marți, octombrie 19, 2021

Privește altfel proiectele și poate scapi de frustrări

La tot pasul, proiecte și proiecte. E imposibil să nu fi auzit de ele până acum. Deși conceptul pare desprins din jargonul corporatist, mă aștept ca până și în cel mai uitat de lume sătuc să se fi auzit măcar, din gura primarului, de așa ceva. În egală măsură mă aștept ca aproape oricine să fi fost implicat cândva într-un proiect, chiar dacă nu a realizat asta până acum. Un proiect de renovare a casei, de exemplu. Sau un proiect de vacanță. Sau, de ce nu, de pierdere a kilogramelor în plus.

Pe lângă ubicuitatea lor, proiectele par să mai aibă o proprietate interesantă. Față de alte activități, proiectele sunt mai cu… peripeții. Ne solicită mai mult, din toate punctele de vedere. Seamănă cu socoteala aceea din târg care nu se potrivește cu cea făcută, în mod optimist, acasă. Oricine și-a renovat locuința își amintește, cred, și acum de discuțiile nu întotdeauna cordiale cu meșterii, de relațiile stricate cu vecinii, de termenele care se lungeau la nesfârșit, de cheltuielile care nu mai conteneau, de problemele care apăreau la tot pasul parcă din senin, și nu în ultimul rând de compromisurile făcute față de viziunea inițială, doar-doar s-o termina odată. Poate că întâmplările par amuzante acum, privite în retrovizor, dar trebuie să admitem că au fost un prilej de ceva mai multe frustrări decât rutina zilnică de la muncă.

Proiectele fiind omniprezente și imprevizibile, merită să ne întrebăm: ce sunt ele? Iată o definiție scurtă, dar care după părerea mea surprinde exact natura proiectului: „o activitate temporară având drept scop obținerea unui rezultat unicat”. Conceptul în sine nu pare prea intuitiv, poate din cauză că natura nu lucrează cu proiecte. Ce scop pot avea valurile sau norii? Scopul e o construcție a minții umane, pe când natura acționează determinist, într-o relație cauză-efect. Animalul non-uman mănâncă atunci când este împins de instinctul de supraviețuire, nu fiindcă ar urmări un scop în viitor. Explicația comportamentului non-uman e una cauzală, nu teleologică. Iar știința ne arată că evoluția se face „din greșeală în greșeală”, și nu în baza unui plan.

Dacă tot am ajuns aici, îmi permit un mic derapaj metafizic, plecând de la ideea că cineva ar putea aduce în discuție existența unui proiect divin. Dar ce folos că există un astfel de proiect, întreb eu, dacă nu-i cunoaștem scopul și durata? E ca și cum n-ar fi. Pe de altă parte, cum am putea pretinde să știm, sau că știm, ce vrea Dumnezeu, fără să cădem în păcatul fundamentalismului religios? Prin urmare, e mai prudent să pornim de la premiza că proiectele există doar în mintea noastră, și nu în mediul natural sau supranatural. Iar relația cu divinitatea e ilustrată prin titlul parafrazat dintr-o cunoscută butadă: „Dacă vrei să-L faci pe Dumnezeu să râdă, povestește-I despre proiectele tale…”

Oricât de inspirată ar fi definiția proiectului, ca orice definiție, e seacă, așa că n-ar strica un exemplu care să pună în lumină atributele de „temporar” și „unicat”. Să ne întoarcem într-o vreme în care omenirea încă nu gătea ouăle, și să ne imaginăm pe cineva căruia, dintr-un motiv oarecare, nu-i plăcea să le consume crude. O vreme a făcut troc cu ouăle pe care le avea, dar la un moment dat și-a propus să obțină ceva comestibil prin fierberea lor. S-a gândit că e dispus să pună la bătaie câteva ouă timp de o zi; dacă nu reușea, avea să facă trocul obișnuit în continuare, fiindcă nu avea sens să-și sacrifice toate ouăle în experimente și apoi să moară de foame. Apoi s-a pus pe treabă. Ca în orice proiect, probabil că a durat ceva mai mult și a irosit mai multe ouă decât și-a propus, dar în final a obținut un unicat: primul ou fiert din istorie. Și încă ceva pe lângă: o rețetă.

De atunci, fierberea unui ou n-a mai fost un proiect, decât pentru cineva care nu cunoștea încă rețeta. Indiferent că era vorba de fierberea a zece sau zece mii de ouă, activitatea își pierduse natura de unicat, căpătând un caracter repetitiv, de producție. Cum așa, poate replica un cârcotaș, orice ou fiert este un unicat deoarece nu există nici măcar două ouă crude identice, darmite fierte. Da, îi răspund, dar unicitatea este asociată intenției, și nu rezultatului. Cu alte cuvinte, cel ce fierbe ouă azi nu-și propune cu tot dinadinsul să obțină ceva diferit față de înaintașii săi.

În plus, spuneam că un proiect este temporar; el ia sfârșit fie când își atinge scopul sau când este oprit de cineva autorizat. Dar, poate spune același cârcotaș, nimic nu e etern, orice activitate se încheie odată și odată. Da, îi răspund, dar, ca și unicitatea, temporaritatea este legată de intenție: durata proiectului este determinată. Aici diferă, spre exemplu, de operațiunile comerciale care au un caracter de obicei repetitiv și se desfășoară pe o perioadă nedeterminată, de obicei atât timp cât sunt profitabile. Deși proiectele și operațiunile au în comun obiective, resurse, termene și activități, ele diferă totuși prin scop. Proiectul urmărește unicatul, pe când operațiunea vizează profitul. În linia exemplului anterior, omul urmărea obținerea primului ou fiert, spre deosebire de un fast-food de azi care trebuie să se demonstreze viabil financiar în ochii acționarilor. Chiar dacă scoatem profitul din ecuație, auzim vorbindu-se în presă de „operațiuni de salvare” sau de „operațiuni militare”, și nu de proiecte de aceeași natură. Nu e un clișeu jurnalistic, ci o realitate, deoarece în astfel de cazuri e nevoie de siguranță și precizie, și nu de inovație. Nu riscă nimeni viața oamenilor experimentând ceva nou, ci apelează la rutine îndelung exersate și verificate. Iată de ce nu e o exagerare să afirmăm că „nu moare nimeni” dacă mai întârzie câte ceva într-un proiect…

Am văzut până acum diferențele între proiecte și alte activități. Dar ce diferențiază proiectele între ele? Două elemente reies direct din definiția proiectului: scopul și durata. Teoretic, ar fi suficient ca să deosebim proiectele între ele, dar nouă ne place nu doar să categorisim, ci și să ordonăm, să ierarhizăm lucrurile. Așadar, ce face un proiect mai important ca altul? Valoarea sa. O valoare care se exprimă în funcție de scop. De exemplu în bani, dacă e vorba de un proiect derulat în cadrul unui contract. Sau în resurse alocate, dacă e vorba de un proiect intern al companiei. Sau chiar emoțional, dacă e vorba de un proiect personal. Luate împreună, cele trei elemente pot fi văzute ca vârfurile unui triunghi a cărui suprafață simbolizează calitatea proiectului. Metafora vizuală ne sugerează că orice modificare adusă scopului, duratei sau valorii proiectului afectează, pozitiv sau negativ, rezultatul. Cel mai adesea negativ, deoarece, în practică, suplimentarea resurselor poate duce uneori chiar la încetinirea proiectului.

Am ținut să subliniez aceste aspecte nu din pedanterie sau trufia de a da lecții altora, ci fiindcă trecerea lor cu vederea este sursa multor frustrări care apar pe parcursul unui proiect. Mereu aceleași și aceleași frustrări, legate de termene și bugete depășite, cerințe nerespectate sau calitate îndoielnică… Să fim cinstiți: frustrările cuiva nu se nasc din nerespectarea unor clauze contractuale; evoluția nu ne-a înzestrat cu vreun instinct „juridico-economic”. Frustrările au întotdeauna la bază așteptări neîmplinite, fie și pentru că uneori sunt nerealiste. Dar oricât de întemeiate ar fi, frustrările nu ajută cu nimic, ci dimpotrivă, complică inutil situația.

Când întâmpini dificultăți într-un proiect, lucrurile nu se întâmplă din cauză că „la noi ca la nimenea” sau că „n-ai avut noroc în viață”, ci fiindcă asta e natura oricărui proiect de pe planetă: o întreprindere unică și temporară, deci plină de riscuri, în care se lucrează cu estimări, și nu cu profeții. Dacă cineva ar putea „vedea” viitorul, ar sta acasă și ar ghici rezultatele de la loto, nu data la care se va încheia un proiect. Așa că, indiferent că ești beneficiar sau furnizor, director, manager sau membru al echipei, n-ar strica să-ți reamintești, din când în când, că până și cel mai simplu proiect poate fi mai imprevizibil decât fiertul unor ouă. Fie ele și în număr de un milion.

Nu în ultimul rând, merită spus că orice proiect, oricât de important, e o simplă ficțiune. Adică există doar în mintea unor oameni. Atât. Dacă mâine acei oameni sunt loviți de amnezie, proiectul nu mai există. Așa că închei parafrazând Evangheliile: nu omul a fost făcut pentru proiect, ci proiectul e făcut pentru om…

Distribuie acest articol

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Razvan Pintea
Răzvan Pintea este consilier pentru dezvoltare personală și orientare în carieră în cadrul Centrului de Psihologie și Training CONFIDENT si oferă life & career coaching pe diverse platforme. Răzvan a acumulat o bogată experiență în relațiile interumane atât în calitate de expert în management și IT, cât și în rolul de soț și tată a doi copii. Pasionat de literatură și filozofie, își dorește să ajute oamenii din poziția de consilier, considerând ca astfel contribuie și la propria dezvoltare personală. Scrie articole pe diverse teme de dezvoltare personala, orientare in carieră sau teme de interes social și publică haiku in limba engleză. Îl puteți urmări activitatea atât pe blogul personal www.pintea.me cât și pe pagina Facebook @consiliere.razvan.pintea

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Carte recomandată

“Să nu apună soarele peste mînia noastră. Un psiholog clinician despre suferința psihică” – Andrada Ilisan

”Berdiaev spune că la Dostoievski singura afacere, cea mai serioasă, cea mai adîncă e omul. Singura afacere de care sînt preocupați toți în Adolescentul e să dezlege taina lui Versilov, misterul personalității sale, a destinului său straniu. Dar la fel e și cu prințul din Idiotul, la fel e și cu Frații Karamazov, la fel e și cu Stavroghin în Demonii. Nu există afaceri de altă natură. Omul este deasupra oricărei afaceri, el este singura afacere. Tot omul e și-n centrul acestei cărți. Și lipsa lui de speranță.” Continuare…

 

 

 

Carte recomandată

”Incursiunile în culisele puterii lui Vladimir Putin îi oferă cititorului panorama plină de nuanţe, paradoxuri şi simulacre a unui regim autocratic unic în felul său. Analizele lui Armand Goşu sînt articulate elegant şi se inspiră din monitorizarea directă a evenimentelor, ceea ce ne permite să traversăm nevătămaţi labirintul slav întins între Sankt-Petersburg şi Vladivostok.” (Teodor Baconschi)

Cumpara cartea, 39.95 RON

Daca doriti un exemplar cu autograf accesati linkul acesta

 

Esential HotNews

Top articole

Suntem un stat laic?

Scriu textul de față îndemnat de trei împrejurări. În ordine cronologică inversă, a treia e apariția reportajului Recorder Clanul marelui alb. Sunt...

Când sursele de energie care ar trebui să stopeze schimbarea climei nu mai funcționează din cauza schimbării climei…

Toleranța va atinge un asemenea nivel încât oamenilor inteligenți li se va interzicesă mai gândească pentru a nu-i ofensa pe imbecili.Autor...

Odăjdiile clanului Soprano

În statutul BOR art. 149, cauzele se introduc pe rolul consistoriului doar cu aprobarea episcopului sau patriarhului.  Hotărîrile devin executorii doar după...

România, octombrie 2021 : eşec statal şi paralizie politică

Eşecul statal şi paralizia politică sunt semnele sub care stă România zilelor acestea.   Statul român se înfăţişează cetăţenilor acestei ţări  astfel cum...

Criză economică sau nu? Furtuna Perfectă necesară unui ”crash”

Semne de criză economică sunt tot timpul. Într-un sens, crize economice, mai mult sau mai puțin extinse, la nivel de ramură, la...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.