miercuri, martie 3, 2021

Premiul Nobel pentru economie. Doua tangente

Doua comentarii ce iau ca pretext anuntul facut de Academia Regală de Ştiinţe din Suedia potrivit caruia Peter A. Diamond (SUA), Dale T. Mortensen (SUA) şi Christopher A. Pissarides (Marea Britanie) sunt laureaţii premiului Nobel pentru Economie pe 2010. Primul comentariu este putin sarcastic. Dar merita facut. Entuziasmul pentru macroeconomie nou descoperit de catre unii compatrioti, entuziasm cu care ne-au terorizat in ultimele sase luni, n-a fost pentru nimeni usor de indurat. Al doilea este pur si simplu o nota privind un personaj interesant si o dezbatere mai putin obisnuita (unii ar spune “scandal”) ce are in centru, mai nou, institutia ce acorda premiul Nobel pentru Economie.

Preambul

Anuntul Academiei Regale de Ştiinţe din Suedia mentioneaza că cei trei specialişti mai sus amintiti s-au distins prin analizele facute asupra pieţei fortei de munca. Modelele propuse de laureaţi ne ajută să înţelegem modul în care ocuparea fortei de munca (şomajul, locurile de muncă disponibile) şi evident, salariile sunt afectate de reglementarile şi politicile economice ale statului.  O concluzie a teoriilor acestora este că “ajutoarele de şomaj generoase duc la un şomaj mai ridicat şi fac sa creasca durata procesului prin care şomerii încearcă să găsească un loc de muncă iar angajatorii caută muncitori pentru angajare.” Daca asa spun laureatii – si nu unul, ci trei – probabil ca asa o fi.

Sa nu ne amagim. In mod sigur, orice ar zice unul si altul, in lume vor ramane in continuare multi sceptici care (a) vor pastra credinta ca  “ajutoarele de şomaj generoase duc la un şomaj mai scazut şi fac sa scada durata procesului prin care şomerii încearcă să găsească un loc de muncă” si care (b) vor fi convinsi ca acest lucru a fost demonstrat empiric si irefutabil de catre apreciata ganditoare si exploratoare polara Naomi Klein. Dar asta nu mai e problema noastra. Fiecare cu ale lui. Sa ne limitam in continuare la cele doua scurte comentarii promise.

O tacere dubioasa

Primul comentariu pleca de la o observatie: Absenta discutiilor si reactiilor in mass media si blogosfera noastra, romaneasca, la anuntarea premiului. Trebuie sa spunem ca este o surpriza dat fiind faptul ca este unanim recunoscut ca premiul de anul acesta este un premiu acordat pentru o contributie ce vizeaza in ultima instanta macroeconomia. Or, am constatat cu totii, nu de mult, ca Romania este asezata pe un imens zacamant de gandire macroeconomica. Vitalitatea si creativitatea macroeconomica a romanilor, manifestata in special prin sfaturi pertinente date oral sau in scris guvernului si altor decidenti politici (sfaturi  bazate pe autoritatea epistemica absoluta ce deriva din “orice manual de macroeconomie”) ne plasau desigur intre tarile fruntase in productia de macroeconomie pe cap de locuitor.

Asteptarile erau deci mari. Anuntul dat de Academia Regală de Ştiinţe din Suedia ar fi trebuit sa starneasca entuziasm si nenumarate dezbateri. (Asa e intre macroeconomisti: unde sunt doi macroeconomisti, sunt trei opinii diferite. O inmultire simpla ne proiecteaza cam cate puncte de vedere macroeconomic ar fi trebuit sa se faca auzite in Romania zilele acestea). Realitatea romaneasca insa contrazice asteptarile. Tacere si indiferenta. De ce?

Nu e clar. Cert este ca avem aici déjà un patern de istorie intelectuala. Anul trecut analiza institutionala comparativa inflorea. O intreaga scoala de gandire a crescut, s-a maturizat si s-a afirmat public doar in cateva saptamani in jurul dezbaterii legate de unicameral si referendum. Apoi a disparut brusc.

De unde vine expertiza, cand vine? Si unde pleaca ea, cand pleaca? Fiindca e cert ca se duce undeva din moment ce n-am mai auzit nimic de aproape un an despre virtutile “bicameralului” sau despre “modelul constitutional” al “altor tari”.

La fel si cu macroeconomia. Cand sa comentam si noi niste premii date pentru macroeconomie, sa aflam si noi care e treaba cu ele si cam care ar fi implicatiile ideilor respective pentru (evident!) “guvernul Boc”, iata-ne lipsa la apel! Marirea si decaderea scolii macroeconomice romanesti : Aprile 2010 – Octombrie 2010. Pagini de istorie intelectuala. Vestea buna: macar am incercat. Bulgarii n-au nici atat.

Un tip interesant, un scandal interesant

Al doilea comentariu nu face decat sa noteze ca in preziua decernarii premiului, Nassim Nicholas Taleb a facut o declaratie spectaculoasa. Pentru cei ce nu stiu, Nassim Taleb, profesor la New York University este autorul cărţii, devenite best-seller extrem de influent, The Black Swan (Lebăda neagră). Metafora lebedei negre este folosită pentru a descrie acele evenimente rare, neaşteptate, pe care oamenii nu le pot prezice pentru că privesc lumea dintr-o perspectiva schematica si care le induce senzatia ca tot ceea ce se intampla in jur este structurat stabil, rutinier şi comprehensibil. „Lebăda neagră” a devenit omniprezentă în cultura populară şi mediul de afaceri in ultimii ani, fiind folosita curent in referirile la evenimente nefavorabile şi neprevăzute.

Ca sa intelegem mai bine contextul declaratiei lui Taleb, sa spunem ca in repetate randuri acesta a descris modul in care evenimente neprevăzute pot rasturna dinamica sau insasi structura pietelor financiare.  El a avertizat că bancherii si comunitatea financiara gresesc bazându-se prea mult pe modele probabiliste si ignora posibiliatea unor socuri date de evenimente neaşteptate. Mai mult, a intrat in polemica cu acei autori care afirma ca pot construi modele predictive de control al riscului ignorand incertitudinea structurala a lumii inconjuratoare.

Acesta este deci contextul in care pe 10 octombrie, Taleb declara ca investitorii care au pierdut bani în criza financiară ar trebui să dea în judecată Banca Centrala a Suediei pentru acordarea Premiului Nobel unor economişti ale caror teorii, a spus el, au adus economia globală in pragul colapsului. Sa urmam mai jos declaratia asa cum apare ea pe fluxurile de presa:

„Vreau ca Nobelul sa fie facut responsabil”, a declarat Taleb într-un interviu in Londra. „Cetăţenii trebuie să-i dea în judecată în cazul în care şi-au pierdut locul de muncă sau au dat faliment ca urmare a prabusirii sistemului financiar.” Premiul Nobel pentru Economie a conferit legitimitate unor modele de risc care au provocat pierderi investitorilor şi costuri pentru contribuabilii obligati sa achite nota de plata prin intermediul bugetelor de stat. El a fost si mai specific: Premiul Nobel dat în 1990 pentru Harry Markowitz, Miller Merton şi William Sharpe, a validat ca stiintific ceea ce de fapt era un pericol social.

„Oamenii folosesc teoria lui Sharpe, o  teorie care subestimeaza foarte mult riscurile la care sunt expusi. Nu dau vina pe ei [pe cei trei nobelisi mai sus mentionati]”, a declarat Taleb. „Nu sunt de vina ei pentru că au venit cu ideea, de vina sunt cei de la Nobel pentru ca le-au conferit legitimitate. Nimeni nu l-ar fi luat în serios pe Markowitz fără validarea data de premiul respectiv. ” Apoi a adugat:  „În cazul în care nimeni altcineva nu ii dă în judecată pe cei de la Nobel, o voi face chiar eu”.

Markowitz, profesor de finante la Universitatea din California, San Diego, nu a returnat apelurile care ii solicitau comentariul. „Oamenii au folosit formula si au facut previziuni pe baza unor numere introduse in formula”, a spus Sharpe, profesor la Stanford, într-un interviu telefonic. „Dar eu nu am de gând să accept vreo responsabilitate pentru ce numere au pus ei in formula” .

Cred ca este clar ca daca nici  aici nu avem material pentru o dezbatere interesanta, atunci nu stim ce mai e interesant si ce nu pe lumea asta. Implicatiile sunt fabuloase.

Sa lasam insa cititorului placerea de a-si extrage implicatiile favorite. Autorul acestor randuri se limiteaza la a deduce, cu precizie matematica, doar un singur lucru. El prezice fara ezitare, cu cea mai mare certitudine, urmatoarele: Oricate merite prezente si viitoare va acumula, Nassim Nicholas Taleb nu va ajunge niciodata laureat al premiului Nobel pentru Economie oferit de Academia Regală de Ştiinţe din Suedia.

Distribuie acest articol

5 COMENTARII

  1. “ajutoarele de şomaj generoase duc la un şomaj mai scazut şi fac sa scada durata procesului prin care şomerii încearcă să găsească un loc de muncă” -e o afirmatie foarte corecta. Un lucru cunoscut in lumea manageriala e faptul ca angajatii nu trebuie motivati cu salarii mari, deoarece isi vor pierde motivatia de a munci. Salariile trebuie mentinute la minimul suportabil de catre angajat, folosind in acelasi timp promisiunea unei mariri in schimbul muncii. In acest fel, angajatul are perpetuu impresia ca daca munceste mai mult, va castiga mai mult. In momentul in care angajatul castiga prea mult, apare tendinta de complacere, iar banii pe care acesta ii cheltuieste genereaza inflatie. Trebuie stimulata munca, trebuie descurajata cheltuirea banilor. Modelul economic al Chinei in prezent este excelent. Prin pastrarea salariilor la limita de subzistenta, se asigura o forta de munca ieftina si in acelasi timp o productivitate excelenta. China a luat locul USA de mult in topul economiilor, si numai datorita politicii Democratilor, acesti comunistoizi mascati, de a stimula salarii mari si cheltuirea banilor. Iesirea din criza economica (care nu prea se intrevede) va fi contraintuitiva, prin reducerea consumului in loc de stimularea acestuia. Respectele mele pentru cei care au prevazut spirala economica a mortii.
    Acest lucru era vizibil inca din 2005.

    • Asta-i o aberatie! Aici vorbim de bani multi acordati celor care nu muncesc, nicidecum de bani acordati celor care muncesc cu adevarat!

      Evident ca salariatii concureaza intre ei pentru locuri de munca mai bine platite!

      Pentru angajatori salariul este un cost si in consecinta vor sa-l minimizeze, pentru salariati reprezinta un venit si vor sa-l maximizeze. In confruntarea pe o piata libera a muncii se asigura salariul just (vezi perechile marginale). Interventia statului nu face decit sa reduca pe ansambu nivelul salarial. Cel mult poate creste salariile unui grup restrins in detrimentul majoritatii!

    • Consider deosebit de interesanta teoria prezentata de dumneavoastra cu privire la strategia economica „cunoscuta in lumea manageriala”, precum spuneti, conform careia angajatii nu trebuie motivati cu salarii mari, pentru ca nu vor mai munci. Eu nu o stiam. Conform acesteia, salariile mai mici vor motiva angajatii sa munceasca din ce in ce mai bine. Rezultatul optim se obtine in momentul cand salariatii se afla in situatia de a nu mai fi platiti deloc. Se obtine in acest fel un randament maxim al fortei lor de munca si o dedicare deplina a acestora pentru intreprinderile in care activeaza. Intr-adevar, remarcabil! Cum de nu s-au gandit cei din „lumea manageriala” sa-l propuna pe autor la Premiul Nobel pentru stiinte economice?

  2. Domnule Aligica, am incercat sa citesc in urma cu 2-3 ani studiul Mortensen- Pissarides in privinta somajului. In afara faptului ca se referea la somajul frictional (care nu depaseste 5% din totalul somajului) este plin de formule matematice extrem de complicate si deloc explicate.Somajul frictional este produs exclusiv de asimetria informatiei dintre cererea si oferta de munca. Dar in contextul informatizarii si mai ales a internetului, tinde catre zero.

    Stim inca de la A.C. Pigou ca adevaratul somaj, cel care creeaza probleme grave, este somajul involuntar! Stimularea nemuncii, este o consecinta a acestor bariere la intrarea pe piata muncii. Daca statul creeaza bariere la intrarea pe piata muncii, acestea vor genera somaj iar somerii vor trebui compensati prin ajutorul de somaj (bani luati de la cei care au norocul sa ramina salariati).

    Pe de-o parte salariatii sint saraciti ca urmare a impozitarii suplimentare, pe de alta parte apare o cultura a cersetoriei in rindul somerilor (ca rezultat a situmularii nemuncii)!

    Somajul este efectul secundar al legislatiei muncii , efectul principal fiind crearea de privilegii pentru sundicate, patronate si functionarii de stat!

Lasă un răspuns la Bradut Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here

Autor

Dragos Paul Aligica
Dragos Paul Aligica
Dragos Paul Aligica este publicist al Revistei 22, cerceteaza si preda sisteme economice comparate si analiza institutionala la George Mason University si este membru fondator al Centrului de Analiza si Dezvoltare Institutionala din Bucuresti.

Colectia Contributors.ro

Contributors.ro propune autorilor săi, acum, la sfârșit de an, trei întrebări despre anul 2020 si perspectivele României în viitorul apropiat. Cele trei întrebari sunt:

1. Care este evenimentul anului 2020 cel mai pe nedrept trecut cu vederea de media și de opinia publică? 

2. Care este cea mai interesantă idee a anului 2020?

3. Care e cea mai mare temere pe care o aveți pentru viitorul României si care e cea mai mare speranță? 

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Carti recomandate de Contributors.ro

 

De la Imperiul Akkadian la America vremurilor moderne, Marire si decadere cartografiaza istoria lumii prin zece imperii majore. Prin prisma lor este sondata aspiratia omenirii pentru putere si este urmarita evolutia impulsului imperial de la directa agresiune militara a imperiilor antice la subtila, dar ampla influenta culturala a superputerilor de azi.

Paul Strathern este autorul a numeroase lucrari de stiinta, istorie, filosofie si literatura, inclusiv al colectiilor Philosophers in 90 Minutes si The Big Idea: Scientists Who Changed the World.

Cumpara cartea de pe GiftBooks.ro

Top articole

Lumea, America, Waze și BigTech

Nu doar comportamentul agresiv și arogant al oligopolurilor digitale, impactul lor politic și social ci și atmosfera generală din interiorul acestora marcată...

Cum produce scoala tampiti

I.  Învăţământul preuniversitar Pentru a nu pune la încercare răbdarea potenţialilor cititori, o spun de la început: şcoala românească produce tâmpiţi industrial şi cu metodă....

Societățile și conectorii

Este evident că populația multor țări a devenit din ce în ce mai fragmentată, inclusiv din punct de vedere politic, social și...

„Noua ordine” a lui Macron, o capcană pentru Europa Centrală și de Est

Discursurile recente de politică externă ale președintelui Macron, după alegerea lui Joe Biden la Casa Albă, ne arată că, de fapt, nu...

Criza Covid-19 și criza demografică. „O nenorocire nu vine niciodată singură”

Vaccinarea împotriva coronavirusului este în expansiune spectaculoasă ca număr de doze administrate populației în toate țările europene și rezultatele vor fi și mai impresionate după depășirea sincopelor în producerea/furnizarea vaccinurilor. Luând în considerare clasamentul țărilor după numărul dozelor la 100 de locuitori publicat de platforma Our World in Data, România se plasează pe o remarcabilă poziție, a 7-a

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.