poate post mortem! Si asta este elita tarii. Absolut incredibil si jenant. Nici nu m-a mai interesat ce s-a mai scris ulterior. Ma uitam siderat la aceasta „optiune” a unui profesor, optiune care autorului i se pare „plauzibila”!

    • Da, e plauzibilă valoric.
      Altfel, și eu cred că principiul premierii pe criteriul vârstei, ca la armată, poate părea destul de bizar.
      Însă, având în vedere că e un premiu Opera Omnia, pentru toată activitatea așadar, îmi spun e oarecum de înțeles de ce unii membri ai juriului gândesc astfel.

      • Este corect sa iti asumi lucrurile pe care le propui. Din descrierea dumneavoastra eu sunt absolut ingrozit de profesorul Martin (care face propuneri pe criterii care nu au nicio legatura cu activitatea literara, omite intentionat scriitori mai valorosi pentru ca nu vrea ca acestia sa castige (?!) ) si nu pot decat sa contemplu imoralitatea care domina elita romanesca. Cum sa va spun, poate, in Germania, ar fi posibil ca un profesor intr-o situatie similara sa-si faca acelasi calcul. Dar nu ar vorbi despre asta cu franchete si inocenta. Ar fi constient de imoralitatea deciziei sale. Este unul din acele lucruri care nu se spun. Unul din acele lucruri pe care ti le reprosezi noaptea inainte de somn. In fine, daca esti un om moral, poti face ceea ce a facut profesorul Martin dar, obligatoriu, iti va fi rusine. Este ca si cum un hot iti baga mana in buzunar si este indignat ca l-ai prins. Cum, domnule, adica el nu are voie sa ia de la tine? Pai avea nevoie! Este exact nivelul domnului Ponta.

        • De data aceasta, nu sunt de acord cu dumneavoastră.
          Da, calculul strategic al profesorului Martin a fost greșit; da, e bizar să iei vârsta drept criteriu într-o competiție literară.
          Dar vârsta a fost doar criteriul de departajare între doi scriitori extraordinari – Mircea Cărtărescu și Marta Petreu.
          Și, mai ales, a compara pe profesorul Mircea Martin, unul dintre cei mai consistenți teoreticieni ai noștri, cu rafturi de cărți scrise, om de o seriozitate rară (ce a făcut conducând editura Univers sau revista Cuvântul e un etalon de calitate) – a-l compara, deci, cu un plagiator lipsit de orice calitate profeisonală precum Victor Ponta e incorect & injust.

        • Alexandru,

          mă tem că tu nu înțelegi un lucru. Alegerea valorică a domnului Martin a fost una binară, din cei doi aleși ai dânsului, a preferat-o pe cea mai vârstnică, pentru că valoric, pentru dânsul, nu exista nicio diferență.

  12. Daca varsta reprezinta un criteriu de eligibilitate, la anul o sa se inscrie si socru-meu in concurs, ca a fost tamplar si mai scria poezele pe spatele chitantelor si pe ramele geamurilor. Dar are 94 de ani, asa ca are sanse mari sa primeasca premiul. Se mai carpeste si el la pensie, saracul!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Radu Vancu
Radu Vancu
Radu Vancu (n. 1978, Sibiu), poet, prozator, eseist și traducător. Profesor dr. habil. la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu. Redactor-șef al revistei "Transilvania". Fost președinte al PEN România (2019-2023). Redactor al revistei „Poesis internațional”. Membru al Grupului pentru Dialog Social. A publicat peste 20 de cărți, în toate genurile literare, pentru care a obținut câteva dintre cele mai importante premii naționale. A tradus din Ezra Pound ("Opera poetică", volumele I și II, Humanitas; ediție îngrijită de H.-R. Patapievici), din William Butler Yeats (tot pentru editura Humanitas) și din John Berryman ("Cântece vis", Casa de editură Max Blecher, 2013). A editat, singur sau în colaborare cu Mircea Ivănescu, Marius Chivu și Claudiu Komartin, antologii literare pe diverse teme. A îngrijit ediții din opera lui Alexandru Macedonski, Emil Brumaru și Alexandru Mușina. Ultima carte publicată este "Kaddish" (Casa de editură Max Blecher, 2023).

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro