marți, iunie 22, 2021

Proteste, mişcări politice, religii seculare

Vara care tocmai s-a încheiat a fost marcată de mai multe evenimente care doar în aparenţă nu au legătură unul cu altul: atentatele de la Oslo şi protestele de la Atena, Londra şi Hamburg. Începutul toamnei aduce cu sine o nouă dezbatere autohtonă: este sau nu posibilă o nouă mişcare de centru dreapta în România? Toate aceste evenimente şi teme de dezbatere apar nu întâmplător în aceeaşi perioadă, iar corelaţiile între evenimentele care marchează, înainte de orice, consolidarea unei sfere publice europene, cu avantajele şi dezavantajele inerente, pot aduce un răspuns şi la deja clasica întrebare cum este posibilă Albă ca Zăpada.

Contestarea ordinii sociale: un mesaj apolitic?

Să lăsăm deoparte orice teorie conspiraţionistă sau explicaţie conjuncturală. Nu ne interesează dacă Breivik era sau nu afiliat vreunei obscure grupări trans-naţionale, nici dacă poliţia londoneză a vrut să arate că se opune reducerilor de buget sau că primarul Londrei are propria sa agendă politică, diferită de cea a premierului Cameron. Indiferent de răspunsul la aceste întrebări care interesează legitim opinia publică, faptele rămân fapte şi trebuie interpretate din unghiul poziţionărilor care le-au produs şi a influenţei lor asupra mentalului colectiv. În primul caz, am avea de-a face cu un eveniment dictat de convingerile politice ale unui psihopat, în al doilea caz de lipsa oricărei revendicări politice, o mişcare de protest socială care nu se auto-investeşte cu un scop politic. Imediat după Londra, a urmat Hamburg, pe acelaşi tipar. Oslo, Atena, Londra, Hamburg. Patru oraşe guvernate pe baze democratice timp de sute de ani, fiecare în parte generând mai multă bunăstare decât multe dintre statele extra-europene care se mândresc cu un regim politic consolidat. Este posibil ca din interiorul unor asemenea construcţii politice să fie generate mişcări de contestare radicală a ordinii sociale, fără ca mesajul acestor mişcări să nu fie şi unul politic? Toate indiciile conduc la un răspuns negativ. Care să fie în acest caz explicaţia politică profundă a unor gesturi atât de radicale?

Alienarea individului vs. schizofrenia politicului

Nu am avut răbdarea să citesc manuscrisul lui Breivik, am parcurs doar mai multe fragmente care demonstrează foarte clar că avem de-a face cu manifestarea unei minţi complet deviate, excepţie de la normă. Dincolo de condamnarea crimelor şi a motivaţiilor sale, ar trebui să ne întrebăm dacă nu cumva acest manuscris este răspunsul inept, grosolan şi fundamental greşit la platitudinea limbajului politic, de stânga şi de dreapta deopotrivă. Să comparăm un discurs politic în oricare dintre parlamentele din Europa secolului 19 cu declaraţiile politice vehiculate în prezent în mass-media: între extrema platitudinii şi cea a vulgarităţii nu se regăseşte mai nimic. Datorită acestei lipse, resimţită ca atare în mai multe sfere publice naţionale, apar cei care cred că au legitimitatea să suplinească limbajul politic. Lipsa unui dialog real cu liderii politici, apariţia unor modalităţi de comunicare ce dau doar iluzia apropierii, fiind de fapt expresia cea mai bună a înstrăinării, precum Facebook, face ca tocmai aceste mijloace de comunicare să fie considerate de indivizi precum Breivik cele mai indicate pentru a se exprima. Cum diviziunea dreapta – stânga nu este una conjuncturală şi nici măcar exclusiv politică, protestul politic se îndreaptă spre una din aceste două extreme, aleatoriu, prin opoziţie la ce este dat şi nu printr-o alegere raţională. Astfel, dacă un lider politic constată eşecul multiculturalismului fără a preciza la ce se referă, se vor găsi imediat epigoni care vor încerca să umple un gol de semnificaţie. Agresiunea lui Breivik nu este aşadar semnul de revoltă al vreunei ideologii, ci mai degrabă forma grotescă prin care se încearcă reabilitarea limbajului politic. Atentatorul de la Oslo nu a acţionat în numele dreptei pentru a ataca stânga multiculturală, ci el este expresia poate cea mai tulburătoare a unei schizofrenii a politicului, incapabil să se auto-regleze în lipsa unor repere mai profunde. Încercând să transmită un mesaj politic, Breivik a reuşit să capteze acea formă de solidaritate naţională care nu era atât de bine conturată şi a cărei absenţă era deplânsă de cei care au fost ţinta declarată a atacului terorist.

Anarhie si retele de socializare

Cât despre protestele de la Londra, distanţa între interpretarea lor aproape de prezent şi pe care o folosesc, la un nivel încă rudimentar, pentru a decela sensul a ceea ce s-a întâmplat în acest context este că politicul apare în modernitate în două ipostaze: una extrem de vizibilă, prin intervenţia liderilor politici în mass-media, discursuri în Parlament, manifestarea voinţei politice prin opoziţie cu amânarea birocratică, etc. şi una aproape invizibilă, produs al unor mişcări tectonice, greu de anticipat, de urmărit şi de analizat. Cea mai pură manifestare politică este cea despre care se spune în general că nu are legătură cu politica. O discuţie pe teme culturale într-un regim autoritar este mai puternică decât orice manifest samizdat pentru că prin acea discuţie se crează tocmai acele legături sociale pe care un astfel de regim caută să le distrugă. Anarhiştii londonezi au creat, numai prin faptul participării lor la acte de violenţă, acel liant social pe care orice mişcare politică l-ar dori. Ce altceva sunt partidele politice decât reţele de socializare care au un scop diferit de cel al unor grupări constituite pe baze similare?

Refuzul ofertei politice actuale

Mesajul transmis în cele patru oraşe mai sus amintite a fost acela că poziţionarea politică explicită înseamnă situarea în afara politicii, iar protestul mut, cu excluderea explicită a motivaţiilor politice, poate genera o modificare de substanţă a felului de a gândi politica. Cu alte cuvinte, cu cât mai puţin afirmat politic este un gest, cu atât el este imediat încărcat cu semnificaţii politice, iar cu cât dorinţa de a te înscrie într-un mainstream politic este mai mare, cu atât efectele politice ale protestului sunt mai reduse.

Dată fiind această ecuaţie doar aparent paradoxală, răspunsul la întrebarea la ordinea zilei în România, ca dealtfel şi întrebarea însăşi, apar într-o altă lumină. Soluţia la recesiunea economică şi la multiplicarea problemelor sociale nu este nici de stânga, nici de dreapta. Un guvern de stânga, cum este cel aflat la putere în Grecia, este nevoit să nu poată pună în aplicare un program de măsuri sociale (pe care l-ar fi aplicat dacă ar fi existat suficiente resurse), după cum un guvern conservator, cum este cel din Marea Britanie sau unul social – democrat de land – cazul Hamburg – nu consideră că este necesar să adapteze măsurile de asistenţă socială la o nouă realitate economică. Aşa cum în cazurile amintite măsurile de stimulare a economiei lipsesc, lipsesc şi măsurile sociale care să ofere garanţia unei solidarităţi în jurul unor obiective care trebuie să stea mai presus de voinţa indivizilor.

Să nu ne imaginăm că în România nu avem printre noi vreun justiţiar radical şi schizofrenic sau că partidele care se revendică de dreapta sau de stânga pot produce măsuri de relansare economică ori inventa un sistem de asistenţă socială modern şi care să consume mai puţin din resursele bugetare dar să aibă rezultate mai bune decât cel din prezent. Avem de-a face cu un fenomen pe care îl consider îngrijorător şi despre care politicienii ezită să vorbească: deplasarea electoratului nu de la dreapta la stânga sau de la stânga la dreapta, ci în direcţia suspendării sine die a opiniilor politice. Un electorat compus din persoane active  – la fel ca şi protestatarii din Londra, Atena sau Hamburg – care doresc să se manifeste electoral dar refuză oferta existentă. Datorită unei culturi politice nu atât de dezvoltate dar nici total absente, nu se pot auto-organiza pentru a protesta în stradă dar nici nu consideră că pot sta indiferenţi, pe băncile facultăţilor sau în climatul aseptic al multinaţionalelor. Nemulţumirea faţă de sistemul politic în general este în creştere şi măsurabilă. Este nevoie ca toată această nemulţumire să fie canalizată în direcţia unui efort constructiv din punct de vedere politic. Singura formă de construcţie politică ce încearcă să se desprindă de stânga şi dreapta şi singura care încearcă să pună în valoare solidaritatea, văzută drept legătura socială cea mai profundă între indivizi şi care totodată cultivă virtuţile libertăţii economice este creştin – democraţia.

Miscari politice, religii seculare.

O mişcare politică inspirată de valorile creştine întruneşte astfel toate condiţiile pentru a fi veritabila forţă de centru  – dreapta care lipseşte în prezent. Această mişcare ar capta interesul celor care au migrat deja de la simpatia politică manifestă la absenteismul ca formă de aşteptare şi care numără mai mult decât oricare grupare a votanţilor vreunui partid politic reprezentat astăzi în Parlament. Totodată, o asemenea mişcare ar putea da un sens concret solidarităţii, nu în detrimentul, ci ca un complement al competiţiei economice. Nu există deocamdată studii care să ne arate legătura dintre gradul de religiozitate şi apartenenţa la grupul votanţilor sau la cel al nemulţumiţilor interesaţi de politică dar este foarte posibil ca sentimentul religios să fie mai intens în cazul celei de-a doua categorii.

Este foarte adevărat însă că, pe de altă parte, o asemenea mişcare nu ar avea timp să se coaguleze până la următoarele alegeri, iar apariţia unui nou partid într-un interval mai scurt de un an şi care să poată reprezenta în Parlament segmentul mai sus-amintit este imposibilă, din multiple considerente tehnice. O mişcare civică ce ar canaliza energiile doar aparent non-politice dar care ţin în realitate de esenţa politicului ar putea să apară, să se dezvolte rapid şi chiar să se substituie partidului politic care va considera că este cel mai apropiat de programul unei astfel de mişcări. În cazul în care o asemenea mişcare civică nu va apărea prea curând, riscul este ca gruparea celor nemulţumiţi să nu mai stea în expectativă şi să acţioneze prin contestarea firavelor atuuri democratice care au fost dobândite nu doar prin simpla scurgere a timpului, ci datorită convingerii că democraţia este singura formă de organizare eficientă a binelui comun. Nu ştim dacă Alba ca Zăpada este o proiecţie imaginară sau un concept de lucru, nu ştim dacă şi când va apare, nu este clar ce virtuţi politice pot avea cei care nu s-au lăsat încă atinşi de pasiunea pentru politică dar se declară gata de a fi seduşi, însă un lucru este cert: dacă va apare, Albă ca Zăpada nu poate fi doar o altă formă de religie seculară.

Distribuie acest articol

3 COMENTARII

  1. Toate bune si frumoase daca privim lucrurile din perspectiva unei diagnosticari a situatiei. Probabil ca politica ofera astazi spectacolul unei confruntari de tip tabloid, oamenii politici se comporta ca Iri si Moni si deseori sustinerea din partea electorilor aratata unei partide sau alta seamana cu aderarea la cauza lui Iri sau a Monicai Columbeanu.

    Dar rationamentul ca o miscare bazata pe valori crestine ar putea sa iasa din aceasta bucla – stanga-dreapta descarnate de substanta politica, un fel de zombie ce se agita pe scena strigand „braaains” – nu prea se bazeaza pe nimic palpabil, real. E la fel de abstract ca si celelate abordari.

  2. Cu respect pt textul dvs va intreb:care ar fi principiile crestine care ar calauzi o asa miscare/partid in Romania? Care ar fi ” Rerum Novarum” -ul nostru? Acelasi?

  3. Este bineintzeles tot vorba de accesul la resurse. Sistemul actual prezerva dreptul celor putzini de a utiliza resursele dupa bunul plac, chiar daca in detrimentul celor multi sau al integritatzii mediului intregii planete.

    Natura, stiintza si tehnologia sunt baza evolutziei noastre materiale si spirituale, mai mult decat religia, politica si banii. Oranduirea sociala actuala da castig de cauza (economic, politic) celor ce exploateaza resursele planetei mai repede si mai „bine” si reiau procesul de la capat.

    De fapt, singurul „guvern” adevărat care poate exista este Pământul şi resursele sale. Începând de la acestea se pot evalua toate posibilităţile. Acesta este motivul pentru care este necesară o unificare intelectuală a tuturor ţărilor, cea mai importantă informaţie pe care am putea-o obţine fiind o estimare completă, detaliată a resurselor acestei planete. La fel cum estimăm resursele unui hectar de pământ pentru a decide ce se poate cultiva pe el, trebuie să facem şi cu planeta pentru a optimiza ceea ce putem realiza ca specie, din punct de vedere al resurselor.

    Astăzi, există o mare parte din tehnologia necesară pentru a aduce o economie bazată pe resurse globală. Dacă vom alege să ne conformăm cu limitările actualei noastre economii monetare, atunci este probabil că vom continua să trăim cu inevitabilele ei rezultate: război, sărăcie, foamete, lipsuri, crimă, ignoranţă, stres, teamă şi nedreptate. Pe de altă parte, dacă vom accepta conceptul unei economii bazată pe resurse, dacă vom învăța mai multe despre aceasta şi partajăm gândirea noastră cu prietenii noştri, asta va ajuta omenirea să evolueze din starea socială prezentă. Singurele limite sunt cele care ni le impunem noi înşine.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Radu Carp
Radu Carp
Radu Carp este profesor la Facultatea de Științe Politice, Universitatea din București, Director al Departamentului Politici Publice, Relaţii internaţionale, Studii de securitate (2020 - ). Doctor în drept al Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca (2002). MA în studii europene și relații internaționale, Institut Européen des Hautes Etudes Internationales, Nisa (1996). Reprezentant al Universităţii din Bucureşti în proiectul CIII-PL-0702-09-2021 - Ethics and Politics in the European Context, parte a reţelei CEEPUS III, coordonat de Universitatea Catolică Ioan Paul al II-lea din Lublin care reuneşte universităţi central şi est-europene (2012 -). Coordonator al echipei Universităţii din Bucureşti în reţeaua ştiinţifică europeană Observatory on Local Autonomy, coordonată de Université de Lille (2015 -). Membru al Academic Curriculum Group, în cadrul E.MA - European Master’s Degree in Human Rights and Democratization, program al Global Campus of Human Rights, Veneţia (2020 - ). Membru al Comisiei de ştiinţe politice, studii de securitate, ştiinţe militare, informaţii şi ordine publică a CNATDCU (2020 - ). Membru al Consiliului de Conducere al ICR (2017 -). A ocupat funcțiile de membru al Comitetului Executiv al E.MA - European Master’s Degree in Human Rights and Democratization, program al Global Campus of Human Rights, Veneţia (2015-2020), membru al board-ului International Centre for Black Sea Studies, Atena (2010-2012), director general al Institutului Diplomatic Român, Ministerul Afacerilor Externe (2010-2012), prodecan (2008-2010), secretar științific (2010-2012) director al Şcolii Doctorale de Ştiinţă Politică (2015-2020) la Facultatea de Științe Politice, Universitatea din București. Colaborări și stagii de predare: Global Campus of Human Rights, Veneţia (2019, 2020); Universitá di Genoa (2019); Universitatea Catolică Ioan Paul al II-lea din Lublin (2019); Institutul de Ştiinţe Politice, Universitatea din Viena (2017, 2019); National Tchengchi University, Taiwan (2016); EIUC - European Inter-University Centre for Human Rights and Democratization, Veneţia (2016, 2017, 2018); Universitatea Matej Bel, Banska Bystrica (2016); Universitá degli Studi Florența (2015); Institut für Sozialethik, Universitatea din Viena (2015); Institutul de Ştiinţe Politice, Universitatea Wroclaw (2014, 2017); Universitatea Trnava (2014); Universitatea Umea (2013); Universitatea Carolină, Praga (2013); Universitatea Bologna (proiectul internațional 156171-LLP-1-2009-1-IT-ERASMUS JUSTMEN. „Menu for Justice. Towards a European Curriculum on Judicial Studies”, 2009-2013); Universitatea Szeged (2012); The Munk School of Global Affairs, Universitatea din Toronto (2011); Universitatea „Mykolo Romerio”, Vilnius (2010); Universitatea din Atena (2000). A participat la proiecte de cercetare în colaborare cu mai multe instituţii: Fridtjof Nansen Institute - Fridtjof Nansen Stiftelsen på Polhøgda Oslo (2020 - ), Université Libre de Bruxelles (2020 - ); Comisia Europeană/CRPE (2019); Academia Română (2018); Wilfried Martens Centre for European Studies (2015); Institut für Rechtsphilosophie, Religions-und Kulturrecht, Universitatea din Viena (2006 2008); Institutul European din România (2007); Institutul „Ludwig Boltzmann” pentru Studiul Problematicii Religioase a Integrării Europene, program al New Europe College, București (2004); TMC Asser Instituut, Haga (2002) etc. A publicat 16 cărți în calitate de autor și coautor. Ultima carte publicată : O lumină în întuneric. Democraţie, stat de drept şi drepturile omului într-o lume în schimbare, Cetatea de Scaun, Târgovişte, 2020. Capitole de cărți și articole publicate în: Austria, Belgia, Bulgaria, Germania, Lituania, Polonia, Republica Moldova, Olanda, SUA, Ucraina.

Carte recomandată

Iata o carte cu un subiect in aparenta simplu: o familie de romani cu un copil mic se muta in strainatate si invata incet-incet sa depaseasca o serie de neajunsuri si sa se impace cu altele. Mihai e scriitor (adica veniturile lui sint subtirele), sotia lui are un job nou de care e foarte multumita… vezi aici continuarea

 

 

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Top articole

Claudiu Iordache, înlocuit cu Gelu Voican Voiculescu la conducerea Institutului Revoluției

Ieri 30 martie 2018, membrii Colegiului Național al Institutului Revoluției Române l-au destituit pe Claudiu Iordache din fruntea acestui institut, numindu-l în...

Roexit prin decizia CCR 390/8 iunie 2021?

Curtea Constituțională a publicat motivarea Deciziei 390/8 iunie 2021 prin care confirma legalitatea Secției speciale pentru investigarea infracțiunilor din justiție. Nimic din raționamentul CCR...

Despre legea Goodhart și efectele ei perverse

Există o deosebire esențială între a măsura proprietăți fizice în laborator și a măsura activități umane în societate. Când...

Commento ergo sum

Progresul frustrează. Iată ideea principală a acestui articol și, la drept vorbind, singura; nu este nevoie de continuarea lecturii, în caz că...

Căderea în trecut: Partidul Comunist Chinez la 100 de ani

Regimul de la Beijing sărbătoreşte în luna iulie centenarul comunismului chinez. Fastul pregătirilor şi intensitatea propagandei sunt fără precedent, doar că exact...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.

Carti recomandate de Contributors.ro

 

„Pierre Hadot aduce filosofia antica in zilele noastre. Ce s-a spus candva redevine actual, urmand modelul exercitiului spiritual, mai exact al intelepciunii care este, inainte de orice, o optiune de a fi.” – Pascal Bruckner

 

 

 

Cumpara cartea de pe GiftBooks.ro