duminică, mai 19, 2024

Prezența profesorului și întrebările elevilor

Oricare profesor este entuziasmat de faptul că elevii se arată interesați de subiectele pe care le abordează în orele sale de curs. Interesul elevilor față de tematicile studiate, curiozitatea lor intelectuală, oferă aripi. Toți ne dorim asemenea elevi și atunci când îi întâlnim ne simțim împliniți. Însă, acest aspect ascunde și o „capcană”: riscul ca relaționarea cu întregul colectiv al clasei să nu mai existe, iar procesul de predare-învățare să se axeze doar asupra celor implicați mai mult în cadrul orelor de curs.

Nu de puține ori, la nivelul colectivelor claselor se ajunge la formarea unor rutine, în funcție de fiecare oră. Elevii se cunosc între ei, știu cine e priceput, la ce materie, cine sunt aceia care se implică constant în dezbaterile de la anumite ore de curs, care sunt preferații anumitor profesori. Iar aici ar trebui să intervină rolul profesorului.

Inevitabil, fiecare profesor va avea anumiți elevi preferați, pe aceia care se apropie cât mai mult de tipul ideal al partenerului educațional. Atunci când au la bază efortul constant al elevului pentru a-și însuși informațiile pe care profesorul le transmite și pentru a-și forma competențele specifice fiecărei discipline, simpatiile sunt inevitabile și legitime. Însă, acestea nu trebuie să se transforme în favoritisme și în ignorarea acelora care nu s-au dovedit, inițial, la fel de interesați de materia predată. E destul de ușor ca mesajul profesorilor să ajungă la elevii care îl simpatizează sau la aceia pasionați de disciplina pe care o predau.

Nu trebuie uitat faptul că, de multe ori, simpatia pentru un profesor se transformă în pasiune pentru disciplina predată de acesta. Reciproca nu este neapărat valabilă: pasiunea pentru o materie nu-i aduce, automat, profesorului capitalul simbolic necesar. Dimpotrivă, în timp ce prestația unor profesori naște pasiuni, atitudinea altora le distruge.

Întrucât foarte rar se întâmplă ca întregul colectiv al unei clase să fie „vrăjit” de un profesor și/sau de disciplina pe care acesta o predă, adevărata provocare, o luptă continuă a cadrelor didactice este aceea de a-i transforma în interesați pe cei neinteresați, de a transforma plictisul în cunoaștere, de a interacționa cu cei care par că nu-și doresc acest lucru. Căci, printre altele, și acesta este rolul unui profesor: de a evita natura duală, a prezenței-absenței (prezent pentru cei interesanți, absent pentru cei neinteresați) și de a-și dovedi prezența pentru fiecare elev din colectivul clasei. Aceasta este o miză importantă, o luptă. E normal să nu fie facilă atingerea acestui obiectiv, iar procesul demarat în aces sens să ne scoată din zona de conform. Dar fiecare atenție câștigată, fiecare „neofit” oferă sens meseriei de profesor.

Întrebări simple, dar sincere, precum „Ce mai faceți?”, „Cum vă simțiți astăzi?”, pot conta pentru elevi mult mai mult decât metodele moderne de predare-învațare, de care literatura de specialitate abundă.

La fel de mult pot conta răspunsurile la întrebările elevilor, la acele dileme care, la prima vedere par puerile, „sub nivelul clasei”. Pentru că orice nelămurire e legitimă. Nu există întrebări greșite adresate de elevi. Poate, uneori, formulările lasă de dorit, însă, este rolul profesorului să-și ajute elevii să se interogheze într-o modalitate care să-i ajute să ajungă la răspunsul corect. Este o datorie a profesorului aceea de „a face lumină” în mințile tinerilor, de a le clarifica nelămuririle. Pentru că, dacă nu le luăm în serios întrebările, neliniștile, riscăm să îi pierdem.

Nu trebuie să le transmitem faptul că unele întrebări sunt inteligente și că altele sunt lipsite de sens. Pentru că, în felul acesta, nu facem altceva decât să contribuim la crearea fricii de a întreba. În loc să prioritizeze întrebările referitoare la subiectul lecțiilor, elevii vor fi măcinați de neliniști care ar trebui să fie străine actului didactic.

Cu toate acestea, în sălile de clasă din România este omniprezentă nesiguranța. Profesorul poate simți că unii elevi, înainte de a-și exprima nedumeririle, trebuie să-și învingă frica de a interoga, manifestată sub diverse forme: „Oare întrebarea mea e potrivită?”, „Mă voi face de râs dacă voi adresa această întrebare?”. Unii dintre elevi obișnuiesc să-și exprime nedumeririle începând prin exprimarea neîncrederii în calitatea întrebării: „Știu că ceea ce voi întreba nu e logic”, „E o întrebare stupidă, dar, totuși…”, „Vă va amuza întrebarea mea, dar…”, „Nu știu dacă e corect ce întreb, dar…”.

Această nesiguranță expusă înainte de a întreba este deja un semn al apropierii de profesor întrucât expune gânduri refulate de obicei. Însă, în spatele acestei temeri se află un adult (părinte sau profesor) care, la un moment dat, l-a învățat că curiozitatea trebuie să aibă limite, că există un standard al întrebărilor.

Chiar dacă a fost transformată într-o formă fără fond, afirmația conform căreia fiecare elev are ritmul său este esențială în procesul de predare-învățare. Abordarea oportună este aceea de jos în sus, de la nivelul cunoștințelor elevilor către mesajul pe care profesorul dorește să îl transmită. Conținutul, competențele nu se livrează brut, ci se construiesc. În cazul predării, profesorul chiar trebuie să taie în fâșii de diferite dimensiuni informația pentru a se asigura că aceasta ajunge la toți elevii.

Copiii, tinerii trebuie încurajați să întrebe. Să li se transmită faptul că nu există „întrebări stupide”, „sub nivelul așteptărilor”. O abordare contrară nu are cum să ajute la formarea elevilor. Dimpotrivă. Pe termen lung, întreaga societate va avea de suferit. Elevii care se tem de întrebări vor deveni adulții care nu vor ști să se raporteze critic la realitatea înconjurătoare, care nu vor spune „nu” atunci când anumite măsuri vor afecta interesul lor sau pe acela al comunității din care fac parte.

Distribuie acest articol

4 COMENTARII

  1. Actualitatea lui Solomon Marcus! A se vedea inclusiv pe Contributors.ro:
    https://www.hotnews.ro/stiri-opinii-20872277-acesti-adolescenti-care-striga-dar-nimeni-nu-sta-asculte.htm
    https://www.contributors.ro/zece-nevoi-umane-de-care-educatia-ar-trebui-sa-tina-seama/
    „Elevul nu este încurajat să pună întrebări, să-și pună întrebări.” https://tribunainvatamantului.ro/despre-educatie-si-nu-numai-cu-solomon-marcus/
    https://tribunainvatamantului.ro/calul-troian-al-invatamantului/
    Dacă la școală nu întrebăm, nu ne întrebăm o vom face în social?!
    „O întrebare bine pusă face mai mult decât un răspuns argumentat!” – Motto-ul unei cărți mi-a adus – din partea unui politician – replica: „Lumea nu are nevoie de întrebări! Lumea vrea răspunsuri!”
    Sorin

  2. ‘Oricare profesor este entuziasmat de faptul că elevii se arată interesați’
    Fără generalizări! Dacă tu ești entuziasmat nu înseamnă că ceilalți profesori sunt la fel. Din contră, majoritatea mai devreme sau mai târziu aleg direcția conservării de energie. Vor căuta cât mai multe beneficii obținute cu efort cât mai puțin. E firesc…Apoi conservarea energiei se manifestă și în etichetarea elevului. Odată elevul etichetat (bun sau slab/prost), această percepție pe care o are profesorul asupra elevului nu se mai schimbă. O asemenea schimbare necesitând efort (de rearanjare neuronală) din partea profesorului, efort pe care profesorul nu e capabil să-l execute. De aia o să fie bun AI-ul în loc de – sau completând profesorii. Nu va pune ‘etichete’ și nu va fi tentat să-și aleagă favoriți. Cu cât mai repede cu atât mai bine.
    Cei ce vor ‘siguranță’ în detrimentul libertății nu vor (nu pot) pune întrebări. Nici nu pot răspunde cu adevăr la întrebări.

  3. Mulțumim! E si o elegantă invitație adresată colegilor de breaslă de a se prezenta, de a-și face in avans cunoscut stilul de educare?
    Păi sigur că trebuie încurajați să întrebe, mulțumim că le-ați amintit profesorilor aceasta, unii uitaseră de decenii!
    Un pic, un pic se poate estima această dorință a profesorului de a primi și încuraja întrebări din dorința sa de a se expune la întrebările părinților la început de an școlar și pe parcurs, prezentaându-se, cu tot cu stilul său și experiență, cu aderarea sau nu la valorile la care se referă părinții în întrebarea adresată, unele din ele obligatorii prin integritatea ce trebuie certificată imediat înainte de accesul în educație. „Ce mai faceți, doamnă profesor? Iată că ai noștri copii vă însoțesc și anul acesta la Geografie. Cum vă simțiți să reveniți cu ei? Ați simțit coeziune cu ei anul trecut? Credeți că anul acesta școala e mult preocupată de triunghiul educațional în care suntem și noi și copiii? Cum vedeți lucrurile? Simțiți că aparțineți școlii și clasei 2D/7E? Le pregătiți ceva nou? Aveți gânduri pentru ce veți face la Geografie cu ei, poate diferit, poate excursii de o zi? Cu ce vă ajutăm prin hățiș, cum vedeți partea noastră în educația lor? Cum comunicăm cu dumneavoastră dacă apare o întrebare? Credeți că ai noștri copii se vor atașa în număr mai mare de Geografie? Știți că pe unii dintre copii nu îi veți recunoaște? Au evoluat, au avut vacanțe în care au crescut în bine….sau dimpotrivă. Sunteți dispusă să renunțați să vă mai uitați la fel la unii/să nu încurajați sau să râdeți la etichetări? Vă bucurați că sunteți la această ședință cu noi? Ce reguli aveți ca și coordonator al clasei? Ce roluri mai aveți în școală? Sunteți în vreo comisie? Ce vă recomandă? (Suntem curioși). Vorbiți cu noi toți transparent, simultan sau doar cu unii, in privat? Unde vedeți copiii peste 4 ani? Pe cine, mai exact? Stați pe telefon in recreații sau in timpul orei? Nu aveți timp după?” Etc.,etc. Ce bun ar fi un început civilizat de cunoaștere reciprocă în acest triunghi ai căror membri ar privi în aceeași direcție: devenirea unor copii! (nu contează ai cui)
    Desigur, dacă la școală nu te întrebi și nu întrebi altceva decât „Pot să merg la baie?” nu sunt șanse bune de a te întreba în social și hop, autocrația, anomia și alte bube. Nu doar ora de dirigenție trebuie să facă notă discordantă prin faptul că privește îngăduitor întrebările. Copiii nu își pot înghiți întrebările, le face rău cu simptome. Gura lor e ca un vulcan, ca să citez un titlu de carte pentru vârste mici ce îmi vine in minte. Școala e acolo să orienteze, altfel Quo Vadis?!?

  4. Din proprie experiență, de cele mai multe ori clasele sunt eterogene. Există o teorie veche în educație, zonele de dezvoltare proximală (zones of proximal development) conform căreia într-o clasă obișnuită vor fi trei grupuri de elevi/studenți: caprele (cei care au nevoie doar de o ușoară orientare pentru succes), oile (cei care au nevoie de ajutor consistent pentru succes) și zombi (cei care, oricât te-ai strădui, sunt aproape imposibil de instruit/educat din motive dincolo de controlul dascălului). Cu prima grupă de studenți/elevi comunicare este ușoară și naturală și probabil că la aceștia se referă autorul. Cu aceștia, într-adevăr, dascălul trebuie să fie atent să nu confiște lecțiile și să piardă clasa, dar în același timp să nu dezamăgească pe cei care aleargă mult mai repede decât ceilalți. A doua grupă este cea cu care dascălul are mai mult de lucru iar reușita este într-adevăr reconfortantă. În acest caz, comunicarea este esențială dar necesită un efort și pricepere consistente, încurajări și răbdare multă. În grupa a treia sunt puține exemple de succes dar uneori se poate însă, din păcate, mulți dintre aceștia, cel puțin la nivel universitar, sunt în locul nepotrivit pentru ei. Ceea ce spun este incorect politic și sunt conștient că nu este în spiritul vremurilor care cer foarte mult de la dascăl și foarte puțin de la student/elev.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Andrei Avram
Andrei Avram
Profesor de Istorie, doctor în Istorie, autor al lucrării „Emil Cioran - de la radicalismul politic la refuzul Istoriei”

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro