luni, ianuarie 18, 2021

Principiile de „bună guvernare”

Conceptul „bună guvernare” a ajuns un termen în vogă în ultimele două decenii, un accesoriu retoric chic, invocat deseori în cadrul conferințelor privind politicile publice. Programele de guvernare asumă, de obicei, conceptul în secțiunile introductive. Sintagma „bună guvernare” trece, la nivelul opiniei comune, drept un tip de guvernare ideală sau optimă. Pe de o parte, sunt cei care idealizează valorile subsumate „bunei guvernări”, privită adesea ca o poțiune miraculoasă pentru statele slabe, cu capacități administrative și reformiste reduse. De partea cealaltă se află scepticii de serviciu, cei care consideră buna guvernare un cuvânt-valiză ambiguu, lipsit de rigoare. Faptul că vorbim astăzi de valorile subsumate principiilor de bună guvernare semnifică însă consfințirea lor în abecedarul civic al democrației.

Conceptul „bună guvernare” a fost îmbrățișat, mai întâi, de elitele reformiste internaționale în contextul unei insatisfacții tot mai acute față de lideri și practici politice din țările în curs de dezvoltare. Sentimentul de frustrare al agendei reformiste a fost alimentat constant de întâlnirea cu lideri autoritari, corupți sau demagogi. Riscul consta în irosirea asistenței financiare prin mecanisme clientelare și corupte, urmată de stagnare și impas al reformelor.

Câteva observații preliminare se impun. Conceptul „bună guvernare” apare spre finele anilor 1980, în documentele Băncii Mondiale, și se încetățenește în dezbaterile privind traiectoria țărilor în curs de dezvoltare sau eliberate de coșmarul socialist. „Buna guvernare” devine, după colapsul comunismului, o pre-precondiție necesară pentru distribuirea ajutoarelor financiare internaționale. Cu alte cuvinte, relația dintre donor și țara beneficiară se schimbă astfel încât anumite criterii, preponderent politice, altele decât cele  economice sau juridice, să fie îndeplinite. În al doilea rând, termenul „guvernare” nu se reduce aici la ideea de guvern sau exercitarea puterii politice. Termenul are implicații mai largi și include atât activitățile guvernului, cât și ale altor organizații, publice sau private. Premisa este că politicile publice și obiectivele necesită acțiuni de cooperare între actori diferiți. Nivelul statului-națiune este doar o fațetă a guvernării în sens larg. Concepte precum „guvernare globală”, „bună guvernare universitară”, „politici de bună guvernare”, „guvernare fără guvernăminte” semnalează atât un nivel supra-național, cât și unul instituțional sau corporativ al dezbaterii. Actori internaționali, Banca Mondială (B.M.), Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (P.N.U.D.) și Organizația pentru Dezvoltare și Cooperare Economică (OECD), au definit termenul „bună guvernare” pentru a include managementul resurselor, la toate nivelurile, cu accent pe dezvoltare economică și socială. Ulterior, cercurile reformiste, politice au tractat conceptul în miezul discuțiilor despre politicile dezvoltării.

Astfel, într-o schiță de arheologie conceptuală, termenul „bună guvernare” apare în 1989, în prefața studiului „Sub-Saharan Africa – from Crisis to Sustainable Growth” al Băncii Mondiale. În 1991, B.M. dedică subiectului și prima conferință, în relație cu temele economiei dezvoltării. În 1992, sintagma „buna guvernare” primește una dintre primele definiții, în raportul Governance and Development – „factor decisiv în crearea și consolidarea unui mediu care stimulează dezvoltarea solidă și echitabilă, care constituie, totodată, o completare esențială a politicilor economice robuste”.

În acest raport, devenit locus classicus al dezbaterii privind „buna guvernare”, patru arii de bună guvernare devin prioritare pentru Banca Mondială, anume reforma sectorului public, responsabilitatea politică, cadrul legal al dezvoltării, și informație și transparență. Semnalul de alarmă privind eșecul parțial al politicilor de dezvoltare fusese tras de critici externe, dar și de evaluări interne ale B.M. Diagnosticul a fost numit „criză de guvernare” și implica ideea că țărilor aflate în curs de dezvoltare le lipsesc anumite condiții instituționale, necesare pentru mecanismele democratice. O primă afirmare a principiilor de „bună guvernare” a pornit de la acest consens, în ideea că asistența internațională necesită anumite  condiționalități pentru succesul reformelor. Criza de guvernare, sau guvernarea deficitară (poor governance), prezenta următoarele simptome: 1. eșecul unei separări nete între public și privat, cu deturnarea fondurilor publice spre câștigul privat; 2. lipsa unui cadru legislativ și guvernamental predictibil; 3. reglementarea excesivă; 4. priorități inconsistente cu dezvoltarea și alocarea eronată a resurselor; 5. decizii luate netransparent și în cadru restrâns. În tentativa de a identifica cauzele subdezvoltării, Banca Mondială a pus stagnarea țărilor în curs de dezvoltare din Africa pe seama crizei personalului calificat, corupției, concentrării puterii politice și moștenirii trecutului colonial. Doi ani mai târziu, Raportul Development in Practice. Governance al B.M. din 1994 consacră principiile „bunei guvernări”: „proces de luare a deciziilor predictibil, deschis, informat (un proces transparent); o birocrație cu standarde etice profesionale; un executiv responsabil față de acțiunile sale; și o societate civilă robustă care participă la problemele publice; deasupra tuturor guvernând principiul domniei legii”. Noutatea constă în accentul pus pe rolul societății civile și, în textul documentului, pe importanța drepturilor omului. Astăzi, există o imensă literatură dedicată  „bunei guvernări”, care a stârnit și profunde perplexități, și mult optimism. În perspectivă, în acest corpus de texte, se cristalizează încrederea că putem determina practici de bună guvernare, priorități de dezvoltare și bune politici sectoriale.

La scurt timp după apariția termenului, în jargonul de circulație restrânsă al Băncii Mondiale, alte instituții internaționale preiau agenda bunei guvernări, oferind definiții similare. Spre exemplu, OECD lansează în 1995 raportul Participatory Delevelopment and Good Governance, unde „buna guvernare” se definește astfel: 1. domnia legii;  2. managementul sectorului public; 3. controlul corupției și 4. reducerea cheltuielilor militare excesive. Valoarea domniei legii (rule of law) susține că „un mediu juridic predictibil, cu un sistem de justiție obiectiv, robust și independent este un factor esențial pentru democratizare, bună guvernare și drepturile omului”. Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (P.N.U.D.) adoptă și el principiile bunei guvernări, în 1994, folosind ca parametri definiționali următoarele condiții: 1. pluralism democratic; 2. domnia legii, 3. o economie mai puțin reglementată, administrație mai curată și mai puțin coruptă (Human Development Report, 1994).

Toate aceste definiții de început ale principiilor de „bună guvernare” nu trebuie privite ca fiind rigide, fixate în jargonul agendei reformiste. Ele poartă amprenta unor priorități instituționale diferite, a epocii în care au fost redactate și a unor lentile diferite prin care a fost examinată realitatea politico-economică. În ultimele două decenii, literatura privind „buna guvernare” a explodat pur și simplu, unele voci fiind sceptice în fața inflației de abordări. Desigur, în spatele formulelor seci și fade se încleștează supoziții mai adânci despre evoluția statului-națiune, economia de piață, globalizare, rolul corporațiilor în ordinea mondială, impactul societății civile în democrații etc.

Cât privește literatura noastră de specialitate, subiectul nu a suscitat un interes substanțial, chiar dacă valorile bunei guvernări au fost mereu în agenda publică. Printre excepții se află apariția recentă a cărții The Quest for Good Governance: How Societies Develop Control of Corruption, semnată de Alina-Mungiu Pippidi (Cambridge University Press, 2015). Premisa autoarei este că politicile de dezvoltare a unei țări depind, mai înainte de toate, de instituțiile politice, de a căror stabilizare depind, la rându-le, instituțiile economice și investițiile.

Disputele în jurul conținutului „bunei guvernări” nu se vor încheia prea curând. Unele voci susțin că agenda reformistă a „bunei guvernări” rămâne mult prea ambițioasă, altele afirmă că termenul a ajuns un balast conceptual. Altele extind principiile de bună guvernare în relație cu politicile Internetului și cele digitale. „Buna guvernare” înseamnă un set minim al standardelor de guvernare, nu descoperirea unui panaceu pentru tarele sociale. Pentru sceptici, „buna guvernare” reprezintă încă un ideal, cumva contrariant, de vreme ce întreaga istorie a reflecției politice este străbătută de acest fir roșu, al căutării unui model de instituții bune.

Reflecțiile privind buna guvernare au generat totuși un consens în ceea ce privește opusul sintagmei, perechea polară a bunei guvernări. Guvernarea nocivă (bad governance) – personalizarea puterii, corupția endemică, lipsa drepturilor omului, guverne lipsite de responsabilitate sau legitimitate electorală, lipsa transparenței și a consultării, hărțuirea societății civile – devine, în contextul actual al deziluziilor politice, un adversar comun, separat de clivajele clasice de partid. (Articol publicat și în numărul curent al revistei 22.)

Distribuie acest articol

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Autor

Alexandru Gabor
Alexandru Gabor
Doctor în științe politice, publicist, a predat 12 ani științe politice în două departamente de științe politice, a colaborat cu mai multe organizații ale sectorului neguvernamental. Absolvent al Universității București.

Colectia Contributors.ro

Contributors.ro propune autorilor săi, acum, la sfârșit de an, trei întrebări despre anul 2020 si perspectivele României în viitorul apropiat. Cele trei întrebari sunt:

1. Care este evenimentul anului 2020 cel mai pe nedrept trecut cu vederea de media și de opinia publică? 

2. Care este cea mai interesantă idee a anului 2020?

3. Care e cea mai mare temere pe care o aveți pentru viitorul României si care e cea mai mare speranță? 

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Carti recomandate de Contributors.ro

 

 

 

Top articole

Suspendarea lui Trump pe Twitter e un eşec al nostru, al tuturor

Pe un subiect în care toată lumea are păreri limpezi-cristal şi le strigă în gura mare din secunda doi, îndrăznesc să spun...

De la numerologie la ”România Educată”

Religiozități arhaice în contemporaneitate   O doamnă inspector din Galați a dat o circulară școlilor cu privire la un ”training” (inevitabil, online) de numerologie care...

A patra întrebare: Când intrăm în blackout?

Se îndesesc zilele prin care ne trece glonțul “energetic” pe la ureche. Aceasta, de fapt, era a treia întrebare a articolului de...

Cu stiletto pe pârtia de ski sau cum mint politicienii că… depolitizează educația

Politicienii, noi și vechi, vor să… depolitizeze educația cu grația unei doamne care, după șampania de anul nou, o ia pe pârtia de ski...

Ministerul Culturii e gol!

Răspunsul Ministerului Culturii la semnalul de alarmă tras de cineastul Alexander Nanau poate părea năucitor, dar în realitate nimic nu-i nou sub...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.