Un fenomen interesant este acela în care mari gânditori români au pătruns în adâncul mentalului românesc, descoperind părţi din schema matrice a fiinţei româneşti, dar fără ca asta să-i conducă spre un discernământ critic.
În multe cazuri, ceea ce ei au găsit nu le-a provocat spiritul critic şi din conformism sau oportunism. Aşa că au preferat să se aşeze cu fundul pe vatra românească. E şi cazul lui Nae Ionescu, gânditor talentat, căruia Mihail Sebastian, în desele evocări din “Jurnalul” său, îi reproduce la un moment dat următoarea idee:
“Străinii nu vor înţelege nimic din România, dacă vor voi să o judece după criteriul libertăţii individuale. E o valoare pe care nu o cunoaştem, pe care am împrumutat-o de aiurea şi peste care evoluţia organic, firească a neamului românesc trece nesocotind-o obligatoriu.” Nae Ionescu era un autohtonist absolut. La un moment dat propunea utopic, decablarea României de la circuitul economic european, iar statul român să devină eminamente agrar. Un naţionalism izolaţionist care a fost confiscat mai apoi şi de către comunişti, Ceauşescu fiind purtător de stindard. În general, noi românii avem tradiţie în practicarea naţionalismului izolaţionist, vezi legionari, comunişti, cât şi în alte forme mai puţin dure, gen pamflet sau talk show. Neavând acces la naţionalismul expansionist specific marilor puteri, a trebuit mereu să ne mulţumim cu acest naţionalism auto-flatant pe moment şi păgubos pe termen lung.
Dar de ce este atât de important acest principiu al libertăţii individuale? De ce nu e el un simplu concept, aşa cum poate părea, un moft intelectual? Pentru că din absenţa sa derivă foarte multe dintre înapoierile noastre. Fără să fie un adept al acestui principiu, fiind promotorul logicii colectivismelor, Nae Ionescu intră cu briciul minţii într-o zonă nodală a fiinţei româneşti.
În lipsa acestui principiu al libertăţii individuale nu poate exista o democraţie autentică. Criteriul libertăţii individuale, de care vorbeşte Nae Ionescu, nu atinge zona libertăţilor facile, e vorba de ceva adânc, ce găseşti în ţări ca Franţa, Anglia, Germania, acolo unde individul are putere socială. E inserat în celula profundă a ţărilor civilizate, acest principiu al libertăţii individuale, fiind fundamentul democraţiilor liberale vestice. În felul acesta putând fi posibilă democraţia şi nu oligarhia ce atrage după sine şi polarizarea claselor, tipică ţărilor pseudo democratice. De la nivelul societăţii până la relaţiile interinstituţionale, totul poate fi afectat de această carenţă elementară, calea spre abuz fiind larg deschisă.
Ieşind din zona teoretică şi venind în ziua de azi, putem constata că acest deficit constitutiv este perpetuat cu mare succes la noi. Consecinţele sunt: o societate fără forţă, un stat mafiot, oligarhic, o populaţie sărăcită, ţinută în sclavagismul pomenilor date de stat. Acest spirit de turmă, bine întreţinut de politicieni, conservă privilegiile oligarhiei. Libertatea individuală, drepturile civile, toate acestea sunt principala ameninţare pentru cei care nu vor să lase cătuşele cu care ţin legată o populaţie, precum sunt legaţi între ei cu lanţuri, deţinuţii duşi la muncă, pentru a nu putea fugi.
Aceste date de profil creează mediul favorabil şi pentru alţi viruşi, precum socialismul populist. Viaţa românească putând fi curentată oricând, având în vedere că la orice palier al societăţii domină supuşenia linguşitoare, instinctul gregar, absenţa spiritului critic, laşitatea de-a fi tu însuţi şi de a-ţi exprima personalitatea.
Din păcate, e posibil ca Nae Ionescu să fi jucat rolul de profet, pentru că la aproape 80 de ani, de atunci, vorbele sale au actualitate şi acest principiu al libertăţii individuale pare a fi în continuare nesocotit de către neamul românesc.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Intr-adevar, autorul are dreptate in privinta absentei libertatilor individuale in Romania.
Probabil acesta este un adevar foarte spinos si greu de acceptat. Interesant de aflat de unde vine absenta respectiva.
Un adevar de necontestat este istoric. De sute de ani principatele romane si dupa aceea Romania a fost la rascrucea marilor carari ale estului Europei, tot timpul jongland intre jucatori mai puternici, la un moment dat fiind intre trei imperii, tarist, otoman si habsburgic.
In astfel de conditii istorice, tarile romanesti au fost extrem de corupte si influentate extern pornind de la domniile fanariote incoace. Domnia lui Carol I nu a facut nici ea prea mult ca sa starpeasca coruptia de la guvernare. Ziarele vremii sunt pline de scandaluri legate de cheltuirea aiurea a banului public.
Situatia a continuat pana la al doilea razboi mondial si s-a perpetuat in timpul comunismului.
In conditiile astea, mentalitatea romanului a ramas neschimbata si foarte greu mai poate fi schimbata, in conditiile in care vorbe cum sunt „capul plecat sabia nu il taie” inca mai au valoare pe meleagurile romanesti, unde pana si balada nationala „Miorita” are un aspect defetist.
Coruptie a mai fost si la altii, chiar in tarile astazi dezvoltate, insa au avut taria sa vada unde se indreapta si au luat masuri care sa elimine marea coruptie din economie, cea legata de banul public.
Mai prin anii 1930, SUA era o tara cu criminalitate organizata majora, unde banul public era drenat catre interese particulare. A fost meritul presedintelui Roosevelt care a infiintat FBI si a pus bazele de control ale licitatiilor publice care exista si azi.
Eu am auzit putini romani care sa oprească mașina si sa ia de aiurea oameni in ea pana la serviciu. Prefera sa fie liberi si individualisti in mașina cand merg la serviciu. Nici nu am auzit de prea mulți romani care sa își împartă nevasta cu străinii. Sau proprietatea.
Romanii nu au o problema cu gena libertatii. Nu au fost educație in spiritul ei. Si nici nu sunt lăsați liberi. Si mai contează si despre ce libertati / drepturi individuale vorbim (dreptul de proprietate vs drepturi pozitive). Romanii sunt si ei oameni ca oricare alții. Iubesc libertatea si urăsc sclavia impusă de un contract social tot mai alambicat si mai nedemocratic. Ca toți oamenii din lumea asta.
„Contractul social” nu exista, este doar o sintagma inventata pentru a justifica actiunile coercitive ale statului.
Daca aveti indoieli privind afirmatia anterioara, va sugerez sa cititi definitia contractului, cu detaliile privind elementele constituente: veti constata ca orice „contract” similar, incheiat cu o persoana fizica sau juridica (alta decat statul) ar fi lovit de nulitate absoluta.
Interesant. Dar la nivel de societati si popoare sunt multe nuante care ar fi bine de studiat comparativ pentru a intelege cum e la noi. De exemplu la greci si italieni (nu numai in antichitate ci, mai ales, ultimele sevole pana astazi – apropos de libertatea individuala in context politic.