luni, mai 20, 2024

Problemele leninismului: Totalitarism și violență revoluționară

Național-socialismul nu a atins niciodată un nivel de coerență teoretică și sofisticare conceptuală comparabil cu paradigma marxistă și descendenții săi. Ar fi imposibil să vorbim serios despre filosofia nazistă. Chiar și gândirea lui Stalin a fost mai structurată intelectual decât excentricitățile nebuloase ale lui Hitler. In cea influenta dintre scrierile sale, Problemele leninismului, Koba se străduia si chiar reușea să se afirme ca un autentic teoretician.

Cu toate acestea, esența internă a anticapitalismului profund, a obsesiilor antiliberale și antidemocratice, poate fi găsită în ambele (altfel potrivnice) doctrine. Leninismul și național-socialismul (sau generic, fascismul) au fost întemeiate pe programe ale mobilizării sociale totale care intenționau să producă o transformare radicală a corpului politic.

Primul pas al revoluțiilor promovate de leninism și fascism (german și italian) a fost să preia puterea. Modalitatea de înstăpânire a fost fundamental excluzivă raportat la toate celelalte formațiuni politice sau adversari. Pentru Lenin, odată impusă prin insurecția bolșevică, „dictatura proletariatului” era ireversibilă și nerestricționată de vreo lege.

În martie 1933, Hitler a anunțat că „guvernul se va angaja într-o campanie sistematică de a reda sănătatea morală și materială a națiunii. Întregul sistem educațional, teatru, film, literatură, presă și radio—toate acestea vor fi folosite ca mijloace pentru atingerea acestui scop”. Într-adevăr, în timpul procesului ofițerilor de armată închiși pentru amestecul lor cu național-socialismul la Leipzig, în 1930, Hitler a declarat că țintea o „revoluție juridică”, ceea ce însemna penetrarea „instituțiilor legale și în acest fel [transformarea] Partidului nostru în factor determinant”. Cu toate acestea, asemeni poziției bolșevicilor în 1917, metoda nu a făcut decât să deschidă ușa dictaturii absolute a Partidului Nazist. În cuvintele lui Hitler, „odată ce stăpânim puterea constituțională, vom modela statul după forma pe care o considerăm potrivită” (The Coming of the Third Reich).

Această abordare amintea în mod izbitor de precedentul bolșevic. Lenin era convins că orice ezitare în preluarea puterii este un act criminal. Voluntarismul său era din beton, fără fisuri sentimentale. Istoricul politic Stephen Cohen a oferit cu ani in urmă o excelentă caracterizare a drumului către putere al partidului lui Lenin: „Un partid minoritar până la sfârșit (ei au primit aproximativ 25 de procente din voturile pentru Adunarea Constituantă din noiembrie), bolșevicii nici nu au inspirat, nici nu au condus revoluția de la bază; dar ei au fost singurii care i-au recunoscut direcția și i-au supraviețuit” (Bukharin and the Bolshevik Revolution).

La fel ca naziștii și fasciștii italieni, bolșevicii au știut că vor să guverneze deoarece fiecare credea într-o misiune percepută ca istorică, transformatoare și izbăvitoare. Iar pentru a atinge acest deziderat, toate mijloacele erau justificate. Pentru a-l cita pe Lazar Kaganovici, unul dintre acoliții lui Stalin: „Tovarăși, se știe de multă vreme că pentru noi, bolșevicii, democrația nu este un fetiș”.

Fasciștii și comuniștii deopotrivă credeau în imperativul distrugerii creative a vechii lumi pentru a construi noi civilizații bazate pe oameni noi, noi sisteme sociale, care la rându-le vor genera o nouă ordine internațională. Spre a-l parafraza pe Roger Griffin, aceste două mișcări politice erau pe-de-a-ntregul mistuite de fervoarea palingenetică, regeneratoare.

Credința leninismului în efectul purificator al zguduirii lumii s-a bazat pe scrierile părinților fondatori—Karl Marx și Friedrich Engels. Potrivit lui Marx, ceea ce era unic în legătură cu Revoluția „nu era faptul că niciun eveniment nu-i va fi urmat, ci că niciun alt eveniment nu trebuie să-i urmeze, pentru că în vâltoarea Revoluției întreaga voință a Istoriei avea să fie împlinită” (Igal Halfin, From Darkness to Light).

Marxismul a fost înainte de toate o încercare prometeică de a scăpa de execrata ordine burgheză bazată pe relații de piață (proprietate privată), de a transcende relații sociale reificate și de a organiza forțele sociale revoluționare în vederea ultimei confruntări, care urma să rezulte într-un „salt din regatul necesității, în regatul libertății”.

Demarcația puternică a lui Marx între gândirea sa revoluționară și alte versiuni ale socialismului (creștin, reacționar-feudal, mic-burghez, critic-utopic) este strâns legată de convingerea sa fermă, în special după 1845, că el știa cum stau lucrurile (postulatul infailibilității epistemice) și că Weltanschauung-ul era mai presus de toate științific, adică non-utopic.

Pentru Marx, convingerea că istoria este guvernată de legi—un punct de vedere hegelian pe care l-a promovat constant—însemna că odată aceste legi înțelese, rațiunea (gândul) și revoluția (acțiunea) se vor suprapune în eliberarea proletară universală. Înțelegerea forțelor sociale și naturale a permis realizarea totală a etosului transformativ: „Odată ce le înțelegem [forțele sociale și naturale], odată ce le pricepem acțiunea, direcția, efectele, va depinde doar de noi să le supunem din ce în ce mai mult voinței noastre și prin ele să ne atingem scopurile” (Engels, Anti-Dühring).

Versiune revăzută si adăugită a eseului publicat pe blogul meu de la Radio Europa Liberă Moldova:

https://moldova.europalibera.org/a/%C3%AEn-c%C4%83utarea-comunit%C4%83%C8%9Bii-perfecte-(violen%C8%9Ba-leninismului)/31480203.html

Distribuie acest articol

5 COMENTARII

  1. cum stau lucrurile (postulatul infailibilității epistemice) și că Weltanschauung-ul era mai presus de toate științific, adică non-utopic.

    Parca-i vad pe verzii de astazi, doar ca in loc de Marx e Greta. Cu totii cred in stiinta

  2. Curios că psihanaliza, care nu pretinde tehnologie experimentală, nu a apărut în epoca barocului.
    Văzând cât de nesigură dihanie e omul, poate că Marx ar fi fost mai prudent în doctrina despre dictatura proletariatului.

  3. Problema este ca foarte multi ar alege astazi un lider unic, care sa poata controla intreaga societate si care sa asigure locuri de munca stabile. Asta arata recentele sondaje din Belgia, cel putin. Aproape 40% dintre tineri si-ar dori un lider unic si puternic care sa „rezolve” problemele. Adica disolutia instutiilor democratice si instantelor care pot decide prin voturi democratice, asa cum sunt parlamentele sau curtile constitutionale. De aceea UE, prin insitutiile sale, are un rol enorm in mentinerea valorilor si sistemelor democratice, prin care este impiedicata ascensiunea unor astfel de lideri autoritari, atotputernici, care pot schimba din temelii arhitecturi politice si constitutii nationale.

    • Aceasta este problema pe care romanii au rezolvat-o în două moduri: dictatorul era o persoană aleasă pe o perioadă strict determinată, de criză (cred că 6 luni); ulterior imperatorul (așa-zisul primus inter pares – primul dintre egali, adică cel mai egal dintre egali, adică comunism avant la lettre) a rezolvat problema în mod tranșant.
      Dacă dictatorul (precedat de tiran, conducătorul absolut al unui polis grecesc) este o bună soluție pentru criză, pe termen lung este o soluție catastrofală. Treptat, îi intră-n cap că el le știe pe toate, nu mai acceptă nici un sfat, și mai devreme sau mai târziu face o greșeală majoră. Singurii care au evitat aceste circumstanțe au fost doi dictatori de dreapta – Franco și Pinochet.

  4. Aceiasi bani blestemati au finantat si comunismul si nazismul. Poate ca cel mai puternic si denuntator indiciu al acestei surse comune de finantare se afla in faptul ca celor doua tipuri de totalitarisme le-a fost specific un acelasi subconstient politic si ideologic, in care a pulsat freudian propensiunea maligna pentru crize majore si control global.

    Intre Marx si Hitler exista o similaritate, inca nedecodificata oficial, in privinta teoretizarii terorii tintite asupra proprietatii private si a agentilor specifici ai marelui capital financiar. Din acest punct de vedere, “Manifestul Partidului Comunist”, scris de Marx si Engels in 1848, a fost o prefigurare a intolerantei si terorii din “Mein Kampf”, scrisa de Hitler in doua parti, in 1925 si in 1926. În cele două volume ale “Mein Kampf”, dictatorul nazist de mai târziu si-a expus, in extenso si cu o acuratete infricosatoare, ideologia politică şi planurile pentru o “nouă ordine”, tot asa cum, ce-i drept mai succint si sofisticat, era profetit in “Manifestul Partidului Comunist”. La sfârşitul celui de-al doilea război mondial, existau zece milioane de exemplare ale “Mein Kampf”.

    Leninismul a aplicat doua corectii esentiale marxismului, referitoare la posibilitatea victoriei revolutiei comuniste intr-o tara saraca (Rusia, 1917) si la reabilitarea limitata a proprietatii private, prin acceptarea unui compromis cu economia de piata (NEP, 1921). Confirmarile postume, chiar daca tarzii, dupa 1991 in Rusia si mai ales cele din China de azi, o tara fosta deasemenea saraca, l-au facut intr-un fel genial pe Lenin.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. În curând îi va apare la editura Humanitas un nou volum cu titlul „Aventura ideilor”. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro