marți, aprilie 16, 2024

Procesul nu s-a terminat. Încă un pas spre dreptate în cazul Gheorghe Ursu?

În cei peste 30 de ani ai postcomunismului românesc, demersul juridic pentru aflarea vinovaților de moartea lui Gheorghe Ursu pe 17 noiembrie 1985 a trecut prin diferite faze. Deși ancheta, prin insistența familiei, a fost demarată chiar de la începutul lui 1990, iar procurorul care o instrumenta, Dan Voinea, a înaintat un dosar la finalul lunii martie a aceluiaşi an, verdictul în procesul celor doi ofițeri de Securitate care l-au anchetat atât în stare de libertate, cât și în perioada în care se afla în arestul Miliției a fost dat la împlinirea a aproape 38 de ani de la moartea disidentului[1].

În iulie 2023, când Înalta Curte de Casație și Justiție a decis, ca instanță superioară, achitarea lui Marin Pârvulescu și Vasile Hodiș, acuzați de moartea disidentului, părea că demersul și întregul parcurs în justiția din România se încheiau. Însă, trei luni mai târziu, în octombrie, cele două părți civile, Olga și Andrei Ursu, copiii disidentului, au atacat verdictul printr-o cerere de revizuire[2] – o cale extraordinară de atac. Cererea de revizuire este formulată motivând descoperirea unor fapte și împrejurări noi, ce nu fuseseră cunoscute la data pronunțării instanței, aducând argumente pentru a contrazice unele dintre cele mai importante raţionamente ale motivării, inclusiv pe acela că Gheorghe Ursu nu a fost un veritabil disident, pentru că pozițiile sale au fost exprimate în cercuri restrânse și nu în spațiul public, iar în cazul scrisorilor transmise către Europa Liberă, autorul nu era menționat[3]. Câteva zile mai târziu, Parchetul General a depus o altă cerere de revizuire având anexate o serie de documente emise de CNSAS, IICCMER și Institutul „Nicolae Iorga” din cadrul Academiei Române.

Miercuri, 21 februarie, Curtea de Apel București se va pronunța asupra cererii de revizuire. Miza demersului, dincolo de contestarea achitării și a unor decizii motivate injust, bazate pe argumentele foștilor ofițeri de Securitate care au compărut ca martori, este obținerea unei condamnări a ofițerilor de Securitate și a unui final onest al confruntării din acest caz, dar vizează și parcursul dosarului denumit generic „Procesul comunismului”, ce pare acum uitat.

Scurt reminder: tabloul proceselor

Justiția României postcomuniste poate cu greu explica întârzierile, dar mai ales blocajele unei proceduri care s-a derulat dintr-un proces într-altul, având drept unic scop eludarea vinovăției poliției politice comuniste în cazul acestei morți. Într-o primă fază, noul procuror de caz – desemnat după revocarea lui Dan Voinea – l-a găsit drept unic vinovat de moartea disidentului pe colegul de celulă Marian Clită, un deținut de drept comun, folosit ca informator și introdus acolo pentru a-l abuza și a obține informații de la Ursu. Niciodată până atunci, la jumătatea anilor ’90, lui Clită nu i se atribuise o atât de mare responsabilitate. Dosarul i-a exclus în final pe toți ceilalți responsabili, chiar și pe partenerul lui Clită, Gheorghe Radu, un deținut cu un parcurs similar. După condamnarea lui Clită, ancheta ajunge la cei doi ofițeri de Miliție, Tudor Stănică și Mihai Creangă. Aceștia au fost condamnați, în 2003, pentru instigare la omor, iar în motivarea sentinței, instanța a susținut atât faptul că în perioada detenției, între 21 septembrie şi 17 noiembrie 1985, lui Gheorghe Ursu i-au fost încălcate toate drepturile, începând prin arestarea abuzivă pentru o sumă mult prea mică de valută deținută şi până la faptul că îi fusese interzisă orice comunicare cu exteriorul, cu familia, și nu beneficiase de asistență juridică în timpul anchetei. Instanţa a mai susţinut și faptul că moartea disidentului avusese o legătură directă cu ordinele pe care cei doi le-au dat atât deținuților din celulă, cât și gardienilor din subordine.

Astfel, până spre mijlocul anilor 2000, toate procedurile eludează din dosare orice alți responsabili implicați în moartea suspectă a disidentului, deși ancheta procurorului Dan Voinea de la începutul anului 1990 îi avusese în vedere pe toți cei implicați. După condamnarea celor doi ofițeri de Miliție, timp de mai bine de zece ani, dosarul se blochează. Ancheta este amânată sau abandonată, în ciuda insistențelor familiei și chiar a gesturilor extreme la care recurge fiul disidentului, Andrei Ursu, care protestează prin greva foamei, în speranța că va debloca demersul judiciar și că îl va aduce în fața instanței cel puțin pe ofițerul Marin Pîrvulescu, cel care coordonase ancheta în ambele faze.

Procesul comunismului

Ceea ce a determinat o schimbare în soarta cazului a fost decizia Procurorului General Tiberiu Nițu de redeschidere a anchetei și de încadrare a dosarului în categoria crimelor împotriva umanității. Ordonanța procurorului este dată după ce Andrei Ursu protestează prin greva foamei pentru a doua oară, în toamna anului 2014. Documentul infirmă toate deciziile de neîncepere a urmăririi penale ale dosarelor încadrate în „Procesul comunismului”. Astfel, ordonanța din 5 noiembrie 2014 decide redeschiderea dosarelor constituite ca urmare a plângerilor și denunțurilor formulate de IICCR (IICCMER, la data ordonanței), de enoriași ai Bisericii Greco-Catolice Unite cu Roma și de către familia disidentului Gheorghe Ursu.

Dosarele ce au compus așa-numitul „Proces al comunismului” au făcut referire la fapte săvârșite în perioada martie 1945 – decembrie 1989, „fapte penale care, prin amploarea și gravitatea lor, calitatea autorilor, modul de comitere și rezultatele produse (numărul mare de victime), se circumscriu conținutului constitutiv al infracțiunilor contra păcii și omenirii, așa cum erau ele prevăzute în Codul penal anterior, faptele fiind sesizate înainte de intrarea în vigoare a noului Cod penal, respectiv 01.02.2014”. Sesizările, unele depuse în 2007, au denunțat „crime și abuzuri săvârșite, ordonate sau inspirate de către ofițerii de Securitate și comandanții și ofițerii cu atribuții de conducere din cadrul sistemului penitenciar din România, în perioada martie 1945-decembrie 1989, în realizarea scopului represiv al regimului comunist”. Ca urmare a anchetei și a dosarelor constituite ulterior, foștii comandanți de penitenciare Alexandru Vișinescu și Ion Ficior au fost condamnați pentru crime împotriva umanității, în 2016, pentru abuzurile săvârșite în perioada în care au condus penitenciarul de la Râmnicu-Sărat respectiv colonia de muncă Periprava. Dosarele din așa-numitul „Proces al comunismului”, după cum arată documentul din 2014, includ fapte abuzive comise în perioada 1945-1989, ce fuseseră clasate ca urmare a intervenirii prescripției în cazul acuzațiilor de omor. Documentul prezintă lista faptelor și a categoriilor de cetățeni afectați de măsurile represive ale regimului din acea perioadă, ultimul punct făcând referire explicită la „arestul și reprimarea principalilor opozanți și dizidenți din anii ’70 și ’80”.

Ordonanța procurorului Nițu arăta că redeschiderea dosarului privind moartea disidentului Gheorghe Ursu era necesară pentru că, până în acel moment, în acest caz, cele trei persoane condamnate, un deținut de drept comun și doi foști ofițeri de Miliție, „nu aveau puterea să ordone urmărirea, arestarea, supunerea la tratamente inumane, iar în final exterminarea, organele identificate chiar de instanțe prin hotărârile menționate ca având această putere, fiind exclusiv cele ale securității”[4]. Deci exact pe aceia pe care alți procurori îi eludaseră din anchete.

După aproape zece ani de la această ordonanță care a încadrat moartea disidentului Gheorghe Ursu la crime împotriva umanității și după ce două instanțe au decis să îi achite, în 2019 respectiv 2023, pe cei doi ofițeri de Securitate, acum pensionari cu vârste de 70 respectiv 80 de ani, parcursul acestui dosar nu s-a încheiat, iar acceptarea cererilor de revizuire ar putea duce la un verdict just în acest caz.

În anul în care se vor împlini 35 de ani de la Revoluția română din decembrie 1989, cazul dosarului Gheorghe Ursu rămâne încă un subiect de actualitate, aceasta fiind probabil ultima șansă de a i se face dreptate în justiție. Și nici chiar acum disidentul n-ar putea beneficia de un demers complet de condamnare a tuturor vinovaților de moartea sa, pentru că unii dintre aceștia nu mai sunt în viață. Chiar și așa, o eventuală condamnare a celor doi foști ofițeri de Securitate pentru crime împotriva umanității ar reprezenta atât un important verdict și un precedent în justiția românească, cât și un imbold pentru celelalte dosare în care multe dintre victime își așteaptă încă dreptatea.


