joi, martie 28, 2024

Prevenție și prejudecată. Mic îndreptar de managementul speranței

Am auzit de un bărbat care a leșinat de frică pe holul spitalului, înaintea unui test pentru depistarea cancerului de prostată.

Cancerul se cuibărise în familia lui cu trei generații în urmă, curmase vieți și cariere, lăsase orfani și vădude. Acolo pe hol, omul a simțit cu toți porii ființei lui că nu există niciun motiv pentru care el și ai lui să fie cruțați. Așa a simțit. Și s-a prăbușit, murind înainte să moară.

Gena păcătoasă a stră-stră-stră-bunicului său îi otrăvise sufletul. Hotărât lucru, îi va otrăvi și trupul. Cel ce-a spus că păcatul se pedepsește până la a treia și a patra generație, a știut de bună seamă ce spune.

Facebook-ul, dis-de-dimineață, îmi insufla și mie soluții de viață: un articol cu titlu lung, apărut în Time “This Is Why Shailene Woodley Eats Clay”. N-am idee cine e Shailene asta, dar aflu acum că vrea să scape de metalele grele din corp. Rețin, deci, că e bine să mănânci argilă. Notez și merg mai departe. Văd astfel – tot pe Facebook – o invitație la semnarea unei petiții împotriva Oliviei Steer care, de câțiva ani, e de neoprit în lupta ei îndârjită contra vaccinării copiilor. Cum citisem pe HotNews încă de anul trecut că rata vaccinării în București a scăzut cu 20%, simt că nu e de glumă.    În cealaltă cameră, am doi bebeluși vaccinați care dorm liniștiți. Mie, însă, îmi crește pulsul.

Îmi propun, înfricoșată, să las totul baltă și să urmăresc dezbaterile pentru și împotriva vaccinului. Mai aud, între timp, că circulă și o bacterie care ucide copii sunt 2 ani. Mă uit buimacă în singurul tratat de biochimie moleculară din casă. Mă mut, apoi, pe formururile unor experți americani. Apoi suedezi, apoi francezi.

La picioarele noastre se deșartă zilnic saci, remorci întregi de informație medicală contradictorie. Experții n-au concluzii, dar ne invită binevoitori să evaluăm singuri, evident critic, ceea ce pun ei, cu generozitate, la dispoziția noastră. Na. Asumă-ți responsabilitatea. Fii modernă. Dă-ți doctorat în epidemiologie, în biologie moleculară, în medicină de laborator și în ce-o mai fi nevoie.

Așa ne-a învățat și Angelina: dubla masectomie preventivă, extirparea preventivă a ovarelor, inducerea menopauzei – cel mai remarcabil și mai dramatic exemplu de luare în serios a medicinei profilactice. De nevoie, te dezmembrezi.

Dacă Angelina ne-a spus în op-ed-ul ei din New York Timesknowledge is power, așa și trebuie să fie. Și eu vreau să fiu puternică. Și eu vreau să trăiesc prin decizii informate. Și eu vreau să trăiesc.

De ce vreau să trăiesc? Pentru că nu vreau să mor. Cine vrea să moară?

Dacă religia tradițională promitea oamenilor viață după moarte, medicina profilactică și nutrițională promite să ne ajute să ne abținem de la moarte.

Capacitatea noastră de a spera nu se mai „irosește”, deci, în zadarul imaginarului religios supramundan, optimismul neo-modern este chemat, în schimb, la lucruri mai serioase: să sperăm în sănătate, că-i mai bună decât toate.

Mulți credincioși de la noi și de aiurea reduc binecuvântările divine la niște răsplăți palpabile. Puterea dumnezeiască este, deci, „restricţionată” la treburile pământești. Făgăduința unei mântuiri într-un context nepământean nu mai mișcă pe nimeni. Această atitudine „sentimentală” şi imediat-interesată este, probabil, una dintre cele mai frecvente aberaţii ale comportamentului religios  de azi și de ieri.

Sigur că omul vrea aici, acum și cât mai bine! Când Viaţa de Apoi încetează să mai fie o afacere profitabilă, ea dispare în mod natural de pe agenda practică a religiilor. Nici popa nu mai vorbește la slujbă despre Rai.

Religiile nu mai sunt frecventate, deci, pentru priceperea lor de a „rezolva” moartea plauzibil şi favorabil. Ele sunt fie acele sisteme moarte – complexate şi complexe, crude şi colburoase, neverosimile şi nerezonabile, fie acele medii şi mijloace de self-development. Neo-modernul „mulge” instituţiile religioase de tot felul de beneficii sociale – nevoia de confirmare, de integrare, de reglare a emoțiilor şi altele asemenea, plăcute ochiului sociologic.

Cu toții sperăm la ceva și în ceva. Și nimeni și nimic nu poate desface ce-a legat speranța. Mai mult decât atât, managementul speranței este o industrie în toată regula. Există dealeri ai speranței al căror profil profesional nu e nici neutru din punct de vedere cultural, nici dezinteresat din punct de vedere financiar, nici inocent din punct de vedere politic.

Când afli că nu mai ai mult de trăit, la un moment dat, pe parcursul acelui cumplit proces de acomodare, simți, deodată, adierea speranței: „și dacă, totuși, nu?” Tradițional, cultural și intuitiv speranța ține de un set de credințe și de așteptări mai mult sau mai puțin religioase.

Nu vreau să spun că speranța e fundamental irațională, dar e limpede că speranța implică o încredere genuină în cineva sau în ceva.

Tocmai de aceea, când mântuirea devine inactuală, vindecarea comprimă toate speranţele pe care o epocă este capabilă să le producă şi să le întreţină.

Totul începe cu localizarea precisă – şi cât mai timpurie – a germenilor morţii în trup. Şi totul se termină cu migrarea morţii dinspre religie înspre un alt sistem a cărui structură a permis atât elaborarea unui discurs al morţii de o coerenţă satisfăcătoare, cât şi generarea unor „ipoteze de lucru” şi „obiective generale” susceptibile la consens. Acest sistem este – nu ridicați, vă rog, sprâncenele – medicina, mai cu seamă medicina profilactică și cea nutrițională.

Fie că e vorba de beneficiile oțetului de mere sau de beneficiile screening-ului cancerului de sân, felul în care ne raportăm la gestul vindecător și la corpusul de informații care subîntinde actul vindecării este unul supus logicii spirituale neo-moderne: fii responsabil de viața ta, decide singur, decide în cunoștință de cauză, rezultatul te va mântui! Dar cum poți oare să faci asta când ai de escaladat un munte de informații contradictorii, în fiecare zi?

Una dintre cele mai înspăimântătoare constelaţii ale universului medical – una aflată într-o continuă şi sisifică explorare – este constelaţia statisticilor.

Lugubra expresie „factor de risc” nu-i lasă să se odihnească nici măcar pe cei care se află la distanţă stelară de raza de acţiune a institutelor de cercetare care întocmesc grupurile de control şi listele cu indicatori fatali. Nimeni nu se odihnește. Toată lumea recită, ca pe niște incantații magice, liste. Liste de factori de risc. Fumatul, sedentarismul, consumul în exces de sare, zahăr şi alcool, carbohidrații simpli, produsele procesate sunt enumeraţii pe care le cultivăm cu reverenţa, înverşunarea, dar şi cu monotonia cu care evreul orfan îşi spune, în fiecare dimineaţă şi seară, kadişul. Fiecare speră ca, prin simpla păstrare în minte a acestei incantaţii, trupul său să fie, în cele din urmă, cruţat. Dar speranţa slăbeşte pe măsură ce analiza se întețește: meditând asupra fiecărui factor de risc în parte, te copleșește vinovăția. Și astăzi ai mâncat o prăjitură! Cum să scapi, atunci, din propriul infern? Prin disciplină și credință. Efortul capătă valențe sacre, pe măsura obiectivului formidabil pe care-l vizează: relativizarea – sau chiar dispariția – necesității morții.

Sănătatea a devenit, astăzi, aventura umană centrală, deopotrivă euforizantă şi anxiogenă. Ideologia vieţii sănătoase este scrisă cu sânge hipocolesterolemic în această „Carte a Cărţilor” care este corpusul medicinii neo-moderne, cea mai elitistă, mai „ermetică” şi mai „imposibilă” Carte scrisă vreodată: de la predispoziții genetice la hrana ingerată, de la factori de mediu la planuri de sănătate, de la presiuni mediatice asupra vreunei industrii farmaceutice sau alimentare la factori psihologici și ereditari, de la management financiar la agricultură sustenabilă – TOTUL are un loc teoretic și spiritual bine delimitat în această „Carte a Cărţilor”, în această saga a neo-modernităţii care strânge între filele sale toate grijile fundamentale ale epocii, toate spasmele inimilor înfofolite în grăsime, toate nucleele dure ale glandelor mamare, toate prăbuşirile de serotonină, toate normele, verdictele şi raţiunile care trag linii dureroase între normal şi anormal, curat şi murdar, interzis şi accesibil, sacru şi profan.

Viitorul practicii medicale, spun vocile profetice din lumea medicală, este sănătatea ecosistemică. Pacienţi şi medici deopotrivă trebuie să subscrie la dilatarea până la nerecunoaştere a noţiunii de sănătate. Această nouă sănătate care se cere cucerită este, de fapt, o abordare sistematică a tuturor factorilor care influenţează starea de bine fizic şi psihic a oamenilor. Sănătatea e, riguros vorbind, despre toți și despre toate. Sănătatea e totul.

Medicina tradițională rezista cum putea efectelor naturii. Astăzi, însă, știința medicală hrănește speranţa salvării în trup. Tocmai de aceea, limitele şi eşecurile sale nu mai sunt întâmpinate cu resemnare, ele provoacă în noi reacţii paroxismale: părem, deodată, niște adami care şi-au pierdut trupurile de slavă. Moartea este o greșeală. Greșeala cuiva.

În camera de consultații și în sala de gimnastică, pe masa de operație și pe masa din bucătărie se oțelesc trupuri și se salvează vieți. Relația dintre omul vulnerabil și specialistul trupului (fie el chirurg, nutriționist ori trainer) este puternică și este dramatică: este relația dintre salvator și salvat, adică o relație esențialmente sacră.

Medicina e mai mult decât tehnologie auto-suficientă: medicina are nevoie de oameni de carne care să spună altor oameni de carne pățanii și parabole despre cum să rămâi sănătos. Avem nevoie de sfinți care să contruiască acel pod extraordinar între cele finite și cele infinite.

Pentru puritani, sfântul era stâlpul noii ordini sociale. Pentru noi, trainer-ul cu dinți albi și abdomen plat e noul erou, salvatorul unei indolente societăți de canapea care se îmbuibă cu pizza, mititei, cartofi prăjiți și bere. Ți se vorbește despre minte, spirit și trup, despre inspirație și convertiri nu mai puțin spectaculoase decât cea a Apostolului Pavel. Ești îndemnat la mișcare, la verdeață, la gândire pozitivă. Toți vorbesc cu pasiune, jură pe anumite grupuri de alimente afurisindu-le pe toate celelalte, toți te imploră să te ții departe de șarlatani, toți promit schimbarea și toți îți spun, răspicat, că nu ai nicio scuză. Mobilizează astfel, ca nimeni alții, speranțe, slăbiciuni și culpe.

Mânânci crudități, te antrenezi, faci teste pentru reacții inflamatorii – împlinești, adică, zi de zi, cu sârguință, complicate standarde de sfințenie.

Vezi bine, însă, dezideratul sănătăţii este, asemenea dezideratului sfinţeniei, de o melancolică intangibilitate. Vocaţia de a fi sănătos, întocmai ca vocaţia de a fi sfânt, trebuie că ţine de o înzestrare harică inexplicabilă în termenii şi conştiinţa simţului comun. În ambele cazuri, strădania, totuşi, „se pune”. Dar dexteritatea de a trăi sănătos, ca şi dexterităţile ascetice, se educă prin lungi nevoinţe fizice, diete sobre, igienă sufletească şi multă răbdare, astfel ca litera legii scrise de-acum într-o inimă sănătoasă (căci şi înzestrată şi antrenată) să se transforme, de la sine, în duh.

Pe lumea asta n-au cum să fie mai mulți oameni sănătoși decât sfinți.

Specialistul, însă, e un sfânt cu vână politică și cu slăbiciuni ideologice. El manipulează speranțe: le poate dizolva la fel de bine cum le poate și nutri. Specialistul trupului are nu doar instrumente și cunoștințe, ci și căderea necesară pentru a oferi un statut relevant celui vulnerabil, aflat sub ocrotirea lui. Omul venit la miruire depinde, astfel, de specialist, în toate datele sale profunde. Statutul pe care ți-l conferă specialistul trupului este crucial pentru viitorul tău profesional, social și existențial.

De unde și durerea atroce, sentimentul de anulare existențială al celui care ratează Întâlnirea, al celui căruia îi sunt înșelate speranțele. Dacă ceea ce califică practica medicală pentru a salva vieți este chiar conținutul său uman, atunci debilitatea actului medical în spitalele din România e cu atât mai puțin acceptabilă. Nu dorim și nici nu putem să ne sustragem idealului medical modern. Așa că ceea ce așteptăm de la el e Viața, dar ceea ce primim invariabil este Moartea.

Corolarul ar fi: dacă am avea bani de asigurare medicală privată și de mâncare sănătoasă, ne-am permite și noi să spunem morții: „Stai puțin. Astăzi nu.” Există deci convingerea – tipic românească, dar fundamental modernă – că ceea stă între noi și nemurire e un sistem medical ticăloșit.

Între timp, n-avem idee cum am putea să trăim în sănătate absolută, dar subcriem cu bucurie acestui deziderat. Drumul de la teorie la practică n-a fost nicicând atât de confuz și de implauzibil, dar nici mai captivant! Această informație beningnă care se revarsă zi și noapte peste noi dinspre toate laboratoarele lumii ne face să credem că managementul speranței merge de la sine. E adevărat, soluțiile lipsesc pentru moment. Dar speranțele merg mai departe!

Testările periodice, mâncarea sănătoasă, mișcarea și informarea înseamnă nu numai prevenție, ci și un înțelept management al speranței. Probabil că acesta e singurul comandament neo-modern pe care nimeni nu-l pune astăzi la îndoială și pe care absolut toată lumea, bogată ori săracă, de stânga ori de dreapta, se străduiește să-l împlinească.

De când ne-am pomenit pe lume, încercăm să găsim soluții coerente și comprehensive de gestionare a ceea ce e iminent și necontrolabil. Datoria de a alege bine ne obligă să ne angajăm religios în adevărurile medicale pe care le îmbrățișăm. Omul de azi – în România sau aiurea – e un amestec deconcertant de simț al auto-dezvoltării și spirit auto-critic. Aceste două trăsături par să se stimuleze reciproc. Surprinzător – sau nu – acest tandem se manifestă cel mai pregnant într-o societate religioasă. Adică exact în ceea ce pretindem că n-avem.  Până una-alta, dacă te scapi din vedere, te vei condamna singur la infern: copleșit de spaimă, vei sta pe holul spitalului, așteptându-ți rândul la radioterapie.

Da, delicventul, necredinciosul sau indolentul se îmbolnăvește. Da, boala sa teribilă este culpa sa teribilă. Deci păcatul său.

Să iei drumul sănătății nu-i ușor. Te vei lupta zi și noapte să ții boala la distanță. Vei face și tu parte din gloata de fugitivi hăituiți care caută fără întrerupere să scape de maladia pe care o merită.

Lupta asta continuă cu o țintă mereu în mișcare are, deci, un nume: profilaxia. Nimic nu te duce mai lesne cu gândul la moarte decât un arsenal preventiv fără cusur! Oricât de bizar ar suna lucrul ăsta în urechile unora, se poate spune că, de la un punct încolo, intervențiile profilactice afirmă și consolidează starea de fragilitate în loc s-o amelioreze. Există un punct critic în care, odată ajuns, se poate spune că toate principiile vieții sănătoase pe care te străduiești să le împlinești, îți zădărăsc vulnerabilitatea în loc s-o domolească. În loc să-ndepărteze spaima, o cheamă și o răscolesc.

Distincția dintre țelul și constrângerea de a trăi trai sănătos este atât de fină, că mulți nici n-o pot măcar concepe. Când prevenția devine compulsie crasă, nu e cu nimic mai bună decât oricare alt mecanism de apărare. El cheamă moartea, evitând-o. Orice psihoterapeut o știe: mai multă anticipare, mai multă anxietate.

Dorința de a preveni o boală mortală ațâță nevoia de magie și de superstiție. Cazi din lac în puț. Confuzia de standarde spirituale va merge, atunci, mână în mână cu confuzia sistemelor de referință. Izbăvirea întârzie, iar tu rămâi cu frustrarea unei permamente lipse de adecvare de care te faci, evident, vinovat. Totul este mult peste, ori mult sub capacitățile tale. Din deprimare ori entuziasm, evaluezi greșit. Ești întotdeauna mult mai puțin ori mult mai bolnav decât crezi că ești. În spatele unor stufoase tehnici de prevenție, moartea pare mai aproape decât este, și totuși mult mai departe decât ar trebui să fie.

Mulți dintre devotații traiului sănătos se pierd pe drum, amestecă mijloace cu scopuri, schimbă aberant accente, riscă prea mult ori prea puțin, pierd bani și timp rafinând strategii de prevenție cu eficiență insuficient dovedită, optează pentru vreo o dietă pe premise incoerente ori aberant asumate – doar ca să realizeze, la sfârșit, că se cască o prăpastie între efortul depus și rezultat obținut. Undeva s-a greșit. Se impune reverificarea informațiilor.

În loc să scoată moartea din ecuație, această mică „problemă de documentare” care interferează cu lifestyle-ul perfect conduce la o înțelegere greșită a mortalității: crezi că moartea poate fi învinsă fără a fi fost mai întâi acceptată.

Nu ești niciodată pregătit să accepți incertitudini compleșitoare. Dar nici nu te poți abține de la gesturi și principii menite să te orienteze spre niște certitudini ultime. Trăiești, deci, după niște principii disonante. În timpul ăsta, însă, undeva în străfundurile subconștientului, neliniștea crește și zvâcnește tot mai necontrolat: un pui de caracatiță care prinde putere.

Ai zice că dacă trăiești mai sănătos, vei muri mai bine. Eu cred că e taman invers: îți va fi tot mai greu să mori. Cu fiecare alegere sănătoasă bine drămuită, hrănești definiția secretă a morții personale: „moartea e cea mai mare și cea mai tâmpită greșeală pe care aș putea s-o fac.” Te îndrepți, astfel, spre un soi de impotență existențială: ești prins între faptul biologic de a înceta din viață și imposibilitatea de a muri efectiv.

Fiecare regulă medicală, fiecare principiu nutrițional și fiecare gest de prevenție rămâne, în esență, sterp. Nu există nimic cu adevărat eliberator în a răspunde morții – „nu astăzi!” Această religie a noastră numită medicină nu reușeste nici să ostoiască teama de moarte, nici să explice suferința.

Medicina este totalizantă și inclusivistă. Medicina practică un „altruism cinic” şi o pedagogie cosmopolită, însă discursul său „futurist” nu va fi niciodată suficient de bine scris pentru a disimula cu succes o usturătoare lipsă de eshatologie. Orizontul medical e inevitabil închis.

Înţelegând, deci, moartea în orizonturile medicinii, nu-ți vei putea explica eșecul de a muri decât în termenii unui eșec medical evitabil.

Sănătatea ecosistemică se împotmoleşte pe buza prăpastiei, adică acolo unde se termină, brusc ecologia. Când natura crezută îmblânzită îşi arată colţii, ştiinţa medicală devine doar un ceaslov de prins muşte.

Dilatată cum o ştii, noţiunea de sănătate se dezumflă atât de spectaculos şi de rapid, că devine, în câteva clipe, nimic.

Distribuie acest articol

47 COMENTARII

  1. Nu ne putem ,,abtine ,, de la moarte introducind chimicale in organism . Nu ne putem ,abtine,, de la moarte scotind sau mutilind organe ale corpului . Observati ca cei care conduc marile companii farmaceutice folosesc media ca sa ne inoculeze stari si sentimente care sa provoace actini ce le genereaza profit pe banii ( munca ) si sanatatea noastra. In ziua de azi daca mergi sa consulti ( caci noi consultam medicul si nu el pe noi ) un medic foarte cautat fix acolo nu ai loc pe usa de agentii de vinzari de la companiile farmaceuice care vin si ei la respectivul sa ii spuna cu ce medicamente sa ne zapaceasca.
    Constat cu parere de rau ca toata lumea fuge de moarte cind in realitate aceasta este singurul lucru sigur din viata unui om . Si mai constat ca nimeni nu foloseste rugaciunea . Facem din medic , medicamente, politicieni , ,,vedete,, de tot felul ….dumnezei . Cind in fapt Dumnezeu este tocmai acela catre care ne intoarcem spatele .
    Raspunsuri la intrebarile legate de viata , de moarte gasim in Vietile Sfintilor . Nu ne obliga nimeni sa le citim . Dar daca vrem sa obtinem raspunsurile care ne convin ne lipim ochii de televizor 24 de ore din 24 . Avem programe din ce in ce mai idoate . Nimic sanatos nu se propaga prin media . Asa ca ….

    • Mulțumesc pt comentarii, sigur că intenția textului nu era aceea de a-i dojeni pe cei care se incred in medicina/discursul medical. Cu toții ne punem speranțele în medicină și e firesc să fie așa. Eu propuneam o nuanță: să nu confundăm sistemele de referință și să readucem lucrurile la scara lor reala.

  2. „Gena păcătoasă” nu e în niciun fel păcătoasă, iar ”prevenție” nu înseamnă să faci teste din 6 în 6 luni, dar în timpul ăsta să ai activitate sexuală tot din 6 în 6 luni. Asta e una dintre cele mai mari mistificări ale lumii moderne, tot soiul de norme sociale a căror respectare duce de-a dreptul în mormânt, pentru că în realitate corpul uman nu a evoluat dpdv biologic în maniera prescrisă de acele norme.

    Iar soluțiile gen Angelina Jolie nu reflectă decât demența lumii în care trăim. Ceea ce a făcut ea nu e decât o formă foarte rafinată de automutilare, în perfect acord cu problemele la mansardă pe care le are încă din adolescență. Nu e vina ei că a avut un tată ca Jon Voight, dar nici nu e cazul să o dăm exemplu de bună conduită în materie de prevenție. E doar un exemplu de persoană cu pobleme psihiatrice care umblă liberă pe străzi. Sau cel puțin pare că umblă liberă :)

    Cât privește legislația destinată să facă binele cu forța, ăsta nu e decât un mod tipic socialist de a adăuga măsuri coercitive într-un sistem corupt și profund disfuncțional. Soluția corectă este introducerea asigurărilor de sănătate autentice, diferențiate pe baza testeleor efectuate de către pacient, iar într-un asemenea sistem fiecare cetățean sănătos la cap va prefera să facă testele necesare, pentru a plăti astfel o asigurare mai mică.

    Sistemul actual din RO percepe pur și simplu o taxă pe venit și o percepe indiferent de serviciile medicale prestate. Așa că interesul promovării unor legi care să-i îndreptățească nu facă nimic e perfect explicabil.

    • Mama, mama mamei și sora mamei Angelinei Jolie au murit toate de cancer ovarian sau la sîn înainte de 50 de ani. Ea însăși este purtătoare a unei gene moștenite pe linie maternă care îi dă o posibilitate de 87% să dezvolte aceste tipuri de cancer. Nu cred că e chiar așa de simplu să o acuzați de lipsă de rațiune în privința asta. Mă întreb ce fel de opțiuni ați lua dvs în considerare dacă ați fi în situația ei.

      • Pentru mine, integritatea fizică a oricărei ființe e cea care trebuie respectată, nu aș opta nici măcar pentru castrarea unui câine. O mastectomie poate fi uneori necesară ca metodă de tratament (deși utilitatea extirpării tumorii este adesea discutabilă) însă a o efectua ”preventiv” este lipsit de sens. Este din aceeași categorie cu decizia adolescentului pakistanez de a-și tăia mâna pe care a ridicat-o la moschee când a înțeles greșit întrebarea referitoare la Allah.

        Dezechilibrele hormonale au adesea drept cauză lipsa activității sexuale, iar problemele psihologice / psihiatrice ale unor persoane nu ar trebui încurajate de către medici prin amputări / extirpări ”preventive”. Există și în ORL astfel de exemple, pacienți penrtu care tinnitus-ul (țiuitul în urechi) devenise de nesuportat, așa că au solicitat secționarea chirurgicală a nervului auditiv. Ceea ce a lăsat respectivii pacienți complet surzi, însă tinnitus-ul nu a dispărut :)

        • @ Harald : ” …Dezechilibrele hormonale au adesea drept cauză lipsa activității sexuale”- Te rog, abtine-te de la (prostii ) …afirmatii de genul asta pe viitor, s-ar putea sa ajungi repede la concluzia ca ai un dezechilibru hormonal si nu stiai …

      • Așa e. Eu (personal) nu o acuz. Textul subliniază altceva: atitudinea profilactică taie în carne vie. Specialiștii numesc asta paradox temporal: acționezi (în prezent) în virtutea unor lucruri care urmează să se întâmple în viitor. Consecințele a ceva ce urmează să se întâmple te afectează aici și acum. Viitorul „taie” efectiv în prezent, în carne vie.

    • De acord cu cea mai mare parte din observațiile Dvs.
      Orice plan de prevenție este cât se poate de binevenit. Problema e atunci când gândirea preventivă se transformă în mecanism de apărare. Atunci devine păguboasă fiindcă, simplu spus, nu-ți mai dă voie să te bucuri de sănătate. :)

    • De acord cu cea mai mare parte din observațiile Dvs.
      Orice plan de prevenție este cât se poate de binevenit. Problema e atunci când gândirea preventivă se transformă în mecanism de apărare. Atunci devine păguboasă fiindcă, simplu spus, nu-ți mai dă voie să te bucuri de sănătate.

    • Mulțumesc. Îl voi citi. Urmăresc de câțiva ani subiectul, am colegi în Death Studies care se ocupă exclusiv cu asta și care mă țin la curent. Nu văd, însă, rostul unei perspective mai articulate științific pe platforma asta. Mie, însă, personal, îmi este utilă.

  3. Era logic și natural să se ajungă la această religie a trupului. Modernitatea repetă algoritmul neascultării, ilustrat primordial de către Lucifer, în ordinea suprafirească și de către Adam și Eva, în ordinea firească. Ocultarea medical-ecologică a morții este substanța acestei speranțe mundane, care ignoră deliberat ireversibilitatea temporală, neprevăzutul memoriei și determinismul polivalent. Generalizarea globală a infantilizării se pliază acestei sărmane construcții lumești a speranței, pierzând din vedere, în mod vinovat, faptul că salvarea sufletului este scopul ultim al viețuirii pământești. Și, paradoxal, această iluzie a sănătății artificial prelungite este legitimată prin sofisticatele jocuri ale publicității, puterii, posesiunii, plăcerii, propuse ca dezirabile argumente ale vieții. Să nu te gândești mereu la spusa lui Kant, de pe patul de moarte: ,,Este bine”?!…

    • (M-ați facut sa caut sa aflu cum a murit Kant. Multumesc frumos. Se pare ca a zis DOUA ultime parole : „Este de ajuns” (https://fr.wikisource.org/wiki/%C3%89crits_de_jeunesse_%28Marcel_Schwob%29/Traductions/Les_Derniers_Jours_d%E2%80%99Emmanuel_Kant) si, intr-adevar, „Este bine” (http://pages.textesrares.com/index.php/Philo19/La-mort-d-Immanuel-Kant.html) – fara ca vreunul sa aiba vreo semnificație majoră, cum i-ar fi stat bine lui Kant…Cred ca la o anumita varsta, ar trebui sa ne gandim la un bilețel cu niste ultime cuvinte, pe care sa-l purtam in buzunarul pantalonilor, au cas où).
      Așa…n-am acuma timp sa zic ceva despre articol (care e iar, provocator in draci) dar citind raspunsul domniei voastre mi-a venit in cap o fraza de sf. Ioan:„Duhul este cel ce dă viaţă; trupul nu foloseşte la nimic”. Avem adica un cult al inutilului, care, aveti dreptate, e luciferic.

      • Ideea sf. Ioan „Duhul este cel ce dă viaţă; trupul nu foloseşte la nimic”, mi se pare un pic mai profunda si mai bogata in semnificatii, din fericire!, decat citirea dvs strict literala „Avem adica un cult al inutilului, care, …, e luciferic.”
        Contextul este esential pentru orice analiza, interpretare, si mai apoi intelegere!
        Chiar si asa, savantii teologi continua de mii de ani studiul acelorasi texte sfinte, neajungand INCA la concluzii atat de clare ca ale dvs…
        Cred deci, ca simpla reproducere de pasaje din Biblie, nu numai ca nu ajuta, dar deserveste profund cauzei supreme, care este viata omului, deoarce el reprezinta cea mai minunata creatie divina (cu corp cu tot, evident :) )
        Probabil ca una dintre calitatile esentiale ale Bibliei, este capacitatea de a evolua in acord cu evolutia gandirii umane, fara a-si epuiza misterele, dar si fara a se abate de la esential…S-ar putea ca Biblia sa fie VIE!?

        • (Explicatia si concluziile nu sunt ale mele- nu aș îndrăzni- ci ale Sf. Ioan Chrysostomul- un „savant teolog” cu acte in regulă).
          Biblia e punct fix. Ceea ce se schimba este puterea noastra de intelegere a textului, care, cu apariția si evoluția științei, scade. Incercam sa extindem cunoașterea vizibilului asupra invizibilului, care este de competența credintei. Iar acest citat este tocmai un caz de înțelegere „știintifică”, „realistă”, a unor vorbe ale lui Christos care se refera la domeniul invizibilului: Christos le propune iudeilor să-l….. mănânce. Dar aceștia sunt oameni politicoși, (e o ironie- n-o luati a la lettre) care firește, n-ar mânca pe nimeni. Christos le explica atunci partea inevidenta a lucrurilor, (despre care vorbea El): „Eu sunt pâinea eterna coborâta din cer. Cine o manâncă va avea viata eterna in el, prin Mine, asa cum o am si Eu – prin Tatal. Cuvintele pe care vi le spun acum sunt duh si viata veșnica fara de care trupul nu servește la nimic”. (Este Ioan, 6 .1…70, iar homelia este XLVII).
          (Stiu din experienta ca acum, in mintea domniei-voastre se iveste intrebarea „dar CUM sa-l mancam, totusi?” Ei bine Il mancati, la propriu, la Impartașanie, dar asta ar fi alta poveste).
          Revenind la problema noastra: noua religie a feselor si bicepșilor care face victime, intr-adevar, este una a trupului mortal, adica un nonsens. E „luciferică”, cum zice dl (d-na) Ontelus DG, pentru ofera o lumina falsa, cu bătaie scurta, si anume pana la moartea fizica. (Si nici măcar; la 50 de ani fesele și „mușchii” se vor prăbuși, in vidul inevitabil al non-spiritualului). O religie „bate” până dincolo; până în spațiile doar bănuite. In fine e perfect adevarat ca infantilizarea inteligenta (inteligenta aceasta stralucitoare este choza luciferica, din nou) a speranței, care ar trebui sa fie tot credintă, dar in registru minor, uită ca scopul vieților noastre nu este evitarea mortii trupesti ci celei a sufletului (spiritului).
          Cu ocazia asta am uitat complet ce zice d-na Toplean….
          Da. E un lucru tragic: sistemul medical a devenit unul de management al morții, si inca unul cinic. Daca va duceti intr-o sectie de oncologie, care la noi, este de fapt ceea ce franțuzul numește un „mouroir”, dați peste o atmosfera de nebuni: se râde; asistentele din obligatie profesională, (presupun ca „optimismul” e obligatoriu), bolnavii, din nevroză. Nu e un loc de reflecție, de considerare retrospectiva a vieții pe cale să se epuizeze, sau al compasiunii. Se moare „la mișto”, fără milă, superficial, anonim, pur românește. Cine intra acolo e deja nimeni; a fost.

    • Înțeleg ce spuneți. Eu cred totuși în capacitatea de autoreglare spirituală și existențială a omului (știu că sună pompos, dar nu îmi vine în minte acum altă formulare mai puțin afectată). Poate voi scrie despre alta cu altă ocazie. Eu cred că oamenii nu-și „permit” confuzii prea lungi și uitări abisale.

  4. Multe vorbe si putin continut. Sunt si eu unul dintre noii practicanti ai cultului sanatatii si nu cred in nemurire. Cred in schimb ca suntem cu totii datori sa facem tot ce tine de noi pt a avea o calitate a vietii cat mai mare, atata cata ne este data ea: pana maine sau peste 30, 40, 50, 60 de ani. Is just as simple as that. Cred ca suntem totii datori sa ne „nevoim” catre o desarvarsire sufleteasca si trupeasca si sa traim in prezent cu pasiune, fara remuscari si regrete pt ieri si fara angoasa sau dorinte goale pt maine. E tot ce putem face.

    • Oddfever, și eu trăiesc cât pot de sănătos. După capul meu, toți ar trebui să facem asta. Asta nu înseamnă că ceea ce am vrut să transmit eu cu acest text – anume, faptul că începem să nu mai vedem lucrurile la scara lor reală – este vorbărie. Nu este.
      Prevenția e foarte bună. Mulți uită, însă, că o atitudine preventivă nu este în sine salvatoare. Sigur nu-ți propui să pui semnul egal între mâncarea sănătoasă și nemurire, culmea e că, în concret, cu toții facem confuzii de scară și de perspectivă și ne trezim sperând prea mult sau prea puțin în ceea ce nu s-ar cuveni să speri.

  5. Interesanta paralela si valabila pana la un punct. Exista oameni care se raporteaza la medicina si la preventie de parca ar fi o noua religie, indiferent ca e vorba de medicina alopata sau cea alternativa.
    Insa, departe de a incuraja aceste comportamente obsesionale pentru sanatate, in lumea medicala sunt considerate patologii, avand si denumiri specifice: ortorexie sau vigorexie. Medicina, desi prin natura ei studiaza mecanismele de evitare a bolilor, nu propovaduieste o preocupare excesiva pentru sanatate la nivel individual, dimpotriva, o considera daunatoare pentru psihicul (deci implicit sanatatea) omului.

    Problema cu articolul e ca nu e scris pentru a descrie si critica niste devieri de la normal, ci lasa impresia ca asta e tendinta si atitudinea generala in lumea medicala.
    Este destul de freventa atitudinea opaca a acestor militanti religiosi care insista sa se lupte cu dusmani invizibili ca „stiinta”, „medicina”, „preventia”, neintelegand ca aceste domenii n-au pretentia de a inlocui religia, nici de a fi atotsuficiente. Nu pretind nici mantuirea, nici viata vesnica, nici explicarea adevarului suprem.

    Dar sa ai grija (in limitele normalului, fara a da in ortorexie) pentru sanatatea trupului, nu e un semn de superficialitate, nici o indepartare de la spiritualitate, nici o fuga de moarte. Ci pur si simplu o dorinta de a trai frumos si bine, atata timp cat o poti face. La fel cum pentru asta e bine ca omul sa-si cultive o sanatate a mintii, sa citeasca, sa invete la orice varsta, la fel e bine sa-si cultive o sanatate a trupului si sa evite (atat cat e posibil) boala, fara ca asta sa devina centrul preocuparilor sale, o obsesie sau o religie.

    Si nu e vina medicinei daca exista ortorexici pe lumea asta, oricat ar incerca militantii religiosi sa transforme si acest subiect, al preventiei, intr-o lupta religie-stiinta.

    • Mai intai, autoarea are un punct de vedere strict stiintific (va puteti uita si in descrierea ei, la profil, ca e specializata ca antropolog pe problematica receptarii mortii). Deci nu vad de ce ar putea fi acuzata ca face militantism religios. Cu certitudine, nu eludeaza problema religiei (e capitala in tema), dar nu are nimic programatic, iar asta se simte din tonul echilibrat si documentat al intregului articol.
      In al doilea rand, este iarasi specific pregatirii ei de filolog si, mai ales, antropolog, sa ia fapte individuale, sa le observe recurenta, iar in caz de repetitivitate mare asa se procedeaza. Asa fac si sociologii, si antropologii, remarca un pattern, o amprenta a unei anumite societati la un anumit moment. Deci, daca, asa cum ati spus-o si dvs, recurenta celor cu obsesia preventiei (ortorexici cum ii numiti, multumesc de termen, nu il stiam), este mare, atunci cercetatorii se vad si tentati, si indreptatiti, sa traseze un tipar. Este rationamentul inductiv, care forteaza intrarea intr-o paradigma. Daca recurenta ortorexicilor e azi mai mare ca odinioara, asta atesta ceva mutatii in mentalul nostru. In sfarsit, e mult de spus, dar nu cred ca trebuie sa va pozitionati defensiv. Nimeni nu a atacat medicina (eu, de ex, am doi medici in familie si sunt sensibila la atacurile bransei, dar aici chiar nu e vorba de asta), se discuta doar despre niste tendinte in mentalul societatii moderne.

    • Doamnă Ioana, vă mulțumesc pentru comentariu.
      Sigur că știu în ce constă patologiile la care vă referiți. Lucrez pe subiect de câțiva ani.
      Sigur că medicina/psihiatria însăși le „condamnă”, în sensul că le recunoaște ca patologii. Nu pune nimeni la îndoială capacitatea de autoreglare a paradigmei medicale (a oricărei paradigme științifice, de altfel).
      Pe de altă parte, nu puteți nega faptul că uriașa industrie profilactică e mai interesată de bani decât de pârghiile de autoreglaj, ca să zic așa. :)
      Sigur că medicina (știința) nu propăvăduiește nimic, dar adevărurile medicale sunt propovăduite de diverși, de dimineața până seara, în tot felul de scopuri, unele mai bizare (și mai interesate) decât altele. Revin la aspectul ăsta imediat fiindcă e foarte important.

      Am, de asemenea, senzația că insinuați că aș „ține partea” religiei și aș incrimina medicina. Nu e deloc așa. Ceea ce mă interesează, de fapt, pe mine e ceea ce FAC oamenii cu aceste sisteme de referință. Din punctul ăsta de vedere, mă interesează prea puțin dacă e vorba de medicina hard-core sau de pseudoștiințe, de trucuri magice, chirurgie cu laser, genetică moleculară, erezii pseudomedicale, paleodiete etc. Problema de care eu sunt interesată e reprezentată de RECEPTAREA acestor fapte/gesturi medicale și pseudo-medicale. În ce scopuri se apelează la ele? Ce FAC oamenii cu aceste „adevăruri”. De foarte multe ori, se face apel la aceste practici din motive religioase sau cvasireligioase.
      E deja o banalitate să spui că omul modern se hrănește atât cu superstiții vechi de când lumea, cât și cu adevăruri științifice de ultimă generație. S-a vorbit atât de mult această aplecare în aparență paradoxală, că am găsit de cuviință să nu insist asupra ea.
      Dar se pare că n-a fost clar pentru toți cititorii textului că eu vorbeam aici de tendințele oamenilor, de felul în care ei văd aceste sisteme de referință și de felul în care ei înțeleg să le utilizeze din motive mai mult sau mai puțin conștiente și asumate – în niciun caz nu puneam la îndoială importanța – evident crucială – a științelor medicale.

      Ca să nu mai vorbesc de faptul că a avea grijă de corpul și de mintea ta e în primul rând o datorie intim-existențială, nu doar un standard socio-cultural oarecare.

      Repet, deci, problema e, doamnă Ioana, că atunci când ți-e frică, faci prostii. Încurci stânga cu dreapta, te precipiți, crezi prea mult sau prea puțin, speri în ce nu trebuie sau taman când nu trebuie etc. Cum, de altfel, spuneam în text, nu mai ai simțul perspectivei.

      Sper că v-am lămurit asupra intențiilor mele. :)

  6. Articol plin de humor. :) :) :)
    Dar dna Adela Toplean, cred ca se va trece curand dincolo de trup si deci de toate calculele descrise mai sus, caci clonarea permite creerea unui trup nou, eventual trupul tau de la 20 de ani si electronica bitului(informatica) mutarea eului personal de pe banda batrana si bolnava numarul 1 unde s-a format, pe banda nr 2 (samd) proapata si goala asteptand doar sa fie umpluta, care-l asteapta in proaspata clona si deci iti ofera chiar nemurirea, nu-i asa!?
    Dar dar ce facem totusi cu Eul transcedental cu acel Eu sunt!, liber de orice contingent? That is the question. :)

    • Eu îmi vreau clona. Atât. Și nu pe cea de 20 de ani. O vreau pe cea de 27. Așa, ca să vedeți că am simțul măsurii :)

      Serios acum, lucrez la un roman despre un orășel în care n-a murit nimeni de 15 ani. Mă ambiționez să imaginez o mică lume în care oamenii nu se pot obișnui să nu moară.

      • Si eu am ajuns sa cred ca sunt nemuritor pentruca de cate ori merg prin Bellu sau alte cimitire, nu am gasit inca o piatra de mormant cu un leat de-al meu asa ca…cine stie…? :) :) :)
        PS Succes si astept cartea in librarii.

          • Ei, nici chiar asa, de fapt nu am vrut sa stric poanta asa ca m-am facut ca uit ce am patit nu foarte demult, cand am privit la Bellu crucea unui actor drag mie unde am pus o lumanare. Asadar de aunci m-am linistit si nu pot decat sa astept cu incredere …si totala neplacere :)

    • pai citeste si matale romanele lul michel houellebecq, intr-unul din ele pune exact problema asta, pe linga altele, desigur. ”Posibilitatea unei insule” cred ca se numeste romanul.

      • :)
        Posibil. Romanul este din 2005
        Insa cand am vorbit eu despre asta prima oara, termenul de clona nu intrase inca in vocabular, eu cel putin nu-l cunosteam si am folosit cuvantul duplicat si oricum era inca ceva de science fictions realizarea a asa ceva
        Cat despre mutarea „bandei de magnetofon sau a cipului fundamental” asta era chiar ceva aprope inimaginabil. Cand am prezentat aceasta idee unui unchi scriitor mi-a spus imediat „scrie o carte si spargi piata”, am ras si i-am spus sa o scrie el, iar un om de stiinta mi-a spus: „si atunci cand naiba sa ne hotaram sa iesim din jocul asta de-a nemurirea?”
        Asta da problema …:)
        . Am raspuns :cand nu vom mai avea nici-o capacitate creatoare fata de cei mai tineri decat noi..

  7. Toti care alergam dupa informatii zilnice sau santem bombardati cu ele santem niste victime sigure ale nesigurantei ,simplificand sau amplificand pericolele functie de starea mentala in care le preluam.Sanatatea fizica si psihica se interconditioneaza ,excluzind cazurile maladive,iar in perspectiva,preventia este fireasca doar ca necesita efort o slectie a surselor conform posibilitatilor proprii fara a fi insa tot timpul cu ochii „pe drobul de sare’ mai ales daca e vorba de copii.Eu sant o fire mai optimista si vad in partea plina a paharului un progres nu un regres faptul ca avem la indemana infinit mai multe posibilitati de a selecta alimente mijloace de informare , de educare, vindecare,depinde de cultura si aptitudinlile noastre sa o facem eficient. Nota generala este ca preocuparea pentru o viata sanatoasa este mai mare in ultimii ani,.Ai la indemana alegerea de a fi sanatos ,excluzand bolile genetice,o faci in deplina conostinta de cauza,de ex. vaccinarea copiilor s-a dovedit de-a lungul anilor o metoda eficienta ptr. imunizare in comparatie cu riscurile f. mici.Sigur, unii au alt sistem de referinta nevrand sa riste nimic.Asa e si cu religia sau medicina,felul in care ai reusit sau nu sa-ti ordonezi un sistem de valori pe propria viata cu cat o faci „profilactic ” ca sa va citez ,cu atat efortul este compensat de rezultate.Manipularile de care santeti intrigata ca ne afecteaza sant asa cum stiti ofertele unui sistem imens,incitant,globalizarea nu este o bagatela,iar provocarea de ale face fata si criza de timp sant premizele unui ciclu de modificari in mentalitatea oamenilor.Am inteles ca nu veniti cu un diagnostic ci cu niste constatari.Ne balacim in ele pentru ca ne simtim mai mult bine decat rau ‘in ticalosia noastra „de a ne vinde viata ieftin si repede.Punem pret pe contemporanii „BILLA,KAUFLAND,PROFI…”si apelam mai rar la sfinti,iar notiunea aia de constiinta e de evitat cand esti cu burta plina,mai bine te culci.

  8. Am 56 de ani si nu ma doare niciodata NIMIC! Recunosc ca-mi fac periodic analize si teste, dar nu imi bat capul cu asta, le fac in virtutea inertiei. Ideea e ca sunt sigura 100% ca nu ma voi imbolnavi in urmatorii, sa zicem…30 de ani. de ce? Asa simt eu! De vreo 6 ani de cand gandesc asa, mi-au disparut complet durerile de spate care ma chinuiau zilnic iarna. Am credinta ca o boala trece daca nu i se acorda exagerat de multa importanta….Am vazut cu ochii mei cata amploare poate sa ia o boala in cazul unui om care nu are nici o alta preocupare decat sa devina obsedat de boala lui: boala devine mare cat universul iar bietul om este sufocat… le recomand celor care sunt la pensie sa-si gaseasca diverse preocupari interesante, pentru ca altfel n-au nici o sansa sa nu devina niste vaicaritori….

  9. Pe platforma asta intra de obicei oameni care pot sa articuleze un comentariu inteligent fie in acord, fie in dezacord argumentat cu articolul propus de autor.

    Eu in fata articolului asta nu am nimic inteligent de zis. :)
    Pot sa zic decat: „Chapeau!”

  10. Citesc cu interes articolele dvs. Am totusi o nemultumire. Ele respira un bonjurism tarziu, un fenomen care a mers la ’48 si ’64 (si la plebiscit, ar adauga Caragiale) dar nu astazi cand limba romana este o limba cat de cat formata. Limba s-a contaminat in ultimele doua decenii cu barbarisme de provenienta americana sau britanica. De ce preventie si nu prevenire? De ce promotie si nu oferta speciala? Asemenea exprimari zgarie urechea celor care si-au insusit limba romana din carti din nu din audio-vizualul curent domkinat de reclame traduse prost.
    Daca mane devenim o colonie germana ne apucam sa inlocuim prevenire cu verhutung, iar daca redevenim colonie ruseasca utilizam corespondentul rusesc (din pacate nu-l stiu, nu s-a prins limba lui Dostoeviski de mine in cei 4 ani de liceu)?

  11. Cred ca totul se rezuma la amagire ( am putea, cinic, sa vorbim de speranta) si frica. Acum 100 de ani se murea si gata. Astazi nu auzim decat de progresul stiintei si de viitorul medicatiei cu design individualizat. Totul, insa, pe bani, foarte multi bani.

    Oriunde ne uitam, ca este vorba de Statele Unite, China, Afganistan sau Noua Zeelanda, pentru o mare parte a populatiei, boala este echivalentul saraciei si al ruinei.
    Banuiesc ca frica de saracie si de suferinta fizica sunt un motiv suficient de puternic pentru ‘excesele’ puse in dezbatere de dumneavoastra.

  12. Buna ziua,

    Am descoperit articolul dvs prin platforma antimaterie.ro. Cred ca ati punctat bine/schitat bine noul „sens religios” al umanismului ateu/materialist… Citind articolul dvs dupa (sau inca in?) pandemie nu pot decat sa observ ca ce dvs ati schitat, astazi e „pictat” cu tuse groase si stridente… cu o mica (sau mare) diferenta: sanatatea a cam trecut din domeniul privatului/personalului in controlul direct al Statutului, care si-a intins tentaculele destul de bine in societatea civila, biserici, etc.

    Virus o sa treaca, dar frica si… manipularea Statutului nu. Pe langa pierderea tragica a vietilor, urmarile dezastruase pt societate, am cedat tot mai multe libertati Statului.

    Articolul prin care v-am descoperit se poate citi aici:

    https://antimaterie.ro/religia-stiintei-mic-manual-de-decriptare/

    Numai bine va doresc, speranta, credinta si o minte la fel de clara!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Adela Toplean
Adela Toplean
Adela Toplean este doctor în filologie, activează din 2003 în Death Studies cercetând atitudinile contemporane în fața morții, a publicat numeroase studii de sociologia morții în Marea Britanie, Suedia și Germania. A studiat la Universitatea din București, Sorbona (Paris V) și Universitatea din Lund, a fost bursieră a Institutului Suedez și a Colegiului Noua Europă, este membru al Association for the Study of Death and Society. Din 2011 este lector universitar la Facultatea de Litere a Universității din București.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro