Încă din primul an de învățământ, ceea ce m-a făcut să rămân profesor a fost posibilitatea renunțării. Faptul că, atunci când nu mă voi mai regăsi deloc în ceea ce se întâmplă în sistem, voi încerca altceva. În al zecelea an, cu o relativă experiență acumulată, cu titlul – pentru unii – lipsit de relevanță, de profesor doctor, acest aspect nu s-a modificat. Încă mă motivează posibilitatea renunțării, faptul că atunci când voi considera că „vremea profesoratului” din biografia mea și-a pierdut relevanța, pot încerca și altceva. E, probabil, o tactică macabră, dar pentru mine a funcționat. Însă, nu e o strategie normală. Și nici viabilă pe termen lung. E posibil ca atunci când voi hotărî reprofilarea profesională, resursele necesare să-mi lipsească. Și, astfel, sistemul de învățământ să câștige un profesor cătrănit în plus.
Nu pot afirma că o anumită măsură venită de „sus în jos” m-a motivat, m-a convins că activității mele îi este intrinsecă o perspectivă de lungă durată (pe „perioadă nedeterminată”, pentru a cita formula din contractul de muncă). Nici în perioada în care suntem asigurați că profesorii au primit tot ceea ce au solicitat[1]. Dimpotrivă. Provizoratul, imprevizibilul reprezintă în continuare caracteristici ale sistemului de învățământ preuniversitar.
Mulți dintre profesorii din România și-au pierdut încredea în „schimbarea de sus”. În măsuri ale autorităților care să vină în întâmpinarea nevoilor elevilor și ale profesorilor. Așadar, se subliniază necesitatea schimbării de „jos în sus”, de la fiecare catedră. De acord, până la un anumit punct. Pentru că, într-un sistem centralizat, precum cel al sistemului de învățământ preuniversitar din România, inițiativa de „de jos”, de la catedre, din interiorul fiecărei instituții de învățământ, se lovește la un moment dat de deciziile venite „de sus”, de la guvernanți. Și, nu de puține ori, măsurile adoptate la centru, o legislația deficitară, afectează chiar și bunul mers (puțin și rar, cum este considerat a fi acesta) de la unele catedre și din interiorul unor unități de învățământ.
Acesta este și cazul Ordonanței de Urgență în care se presupune că s-ar stabili condițiile acordării indemnizației pentru titlul științific de doctor: „Personalul care deține titlul științific de doctor beneficiază de o indemnizație pentru titlul științific de doctor în cuantum de 50% din nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, care se acordă lunar numai dacă își desfășoară activitatea în domeniul pentru care deține titlul și dacă are prevăzute în fișa postului un set de atribuții obiective și cuantificabile care să permită verificarea lunară a modului în care activitatea acestuia este valorificată în mod suplimentar”[2].
Aceasta în ciuda constatărilor Consiliului Legislativ, conform cărora modificarea amintită „imprimă măsurii propuse un caracter arbitrar”, considerându-se „necesară eliminarea acesteia, redactarea propusă neîndeplinind condiția previzibilității normei si încălcând astfel prevederile art.l alin. (5) din Constituție sub aspectul principiului legalității”, precum și „prevederile art. 1 alin. (3) din Legea fundamentală, sub aspectul principiului securității juridice şi al speranței (aşteptării legitime)”[3].
În textul ordonanței nu se amintește nimic despre atribuțiile pe care ar trebui să le îndeplinească un profesor care deține titlul științific de doctor. Ca urmare, s-a deschis calea unor speculații și exerciții hermeneutice asupra textului Ordonanței de Urgență. Ce au vrut să transmită autorităților? Cum putem veni în întâmpinarea voinței acestora?
Într-adevăr, în spatele fiecărui doctorat se ascunde o poveste. Pentru unii, o poveste a imposturii, pentru alții, aceea a travaliului intelectual. Însă, până la proba contrarie, nu este cunoscut cazul vreunui profesor din sistemul preuniversitar cu doctorat plagiat. Marii trișori aparțin altor domenii. Așadar, în cele ce urmează mă raportez la cazurile profesorilor care prin activitatea desfășurată pe parcursul doctoratului și, ulterior, prin susținerea și, eventual, publicarea lucrării de doctorat, au adus plus-cunoaștere domeniului cercetat.
