vineri, iulie 23, 2021

Promisiuni electorale vintage

La Editura Politică apărea, în luna iulie a anului 1989, broșura-proiect ”Programul-directivă al Congresului al XIV-lea al Partidului Comunist Român cu privire la dezvoltarea economic-socială a României în cincinalul 1991-1995 și orientările de perspectivă pînă în anii 2000-2004” (ISBN 973-28-0089-5). Se înțelege de ce nu ”broșură” pur și simplu, ci ”broșură-proiect”: pentru că respectivul congres a avut loc abia în noiembrie (între 20 și 24).

Am citit acest document cu răbdare și c-o imensă fascinație pentru ciudata limbă română în care e scris, limbă despre care mărturisesc, cu jenă, că nu-mi prea aduc aminte: era folosită în tipăriturile oficiale și-n emisiunile TV, dar nu în comunicarea cotidiană. Am să redau numai cuprinsul, apoi trec la subiect. Iată-l: I. Înfăptuirea prevederilor planului cincinal 1986 – 1990 (pag. 8), II. Cerințele noii etape de dezvoltare economico-socială a României (pag. 12), III. Obiectivul și direcțiile prioritare ale dezvoltării României în cincinalul 1991 – 1995 (pag. 17; are șapte subpuncte), IV. Perfecționarea conducerii, organizării și planificării activității economico-sociale (pag. 38), V. Orientările dezvoltării economico-sociale a României în perspectiva anilor 2000 – 2010.

Ultimul punct e cel care interesează, pentru că el conține promisiuni electorale din anul 1989, iar ideea acestui text este următoarea: prin însăși natura lor, promisiunile electorale nu pot fi ținute. Paranteză: se poate ricana (sau filozofa) că nicio promisiune nu este făcută cu intenția de a fi respectată, pentru simplul motiv că, înainte de a fi făcută de cineva, promisiunea este cerută de altcineva. Dar nu-i ăsta subiectul, așa că închid aici paranteza.

Decidenții anului 1989, comuniștii, promiteau următoarele (pag. 42): ”Se va crea sistemul unitar și optimizat al transporturilor, în condițiile asigurării preponderenței căilor ferate, creșterii rolului transportului fluvial și maritim, limitării la strictul necesar al celui rutier”. Adică vom ajunge de la Cluj la București cu TGV-ul, de la București la Galați cu feribotul, iar de la Galați la Brașov numai cu ambulanța sau cu dricul (”strictul necesar”). Desigur, se poate găsi aici și o ”nepromisiune îndeplinită”: nu vor fi autostrăzi pentru traficul auto (”strictul necesar”, vă rog să savurați!). Într-adevăr, nu sunt.

Tot din pagina 42 aflăm că ”Pînă în anii 2000 – 2005, va trebui să se ajungă la o recoltă stabilă de 40 – 45 milioane tone de cereale anual”. În prezent, recoltele de cereale nu sunt ”stabile” în vreun fel, variază după cum dă Dumnezeu ploaie, dar în anii buni sunt ușor peste 15 milioane de tone (sau ușor sub cifra asta, depinde de sursa pe care-o consulți!). Adică de trei ori mai puțin decât în promisiune.

Alta: ”… pînă în anii 2000 – 2005 se va asigura o dublare a venitului național. La baza progresului neîntrerupt al patriei noastre se va afla înfăptuirea […] unei rate judicioase a acumulării, de 28 – 30 la sută”. Dacă ”venitul național” de atunci este același lucru cu PIB-ul de acum, atunci, da, asta s-a bifat: PIB-ul din 2013 este mai mult decât dublul celui din 1989. Dar despre ”rata de acumulare” nu știu ce să zic, că acest indicator economic nu mai e folosit în prezent. Am căutat pe internet, am fost trimis la ediția a treia a Marii Enciclopedii Sovietice, din care n-am înțeles nimic. Totuși, bunul-simț îmi spune că patria noastră nu acumulează nimic c-o ”rată” de 28-30%, poate doar datorii.

Să trecem la chestiuni ceva mai inteligibile. Aflăm de la pagina 44 că: ”… prin întărirea monedei naționale vor fi create premisele pentru trecerea la convertibilitatea internațională a leului”. OK, s-a făcut, ura, ura, ura! Dar n-am terminat pagina: ”În vederea satisfacerii nevoilor, științific fundamentate, ale întregului popor, se vor urmări realizarea în continuare a unui consum alimentar într-o structură adecvată cerințelor fiziologice ale organismului uman”. Adică foamea de până-n ’89 ar fi fost nimic față de aia care ne-aștepta în 2004, când ne-am fi putut ”converti” leii în dolari, fără a fi condamnați penal pentru asta!

Tot aici, iată și o promisiune despre coeficientul Gini (mă rog, autorii nu-l numesc așa): ”Menținându-se un raport echitabil între veniturile mici și mari – care va fi de 1 la 4,5 pînă în anul 2000 […]”. Măi, să fie! Acum suntem în 2014, nu în 2000, iar dacă salariul minim pe economie e 900 de lei și-l înmulțim cu 4,5 – ne iese oare 8800 de lei (cât ia patriarhul BOR pe lună), sau 6700 (președintele țării), sau 6500 (primul ministru)? Păi, nu prea ne iese! Ca să nu mai pomenim de marile salarii, ale bugetarilor din eșaloanele doi și trei, despre care s-a scris chiar aici, pe Contributors!

Înainte de concluzii, iată și o ultimă promisiune grotescă, de inginerie socială:

”Se va ajunge astfel la întărirea unității și omogenizarea societății […], la realizarea poporului unic muncitor […]”, dar cum? Prin ”reducerea deosebirilor esențiale dintre munca fizică și intelectuală”! Da, cu o imaginație luxuriantă, poți spune că internetul a omogenizat societatea, că tot poporul caută să muncească undeva (oriunde!) și că deosebirile esențiale dintre munca fizică și cea intelectuală au fost reduse de corporatiștii și studenții care fac voluntariat prin parcuri. Dar nu asta e ideea.

Am scris la început că promisiunile electorale nu pot fi ținute. Am dat aceste exemple, preluate dintr-un document al unei epoci fanate, pentru a susține că:

  • Promisiunile electorale sunt la fel de credibile ca niște prorociri, adică deloc, chiar și în condiții de bună-credință; scriind în broșurica lor aceste tâmpenii, decidenții comuniști erau de bună-credință, fiindcă nu se temeau de perisabilitatea puterii lor politice, ca decidenții din prezent.
  • Cu cât promisiunile electorale sunt făcute pe un termen mai lung, cu atât au o valoare mai mică; dacă un politician promite spargerea monopolului actualei clase politice, prin modificarea Legii Partidelor Politice (”Lista trebuie să cuprindă cel puțin 25.000 de membri fondatori”, punctul 3, articolul 19, capitolul IV, legea 14/2003, republicată 2014), tind să-l cred, pentru că promisiunea e pe termen foarte scurt. Dacă promite autostrăzi ”grele” (Brașov-Ploiești, Sibiu-Pitești) până-n 2018, tind nu-l să cred.
  • E foarte bine că promisiunile electorale, în marea lor majoritate, nu pot fi ținute. Pur și simplu, lumea se schimbă prea repede, iar electoratul poate avea alte așteptări peste doar patru sau opt ani (când, teoretic, decidentul politic trebuie să tragă linie și să-mi explice ce s-a ales de promisiunile lui). Nu vreau să spun că un brașovean se va teleporta la Ploiești în 2018 și că nu va avea nevoie de autostradă; dar gândiți-vă la decidentul comunist, care-mi promitea în 1989 un trafic rutier redus la ”strictul necesar”! Dacă promisiunea ar fi putut fi ținută, lasă că în 1997 nu aveam autostrăzi, dar nu aveam nici măcar benzină!

Îmi amintesc de fiecare dată când am fost la vot, din 1990 până în 2012. Îmi amintesc de ce am votat, îmi amintesc și cu cine am votat. Dar, oricât m-aș strădui, nu-mi amintesc niciuna din promisiunile electorale ale candidatului meu (sau partidului, sau alianței), ca să nu mai vorbesc de promisiunile celor pe care nu i-am votat. Nu vreau să-mi scuz memoria, admit smerit că sufăr de amnezie galopantă (Alzheimer?), dar cred sincer că asta-i soarta promisiunilor. Mai ales a celor electorale.

p.s. sunt conștient că am forțat grosier înțelesul cuvântului ”electoral”, atunci când l-am aplicat decidenților politici de dinainte de ’89, pentru că, deși existau alegeri (chiar am citit o lucrare de masterat pe tema asta, foarte interesantă), erau o farsă penibilă. Dar, conceptual, promisiunea electorală exista și atunci, chiar dacă pe dos. Acum politicianul spune direct ”Schimbați-i pe ăștia și puneți-mă pe mine, iar eu am să fac chestii”, iar atunci dădea de înțeles că ”Nu mă schimbați pe mine cu alții, c-am să fac chestii”. Diferența totală între sisteme nu e promisiunea electorală, ci posibilitatea reală a schimbării decidentului politic; acum, ea există.

Distribuie acest articol

3 COMENTARII

  1. Unii binevoitori or sa va atraga atentia ca cei care faceau promosiunile au fost impiedicati (norocul nostru) sa le puna in practica. Nu vreau sa ma gindesc ce ar fi iesit daca erau lasati!

    • O demnă concurentă europeană pentru Coreea de Nord, asta ar fi ieșit. Nicu Ceaușescu ar fi fost deja mort la momentul ăsta, deci tot nepotul ”Marelui Cârmaci” s-ar fi aflat la conducere și în România, exact ca și în Coreea de Nord.

      Nici nu ne dăm seama ce-am ratat! :P

      • Multumesc. Cam asta a si fost ideea secundara a textului: sa ne dam seama ce-am „ratat”! Am de prea multe ori impresia ca romanii au memoria scurta, din punctul asta de vedere. O mica excursie in Transnistria sau Belarus (ca sa nu mai vorbim de Coreea de Nord!) ar improspata memoria celor cu „inainte era mai bine” :(

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Mihai Buzea
Mihai Buzea este arborist și scriitor. Ultima carte publicată: „Paralel” (2021)

Carte recomandată

”Incursiunile în culisele puterii lui Vladimir Putin îi oferă cititorului panorama plină de nuanţe, paradoxuri şi simulacre a unui regim autocratic unic în felul său. Analizele lui Armand Goşu sînt articulate elegant şi se inspiră din monitorizarea directă a evenimentelor, ceea ce ne permite să traversăm nevătămaţi labirintul slav întins între Sankt-Petersburg şi Vladivostok.” (Teodor Baconschi)

Cumpara cartea, 39.95 RON

 

 

Recomandare Contributors.ro - Musica Ricercata Festival Op.3

https://www.hotnews.ro/stiri-cultura-24929744-23-iulie-incepe-musica-ricercata-3-festival-despre-muzici-pierdute-regasite.htm

Intre 23 si 25 iulie, la Sibiu, va avea loc un festival foarte interesant, Musica Ricercata Festival Op.3. Titlul este un joc de cuvinte care pornește chiar de la crezul proiectelor Musica Ricercata: aducerea la lumină a unor muzici pierdute în biblioteci și arhive. Descoperirea lui Joseph Haydn (denumit și “părintele simfoniei”) dintr-o perspectivă a Transilvaniei este punctul de pornire a periplului, muzica devenind o mașină a timpului prin care reușim să pătrundem din perspectiva culturii transilvănene în centrul Europei. Vezi programul festivalului in articol.

 

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Top articole

Nikita Hruşciov dixit: „În România socialismul nu poate fi construit fără mămăligă”

Într-o şedinţă desfăşurată la Moscova, la 8 iulie 1953 – în cursul căreia câţiva politicieni sovietici au discutat despre un plan de...

Statele Unite ale Internetului

Să ne imaginăm următoarea scenă: nu mai există state cu cetățeni, granițe și armate, monede și bănci naționale,...

Vaccinarea anti-COVID: între tipic statistic și potențial național

România este vaccinată cam cât ar prezice indicele dezvoltării noastre umane. Ne comportăm tipic statistic, suntem un punct cuminte pe o curbă...

Libertatea, statul şi politica prudenţei: o pledoarie modestă

Ceea ce criza sanitară a impus, în mod dramatic şi poate ireversibil, este politica fricii.  Creşterea fără precedent a controlului statal, invadarea...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.

Carti recomandate de Contributors.ro

 

„Pierre Hadot aduce filosofia antica in zilele noastre. Ce s-a spus candva redevine actual, urmand modelul exercitiului spiritual, mai exact al intelepciunii care este, inainte de orice, o optiune de a fi.” – Pascal Bruckner

 

 

 

Cumpara cartea de pe GiftBooks.ro