vineri, septembrie 25, 2020

Proștii și deștepții au aceeași leafă

În data de 30 aprilie 2020, domnul Mihai Badici a avut bunătatea de a publica articolul „Învățământ online. Despre frustrări și alte lucruri, în contra părerii generale”, care a strâns deja peste 100 de comentarii, pe care le găsesc interesante (nu pe toate!). Articolul este cel puțin foarte incitant, așa că m-a incitat la exprimarea câtorva păreri, poate bune, poate nebune, dar în mod sigur necerute; motivul pentru care îmi arog dreptul la exprimare este că eu însumi, la aproape 50 de ani, sunt elev online. Nu student, masterand, postdoct sau alte alea; elev.

Iată prima părere: frustrările domnului Badici nu mai sunt de actualitate. Prima era legată de lipsurile materiale (concret, nu avea de unde cumpăra piese electronice pentru „meștereli”); a doua era lipsa interlocutorilor (cu preocupări similare); a treia era lipsa accesului la limba engleză (la învățarea limbii engleze). Toate acestea aparțin categoric trecutului – pentru un elev din mediul urban, din clasa mijlocie. Necazul e că un procent uriaș din copiii României nici nu locuiesc în mediul urban și nici nu aparțin clasei mijlocii; dar, spune autorul, „Da, desigur, cineva va rămâne în urmă. Asta e o problemă asupra căreia putem medita”. Păi, hai să medităm, atunci!

Este această pandemie (și criza economică ce-i va urma) o oportunitate pentru educația online care să-i „tragă în sus” pe cei care au rămas în urmă? Pe copiii săraci de la țară, că doar de ei este vorba? Eu zic că da, dar că cineva va plăti prețul. Profesorii lor vor plăti prețul. Și va fi mare!

Înainte de Revoluție, datorită sistemului „repartițiilor” (n-am fost sigur dacă trebuia sau nu să pun ghilimele, le-am pus pentru orice eventualitate), la țară ajungeau tineri absolvenți care, deși se zbăteau cu disperare să scape de-acolo, tot stăteau un an – doi – trei (poate și mai mult), iar elevii lor aveau o șansă, primeau o rază de lumină, un fir de pai de care să se agațe (altfel, la țară școala e o farsă, ceea ce am văzut cu toții în Las Fierbinți e purul adevăr: Geanina profesoară de chimie este regula, nu excepția). Astăzi, elevii de la țară nu au nicio șansă, în afară de educația online. Care e o șansă extraordinară, istorică, o ruptură de nivel. Dar căreia i se va opune o rezistență feroce, și pe bună dreptate.

Un profesor offline poate preda câtorva zeci de elevi, poate o sută, în decursul unui semestru (sau a două, să zicem – un an școlar). Un profesor online poate preda câtorva sute de mii de elevi, pe puțin, dacă este foarte bun, adică are meserie plus carismă; și ceilalți? Și ceilalți profesori ce-au să facă? Nu e nicio glumă: ce vor face profesorii slabi și fără carismă (majoritatea), dacă elevii lor vor migra spre online? Ar fi poate util să știm că Ministerul Educației și Cercetării are cei mai mulți angajați dintre toate ministerele. Cuvântul „bugetari” vă spune ceva?

Asta a fost prima mea părere. A doua: ce este o meserie de prestigiu în anno domini 2020? Am făcut o mică „cercetare” personală, întrebând în stânga și-n dreapta, și-am constatat că iar s-a căscat o prăpastie între generații: „arhitect, medic, avocat”, a spus generația mea, „business analyst, corporate planner, trader”, a spus generația următoare, „cântăreț, bucătar, fotbalist”, a spus generația tânără (fie că are sau nu dreptate, ea va moșteni toate problemele noastre). Vedeți pe undeva „profesor”? Eu, nu. Pe când în interbelic și în comunism (dar nu în comunismul târziu) profesoratul era o meserie de prestigiu, avea prestigiu: profesorul universitar era cineva (acum e nimeni) într-un oraș mare, profesorul de liceu era cineva (uneori încă mai este) într-un orășel. Dar nici educatoarea, nici învățătoarea nu erau privite cu același respect, și nici chiar profesoara de gimnaziu; toate astea se pot răsturna cu susu-n jos în viitorul foarte apropiat. O învățătoare cu zeci de mii de elevi, plătită accordingly? Îmi pare rău! Ce vor face celelalte, cele lipsite de carismă? Supraveghere în clasă, asta vor face! Cu plata accordingly…

A treia părere: evaluatorii s-au nenorocit. Să nu uităm că noi suntem o cultură PCR (pile, relații, cunoștințe) de cel puțin o mie de ani, iar obiceiurile deprinse într-un mileniu de practică nu se dezbară într-un deceniu de apartenență la UE („Care apartenență?!” se întreabă mulți români, fie cu amărăciune, fie cu dispreț. Nu sunt de părerea lor. Așa cum e, apartenența asta e mai bună decât lipsa ei!). Am fost și eu evaluat și am evaluat la rândul meu, și ca profesor, și ca student, și ca orice: totdeauna s-a găsit o portiță pentru mica înțelegere, „ca să fie bine”. Mai un cadouaș, mai un plicușor, mai o damigenuță, mai o vorbă dulce, mai o milogeală, mai un telefon de la cineva care știa pe cineva care fusese coleg cu altcineva etc, nu merg mai departe cu poveștile că știm cu toții la ce mă refer.

Dar m-am înscris la un curs de franceză pentru imigranți, aici la Bruxelles. Și a venit boleșnița. Și profesoara ne-a trecut pe cursuri online, apoi pe evaluare online. Recunosc cinstit, că asta e ideea textului: eu descurcărețul, eu limbă-dulce, eu românachele cu „școala vieții”, eu „băiatul deștept” care i-a dat de cap oricărui sistem până acum – eu am eșuat lamentabil. N-a fost loc de nicio șmecherie. Am fost notat pentru exact cât am știut, iar cât am știut a fost „insuficient”, punctum.

Nu îl contrazic fundamental pe domnul Mihai Badici. Și eu cred că trecerea spre educația online este o șansă extraordinară. Dar mă rog la Dumnezeu pentru o tranziție cât mai lină și pentru viitorii foști profesori, deveniți… habar n-am ce.

Pe de altă parte, îi salut pe profesorii viitorului, respectați, celebri și bine plătiți. Din acest punct de vedere, aș vrea să mă fi născut mai târziu: aș fi avut lipici!

Notă: titlul provine dintr-un vers al lui Adrian Păunescu. Am uitat și poezia, și volumul în care a apărut, și anul. Mi-a rămas în minte numai versul acesta… era ceva cu Atlantida, dacă nu mă înșel.

Distribuie acest articol

49 COMENTARII

  1. „Un profesor offline poate preda câtorva zeci de elevi, poate o sută, în decursul unui semestru (sau a două, să zicem – un an școlar). Un profesor online poate preda câtorva sute de mii de elevi, pe puțin, dacă este foarte bun, adică are meserie plus carismă; și ceilalți? ”
    Eu am inteles ca invatamantul online e similar cu cel offline, doar ca se face pe ecran. CUm poate un profesor preda la zeci de mii? Adik poate dar nu e invatamant ci este inregistrare fara interactiune…chestiile astea le gasesti frumos si pe Youtube daca vrei, in multe limbi.
    Problema cu online-ul este ca cineva acasa TREBUIE sa se ocupe ca elevul sa stea la „ora”, sa se preocupe, sa fie interesat. Ori pentry un copil, ori ii dai „entratainment” la screen ori il pierzi.
    De aceea nu cred in invatamantul online, mai putin stiinte umaniste la studenti interesati. Punctum.

  2. As avea mai multe completari:

    1. pe vremea impuscatului, am absolvit aviatie, concurenta era mare, se intra greu. Peste 80% din reusiti erau de la tara, unii chiar din catune fara canalizare si curent. Iata cum prin studiu unii reuseau sa compenseze nivelu scazut al profesorilor. De ce? Doar o diploma ca lumea iti dadea sansa sa reusesti cit de cit in viata! Azi se pot face bani cu o frizarie, cu cules sparanghel etc.

    2. Situatia profesorilor e peste tot ingrata. Si-n Ge e criza, plata e mult mai rea decit in industrie. Nu cei mai buni cauta o cariera in invatamint. E meseria femeilor, au mai mult timp, vacante lungi. De la un nivel in sus, de ex prof universitar situatia se schimba ceva. Acestia sunt f bine priviti social, au si venituri ceva mai consistente, desi mai mici decit in economie.

    3. invatamintul online e si-n Ge deficitar, i-a surprins pe toti. In Ge nu se misca nimic fara proceduri si acestea lipsesc. Va dura pina se va implementa ceva de genul asta.

    4. peste tot se dezvolta invatamintul privat, prilej si pt prof sa cistige mai bine si pt elevi de a avea acces la ceva calitate.

  3. Învățământul nostru are atâtea probleme încât de multe ori îți vine să zici că e mai bine să îl desființezi de tot :)
    Câteva observații: e adevărat, m-am născut într-un sat mai răsărit, am văzut ulterior articolului unele poze de prin Iași care m-au speriat. Dar întrebarea e: acei copii amărâți, din case de chirpici și zdrențăroși, merg la școală? Offline? Aș paria că nu.
    Fenomenul pe care îl văd eu este de migrație a copiilor la școlile din oraș. ( natalitatea e la jumătate față de 1980, în București nu știu să se fi dărâmat școli, dar școlile sunt arhipline, deși dacă încăpeau elevii în ’80 ar trebui să încapă și acum. În schimb, în Mârșani din cele trei școli primare plus una gimnazială, a mai rămas una, și chiar și acolo de-abia se încropește o clasă. Directorul școlii e din generația mea, am mai vorbit cu el și nu pot zice că nu se preocupă. Școala are acum și WC conform cerințelor, pentru că mereu se vorbește de asta. Oare de ce pleacă atunci elevii? Poate că totuși nu WC-ul contează, ci profesorii?)
    Asta cu profesorul care poate preda la o sută de elevi online e o altă discuție și încet-încet ar trebui cumva să ne ducă la o discuție despre metodică: evident că o lecție de tip clasic, „magistral” poate fi pusă pe youtube și difuzată la mii de copii. Majoritatea, dacă lecția e bine făcută, vor înțelege. Celorlalți cineva va trebui să le mai explice o dată. Modelul există deja, domnul Presură are o grămadă de fani pe youtube care îi urmăresc canalul. Dar instituțional suntem la 1900, oficial nu poți învăța de la domnul Presură ci de la profesorul de fizică… Sunt multe de povestit. Dar eu am terminat română-franceză, așa că dacă nu învățați franțuzește mă voi supăra pe dvs :)

  4. Recunosc, multe intrebari pertinente si la ordinea zilei.
    Dar vor veni cei ce stiu sigur ca pentru a face omleta trebuie sa spargi oul. Ori ca intotdeauna vor fi victime colaterale.
    Deaceia subscriu ” pentru o tranziție cât mai lină și pentru viitorii foști profesori”
    Eu as adauga „si pentru actualii elevi”.

  5. Educația online nu prea e educație, e doar acumulare și verificare de cunoștințe. Educația nu constă în ceea ce i se spune omului sau copilului, educația constă în ceea ce trăiește omul sau copilul. Iar omul va continua să trăiască la el în sat, printre cunoscuții lui, fără să mai învețe ”șmecheriile” urbane. Care nu se predau în școală, dar se învață totuși în școală.

    Partea bună și mai mai puțin bună a educației online va fi alta, va separa acumularea de cunoștințe de normele de comportament pe care le impune statul. Altfel spus, va duce la descentralizare de facto, la regionalism și la tribalism. Un nou Ev Mediu e chiar după colț, un Ev Mediu cu smartphone și tabletă, dar totuși un Ev Mediu.

    • Educatia online serveste si ea la ceva: este o ocazie pentru un elev/student sa invete sa se organizeze, sa raspunda singur la intrebari ( inainte de a intreba profesorul), sa caute singur aceste raspunsuri, sa-si faca un porgram, sa urmeze acest program etc.
      De fapt este un raspuns la intrebarea unui adolescentsau tanar: chiar sunt interesat sa fac aceste studii, chiar ma pasioneaza, chiar sunt capabil sa caut si singur anumite raspunsuri, sunt capabil sa -mi organizez programul si sa fiu prezent online la un un curs ( si nu sa ma duc la curs doar pentru ca prezenta este obligatorie)?
      Nu sunt pentru cursurile online generalizate din diverse motive ( pe care le-am expus in cateva comentarii la articolul lui Mihai Badici), dar cred ca pentru multi tineri aceste cursuri online reprezinta o adevarata lectie de viata, de vointa, de maturitate. Nu pot inlocui cursurile clasice, dar pentru o perioada de timp limitata ( mai ales in lipsa de alta solutie) nu sunt un dezastru.

  6. „Un profesor online poate preda câtorva sute de mii de elevi, pe puțin, dacă este foarte bun, adică are meserie plus carismă; ”
    As recomanda acestor profesori sa isi perfectioneze cursurile si sa si le faca filmulete pe youtube. In functie de numarul de accesari va primi bani. Nu stiu alte platforme daca ofera bani pentru vizualizari/accesari. Elevii / studentii pot vizualiza filmul dinainte si in timpul orelor efective se poate discuta pe el, se rezolva problemele aferente, cazuri particulare.
    Da, online-ul ofera liberatea (dar si teama) de a fi noi insine.

    • Cursurile adresate unui numar important de studenti nu sunt adevarate cursuri, nici macar cand profesorul este prezent in sala. Un curs inseamna altceva decat un monolog al profesorului la tabla. un curs inseamna dialog, intrebari si raspunsuri si acestea nu le poti avea cu sute de studenti simultan. Chiar daca nu toti pun intrebari, tot exista un numar important de studenti care fac acest lucru ( si este foarte bine!), deci este extrem de important ca un profesor sa aiba aceasta posibilitate de a interactiona cu cat mai mult studenti, de a raspunde la cat mai multe intrebari.

  7. Cred ca toata lumea invata online.
    Eu am facut multe cursuri, am obtinut calificari in felul asta. Dar sunt adult. La fel ca dvs.

    Nu cred ca se preteaza pentru toata lumea invatatul online. Copiii, trebuie sa socializeze face-to-face. Nu atat actul pedagocic conteaza, cat conteaza contactul direct cu profesorul, cu ceilalti elevi.

    Mediul rural e o problema intr-adevar. Aici se poate rezolva prin infiintarea internatelor/caminelor si a cantinelor pe langa scolile consacrate, unde se gasesc profesori de buna calitate si unde cei nevoiasi pot primi punctual ajutoare sociale pentru studii, constand in cazare si mese gratuite.

    • Apreciez ideea de concentrare ( a mai apărut într-un comentariu la articolul meu, parcă de la @harald) . Concentrarea școlilor e o idee bună ( deși gândiți-vă că în cazul meu concret ar putea să însemne închiderea școlii unde mi-am tocit coatele și unde două generații de-ai mei au fost dascăli) dar cred că o școală cu mulți copii și cu destui profesori e o soluție. În zilele noastre o navetă scurtă, de până în 20 de km e la îndemână ( în satul natal au autobuz școlar de ceva vreme) . Nu știu cum e prin alte părți, dar „la noi” dacă se adună cinci-șase sate din zonă fac lejer cât un orășel ardelenesc. Asta ar putea stopa migrația elevilor spre oraș ( ceea ce e de multe ori o corvoadă pentru familii) . Condițiile de confort nu prea mai sunt o problemă. Însă știu și zone „uitate de lume” , în care un învățător are trei elevi de a întâia și unul de-a treia. Școlile astea nu ar mai trebui să existe, e imposibil să nu fie un orășel sau un sat mai răsărit pe o rază de 20km – zic 20 km ca să nu depășească drumul 20-25 de minute cu tot cu opriri și așteptat… Ce vreau să zic e că acei copii oricum sunt niște excluși, nu are rost să îi invocăm când vorbim de online….

      • Există tot felul de cătune izolate prin Apuseni sau chiar prin Bistrița-Năsăud, Neamț și Harghita, unde copii stau la gazdă în sat în timpul săptămânii, ca să poată merge la școală. Au de mers 5-6 ore pe jos între cătunul lor și satul de la șosea, așa că nu-și permit navetă zilnică. Drumul pe care-l parcurg ei e unul doar de căruțe și tractoare, așa că nici microbuzul școlar nu i-ar putea ajuta în asemenea cătune, n-ar putea urca până la ei decât pe vreme uscată.

  8. 1. Acum invatamantul e foarte egalitarist, toti invata cu aceasi viteza, desi oamenii au viteze diferite la obiecte diferite.

    2. Acum timpul profesorului e limitat si impartit la un numar de elevi, Nu ai fost la lectie, o recuperezi foarte greu sau deloc. In majoritatea cazurilor elevul nu poate alege un profesor pe care il intelege mai bine, invata cu cine se aloca.

    3. Acum profesori adevarati (care au darul de a explica, avea rabdare, etc) sunt foarte putini, majoritatea sunt asa cum sunt ei citesc un program.

    4. Acum un elev caruia ii place un anumit lucru nu prea il poate aprofunda, merge putin mai repede sau mai incet mai departe, interactiona mai mult cu profesorul. Se serveste acelasi meniu la toti.

    Acestea sunt realitatile din invatamantul clasic offline. Ce s-ar putea sa se petreaca in online?

    1. Am putea avea cateva vedete per obiect (fizica sa zicem) pe tara/spatiu lingvistic, care sa faca un material exceptional care va fi usor de parcurs pentru marea majoritate. Restul profesorilor ce vor face? Avem nevoie de ei? Dupa parerea mea vor fi unii care vor incerca sa concureze dar majoritatea vor esua.

    2. In mediu online poti sa revezi de cate ori doresti acelasi material cu viteza cu care doresti. Poti sa mergi cat de departe in detaliu doresti. Poti sa cauti usor. Poti sa incerci mai multi si sa mergi pe acela care e mai pe inteles. Mai poti vedea comentarii, intrebari raspunsuri, poti intreba direct sau alti elevi, comentariile de multe ori sunt mai valoroase decat cursul in sine.

    3. Mediul online e mult mai ieftin ca cost, si poate fi mult mai eficient. S-ar putea sa nu poti trisa la examen, test.

    Desigur profesorii, sindicatele, bugetarii nu vor ceda usor, va fi lupta de uzura care se va intinde pe decenii pentru transformare, dar acum se vede deja directia.

    In privinta acelor de la sat. Iesiti din Bruxelles, mergeti in satele din jur. Ce vedeti acolo? E aceasi diferenta sat – oras? De ce o avem noi in Romania? Uite aici trebuie lucrat serios. Noi traim dupa modelul comunist, acei de la sat cresc si pleaca la oras, isi iau un servici, isi cumpara un apartament in bloc. E viata de puscarias. Comunism nu mai este, dar noi continuam sa lucram dupa aceasi schema. Case individuale, sa poti lucra de oriunde, fara diferente sat – oras.

    • Străzi. Străzile lipsesc, accesul.
      Să stai la 40km de locul de muncă și să faci 40 minute până la serviciu este ok, posibil și accesibil in țările civilizate. Să stai la 40km de locul de munca in Ro înseamnă 2h cel puțin, 1h în afara localităților și 1h în localitate.
      Nimănui nu îi place „închisoarea” orașului. E doar eficienta, în Ro.

  9. Am intrebat azi pe cunostinta, mama unui baiat prin clasa a saptea, cum se mai descurca fiul cu scoala (vorbim de o scoala in mediul rural, in zona metropolitana insa) :

    „bine, bine, se face online, cate 5-6 ore pe zi, doar ca nu toti profesorii se descurca, fiecare foloseste alta aplicatie, oricum numai vreo 5 din clasa lui participa la orele online. Li s-a spus profesorilor sa incheie mediile cu notele pe care le au deja, iar la cei care nu au note, ii evalueaza dupa cum ii cunosc”

    Deci vreo 5 din clasa au facut saltul online. Cine sunt cei care nu participa? Pai, stiu cazul altei familii (un fel de monoparentala multigenerationala) cu 5 copii, din care 3 merg la aceeasi scoala. Cel mijlociu chiar a ajuns in clasa a saptea si el. Acu cateva luni a primit cadou de un bun samaritean din sat un computer functional. Acu doua zile, bunica s-a indurat pana la urma sa smulga cateva zeci de lei lunar din bugetul de cartofi si ceapa si sa faca abonament la Internet. Deci poate cu intarziere de o luna, o luna si ceva, a intrat si el in randul elevilor online. Insa doar pentru ca a insistat cineva pe langa bunica, iar bunica tine la el si intelege importanta invatatului.

    Acesta ar fi cazul de mijloc (cu intarziere, dar digitalizat pana la urma) insa mai cunosc zeci de alti copii, in acelasi sat, la aceeasi scoala, care nu vor primi niciodata un laptop, daramite abonament la internet. Unii nu vor avea nici buletin. De aici si cifra de mai sus, de la inceputul comentariului: doar 5 din clasa participa la cursurile online.

    Facem un mic pariu? Eu pariez ca nu va exista niciun efort institutional, finantat de stat si transpus in politici publice, care sa incerce sa corecteze decalajul digital care tocmai s-a accentuat intre Romania europeana si Romania medievala din vremea noastra?

    • @mariusip _ „fiecare folosește altă aplicație…”

      Așa după cum am mai spus, reticența față de învățământul la distanță a fost cultivată în România timp de decenii, acesta fiind considerat „un joc cu x și 0 în fața calculatorului”. Demersul a fost unul interesat și promovat mai ales de mediul universitar (care, de altfel, și-a dezvoltat platforme pentru învățământ la distanță), cu efect imens în mass-media și, firește, în rândul părinților.

      Conducerile unităților școlare din preuniversitar propun profesorilor 3 sau 4 aplicații, aprobate de Minister, cu recomandarea ca profesorii și elevii să le aleagă pe cele care le convin, fiind proprii obiectului de studiu respectiv, din pricina diferențelor dintre educație fizică și trigonometrie, spre exemplu. Ei bine, cunosc profesori de liceu care folosesc 3 aplicații pentru aceeași materie, pentru că cele trei clase la care au ore au ales aplicații diferite.

      Apoi, cunosc situația unor localități izolate din Franța, unde, în absența Internetului și/sau a dispozitivelor IT, copiii ori părințiilor merg zilnic, sau la câteva zile, la primăria din localitate pentru a lua materialele didactice și temele. Examenele, tot la primărie.

  10. Asa se va intampla cu invatamantul si profesorii oricum, pandemia doar grabeste putin lucrurile.

    Nu-s convins cu evaluatorii totusi. Daca o evaluare e cat de cat serioasa (nu ca admiterea la politehnica sau testele standardizate din SUA), la unele materii cel evaluat va trebui sa dovedeasca ca poate sa faca rationamente complexe, demonstratii si altele, iar la alte materii ca poate sa scrie (un text) pe o anumita tema. Va trebui cineva sa le citeasca si sa le noteze (ca la capacitate, bac si alte examene). Ori cineva poate sa predea la 100.000 de elevi, dar sa evalueze ce au scris toti nu poate.

    • Au aparut forme „sociale” de evaluare. Nu mai e nevoie de persoane care sa evalueze.

      Iar admiterea corecta se face folosind mult mai multe variabile, nicidecum doar cele din „testare”.

      Noi vedem doar ce vrem sa vedem. Nu privim realitatea.

        • Peer-to-Peer. Evaluare in online de catre participantii la acelasi proces de invatare.

          Se combina uneori cu e-portofoliu de competente cu prezentarea calificarilor formale si non formale.

          Este uneori parte a networked learning, desi functioneaza separat ca principiu. Este insa natural sa fie separata, pentru ca si guvernanta tinde sa fie distribuita. Chiar daca deocamdata statul mentine controlul suprem (de fapt, e doar o formalitate)

  11. Eu intreb: ce este un profesor?

    Daca vorbim despre persoana care transmite cunostinte prin prelegeri (on line sau off-line) – acea persoana nu mai exista. Nu mai este nevoie de asa ceva.

    Ce face un cetatean (oservati ca nu spun profesor) care tine o preleger online, in timp real, unui auditoriu de 2000 de persoane?

    Raspuns: nimic.

    Acelasi lucru l-ar obtine cele 2000 de persoane fie prin audierea unui curs inregistrat, fie prin efortul lor propriu de invatare.

    Daca e vorba despre un curs inregistrat, de ce e nevoie de o persoana care sa il spuna? Exista programe care transforma textul in vorbire.

    Iar daca e nevoie de text, si nu de persoana, de ce trebuie sa il scrie cineva in exact formas cap-coada pe care programul o „citeste”? Ar fi posibil sa fie citite mai multe fragmente, catre acelasi continut? Da, ar fi.

    ===

    Fenomenul cu care ne confruntam nu este trecerea de la offline la online, ci schimbarea fundamentala a invatarii.

    Singurul motiv pentru care educatia persista in forma sa prafuita de astazi este faptul ca generatiile in varsta au in stapanire forta statului si ii obliga pe toti sa piarda vremea. Pentru veniturile celor care au forta statului in stapanire, nicidecum pentru a „asigura educatiaia tinerei generatii”.

    Tanara generatie stie oricum mult mai bine cum sa invete si a invatat din fericire cum sa se fererasca de cumplitul mestesug de tampire.

    ==

    Evaluarea cunostintelor face parte din acelasi sistem bolnav, batran, care refuza sa krape, sustinut in coma tot de puterea statului.

    Ce conteaza ce rezultate ai la evaluare? Spre exemplu – la franceza. Daca stii, stii si gata. Da, poate unii angajatori cer o diploma. Dar de ce o cer? Pentru ca „asa trebuie”, pentru ca de fapt nu ii interseaza cunostintele ci doar sa fie acoperitia – sau din oricare alte motive, in afara de unul singur: acela de a se asigura ca catindatul stie

    • păi tocmai aici greșiți: firma cere diplomă de franceză ( poate e o firmă franțuzească) pentru că are nevoie de limba franceză și nu vrea să organizeze teste „ad-hoc”. De asta cere și diplomă de medic, pentru că nu poate să cheme 10 bolnavi de apendicită și să îi pună pe candidați să opereze în direct :). Deci cumva tot ai nevoie de un sistem instituționalizat ( nu e musai să fie de stat, ba probabil ar fi bine să nu fie, tocmai pentru că statul nu reacționează la stimuli de genul „reputație proastă” ) care să dea aceste diplome. Puteți să le ziceți cum doriți, ăsta a fost rolul lor inițial, și nu cred că necesitatea lor va dispărea. Faptul că noi le transformăm în hârtie igienică va duce eventual la irelevanța lor și înlocuirea cu altele (tocmai mă gândeam că ar fi un biznis bun, (de exemplu în IT oamenii cer CCNA sau MCP/MCS, din punctul meu de vedere nu e mare lucru, dar e relevant pentru angajatori), dar nicidecum la dispariția nevoii în sine .

      • Exista deja sisteme de evaluare non-statale, non-institutionale.
        Unele accepta certificare combinata statal-non statal.

        Intreaga guvernanta a educatiei centrate pe stat se clatina in intreaga lume.

        Probabil ca foarte multe evaluari vor disparea si ele foarte curand. Sau vor fi mentinute la fel ca 50% din posturile din invatamant: pentru a reduce artificial somajul.

        Sigur, nu totul dispare deodata. Probabil ca ultimul sistem educational de profil centrat pe autoritatea statului va fi medicina.

        ===

        Vorbesc despre ce a inceput deja si se va termina peste vreo 10-15 ani. Cu voia sau fara voia noastra. Dar cei foarte tineri (generatia Alfa) stiu asta, sau macar intuiesc.

        Dupa parerea mea ar trebui sa facilitam tranzitia pentru ei, nu sa ne cramponam de caii nostri morti.

    • Ar mai fi un lucru. Eu nu îmi doresc acel gen de cursuri în care profesorul să vorbească la fel ca la clasă ( de fapt nici la clasă nu îmi doresc asta, să vorbească doar cine își permite. Am audiat profesori care știau să te fascineze, dar sunt puțini. Eu personal cred că nu există o metodă, ci fiecare trebuie să aplice metoda care i se potrivește) . Însă e o altă capcană: faptul că pe Internet sunt nu una, ci mii de înregistrări disponibile pentru o temă dată produce o nevoie nouă: nevoia de profesor care să selecteze pe care să o asculți. Nu poți lăsa google să facă asta în locul tău, există multe tâmpenii pe net. E un alt tip de activitate, pentru care probabil profesorii nu sunt pregătiți. Nu vor fi niciodată, dar cumva trebuie aruncați în apă ca să înceapă să înoate.

      • Nu e nevoie de profesora care sa selecteze. I-ar fi oricum imposibil.

        In unele state s-a trecut deja la certificarea self-directed learning. Timid, dar va lua avant in curand.

        In orice domeniu ne-am uita este deja mult prea mult pentru orice om sa poata sa asimileze, sa proceseze pentru a putea livra cunostintele.

        De fapt, de ceva timp s-a observat ca nu mai avem cunostinte localizate la nivelul creierului uman. Invatarea este acum un exercitiu de colaborare intre egali (inter pares). Aceata teorie a invatarii dateaza de prin 2008 dar acum devine evidenta.

        • Aici ne despărțim, clar: eu cred că trăim deja în „Biblioteca Babel” a lui Borges. Există toate cărțile posibile. Cum credeți că va ajunge un elev, singur, tocmai la Discursul despre Metodă” în babilonia asta? Și un exemplu în favoarea tezei, care mi s-a părut relevant la vremea lui, nu mai știu dacă nu am și scris despre el: Microsoft ( parcă ei) lansaseră un chatbot care învăța singur. După câteva luni l-au oprit pentru că începuse să emită judecăți rasiste :) Ok, nu discut acum constrângerile P.C. din epoca noastră, dar cred că sunteți de acord că nu asta ar fi ceea ce ne-am dori să discute un chatbot. Evident, copiii sunt mai selectivi de atât, dar nimeni nu poate fi atât de selectiv. Cel puțin tipul de educație pe care îl doresc eu nu s-a schimbat prea mult de la Renaștere încoace: e vorba de educația în spiritul cunoașterii științifice. În paralel cu această latură e problema educației estetice; cele două laturi definesc, cred eu, noțiunea de om civilizat. De asta la începutul articolului meu ( cer scuze că mă refer la el) am făcut acea mică paralelă între evoluția omenirii și evoluția individului: desigur că probabil și fără îndrumare omenirea ar regăsi calea, dar mult mai greu și cu mult mai multe „pierderi colaterale”. Avantajul sistemului „organizat” e că și atunci când dascălul e prost, tot are măcar o programă de la minister pe post de ghid :) Evident că uneori și ghidurile pot fi proaste. Eu, de exemplu, sunt de părere că educația estetică e practic inexistentă în școala noastră. Nu se face literatură universală deloc, de exemplu,se recurge la „valorile naționale” ; muzica e „de umplutură”, după aia ne mirăm de succesul maneliștilor; desenul – de-ați ști cât regret că nu am avut parte de o educație în domeniul artelor plastice, lucru greu corectabil „la bătrânețe” , teatrul și cinematografia sunt practic absente din școală ( e vina lui Spiru Haret, că s-a născut înainte de inventarea cinematografului ) etc.

      • E foarte simplu, vor exista 10 cei mai populari, care vor atrage toata audienta. Consumatorul va alege acela care i se pare mai clar si mai usor.

        Functioneaza foarte bine pe youtube de exemplu, pentru o gramada de subiecte. Sunt si cursuri de fizica, matematica pe care le-am urmarit pe youtube si pot sa spun ca noua la facultate ne-au predat infinit mai prost. As putea povesti multe despre profesorii offline pe care i-am avut, pot numi pe degete pe acei care au fost mai buni ca acei din oline acum. Si hai sa fim seriosi, la o sala de 100 de studenti era monolog, Unii intrebau cand ajungeau in sala ce an suntem si predau asa din cap …, unii nici nu se auzeau, era unu bolnav rau, fuma in timpul cursului.

      • Trebuie să avem grijă de ce ne dorim. Am fost și eu fascinat de învățătoarea mea cînd eram în clasa întîi, mai exact în a treia zi de după ce am început școala. Pentru că nu mi-am făcut tema complet (lipsă două rînduri de bețișoare), am luat la palmă în fața clasei cu nuiaua (fascina=legătură de nuiele) pînă cînd mi s-a umflat palma de nu mai puteam să o strîng, așa că am fost fascinat din prima. Cred că d-aia am avut eu drag de școală și de profesori toată viața. Pe bestie o chema Moldoveanu Ioana și era aproape de pensie, cred că i-a putrezit și crucea dar amintirea ei e de neșters. Nu te voi uita niciodată, dascăl iubit, bip-bip…!

    • @Dedalus-gresiti extrem de tare cu afirmatiile din acest comentariu referitoare la rolul profesorilor. Nu exista cunoastere de calitate rezultata in urma unui efort propriu de invatare la stiintele fundamentale: matematica , fizica si hai sa zicem si chimie. Este nevoie de dascali buni, cu har si de foarte multe exercitii ca sa poti spune ca ai ajuns sa stapanesti acele cunostinte.
      Daca s-ar face un experiment cu elevii dintr-o clasa obisnuita (de a XI-a sa zicem, care este o clasa fara stres si elevii sunt destul de maturi), dintr-un liceu mediu, dintr-un oras mediu, care ar fi lasati un an intreg sa invete singuri toate materiile, prin orice mijloace , dupa orice bibliografie doriti dvs., rezultatele lor fata de un grup de control (trecut prin procesul normal de invatare din scoala), ar fi probabil dezastruoase. Dupa o saptamana doua de relaxare s-ar instala deznadejdea in fata sarcinii monumentale de a asimila volumul imens de informatii din diversele discipline. Nu doresc sa aud despre focalizare pe ce te intereseaza, sau despre materiile si informatiile pe care nu le vei folosi niciodata in viata, pentru ca sunt martorul zilnic al rezultatelor dezastruoase ale acestui mod de gandire. Fiica-mea, ajunsa la „Calculatoare ” dintr-o clasa de stiinte in care grosul elevilor urmau sa dea la Medicina, a constat cu uimire cum colegii ei proveniti din clase de mate-info, nu au cunostinte absolut elementare de biologie sau de chimie. Dintre ei se vor selecta si anti-vaxxerii de maine si adeptii terapii;lor alternative si fraierii care vor plati ca popa cu Revolut, fara sa se intrebe nimc. Nu trebuie confundata predarea cu evaluarea. Toti am fost mai mult sau mai putin stresati la diversele examene pe care le-am dat in viata, asta este , cumva a trebuit sa fim selectati. Predarea oricarei materii de catre un dascal bun este o cu totul alta chestiune si tot ce se spune despre cei care iti influenteaza la un moment dat cariera, cei care iti deschid ochii si-ti starnesc curiozitatea sunt adevarate 100%. Este mai bine sa avem modele mai mici, punctuale, in carne si oase, in fata noastra, zilnic, nu numai modele mari in paginile cartilor ( sau pe ecranele diverselor dispozitive). Toti suntem influentati inconstient si chiar imprumutam diverse manifestari de la cei pe care ii respectam. Invatarea organizata, sub indrumarea unui mentor, are rezultate net superioare si este mult mai rapida decat autoinvatarea oricare ar fi calitatea elevului.

      • „ar fi lasati un an intreg sa invete singuri toate materiile, prin orice mijloace , dupa orice bibliografie doriti dvs., rezultatele lor fata de un grup de control (trecut prin procesul normal de invatare din scoala), ar fi probabil dezastruoase.”

        Acest experiment denota o gandire cat se poate de prafuita. Asta, deoarece merge pe ideea ca evaluarea prin examene conteaza. Mai sus a explicat cineva foarte simplu ca nu conteaza – oameniii sunt angajati dupa ce stiu, nu dupa ce diplome au.

        Ideea arata si neintelegerea mediului de invare actual. Nici vorba de „invatat singur”! asta e o aiureala. Oamenii pot invata prin auto-directionare, dar asta nu inseamna ca invata singuri. Invatarea este un proces social astazi, o mare parte este non-formala, are loc la locul de munca etc.

        Din pacate, 99% din cei din educatie au ramas la ideea ca a invata bine = „a rupe cartea”. Asta e o aiureala. Invatarea nu mai are loc asa cum se petrecea in urma cu 20 de ani. Asa ii chinuim noi pe copiii, punaindu-i sa invete tot felul de aiureli. Dar sa stiti ca au scapat deja de sub tutela acestui cumplit mestesug de tampire. Inteleg bine ca timnpul petrecut in scoala este unul pe care adultii il fura de la ei, pentru salarii.

        Educatia reala de astazi este de neinteles pentru multi din dinozaurii de la catedra si din politica educatiei. Elevii ii apreciaza pe dinozaurii cumsecade si le poarta pica celor rai. Dar tot dinozauri sunt si unii si altii.

        • @ Dedalus- habar nu aveti de ce vorbiti, va spun eu care nu sunt profesor, n-am predat nciciodata, n-am nicio legatura cu invatamantul, dar m-am lovit o viata intreaga de cei ca si dvs., alergici la evaluari, atat din postura de clienti, colaboratori cat si de angajati.
          Eu m-am cam saturat de cei care inafara domeniului lor de „expertiza” formata la locul de munca, nu stiu nimic sau mai rau, au impresia ca stiu prin auto-invatare, prin analogii sau prin stagii scurte de formare.
          Trebuie sa va spun ca ceea ce insirati dvs. nu se numeste cunoastere, s-ar putea numi poate ” a invata meserie” urmata de cazul fericit de „a sti meserie”, pentru ca unii, dupa un timp, se prind cum functioneaza intr-o anumita masura ceva.
          Cunoasterea este apanajul unui procent foarte mic din populatie, pentru ca presupune stapanirea la nivel fundamental ( cu asimilarea aparatului matematic, cu stapanirea notiunilor specifice de fizica, chimie, biologie, …) a unor cunostinte si manipularea lor in scopul de a crea ceva nou. Saltul inainte a fost intodeauna o realizare personala, a unui individ, nu a unui colectiv de cercetatori sau oameni ai muncii, cum se zicea mai demult.
          Cunoasterea adevarata este o rara avis in zilele noastre. Avem o multime de instrumente de simulare care preluand munca manuala au produs poate o superficializare a cunoasterii. Au cam trecut vremurile cand o realizare deosebita era legat de o persoana care combina anumite trasaturi de caracter cu talentul si cunoasterea: aselenizarea de von Braun, SR-71 de John Kelly, bomba termonucleara a rusilor de Andrei Saharov, programul spatioal sovietic de Koroliov, etc… M-am mirat o vreme ca birourile de proiectare in URSS erau denumite dupa conducatorul/conducatorii lor: Mikoian-Gurevici, Suhoi, Antonov, contraintuitiv pentru o societate in care partidul era in centrul vietii. Sunt convins ca daca Lockheed Martin ar fi avut azi inginerii de pe vremea lui John Kelly ar fi rezolvat demult problemele avionului F35. Este o rusine ce s–a intamplat cu Boeing in ultimii 20 de ani, cum o firma de inginerie de exceptie s-a transformat intr-o firma de contabilitate ( adica o firma care isi contabiizeaza profitul de la diversele divizii), in care IT-isti obisnuiti, fara „cunoastere” adecvata si aparent fara simtul responsabilitatii pentru munca lor au programat sistemul denumit pompos de „augumentare a manevrabilitatii” a Boeing 737 MAX, care a dus la moartea catorva sute de oameni. O analiza a NTSB a relvat faptul ca acestia erau obisnuiti cu softurile comerciale, caraora le dai drumul pe piata si le corectezi pe parcurs, pe masura ce diversele probleme apar la suprafata. Acesta este doar un exemplu de superficializare a cunoasterii de care vorbeam eu mai sus.
          Mi-am exprimat de cateva ori parerea ca rezolvarea epidemiei de coronavirus va fi ori intamplatoare ori pe calea clasica a vaccinului si ca nu va fi rezultatul unor abordari moderne de tipul folosirii AI sau sau a diverselor modelari. Vad ca AI mai mult cauta decat gandeste, este folosita pentru a decela „pattern”-uri, pentru a scana volume imense de informatii, pentru le selecta pe cele care ar putea fi folositioare, iar modelarea este mult prea dependenta de datele introduse de estimarea unor parametri si variatii mici a acestora pot influenta imens rezultatul final. Faptul ca miile de firme de bio-tech din SUA si din toata lumea, par a se pricepe la orice altceva decat la ce ne doare acum, este un alt exemplu de cunoastere probabil superficiala, precedata probabil de o selectie dupa criterii de tipul „a sti meserie”si cu ochii pe valoare actiunilor de la bursa sau pe finantarile atrasa. Eu cred ca facem parte dintr-o lume ajunsa intr-un deficit de cunoastere raporta la volumul de date si la mijloacele de lucru pe care ni le-am creat, cel mai probabil rezultata dintr-un invatamant viciat de dorintele unora de a-l face mai usor si mai interesant.
          Sa revenim la scoala, la profesori si la autoinvatare. Exista copii si tineri inteligenti peste tot, se nasc statistic in toate neamurile, este de datoria societatii sa-i descopere si sa-i creasca, pentru ca realizarile deosebite doar de la ei vor veni. Prin auto-invatare acestia nu isi vor atinge adevaratul potential, trebuie indrumati, cunostintele trebuiesc transferate, exersate, pana se produce va declicul, daca se va produce vreodata. Cred ca prin softuri si computere am amputat deja o mare parte din partea utilitara a cunoasterii fundamentale, exact in momentul cand volumul imens de informatii ar necesita tocmai opusul. Fara o scoala clasica nu vom avea varfuri adevarate, iar cei cu aptitudini medii vor avea o curba de invatare mult mai lunga. Pentru fiecare lucru exista timpul sau si un copil intre 7 si 15-16 ani ese mult mai receptiv decat un adult de 25 de ani, pentru orice vrei sa-l inveti, ca sa nu mai vorbim de cei mai in varsta.
          Unii scot in evidenta IQ-ul superior a unor grupuri de populatii ( evreii de ex. ), aflate sub presiunea unor amenintari existentiale externe si care ii obliga la un nivel de competenta individuala medie mai ridicat. Crede cineva ca daca s-ar fi comportat ca vecinii arabi, bogati prin mila lui Dumnezeu, dar mai saraci in cunoastere si mai superficiali in abordari, statul Israel ar mai fi existat azi?

          Eu as propune sa se infiinteze in fiecare resedinta de judet cate un liceu, numai unul, in care profesori competenti sa predea cunostinte actualizate dupa metodele clasice din secolul XX, cu predare si evaluare sistematica, cu memorare, exersare, teme, si in care se se intre pe baza de voluntariat. Cine vrea sa invete, sa poata invata! Cine doreste sa scape repede din scoala, fara stresul examinarilor si evaluarilor si sa invete ulterior la locul de munca , sa fie trecut pe „fast forward”. Sunt convins ca s-ar sta la coada la inscrieri si sunt convins ca absolventii ar fi vanati de multe universitati sau angajatori.

    • Dedalus, din toate postarile pe tema scolii cred ca nu ati prea rupt cartea, de aici si ideile emise. Indiferent de forma offline ori on line, rolul profesorului este acela de ati descoperi inclinatiile si talentele. Apoi mai are rolul de a te ajuta sa selectezi linkurile si cartile de care ai nevoie pe trepte de dificultate. Aici apare prin urmare si calitatea de mentor. De multe ori parintii nici nu isi cunosc f bine copiii si nici nu au timp sa o faca cum trebuie. Multe cariere ale copiilor si tinerilor se datoreaza unor profesori buni si cu vocatie pedagogica.

      • Nu mai exista acest rol determinant al profesorului. Stiu ca e dureros, dar e o meserie pe cale de a apune. Cam ca meseria de mestesugar de sei de cal. Mai exista, pentru jochei si asa mai departe.

        Ne putem cu usurinta imagina o lume fara profesori.

        Din pacate, in rolul de profesor si de politician sunt persoane in varsta, majoritatea fara niciun fel de contact cu realitatea. Traiesc in bula lor si considera ca lumea nu s-a schimbat de cand au dobandit ei.ele buletinul.

        Nimanui nu-i convine sa constate ca devine inutil si se agata cat poate de privilegiile primite in trecut.

        Desigur, profesorii nu vor disparea in doi-trei ani (desi, parca nu as fi chiar asa sigur de asta), ci porbabil in 10-20. Dar tot vor disparea, treptat si in functie de domeniu.

        ===

        De fapt, nimic din ce imi spuneti nu e bazat pe vreo realitate, ci doar pe dorinte si inchipuiri.

        „Apoi mai are rolul de a te ajuta sa selectezi linkurile si cartile de care ai nevoie pe trepte de dificultate. Aici apare prin urmare si calitatea de mentor.”

        Acest lucru este pur si simplu o himera. Este o himera daunatoare pentru ca lipseste tanarul de cea mai importanta indemanare: aceea de a invata singur. Si aceasta indemanare se dobandeste prin exercitiu si colaborare sociala. Nu prin mentorat. In plus, pentru aceasta indrumare exista forumuri.

        Va amagiti daca va inchipuiti ca vreun profesor are vreo capacitate sa indrume pe cineva i nziua de astazi. Nici el nu are timp si posibilitate sa selecteze. Iar daca selecteaza, nu are cum sa stie ce anume isi doreste elevul respectiv. Nici ce stie nici ce nu stie acesta. Practic, este un rol imposibil.

        „De multe ori parintii nici nu isi cunosc f bine copiii si nici nu au timp sa o faca cum trebuie.” –

        Asta e o afirmatie grava. Pai daca parinti nu-si cunosc copiii si nu au timp sa se ocupe de ei. urmatorul pas este sa ii ia statul, nu?! Crese, scoli – de toate. Familia nu mai are niciun sens atunci. Conceptia asta e cunoscuta: Adolf Hitler – Napola.

        Tot un sustinator al smulgerii copiilor de langa parinti a fost Dewey – cel prea admirat (pe nedrept spun) de unii.

        „Multe cariere ale copiilor si tinerilor se datoreaza unor profesori buni si cu vocatie pedagogica.”

        Nici vorba! Imi pare rau, asta a fost situatia in trecut. Acum nimeni nu se mai ia dupa un profesor ca model. Iar dorinta multora este sa nu fie chinuiti de profesori care isi inchipuie ca sunt cine stie ce modele (va amintiti: „Un profesor bun trebuie sa fie ca un caine rau”!). Sigur unii sunt cumsecade si te ajuta sa inveti, dar sunt oricum putini.

        ===

        Nimenui nu-i place sa constate ca devine inutil. Prima faza e negarea.

        • A privi asa cum vedeti dv. sistemul de invatamant si negarea profesorilor este o atitudine care arata clar ca nu ati lucrat o zi in domeniu. Apoi cred ca multi profesori v-au altoit cu note mici si atunci se explica aceasta abordare, practic nu aduceti nici un argument notabil privind trimiterea la lada de gunoi a societatii a profesorilor. Atunci sa punem elevii sa invete singuri abecedarul si cele patru operatii. Atunci de ce la Oxford si Harvard, Denver mai sunt profesori. Acestia trebuie sa fie la curent cu noutatile si au menirea de a arata care sunt capacitatile reale ale unui elev, sa se accepte cu ce poate si ce nu, potrvit inteligentei si talentelor, sa sprijine emulatia dintre elevi. Chiar daca ii considerati dinozauri, importanta lor nu va disparea. Parcurgeti legile invatamantului si organizarea sa din multe tari europene si o sa vedeti ca exista calitate de mentor, si chiar prin aplicarea sistemului Bologna.

      • „Rolul profesorului este acela de ati descoperi inclinatiile si talentele.”

        Sper din tot sufletul ca nimeni nu face asa ceva.

        Cum ar putea sa o faca?! Un profesor – in prezent – este nevoit sa predea materia din perspectiva sa ingusta si pe baza unei programe ce se schimba extrem de rar. Ori, indemanarile actuale presupun cunostinte din mai multe domenii. Stiinta avanseaza cu mult mai repede decat programa. Stiu tineri care stiu mult mai mult decat li se preda, dar din afara programelor. Cum poti sa descoperi cuiva inclinatiile cand tu esti obligat sa le predai aceleasi tampenii depasite (unele chiar gresite)?

        Un alt motiv este acela ca profesorul de astazi nu insoteste elevul in aplicarea in vreun fel a cunostintelor si indemanarilor. Cu rarele exceptii ale unor „proiecte”, si acelea din an in Paste asa ceva nu se intampla. Cum poti sa descoperi talentele si indemanarile cuiva din verificari si extermporale?!

        Iar daca oricum nu poti face asa ceva, asa cum am argumentat, este mai bine sa te retii in a incerca. Poti face mai mult rau decat bine.

        ===

        PS- cu toata consideratia va rog sa va abtineti in a face referiri la umila mea persoana. Data viitoare voi riposta extrem de urat. Deocamdata am fost doar putin mai dur. Nu imi place sa fiu calcat pe coada. Nu este treaba Dvs. ce si cum am invata sau invat eu. Rezumati-va la continut si argumente va rog.

  12. apropo de proști și deștepți, parcă am mai povestit scena, dacă nu, o povestesc acum. Prin anii ’98 aveam de instalat un fax la o multinațională destul de cunoscută în bricolaj; ajung la sediu și de la intrare aud pe cineva explicându-le colegilor definiția limbii române în accepțiunea lui Rosetti („limba latină vorbită neîncetat…. „) . Evident, era o colegă de la Universitate, secretara firmei. În epocă, o secretară care vorbea limbi străine câștiga cam de trei ori cât o profesoară de engleză. Nu e de mirare că discutam literatură cu secretarele (care erau mai toate absolvente de litere) în vreme ce la școli mergea cine nu se descurca :)

    • Aveți dreptate. Din nou! După absolvirea facultății, șefa noastră de promoție a devenit secretară (secretara secretarei, dar așa se învață orice meserie), iar eu am plecat în armată. După ce m-au lăsat la vatră n-am găsit nicăieri de lucru, așa c-am dat examen de titularizare și m-am făcut profesor; erau ani foarte săraci, cei care „își deschideau propria afacere” erau extrem de puțini, valuri după valuri de bugetari erau scoși la pensie „pe caz de boală”, pentru toată lumea era greu. Am constatat cu stupoare că profesorii (cu excepțiile de rigoare) erau persoane mai proaste decât media. Nu există alt cuvânt. Proști. Proaste. Elevii mai mici, de la a cincea și a șasea, puteau fi păcăliți o vreme, dar cei de-a șaptea și de-a opta nu mai puteau fi duși cu preșul, așa că-și priveau „dascălii” cu dispreț rece, văzându-i drept ceea ce erau: fie blazați, fie impostori (nu eram nici eu mai breaz – făceam parte dintre impostori, nu dintre blazați). Pentru că dumneavoastră ați făcut o comparație, fac și eu una: profesorii sunt într-un proces prelungit de pierdere a prestigiului perfect comparabil cu cel al preoților. Și preoții, și profesorii au fost cândva niște instanțe, niște repere – dacă nu de moralitate, atunci măcar în privința informației. Ei ȘTIAU. Aveam dubii legate de piatra vânătă, soda caustică, alpacaua metalică sau varul nestins? Mă adresam unui profesor de chimie (alternativa era să merg la bibliotecă și să caut singur prin bibliografie, ceea ce n-am făcut niciodată, pentru că mânca prea mult timp). Aveam dubii legate de Paștele ortodox și Paștele catolic? Mă adresam popii Mircea de la noi din sat. Acum aceste două autorități sunt aruncate tot mai mult în derizoriu: pe de o parte este mult mai rapid să dau o căutare pe net, pe de altă parte netul este mult mai CREDIBIL decât profesorul sau preotul. Ei pot greși, pot minți, pot fi manipulatori sau jignitori în răspunsuri, ori pot nerăspunde dac-așa au chef; netul nu mă lasă baltă niciodată. Nu am vrut să spun, în articol, că profesorii sunt înlocuibili ACUM, și în niciun caz la țară; spun însă că steaua lor apune accelerat. Unde arunc un pariu într-adevăr riscant este aici: profesorii cu har vor supraviațui ca vedete mediatice (bani plus notorietate). Poate că așa va fi, poate că nu; recunosc cinstit că m-am inspirat de fenomenul tipic american al pastorilor cu emisiune TV, vedete pentru milioane de telespectatori, îmbogățiți rapid și prăbușiți la fel de repede (de obicei, datorită scandalurilor sexuale).

      Să revin la șefa de promoție de la facultate: a câștigat 20 de ani de viață în comparație cu mine. A ajuns la un echilibru financiar care i-a permis să se căsătorească și să aibă primul copil în 1996, ceea ce mi-a ieșit și mie, dar în 2016. Diagnosticul dumneavoastră este exact: studentele bune de la limbi străine devin secretare, studenții slabi devin profesori. Mă rog, admit că eu nu arătam nici pe departe așa bine ca ea, nu că asta ar fi o scuză. Mai admit și c-am fost oleacă îndrăgostit – ceea ce, desemeni, nu poate fi o scuză! Când pierzi două decenii de viață productivă nu prea există scuze, oricum ai da-o la dres pe Contributors.

  13. mdea…!
    Ca toata lumea stie ce elevii sunt TURBATI de drag de a invata!
    D.ex.: un (candva elev) „arborist” care a maltratat pur si simplu arborii din orasul meu (sper ca in Bruxelles sa se apuce de altceva!)
    Daca in clasa ii mai poti „aduce” catre tine, cu o privire, cu un ton al vocii, cu un plimbat printre elevi, cu o intrebare gen „ce observati daca va uitati in cutare loc?”, in „online” nici macar nu poti sa te prinzi daca nu cumva motzaie in fatza tabletei sau daca nu-s cu ochii (si mintea) pe pereti!
    Si CUI ii foloseste ca la evaluare iau o „nota” (sau altceva) mica?
    Tu vrei ca ei sa INVETE, nu sa dai, pur si simplu, „calificative”!
    Parca vad acum ca or sa sara in sus spalatii pe creieri ai Internetului, sa povesteasca ei kum ka „la ce trebuie sa invete lucruri care nu le vor fi utile in societatea de azi?”
    Pai daca acela care s-a apucat sa se intrebe de ce si cum vibreaza corzile la vioara s-ar fi intrebat „la ce foloseste asta”, spalatii pe creieri respectivi n-ar mai fi avut telefoane si tablete, n-ar mai fi avut Internet si, poate, n-ar fi avut nici macar sisteme de produs energie electrica! :P

    • @Codruta – este uriașă diferența între ce ar trebui să învețe elevul și ce este pus să învețe. În urmă cu vreo 20 de ani, m-am trezit că trebuie să explic unei angajate, absolventă de Electronică și Telecomunicații, cum e cu fusele orare, pentru că ea nu putea concepe că în Statele Unite era altă oră decât în România. Am început cu poziția Soarelui la amiază, pentru că ”meridianul locului” deja era o noțiune prea complexă pentru ea și pentru cei 3-4 colegi de birou de-ai ei care mă urmăreau fascinați de noutatea celor aflate :)

      În prima fază am fost indignat de lipsa de cunoștințe de bază a unor absolvenți de facultate, după care mi-am dat seama că tot ce le explicasem eu nu provenea din ce învățasem la școală. Probabil astăzi lucrurile s-au rezolvat de la sine, companiile aeriene low-cost au oferit tuturor posibiltatea să se confrunte cu schimbatul orei la aterizare. Deși, în urmă cu vreo 10 ani, încă am întâlnit pe cineva care era convins că avionul face 5h50′ de la Dublin la București și numai 1h50′ de la București la Dublin. La urma urmei, planeta se rotește cu 1.600 km/h spre est, deci trebuia să conteze și asta în vreun fel :) :)

      • totuși fusurile orare se învață la geografie în clasa a cincea, ba chiar să exprimi poziția folosind coordonatele pe glob ( am un copil în clasa a cincea, deci știu sigur). Problema este că școala nu se mai face de mult pentru a deveni „om”, ci pentru a reuși la liceu/facultate, deci tot ce nu se încadrează în acest obiectiv este ignorat, cu largul concurs al profesorilor, părinților, directorilor etc. Nu știu cum s-ar putea elimina asta ( cumva tocmai de aia „BAC-ul” în varianta Funeriu mi se pare mai ok decât „pe vremea mea” când dădeam tot la matematică și fizică (plus română) deci tot la materiile „de bază”)

        • Cred că tot în clasa a V-a am învățat și eu despre fusuri orare, dar la vârsta aceea nu le înțelegeam vreo importanță practică. Abia prin liceu, când îmi făcusem o antenă ca să pot asculta Radio Beograd noaptea, pe unde medii, în perioada când până și București 1 (ulterior România Actualități) oprea emisia la 12 noaptea, am descoperit diferența de fus orar și am vrut să văd dacă e reală, dpdv geografic.

          Paranoic fiind eu încă de pe vremea aceea :) am vrut să verific dacă nu cumva România era intenționat pe alt fus orar decât Europa Centrală, așa că am verificat inclusiv meridianele. M-am convins că 22°30′ E trecea pe undeva pe lângă Carei și pe lângă Severin, așa că m-am împăcat cu soarta: poate doar timișorenii și arădenii ar fi avut dreptate să fie nemulțumiți că nu sunt pe Ora Europei Centrale :)

        • @Mihai Badici

          Pentru ca sunteti absolvent de Electronica si Telecomunicatii si stiti ce-i acela un fus orar inca din clasa a V-a si – din intamplare – exista si o absolventa a aceleasi facultati care nu aveau habar de „fuse orare” v-as recomanda sa vizionati un serial numit Criminal UK (Netflix, 2019, nota IMDB 7.9).

          https://www.imdb.com/title/tt9348692/?ref_=fn_al_tt_2

          ” A cat-and-mouse drama, which focuses on the intense mental conflict between detectives and suspects”

          PS: Dupa cate stiu, concurenta la admitere la facultatea de Electronica din Bucuresti era de la 4 – 5 pe un loc.

  14. „Proștii și deștepții au aceeași leafă”

    Asta este valabil în sistemele economice neconcurențiale, precum cel elogiat de dl Adrian Păunescu pe timpul vieții domniei-sale.

    Nu, în societățile competitive, proștii și deștepții nu au aceeași leafă.

    De ce învățământul românesc nu este competitiv?! Păi, pentru că este prea puțin concurențial.

    …Pentru că este deficit de cadre didactice, iar cei dintâi „căpșunari” au fost profesori!
    …Pentru că ne este teamă de moarte, dar nu ne temem să murim proști!
    …Pentru că este în mod sistematic subfinanțat, iar o „epidemie de prostie” nu va genera finanțarea în Educație, precum în Sănătate! Dimpotrivă…

    …Pentru că, din toate cauzele arătate mai sus, absolvenții cei mai buni din România pleacă din țară, iar cei bunicei se angajează în sistemul privat (la stat se intră greu și cu pile), iar în Învățământ se angajează absolvenții mediocri și submediocri.

    Unii suplinesc o perioadă – și sunt mult prea mulți în situația asta de provizorat -, cu speranța că își vor găsi curând un job ceva mai bine plătit. Așadar, concurența este ca și inexistentă, iar competitivitatea, la fel.

    Nu putem avea Educație, nicicum să o mai și comparăm cu cea din statele civilizate, atât timp cât România își bate joc de educatori și cadrele didactice!

    La Academia de Poliție concurența este de 10 candidați pe un loc…

  15. eu prin invatamant offline as fi inteles altceva decat scoala clasica, dar ma rog, imi insusesc terminologia celorlalti comentatori…
    actualmente unele lectii se sustin live-online; imi pare ca e mai degraba un moft: momentan tehnologia si resursele disponibile functioneaza defectuos, chiar penibil; si oricum nu prea vad rostul acestor videochaturi;

    nu mi se pare in regula o perspectiva radicala de minimizare sau chiar eliminare a profesorului; prea imi aduce aminte de epoca conspectelor :(
    ceea ce consider gresit este sistemul de predare si evaluare; elevii ar trebui incurajati sa fie contributori si sa-si exprime opiniile in echipa, fara a fi timorati de probabilitatea de a gresi; profesorul ar trebui sa-si ia in serios un rol de mediator care sa-i ajute sa invete din propriile greseli si propriile corecturi; iar subiectele de dezbatere si/sau testare ar trebui cumva sa fie disponibile intr-o baza de date mai vasta, furnizate aleatoriu pe criterii tematice; ar trebui sa fie disponibile si materiale de studiu optional;
    la testele nationale subiectele ar fi de preferat sa nu fie organizate pe materii, ci generate aleatoriu din toate materiile;

    studiu de caz la istorie, cl.a V-a, perioada de tranzitie catre epoca medievala:
    cauzele migratiilor
    manualul spune: presiunea altor migratori, racirea climei (?), tentatia civilizatiei si bogatiilor imperiului roman
    prin mesaj offline, profesor transmite: presiunea altor migratori (…as zice ca e mai degraba efect decat cauza; sau poate cereau azil politic ?), schimbari climatice (?!), tentatia civilizatiei si bogatiilor imperiului roman (…imigratie ?), cresterea demografica (?!), nevoia de noi pasuni – pentru cai (!!)
    lectia din manual: cam 1pag.text+1pag.poze si grile de test; este inclusa harta cu schema migratiilor, dar nu se poate deduce nici un fel de cronologie, succesiune sau interdependenta; n-as obiecta ca lectia este minimala;
    lectia profesorului, transmisa electronic: sinteza sintezei din manual, cu mici adaugiri nebuloase, in 1,5pagini cu text rasfirat, lejer comprimabil in 0,5pagini + 0,5pag. harta din manual
    nici vorba de vreun link catre barem o lectura, articol stiintific, documentar / film artistic cu tema istorica, sau barem vreun clip youtube…
    tema de returnat: sinteza-sintezei in combinatie lectie-manual
    .. in regia mamicilor grijulii, sufland in cefele bietilor copii (ca e totusi una dintre scolile alea mai bune din targ)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Autor

Mihai Buzea
Mihai Buzea
Mihai Buzea este arborist și scriitor. Ultima carte publicată: „Recrutorii” (2019)

Colectia Contributors.ro

Carte recomandata

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Carti recomandate de Contributors.ro

 

 

 

Top articole

CV de parlamentar. De la greață la oroare

Mi-am luat inima în dinți și am citit pe pagina de Facebook a lui Valeriu Nicolae toate postările despre CV-urile parlamentarilor români....

România înapoiată: reflecții la început de toamnă electorală

Locuiesc într-un sat situat la mai puțin de 10 km de Sibiu, practic într-o fundătură mărginită de dealuri...

Marele Laser și frauda științifică

Dacă noi vom tăcea, vor striga pietrele. Luca (19, 38-40) *1. Preambul

Vreți mai multe judecătoare? Așteptați revoluția

Respectarea egalității între sexe este un subiect de actualitate politică. În mediul politic, de pildă, această egalitate...

Opțiunile geopolitice ale Europei în relația cu America și China

In caricatura care însoțește un articol apărut în Wall Street Journal, sub semnătura lui Andrew Michta, decanul College of International and Security...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.