Cum ar putea fi monitorizată modalitatea în care un profesor cu titlul științific de doctor îndeplinește atribuții obiective, cuantificabile și care pot fi verificate? Un doctorat reprezintă mai mult decât teza în sine. Aceasta reprezintă rezultatele cercetării, însă doctoratul are la bază un vast laborator intelectual, o asumare a unei metodologii științifice pe care deținătorul titlului de doctor o va aplica pe tot parcursul carierei profesionale, iar cea mai mare parte a șantierului de lucru al unui doctorand rămâne necunoscut celorlalți. Însă, acesta contribuie din plin la formarea sa intelectuală și, în cazul profesorilor, la formarea intelectuală a principalilor beneficiari ai sistemului educațional, a elevilor. Iar această transmitere a competențelor și a cunoștințelor se desfășoară în activitatea de zi cu zi a profesorilor, în interacțiunea acestora cu elevii în sălile de clasă, în timpul orelor de curs.
Contextul în care competențele și cunoștințele acumulate pe parcursul studiilor doctorale sunt transmise elevilor nu pot fi anticipate. Cei care cer monitorizarea unor astfel de „atribuții” sunt într-o realitate paralelă aceleia din sălile de clasă. Contextualizarea, conexiunile, recomandările de lecturi pe care un profesor le poate realiza ca urmare a cercetării asidue din timpul studiilor doctorale nu pot fi anticipate și nici monitorizate.
De exemplu, în cazul unui profesor cu titlul de doctor în istorie, o discuție la clasă despre revoluției franceză, despre geneza națiunilor, despre teoriile referitoare la natura totalitarismelor, despre intelectualii români din perioada interbelică, oferirea unei perspective care depășește unele banalități din manualele școlare este sau nu obiectivă?
Recomandarea lecturării unor autori puțin cunoscuți, dar extrem de relevanți pentru problematicile studiate, discuțiile cu elevii pe baza acelor lecturi, pot fi acestea considerate „atribuții cuantificabile”?
O abordare critică a informațiilor istorice, o viziune asupra evenimentelor trecutului antrenată prin ani buni de lecturi și hermeneutică asupra surse istorice edite sau inedite, poate fi verificată? Dacă da, cine va fi evaluatorul și care va fi modalitatea de evaluare?
Până la viitoare clarificări, este posibil ca, în urma măririlor salariale, venitul unora dintre profesori să fie mai mic decât acela pe care îl aveau înainte de mult trâmbițatele măriri. Absurd. Dar, orice e posibil în minunata lume a „României educate”.
[1] https://www.g4media.ro/minciunile-premierului-ciolacu-catre-profesori-tot-ceea-ce-am-promis-profesorilor-m-am-tinut-de-cuvant-in-realitate-nimic-din-ce-le-a-promis-profesorilor-nu-a-fost-respectat.html, accesat 30.01.2024.
[2] https://mfinante.gov.ro/static/10/Mfp/transparenta/proiectougmasurifiscale_13122023.pdf, pp.14-15.
[3] https://www.edupedu.ro/consiliul-legislativ-solicita-eliminarea-prevederii-privind-acordarea-sporului-de-doctorat-in-urma-verificarii-lunare-a-activitatii-din-proiectul-de-oug-al-ministerului-finantelor-are-un-caracter-ar/, accesat 29.01.2024
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Problema pusa de dv. ca autor are mai multe fatete. Unele mai putin cunoscute. Exista absolventi de facultate, istorie, biologie, geografie. etc. care au predat un numar de ani in domeniul absolvit. Reducerea nr. de clase si pierderea normei i- a facut sa predea altceva. Adica notiuni de educatie civica si filozofie, etc. Dar unii si au dat doctoratul in domeniul absolvit si au renuntat gradul I si II prin echivalare. Ministerul a descooerit care in preunuversitar foarte multi cu doctorate carora trebuie sa le plateasca acest spor. Atunci a dat acest ordin sa fie platiti doar acei care predau conform domeniului de doctorat finalizat
Din punctul meu de vedere, ar trebui sa existe renuntarea la gradele didactice si doctorat in preuniversitar. Contractul de munca sa fie pe tre ani, din care unul cu mentorat. Aveti rezultate la clasa, prelungit acest contract cu inca doi ani. Astfel profesorul va fi ambitionat sa sustina lectii bune, active, cu multe noutati. Nu are rezultate poate sa isi caute alt loc de munca. Doctoratul este util pentru universitar si cercetare. Si in preuniversitar exista teze de doctorat scrise de altii cu preluari bine realizate. Exista si cazuri de profesori din preuniversitar pasionati de domeniul care fac cercetare dar foarte putini si pe banii lor, caci statul roman nu ii sustine nicicum.
Citind primul dumneavoastră paragraf, am apreciat opțiunea deschisă a renunțării. Parafrazînd ce a scris dezvățătorul Cioran prin 1940 despre filosof/filosofie, transpun la condiția mea: nu există plăcere mai mare ca aceea să știi că ai fost profesor – și nu mai ești! (nu spun ce fel de profesor am fost că nu-i frumos să mă laud și nici nu m-ați crede)
Cît despre doctorat, îl țin pentru mine, să nu vină plagiatorii să-mi spună „colega”.
Iar despre indemnizație, doar atîta zic: se cuvine retribuită excelența, restul conjecturilor nu mă preocupă.
Este amuzantă diversitatea și parti-pris-urile comentariilor – nu doresc să dau replici. Desigur, nu-i vorba numai despre bani. Per a contrario, pun doar o întrebare: în ipoteza că nu se plătește nici o indemnizație pentru doctorat, cîte mai stau în picioare?, se rezolvă ceva din calitatea slabă acuzată? Menționez în treacăt că E. Lovinescu, doctor la Sorbona, a fost doar profesor de liceu. Că tot întreabă unii: ce tot atîta matematică/gramatică?, că nu-i de folos în viață (despre gîndire fiind vorba). Și astfel ajungem la stația terminus, la Weltanschauung-ul din lălăiala manelelor: „Are bani, are (id est bani)/Toț dujmanii lui să moare”.
nu știu de ce n-a apărut: are „valoare” (bani)
Chiar dacă am pornit de la prezumția de bună intenție, tot n-am înțeles ce vrea autorul. Bani la salariu? Onoare și apreciere?
La toți nemulțumiții din sistemul de învățământ le-aș spune numai că rezultatul activității lor este măsurat în rata de 50% a analfabetismului funcțional și în rata abandonului școlar. Dar se pare că de această situație nu se lamentează nimeni…..
Eu aș desființa învățământul de stat.
1. Nu cred ca-n invataminul liceal e necesar titlul de doctor, deoarce la acel nivel nu cunostiintele stintifiice al profesorilor sunt determinante, ci mai degraba talentul pedagogic. Desigur citiva care s-ar ocupa de elite, olimpici etc ar fi totusi buni. Nu tragi cu tunul in vrabii!
2. Am vaga senzatie ca-n Ro titlurile de doctor se obtin prea usor. Pe aici e extrem de greu, vorbesc de domeniul tehnic, e dificil de obtinut un loc de doctorat deoarece cercetariile specifice costa enorm de multi bani. Cine se inhama la asa ceva isi neglijeaza complet, o perioada, viata privata.
3. In Ge nu exist alege prin car esa se plateasca titlul, desi, indirect, unele firme mari onoreaza acest titlu.
Conform legislatiei UE, careia ne supunem cu totii, desi nu este obligatorie ci doar recomanda (Cf. Tratatelor in vigoare) invatamantul redenumit gresit educatie (din cauza impreciziei limbii engleze si a traducatorilor dupa ureche) este format din trei niveluri: prescolar, apoi scolar preuniversitar (de parca toti copii ar trebui sa mearga si la Universitati) si universitar. Fiecare avand trei subniveluri, ierarhizate dar nu toate obligatorii: cel prescolar cu cresa, gradinita si clasa pregatitoare; cel preuniversitar: primar, secundar (gimnazial) si liceal (colegiu) si cel universitar: licenta, masterat si doctorat.
Ca timp, in ani, aceasta ar insemna cam: (1-2)+(2-3)+1 = 4-6 ani neobligatoriu; apoi: 4+4+4 =12 ani, mai mult sau mai putin obligatoriu si (3-6)+(1-8)+(3-5)=7-18 ani facultativ. In functie de profil, pot fi in total 23-36 de ani de studiu, deci daca copilul si mai apoi tanarul munceste serios si fara intrerupere,, pe la varsta de 25-38 de ani ar putea sa termine scoala si eventual sa inceapa studii postdoctorale. Adica la o varsta cand nu mai este nici copil, nici adolescent si nici tanar, ci adult in toata firea. Timp in care nu a castigat nimic, dar a consumat si a cheltuit bani, munca, energie, timp si nervi, dar este la un nivel intelectual si profesional maxim, cu mult deasupra colegilor care au avut timp sa se si distreze, sa-si intemeieze o familie si o cariera, o pozitie sociala, poate si avere.
Pentru aceste motive, subintelese, aceeasi legislatie prevede ca pentru orice functie in invatamantul superior, in cercetare stiintifica, iar in mediul militar pentru gradul de general, candidatul trebuie sa aibe si titlul de Doctor in domeniul respectiv. Este in acelasi timp si o recunoastere a importantei sociale, recompensata si prin sporul banesc alocat in perioada de activitate profesionala in domeniu.
Si imi aduc aminte cand pe vremuri am intrebat un mare sef de cadre „La ce e bun Doctoratul?” si mi-a raspuns: „La nimic, dar daca nu il ai, e foarte grav, nu poti fi promovat sef!”
Ditirambul Domniei tale adus profesorilor de liceu care s-au chinuit la propriu sa obtina titlul de doctor in afara unui mediu academic sau a unui institut de cercetare, construindu-si „un vast laborator intelectual” individual ( exagerarile discrediteaza adesea ) si care cumva trebuie rasplatiti pentru asta, ma duce cu gandul la revolutionarii romani cu rol determinat din Decembrie 89 care au primit bani , terenuri , spatii comerciale si alte onoruri. Sau ca sa fiu explicit: intre doi profesori de istorie intre care unul are carisma, har si stie carte ,iar celalat e doctor, pe care l-ati plati mai bine? Ce fracem insa cu profesorul de educatie fizica ? Acesta se ocupa doar de conditia fizica a elevului si nu prea are posibilitatea sa „recomande lecturi din autori puțin cunoscuți, dar extrem de relevanți pentru problematicile studiate”.Il platim la fel ca pe doctorul in istorie? Caci la urma urmei toti suntem speciali.
Realizari ale guvernului Ciolacu
1. Pastrarea pensiilor speciale
2. Economii paguboase in sectorul educatie si cercetare: sabotarea recompenselor financiare a celor care au un nivel superior de pregatire (vezi noile conditii de acordare a sporului de doctorat)
3. Elaborarea de proiecte de comasare a institutelor de cercetare si de reducere a corpului de cercetatori atestati si de sabotare a promovarii profesorilor sau cercetatorilor de valoare.
4. Accelerarea emigrarilor din Romania
Consider ca aceasta ordonanța este discriminatorie ptr profesorii din învățământul preuniversitar care au obținut titlul de doctor, după gradul I, mai ales în raport cu toți învățătorii și doamnele educatoare care se consideră „profesori ptr învățământ primar/prescolar” și sunt plătiți ca având studii superioare, deși au urmat facultății la ID (Spiru și Altele) fără legătură intre domeniul/nivelul invamantului prescolar/primar si activitatea didactica.
Ma întreb de ce un cadru didactic, absolvent al unei facultati, al unui masterat si cu doctorat în specialitate trebuie sa își justifice valorificarea la catedra a travaliului intelectual, în condițiile în care studiile făcute la o facultate de drept, economie, marketing, informatica sau…psihologie nu sunt nici necesare si nici posibil de a fi justificate de către doamnele „profesor ptr învățământ primar” sau „profesor ptr învățământ prescolar”. La gradinita dnele predau/valorifica cunoștințele de informatica/drept, marketing etc.???
De ce sunt plătite ca având studii superioare dacă nu sunt necesare ptr funcția didactică ocupată?
Sa prezinte și ele o dovada ca valorifica competențele dobândite la Id, cu prichindeii!
La
https://edu.ro/proiecte-acte-normative
nu cred că apare.
Deci e privită ca o chestiune strict contabilă și ca atare trebuie protestat.
În învățământul preuniversitar doctoratul îi este util doar deținătorului, nu și elevilor lui. În școala mea (sunt profesor) există trei colegi cu doctorat. De la ei știu că au făcut doctoratul strict pentru banii în plus la salariu, nu pentru că au avut o idee pe care să o facă cunoscută. Și-au făcut un calcul pragmatic – bani băgați/bani primiți – și a rezultat că merită efortul. Nu au cum să-și valorifice ideile lucrărilor la clasă, așadar sunt plătiți în plus degeaba.
Cât despre calitatea doctoratelor în preuniversitar, să ne gândim puțin: într-un liceu de la țară, cum este al meu, sunt trei doctori. Extraordinar popor suntem!
In inv preuniversitar nu e necesar doctoratul. Doctoratul e necesar doar in cercetare si inv superior. Cine face doctorat fiind in inv preuniv, il face pentru sine. Nu are ocazii sa isi fructifice cunostintele dobandite la clasa, si nici cu olimpicii. Natura cunostiintelor pt doctorat e alta, mult mai avansata decat ce se preda la liceu. Deci sunt de acord sa fie echivalat doctoratul cu gradul I si II, dar nu cred ca e oportuna acordarea sporului de doctor in preuniv.
Mostenitor al sistemului de invatamant din regimul communist, succesorul sau democratic a consolidat si perfectionat naravurile dintotdeauna proprii domeniului. Angajat in procesul de perestroika romaneasca, regimul emanatilor din ’89 s-a grabit sa-si asigure bazinul electoral in vederea unei evolutii nedorite a societatii romanesti in directia unei democratii reale. Instrumentul dintotdeauna al grupurilor avide de putere, prin care se asigura devotamentul unor largi categorii de votanti a fost – si este – mituirea. Atentia a fost indreptata prioritar asupra grupurilor prizoniere ale bugetului de stat, in care se evidentia cel al personalului din invatamant. Fata de celelalte grupuri socio- profesionale care erau afectate de evolutia economica, acesta a beneficiat de siguranta unui loc de munca la care s-au adaugat o serie de cadouri care i-au sporit atractivitatea . Au aparut astfel transferarile si detasarile, , titularizarile, salariile de merit, gradatia de merit si premierea doctoratelor , care au dat startul in cursa imposturii, uzurparii si incompetentei Astfel sistemul de invatamant romanesc a ocupat si ocupa locul intai in ceea ce priveste coruptia. Desi se invoca mita si cadourile acordate cadrelor didactice, meditatiile, ca fiind practici curente in s de invatamant, acestea desi pot exista in cazuri cu totul individuale, nu sunt representative. Coruptia cea mare din invatamant, cea care exista cu adevarat si macina sistemul, ignorata si ne asumata de catre cei preocupati, se manifesta in starea “linistit- soft”, astfel incat este perceputa ca fiind o normalitate, cu predilectie in domeniul accesului in system. Investiti cu puteri si instrumente de decizie cvazidiscretionare, indivizi opportunisti, arivisti catarati in functii de conducere de diverse grade, deveniti niste mici proprietari feudali ai unitatilor de invatamant, au facilitat popularea scolilor cu indivizi de calitate mai mult decat indoielnica. In stransa corelatie cu sistemul mercantil de “ invatamant superior” cohorte intregi de soferi, magazioneri, bucatari, neveste, amante si amanti, oameni de casa sau clienti ai partidelor politice s-au infiltrat in system, cu statut echivalent cu cel al unui cadru didactic cu vocatie si calificare onesta obtinuta pe traseul classic-desuet al instruirii. Si fiindca potaile nu se opresc la bariera , multi dintre acesti impostori si-au continuat ascensiunea spre posturi de directori , inspectori sau universitari. Este posibil sa fie o abordare subiectiva, dar cred ca acest system de invatamant, pseudo modern-democratic , de masa si neselectiv este principala cauza a esecurilor societatii romanesti.
In istoria invatamantului postdecembrist, o singura data s-a intamplat ca un factor politic sa intervina pentru eliminarea imposturii cronice. Numita doamna Antonescu, printr-o decizie antisistem a organizat 2003 unicul si nerepetatul concurs de titularizare la scara nationala. Impostorii si incompetentii au fost blocati in sita concursului. Cu aceasta ocazie dintr-un grup de cca 50 de candidati – pentru un post scos la concurs- au fost respinsi 7 ( sapte) doctori, dintre care unul cu nota 4(patru) . Dupa cca 2 saptamani sistemul s-a reactivat si a deschis usa din dos; sobloanii invatamantului s-au strecurat inapoi , au perfectionat si securizat procedurile de eschivare si-au redobandit arealul pierdut temporar, toti au evoluat in cariera si fac astazi parte din elita „intelectuala” a orasului. Deci! Care merite?
Bravo!!! Mult adevar ati scris. De unele potai ajunse cadre universitare m-am lovi si eu. Impostura a ajuns la cel mai inalt nivel.