[1] Pentru imaginea completă a succesiunii proceselor și a demersului judiciar vezi Simona Deleanu, „Memoria unei disidențe: radiografia proceselor în cazul Gheorghe Ursu” în Constantin Vasilescu, Florin S. Soare, Lucian Vasile (coordonatori), Abuz, traumă, memorie. Realităţi şi consecinţe ale comunismului românesc. Anuarul IICCMER, vol. XVIII/2023, Editura Polirom, Iași, pp. 351-374.

[2] Documentul este disponibil integral pe site-ul Fundației Gheorghe Ursu: https://gh-ursu.ong.ro/cerere.revizuire.cazul.Ursu.20231028.parti.civile.pdf

[3] Despre disidența inginerului Gheorghe Ursu am scris pe larg într-un articol: https://www.contributors.ro/nu-e-niciodata-prea-tarziu-pentru-dreptate-cazul-gheorghe-ursu/

[4] https://gh-ursu.ong.ro/ORDONANTA_2688_C_2014.pdf

Distribuie acest articol

9 COMENTARII

  1. Eu unul, cand aud de asa zisa „motivare” a sentintei ma sufoc de indignare si neputinta pentru ca imi dau seama ca „Justitia” romana e total aservita unor interese politice obscure, cand nu e, pur si simplu, (prea)plecata cui da mai mult.
    Mi-e scarba maxima.

  2. In statul condus de securisti (PSD-isti, liberali bolsevici, AUR+SOS, Iohanis) dictatura lor, a fiilor lor si a nepotilor lor nu piere. Asteapta doar momentul sa procedeze ca Putin in federatia rusa.

  3. Aceleasi idei (si, in plus o plangere la inspectia judiciara) am scris, mai multi (a se vede articolul doamnei Nagat) . Sa ne fie de folos si sa va cireasca articolul, cei cu dubii, despre bunatatea Securitatii

  4. Este imperios ca in programa scolara sa fie incluse cursuri de studiere a terorii comunismului in Romania in care sa fie vizionate marturiile victimelor, inregistrate de doamna Lucia Hosu Longin.
    Serialul „Memorialul Durerii ” este unic ca document filmat in tarile ex.comuniste.
    Cu toate ca TVR l-a prezentat integral, nu toti romanii l-au urmarit din motive diferite .
    Experimentul Pitesti este traumatizant pentru privitori, depasind in cruzime metodele folosite de hitleristi in lagarele de munca si exterminare impotriva propriilor dizidenti germani ( 1933-1939) si a minoritatilor nationale si sexuale.
    Pentru poporul nostru umilirea, saracirea taranilor, dezradacinarea si coruperea lor au avut si au inca urmari dramatice.
    Momentul interzicerii pascutului vitelor pe tapşanele şi şanturile satelor a insemnat o culme a cruzimii unui regim criminal.
    Din fiecare sat securistii recrutau copii, tineri pe care ii ” cresteau” si ” educau” in a-si trada, turna colegii, fratii, vecinii.

      • Enorma surpriza. Habar nu am avut.
        Gasesc binevenita interventia…
        Am pierdut cateva planuri din involutia doamnei Longin..
        Cred ca prezența in studioul Antenei 3 pregatea in fapt trecerea filantropului, actualmente teolog Voiculescu in categoria persecutatilor politic si de ce nu, a martirilor .
        Evident ca Nastase, Oprescu ii vor sta de-a dreapta si de-a stanga..
        Valoarea marturiilor din serial nu este afectata si includerea unor episoade din Memorial in programul educativ cred ca este o idee buna.
        Realizatoarea a pus in evidenta prelatii catolici si liderii poltici ardeleni.
        Volumul ” Preoti ortodocsi in inchisorile comuniste” completaza imaginea terorii comuniste.

  5. Mai e CEDO, nu? Nu ar trebui să scape de pușcărie. Tot ce le e frică e ca vor ciripi hienele. Să se dea drumul la ciripeala zic ca nu prea știm mai nimic

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Simona Deleanu
Simona Deleanu
Simona Deleanu a absolvit Facultatea de Istorie a Universității din București cu teza de licenţă „Imaginea lui Nicolae Ceauşescu în România postcomunistă”, și programul de masterat din cadrul aceleiaşi facultăţi. Este doctor în istorie al Universității din București, cu teza Rezistenţa prin cultură – o controversă postrevoluţionară. A publicat studii, articole şi interviuri în revistele Magazin Istoric, Historia, Caietele Revoluţiei, Sfera Politicii şi Cogito. Multidisciplinary Research Journal. Cel mai recent studiu publicat este „O disidență singuratică: Gheorghe Ursu” în România de la comunism la postcomunism. Criză, transformare, democratizare. Anuarul IICCMER, vol. XIV-XV, 2019-2020, Editura Polirom, București, 2020, pp. 219-240.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro