Părinții sunt dezamăgiți de vocabularul copiilor. Și m-am tot gândit: de ce e asta o problemă? Mai ales, am căutat să înțeleg dacă la mijloc e ceva mai mult decât preferința unei generații pentru o articulare diferită a cuvintelor. Încerc să ofer un răspuns.
Dar mai întâi aș vrea să clarific de ce mi se pare că noile generații nu mai găsesc cuvintele atrăgătoare. Dacă avem în vedere comunicarea online, vedem un salt enorm în cantitatea de mesaje transmise între vorbitori. Iar dacă urmărim atent, vedem că reușesc, prin mai puține cuvinte, să exprime o bogăție mai mare de lucruri. Copiii comunică mai mult ca niciodată, despre mai multe subiecte ca oricând, cu mai puține cuvinte ca generațiile anterioare.
Cum e posibil? Prin instrumente prin care pot realiza comparații elaborate și chiar metafore spirituale. Se ajută de imagini, clipuri, emoji-uri și transmit ceea ce își doresc, fără să folosească uneori niciun cuvânt sau folosind cuvintele doar pentru a sprijini celelalte forme de exprimare. Să luăm un exemplu. Gândiți-vă la o imagine cu o pisică somnoroasă și tolănită, deasupra căreia stă scris: „atunci când trebuie să mergi la școală”. Rolul cuvintelor aici este să pună imaginea în context. Nu cuvintele joacă rolul principal, ci imaginea. Efectul e fantastic: emoție, ascuțime, eficiență.
De aceea am o reținere când părinții își expun nemulțumirea cu privire la limbajul copiilor. Fiindcă cei mici sunt fascinați de noile posibilități de exprimare și vor să se diferențieze iar cei mari tind să vadă un pericol sau o decădere în ceea ce nu e familiar. Așa că avem un conflict de suprafață între generații, bazat pe preferințele de comunicare. Unii mai direct, mai ludic, alții mai subtil, mai spiritual. Nimic rău aici.
Totuși, acest conflict de suprafață aduce cu sine unul mai profund. Eu aici văd problema. Aici ar trebui să ne concentrăm atenția. Despre ce e vorba?
Noile generații trăiesc experiențe mai complexe, mai profunde, la vârste din ce în ce mai mici. Numai că ele nu sunt în stare să le articuleze și, implicit, să le înțeleagă. Într-un astfel de context, cresc șansele unor conflicte reale cu cei mai „în vârstă” fiindcă instrumentele folosite în comunicarea pe Internet nu mai sunt de ajutor și își pierd orice forță de exprimare. Copiii au la dispoziție doar un bagaj rudimentar de cuvinte. Și am văzut copii și adolescenți (chiar tineri adulți) care nu reușesc să se împace între ei sau cu părinții mai ales fiindcă nu pot exprima perspectiva trăită. De aceea, consensul e mai greu de atins. Iar copiii devin mai ușor „rebeli”.
Asta cred că e problema pe care o pune cu adevărat vocabularul limitat. Nu e vorba de o competiție de suprafață între generații. E vorba de faptul că noile generații nu sunt echipate cu instrumentele pentru a gestiona și atenua conflictele.
Oricât am dori să fie altfel, în momente de conflict, cuvintele au cea mai mare precizie. Tonul, topica, accentul oferă posibilitatea unor reglaje de finețe. Pur și simplu, noile instrumente cedează când vine vorba de a exprima o întreagă realitate și de a oferi o explicație pentru un comportament sau un gest.
Așadar, chiar dacă noile generații au trăiri din ce în ce mai complexe și mai profunde, profunzimea fără vocabular e la fel de inutilă ca vocabularul fără profunzime. Iar asta înseamnă că un conflict se poate prelungi mai ușor, fiindcă celor mici le e mai greu să iasă la suprafață din profunzimea lor. Au unde se adânci și rămân acolo.
Recunosc că și eu aș prefera să aud mai puțini copii vorbind cu „gen”, dar rămâne mai degrabă o preferință. Cred că mai important e să îi ajutăm să înțeleagă ce li se întâmplă și să poată exprima ce au înțeles.
Problema noilor generații nu este că nu vorbesc cum ne-ar plăcea nouă ci că sunt de o profunzime fără cuvinte.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Vorbim cum gindim. Dacă nu putem/nu știm articula în limbaj trairi /experiente /idei, atunci nu le putem interioriza/explica pe deplin nici noua nici altora.
Simplificarea limbajului conține simplificarea gindirii, iar într-o lume tot mai complexa a-ți simplifica gindirea este fatal.
Recurgerea la meme și emoji-uri poate părea creativa și haioasa, dar este calea sigura de a crea mase enorme de ignoranți inutili, expuși atit manipulării cit și unei continue deteriorări a limbajului, gindirii și pina la urma a capacității de adaptare, evoluție și supraviețuire. Dar hei.. Cui ii trebuie cu adevărat un popor educat?
Crezi că Brâncuși putea exprima mai bine în cuvinte Coloana Infinitului? Sau Beethoven, Simfonia a IX a? Limbajul nu e numai verbal.
Sunt sigur ca ambii puteau vorbi /scrie explicativ și descriptiv mult peste medie referitor la sculptura /muzica. Nu te poți astepta sa fie cineva genial și sa aibă un vocabular de nivel gen, bn, cf, LOL etc… Ca or fi unii geniali într-un domeniu dar lipsiți de capacități retorice… Se poate. Dar ii numeri pe degete, ca de aia îs genii. Majoritatea oamenilor ce ating o minima performanta /competenta într-un domeniu știu sa se exprime coerent, bogat și pe larg cel puțin în sfera de referință a acelui domeniu. Egal despre ce e vb, de la aeromodelism la chitara la sport la productie de filme xxx.
„Recurgerea la meme și emoji-uri poate părea creativa și haioasa, dar este calea sigura de a crea mase enorme de ignoranți inutili, expuși atit manipulării cit și unei continue deteriorări a limbajului, gindirii și pina la urma a capacității de adaptare, evoluție și supraviețuire.”
Inventia de sabii forteaza existenta aceluiasi proces pentru scuturi si vitavercea:
https://ibb.co/YjZWvSb
Dacă acest articol se vrea a fi un studiu sociologic, să vedem metodele de lucru plus referințele. Ca să înțelegem, astfel, că se încearcă o conectare la o realitate exterioară.
Dacă este un articol de opinie, atunci se poate scrie orice, dar legătura se face numai cu realitatea din mintea autorului.
Îl vede azi, îl vede mâini,
Astfel dorinţa-i gata;
El iar, privind de săptămâni,
Îi cade draga fată.
Oare cum se poate transpune in mesaj aceasta strofa?
Banuind ca generatia XYZK stie ce este!
Omenirea a „evoluat” (credem si spunem noi, actualele generatii mature), plecand de la exprimarea prin picturi rupestre- > pictograme reprezentative–> hieroglife (unde inca se mai mentine obiectificarea reprezentarii prin grafoni)–>cuneiforme–> alfabet (latin, chirilic, etc). E drept, in Asia in continuare ideogramele pastreaza subtile reprezentari ale obiectelor.
Acum, cu „intoarcerea” la imagini , noile generatii fac un plonjon direct in epoca pictogramelor sau picturilor (nu rupestre, ci virtuale/digitale). Nu e clar daca e „evolutie” sau „involutie”.
Cert este ca dpdv istoric, trecerea de la picturi la caractere „text” a ajutat omenirea sa progreseze, sa evolueze. De ce? pt ca in text scris este mult simbolism, pt ca se antreneaza creierul sa aloce semnificatii logice, idei, trairi unor simboluri. In momentul in care nu il mai antrenam si ii dam „de-a gata” imagini, video, chiar daca acesta se poate „concentra” pe emotii (profunzimea trairilor), avem drept rezultat generatii mult mai emotive, sentimentale, poate si creative, dar cu pb de semantica, de logica, de ratiune matematica.
Sigur, se poate argumenta ca vine AI-ul si preia aceste roluri, dar omenirea trebuie sa fie pregatita sa supravietuiasca si unor crize neprevazute, cataclisme, etc. O va ajuta echiparea cu mai multa emotie/sentiment in detrimentul ratiunii/logicii? Pana acum a fost ajutata mai mult (cel putin in cele recente) de stiinta, logica, calcule, ratiune.
Aici e de fapt intrebarea: va fi specia avantajata de noile directii? sau ii va fi pusa in pericol supravietuirea?
Profunzimea fără de cuvinte capătă accente ce cuprind în profunzime un alt adevăr decit cel falsificat de către toate marile glasuri ce și-au folosit cuvintele spre a-și crea un bine propriu și nicidecum un bine comun. Sentimentalismul vorbelor lasă loc pragmatismul. Marile provocări ale generațiilor ce vin din urma sunt însă multiple. Libertatea de mișcare și nevoile de zi cu zi le formează acestor tineri alte deprinderi ce au la baza știința invatari a unor noi limbi străine de cea materna. Încă din frageda pruncie limbile străine devin parte a înțelegerii multor tineri ce cumuleaza, la nivel de limba, materna și alte limbi străine. Acești tineri nu mai sunt nevoiți a traduce din limba lor materna textul pe care doresc al reda în alta limba. Practic ei gindesc direct în mai multe limbi atunci cind se exprima. Multitudinea de informații determina selecția naturala a vorbelor și transforma tinarul într-o persoana pragmatica ce se muleaza pe zicerea cunoscuta :multe vorbe doi bani nu fac. Vechile generații gindesc în cu totul alți termeni.
Vechile generații au stat sub semnul romantismului si al literaturii de tot felul texte ce le-au pervertit înțelegerea și le-au deformat adevărul. Lumea acestor tineri este lumea reala. Lumea celor de odinioară ce încă isi are respondența în zilele noastre, ca și decalaj în timp, este o lume total falsificata. Comunismul a falsificat totul. Lumea noua, îți oferă, funcție de inteligenta proprie, o alternativa de a separa adevărul de minciuna. Lupta dintre generații continua.
,,Copiii au la dispoziție doar un bagaj rudimentar de cuvinte ”
De acord .
,,Noile generații trăiesc experiențe mai complexe, mai profunde, la vârste din ce în ce mai mici.”
De acord .
Faptul ca ei traiesc astfel de experiente la virste din ce in ce mai mici este si din cauza noastra , a adultilor .
Vreti sa aibe un bagaj sanatos si suficient de cuvinte ? Este necesara lectura . Citirea cuvintelor scrise .
Asta este societatea pe care noi am ,,construit-o ” si in care i-am aruncat . Mediul social decadent si depravat construit de noi .
„Zvirliti nebuneste in centrifuga caderii, de-acum simtim cu totii cum ne prabusim, indefinit contrasi si absorbiti in infinitul finitudinii.”
Stie cineva cui I se datoreaza fraza de mai sus? E in original, nu traducere.
Articol interesant.
Dar problema cred ca este diferita.
Pentru interactiuni sociale pe Internet ceea ce folosesc tinerii este suficient din punctul lor de vedere.
Emoji ca un fel de hieroglife moderne.
Problema apare cand este vorba de text scris.
Si atunci mult prea multi tineri se vad „pierduti in spatiu”. Nu stiu sa completeze macar formulare simple pentru autoritati.
Solutia este: a) simplificarea (plain English) limbii folosite in comunicarea cu publicul si b) simplificarea legilor si procedurilor de aplicare. Asta este fundamental opozabila si detestata de birocratia care se auto-alimenteaza.
O alternativa ar fi de a scrie legille si procedurile si formularele cu emoji si cu sunete embedded in (hai sa continuam sa spunem) text.
Sau daca nu text macar manele sau tipare/sabloane de jelanii anti-masculi/anti-femele/anti-autoritati pe post de indreptare de folosire. :))
Celor care isi incretesc fruntea sa invete o noua limba, sa scrie corect (!!!) le dau sfatul sa se gindeasca tot timpul ca nu scriu cu cuvinte si propozitii, ci cu idei si mesaje. Sa nu te hotarasti sa scrii cind ai o nevoie dramatica sa spui e un blocaj.
,,Noile generații trăiesc experiențe mai complexe, mai profunde, la vârste din ce în ce mai mici.” – nu pot sa-mi stapanesc un zambet la aceasta afirmatie. In ce fel a sta 10 ore pe zi in fata unui ecran si a misca din deget de 5 ori pe minut poate fi o experienta mai „complexa” si mai profunda decat a citi o carte (pana la urma experienta suprema, care stimuleaza creierul la un nivel neegalat, si asta folosind doar un singur simt, vazul), sau a asculta un concert? A urmari un balet sau o piesa de teatru e mai putin stimulativ decat un joc? In niciun caz, poate doar mai putin incitant. Daca experientele astea sunt atat de „compexe” si „profunde” cum de rezultatul e o persoana cu privire inteligenta, dar care nu stie mai nimic in afara de a reactiona pasiv la stimuli din ce in ce mai agresivi? Aceste „experiente” sunt exact ca dulciurile sintetice, placute, utile uneori, dar nu numai ca nu contribuie decisiv la sanatatea organismului, ci in cantitati necontrolate provoaca disfunctionalitati grave.
Autorul articolului are deplină dreptate, iar ceea ce scrie nu trebuie altfel argumentat prin referințe bibliografice. Observăm situațiile descrise, permanent în sistemul educațional românesc. Desigur este necesară o corecție: există copii, adolescenți și tineri care știu să se folosească de cuvintele limbii române, dar preferă în același timp o „vorbire” prescurtată, din comoditate sau că e „la modă”. Așa cum există o mare majoritate a copiilor, adolescenților și tinerilor care se încadrează în schema adusă în discuție de autor, adică fără știință de multe cuvinte, dar – spun eu – nici cu profunzime. A comunica prin imagini este, așa cum bine punctează AX o reîntoarcere la pictograme. Textul, scris sau oral, are un loc important în progresul umanității. A folosi doar prescurtarea cuvântului/exprimării, presupune lipsirea minții umane de instrumentul cel mai important care o dezvoltă. Fiți siguri că și Brâncuși își „verbaliza” într-un monolog interior explicațiile a ceea ce realiza. Operele sale sunt complete și nu „prescurtări”. Sunt metafore vizuale nu simple transmitere de informații. Soluția nu este simplificarea comunicării, nu are nicio treabă birocrația la care se referă Durak, ci crearea unei „mode naționale” serioase a lecturii, iar aici rolul familiei, al școlii și al factorilor decidenți ar trebuie să fie major. Copii, adolescenții și tinerii citesc foarte puțin sau chiar deloc. De aici „lipsa” cuvintelor și apelul la ceea ce li se pare lor că suplinește comunicarea prin cuvinte. Apelul la vizual pentru a comunica este un simptom al dorinței cuiva de a se degaja de greutatea comunicării verbale care necesită preverbalizare, formare a exprimării care trebuie să cuprindă IDEI și apoi transmiterea acestora. De aceea sunt de acord cu Adrian Popescu în legătură cu faptul că noi suntem responsabili de felul în care arată societatea românească de azi, dar tot noi putem îndrepta situația respectivă. Și nu este o luptă între generații ci o modă apelarea la limbajul reclamat de autor. Limba de lemn a comunismului era într-adevăr un instrument falsificat care exprima dubla gândire, în sens orwellian, dar era o comunicare prin cuvinte. Și acest limbaj prescurtat la care se referă autorul este alt limbaj „lemnificat”. Este nevoie de revenirea la buna și statornica lectură. Lectura este remediul pentru a nu ne duce înapoi într-un trecut preistoric în care grohăitul, răgetul, mugetul, gestul și mimica să reprezinte singurele instrumente de comunicare.
Oricat e de tentant nu putem judeca noile generatii dupa tiparele boomer-Y.
Oricum judecata noastra nu valoreaza nimic, vom disparea fizic in cativa ani.
Noi ne-am trait traiul si ne-am mancat malaiul, boomerilor.
Cuvintele cuantifică, adică pot descrie doar în salturi. Un fel de digitalizare descriptivă, adică. Oricât ar fi de fină digitalizarea asta, tot nu e posibilă descrierea perfectă. Ea rămâne discontinuă, orice am face. Nu există sinonime și antonime perfecte, apelăm la repetiții pentru întărirea unei idei deja exprimate și procedăm mereu relativist de teama insuficienței în exprimare. Chiar și mânuitorului de vorbe îi este imposibil să detalieze migălos, deși este mult mai eficient în încercările sale decât majoritatea. Dar și lor asta le ia timp. Până la urmă chiar și pentru a explica un cuvânt e nevoie de mai multe cuvinte, iar o explicație a analogă ar arăta ca un joc piramidal.
La început a fost Cuvântul. Nu e însă obligatoriu să Îl considerăm măsura tuturor lucrurilor.