vineri, martie 29, 2024

Propuneri pentru reforma administrativ-teritorială a României

Introducere

Prezentul document propune analiza proiectului de reformă privind sistemul administrativ-teritorial al României formulată de către Societatea Academică din România (SAR), sub coordonarea domnului Sorin Ionita. În prezentul document voi formula critici legate de numeroase puncte ale raportului SAR[1], iar în alte situaţii (de ex. zonele metropolitane, statutul capitalei) îşi exprim acordul privind constatările analizei. Voi insista şi asupra unor soluţii, cum ar fi asigurarea formării consiliilor locale pentru sate mici cu 500/1.000 de locuitori prin transformarea sistemului actual de comune, introducerea nivelului de district/microregiune, modificări care, în opinia mea oferă soluţii mai bune faţă de raportul SAR privind problemele administrativ-teritoriale ale României. Prin prezentul document voi aduce argumente în favoarea întăririi judeţelor, deoarece consider că actuala situaţie economică şi socială a ţării solicită nu întărirea nivelului regiunilor, ci a nivelului de judeţe, nivel situat mai aproape de cetăţeni. În vederea întăririi judeţelor, propun extinderea funcţiilor consiliilor judeţene în domeniul administraţiei, organizării administrative şi al dezvoltării.

În prima parte voi analiza afirmaţiile şi propunerile formulate prin raportul SAR. În a doua parte voi prezenta mai detaliat sarcinile pe care le-ar primi diferitele nivele ale administraţiei publice în sistemul propus de mine.

Sunt convins că elaboratorii raportului SAR au adus un serviciu politicii din România, deoarece viaţa publică trebuie să ofere în mod obligatoriu soluţii la problemele urgente ale administraţiei publice, care limitează competitivitatea ţării. Să sperăm, că raportul SAR va fi doar un început de drum al disputelor constructive, iar o gândire unitară va fi înlesnită şi de prezentul document.

Despre propunerile de reformă ale SAR POLICY BRIEF NO. 53

Sorin Ionita, directorul de cercetări al SAR a publicat în luna iunie 2011 pe portalul www.hotnews.ro propunerile Societăţii Academice din România privind reforma administrativ-teritorială a României. În cele ce urmează voi analize punctele critice şi apoi voi prezenta propuneri de transformare ale acestora.

În prealabil aş menţiona că sunt de acord cu acele constatări ale SAR, conform cărora sistemul administrativ-teritorial românesc se confruntă cu numeroase probleme, care reprezintă şi obstacole importante ale competitivităţii ţării. Sunt de acord:

  • că pentru organizarea serviciilor publice de bază şi a administraţiei de la primul nivel, adică sistemul consiliilor comunale moştenit din trecut (denumit în continuare sistem comunal) nu este unul corespunzător
  • lipsesc reglementările unitare privind zonele metropolitane, stimulentele privind intensificarea colaborării localităţilor (părţi de localităţi) aferente
  • judeţele, în forma loc actuală, nu corespund în toate domeniile organizării serviciilor publice de nivel mediu, ale administraţiei şi al dezvoltării teritoriale.

Soluţia nu o văd în regionalizare, care îndepărtează politicile publice şi mai mult de cetăţeni, ci în întărirea nivelului judeţean (a consiliilor judeţene), în transformarea sistemului comunal şi constituirea districtelor/microregiunilor subordonate consiliilor judeţene.

Comunele

Constatările documentului SAR privind creşterea numărului comunelor[2] – care din punct de vedere politic par a fi subiective – au în mod sigur şi o parte de adevăr. Însă elaboratorul studiului nu-şi pune problema dacă la crearea sistemului comunal puterea legislativă a acţionat în mod corect, şi cum ar fi fost posibil organizarea sistemului consiliilor locale, în aşa fel încât să se potrivească structurii localităţilor din România şi administraţiei publice teritoriale.

Structura de bază al sistemului comunal din România a fost creată în deceniile comunismului, iar în zonele rurale a avut ca funcţie de bază asigurarea cadrului administrativ al funcţionării unităţilor agricole organizate după modelul sovietic (colective şi ferme de stat). Argumentul economic în favoarea creării sistemului comunal comunist a fost dat de efortul pentru „dimensiunea optimală a exploataţiilor agricole” şi – mai ales în zonele rurale – a însemnat (şi înseamnă şi azi) unităţi administrative de o anumită dimensiune care a asigurat un fel de sprijin administrativ pentru funcţionarea colectivelor.

Comunele au avut un rol important şi în sistemul comunist în controlul societăţii, deoarece funcţionarea lor reală a reprezentat limitarea, sau chiar eliminarea iniţiativelor locale. În numeroase locuri, limitarea comunelor a avut drept scop crearea unor unităţi în care ponderea minorităţilor naţionale nu a ajuns la 50%. Astfel, în zonele multietnice, localităţi fără nici o altă relaţie funcţională au fost comasate într-o comună, numai pentru a asigura majoritatea românească. Astfel de fenomene însă putem întâlni şi în cazul judeţelor (Sighişoara – judeţul Mureş).

Dărâmarea sistemului comunist nu a afectat din punct de vedere organizaţional administraţia publică teritorială. Au fost aduse modificări, dar în fond, după 1989 puterea legislativă nu s-a întrebat ce funcţii a avut sistemul comunal în deceniile comunismului şi dacă aceste funcţii corespund nevoilor de modernizare ale României în procesul de aderare la Uniunea Europeană. În opinia mea, răspunsul la această întrebare este: un nu hotărât. Sistemul comunal nu răspunde nevoilor actuale ale ţării. Dimensiunea medie a sistemului comunal este într-adevăr prea mică pentru a reprezenta cadrul necesar al organizării serviciilor publice de bază şi al administraţiei de primul nivel, însă în acelaşi timp este prea mare, pentru a asigura spaţiul, oportunităţile necesare pentru energiile democratice de auto-organizarea de la nivel local.

Sunt de acord doar parţial cu acele afirmaţii ale documentului SAR: „…Comunele rurale ale României, în număr de 2860 sunt prea eterogene. Marea majoritate sunt sub dimensiunea recomandată de buna practică (5000 locuitori). E drept că unele state membre ale UE au un nivel administrativ de bază la fel de fragmentat, sau chiar mai fragmentat (vezi cazul Franţei sau câteva ţări Central Europene), dar acestea sunt societăţi înstărite, care îşi permit o pierdere de eficienţă în servicii de dragul micro-identităţii locale”(subliniere făcută de B. CS).

În primul rând este necesar să facem diferenţiere între identitatea locală şi dimensiunea organizaţională a administraţiei publice. În opinia mea, identitatea, legătura cu localitatea în cauză este indispensabilă în privinţa eliberării energiilor constructive de la  nivel local. Acest lucru însă – aşa cum menţionează şi documentul SAR – nu coincide neapărat cu scara teritorială necesară organizării eficiente a administraţiei publice. Soluţia nu este însă înăbuşirea energiilor constructive, ci crearea unui sistem, care stimulează comunităţile locale cu identitate bine definită (şi organizate în consilii locale sau comunităţi de sate) la o organizare a administraţiei publice care să se apropie de dimensiunea optimă.

În plus, la organizarea teritorială a serviciilor publice trebuie avute în vedere costurile sociale ale utilizării serviciilor. Întrebarea este, ce cotă a costurilor serviciilor publice este suportată de comunitate (contribuabili) şi ce procent de utilizatorii serviciilor (prin alocarea timpului necesar pentru drum, cheltuieli)? Statul poate decide într-un fel sau altul, şi poate schimba în timp ponderea divizării costurilor. Însă, în cazul unei astfel de decizii trebuiesc luate în vedere posibilităţile materiale ale persoanelor care utilizează serviciul public şi trebuie estimate consecinţele sociale ale modificării. Prezumţia mea este, cu cât îndepărtăm în spaţiu administraţia publică şi posibilitatea de acces la serviciile publice, cu atât creşte numărul acelor persoane, care fie din motive materiale, fie din cauza stării de sănătate nu vor putea beneficia de acestea. Astfel, în momentul în care decidem în privinţa centralizării şi a creşterii dimensiunii medii a unităţilor administrative (comune, judeţe), atunci în cazul României, decidem asupra viitorului a 4-5 milioane de oameni din mediu rural, care trăiesc la distanţe mari de centre urbane (în majoritate bătrâni şi săraci), la care ar trebui apropiate şi nu depărtate avantajele, posibilităţile oferite de statul modern.

Studiul SAR invocă în acest sens exemple din statele scandinave sau alte state din Europa de Nord, a căror dezvoltare socială, infrastructurală – după cum ştim cu toţi – se află la ani-lumină de cea existentă la noi. Diferenţa între venitul pensionarului român din mediu rural şi a pensionalului danez reflectă în mod cuprinzător acele diferenţe, care pot fi identificate între indicatorii socio-economici, relevante din punctul de vedere al organizării administrative. Locuitorii din mediul rural din Danemarca, Finlanda, Suedia sau Norvegia sunt într-o bună stare de sănătate, trăiesc în societăţi dotate cu sisteme de transport public în comun ieftine şi accesibile aproape oriunde, şi care utilizează zi de zi  posibilităţile oferite de tehnologia informaţiei, așadar nu pot constitui un model pentru persoanele care trăiesc în satele din România, cu un venit lunar, pensie, sprijin social de 100-200 de euro, şi care în lipsa mijloacelor de transport în comun, călătoresc făcând autostop pe marginea drumului. Să fie clar, problemele noastre nu sunt identice cu ale lor, şi problemele lor, nu sunt la fel cu problemele noastre.

Ar fi naivitate să credem că centralizarea, creşterea dictatorială a dimensiunii unităţilor, desfiinţarea localităţilor nu ar cauza – chiar și pe termen mediu – noi costuri sociale. De exemplu: centralizarea şcolilor ar contribui la creşterea numărului copiilor neşcolarizaţi, iar depărtarea serviciilor medicale ar creşte numărul (semnificativ şi acum) al acelor persoane, care rămân fără asistenţă medicală. Acest lucru ar cauza un nou val de degradare al resurselor umane din România, scăderea speranţei de viaţă, sărăcire şi formarea de ghetouri. Şi de unde statul se retrage, organizarea societăţii va fi preluată de alte personaje care trăiesc la marginea sau chiar pe cealaltă parte a legalităţii. Acest lucru va însemna creşterea ratei de criminalitate, desfiinţarea totală în unele regiuni a puterii statului.

Optimizarea organizării serviciilor publice poate fi asigurată nu numai prin comasarea şi desfiinţarea comunelor, ci şi printr-o mai bună coordonare, de ex. prin înfiinţarea instituţiei de asociaţii intercomunitare locale obligatorii în vederea organizării unor servicii publice de o importanţă locală deosebită. Acest lucru înseamnă de exemplu, că pentru întreţinerea unei şcoli, statul ar acorda subvenţii doar dacă numărul elevilor depăşeşte un număr consfinţit prin lege, însă norma juridică nu ar reglementa numărul de locaţii ale şcolii, formarea acestora fiind lăsată la latitudinea asociaţiilor intercomunitare locale. În cazul unor servicii administrative, care necesită cunoştinţe de specialitate, ar fi justificat, ca acestea să fie accesibile în instituţiile administraţiei publice locale formate de asociaţiile intercomunitare, şi în apropierea cetăţenilor.

O soluţie pentru serviciile administrative care necesită specialişti ar putea consta în formarea unor districte (microregiuni) aflate în subordinea consiliilor judeţene sau consiliile locale (orăşeneşti) din reşedinţa de microregiune. Sarcina districtelor ar consta pe de o parte în atribuţii preluate de la comune, atribuții de care se face uz mai rar şi care necesită cunoştinţe de specialitate de nivel superior.

Ar fi oportun ca dimensiunea medie a districtelor să fie stabilită la un număr de 20-50 de mii de locuitori, care ar fi un număr potrivit faţă de structura localităţilor din România. Aceste unităţi de nivel LAU1, ar putea fi unităţi din apropierea oraşelor, iar guvernul ar înfiinţa la acest nivel unităţi ale deconcentratelor rămase în subordonore ministerială, astfel ar putea fi crescută eficienţa administraţiei publice şi ar putea fi asigurată rezolvarea problemelor cetăţenilor la un nivel calitativ mai ridicat. Dacă este să găsim soluţii, să nu căutăm în Europa de Nord sau Scandinavia, mai degrabă să ne uităm în jurul nostru. Există soluţii bune, eficiente. La acest nivel de exemplu, ar putea fi înfiinţate servicii de relaţii cu publicul după modelul birourilor de acte din Ungaria, în cadrul cărora majoritatea seviciilor administrative privind cetăţenii – combinată cu un sistem informatizat eficient si accesibil tutoror – sunt rezolvate în proporţie covârşitoare prompt şi eficient.

O astfel de transformare presupune ca sistemul comunal, în forma sa actuală, să fie reformat, iar o parte din atribuţii să fie preluate de consiliile localităţilor care formează în prezent comunele (comunităţi de localităţi), şi celelalte atribuţii de districtele (microregiunile) înfiinţate între nivelul judeţelor şi al comunelor. Modificarea sistemului comunal actual ar însemna pe de o parte că pentru fiecare sat, cu o populaţie peste 500/1.000 de locuitori, trebuie asigurată posibilitatea înfiinţării unui consiliu local, făcând astfel posibil ca fiecare localitate să-şi aleagă demnitari, care acţionează în interesul localităţii şi conduc viaţa comunităţii. Consiliile locale nu ar avea în mod automat o funcţie administrativă, însă localităţile cu o populaţie de sub un anume număr (ex. 1500 de persoane) ar putea avea un oficiu al consiliului numai prin asociere obligatorie, iar pentru organizarea serviciilor publice de bază ar fi de asemenea obligatorie asocierea lor.

Soluţia propusă în locul sistemului comunal scade deficitul democratic al sistemului actual, întăreşte posibilitatea punerii în aplicare a energiilor pozitive care există în formarea consiliilor locale, şi aşează între limite raţionale funcţionarea localităţilor. Avantajul soluţiei propuse de noi faţă de propunerea formulată de studiul SAR (comasarea comunelor sub 5.000 de locuitori) este, că asigură eficienţă fără comasare. Dacă asocierea este obligatorie, dacă funcţia de ales local nu este renumerată sub un număr de locuitori, dacă majoritatea atribuţiilor administrative sunt transferate la nivelul districtelor, atunci nu vedem, de ce ar trebui comasate actualele comune. Din contră, dacă vor și dacă o consideră benefică pentru dezvoltarea lor, să se divizeze, să se asocieze. Inițiativa locală trebuie lăsate să se manifeste. Prin asigurarea posibilităţii formării consiliilor locale şi la un număr redus de locuitori în contrapartidă cu introducerea instituţiei de asociere obligatorie, putem asigura în continuare un cuvânt decisiv persoanelor care trăiesc în satele adiacente centrelor comunale actuale privind procesul decizional al asigurării serviciilor publice de bază. Dacă nu le oferim această posibilitate, dacă comasăm comunele (aşa cum propune documentul SAR), atunci consecinţele sociale negative semnalate mai sus, vor apare în mii de localităţi mult mai repede şi mult mai vizibil decât anticipează unii.

Judeţele

Sistemul judeţelor din România are deja o istorie de peste o sută cincizeci de ani, la care unii zic că această perioadă nu poate fi considerată o reală tradiţie istorică. Alţii consideră însă că indiferent de trecut, sistemul actual constituie o valoare, deoarece majoritatea populaţiei a crescut în acest sistem, s-a obişnuit cu acesta. Judeţele româneşti actuale au fost înfiinţate în 1968 şi deşi prin teritorialitate şi numele lor ne aduc aminte de judeţele istorice, sistemul judeţelor de astăzi a constituit cadrul organizatoric al transformării socialiste. În ciuda modificărilor care au avut loc după 1989, judeţul şi-a păstrat fondul de economie planificată. Astfel nu este eronat să ne întrebăm dacă acest cadru teritorial este cel mai corespunzător pentru organizarea nivelului NUTS III. În opinia mea, dezvoltarea socio-economică a României, starea socială a majorităţii cetăţenilor nu justifică slăbirea instituţiei judeţului, din contră, trebuie să ne stabilim ca obiectiv întărirea acestuia.

Nu sunt de acord cu afirmaţia raportului SAR conform căreia, „…[a] Judeţele sunt într-adevăr prea mici pentru a servi drept bază pentru o descentralizarea serioasă a politicilor de dezvoltare.”

Pe de o parte nu sunt de acord, deoarece în cadrul sistemului programelor operaţionale majoritatea priorităţilor sunt bazate pe sistemul judeţean actual. Astfel, din perspectiva descentralizării procesului decizional central (de la nivelul ministerelor), transferarea competenţelor la regiunile de dezvoltare nu este singura posibilitate.

După extinderea capacităţilor de dezvoltare judeţene în detrimentul celor regionale, judeţele ar putea corespunde coordonării şi implementării priorităţilor de dezvoltare judeţene în domeniile programelor operaţionale sectoriale, ceea ce este dovedit şi de faptul că rata de absorbţie a fondurilor europene în cadrul programelor operaţionale regionale, implementate de judeţe, este mai crescută decât programele sectoriale, subordonate ministerelor. În ceea ce priveşte Regiunea Centru[3] am contractat deja toate fondurile alocate. Nu mai există domenii în care pot fi depuse proiecte, deşi există mare cerere din partea consiliilor locale, a întreprinderilor şi organizaţiilor non-guvernamentale. Dacă ne uităm la autostrada Transilvania de Nord, sau chiar la cel din sud, sau starea actuală a liniilor de cale ferată din România, trebuie să constatăm că nu este sigur că aparatul de specialitate din Bucureşti sau cel centralizat (de exemplu la nivel regional) este cea mai bună şi eficientă soluţie în pregătirea şi implementarea proiectelor de dezvoltare. Şi nu trebuie să uităm nici că

  1. judeţele au la dispoziţie şi acum fonduri de dezvoltare semnificative, utilizarea cărora poate fi coordonată cu utilizarea fondurilor europene, numai dacă transferăm competenţa luării deciziilor de la nivel central sau regional la nivel judeţean;
  2. prin repartizarea către judeţe a fondurilor naţionale, în cadrul consiliilor judeţene s-au creat acele capacităţi de management a proiectelor (soluţii organizatorice şi resurse umane), care ar putea sta la baza îndeplinirii sarcinilor privind absorbţia fondurilor europene de dezvoltare.

Şi când afirmăm că au fost create capacităţile de management pentru investiţii în cadrul consiliilor judeţene, atunci trebuie să adăugăm, că în afara oraşelor mari, lângă marea majoritate a consiliilor locale (comune, oraşe) nu sau format acestea. De aceea consider nefondate acele aşteptări, care consideră că oraşele şi comunele pot lua locul consiliului judeţean în această privinţă. De la un consiliu al unei localităţi cu o populaţie de două-trei mii de locuitori nu ne putem aştepta să facă managementul unei investiţii infrastructurale de 3-5 milioane, deoarece nu are resurse umane şi fonduri necesare pentru managementul acestora. Consiliile judeţene, precum şi oraşele au lipsuri din această perspectivă, dar ei trec peste acest deficit de specialişti prin cunoştinţe „cumpărate pe piaţă”, respectiv prin achiziţia publică a serviciilor de proiectare, diriginte de şantier şi audit, etc… Şi aici este necesar să menţionăm următoarele: pregătirea, supravegherea şi apoi gestionarea investiţiilor nu este sarcina administraţiei publice, aceste sarcini nu pot fi îndeplinite de funcţionari publici. Aşa cum conducătorul unei firme de producţie sau de construcţie nu lucrează pentru salariul unui funcţionar public, mi se pare logic şi în privinţa managementului patrimoniului public şi al programelor de dezvoltare de anvergură, ca aceste atribuţii să fie îndeplinite de specialişti cu salariu şi statut similar celor din mediul privat. Investiţiile nu trebuie confundate cu administraţia publică, deoarece sunt funcţii socio-economice guvernate de logică, raţionalitate şi sisteme motivaţionale diferite. La noi acestea sunt confundate în totalitate, toţi ne pricepem la toate, şi toţi suntem răspunzători pentru toate. Preşedintele de consiliu judeţean, sau primarul răspunde pentru grosimea asfaltului, pentru soluţiile tehnice aplicate, pentru licitaţii. Aşa este la noi în momentul actual. Politicieni, funcţionari publici răspund pentru chestiuni tehnice, deoarece sistemul investiţiilor publice nu este bine pus la punct.

Construcția de drumuri, de sisteme de apă şi canalizare, gestionarea deşeurilor sunt investiţii care presupun cunoştinţe de specialitate. De aceea, părerea mea este că un management eficient, calculabil şi în interesul comunităţii locale poate fi imaginat doar dacă procesele sunt supravegheate de experţi economici şi tehnici bine plătiţi, cărora li se asigură o carieră stabilă prin angajarea acestora la firme de specialitate subordonate consiliilor locale sau judeţene. Sistemul actual al licitaţiilor publice privind cumpărarea de pe piaţă a cunoştinţelor speciale privind proiectele de dezvoltare, cum ar fi proiectarea, diriginţia de şantier sau auditul, după este părerea mea pe de o parte o soluţie costisitoare, pe de altă parte aduce instabilitate in sistem, şi nu în ultimul rând, contribuie la fenomenul de corupţie.

Pe de altă parte, pe lângă factorul organizaţional al investiţiilor, există şi o latură politică, respectiv cine şi cum decide destinaţia fondurilor limitate de dezvoltare. În opinia mea, una dintre punctele cel mai vulnerabile ale proiectului cu opt judeţe prezentat acum câteva săptămâni, respectiv ideii de desfiinţare, comasare a comunelor cu o populaţie sub 5000 de locuitori formulată în documentul SAR, o reprezintă tocmai acest aspect. Decizia de investiţie nu vine de undeva de sus aşa, pur şi simplu, ci este luată de oameni. Trăim într-o structură democratică, care, printre altele, are la bază ideea conform căreia deciziile care afectează oameni să fie luate în baza principiilor care asigură consensul unor grupuri sociale, comunităţi locale implicate la o scară cât mai largă. În terminologia Uniunii Europene este vorba despre principiul subsidiarităţii. Am prezentat mai devreme consecinţele negative ale propunerii SAR în privinţa desfiinţării comunelor cu o populaţie sub 5000 de locuitori. Cred că nu este greu să ne dăm seama, că din cele 10-15 sate, înghesuite în comune de peste 5 mii de locuitori, în acele sate în care trăiesc 2-300 de oameni – număr nesemnificativ în privinţa alegerilor – nu va fi niciodată drum asfaltat şi sistem de apă potabil, deoarece logica politică va dicta, că primarul sau consilierul local care doreşte să fie realeş, să-şi concentreze atenţia asupra localităţilor cu număr însemnat de locuitori (votanţi) şi să aloce doar acestor localităţi fonduri de dezvoltare.

Cu acest fenomen dăunător mă confrunt zi de zi în cadrul muncii mele de la consiliul judeţean. Şi pot să spun, că una dintre cele mai importante atribuţii ale sistemului consiliilor judeţene actual este tocmai aplanarea acestor conflicte. Nu cred că există dispute privind faptul că un drum asfaltat este atât dreptul unei localităţi cu 3-5 mii de locuitori, cât şi a uneia cu 3-5 sute. Însă dacă comasăm actualele comune, şi unele sate mici ajung să fie la o distanţă de 10-15 km de centrul comunal, cred că putem afirma cu siguranţă, că acele sate mici nu vor avea niciodată drum asfaltat. Sistemul actual, care dă posibilitatea înfiinţării consiliilor locale peste 1.500 de locuitori din aceată cauză este un sistem mult mai just, ca cel cu comune comasate. Consider, că mărimea comunelor nu este primordială. O comună mai mică poate fi organizată mai bine, cu comunităţi care se ascultă reciproc, faţă de comunele comasate. Şi în favoarea sistemului actual să mai amintim sistemul consiliilor judeţene, care asigură un control democratic, prin funcţia redistributivă. Pentru un preşedinte de consiliu judeţean ales în mod direct, fiecare vot este la fel de important, indiferent dacă vine din mediul rural sau cel urban. Şi ştim că la alegerile consiliilor locale în comune compuse din 5-7 sate, din motive de interese locale, nu se poate asigura comunităţilor mici un control eficient privind alocarea fondurilor de dezvoltare. De aceea nivelul judeţean este acel nivel instituţional, care poate trata aceste aspecte în mod eficient.

În ultima vreme se vorbeşte mult despre atribuirea competențelor judeţene oraşelor sau la nivelul regional . După părerea mea centrul regional este prea departe de sate şi de comune, iar oraşul este interesat doar de propriile proiecte de dezvoltare. De nenumărate ori vedem, că oraşele se uită la satele adiacente ca la locaţii unde pot exporta problemele proprii. Primarul oraşului, consilierul local de la orăş nu este ales de locuitorii satelor. Astfel ne putem da seama, că transferarea funcţiilor de dezvoltare zonală la oraşe ar fi contraproductivă. Elaboratorii documentului SAR nu s-au interesat de aceste aspecte. Ei văd doar „baronii locali” din Bucureşti, şi nu văd că sistemul actual al consiliilor judeţene are un rol bine definit. În lipsa funcţiei redistributive a consiliilor judeţene, respectiv comasarea comunelor, zonele cu sate mici – care constituie aproape jumătate din teritoriul ţării – ar rămâne şi mai mult în urma, s-ar depopula, s-ar desfinţa. De accea, rugămintea mea este ca factorii decizionali şi de analiză să le spună celor din aceste sate, sau chiar să declare în faţa camerelor de televiziune, că „nu avem nevoie de voi” sau „mutaţi-vă în oraşe” sau „duceţi-vă să culegeţi castraveţi în Spania”. În concluzie, aş mai menţiona doar că, urmărind procesele economiei mondiale, când importanţa aerului, apei, mediului sănătos, producţiei agricolă – aflată în strânsă legătură cu satul – creşte, respectiv atunci când firmele multinaţionale îşi deschid astăzi porţile, iar mâine se mută în China, nu ar trebui să renunţăm la acea bază de stabilitate, pe care o reprezintă mediul rural.

Zonele metropolitane

Partea în care documentul SAR formulează propuneri care merită sprijinite, este cea de adoptare de norme juridice în privinţa funcţionării oraşelor mari, a reglementării unitare a zonelor metropolitane (în opinia mea oraşe şi aglomeraţiile cu o populaţie de peste 200.000 de locuitori). Acest aspect trebuie în mod neapărat sprijinit, şi trebuie avută în vedere şi adoptarea unei legi separate pentru funcţionarea Capitalei.

Propuneri

Pornind de la criticile formulate mai sus, propun ca puterea legislativă să transforme sistemul administrativ-teritorial din România prin întărirea nivelului judeţean (NUTS 3), crearea nivelului LAU1 (district) şi transformarea nivelului LAU2 (consiliu comunal). Judeţele întărite (care preiau unele atribuţii ale prefecturilor, deconcentratelor), adaptate la organizarea teritorială reală a economiei şi a societăţi, pot fi transformate în aşa fel, încât să fie corespunzătoare preluării sarcinilor de dezvoltare de la actualele regiuni de dezvoltare şi pentru coordonarea nivelului LAU1. Comunele LAU2 trebuie desfiinţate, deoarece sunt prea mici, să asigure cadrul necesar pentru organizarea primului nivel al administraţiei şi a serviciilor publice de bază, însă sunt prea mari (şi formate din prea multe localităţi), pentru a lăsa spaţiu nevoilor de auto-organizare de la nivel local. Luând în considerare aceste aspecte, consider ca fiind necesară desfiinţarea consiliilor comunale, crearea instituţiei consiliilor locale/comunităţilor de localităţi, crearea nivelului district/microregiune, iar în privinţa funcţionării oficiilor autorităţilor publice locale şi al organizării serviciilor publice de bază, impunerea asocierii obligatorii ale acestora.

[Tabelul 1.: Nivele teritoriale propuse]

NUTS 2 NUTS 3 LAU 1 LAU 2
Nume (nr. unităţi) Regiune

(16)

Judeţ + Bucureşti (42) District (microregiune)

(500)

Consiliul local /de localitate sau comunitate de localităţi

Sat + Municipiu + Oraş

(6000)

Număr mediu de populaţie (aproximativ, pers.) 1343 mii 512 mii 43 mii 3,6 mii
Organe de conducere alese Nu Da Nu Da
Funcţii Funcţii privind serviciile publice şi dezvoltări europene care nu pot fi organizate în mod eficient la nivel local, respectiv unele funcţie de administraţie publică Organizarea serviciilor publice de nivel mediu şi administraţie publică (în cadrul consiliul judeţean, prefectura se desfiinţează) Ultimul nivel al administraţiei publice (birouri şi oficii teritoriale ale consiliului judeţean/consiliul local reşedinţă de district) Servicii publice de bază şi probleme de consiliu (asociere obligatorie, dimensiune minimală de ex. 1500 de locuitori)

Nivelul LAU2 – Comunităţi de localităţi

  • comunităţile locale (un sat respectiv mai multe sate) cu o populaţie peste 500/1.000 de locuitori pot forma consilii locale;
  • comunităţile de localităţi pot fi sate, oraşe şi municipii (pentru administraţia publică a Municipiului Bucureşti este necesară o lege separată);
  • consiliile locale/comunităţile de localităţi aleg un primar şi un consiliu, care vor avea un mandat de 4-5 ani;
  • sarcina consiliilor locale/comunităţilor de localităţi este organizarea serviciilor publice de bază (educaţie, sănătate, asistenţă socială, probleme comunale, dezvoltarea localităţii) şi gestionarea problemelor aflate în competenţa consiliului local;
  • în vederea îndeplinirii atribuţiilor consiliile locale/comunităţile de localităţi vor avea un oficiu, condus de un secretar, ales de consilieri;
  • un consiliu local/comunitate de localităţi cu o populaţie sub 1500 de locuitori nu poate menţine un oficiu independent, fiind obligat la asocierea cu alte consilii locale/comunităţi de localităţi (aceste oficii unite vor fi conduse de un secretar ales de consiliile unite).

Nivelul LAU1 – District/microregiune

  • districtele/microregiunile sunt unităţile teritoriale deconcentrate ale consiliului judeţean, preluând atribuţiile strict administrative (cadastru, evidenţa populaţiei, etc…) ale consiliilor locale;
  • sarcinile de administraţie publică ale comunelor vor fi preluate de districte/microregiuni, iar cele de organizare a serviciilor publice locale, patrimoniu etc.. rămân la consiliile locale/comunităţile de localităţi
  • districtele/microregiunile sunt formate dintr-un oraş (comună reşedintă de district) şi zona adiacentă (municipiile şi împrejurimea, respectiv zonele metropolitane formează districte/microregiuni);
  • în districte/microregiuni funcţionează oficii şi servicii de relaţii cu publicul de primă instanţă, aflate în subordinea consiliilor judeţene/consilii locale orăşeneşti, în cadrul cărora cetăţenii îşi pot rezolva problemele de ordin administrativ.

Nivelul NUTS3 – Judeţele

  • judeţele sunt unităţi conduse de persoane alese, ale căror atribuţie este organizarea serviciilor publice de nivel mediu, exercitarea competenţelor de administraţie publică transferate (nivelul doi) şi coordonarea dezvoltărilor;
  • consiliile judeţene vor prelua sarcinile transferate de la prefecturi/deconcentrate (respectiv o mare parte din acestea);
  • judeţul este ultimul nivel al dezvoltării regionale, îndeplineşte activităţile de dezvoltare în cicluri de 7 ani, adaptându-se perioadelor de programare ale UE;
  • judeţele vor finanţa programe de dezvoltare din venituri obţinute din impozitele judeţene, din fonduri de dezvoltare naţionale şi fondurile structurale;
  • consiliul judeţean autorizează şi supraveghează asociaţiile obligatorii ale consiliilor locale/comunităţilor de localităţi înfiinţate în vederea organizării serviciilor publice;
  • delimitarea actuală a judeţelor poate fi schimbată din motive bine întemeiate, decizia în acest sens fiind luată de consiliile locale/comunităţile de localități cu ocazia alegerilor locale.

Nivelul NUTS2 – Regiunile

  • regiunea este asocierea judeţelor,
  • sarcina regiunii care funcţionează ca o asociere a judeţelor este organizarea serviciilor publice de nivel înalt (ex. unele servicii spitaliceşti, infrastructura de interes regional, instituții de învăţământ, de cultură de interes regional) şi îndeplinirea unor atribuţii din domeniul dezvoltării localităţilor, care nu pot fi organizate în mod eficient la nivel local, judeţean (ex. infrastructura lineară);
  • în regiune funcţionează deconcentrate aflate în subordinea guvernului (unite în cadrul unui oficiu de administraţie publică regională), care au reprezentanţe teritoriale în judeţe, şi în unele cazuri în districte/microregiuni.

În privinţa necesităţii efectuării altor analize de specialitate

Reforma administrativ-teritorială a României nu trebuie să includă numai schimbarea structurii, ci şi a birocraţiei excesive care scade competitivitatea ţării şi îngreunează viaţa întreprinderilor, comunităţilor şi a cetăţenilor. Atât schimbarea structurii, cât şi simplificarea proceselor, procedurilor administrative necesită o coordonare sprijinită de expertize specifice, aprofundate.. Consider că funcţionarea actuală a statului român trebuie analizată în mod detaliat, trebuie urmărit nivelul de satisfacţie al cetăţenilor, obiceiurile de utilizare a diferitelor instituţii, servicii administrative. Ar trebui de asemenea să analizăm calitatea la care sunt prestate serviciile publice şi eficienţa acestora şi trebuie să evaluăm, ca în cei patru ani de la aderarea la UE, care au fost acei factori care au limitat accesarea cu succes a fondurilor europene. Ar fi util să cunoaştem mai bine modul în care statele vecine şi-au schimbat sistemul lor administrativ, deoarece noi nu trebuie să fim atenţi la ceea ce face Suedia, ci la ceea ce schimbă Polonia, Bulgaria sau Ungaria.


[1] http://media.hotnews.ro/media_server1/document-2011-07-1-9227235-0-raportul-sar-despre-reducerea-numarului-comune.pdf

[2] „Se pare că a existat la un moment dat chiar o strategie deliberată a echipei Năstase-Cosmâncă de a încuraja apariţia de comune noi (deci, primari) în rural, pentru a consolida baza electorală a partidului.”

[3] Regiune de dezvoltare formată din judeţe Braşov, Sibiu, Mureş, Alba, Harghita şi Covasna.

Distribuie acest articol

7 COMENTARII

  1. Nu înțeleg de ce puneți semnul egal între desființarea județelor și crearea de comune de minim 5000 de locuitori și depăratea autorităților de cetățean. Nu de alta dar faptulă că o primărie sua un consilu județean se găsește aproape sau departe din punct de vedere fizic nu reprezintă nimic. Așa cum, acum, excesul birocratic face ca oricât de apropiate fizic de cetățean, autoritățile să fie totuși foarte departe de acesta așa și prin propunerile SAR nu văd de ce creșterea distanței fizice nu poate fi compensat printr-o apropiere reală mai mare. Ca simplu exemplu, nu văd cum e primăria dintr-un sat apropiată de un cetățean cafre vrea să își contruiască o casă când cetățeanul respectiv are de obținut 10 avize de la 10 instituții diferite. Pe de altă parte, dacă s-ar crea niște ghișee unice, care nici nu au nevoie de așa mult personal, în fiecare sat pentru cetățean ar fi mai ușor chiar dacă nu ar fi vecin cu primăria.
    Ideea este că desenul propriu-zis al entităților administrative nu este cel mai important. Ceea ce contează sunt atribuțiile acestora precum și modul în care ele relaționază cu cetățeanul. Dacă construim instituții mai capabile și mai prietenoase nu vâd de ce nu le-am putea scădea numărul. Și vâd că dumneavoastră ați pus această problemă la sfârșit, mai degrabă într-un paragraf de și altele.

    • Sa inteleg ca doriti desfiintarea prefecturilor si mentinerea actualelor judete. Cine se va ocupa de verificarea legalitatii actelor emise de autoritatilor locale? Daca ii lasam pe cei de la Consiliul Judetean, care vor fi alesi, sistemul se va bloca.

  2. In ultimii 15 ani multe sate au devenit comune. alte comune au devenit orase fara sa aibe canalizare si apa , asta in conditiile emigrarii masive a peste 3 milioane de cetateni . In aceste nou infiintate structuri s-au angajat peste 100000 de oameni care isi dau prime , isi maresc salarii si isi petrec concediile in strainatate pe banii contribuabililor. Cu cat sunt mai putini primari cu atat vom fi furati mai putin noi ca cetateni.

  3. Comunele merg in 90% din cazuri pe comunele antebelice samd.

    Ceea ce vrei dumneata de fapt, este sa faci niste comune, ca pe baza lor sa faci niste circumscriptii electorale ca cele pana la 1918 in Transilvania, unde o imensa majoritate romaneasca trimitea cativa deputati, pe cand o minoritate pitzy pitzy acapara practica toate locurile de deputati.

    Stati acolo unde stati, ca stati bine. In Vestul Romanie e deja nevoie de traducatori de maghiara-romana, sa ii ajute la inceput pe gastarbeoteri ce vin din Ungaria. Un loc de minca va asteapta acolo.

  4. Domnu’ Csaba, parerea mea este ca singura regiune posibila si pe care o sa o accepte orice partid va fi ceva de genul HarCo, Mures, Brasov, nici virba de Sibiu sau Alba.

    Culoarul asta l-ati dezvoltat inca de pe vremea habsburgilor, ma refer la cai ferate si drumuri, asta l-a tocmit si nastase si tariceanu, pe bani frumosi cu Bechtel, cu asta ramaneti. Plus ca trebe sa fie meci nul cu raportul romani/unguri.

    Sibiul e in partea hailalta, cu Hunedoara, Arad, Timisoara.

  5. Multe idei interesante, si chiar solutii pentru viabilizarea mega-judetelor.
    Din pacate, deoarece doriti sa sustineti interesele minoritarilor, pulverizati comunele transformandu-le in sate, realizati o regionalizare cu 16 regiuni – de ce nu 10-11, fiindca 8 este prea putin.
    Solutia este intr-adevar foarte aproape de noi, dar nu in Ungaria , ci in Cehia. Aceasta tara, confruntandu-se cu existenta unui nr. mare de comune a luat hotararea pragmatica de a transfera, de a delega, rezolvarea problemelor mai tehnice la nivelul municipiilor. Aceasta idee, combinata cu ” geniul administrativ romanesc” care inca din sec. xix a creat plasile ca subunitati ale judetelor si pe care dvs. l-ati acceptat tacit prin ideea districtelor( denumirea nu poate fi acceptata fiindca unii mai numeau judetele districte, ca de ex. P.P. Carp), Deci , daca cele vreo 11 mega- judete, s-ar imparti in plase municipale, orasenesti si rurale – pentru comunele mai departate de orase-, daca aceste comune nu ar mai angaja in zadar ” „specialisti” pe care nu-i pot plati, ci ar avea numai 1 primar,1 secretar, 1economist si ! inginer, daca ar plati pentru serviciile administrative ale centrului orasenesc proportional cu populatia sa, daca la nivelul plasei ar exista un birou al unor deconcentrate, atunci ideea mega-judetelor ar fi benefica si fezabila. Aceste plase, nu vor avea personalitate juridica, ci vor fi cat mai aproape de comune si vor fi cointeresate material sa-i ajute tehnic pe locuitorii comunelor. Aceasta este o solutie practica, care, cu unele schimbari. este si pusa in practica. Divizarea comunelor, nu cred ca este benefica deoarece s-au creat identitati comunale. Doar daca, aceste comune se intind pe o suprafata prea mare, si identitatea nu exista, se pot accepta unele divizari. In concluzie, daca nu urmareati 2 tinte- pastrarea judetelor si exprimarea vocii unor sate unde locuiesc minoritari, daca cercetati si inovatiile administrative ale unor state ca Cehia, daca aveati in vedere si traditia administratiei romanesti , care, este adevarat ca a fost uneori birocratica si centralista dar, natiunea romana formandu-se in sec XiX, birocratismul si centralismul erau arme indispensabile si nu defecte cum par din exterior si, mai ales acum, totusi a avut si unele solutii viabile. ASTFEL, BATRANA PLASA, ADAPTATA LA SEC. XXI va reveni, pentru a sprijini mega-judetul. Interesant, nu? De altfel, atunci cand s-a facut reorganizarea administrativ-teritoriala, dupa primul razboi mondial, a fost si o varianta cu judete mari. Deci, nici macar ideea mega-judetelorr nu-i noua. SINGURA PROBLEMA ESTE CA VOM AVEA UN NR. PREA MARE DE PLASE INTR-UN JUDET, dar, DEOARECE ELE VOR FI DOAR UNELTE PENTRU REALIZAREA PRINCIPIULUI SUBSIDIARITATII, DE APROPIERE A ACTULUI ADMINISTRATIV DE CETATEAN( FIINDCA DECIZIILE LE VA LUA PRIMARUL NU O ENTITATE TEHNICA FARA PERSONALITATE JURIDICA, ISI VOR PUTEA REALIZA MENIREA. cRED CA TELURILE UNEI MINORITATI POT FI REALIZATE SI PRIN VARIANTE MAI SOFT. DECI, DACA PRIN STRUCTURA PROPUSA DE MINE, APARENT MINORITATEA MAGHIARA PIERDE DIN INFLUENTA, ACEASTA NU INSEAMNA CA NU SE POT GASI SOLUTII PENTRU MENTINEREA VECHILOR POZITII DETINUTE LA NIVELUL FOSTELOR JUDETE ORI PRIN RESPECTAREA UNOR IDENTITATI ALE MINORITARILOR LA NIVEL DE COMUNE, SATE DE MINORITARI INCLUSE IN COMUNE MAJORITARE ROMANESTI. fITI MAI DESCHISI, MAI DESCHISI FATA DE IDEILE DIN SPATIUL ROMANESC SAU DIN ALTE STATE EUROPENE. CU STIMA . aSTEPT REPLICA DVS.

    • Sunt de acord ca prefecturile sa nu se desfiinteze pe motiv ca verifica legalitatea actelor emise de primar si actele adoptate de consiliul local.Sunt de acord cu desfiintarea judetelor pe motiv ca nu ajuta cu nimic comunele sau orasele mai mici nici cu bani si nici cu coordonare,toti sunt pusi pe criterii politice,nu sunt specialisti pe domenii de activitate,Comunele mici sub 5000 de locuitori ,trebuiesc desfiintate,pe motiv ca se plateste cate 11 consilieri/comuna degeaba,habar nu au de legislatie,voteaza cum ii taie capul,din sumele mari in buget,le faramiteaza cum vor.Chiar nu inteleg de ce nu se face un calcul la nivel national cati bani se strica cu indemnizatiile consilierilor locali,cred ca daca se face un calcul din acei bani s-ar face cativa km de drum.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Borboly Csaba
Borboly Csaba
Este Presedintele Consiliului Judetean Harghita

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro