joi, martie 28, 2024

Preşedintele- jucător şi criza statului

Preşedintele Republicii şi-a asumat, în mod public, un rol pe care legea fundamentală nu i-l consacra, încă,  acela de agent electoral al Premierului. Şeful statului devine, o dată cu cele mai recente declaraţii, parte din echipa de campanie a lui Florin Cîţu.  Cel care se dorea, la debuturile mandatului său, imparţial şi mediator,  se transformă în preşedinte-jucător. Iată o  metamorfoză care nu poate trece neobservată.

           Intervenţia lui Klaus Iohannis în competiţia internă a PNL reflectă obiectivul stratregic pe care Preşedintele şi l-a asumat, de la realegerea sa:  naşterea şi consolidarea unei majorităţi care să îi permită să guverneze prin intermediul unui cabinet modelat în acord cu voinţa sa.  Logica regimului nostru politic îl împingea pe   Klaus Iohannis în această direcţie. Dar maniera în care domnia –sa pune în aplicare acest plan este una nu doar  criticabilă,  ci şi contraproductivă.

          Căci guvernarea pe care  Premierul o gestionează este una ineptă, ineficace şi lipsită de credibilitate. Este o guvernare  subminată nu doar de ruptura din cadrul fostei coaliţii, ci şi de tensiunile  generate de campania internă din  PNL.  Cabinetul Cîţu este, dincolo de declaraţii triumfaliste, lipsit de  sprijin în Camere. Singurul aliat  care îi permite supravieţuirea, din calcule tactice, este PSD.  Cabinetul actual este, din punct de vedere  juridic, un cabinet minoritar.

          Singura politică prezidenţială pare, aşadar, aceea de  susţinere totală şi necondiţionată a Primului- Ministru.  În acest mod, şeful de stat îşi restrânge capacitatea de a negociere,  atât de importantă în eventualitatea unei crize.   Preşededintele Iohannis merge mai departe decât oricare dintre precedesorii săi pe acest drum al  activismului politic. Iar efectele pe termen mediu şi lung sunt semnificative.

           Un cabinet  paralizat, ezitant şi pregătit să improvizeze  nu face decât să accentueze  o criză a statului deja evidentă. De la facturile la energie la  pandemie, Guvernul în  exerciţiu pare incapabil să reacţioneze. Suspendarea oricărei acţiuni pe durata campaniei electorale interne este simptomul unui autism devastator.

           Iar cel care   beneficiază de  impasul în care România se instalează este PSD. PSD este nu doar arbitrul  din Camere, ci şi partidul care poate realiza  scorul electoral în măsură să îi permită o guvernare monocoloră. Inacţiunea este, în acest moment, strategia ideală pentru PSD. Cabinetul PNL minoritar  poate fi înlăturat în momentul în care alegerile anticipate ar  fi posibile.

           Preşedintele Iohannis, în căutarea unei majorităţi prezidenţiale,nu pare să realizeze fragmentarea dramatică  provocată în Parlament de succesiunea de crize. Şeful de stat  acţionează, involuntar, ca agent electoral al PSD:  supravieţuirea, inerţială,a   cabinetului actual nu face decât  să pregătească climatul pentru o altă victorie social- democrată.

          Campania  internă din PNL este doar un act din această dramă care se desfăşoară acum.  Parlamentul actual va fi, în curând, incapabil să ofere o formulă aritmetică credibilă destinată să  sprijine un cabinet. Se pot imagina strategii constituţionale prin care Florin Cîţu să îşi menţină poziţia. Dar, mai devreme sau mai târziu, constatarea eşecului  nu va putea fi evitată.

          Iar un scrutin anticipat soldat cu victoria PSD ar marca sfârşitul mandatului lui Klaus Iohannis.  Preşedintele- jucător riscă să  îşi încheie  cariera în anonimat politic. Cât despre  statul român, el merge mai departe.  Netransparent şi ineficace, el  practică, neabătut, politica înfricoşării: pandemia şi starea de alertă sunt mediul său natural de acţiune.

           Un Preşedinte- jucător care riscă , totul, pe o carte, un  Premier sedus de propriile sale promisiuni,  un stat incapabil să acţioneze inteligent şi uman: iată tabloul  României în prag de toamnă 2021. Paralizia şi indecizia domnesc, suverane, în vreme ce reţelele clientelare, supravieţuiesc,intacte,  ca un semn al continuităţii.      

Distribuie acest articol

32 COMENTARII

  1. Adevărata problemă este alta: președintele jucător protejează, precum un arbitru corupt, un căpitan de echipă care își faultează proprii jucători, colaborează cu echipa adversă în timp ce aduce diverse acuze absurde și incredibile propriilor jucători, în mod fals acuzându-i inclusiv de ceea ce el însuși comite, și aruncă în derizoriu jocul politic, ceea ce favorizează echipa adversă – PSD – cu care în trecut PNL a colaborat din plin la jefuirea țării…
    Președintele a fost lansat în viața politică de echipa Grivco/Voiculescu-Varanul, și dovedește că nu și-a părăsit dragostea dintâi, de fapt nu combătând PSD, ci înlocuindu-l cu un PNL fasonat pe același calapod politic încă de la începuturi(imediat după revoluție) – cei dornici pot vedea un videoclip cu Iliescu clamând lipsa necesității mai multor partide, adică FSN for ever, în timp ce Călin Popescu Tăriceanu și Dinu Patriciu îi sorbeau sfaturile (ei au constituit PNL Aripioara Tinerică a Securității….)

  2. Cit de usor le pare unora sa escamoteze adevarul . Presedintele este transformat „netam- nesam in agent electoral al premierului , visul unui scrutin anticipat le roade(unora ) imaginatia ca si , de ce nu , demiterea Presedintelui Natiunii prin referendum .Un presedinte presupus sedus si un Cabinet PNL minoritar presupus a fi înlăturat în momentul în care alegerile anticipate ar fi posibile fac parte din imaginatia multora . Se prevede , mai de toata lumea , sfirsitul acestui cabinet Citu o data ce actualul premier nu mai poate forma o majoritate . Toate acestea sunt dor indoieli , poate preferinte personale sau doar o modalitate de a pacali cetateanul in nici un caz nu sunt realitate .Hai sa le luam pe rind . Dupa ce cistiga sefia PNL , simbata 25 septembrie 2021 ,premierul actual devine si seful PNL. Din acel moment, zero , altfel se vor afisa lucrurile . Dar despre asta o sa va zic olecuta mai tirziu . Acum doar va arat cum, in acest moment , nu pot fi declansate alegeri anticipate si nici un referendum ce ar putea duce la demiterea sefului statului numit Klaus Iohannis . In fapt : alegerile anticipate pot fi declansate doar de un consens general al tuturor partidelor ce compun Parlamentul Romaniei (decizie CCR) avind concomitent aprobarea sefului statului . Presedintele „POATE ” dizolva parlamentul , nu este obligat sa faca asta daca se ajunge in acel moment , dar un consens general pe acesta tema este exclus a se putea asigura in aceasta formula parlamentara . Un referendum de demitere a presedintelui este si el practic imposibil de realizat . Legea ne spune cum numarul de participanti la referendum ar trebui sa fie undeva la 7 milioane de cetateni conform numarului existent de alegatori pe listele electorale , cifra imposibil de atins acum .Dupa ca ne-am scos din minte aceste evidente prosteli ce apar in presa hai sa vedem ce urmeza dupa ce CITU cistiga sefia PNL , sprijinit de catre Presedintele Iohannis ,ce participa la festivitatea alegerilor din postura de fost sef PNL, invitat fiind de catre structurile organizatorice ale Congresului PNL . Va imaginati ca nimeni nu poate spune nu din postura de fost sef PNL. Fostul Premier si pentru inca putina vreme sef PNL a pus intr-o formula negativa intreg parcursul partidului si a minimizat in dauna USRPLUS (cu care acum pare a fi aliat impreuna cu AUR )inca din timpul alegerilor parlamentare . Iata care sunt cele trei decizii cu care fostul premier s-a pozitionat anti PNL:a) toate deciziile luate de fostul premier cu foarte putina vreme inainte de Alegerile Parlamentare(inchideri de piete agroalimentare de scoli si restrictionarea, ca participare , la evenimente religioase , toate la un loc minimizind numarul celor prezenti la vot ) ce au dus la neprezentarea la vot a unui numar mare de cetatei in majoritate votanti de o viata PNL.b) Oferirea , in cadrul negocierilor din timpul formarii Coalitiei de Guvernare , a unor ministere de forta USRPLUS.c) Pozitionarea din ultimile zile alaturi de USRPLUS si AUR ca in cazul Motiunii de Cenzura si atacurile asupra propriului premier Citu si asupra , Presedintelui Natiunii Klaus Iohannis .Vorba sefului statului : oare ce putem crede despre ceea ce face Ludovic .Incepind de luni intii octombrie, anul curent, Citu devine singurul partener abordabil de catre toate partidele ce compun Parlamentul Romaniei din postura, dubla ,de Premier si sef PNL avind in clar, in acel moment ,sprijinul afisat al presedintelui Iohannis .Din acel moment membrii USRPLUS ce au facut parte din toate structurile de putere si care evident au avut o cheltuiala suplimentara sau care si-au parasit posturile find demisi de catre premierul in functie (meseria ) in favoarea detineri unor alte posturi in statul Roman, vor cere intorcerea la guvernare indiferent de costurile politice .Primarii ,membri obisnuiti de partid din USRPLUS vor avea si ei o atitudine asemanatoare .Trei ani in opozitie, cu un PSD alaturi ,macina pe orisicare partid .Citu fie ramane cu un guvern minoritar sprjinit pe teme punctuale de partidele din opozitie dar in acelasi timp ramine si detinatorul in totalitate a tuturor fondurilor din PDNL si PNNR(vine luni doamna von der Leyan sa sublinieze asta )ce vor fi parte a dezvoltarii etapizate a Romaniei . A nu fi parte din acest joc inseamna a nu mai exista , a nu mai putea oferi nimic nimanui nici macar alortai .Trei ani de garagata la TV nu sunt suficienti spre a cistiga alegerile din 2024 mai ales ca ele (toate alegerile ) vor sta sub semnul alegerii noului Presedinte de tara , unde Iohannis are un cuvint greu de spus si sub semnul dezvoltarii Romaniei prin cele doua fonduri PNNR si PDNL la care se adauga granturile oferite de UE .Cine crede ca timp de trei ani in opozitie doar va din din gura pe sticla si va si cistiga se inseala amarnic .Daca Barna si Ciolos (sa vedem daca raman uniti )nu revin la guvernare in 2024 exista posibilitatea ca URSPLUS sa nu mai existe .Totusi parerea mea(nimeni nu ma crede ) este ca viitorul presedinte al USR (probabil Ciolos , Barna nu cred ca poate acesa aceasta functie ) Ciolos va reveni rapid in toate structurile guvernamentale .Dar mai este pina la congresul USRPLUS .

    • Cred că vedeți o realitate artificiala. Sau la comanda.
      1- 7 milioane de votanți se găsesc garantat deoarece Iohannis e cel mai impopular și nepregătit președinte ce a avut tara asta după 1989. Un referendum e posibil . Destul să fie voința.
      2- Un guvern Citu doar cu UDMR e MINORITAR.
      Identic ca guvernarea Tăriceanu. Are nevoie de voturile PSD în parlament și asta costa. Funcții dar și bani. Vedeți deficitul bugetar lăsat de guvernarea Tariceanu și ce dezmăț a fost în acordarea de posturi și funcții pentru a fi susținut de PSD.
      Amplificati tot la Romania 2021 sa pricepeți mai bine.
      3- Un USR-PLUS care revine la guvernul Citu, schimbați furnizorul de droguri. Sau cereți alte indicații înainte să scrieți. Cit timp Citu e prim ministru , nici o speranță.
      4- E absolut clar că PNL cu Iohannis- Citu in frunte plus masa de aplaudaci ( Gorghiu, Turcan) și traseiști ca Boc , vor duce partidul fie la procente ridicole fie la dispariție la următoarele alegeri.
      5- Viitorul proxim va fi USL II. Mai presus de oricare îndoială , suspiciune. Era în plan încă de la început dar USR-PLUS au obținut voturi mai multe decât prevedea Grivco și Voiculescu iar PNL a obținut mai puține decât erau dorite de același binom.

      Inchei având suspiciunea că scrieti la ordin.
      Deoarece NU EXISTA nici o aleanta politica cu AUR și a nimănui. Deci manipulați din greu.
      Dar se pare că unii în disperarea lor inventează de toate.
      PNL = PSD.
      Asta e realitate si încă de când exista USL. Se dorea atunci doborirea guvernari PDL . Adică accesul la ciolanul numit buget de stat.
      Protagoniștii sunt majoritar aceiași. Iar unii care au scuipat undeva , acum pupa în același loc. Adică toți greii fostului PDL salvați prin absorbție de PNL și promovați.
      Patriotism sublim , coloana vertebrala de oțel. 😀😀
      Sau puri „lingatori de clanțe” cum spunea candva Băsescu ? La alegere.

    • Niciun lider al USRPLUS nu va reveni intr-un guvern condus de Citu. Oricare lider al USRPLUS ar reveni intr-un guvern condus de altcineva. Premisa dumneavoastra e incompleta, ca sa nu spun ciudata („viitorul presedinte al USR […} va reveni rapid in toate structurile guvernamentale”).

    • Foarte tare! O analiza tendentioasa, post-adevar, contrafactuala, care neaga realitatea politica! Iohannis, un geniu al politicii???Citu, prim ministru reformist???USR-si inca amenintat de aneantizare!- sa se intoarca in genunchi la PNL??? Serios??? Nu se vede cu ochiul liber ca ceea ce se intampla pute de la distanta a securicitate si a mafie transpartinica??? Traiasca si infloreasca in veci USL , in frunte cu secretarul sau general, tovarasul Klaus Werner Iohannis !!!

    • E ciudat, eu chiar imi imaginam ca cineva poate spune Nu din postura de fost sef al PNL, din cauza posturii actuale de curent presedinte al Romaniei. Dar pesemne ca am o imaginatie prea bogata.

    • Ce mai schema!!
      Adica USRPLUS va reveni la guvernare alaturi de Citzu desi a fost singurul motiv declarat pentru care au iesit de la guvernare! Siasta numai pentru a se asigura ca vor ramane in politica FIX pana la urmatoarele alegeri, pentru ca, dupa asa ceva cine-i va mai vota?… N-ar fi mai simplu sa se inscrie direct in PNL ca sa aiba sanse la niste locuri eligibile si la urmatoarele alegeri?
      E asa simplu sa-i crezi pe „ceilalti” atat de rudimentari?

      Hai sa zicem asa:
      Daca Barna si Ciolos (sa vedem daca raman uniti ) REVIN (ACUM) la guvernare (alaturi de Citu, presupun asta ati vrut sa spuneti, lipseste o virgula) in 2024 exista posibilitatea (i-as zice certitudinea) ca URSPLUS sa nu mai existe

    • Pana la faza in care sa nu mai existe USRPLUS, deocamdata PNL se in dreapta in viteza spre faza in care va disparea EL! Sa le multumeasca pentru asta lui Iohannis si lui Catu! :P

    • Ufff- greu la deal cu boii mici ,ne zice o vorba veche romaneasca .USR plus pleca de la guvernare si se aliaza cu AUR prin evidenta decizie a presupusului viitor sef al USR Dan Barna(se pare ca nu ) ce ne zice tuturor ca daca premierul Citu nu pleca din postura de premier USRPLUS va ramane in opozitie .Urmarea era fireasca . Membrii USR ce si-au riscat viitorul , plecind din poziitile avute de fiecare in particular si venind in alte pozitii politice si administrative spre a ajuta tara si partidul USR s-au trezit„cu palma in fund cu mina goala sau cu ciubotele rupte”.Ciolos se indreapta spre a cistiga partidul prin promisiunea de revenire la guvernare (una ce probabil va face fifty – fifty decizia in guvern cu Citu si prin promisiunea de a demisiona chiar inainte de alegerile din 2024 in vederea reconfigurari la zi a partidului .Barna este practic in afara jocului . Nu are nici ce promite , nici ce oferi concret , efectiv , partidului USR .Ciolos a jucat perfect .

  3. Acţiunea KWI+Cîţu nu poate duce decât la un guvern PSD+PNL. Dar de ce ar vrea KWI aşa ceva? Nu ştiu care ar putea fi motivele care să susţină o asemenea decizie. Personal, nu văd decât o presiune externă, alta decât cea europeană( să menţionăm că USRPLUS este susţinut de Franţa, iar Orban de aripa PPE, deci de Germania). Să fie o presiune comună SUA+Rusia?

    • ”Personal” vezi bine, dom LUCIFER ,și îți sunt alături destul de mulți ,care, momentan …așteaptă ”confirmări ”.Altfel, presiunea ”premonită ” se vede cu ochiul liber și este tacită,convenabilă și funcțională pentru părțile antamate până recent ,în etapa actuală a MARELUI NEO REZBEL RECE. Încă ne proclamat, dar ajuns la capitolul de curs pregătitor . Pe banca de rezerve doi pretendenți însă asteaptă tensionați să intre în joc : UE și CHINA . Ce urmează ? Jocul continuă !

    • @Lucifer _ „Personal, nu văd decât o presiune externă, alta decât cea europeană…”

      Da, da, e altă presiune decât cea europeană… Se pare că procurorii au pus de cafea și îl așteaptă pe domnul Iohannis dimineața la câte o scurtă întâlnire.

      Păi, cum ar putea fi acceptați reprezentanții USRPLUS la guvernare când, așa cum s-a văzut (și a remarcat dl CT Popescu), cu ei „nu se poate vorbi”, adică, nu „intră în combinații”?!

      https://www.g4media.ro/analiza-ce-dosare-importante-sunt-la-diicot-unele-nesolutionate-chiar-si-de-7-ani-marii-oameni-de-afaceri-vizati-de-anchetele-interminabile.html

      • Adevarat ce afirmati. Imi pun intrebarea cum justifica dl. I KW cele sase case cu curti si alte anexe cumparate din salariile ale doi profesori de liceu si ce impozite plateste. Meditatiile la fizica sunt rare, mai curand cele de lb.engleza. Astfel, un control riguros al averii il pune in dilema juridica. In alte tari s-ar trece la confiscare fara drept de apel.

  4. Eu cred ca actiunile Presedintelui se bazeaza pe o intelegere cu PSD, intelegere mediata de celalalalt ilustru profesor si autor de carte din politica: Dan Voiculescu. Nu stiu ce soi de garantii a putut sa-i livreze Voiculescu lui Iohannis, garantii care sa-l convinga pe Iohannis ca nu exista pericolu unei demiteri imediat ce PSD va avea majoritate parlamentare (nu exista nicio indoiala ca o sa o obtina, asta-i nu doar efectul secundar al actiunilor lui Iohannis, este obiectivul pe termen mediu al acestuia). In lipsa acestui obiectiv asumat si a garantiilor despre care vorbeam… tot ce face Presedintele azi nu se poate explica decat prin prostie.
    Prostia este explicatia pentru cea mai mare parte a actiunilor/inactiunilor politice din ultimii 30 de ani, in opinia mea. Evident ca ticalosii fructifica ocaziile provocate de tampiti, dar asta-i tot. Nimeni nu poate planifica in Romania un USL, un Basescu, un Voiculescu sau un Iohannis. Nimeni nu poate anticipa o Dancila sau un Citu, dar sunt o mana de oameni destepti (chiar daca ticalosi) care pot profita de existenta acestora.

    • eu tot zic ca impostura, incompetenta si coruptia explica tot ce se intampla la noi, dar aveti dreptate, conform briciului lui Occam, nu trebuie uitata cea mai simpla explicatie, prostia.

  5. Da, concluziile autorului sunt valabile dar cauza principala nu e analizata cu atentie. Presedintele nu pare responsabil de criza guvernamentala, sociala, morala si constitutionala din Romania si asta ar trebui sa ridice intrebarea: de ce? Raspunsul meu e ca presedintele actual asculta alte ordine, din afara, nu pe cele ale interesului national. De altfel cuvantul „national” il intriga, il supara cel mai mult. Vrea sa-l scoata si din denumirea „partidului sau” PNL si pentru asta Ludovic Orban trebuie sa pice si sa vina un presedinte de partid obedient, progresist, care sa fie interfata sa la partid. Daca reuseste sa transforme PNL in partid progresist (ex. PLP), atunci „partidul sau” ar putea inghiti si USR-ul cel naravas si astfel sa devina partidul cel mai mare din Romania, cu care sa conduca monocolor, eventual ca Premier. Ca Presedinte nu mai poate, dar premier da. Si a mai fost un precedent cand a fost propus premier, atunci la Grivco. Iar cu partidul acesta maret si progresist ar multumi si Bruxelles-ul si Berlinul, dupa plecarea lui Merkel si revenirea progresistilor germani la putere si pe Macron cu al lui partid progresist. Deci batalia pentru un partid progresist urias dupa inghitirea USR e visul locatarului de la cotroceni si pentru cauza asta sugerata/impusa din afara de fortele progresiste ce dirijeaza lumea occidentala la momentul actual, a fost declansata criza si batalia interna din guvern, parlament, partide, servicii, justitie, primarii etc. Dar totul pe seama noastra, a romanilor, pe care nimeni nu-i intreaba de sanatate si de viata lor de zi cu zi. Pacat.

  6. „Preşedintele Iohannis, în căutarea unei majorităţi prezidenţiale…”….poate ca si-a „aranjat ploile” deja? Parlamentul miroase rau a USL2 informal…trebuie sa renuntam a mai vota pe cei care au distrus Romania in ultimii 31 de ani daca ne pasa de viitorul copiilor nostri.

  7. Discutiile pe care le-am avut cu un activist PNL din aripa Catu par sa arate o abordare interesanta in partid: „trebuie sa castigam alegerile interne cu orice pret”. Aripa asta pare convinsa ca poate recupera orice pierdere si ca „se descurca in orice situatie” odata ce e la butoane. Pare simplist, sau chiar incapacitate de-a gandi 2 mutari inainte!
    Doar ca… nu putem ignora faptul ca in PNL e un o trupa care stie c-a pierdut ministerele cheie, c-a pierdut „parghiile” care ii asigura teritoriul, ca PNDL3 oricat de mult l-am mari tot nu ajunge(plus ca aici e si UDMR bagat, ca doar are portofoliul). Ministerele cu bani trebuie deci recuperate cat mai repede si „cu orice pret”(din nou aceiasi abordare, intai sa se intample si dupa aia vedem ce facem…).
    Sa castigi conducerea PNL e un pas esential daca vrei sa mergi in directia asta, nu poti sa-l lasi sef pe Orban pentru ca nu intelege interesele partidului si negociaza aiurea… se intoarce USR pe aceleasi ministere!
    Demonstrarea atitudinii de forta in relatia cu USR e un punct esential pt. „echipa castigatoare” inainte de Congres – e proba ca ai inteles ce e de facut, ca meriti sa ajungi sef! Daca asta a dus si la plecarea USR de la guvernare cu atat mai bine!
    In timpul asta USR transmite mesaje pe toate canalele ca nu accepta orice compromis, ca n-o sa accepte subordonarea totala catre PNL si doar ministere ne-esentiale. Si fara USR, ai guvern minoritar sau aliante pe sub masa cu PSD cu pierderea clara a viitoarelor alegeri, dar cui sa-i pese acum?! Vedem… dupa Congres…
    N-ai cum in acest context sa nu pui pe seama „oamenilor mici cu umbre mari” ce se intampla acum in PNL. Johannis lasa o umbra imensa, Catu il are model… Iliescu, Nastase, Basescu si multi altii din istoria de dupa ’90 par, prin comparatie, de-a dreptul geniali… Firar!
    Poate ca adaptand articolul postat aici acum cateva zile putem spune: „Cand in PNL oamenii mici lasa umbre mari, partidul se indreapta spre 5%…”.
    Muritorul de rand, ca mine is poate zice doar „Mama ei de viata, cum ratam inca o sansa!” Apoi, eventual pleaca definitiv din tara. Si cui sa-i pese daca asta e spre binele tarii, sau nu!?

  8. Presedintele are un talent deosebit de a se baga unde nu trebuie: in educatie si in politica de partid.

    Dar reala problema, dupa parerea mea, este perimarea statului. Statul roman nu se alinieaza statelor liberale ale societatii vestice. Nu ma refer la conducerea politica, ci chiar la stat.

    Da, statul roman este in criza, dar nu ca reflectare a unor (incidentale) crize politice sau guvernamentale.

    Dupa mine, astfel de crize politice naucitoare isi au originea exact in incapacitatea statului roman, ca institutie, de a gestiona democratia si economia de piata. Cadrul legislativ functioneaza astfel preponderent ca un scut, si nu ca un stimulent sau ca o garantie. Consider ca exista o diferenta intre scut – aparare pasiva si garantie – capacitatea de a rezista activ atacurilor.

  9. Domnule Stanomir,
    Vă mulțumesc pentru tabloul zugrăvit. E jale mare. Poporul ăsta se frânge. Dar tot el este vinovat. Cum, Doamne iartă-mă, să votezi 30% PSD, 27% PNL și doar 15% USRPLUS când aceleași PSD și PNL au condus aproximativ 20 ani (+ 10 ani PD) și nu au făcut nimic? Cum să nu vrei, tu alegător, să încerci să muți ștampila în noua căsuță apărută pe buletinele de vot? Așa alegător puțin educat avem?
    Întotdeauna cele mai respectoase gânduri,
    L. Nicolescu

  10. Niciunul dintre presedintii Romaniei nu a fost impartial politic, pentru ca asa ceva este imposibil.
    N-ai cum sa uiti toate prieteniile, toate datoriile si mai ales toata doctrina politica in care crezi cu atata tarie.

    Constitutia Romaniei este o prostie. Nu numai in privinta presedintiei, ci si a curtii constitutionale populate cu politruci sau a parlamentului cu 2 camere care nu se diferentiaza prin nimic.

    Noi sa fim sanatosi ca sa iesim la vot si sa ne certam pe facebook pe politica, in rest au ei grija sa le fie bine ca sa nu le fie rau.

    La inceput si mie Iohannis mi s-a parut un presedinte echilibrat care incearca sa interpreteze constitutia in litera si spirit, spre deosebire de predecesorul grobian Basescu. Eu sunt monarhist convins*, dar dintre toti cei 5 presedinti ai Romaniei, Iohannis mi s-a parut singurul echilibrat si chiar incepusem sa cred ca republica are o sansa in Romania prin oameni ca el.
    Si sunt sigur ca si-ar fi dorit sa ramana echilibrat si echidistant politic dar a fost atras in jocul politic din cine stie ce motive, sau si-a piedut cumpatul pur si simplu (i s-a urcat la cap).
    (*in sensul ca am argumente clare despre superioritatea monarhiei constitutionale asupra republicii, in Romania)
    Ceea ce, din pacate, imi demonstreaza ca previziunile mele fataliste sunt inca o data reale – republica este o imposibilitate in Romania.
    Zic „din pacate”, pentru ca chiar daca sunt monarhist imi dau seama ca nici monarhia nu mai este posibila in Romania, pentru ca societatea romaneasca este dezagregata si nu mai poate constitui o baza pentru care sistemul monarhic sa aiba sens, deci singura sansa a Romaniei ar fi fost o republica functionala.

    Practic nu vad niciun viitor pentru statul roman. Mai exista ca stat unitar cat timp americanii mai tin trupele pe teritoriul romanesc si cat timp statele occidentale pompeaza bani in economia romaneasca.
    Dar cum astea nu sunt vesnice, in 2-5-10-50 de ani se vor termina pentru ca lumea evolueaza si interesele puterilor occidentale se schimba, iar statul roman va disparea pentru ca nu mai are capacitatea sa autogenereze convergenta sociala, cultura, si in general idealurile de care un stat are nevoie sa existe si care fac posibile celelalte sisteme, mai pragmatice, precum armata, invatamantul, sau sistemul de protectie sociala.
    Se va imparti in provinciile istorice care fie vor fi anexate de vecinii interesati, fie vor constitui statulete independente esuate, pe modelul Moldova, Kosovo, Georgia si altele din regiune.
    (Eu o sa am grija pentru familia mea sa adere la acea provincie care va ramane independenta si care va imbratisa sistemul monarhic.)

  11. Nu inteleg de ce trag cu totii in presedinte. Atunci cind s-a prezentat si a fost ales, a fost clar ca e unul fara mari viziuni, unul care prefera linistea si stabilitatea. Deci a fost consecvent rolulul asumat. Povestea cu Citu se incadreaza in acelasi scenariu, a fost ales un individ mediocru, unu care sa se supuna, chiar daca mai trage si el cite o basina sa se dea mare. In definitiv e un guvern care nu face prea multe prostii, se supune umil indicatiilor de la Buxelles, sau mai bine spus nu e constient ca face timpenii. De ex. cresterea datoriilor e o chestie catastrofala.

    Genial e insa alegerea lui Turcan in pozitii importante. S-a creat complexul Leana Odioasa, pe vremuri cizmaru devenise chiar simpatic, cind era in preajma odioasei. Asa si acum, doamna Turcan e atit de penibila, incit intreg guvernul, in comparatie cu ea, pare genial.
    Doamna e desavirsita in prostia ei, de la modul cum se imbraca, cum gesticuleaza, de vorbit, nu mai vorbim. Nici Annalena noastra de la verzi nu o ajunge.

  12. Preşedintele Republiciiee agent electoral al Premierului? Nu. Presedintele Romaniei e schior iarna, jucator de golf vara, si in orice anotimp turist de lux calatorind cu avioane care costa 10000 de dolari pe ora, obligatoriu si cu o oprire la Sibiu sa urce si doamna ,ca nu ii place cu masina si SPP-isti pana la Bucuresti. Cu trenul , vai! Cand sa mai aiba timp sa fie presedinte, sau agent electoral? Scrie dl .prof.: ” Preşedintele- jucător riscă să îşi încheie cariera în anonimat politic”…e de tare mult timp anonim …are pur si simplu alte preocupari. Daca ar pleca mai repede din functie ar face foarte bine, si asta o spune cineva care l-a votat de 2 ori. Pe cine era sa votez…pe Ponta, pe Dancila? A fost raul cel mai mic….un presedinte care nu face mai nimic…face sport din plictiseala.

  13. „…reţelele clientelare, supravieţuiesc,intacte, ca un semn al continuităţii”

    Dar, domnule Ioan Stanomir, abia acum ați observat că de peste 30 de ani România este un stat capturat de o cleptocrație care extrage în mod fraudulos resurse din averea publică și le transferă în proprietatea privată a câtorva?!

    Iar situația acesta, de națiune parțial eșuată, este opțiunea [electorală] a cetățenilor români. …Și, de pete trei decenii, nimeni nu se gândește cum poate fi contracarată manipularea cetățenilor prin mass-media, în cvasitotalitate aflate la dispoziția cleptocrației.

  14. Preşededintele Iohannis merge mai departe decât oricare dintre precedesorii săi pe acest drum al activismului politic. Iar efectele pe termen mediu şi lung sunt semnificative.
    Paragraful pe care l-am reluat mai sus îmi pare a fi cheia statu-quo-ului politic. Cutia Pandorei nu a deschis-o Iohannis, ci predecesorii lui. Dacă Iliescu s-a burzuluit la reporteri când a fost întrebat de activitatea partidului al cărui candidat fusese, Basescu a deschis larg capacul, participând la ședințele PD-L de la Vila Lac și susținându-și preferații la șefia acelui partid și la Victoria împotriva oricăror evidențe populare. Am avut cabinetul Boc țîșpe, chiar și după ce îi fusese retrasă încrederea parlamentară. Un adevărat puci prezidențial. Simultan, președintele de atunci a forțat, prin repetarea votului din Senat de exemplu, numirea preferaților săi la CCR, asigurându-și astfel un instrument de șuntare a parlamentului ales. Avertizam atunci pe această platformă despre riscurile acestor strategii și timpul mi-a dat dreptate. Dragnea a transformat CCR într-un jucător politic al intereselor proprii, iar acum Iohannis face exact ce a făcut predecesorul care s-a supărat la perdeluță că nu a fost aleasă Udrea la șefia PD-L.
    Nu sunt de acord cu spectacolul pe care-l oferă in aceste zile PNL și Iohannis, dar trebuie spus și că nimic din tot ce vedem nu e nou. Iar dacă USL nu e bun, tocmai pentru că nu e bine sa guvernezi cu susținerea PSD, vă aduc aminte ca prima majoritate “transparentă” ajunsă la guvernare a fost PD-L & PSD in 2008. Doar ca să fie Boc premier a fost preferat de șeful statului PSD in loc de PNL.

  15. In conditiile in care actuala bulibaseala guvernamentala face tot mai probabila PIERDEREA BANILOR europeni – ca despre asta-i vorba in actuala „querelle” – de ce n-ar propune KWI un guvern de „uniune nationala” justificat de reinstaurarea „normalitatii” : P.M. Ciolos ( dupa castigarea Presh. USR cu cruce), cu un cabinet multi cultural: PSD, PNL, UDMR, USR cu cruce, ( exclus AUR). Iar pe actualul PSD ( teoretic arbitrul confruntarii), il vad votand cu ambele maini, atata timp cat timp isi ia si el tainu’. Toate partidele importante isi vor avea parte lor din ciolanul cel mare, iar Presu’ va deveni Klaus Unificatoru’ no.2. Cu binecuvantarea sefilor dinauntru si de-afara, interesati sa n-aiba razmerita printre slugi. Win- Win – ce atatea mofturi ideologice?!

  16. Demiterea lui Stelian Ion a demonstrat ca ruperea coalitiei de guvernare era inevitabila. Cita vreme Presedintele isi doreste o justitie controlata de politic, iar PNL-ul PNDL-uri discretionare de sifonat banul public, nicio colaborare dintre PNL si USR-PLUS menita a indeplini promisiunile goale ale Presedintelui nu mai era posibila.

  17. Tot ce se intampla demonstreaza ca inca suntem intr-o democratie neconsolidata desi au trecut peste 31 de ani…

    Este clar ca Presedintele doreste controlul justitiei, de aceea supararea lui maxima cu Stelian si pare ca nu a agreat propunerile avansate de USRPlus fara sa fie servita o alta contrapropunere, Este la fel de clar ca PNL crede ca daca controleza banii miere si faina vor curge in sanul partidului, in principal.

    Este iarasi clar ca in acest fel orice democratie (fara justitie functionala si independenta, o societate inundata de coruptie si de incompetenta) nu se va consolida ci doar subrezi. Deci in loc sa se consolideze societatea noi ne vom degrada, intoarce inapoi la totalitarism. Mare pacat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Ioan Stanomir
Ioan Stanomir
Profesor de drept constituţional la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti, specializat în domeniul dreptului constituţional.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro