Proiectul noului ”Ghid privind relația dintre sistemul judiciar din România și mass-media” elaborat de CSM pune din nou sub lupă limitările pe care o autoritate reală, cea judecătorească, o poate impune unei puteri simbolice, cea a presei. Prima observație este că ghidul nu este un ghid ci un regulament, cu formulări stricte, care nu recomandă sau ghidează, ci poruncesc și dispun în 90% din articole. Falsul ghid pare să ignore existența încă din 2001 a Legii 544 a accesului la informația de interes public, care e destul de amănunțită și face inutile o serie de precauții. Fiindcă, de fapt, precauția rămâne nota dominantă a Ghidului, reflectând atitudinea defensivă și neîncrederea membrilor sistemului judiciar în mass-media. Procedura complicată a acreditărilor, obligația jurnalistului de a se prezenta mereu cu legitimația în mână îl transformă într-un suspect de serviciu, în vreme ce orice cetățean intră la un proces public în sala de judecată nelegitimat. Atent reglementate și având deasupra principii dragi tuturor ca transparență, interes public, informare corectă, coroborate cu drepturi fundamentale ca prezumția de nevinovăție, protecția vieții private etc., cele 14 pagini de reguli conțin și o dilemă mare, producătoare de insomnii: să se dea sau să nu se dea ziariștilor acces la dosarele proceselor aflate pe rolul instanței (fiindcă la cele aflate în faza de urmărire nici vorbă nu poate fi pentru a nu compromite probele și ancheta), să se admită eliberarea de fotocopii ale rechizitoriilor și sentințelor sau să se permită numai consultarea lor?
Ce s-a defectat în relația dintre Presă și Justiție, încât să se dorească revenirea la restricții pe care jurnaliștii le simțeau în anii ’90? O spune avocatul Florentin Țuca într-un articol caustic acuzând ”Înalta Curte a Presei” că își arogă nelegitim ”autoritatea de ultim cenzor şi oracol suprem” prin verdicte pentru care nu este calificată. I se mai reproșează aroganța autopoziționării și ”exagerata imixtiune în procedura urmăririlor penale, lezarea dreptului magistraţilor la propria imagine şi la viaţă privată, încălcarea prezumţiei de nevinovăţie, nesocotirea unor principii fundamentale de funcţionare a sistemului judiciar… efectele nocive ale şantajului şi ale manipulărilor prin presă, care duc la decredibilizarea justiţiei în general”. Justiția în văzul lumii ar fi un alt exces: ” Înalta Curte a Presei îşi derulează şedinţele de judecată la vedere, în direct, în piaţa publică. Judecătorii-jurnalişti adunaţi în studiou, coordonaţi şi moderaţi de câte un preşedinte de complet, încep să împartă dreptatea în stânga şi-n dreapta în văzul telespectatorilor (aceştia din urmă cu atribuţii de juraţi, exercitabile prin SMS). Potrivit lor, justiţia instituţională e, în integralitatea ei, în metastază; judecătorii cu robă sunt, cu toţii, corupţi şi incompetenţi; avocaţii – avocaţi ai diavolului de-a valma; notarii – nişte bandiţi irecuperabili”. Mai există și alte păcate ale presei ca senzaționalismul, folosirea incorectă a termenilor juridici, graba care strică treaba, ca să nu mai punem interogatoriile tipic idioate de genul ”regretați fapta”, în locul unor întrebări jurnalistice pertinente .
Judecătorul Cristi Danileț, membru CSM, exprimă într-o lucrare mai multă dorință de cooperare, considerând că ambele au același scop, asigurarea democrației și a supremației legii, cu excluderea însă a oricărei forme de fraternizare a magistratului cu presa pentru popularitate.
Au și jurnaliștii destule de spus la adresa unor oameni ai justiției, care se folosesc de reglemente și de protecția imaginii justiței și a reputației pentru a ascunde incompetență, corupție sau nepăsare. Ziariştii devin suspicioşi atunci cînd, invocând regulamentele, instituţiile fac din actul de justiţie un secret straşnic păzit, dar și atunci când e distanță prea mare între ”adevărul juridic” și ”adevărul jurnalistic” rezultat din investigații și verificări rezonabile. Există diferențe de ritm, jurnaliștii rar pot avea ”puțintică răbdare” prin natura meseriei lor, există tatonări reciproce în privința onestității (o judecătoare beată-curcă le dă și azi cu tifla jurnaliștilor pe care i-a bruscat, cu complicitatea altor magistrați), iar pretenția că presa strică imaginea justiției e ridicolă: nimic nu poate compromite mai temeinic reputația unui magistrat decât propria sa conduită. Sunt deja peste 20 de ani de experiență în relația mereu tensionată dintre mass media și justiție, s-au mai făcut traininguri de ”împrietenire” (Freedom House, TransForma etc), așadar n-ar trebui inventate alte piedici pe care CSM și prospăt elboratul Ghid le preconizează.
Articol apărut și în revista 22
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Presa si politicul…
Toti o apa si-un pamant!
Sunteti de-a dreptul penibili cand dati vina unii pe altii.
In ansamblu, vina o poarta ambele tabere.
Una fara cealalta nu exista.
Dar ceea ce este mai trist, este ca Presa este la mana politicului.
Articole plangacioase poate scrie oricine.
Justitia are mare probleme cu CORUPTIA prin decizii nepredictibile, dictate de interese proprii sau de grup.
Cetateanul care ii plateste constata ca este practic batjocorit si culmea tocmai el cetateanul plateste ca magistratii sa-i nedreptateasca.
Cred ca nimeni nu isi imagina, in decembrie 1989, ca presa va deveni dupa 22 de ani un instrument de rafuiala intre grupuri de lobby, intre mafioti, intre esaloanele 2, 3 si 4 ale puterii comuniste care au pus mana pe putere imediat ce „prostii” ce au iesit in strada de disperare ca nu mai pot suporta ororile unui regim politic criminal si ilegitim au fost impuscayti ca niste caini si naivii care credeau ca Romania va iesi, intr-adevar, din dementa comunista s-au retras in cutiile de chibrit pe post de locuinte.
Intuitia ta, draga Maria, functioneaza bine atunci cand punctezi rafuiala penibila dintre „deontologii” din presa si mafiotii din politica, dintre smenarii din lumea afacerilor si panglicarii din justitie. Pana la urma, „toti o apa si-un pamant”, asa cum subliniezi si tu in postarea ta.
Dintr-un instrument de informare presa s-a transformat, s-a automutilat si s-a metamorfozat intr-un instrument de dezinformare. Manipularea, derizoriul, minciuna prin omisiune sau minciuna coroborata cu adevaruri partiale si irelevante pentru majoritatea romanilor sunt procedeele prin care presa s-au compromis DEFINITIV in Romania. Se ne mai miram de marasmul din presa romaneasca in 2012? Sa ne mai miram ca, spre deosebire de 1990, cand se statea la coada la ziare….in 2012 lumea nu mai citeste presa?
Nu! Tot ce putem face este sa constatam, uluiti, aceasta metamorfoza sumbra a presei romanesti, devenita, iata, in 2012, oglinda unei societati bolnave.
QED!
Da, dar ce bine le sta unora , impopotonati cu diplome si cu „docomente” de luptatori anticomunisti.
Mai un articol pe ici pe colo, mai o conferinta, mai un planset, mai un icnet, si uite-asa, sunt mari „deontologi si carturari” ai societatii romanesti!
Nici macar n-as sti sa spun a cui vina este mai mare?
A presei?
A justitiei?
A politicului?
Pana la urma, oricum as intoarce-o si-as suci-o, ajung la concluzia ca de vina e tot romanul (mai ales cel care nu merge la vot).
Într-o lume civilizată, ”Înalta Curte a presei” funcționează în paralel sau chiar completează curțile reale. Judecătorii și procurorii sunt doar niște oameni- și uneori de foarte proastă condiție- vezi cazul Kovesi ca cel mai recent exemplu- așa că e normal să comunice, comunice și iar comunice cu presa- indiferent de cunloarea acesteia, atâta vreme cât acest lucru nu împietează la modul serios o anchetă. S-ar evita astfel ca la probatoriul făcut de dl. procuror X să găsim elemente mistico- lirice și nu lucruri bazate pe realitate, de bun simț- așa cum s-ar evita aruncatul cu sentințe care peste 1 lună sau 1 an să nu mai aibă nici măcar valoarea hârtiei pe care sunt scrise. Scuze, dar în afară de dl.Bivolaru și dl.Păvălache- a mai stat cineva – măcar de la nivelul 2 al nomenclaturii actuale- indiferent de culoare- la pușcărie condamnat defintiv ? Aș putea să pun pariu că așa cum au ieșit dnii. Voicu și SOlomon va ieși și dl.Apostu până la sfârșitul acestui an. S-au dat cumva condamnări definitive în tot spectacolul PD-Listico-umoristic cu vămile ? Dacă nu, răspunde cineva de banii cheltuiți pentru mobilizarea tuturor participanților în spectacol- cu 0 rezultate ? Dacă o fi nevoie de 2…3 ani ca să dai o sentință- cred că ar fi cazul să cam desființăm tot corpul juridic al României și să rămânem fără. Oricum îi ținem degeaba…