Marcăm împlinirea a 70 de ani de la abdicarea Regelui Mihai și de la proclamarea Republicii Populare Române la nici o lună de la dispariția principalului protagonist al evenimentului. Maiestatea Sa, Regele Mihai al României.
Tragic și evenimentul, tragic și protagonistul. Și nu s-ar putea defel spune că ceea ce s-a întâmplat în România după decembrie 1989 ar fi corectat măcar într-o mică măsură tragismul a ceea ce s-a întâmplat în România, cu voia și din ordinul sovieticilor, dar și cu complicitatea comuniștilor și a tovarășilor lor de drum în urmă cu șapte decenii. I
Indiferent dacă nutrim convingeri monarhiste ori republicane, cuvântul potrivit pentru eveniment mi se pare acela de comemorare. Fie și numai pentru simplul motiv că alungarea de pe tron și dincolo de fruntariile țării a Majestății Sale a însemnat îngroparea pentru mai bine de 40 de ani a oricărei urmă de viață democratică în România.
Procesul a început puțin după 23 august 1944. În pofida faptului că fusese repusă în vigoare Constituția democratică din 1923. Orice încălcare a ei era justificată prin necesitatea luptei antifasciste, o sintagmă teribil de apreciată de comuniștii români de la acea vreme.
În martie 1945, sovieticii, cu pumnul bătut în masa Regelui Mihai și cu ușa din sala de audiențe trântită de Vîșinski și în complicitate cu comuniștii români și-au instalat guvernul. Din acel moment, premierul Petru Groza, cu rânjetul lui cu tot, altminteri licheaua absolută, deși nemembru de partid, nu a făcut decât să îl sfideze necontenit pe Rege. Puțin i-a păsat de cererea acestuia de a-și prezenta demisia (21 august 1945) sau de greva regală. Avea de partea sa tancurile sovietice.
La 19 noiembrie 1946, poporul român a fost convocat să ia parte la niște alegeri în care toate mijloacele de furt și absența de scrupule specifică Balcanilor au fost folosite. Regele a deschis Parlamentul, fiind drastic criticat pentru aceasta (avea oare alternativă?) și așa după cum scrie unul dintre primii istorici ai comunismului românesc- l-am numit pe Ghiță Ionescu (cf. Comunismul românesc, Editura Litera, București, 1994)- “după alegeri și după consolidarea comuniștilor la putere, persecuțiile au luat forma unei terori organizate ce a dobândit amploare. Se auzea acum că zeci de oameni dispăreau, mare parte dintre ei în lagăre și temnițe, unii se ascundeau în munți, unde se instituiseră puncte de întâlnire, iar alții plecau în străinătate. Era normal ca mulți să se gândească la organizarea unor activități românești peste graniță.Maniu a refuzat să părăsească țara…”.
La 10 februarie 1947 se semna, în fine, Tratatul de pace, România trimițând o delegație a cărei componență fusese atent supervizată de Groza însuși. Cu Tătărăscu și Lucrețiu Pătrășcanu în frunte. Clauzele economice erau de-a dreptul împovorătoare, consfințind deja transformarea României în satelit al Moscovei.
Pe tot parcursul anului 1947 a continuat teroarea. Arestările deveniseră un fapt la ordinea zilei. Cu sprijinul sovieticilor, guvernul Groza trecuse la anihilarea totală a Opoziției. Atacul la adresa PNȚ a fost teribil, totul culminând cu arestarea la 15 iunie a lui Mihalache și Penescu, mai apoi a lui Maniu. În august a fost dizolvat prin decret PNȚ , iar în noiembrie a încetat activitatea PNL.
Mai era “de rezolvat” o ultimă “anomalie”- monarhia. Totul s-a desăvârșit pe 30 decembrie 1947, grație lui Gheorghiu-Dej și Petru Groza. Acesta din urmă i-a vorbit Regelui cu o vulgaritate fără seamăn. I-a înfățișat Majestății Sale abdicarea “ ca pe o afacere convenabilă pe care el, un intermediar onest, o înlesnea. Dej a evocat cu fanatism viitorul poporului român și a mai mărturisit că Regele avea o influență tulburătoare și că atâta vreme cât va rămâne în România vor fi întotdeauna necazuri” (cf. Ghiță Ionescu- op.cit.).
În fața refuzului ferm al Majestății Sale de a semna actul de abdicare, s-a trecut la amenințări. Groza a spus că guvernul va trece la acțiune. “ Va curge sânge, va fi probabil război civil, însă responsabilitatea vă va reveni”. Regele a cedat, a semnat, în aceeași zi guvernul a anunțat proclamarea RPR și astfel a luat sfârșit Regatul României. La începutul lui 1948, Regele părăsea România.
Nu putem ști ce ar fi fost dacă în decembrie 1989 sau în primele zile ale lui 1990, firul istoriei ar fi fost reînnodit, Constituția din 1923 repusă în drepturi. Știm doar că ultimele luni ale lui 2017, dominate de personalitățild malefice ale lui Dragnea și Tăriceanu și aghiotanții din PSD și ALDE ne-au făcut să simțim prea accentuat și pe propria noastră piele ceea ce s-a întâmplat în 1947 în România. Să vedem ce ne va rezerva anul 2018. Premisele nu sunt deloc optimiste.
Text apărut concomitent pe site-ul contributors.ro și pe blogurile adevărul.ro
Prezentare generală a confidențialității
Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.
Dej a stat in inchisoare multi ani, dar i s-a dat un tratament privilegiat. A fost menajat, in loc sa fie trimis in fata plutonului de executie, ca tradator notoriu de tara. Anna Pauker a fost lasata sa plece in URSS, in loc sa fie condamnata la moarte ca tradatoare de tara. Patrascanu a fost eliberat din inchisoare si a trait bine in timpul lui Antonescu. Bodnaras, spion si tradator, in loc sa fie executat, a fost gazduit de printul Stirbey. Celule comuniste clandestine functionau bine mersi in tot Bucurestiul pe timpul lui Antonescu. Ciuma a fost cultivata chiar aici, de noi, in tara noastra, in loc sa fie eradicata. Regele si-a cunoscut soarta sa si soarta tarii de la bun inceput, dar a fost impins sa intre in acest joc care nu avea cum sa se termine bine nici pentru el, nici pentru Romania. Are dreptate fabulistul in „Toporul si padurea”, cand conchide ca „relele toate, nu ni le fac strainii, ci… o ruda sau un frate”. In deceniul cinci, ialti responsabili politici ai Romaniei au pactizat cu Raul si Raul a doborat Romania. Desi puteam alege calea Finlandei, indiferent de riscuri, daca aveam mai mult curaj si mai multa demnitate.
Stimate Dle Morariu,
Afirmati:
” În august au fost dizolvate prin decret atât PNȚ cât și PNL. ”
Cine a emis si semnat decretul ?
Din cite stiu, in perioada pina la 30 decembrie 1947, exista numai un singur fel de DECRET si anume INALTUL DECRET REGAL, cu sacrosancta formula ” Noi, Mihai I …… AM DECRETAT SI DECRETAM : ”
Ma puteti lamuri ?
Prin decret al Consiliului de Stat!!
A fost o decizie a Consiliului de Miniștri condus de Petru Groza. Validată de Parlamentul controlat de PCR. Nici vorbă despre un Decret regal.
E greu sa-i convingi pe cei care au trait si au fost (de) formati in perioada comunismului ca regele a fost amenintat permanent si inainte de a fi obligat sa semneze abdicarea Timp de 45 de ani li s-a inoculat ideea ca sub republica ilegitima a fost mai bine. Daca ar avea cuearjul sa priveasca pe harta Europei ar vedea care tari au evoluta dupa cel De-al doilea Razboi Mondial si care au ajuns in stare de faliment.
Înainte de toate cultura este necesară ca să vrei să afli adevărul… Ori, dacă observați, cei care se împotrivesc reabilitării vieții Regelui Mihai, sunt ori ființe fără școală, ori rău intenționați, ori fac parte din generațiile, căci sunt mai multe, pe care nu le interesează istoria decât din auzite… Dar care își dau cu părerea obligatoriu…
Domnule Morariu,
Dvs. afirmati:
” Atacul la adresa PNȚ a fost teribil, totul culminând cu arestarea la 15 iunie a lui Maniu, Mihalache, mai apoi a lui Penescu. În august au fost dizolvate prin decret atât PNȚ cât și PNL.”
Mihalache a fost arestat la Tamadau la 14 iulie impreuma cu…Penescu! Penescu nu a fost arestat ulterior, asa cum dvs.gresit afirmati!
Maniu a fost arestat la data de 24 iulie!
PNL s a autodizolvat in noiembrie 1947!
Mai multa rigoare, domnule Morariu!!!
PCR a fost scos in afara legii in 1924 pentru ca acest partid dorea dezmembrarea tari si instaurarea republicii.
Multi, din putinii membrii PCR, au facut ani de puscarie, doar pentru ca apartineau acestui partid! Dej, a executat 10 ani de inchisoare!
Multi, din multii membrii ai „partidelor istorice”, au facut puscarie doar pentru apartenenta la aceste partide. Scor egal!
Daca in 14 iulie, puterea politica in Romania, era detinuta de catre „partidele istorice”, ia PCR, membru in Parlamentul Romaniei, ostil guvernului legal ( guvernul din 1947 era rezultat din alegerile RECUNOSCUTE de catre regele Mihai!!!!!!!!!!!!!!!!!! ), care ar fi fost reactia acestuia?
Astept un raspuns, domnule Morariu.
P.S. Si pe bune, incetati odata sa promovati: „usa trantita da Visinski si abdicarea fortata” E ridicol!
Erata
Daca in 14 iulie, puterea politica in Romania, era detinuta de catre “partidele istorice”, ia PCR, membru in Parlamentul Romaniei,trimitea peste granita, fruntasi ai acestuia, pentru a forma un guvern ostil,guvernului legal constituit ( guvernul din 1947 era rezultat din alegerile RECUNOSCUTE de catre regele Mihai!!!!!!!!!!!!!!!!!! ), care ar fi fost reactia acestaora?
Astept un raspuns, domnule Morariu.
@Stefan, reprosurile adresate dlui Morariu sunt prea severe. Dl Morariu este critic de teatru si filolog, nu istoric.
@Stefan
Sub afirmația „scor egal” se ascunde o micuță răutate ideologică pentru că România era sub ocupație sovietică. Degeaba îl socotiți pe Rege vinovat de semnarea unui decret sau altul. Invinovatirile de acest gen țin de istorie contrafactuala. Mai mult, țin de o interpretare rautacioasa ca sa nu zic, pardon, bolșevică a istoriei noastre.
Ce interese serviți dvs? Sau ale cui?