“În anul 1989 România devenise ţinta unei operaţiuni de propagandă neagră care urmărea să transmită un set de mesaje cu „încadrare juridică”: Ceauşescu ar deţine bomba atomică, Ceauşescu intenţionează să atace Ungaria, Ceauşescu supune minoritatea maghiară unui genocid. Ceauşescu, un dictator dement şi periculos care călca în picioare toate principiile fundamentale ale ONU. Set identic de acuzaţii cu cele aduse lui Saddam Hussein”, scrie George Damian pe blogul său , într-un articol în care comentează ultima carte a lui Larry Watts “Cei dintîi vor fi cei din urmă. România şi sfîrşitul Războiului Rece”.
Saddam Hussein este exemplul tipic de dictator care a fost răsturnat de la putere nu de propriul popor, ci de o intervenţie militară străină. Ani întregi înaintea invaziei Irakului, a fost acuzat că are arme de distrugere în masă. A fost un adevărat circ cu încercările inspectorilor ONU de a verifica acuzaţiile şi refuzul lui Saddam de a-i lăsa să verifice. Totodată, este cunoscut că Saddam a folosit arme chimice împotriva minorităţii kurde din Nordul ţării, omorînd mii de persoane şi că era agresiv cu vecinii, atacînd Iranul şi apoi Kuweitul. Din cele 3 acuzaţii principale împotriva lui Saddam (deţinere de arme de distrugere în masă, atacarea vecinilor şi masacrarea unei minorităţi etnice), 2 au fost corecte, doar cea legată de armele de distrugere în masă s-a dovedit falsă.
Compararea lui Nicolae Ceauşescu cu Saddam Hussein are scopul de a răspîndi în opinia publică românească teoria dragă ceauşiştilor – că Ceauşescu, ca şi Saddam Hussein, a fost răsturnat de o intervenţie străină. Există însă diferenţe majore între aceste 2 cazuri.
Zvonurile despre posibila bombă atomică românească le-a lansat însuşi Ceauşescu, la întîlnirea cu Karoly Grosz de la Arad, din 1988. Documentul pe care însuşi George Damian îl invocă – un studiu al Europei Libere despre înrăutăţirea relaţiilor româno-maghiare (vezi la sfîrşitul articolului) – spune:
În noiembrie 1988 Matyas Szuros, preşedintele Adunării Naţionale Ungare şi fost secretar al CC a afirmat că liderul român Nicolae Ceauşescu s-a lăudat în timpul întîlnirii cu Karoly Grosz din august 1988 de la Arad că România are capacitatea de a produce orice, chiar şi dispozitive nucleare (…)
În aprilie 1989 Ceauşescu a spus Comitetului Central al PCR că România are capacitatea tehnologică de a produce arme nucleare dar a ales să n-o facă fiindcă “sîntem categoric împotriva armelor nucleare”.
Pe George Damian nu îl interesează dacă e adevărat sau nu că Nicolae Ceauşescu a făcut respectivele afirmaţii, ci imediat lipeşte eticheta de “propagandă neagră”. Sărmanul Ceauşescu, ar fi fost învinuit pe nedrept de posesia armelor nucleare, motiv pentru care întreaga lume s-a coalizat împotriva sa, exact ca împotriva lui Saddam!
De fapt, în 1989 problema armelor nucleare ale regimului Ceauşescu era inexistentă ca problematică în cercurile politice internaţionale. Însuşi documentul citat de George Damian subliniază asta: “While Western observers do not argue with Ceauşescu’s assesment of Romanian tehnology, they note that far more than trained scientists are necesarry to build an atomic bomb. No one – except perhaps in Hungary – seriously believes that Romania has the political, military or economic incentives to join the club of states with nuclear weapons” (Observatorii din Vest nu polemizează cu afirmaţiile lui Ceauşescu despre capacitatea tehnologică românească, dar notează că e nevoie de mult mai mult decît de oameni de ştiinţă calificaţi ca să construieşti o bombă atomică. Nimeni – poate cu excepţii în Ungaria – nu crede în mod serios că România are motivaţia politică, militară sau economică să se alăture clubului ţărilor cu arme nucleare).
Tot inexistentă ca problematică în cercurile politice internaţionale era şi primejdia ca România să atace Ungaria. Nici măcar Ungaria nu lua serios în seamă această posibilitate, se arată în documentul citat de Damian: “At least in public Hungary’s military leaders are denying any military threat from Romania (…) The traditional friendship of arms between the two armies has remained. The ministry knew of no Romanian threat, he said, and the Warsaw Pact would prevent any situation that would endanger peace between Hungary and Romania” (cel puţin în public conducătorii armatei ungare dezmint orice ameninţare militară din partea României (…) Tradiţionala frăţie de arme între cele două armate s-a păstrat. Ministerul nu cunoaşte nici o ameninţare din partea României, a spus, şi Tratatul de la Varşovia ar preveni orice situaţie care să primejduiască pacea dintre Ungaria şi România). De amintit, pentru cititorii mai tineri, că lupta pentru pace şi împotriva armelor nucleare era una din principalele teme propagandistice ale regimului Ceauşescu.
Studiul Europei Libere notează şi faptul că Ungaria şi-a continuat programul de reducere a cheltuielilor militare, desfiinţînd unităţi militare anume de la graniţa cu România, ceea ce arată că ameninţarea românească nu era luată în serios. Se mai notează:
Deşi România este singura ţară din Pactul de la Varşovia care nu şi-a redus cheltuielile militare după discursul din noiembrie 1988 de la ONU a lui Mihail Gorbaciov, ea pur şi simplu nu are o armată credibilă. Un expert occidental a descris forţele armate româneşti ca “insignifiante” din următorul motiv: Armata e folosită regulat ca sursă de muncă ieftină. Mulţi recruţi nu au parte decît de antrenamentul [militar] cel mai rudimentar. Doctrina politică a lui Ceauşescu a dus la completa deprofesionalizare a forţelor armate.
Din experienţă proprie (am făcut stagiul militar la termen redus, în 1986-1987) consider părerea expertului occidental ca fiind corectă. În 9 luni de stagiu militar am tras 9 gloanţe. Pe lîngă deprofesionalizare, trebuie adăugate corupţia şi indisciplina ca trăsături caracteristice ale armatei române din acea vreme.
Ca element concret care ar dezvălui intenţiile agresive ale României faţă de Ungaria este menţionat faptul că într-o revistă cu circuit restrîns în conducerea căreia se afla Ilie Ceauşescu (“Lupta întregului popor”) au fost citate nişte rînduri scrise în 1944 de americanul Milton Lehrer precum că graniţa de la Trianon ar putea fi considerată injustă fiindcă a lăsat în teritoriul maghiar unele zone etnice româneşti. Că pe plan internaţional ar fi existat cineva care să considere în mod serios că asta ar dovedi vreo intenţie a României de a ataca Ungaria e doar o interpretare postfactum a propagandei ceauşiste, dar faptul că demnitari ungari au comentat negativ asemenea articol dintr-o revistă românească e firesc.
Cît despre acuzaţia că “Ceauşescu supune minoritatea maghiară unui genocid”, documentul amintit nu conţine nici cea mai mică aluzie la aşa ceva. În publicaţii obscure ale diasporei maghiare se puteau găsi aprecieri de acest tip, dar asta nu înseamnă că pe plan politic internaţional erau luate în seamă. Comparaţia cu Saddam Hussein, care realmente a folosit arme chimice împotriva curzilor, e deplasată.
Şi Băsescu a fost acuzat de genocid, başca terorism de stat, de pildă pe blogul Roxanei Iordache . Inclusiv acuzaţia că ar pregăti o bombă atomică o putem găsi la adresa lui Băsescu pe internet: “Serviciile secrete americane şi israeliene au concluzionat că Băsescu urmăreşte producţia armei nucleare”, este scris pe blogul româno-americanului Robert Horvath . Poate după 20 de ani Larry Watts şi George Damian vor comenta despre conspiraţia internaţională împotriva lui Băsescu.
În concluzie, în 1989 nişte surse obscure şi care pe planul politicii internaţionale nu erau luate în seamă de nimeni, aduceau lui Ceauşescu acuzaţii că ar pregăti o bombă atomică, că ar vrea să atace militar Ungaria şi că ar supune minoritatea maghiară la genocid. În ceea ce priveşte bomba atomică, însuşi Ceauşescu fusese cel care stîrnise discuţiile prin declaraţiile lui (şi să notăm performanţa recentă a propagandei ceauşiste: cei care au reprodus cu acurateţe vorbele lui Ceauşescu sînt acuzaţi de propagandă neagră împotriva lui Ceauşescu!). Pe plan internaţional însă conducătorul român a fost corect apreciat: ca un demagog mincinos a cărui vorbe nu merită luate în serios.
Relevanţa acestor fapte pentru întîmplările din 1989 e nulă. E ca şi cînd ar apărea azi un articol în revista “Can Can” şi cineva ar trage concluzii legate de politica unor guverne în temeiul respectivului articol. Comparaţia cu Saddam Hussein – a cărui situaţie era discutată în Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite, făcea obiectul unor rezoluţii ONU, întreaga presă internaţională dezbătea acel subiect – e forţată. Despre “genocidul lui Ceauşescu” s-a vorbit la modul serios abia DUPĂ izbucnirea revoluţiei şi după ce s-a tras în manifestanţi.
“Propagandă neagră” împotriva lui Ceauşescu? Mai degrabă propagandă de reabilitare a lui Ceauşescu.
Mai citeşte:
– Previziune din 1994: Dacă anumite condiţii sînt îndeplinite, calea spre reabilitarea ceauşismului e deschisă în România. Ion Cristoiu şi raportul SRI despre revoluţie
– Propagandă în ziarul “Adevărul”: eroul Ceauşescu a împiedicat alipirea Deltei la URSS
– Nou episod de propagandă ceauşistă în “Adevărul”
– Nouă aberaţie în cadrul campaniei de reabilitare a lui Ceauşescu: Acesta ar fi vrut să ridice o statuie mareşalului Antonescu
– “Să plece tăticu’, vrem să vină Nicu!”, sau noi minciuni în ziarul Adevărul
– Securitatea lui Ceauşescu şi Basarabia. Activitatea lui Ion Stănescu, fondatorul “unităţii anti-KGB” a securităţii
– Din nou despre Ion Stănescu, fondatorul “unităţii anti-KGB” a securităţii
– Valentin Ceauşescu, viitorul preşedinte al României?
– Răstălmăcirile lui Larry Watts şi răstălmăcirile altora despre Larry Watts
– Mircea Munteanu: Noi dovezi despre criza din 1989 din România. Ministerul de Externe al RSR: “În cazul în care veţi fi întrebaţi (repetăm: numai în cazul în care veţi fi întrebaţi) în legătură cu aşa-zisele evenimente de la Timişoara, răspundeţi cu toată claritatea că nu aveţi cunoştiinţă despre aşa ceva”
Drept la replica din partea lui George Damian:
Replică lui Marius Mioc: Propaganda maghiară şi bomba nucleară a lui Ceauşescu
Marius Mioc îmi pune în cârcă puţin onorabilul titlu de propagandist ceauşist (pe blog şi pe Contributors.ro) – chestie care cere nişte clarificări. L-am supărat pe Marius Mioc cu articolul de aici, unde am comentat recenta carte a lui Larry Watts.
Disputa
În esenţă am spus că în vara anului 1989 Nicolae Ceauşescu a fost supus unui tir de propagandă neagră din partea Budapestei pe trei chestiuni: intenţia de a fabrica o armă atomică, intenţia de a ataca Ungaria şi practicarea unui genocid împotriva minorităţii maghiare. Marius Mioc încearcă să-mi demonteze afirmaţiile şi îşi încheie raţionamentul astfel:
În concluzie, în 1989 nişte surse obscure şi care pe planul politicii internaţionale nu erau luate în seamă de nimeni, aduceau lui Ceauşescu acuzaţii că ar pregăti o bombă atomică, că ar vrea să atace militar Ungaria şi că ar supune minoritatea maghiară la genocid. În ceea ce priveşte bomba atomică, însuşi Ceauşescu fusese cel care stîrnise discuţiile prin declaraţiile lui (şi să notăm performanţa recentă a propagandei ceauşiste: cei care au reprodus cu acurateţe vorbele lui Ceauşescu sînt acuzaţi de propagandă neagră împotriva lui Ceauşescu!). Pe plan internaţional însă conducătorul român a fost corect apreciat: ca un demagog mincinos a cărui vorbe nu merită luate în serios.
Relevanţa acestor fapte pentru întîmplările din 1989 e nulă. E ca şi cînd ar apărea azi un articol în revista “Can Can” şi cineva ar trage concluzii legate de politica unor guverne în temeiul respectivului articol. Comparaţia cu Saddam Hussein – a cărui situaţie era discutată în Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite, făcea obiectul unor rezoluţii ONU, întreaga presă internaţională dezbătea acel subiect – e forţată. Despre “genocidul lui Ceauşescu” s-a vorbit la modul serios abia DUPĂ izbucnirea revoluţiei şi după ce s-a tras în manifestanţi.
“Propagandă neagră” împotriva lui Ceauşescu? Mai degrabă propagandă de reabilitare a lui Ceauşescu.
Precizare: l-am adus în discuţie pe Saddam Hussein pentru a sublinia seriozitatea acuzaţiilor aduse lui Ceauşescu. Să reţinem principalul argument al lui Marius Mioc: acuzaţiile împotriva lui Ceauşescu erau aduse de nişte surse obscure, fără relevanţă pe plan internaţional şi în cel al evenimentelor din 1989.
Cu documentele pe masă
Pentru a prezenta evoluţia acuzaţiilor proferate împotriva lui Ceauşescu în vara anului 1989 mă voi folosi de câteva documente interne ale postului de radio Europa Liberă (unele dintre ele le-am publicat în suplimentul Dosare Ultrasecrete al ziarului ZIUA, numărul 538 din 8 noiembrie 2008). Este vorba de analiza lui Vladimir Socor din 4 mai 1989 „Ceauşescu claims that Romania could make nuclear weapons”, analiza lui Kevin Devlin din 16 iunie 1989 „Hungary’s new defense doctrine: Enemy not the West, but Romania”, rezumatul interviului RFE cu Matyas Szuros din 20 iulie 1989, analiza lui Douglas Clarke din 27 iulie 1989 „The Romanian military threat to Hungary”. (Documentele sunt găzduite de site-ul OSA Archivum).
Pasărea pe limba ei piere
În 1984 Nicolae Ceauşescu a acordat un interviu postului de radio BBC în care a declarat că dezvoltarea industrială şi tehnologică a României a ajuns la nivelul în care „dacă am dori să fabricăm o armă nucleară, am putea să o facem”. Nimeni nu s-a băşicat în urma acestei declaraţii.
În august 1988 Nicolae Ceauşescu s-a întâlnit la Arad cu Karoly Grosz (secretar general al Partidului Socialist al Muncitorilor din Ungaria, principalul partid comunist de la Budapesta). La această întâlnire Ceauşescu le-a spus ungurilor că România „poate fabrica orice, inclusiv dispozitive nucleare”. Informaţia aceasta a fost făcută publică de Matyas Szuros în 1989, când era preşedintele parlamentului de la Budapesta (Szuros a participat la întâlnirea de la Arad din 1988).
Pe 14 aprilie 1989, Ceauşescu a ţinut la Bucureşti un discurs în care a spus aşa:
Putem fabrica orice tip de echipament. (…) Există totuşi un domeniu în care nu dorim să ne implicăm: cel al armelor nucleare. Da, avem această capacitate tehnologică, însă nu dorim s-o urmăm, deoarece ne opunem ferm armelor nucleare, a căror folosire ar însemna distrugerea vieţii de pe planetă”.
De la această declaraţie a început circul.
Cronologia propagandei maghiare
15 noiembrie 1988 – preşedintele Parlamentului Ungariei Matyas Szuros a dezvăluit povestea cu afirmaţia lui Ceauşescu de la Arad din august 1988. Ştirea a fost retransmisă în toată lumea de agenţia de presă Reuters.
8 mai 1989 – în revista germană Der Spiegel a apărut un articol în care se afirmă că România va fabrica rachete cu rază medie de acţiune pe baza unor planuri furnizate de o firmă vest-germană.
14 iunie 1989 – Imre Pozsgay (membru al Biroului Politic de la Budapesta) a dat un interviu ziarului italian La Stampa în care a spus că Ungaria îşi reconsideră strategia de securitate şi îşi va muta trupele de la graniţa cu Austria la graniţa cu România. În acelaşi ziar, Csaba Tabajdi (pe atunci adjunctul Departamentului de Relaţii Internaţionale al Comitetului Central de la Budapesta, în prezent membru al Parlamentului European) spunea că România pregăteşte arma nucleară şi vrea să cumpere rachete cu rază medie de acţiune; a întărit spusele lui Pozsgay referitoare la mutarea trupelor maghiare pe graniţa cu România.
10 iulie 1989 – Ministrul de Externe al Ungariei Gyula Horn a susţinut o conferinţă de presă la Budapesta în care a subliniat trei chestiuni: oficiali români înalţi au anunţat capacitatea de fabricare a armelor nucleare; România va fabrica în curând rachete cu rază medie; România a ameninţat securitatea teritorială a Ungariei. Ştirea a fost transmisă în limba engleză de MTI (agenţia naţională de presă a Ungariei); în cotidianul The New York Times a apărut pe 11 iulie 1989 articolul „Hungary cites military threat from Romania” semnat de Henry Kamm.
16 iulie 1989 – ziarul italian La Repubblica a publicat un interviu luat de jurnalistul Andrea Tarquini ministrului ungar de Externe Gyula Horn. Tarquini a lansat informaţia că România a comandat din Argentina rachete Condor cu rază medie de acţiune. În cadrul interviului Gyula Horn a spus că o confruntare militară dintre România şi Ungaria este în afara oricărei discuţii, însă deciziile României provoacă tensiuni.
14 iulie 1989 – preşedintele Parlamentului Ungariei Matyas Szuros a acordat un interviu secţiei române a RFE în care a spus că afirmaţia lui Nicolae Ceauşescu despre armele nucleare a sunat „ca un fel de şantaj”. (Szuros era trist şi pentru că românii au ocupat Budapesta de 2 ori).
Surse obscure?
Am enumerat aici în principal declaraţiile oficiale emise de la Budapesta. Acestea bineînţeles că au fost întoarse pe toate părţile de ziare maghiare ca Nepszabadsag, Magyar Hirlap, Magyar Nemzet şi Budapester Rundschau. Dar să vedem care au fost „sursele obscure”: preşedintele Parlamentului Ungariei Matyas Szuros, ministrul de Externe al Ungariei Gyula Horn, Imre Pozsgay (membru al Biroului Politic de la Budapesta), Csaba Tabajdi (adjunctul Departamentului de Relaţii Internaţionale al Comitetului Central de la Budapesta). Publicaţiile de tip „Can-Can” care vehiculau acuzaţiile maghiare din vara anului 1989: agenţia de presă Reuters, revista germană Der Spiegel, ziarele italiene La Stampa şi La Repubblica, cotidianul american The New York Times.
Aceasta este o cronologie minimă a propagandei maghiare împotriva lui Ceauşescu, bazată pe patru rapoarte interne ale RFE. Sunt sigur că o cercetare extinsă asupra presei internaţionale din anul 1989 ar dovedi că mult mai multe publicaţii au relatat despre subiectul armelor nucleare ale lui Nicolae Ceauşescu la pachet cu intenţiile agresive ale României faţă de Ungaria. Sunt sigur că în arhiva MAE de la Bucureşti au fost păstrate rapoartele venite de la ambasadele româneşti cu revista presei. Ce greutate au avut acuzaţiile maghiare în politica principalilor actori internaţionali? Vom putea evalua asta după ce vor fi deschise arhivele diplomatice ale perioadei (deşi s-ar putea să fi fost publicate unele documente, voi mai căuta).
Un lucru este cert pentru mine: în vara anului 1989 a existat o propagandă maghiară îndreptată împotriva României, bazată pe deformarea unor declaraţii ale lui Nicolae Ceauşescu. Asta este tot ceea ce am vrut să spun. Acuzaţiile lui Marius Mioc că aş fi „propagandist ceauşist” sau existenţa unei „propagande de reabilitare a lui Ceauşescu” fac parte dintr-o viziune pe care nu o împărtăşesc asupra scrierii istoriei („monopolul ideilor”, cu sprijin politic dacă se poate, mulţumesc frumos).
P.S. Mai rămâne de discutat propaganda de la Budapesta asupra „genocidului” maghiarilor din România, care nu a fost chiar aşa de obscură pe cât vrea Marius Mioc să ne facă să credem. Nu în ultimul rând mai trebuie analizat monopolul asupra interpretării trecutului şi implicarea politică în acest fenomen. Dar mai avem timp.
propaganda sa se reabiliteze pe ei in ochii fraierilor. Dovada textele unora gen Olivia Clatici – despre care s-a mai scris pe Contributors. Foarte bine faceti ca luati corect temperatura acestei propagande concentrate si atrageti atentia asupra ei; tine de agenda politica poate a unuia ca Voiculescu.
Domnule, de fapt, faceti o propaganda ieftina unui articol la fel de idiot ca bomba atomica a lui ceausescu. Desi mai stii ce s-ar fi putut intampla daca traia primul savant al tarii cativa ani in plus…
Cat despre:
„Compararea lui Nicolae Ceauşescu cu Saddam Hussein are scopul de a răspîndi în opinia publică românească teoria dragă ceauşiştilor – că Ceauşescu, ca şi Saddam Hussein, a fost răsturnat de o intervenţie străină.”
Dac Zoly din Budapesta il pune (il plateste) pe Ion din Romania sa sape un sant, cine a facut santul? Zoly sau Ion?
Ca motivele din articolul semnalat de dumneavoastra sunt puerile (ca sa folosesc eufemisme) e o parte a problemei. Cealalta parte a problemei este ceea ce noi nu vom sti, poate, niciodata ce s-a intamplat acolo unde se hatarasc destine de tari de a picat clanul academicienilor…
Zicea Nicolae Ceauşescu în decembrie 1989 că ăia care s-au ridicat contra lui sînt plătiţi cu „un pumn de dolari sau de altă valută”
http://wp.me/pjejF-1GF
Dumneavoastră, domnule raoul, ne vorbiţi de Ion care a primit bani de la Zoly.
Marile spirite gîndesc la fel.
Stimate domnule Mioc , va multumesc mult pentru mentionarea blogului Roxanei Iordache si a linkului respectiv. Nu stiam de existenta acestui blog iar lectura citorva pagini de acolo mi-a produs o adevarata satisfactie intelectuala. Daca mai aveti cunostiinta de bloguri similare , nu ezitati , va rog, a le mentiona. Multumesc.
Stimate D-le Lecter, „cunostiinta” nu este corect. Confundati cu „constiinta” :).
Excelent raspuns :)) . Mai ca saitul la care se face referire suna a „medicamenteeee!!” :)))
Domnule Hannibal, eu sînt un vechi admirator al Roxanei Iordache, fostă ziaristă la „România Liberă” în vremurile eroice de după revoluţie.
I-am dedicat distinsei doamne şi un articol: Devastatorul efect Roxana Iordache http://wp.me/pjejF-1xA
Văzusem replica domnului Damian pe blogul dînsului
http://www.george-damian.ro/replica-lui-marius-mioc-propaganda-maghiara-si-bomba-nucleara-a-lui-ceausescu-4690.html
Acolo de altfel am şi comentat la ea.
Reproduc doar primul meu comentariu de acolo, cei interesaţi putînd citi toate replicile la lincul indicat:
Domnule Damian, la celălalt articol al dv. aţi comentat:
“George Damian
30 mai 2013 at 21:58
(…)
5. Da, doresc reabilitarea lui Ceauşescu”
http://www.george-damian.ro/bomba-atomica-a-lui-ceausescu-din-1989-4663.html#comment-8320
După această afirmaţie categorică a dv. sînt uimit să văd că consideraţi “puţin onorabil” calificativul pe care vi l-am dat. Mă aşteptam să spuneţi: Da, sînt ceauşist, şi sînt mîndru că sînt ceauşist!
În sinea mea v-am calificat drept ceauşist din 2011, de la următorul articol al dv: http://www.george-damian.ro/ceausescu-filmul-reconstituirea-critica-niste-militieni-ei-si-1086.html (sînt un vechi fan al blogului dv., cum puteţi observa)
Neglijînd faptul istoric incontestabil că filmul “Reconstituirea” a fost interzis în perioada ceauşistă, îl înfăţişaţi pe Ceauşescu ca pe un apărător al libertăţii de expresie.
Adevărata poziţie a lui Ceauşescu cu privire la liberatatea de expresie în cinematografie se vede dintr-un discurs al său care e înregistrat video:
Nicolae Ceauşescu: “De ce punem pe piaţă asemenea filme? (…) Să găsim nu neghina, nu putrigaiul din pădure, ci să găsim copacii tineri, să găsim tot ceea ce este bun şi demn în constructorii socialismului”
http://wp.me/pjejF-2ty
Doriţi să-l reabilitaţi pe Ceauşescu, dar aveţi un adversar: adevărul istoric. (pentru unii, un obstacol care poate fi depăşit).
Luaţi ediţia americană a cărţii lui Pacepa “Orizonturi roşii”. Găsiţi fotografii de la vizita lui Ceauşescu în SUA, cu diaspora maghiară făcînd manifestaţii cu pancarde “Ceauşescu e un Hitler comunist”, “Ceauşescu – reîncarnarea lui Dracula”. Bănuiesc că au existat destule ziare americane, chiar de prestigiu, care au relatat respectiva manifestaţie. Deci, greşit scrieţi “în anul 1989 România devenise ţinta unei operaţiuni de propagandă neagră”. Corect era să scrieţi “în anul 1978 România devenise ţinta unei operaţiuni de propagandă neagră”. Nu a fost nimic deosebit în 1989 faţă de ceea ce deja se întîmpla, cel puţin din 1978, pe subiectul propagandei diasporei maghiare. (Guvernul ungar însă nu a folosit niciodată expresii de tip “genocid” sau care să facă aluzie la asta)
Cît despre bomba atomică, însuşi Ceauşescu se lăudase că o poate produce. Ce e anormal atunci că aceste declaraţii au fost reproduse apoi de presă şi comentate? Declaraţiile nu au fost deformate ci prezentate exact cum au fost făcute, deci nu e vorba de propagandă ci de jurnalism obiectiv. Dar la nivel guvernamental, nimeni nu-l lua în serios pe Ceauşescu cu laudele lui (documentul de la Europa Liberă dovedeşte; nu ştiu ca alte documente aşteptaţi).