Subiectul fierbinte al planurilor cadru pentru gimnaziu, adus de ministerul educației în dezbaterea publică, aspru criticat de comisia ministrului Curaj, retrimis către comisia de elaborare din Institutul de Științe ale Educației – „țapul ispășitor” – a intrat într-un con de umbră. Rezultatele catastrofale la simularea examenului de capacitate au mai stins pasiunea polemică, așa ca e un moment bun să rediscutăm argumentat, rațional pe subiect.
Mai întâi, de unde apucăm lucrurile?
De regulă, disputa pe planurile cadru are în subsidiar o anumită concepție a noastră despre ce e important să știe, să învețe elevii. Aici, în funcție de constelația proprie de valori, de experiențele personale ale „conceptorilor” se pot coagula diverse proiecte. Și totuși, niciunul nu e bun!
Putem să ne pierdem vremea la nesfârșit în dispute fără consistență, încercând să impunem tot felul de viziuni, mai exotice ori mai conservatoare. Sau, mai înțelept, putem să analizăm ce avem și, dacă nu ne mulțumește, să mutăm discuția în alt plan, mai înalt: planul valorilor. Iar, de aici – să reconstruim!
Vă propun două perspective de analiză:
1) formularea idealului educațional și
2) problema valorilor de urmărit în educație.
1) Formularea idealului educațional. Un punct de plecare în discuția despre geneza planurilor cadru este compararea idealului educațional din Legea Învățământului 84/1995 cu Idealul educațional din Legea Educației Naționale 1/2011:
Legea 84/1995 Art 3 (1): „Învățământul urmărește realizarea idealului educațional, întemeiat pe tradițiile umaniste, pe valorile democrației și pe aspirațiile societății românești, și contribuie la păstrarea identității naționale.
(2) Idealul educațional al școlii românești constă în dezvoltarea liberă, integrală și armonioasă a individualității umane, în formarea personalității autonome și creative”.
LEN 1/2011, Art 2 (3): ”idealul educaţional al şcolii româneşti constă în dezvoltarea liberă, integrală şi armonioasă a individualităţii umane, în formarea personalităţii autonome şi în asumarea unui sistem de valori care sunt necesare pentru împlinirea şi dezvoltarea personală, pentru dezvoltarea spiritului antreprenorial, pentru participarea cetăţenească activă în societate, pentru incluziune socială şi pentru angajare pe piaţa muncii”.
Idealul educațional vechi este conservator în privința sublinierii identității naționale și a aspirațiilor societății românești; în formularea lui apare raportarea explicită la valorile democratice.
Cel nou este parțial preluat din idealul educativ din legea învățământului din 1995; am marcat cu italic părțile preluate. Partea „originală” are câteva neajunsuri: nu sunt precizate temeiurile idealului („tradițiile umaniste” la vechiul ideal); lipsesc referirile la „aspirațiile societății românești” (mai confuze de o vreme încoace) și la „conservarea identității naționale” – temă desuetă în contextul pro-europenismului promovat neobosit.
Totuși, creatorii noului ideal sunt „originali”: cetățeanul României de mâine va asuma valori necesare dezvoltării personale, a spiritului antreprenorial, participării cetățenești active în societate (formulă cu vag iz proletcultist, penibil de redundantă), incluziune socială și angajare pe piața muncii (nu orice fel de angajare, ci „pe piața muncii”!).
Excelând în clișee și termeni confuzi, noul ideal educativ exprimă lipsa de viziune a celor care l-au propus. Acest lucru este grav: formula șchioapă, nătângă de-a dreptul a idealului educației din legea în vigoare proiectează un om fără valori consistente: oportunist, neapărat întreprinzător, cu spirit antreprenorial, orientat spre sine, un cameleon social perfect adaptabil în orice împrejurare.
Dacă acesta e idealul educațional din Legea învățământului în vigoare, nu ne mirăm că planurile cadru pentru gimnaziu au ieșit așa!… Totuși, ce putem face?
Să ne întoarcem puțin în trecut, ca să repunem pe tapet…
2) Problema valorilor
Încă din primul an, studenții la modulul pedagogic (care doresc să devină profesori) parcurg o disciplină numită (cam pompos) „Fundamentele pedagogiei. Teoria și metodologia curriculumului”. Printre temele de Fundamentele pedagogiei pe care le abordez sunt așa-numitele componente ale educației: intelectuală, estetică, morală, religioasă, fizică.
În cursul preliminar pe tema componentelor educației lămuresc chestiunea: De ce aceste componente ale educației? De unde provin?
Axiologia (Teoria valorilor) ne indică valori care au trecut proba timpului și istoriei: Binele, Adevărul, Frumosul, Dreptatea, Sacrul, Sănătatea. Propuse încă de vechii greci (Platon, Socrate, Aristotel), reluate în cultura creștină europeană, revigorate în Renaștere – aceste valori configurează dimensiunile esențiale ale personalității. Aceste dimensiuni vor fi construite prin educație: Binele – prin Educația Morală, Adevărul (științific, demonstrat) – prin Educația Intelectuală, Frumosul – prin Educația Estetică, Vigoarea, Sănătatea – prin Educația Fizică, Sacrul – prin Educația Religioasă.
Bine, veți spune, și ce legătură au aceste valori cu planurile cadru?
Legatura e destul de simplă: valorile majore amintite mai sus se regăsesc în domeniile de cunoaștere și acțiune umană și, mai departe, în disciplinele școlare – deci în planurile cadru. Ce prețuim, ce considerăm important, transpunem, sub formă de materii de studiu, în școală!
Raționalizarea educației formale, având la bază Didactica Magna a lui Comenius, coroborată cu diversificarea și individualizarea epistemică a științelor naturii și ale spiritului, a impus în ultimele secole un model raționalist de realizare a educației formale: discipline școlare simetrice cu științele, avansul gradat, sistematic în cunoaștere, demersuri raționale de determinare și de elaborare a cunoștințelor.
Împărțirea clasică pe discipline distincte nu exclude corelațiile multi- și interdisciplinare, deși nu le presupune explicit. Au existat, de fapt, de-a lungul timpului critici întemeiate ale organizării mono-disciplinare a materiilor școlare și s-au conturat formule intermediare ori hibride: discipline opționale sau facultative, module de studiu integrat etc. Totuși, cea mai mare proporție a disciplinelor școlare, în majoritatea sistemelor de învățământ europene și nu numai, sunt simetrice cu domeniile culturii, cunoașterii, practicilor sociale și cu valorile de Bine, Adevăr, Sacru și Frumos. Suprapunerea se remarcă și în denumirile ariilor curriculare din învățământul românesc: Limbă și Comunicare, Matematică și Științe, Om și Societate, Arte, Sport, Tehnologii, Consiliere și Orientare. Dar dincolo de cuplajele supra-disciplinare, în prefigurarea disciplinelor școlare din planurile de învățământ se preferă mono-disciplinaritatea sincretismului amorf, trans-disciplinarității fără obiect și consistență.
Mă întorc la punctul 1: O viziune educativă neîntemeiată explicit pe valori – ele însele ierarhizate! – e sortită eșecului. Dacă idealul educațional, din care derivă scopurile educației pe niveluri școlare (vezi Legea Educației Naționale 1/2011) și planurile cadru este atât de nefericit formulat, derivatele sale, de la planuri de învățământ la programe și manuale și chiar practicile educaționale sunt grav compromise.
Sigur că idealul educațional e proiectat și din perspectiva competențelor cheie europene. Poate că merită discutat raportul nimerit, echilibrul sănătos dintre clasic și contemporan; poate ar fi bine să ne focalizăm pe conceperea unor criterii de validare a noilor valori, a determinațiilor lor prin raportare la cele validate de timp.
În eventualitatea elaborării unei noi Legi a Educației propunem o construcție a idealului educațional care să pornească de la o viziune întemeiată pe valori. Nu orice valori, ci în primul rând valorile majore ale umanității, care au trecut proba timpului, s-au decantat. Aceste valori vor fi racordate, contextualizate la specificul național pentru a defini personalitatea viitorilor cetățeni ai României.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Stimate Domnule Florin Frumos, parerea mea este ca ar fi bine ca lucrurile sa fie apucate incepand cu DPPD, astfel incat cei care sunt siguri ca vor sa fie profesori sa studieze bine cum poti face ca scoala sa fie un loc in care copilul/elevul sa afle pe ce lume se afla. Cum poti fi un profesor facilitator al cunoasterii, dupa ce i-ai adus copilului informatia. Informatie se gaseste acum „la liber”, cum s-ar zice in argou. Important este sa stii ce sa faci cu ea, sa stii cum sa o utillizezi si cum sa o alchimizezi – profesor si elev in egala masura. Personalizat, asa cum nutritionistii personalizeaza dietele pentru diversele categorii de persoane. Sa ne fie cu iertare, dar am impresia ca marii chiulangii la capitolul lecturi suplimentare sunt din randul profesorilor; incepand cu faptul ca unii se chiar lauda cu ideea ca pentru ei Pedagogia este ceva absolut inutil.
Ce ar fi catastrofal la simulare? Simularea i-a dat atat copilului cat si parintelui posibilitatea sa-si faca o idee, sa stie pe unde se afla in momentul de fata. Cand vor cu adevarat, copiii se mobillizeaza exemplar intr-un timp foarte scurt, ir pana la evaluarea din vara mai este ceva vreme; ei au… capacitatea de a asimila ceea ce le este neclar in momentul acesta. Astfel incat cele doua probe se pot imparti in felul urmator: 1. veni – vidi; 2. veni-vidi-vici. vi se pare greu? Mie nu mi se pare greu, mai ales ca am experienta promotiilor anterioare. Exista, desigur, si un procent care nu vede niciun castig si nicio pierdere in acest examen. Copiii au invatat sa-si conserve energia mult mai bine decat adultii.
Noi ne tot punem intrebarea: din ce cauza – sau in ce scop se cheltuiesc atatea forte pentru acest examen national? Sa zicem ca – pe de o parte – exista spaima ca niste copii de la sat „ocupa” intr-un mod nemeritat locurile copiilor de la oras; ca la sat adica se dau notele pe oua, lapte, gaini si alte foloase de pe langa casa omului; nici pomeneala despre „riscurile”/”avantajele” la care sunt expusi copiii de la oras. Prefer sa presupun ca ati uitat sa scrieti rezultatele catastrofale intre ghilimele, ca sa stiu si eu ca aveti simtul umorului si ne dati de inteles ca folositi sintagma aceasta intentionat, stiind ca este o „emanatie” a presei de senzatie.
Nu in ultimul rand, la ora actuala majoritatea copiilor sunt prinsi intre ceea ce vor ei si ceea ce vor parintii lor. Ei sunt inca indecisi, foarte multi dintre ei. Altii sunt indiferenti. Iar altii coonsidera ca mai au timp sa se gandeasca, ori prefera sa lase sortii – care vor fi aceia – sa aleaga pentru ei. Atata doar ca s-a vazut, in vara asta, cum pot fi jucati sortii rezultatelor la repartizarea pe clase.
Sa apucam lucrurile din clasa a V-a, cand vine elevul intr-o noua etapa de scolarizare, dupa o vacanta mare si dupa ce nu se mai intoarce la doamna invatatoare cu care fusese obisnuit. Si sa stam de vorba ca vreo luna cu el, ca si cum ar fi venit sa invete o limba straina. Cel de clasa a VI-a sa fie ajutat sa se familliarizeze cu noile o disciplina noua care vine peste el (aici e in functie de stilul fiecarui profesor de fizica, de exemplu) si la fel cu acela de clasa a VII-a care vine in contact cu chimia, inca o disciplina noua care-l obliga sa stea pe scaun inca o ora. cand vine vorba despre programa… as zice ca ar fi bine sa vorbim despre faptul ca este altcineva care o aglomereaza, nu ca ar fi de felul ei incarcata. De cate ori li se aminteste profesorilor ca in clasa a vII-a apar si modificarile morfo-functionale ale copilului si ar cam fi nevoie sa-ti faci timp si pentru nevoile lui, ba prin intermediul lecturilor, ba prin intermediul muzicii sau desenului. Se cam obisnuieste in ultima vreme, de dragul procentelor de promovare, ceea ce se obisnuia candva in clasele mici: muzica si desen si educatie fizica pe hartie (alea frumoase, din dosarele aracip-giilor), in realitate matematica si citire pana la epuizare. Noroc ca au aparut profesorii de educatie fizica, de se mai dezmorteste copilul. Da’ si aici – ajungem la aspectul legat de baza materiala.
Sa apucam lucrurile, frumos, de la bunul simt. De la ceea ce are nevoie copilul. Are cineva copii? copilul te invata, daca stii sa-l asculti, daca il urmaresti si daca il si auzi. Deci ne intoarcem de unde am plecat: la DPPD.
Frumos, nu-i asa?
Din pacate, multi parinti si profesori transforma gimnaziul intr0o combinatie de romana-mate-engleza.
In asemenea conditii, este evident ca atat parintii cat si cadrele didactice au nevoie de multe luni de pregatire pedagogica. Poate ani.
De-asta tot spun ca reforma educatiei este obligatoriu cuprinzatoare, nu se poate pe bucati, astazi ceva, peste un an altceva si tot asa.
Trebuie o doctrina unitara si un plan fezabil.
Nenorocirea e ca poate s-ar gasi cine sa le propuna, dar imi este peste putinta sa cred ca analfabetii care au ajuns sa stapaneasca Romania vor intelge deosebirea dintre o doctrina.plan eficiente si o colectie de giumbuslucuri verbale si butaforie sociala.
De-asta nici nu apare nimeni cu o solutie pentru reforma educatiei: cine stie una, stie si ca nu ar avea nici o sansa sa fie inteles.
Asa ca isi vede de treaba si noi ne numaram „mortii” (citeste cetateni-zombi).
toate bune si frumoase…
si poate se gandeste cineva si la orar, adica sa fie o zi sau doua pe saptamana in care copilul sa duca la scoala numai echipamentul pentru educatie fizica, acuarelele, pensulele si ce o mai fi avand el pentru educatia plastica si muzica si educatie tehnologica – poate ac si ata, poate margele sau alte „jocuri si jucarii”, astfel incat in zilele celelalte sa nu mai fie obligat sa se imbrace si sa se dezbrace in cea mai mare viteza, inainte sau dupa vreo lucrare de control sau inainte sau dupa vreo ora in care este nevoie sa redevina foarte atent la monologul profesorului de la catedra, care-i dicteaza …frumos…despre ce au gandit unii si altii, respectiv ceea ce va fi nevoie ca el sa reproduca „ora viitoare”. Caci asa ne-am obisnuit: cat mai mult, in cin’zeci de minute, pentru ora viitoare.
Reforma in educatie este o chestune de vointa, nu de stiinta.
Sau nu primordial de stiinta.
Problema de rezolvat este transformarea valorilor in actiuni concrete
Pe mine m-ati pierdut de la paragraful „participării cetățenești active în societate (formulă cu vag iz proletcultist, penibil de redundantă)”. Daca participarea activa in societate are iz proletcultist atunci cred ca nu stim despre ce vorbim sau, mai simplu, vorbim ca sa ne aflam in treaba.
Intrucat nu v-ati declinat identitatea, nu am cum sa imi dau seama daca varsta v-a permis sa traiti o oarecare experienta a regimului comunist.
Daca nu aveti aceasta experienta, chiar dumneavoastra vorbiti doar ca sa va aflati in treaba.
Daca totusi aveti aceasta minima experienta, atunci ati putea intelege ca, in anumite feluri, limbajul de lemn al regimului trecut a supravietuit prin exponentii lui politici. Il vedem aici, il intalnim in diverse expresii („in lumina…”).
Comentariul dintre paranteze e minor in raport cu ideile articolului. Mi-as dori sa vorbim despre lucruri mai cu substanta…
scuuuu….uuze…ihmmm…ba da, si-a declinat identitatea, odata ce nu ne putem da seama din ce era i se trage sensibilitatea la un anume tip de limbaj…
Aceste Valori (cu majuscule) ar trebui insuflate de profesori.
In scoala generala este invatat ca a memora este echivalent cu a invata, ca nimic nu conteaza in afra de mate si romana. Apoi in gimnaziu si liceu primesc „invatatura” ca trebuie sa aiba un salariu mare, pentru care este permis sa faci orice (de la furt pana la inselarea colegilor si prietenilor).
Familia ii invata tot asa, ca valoarea suprema este Banul si, nu orice ban, cia ala nemuncit, ii invata ca un leu furat este mai pretios decat 10 lei munciti si ca prietenii saunt doar treptele scarilor pe care uric spre vila mare si masina de lux.
Fetele sunt invatata ca baietii sunt ATM-uri, ca prima intrebare este „cat castigi?” nicidecum „Ma iubesti?”.
Baieti snt invatati sa calce pe orice, sa caute o fata „cu casa si bani” si un „service sigur si cu bani multi”.
In momenul in care elevul ajunge student descopera cu stupoare ca „magistrii: sunt niste sarlatani sinistri, unii analfabeti, altii impostori, cu lucrari stiintifice publicate prin reviste recenzate de catelul Goofy si Donald Duck (caz real!), cu o morala dubioasa, care in loc sa predea isi basrfesc colegii, care plagiaza si copiaza teze de doctorat si articole, care fura munca colegilor din calcualtoare… ce sa mai vorbesc, o menajerie imunda si gretoasa.
Din pruncie si pana la moarte, romanul primeste o educatie in dispretul oricaror valori morale.
Pana si la Religie invata vietile sfintilor si deseneaza scene biblice, morala religioasa e expediata intr-un paragraph formal.
Si asa societatea a ajuns sa fie formata din personae fara caracter, in care nu poti avea nici o incredere, care te mint si te inseala ca mod de viata.
De fapt, exact asta e principal piedica in reforma educatiei: cei care ar trebui sa o declanseze sau macar sa o recunoasca sunt la randul lor niste impostori, unii de-a dreptul analfabeti.
Cine sa faca reforma educatiei centrata pe valori? Niste cetateni care iti fura portofelul daca il lasi pe masa si te intorci cu spatele o secunda?
O faculate este astazi o scoala a infractorilor cam la fel cu o puscarie. Or mai fi ramas cateva serioase, dar alea lucreaza pentru export si vor fi in curand si ele trase la fund de curentul general.
Toate teoriile sunt aproape perfecte. Decât să ții zece teorii despre valori, virtuți etc…, mai bine dădeați câteva exemple și înțelegeam ceva; așa am citit degeaba. Cu aplicatul teoriilor stăm prost