vineri, martie 29, 2024

Provocarea libertății

„Ca să simți cu trupul ce este libertatea, ca să înțelegi și să simți cu corpul ceea ce un filozof sau un logician înțelege cu mintea, nu e mijloc mai bun decât să înveți să mergi cu bicicleta fără să-ți folosești mâinile.(…) Libertatea, de fapt, se învață cu eforturi și cu sacrificii. (…) Ca să ajungi să fii liber, trebuie să-ți dai silința.”

Rândurile de mai sus stau scrise pe prima pagină a celui mai recent volum al lui Andrei Vieru, pianist, eseist și matematician de origine română, stabilit la Paris. Volumul a apărut săptămâna trecută la editura Humanitas sub un titlu, la drept vorbind, scandalos: Elogiul frontierelor. Mic tratat de libertate.

Cum să faci, simultan, apologia frontierelor și apologia libertății? Și, mai ales, de ce? Răspunsul dat de autor e surprinzător de simplu și de eficient: pentru că libertatea este ea însăși o frontieră. Fiind, deci, libertatea atât de restrânsă, durând atât de puțin, câștigându-se atât de greu și pierzându-se atât de ușor, doar mobilizarea simultană a minții și a trupului o poate face posibilă.

Cine își amintește scena finală din The Pilgrim (1923) — un Charlie Chaplin legănându-se o vreme, indecis, pe frontiera dintre Mexic și Statele Unite neștiind încotro s-o apuce — are în fața ochilor minții chiar reprezentarea spațială a libertății individuale (pe care o și găsiți la p. 119). Dacă nu s-ar afla pe graniță, Chaplin s-ar afla în Mexic sau în Statele Unite. Or el se află deocamdată pe graniță, în chiar momentul deciziei, adică în cea mai efemeră, mai prețioasă și mai solicitantă ipostază în care i-a fost dat ființei umane să se afle vreodată. Această graniță, spuneam, se confundă cu libertatea; tot ce o precedă și tot ce îi urmează e „haos de necesități, de posibilități, de imposibilități și de contingențe” (p. 9), inerție, gravitație, biologie, obligații de tot soiul, în fine, orice altceva, numai libertate nu.

Andrei Vieru evocă mai multe astfel de exemple chiar la debutul cărții — un Chaplin legănându-se pe graniță, un biciclist desprinzându-și mâinile de pe ghidon, un pianist făcând un rubato, un acrobat mergând pe sârmă. Acestea sunt toate reprezentări vizuale ale libertății care, conturându-se în mintea cititorului, îl ajută să-și facă foarte repede o idee despre direcția în care avansează teza cărții. Demonstrația e, așadar, perfect inteligibilă la nivel intuitiv. Cu toate acestea, instrumentele de conceptualizare folosite de autor sunt cât se poate de riguroase: ele provin din logica modală și din interpretarea topologică pe care i-a dat-o Alfred Tarski. Originalitatea extraordinară a cărții lui Andrei Vieru chiar în asta rezidă: ni se descoperă că realitatea întreagă (politică, intrapsihică, socială etc.) poate fi înțeleasă și reprezentată spațial cu ajutorul semanticii topologice a conceptelor logicii modale.

Conceptul-cheie va fi, atunci, cel de „închidere topologică”. Prin conturări (sau închideri) succesive obținem tot ceea ce e important pentru noi ca persoane și ca societate: specificitate, libertate individuală și politică, conștientizare, sinteză, adecvare. Procesul explicitării e unul și același, indiferent la ce alegem să ne referim — la achiziții în planul libertății sau la achiziții în plan uman. Atât iubitorii de libertate (liberali pe stil vechi sau nou) cât și iubitorii de virtute (conservatori religioși sau ba) vor descoperi că sunt antrenați într-una din cele două fațete ale unui proces unic de explicitare. Vieru ajunge, astfel, pe o cale logică, la concluzia că „între libertate și virtute există o legătură ontologică” (p. 285)

Ca să rezum: a smulge universului un dram de libertate individuală înseamnă a te smulge din confuzie și din indecizie, a te sustrage tiraniei pornirilor tale neexplicitate. Cum anume? Transformând deschisul în închis: rigiditatea ta devine, atunci, rigoare, iar iluziile pe care ți le faci devin, și ele, în sfârșit, speranțe.

A smulge societății un dram de libertate politico-administrativă înseamnă a reuși să te îndrepți nestingherit spre cele permise și facultative, nicidecum a fi îndreptat de societate spre cele absolut necesare sau absolut obligatorii. Andrei Vieru explică strălucit cum, în logica spațială, „necesarul”, „imposibilul”, „interzisul” și „obligatoriul” sunt reprezentate — culmea! — prin deschidere topologică, în vreme ce „posibilul” — adică ceea ce are democrația mai specific — e, dimpotrivă, reprezentat prin închidere topologică.

Autoreglarea psihologică a individului e, așadar, de neconceput în lipsa autolimitării. De asemenea, autoreglarea unei societăți e de neconceput în lipsa contururilor, a granițelor conceptuale, simbolice și, în ultimă instanță, a granițelor fizice. Un individ absolut deschis, cu capul doldora de idei, nu poate fi decât „un încuiat”, un om blocat cognitiv și emoțional în propria sa confuzie. De asemenea, o societate absolut deschisă nu poate fi decât una totalitară, deci lipsită de instrumentele de autoreglare (conceptuală, politică, instituțională, administrativă) care ar feri-o să se risipească — și apoi să se blocheze — în proiecte pe cât de obligatorii, pe atât de nerealiste.

Nu știu câtor cititori dintre cei care parcurg acum aceste rânduri le-a trecut prin minte că deschiderea însăși reprezenta un obstacol în calea libertății, a democrației și, de fapt, a oricărei forme de desăvârșire umană. E posibil să nu fie chiar așa puțini. Eu cred că oamenii au de multe ori, în forul lor lăuntric, intuiția adevărurilor simple și sănătoase de care depinde funcționarea lor de fiecare zi. Din nefericire, însă, mai ales în pandemie, această inclinație firească spre realitate nu mai apucă să se manifeste aievea. Presiunea turmei, vârtejul gregarismului e prea constrângător.

Legăturile periculoase dintre democrație și totalitarism, mai exact, alunecarea, pe nesimțite, de la o „majoritate” la un „toți” e analizată cât se poate de limpede în cartea pe care o prezint. Că democrația și totalitarismul nu se exclud reciproc unii dintre noi o știam deja de la Tocqueville și de la Jacob Talmon (un mult-subestimat istoric israelian încă netradus în limba română). Contribuția lui Andrei Vieru e însă desăvârșită și definitivă pentru că el arată, cu argumente logice, că libertatea reprezintă ea însăși o mișcare de închidere. Privite dinspre libertatea ca frontieră, distincțiile și asemănările dintre formele de organizare politică devin pentru prima dată înspăimântător de clare. Cititorul află din această carte dincotro vine pericolul și ce forme poate lua.

Aș relua, în încheiere, o nuanță pe care autorul o ilustrează și explică dezarmant de frumos în diverse momente ale expunerii sale: anume, că tot ceea ce e cu adevărat prețios pentru om se înțelege logic și se simte în trup. Vă reamintesc că Andrei Vieru compara libertatea cu mersul — fără mâini — pe bicicletă. Biciclistul care se încumetă la una ca asta și-a câștigat, nu fără risc, un echilibru profund. Nu e un aiurit, dimpotrivă, e un om atent la străfundurile sale și la ceea ce-l înconjoară; e un om maleabil și totodată adânc mobilizat, un om intrat în ritmul libertății. Cu acest om se pot clădi democrații.

Andrei VieruElogiul frontierelor

Distribuie acest articol

69 COMENTARII

  1. Libertatea ca sport extrem trimite la profesionalizare in sensul in care frontiera este strict delimitata într-adevăr. Pe velodrom performanța e și sa stai in surplace minute in șir și sa decolezi cu viteza luminii pe sprintul final. Răspunsul mâinilor ridicate de pe ghidon la ovațiile spectatorilor semnalează doar finalul competiției in care controlul ghidonului a fost desăvârșit; in nici un caz faptul ca regula libertății biciclistice ar fi mersul cu mâinile suspendate.
    Pretenția ridicola că democrația ar fi de construit de către oameni care merg pe bicicleta cu mâinile ridicate este ca visul umed al Păltinișului de a oferi țării geniile care sa-i monitorizeze și sa-i controleze progresele de maine cu gandirea de ieri. Între timp intrepridul spiru haret a pus hotărât mâinile pe coarnele plugului și ara in lung și in lat toate frontierele…
    Așa se face ca, mai mult ca niciodată, când trebuie sa răspundem la întrebarea “cine suntem și ce vrem”, nu găsim un răspuns democratic satisfăcător. Supraveghem nu se știe ce și controlam nu se știe când.

    • Libertatea nu e un sport extrem.
      Nepotrivit epitetul „umed” și grosolană înlocuirea numelui lui Noica cu Păltiniș. Întreaga frază e plină de ranchiună. Noica visa, utopic, să descopere și să formeze genii. Afirmația că aceștia vor „monitoriza și controla progresele” e, pe cât de stupidă și falsă, pe atât de abjectă.
      Mersul cu bicicleta pe velodrom e un caz singular, nu e în ideea articolului.
      De acord că metafora e o forțare inutilă. Mersul obișnuit pe bicicletă implică echilibru și un pic de hazard. E suficient. Nu văd nevoia de a ridica întâmplarea la pătrat, metafora „fără mâini” e un teribilism. De ce nu și fără picioare și eventual pe muchia prăpastiei? Libertatea nu e astfel.

      • Despre libertate numai de bine: s-a scris și se va scrie in încercarea de a-i defini geometria. La fel și despre democrație. Asocierea lor intr-un text cu elan poetic poate aspira la o anumită stare de gratie; numai ca starile de gratie, cu tot inefabilul lor sunt singularități rarisime.
        In cazul de fata, opinia autoarei potrivit căreia: “Biciclistul care se încumetă la una ca asta și-a câștigat, nu fără risc, un echilibru profund (….) Cu acest om se pot clădi democrații.” instituie o licența poetica prin care aduce atingere construcției democratice. Cu părerea de rău ca (încă) nu am citit cartea d-lui Vieru, sper ca, odată ca niciodată, sa ajungem la descrierea prozaica a democrației pentru uzul numerelor mari.

        ps: regret sincer GD ca sunteți atins in naturelul simțitor. Vraja dantescă a utopiilor sta in detalierea extremelor: paradisul, infernul, cetatea soarelui, etc. Tocmai din acest motiv, in comentariu, dezavuez ipoteza unei democrații acrobatice. Și cele mai rele teocratii permiteau -sub cupola circului- apariția atleților capabili sa înghită săbii și apoi sa scuipe flăcări.

  2. Da, un text bun , dar un pic prea lung. Pentru mine Libertatea e un mijloc, nu un scop. Fericirea e un scop, spre exemplu. Sau realizarea. Dar Libertatea e un mijloc si comparatia cu bicicleta e foarte buna. Dar asa cum mersul pe bicicleta necesita Echilibru, tot asa si mersul in Libertate necesita Echilibru. Dar mai e nevoie de cava si anume de Discernamant pentru a stabili directia si destinatia. Deci e nevoie de 3 lucruri si la mersul pe bicicleta si la mersul in Libertate: Libertate, Echilibru si Discernamant. Dar ultimele doua tin de Virtute, caci Echilibrul se mai traduce si prin Cumpatare, iar Discernamantul prin Dreapta socotinta, doua virtuti mari in Crestinism. Si iata legatura dintre Libertate si Virtute. Caci Libertatea in afara virtutii duce la prabusirea si caderea omului in pacat sau la caderea de pe bicicleta, daca folosim metafora cu bicicleta. Doar Libertatea in interiorul domeniului Virtutii e benefica omului. De aceea omul e dependent de creatorul sau, pentru ca virtutea e un lucru dificil pentru omul limitat, dar ajutat de Creator el poate sa o obtina. Iar modul cum o obtine este: Ascultarea. De aceea in Eden primii oameni au primit in dar Libertatea dar si conditia Ascultarii in vederea obtinerii Virtutii. Dar in momentul de slabiciune si inselati fiind de sarpe, omul s-a dezis de Dumnezeu, a vrut Libertate si Independenta, ca sa fie ca Dumnezeu. Aceasta Semetie a omului l-a dus la Cadere si alungare din Rai. Iar revenirea in Rai se poate face acum doar prin Domnul Iisus, cel ce a platit greselile, prostiile si pacatele noastre, cele care ne-au indepartat de Dumnezeu, dandu-ne Iluzia unei Libertati, dar cazand in bratele celui ce inseala si amageste. Primindu-L pe Hristos in noi refacem legatura Libertatii cu Virtutea prin Ascultare si astfel ajungem la scopul propus: Fericirea.

    • de acord cu ce scrieti, insa poate fi spus mai concis.
      Sunt tare curios: e ceva original, e o traducere, adaptare, rezumat, sinteza?

      • Multumesc frumos. Ce am scris e o sinteza din tot ceea ce am citit si inteles pana acum. Am fost toata viata un cautator de SENS si pentru asta am citit mult si aceasta sinteza rezuma oarecum crezul meu actual.

  3. Sincer sa fiu aceasta recenzie m-a cam zapacit de cap. Se-ncearca niste giumbuslucuri oximorone cam brutale, ca sunt gata sa renunt la libertate.
    Oricum, mentionez ca pot merge pe bicileta fara miini, puteam de mic, voi incerca sa merg doar pe o roata.

    • Eu sunt incantat ca am aflat ca Vieru a argumentat pe cale logica ghidat de o semantica topologica bine infipta in logica modala.
      Cum bine spunea Tarski creierul gainii e ca o harta careia ii lipsesc granitele. De aici, saraca urmeaza sa-i cedeze necesitatii tot ce-i este ei mai drag, nici statul pe stinghie, nici caraitul nu-i vor mai fi proprii. Nu va simiti acea picoteala placuta cand coada i se ridica (aproape) involuntar ca sa-i mentina echilibrul. Si atunci isi aminteste ca libertatea absoluta o poate avea numai cand nu are nicio posibilitate.

      Mie imi plac mai mult reducerile bine batatorite: libertatea e expresia puterii, pur si simplu, a numarului de posibilitati. Si cand aud tanguiala cu libertatea ta se termina unde blabla, rad magareste.

      Libertatea ta se termina unde se termina puterea ta. Si cica nu poti sa iei din libertatea altora blabla, serios. Pacat ca nu stiu logica modala, sa aplic o diagonalizare prin multimea de lumi posibile, sa arat ca atunci, atunci cand aleg intre salam de cal si salam de vita, atunci cand am mana in aer, sufla prin mine vantul libertatii. Ca imi permit doar unul si amandoua imi plac la fel de mult. Si pe loc inhat unul la nimereala, apoi oftez cu duiosie, gandindu-ma la sutele de generatii care nu au stiut ce e aia axioma alegerii.

      • teoria seturilor, Cantor, ZF & ZFC, incompletitudini… meta-matematici
        efectul razelor gama asupra ciclului menstrual la găini…
        realitatea este continuă sau discretă? există liberul arbitru?
        care e legătura între topologii și difeomorfismele din argumentul lui Einstein…
        kudos

        • @Charlie Root
          … la difeomorfisme am zis halt, :) hihi. Ah, placerea de-a scrie d-astea, de ma intreb singur apoi ce-am fumat. Nu ma pot abtine, chiar daca de multe ori reactiile nu-s tocmai dintre cele mai de dorit.

  4. Libertatea ? oare ea exista cu adevarat si daca da ce inseamna a fi liber ? Ne nastem si efemer locuim pe aceasta planeta numita Terra si murim tot aici fara a cere nici una nici alta . Totul este o simpla intimplare . Libertatea nu este decit o stare de spirit, pe care o avem sau nu o avem ,data de nasterea noastra .Suntem liberi atita timp cit ne dorim sa fim liberi indiferent de cum ne miscam intr-o societate oarecare si indiferent care este formula temporala, de viata, in care ne ducem existenta efemera .A fi liber este dincolo de ceea ce ne inconjoara .A fi liber (ca si stare individuala ) este imposibil de a fi fi ingradit de cineva .A fi liber inseamna sa existi cu adevarat .Libertatea minti este deasupra tuturor constringerilor .Libertatea este doar o formula prin care mintea fiecarui dintre noi reuseste sa se descotoroseasca de obligatia de a face tot ceea ce altii ne zic ca este bine .Decizia este doar in buzunarele inimilor si in camarutele mintilor noastre .Esti liber doar daca asa vrei sa fi .

    • Nu stiu ce sa spun, ati prins anii comunismului din Romania ? treburile trebuie realist, libertatea poate fi ingradita, si cum !!!

  5. Da, ce inseamna libertate ? nu cred sa fie un termen mai des folosit mai ales in contextul actual al pandemei, unde incepe si unde se termina libertatea individuala.
    Libertatile pe care le mai avem, pun accentul pe care le mai avem, sunt reglementate de constitutii si legi, de multe ori interpretabile si cum bine vedem din diferite motive chiar suspendate.
    Nu exista o liberate, poate singura fiind, sa respiram singuri, neasistati de aparate si tuburi de oxigen.
    Exista multe libertati, cea de expresie, cea de miscare , de stabilirea domiciliului etc.etc. insa toate in limitele sus mentionate, ale legii, faca referire numai la societatile cum ne place sa le numim, democratice in sensul acceptat de noi, europenii cu sau fara Rusia, ramane discutabil, SUA si restul lumii.
    Cine este liber ? cetateanul american care are libertateta portului de arma garantat de constitutie, rebelii africani, talibanii afgani ?
    Cine mai este liber, taranul roman in varful dealului, oraseanul macinat de tot felul de psihoze, stresat si nervos, cotidianul macinandu-i nervii ? africanul lipsit de binefacerile lumii moderne ?
    Intre timp suntem despuiati de datele noastre personale incepand cu cele necesare si terminand cu cele mai intime, cei care ne vaneaza, inseala, ademenesc nefacand altceva decat sa atenteze la libertatea noastra de a dispune liber de ele.
    In opiniea mea si nu mai aici este cel mai mare pericol care ne pandeste, pretul libertatii aparente il platim cu datele noastre, cu vietile noastre intime, cu sfera privata pe cale e disparitie, chiar si in propriile incaperi suntem spionati de tot felul e dispozitive electronice pe care le instalam cu cea mai mare dezinvoltura.
    In viitorul foarte apropiat pt omul de rand nu va mai exista libertate doar conformare, atat.

  6. ..ok, dacă biciclistul nu exersează acel mers fără mâini pe trotuarul plin de lume, iar echilibrul său interior nu ar presupune dezechilibre periculoase pentru colegii de democrație.. :))
    Și vedem (mai clar de când cu pandemia asta..) cum lipsa de empatie, alimentată de supremația ego-ului, ne vulnerabilizează ca societate în fața încercărilor de tot felul.

    Cu cât sunt mai mulți cei care înțeg să cedeze o părticică din sacrosantele libertăți individuale, cu atât cresc șansele să conviețuim mai bine, mai civilizat aș zice..
    Acest mic sacrificiu asumat, este însă adesea (în cel mai bun caz..) confundat cu dictatura, cu totalitarismul. Iar populismul cinic își alimentează nesătul rezervorul de demagogie..

    Altfel, iluzia libertății individuale merge mână-n mână cu iluzia realității..
    Senzația de libertate este și ea o chestiune de percepție și de prelucrare a percepției respective, ca o funcție cu parametri.
    Mici modificări ale funcției, pot furniza chiar cu aceiași parametri, rezultate dramatic diferite.
    Am cunoscut, de pildă, o persoană care scăpase cât-de-cât cu bine de la Auschwitz și pentru care totul era minunat, deși eram în plină „iepocă de aur”(Sic !) N-am cunoscut ființă mai prietenoasă.

    La fel se petrec lucrurile și cu senzația de imagine, de sunet, olfactivă, tactilă sau gustativă, care ne furnizează o experiență multisenzorială, pe care o numim „realitate” și e minunată (har Domnului..)
    Lucrăm în fond cu materialul Clientului (de mai Sus..), dar dacă atât funcția cât și parametrii procesați ar fi cu totul altcumva ? Am percepe desigur o altă „realitate”, care-ar putea fi atât de diferită încât poate nu s-ar intersecta cu cea pe care o cunoaștem..

    De aici până la lumi paralele sau Multivers, nu mai e decât „un pas mic pentru umanitate..”
    Cum ar fi să putem cândva să facem acel salt către o altă proiecție a realității obiective, iar noțiunea de timp (care, altfel, ne dă atâtea bătăi de cap) s-ar pierde pe drum ..? Cu posibilitate de retur..

    Cât despre realitatea obiectivă, s-ar putea să fie ceva abstract, dincolo de puterea noastră de înțelegere. Poate AI va ajunge (redundant..) la ea.. Și va începe un nou ciclu ..!?

    Am divagat puțin. Scuze !

    • De ce sa cedem pt liberatile noastre ? altii sau luptat sute de ani ca acum sa punem totul la dispozitie datorita altor mentalitati ? libertatile nu se negociaza.
      Orice cedare in fata statului este un pas catre libertate mai putina si reglementari tot mai multe, daca se poate de la nastere si pana ce ultimul cui a fost batut.
      Tendinta actuala a statului cum ne place sa-l numim democratic este tot mai mare si mai multa catre controlul total al individului, din toate punctele de vedere.
      Democratia este din ce in ce mai mult subminata de tendinte paternaliste, totalitariste, uniformiste etc.etc. increderea intre stat si cetatenii sai fiind tot mai redusa, cu ceva exceptii, de regula tari mici usor de controlat.
      Incederea intre stat si cetateni poate fi sporita numai prin libertati, responsabilitati sporite in cadrul unor norme precise si simple de comun acord acceptate, nu impuse, daca se poate prin forta si violenta.

      • ..nu vă propun întoarcerea la acel colectivism cenușiu, în care individul nu contează. Nu pledez nici pentru obediența de civil bleg și umil, în fața statului paternalist.

        Ceea ce sugeram mai sus e, până la urmă, o chestiune de bun simț, care stă de altfel la baza democrației (așa cum e ea, cu bune și cu rele..).
        Mai exact, acceptarea ideii că libertatea mea merge până acolo unde lezează libertatea celorlalți. Un trai în comun civilizat, presupune asta, nu credeți ?

        Eu unul nu sunt admiratorul celor care dau în miez de noapte manelele la maxim, a celor care aruncă pe trotuar gunoaiele, sau a celor care viciază aerul respirat în comun (într-o încăpere, sau un mijloc de transport) prin nespălare, fumat, sau „eșapament” necontrolat..
        Comportamentul față de Covid, e și el parte a acestui „joc de societate”..

        Din partea mea, doar o invitație. Dacă nu sunteți dispus la negocieri cu statul, luptați în continuare, până la ultimul cui, cum spuneți..

    • „Cu cât sunt mai mulți cei care înțeg să cedeze o părticică din sacrosantele libertăți individuale, cu atât cresc șansele să conviețuim mai bine, mai civilizat aș zice..
      Acest mic sacrificiu asumat, este însă adesea (în cel mai bun caz..) confundat cu dictatura, cu totalitarismul. Iar populismul cinic își alimentează nesătul rezervorul de demagogie..”

      tot e bine că intuiți că oamenii cedează ceva -„o părticică”- cuiva. e un sacrificiu pe care vi-l asumați și pe care tare v-ați dori să și-l asume și ceilalți pentru ca guvernul să nu ajungă, doamne ferește, autoritarist și să smulgă părticica cu forța. Așa că vă străduiți să-i convingeți pe scepticii și dubioșii adepți ai libertăților (de mișcare, de exprimare, de acces la servicii medicale) -cum altfel?- prin anatemizare. Refuznicii Binelui Guvernamental ar fi pasămite niște eretici cinici și demagogi. Genială strategie. Zici că e pritocită de strategii Covideniei Galbene (de-acum corcită cu Ciuma Roșie). Din păcate funcționează doar la oamenii brilianți, cu studii de epidemiologie/energetică și capabili de compasiune. Noroc că-s destul de nătărău, needucat și nesimțit așa că nu mă poate prinde… :) Am scăpat (sunt complectamente liber, pedalez nestingherit chiar dacă-s mascat de aproape 2 ani de zile, limitat in mișcări de un biloi de plumb atârnat de gleznă și inoculat cu un ser experimental)! Urrra!

      • ..e un mic sacrificiu pe care mi-l asum pentru binele meu și al celor în mijlocul cărora îmi duc traiul cotidian. Pentru că nu sunt singur pe lume și nici nu trăiesc în mijlocul pădurii..
        Egoismul ăsta de tip „mie să-mi fie bine”, restul ducă-se naibii, nu mă prinde..

        Acum câteva zile am văzut pe tv un ins legitimat, în tramvai, pentru că nu purta mască și care s-a dovedit ulterior că tocmai fusese diagnosticat pozitiv la Covid.

        Nu trebuie să fii briliant, ca să realizezi că-n felul ăsta împrăștii boala, îi pui pe alții în pericol și-ți bați joc de efortul tuturor de termina odată povestea asta sinistră. Și asta doar că să te amăgești că pedalezi nestingherit prin viață ..!?

    • Cu cât sunt mai mulți cei care înțeg să cedeze o părticică din sacrosantele libertăți individuale, cu atât cresc șansele să conviețuim mai bine, mai civilizat aș zice..
      Cuvântul „conviețuire” îmi relevă cadrul în care ar trebui să activeze regula enunțată. Nu e vorba deci de o relație de muncă în baza unui contract și nici a unei reprezentări mandatate prin alegeri, ci e vorba despre relațiile cotidiene intre cetățeni, iar în acest caz nu e nevoie de nicio cedare de libertăți, întrucât ele se termină acolo unde încep libertățile semenilor. Cred că exprimarea a fost nefericită, căci aveți dreptate când sugerați că nu poate nimeni abuza de mersul pe bicicletă fără mâini dacă astfel creează un risc, oricât de mic, unui alt om.

      • ..corect, „..acceptarea ideii că libertatea mea merge până acolo unde lezează libertatea celorlalți..”, spuneam într-un răspuns dat lui @alin, care (din motive necunoscute..) nu a apărut.

        Citind comentariul lui și răspunsul meu, veți înțelege poate de ce am recurs la figura de stil cu „sacrosantele libertăți individuale”. Reiau așadar, mai jos, răspunsul meu :

        alin 09/11/2021 At 16:36
        „..nu vă propun întoarcerea la acel colectivism cenușiu, în care individul nu contează. Nu pledez nici pentru obediența de civil bleg și umil, în fața statului paternalist.

        Ceea ce sugeram mai sus e, până la urmă, o chestiune de bun simț, care stă de altfel la baza democrației (așa cum e ea, cu bune și cu rele..).
        Mai exact, acceptarea ideii că libertatea mea merge până acolo unde lezează libertatea celorlalți. Un trai în comun civilizat, presupune asta, nu credeți ?

        Eu unul nu sunt admiratorul celor care dau în miez de noapte manelele la maxim, a celor care aruncă pe trotuar gunoaiele, sau a celor care viciază aerul respirat în comun (într-o încăpere, sau un mijloc de transport) prin nespălare, fumat, sau „eșapament” necontrolat..
        Comportamentul față de Covid, e și el parte a acestui „joc de societate”..

        Din partea mea, doar o invitație. Dacă nu sunteți dispus la negocieri cu statul, luptați în continuare, până la ultimul cui, cum spuneți..”

        • Și eu gândesc la fel, tocmai de aceea cred că indivizii care colindă cu maneaua covidului pe ulițe și-mi urlă pe toate canalele spaimele lor de troglodiți speriați de propria umbră ar trebui cumva amendați/izolați, nu lăsați să dicteze societății că prostul lor gust și șandramaua lor de afecte și umori ar fi o știință. Și că ar trebui să le ascultăm zilnic maneaua pe post de imn național.

          • ..am uitat de discernământ, care ar trebui să fie prezent totuși, undeva prin zona pubertății.. Eventualele excepții conduc la confuzii, ca cea dintre manele și campania anti-Covid.

            Dacă se mai adaugă și câteva ture de mers fără mâini pe bicicletă, se poate ajunge la o nouă definiție a medicinei : „șandramaua lor de afecte și umori”.. Tot 6 pe loc or mai fi la admitere și 6 ani de tocit ? Bine le zicea Moliere..

            Acest stil de Gică-contra rebel, de nonconformist căruia i se rupe de civilizație și de regulile ei scrise sau nescrise, poate avea doza lui de romantism pseudoeroic.

            Atracția viselor erotice de luptător antisistem, antiglobalism și altele (până la antinevralgic..), călare pe un cal alb (de preferință iapă cu gene false..), poate fi și ea irezistibilă. Până cântă implacabil cocoșul, păcătosul..

            Visând cu ochii deschiși la toate astea, sau având conurile și bastonașele pus pe off, te poți alege în cel mai bun caz cu capul spart, mai ales dacă umbli prin somn și treci pe roșu..

            • „nouă definiție a medicinei”
              spre deosebire de vechea și consacrata definiție a medicinei: „tot ce mă definește pe Mine, tot ceea ce-Mi iese pe gură sau tastatură, tot ceea ce Io, Mircea Gându, exarhul Științelor, hotărăsc a fi medicină”. Ceilalți, cu alte definiții fistichii și lecturi reacționare (de la secte de tip Harvard, Oxford, Mainz), îs rebeli sau conspiraționiști.

              Hahaha. Hai domnule, luați-vă titirezul manelist și aburiți pe la alte mese cu impresiile dumneavoastră „științifice”. sigur că omul laș, înspăimântat și înrobit tot se amăgește că starea lui ar putea fi rezultatul propriilor alegeri libere, dar asta nu înseamnă că toată lumea e capabilă să înghită atâtea minciuni și să le mai și interiorizeze. la infinit.

      • Teama de care tot mai multi oameni sunt cuprinsi, controlul total al individului, pandemia fiind primul experiment pe scara larga .
        Cum ar fi oare reactiile daca ar fi ingradite alte libertati ? precum cea a circulatie libere, a domiciliului si multe altele ?
        „Wehret den Anfängen” ar spune un neamt care stie despre ce e vorba fata de trecutul acestei tari, tradus liber „avertizari fata de inceputuri” cu alte cuvinte, sunt avertizari in fata unor transformari politice majore care se prefigureaza.
        Teama individului este justificata pt ca masurile politice sunt in marea lor majoritate indreptate impotriva individului si nu vorbesc de masurile pademice, este vorba de implementarea fortata a digitalizarii, a technolgiilor noi de supraveghere sub diferite pretexte, tot mai multe interdictii din diferite motive, de multe ori nejustificate.
        Sunt convins, urmatoarele interdictii care vor urma vor fi datorita incalzirii globale, a salvarii planetei.
        Individul este impins tot mai mult catre conformare, standardizare si uniformizare orice abatare fiind sanctionata respectiv responsabilitatea indiviuala fiind tot mult inlocuita cu impuneri de tot felul.

        • Frică le e doar celor ce nu înțeleg fenomenul și încearcă să și-l explice, fie prin divinitate, fie prin conspirație. Ca să fiu „controlat total”, apoi să-mi fie evaluate faptele și vorbele și comparate cu ale altor semeni, ar fi nevoie, numai pentru mine, de o armată de funcționari instruiți. Eu devin atunci vedeta, eu sunt unic și împreună cu mine cei puțini controlați total. „Controlorilor” le rămâne rolul de pleavă.
          Vedeți-vă, domnule alin, de treabă – nu va exista niciodată control total. Că putem reconstitui o faptă într-un interval restrâns și el de timp, este cu totul altceva.

          • Nu este vorba de nici o fapta, alta poveste, este vorba de controlul continuu, nu al unor indivizi sau functionari, controlul este mult mai eficent prin algoritmi. Ce doriti sa explicati ? cum functioneaza un algoritm ultrasecret ? care catalogheaza si imparte oamenii in functie de date si informatii ? sunteti un om inteligent insa o doza de scepticism este binevenita pt ca ne indreptam intradevar catre controlul total chiar daca perceptia individuala este alta,
            Sunt destui oameni care au iesit din aceste sisteme si avertizeaza asupra acestui fapt, ID 2020 va spune ceva ?

            • Algoritmii cataloghează și împart, deci. Într-adevăr, fac o preselecție a acțiunilor publice. Încă nu e controlat nimeni la acest moment. Abia apoi, in cazul unor suspiciuni, vreun software putea decide urmărirea subiectului, pentru a afla mai multe. Dar la final, exact ca și in urma cu câteva decenii, tot decidenți umani evaluează rezultatele oferite de algoritmii ăia dezavuați de dumneata. Tot niște profesioniști ai branșei compun algoritmii și scriu softurile necesare. Adică funcționari. Nu mai sunt poate necesari jamesbonzi pe teren și dosare scrise la mașină, dar tot funcționari le clasifica și ordonează. Și nu mai caută contestatari ai regimului care spun bancuri politice la o șuetă sau vreun rătăcit care face poate un download ilegal, ci teroriști, evazioniști, mafioți. Adică eficiență, nu vânătoare de țărănci care fac speculă cu legătura de pătrunjel. Ori tocmai acest lucru obligă agențiile respective să rămână ascunse, iar asta poate naște legende. Atâta tot!

          • Desigur o sa fiti liber doar in mintea dumneavoastra, acolo unde sufletul salasluieste si nu da ascultare decat glasului divinitatii.
            Alin are un fair point, iar dumneavoastra o ardeti cu controlul total, pentru ca desigur sunteti un privilegiat, stiti in ce parte sa invarte surubul, nu ca fraierii care cred ca daca sta cineva cu ochii pe ei tot timpul, s-ar putea sa nu li se vrea binele. Stiu ca este nemaiauzit.

  7. Nu m-am putut opri să nu mă gândesc, citind incitanta prezentare a cărții, la „dilema” și „negocierile” în care se zbate PNL-ul în aceste zile. Și la deznodământul de aseară: decât obraz, mai bine curvă dacă țara cere! În aceste momente solemne… ei se gândesc… la țărișoara lor … la România… la fericirea ei! la progresul ei! la viitorul ei!

  8. America a fost America cit granitele ei au fost bine pazite si a contat civilizatia saxona. poti eventual asimila si educa trogloditii din afara ce navalesc in numar mic, cind barbarii insa te coplesesc s ar putea sa fii nevoit sa le asimilezi „educatia”. Dumnezeu a creat specii, subspecii, rase de culori si comportamente diferite, dar le a asezat intr un areal bine delimitat. daca amesteci hotul/borfasul/speculantul/putoarea/jegosul ce pute ca sconcsul cu unul harnic si curat rezultatele vor fi catastrofale.

  9. Cum spuneam, textul m-a zapacit de cap, dar comentariile, inclusiv ale mele, in care fiecare vrea sa ne arate tehnica mersului pe bicicleta, m-au bulversat, confuzat, ca incepe sa-mi fie frica de asemenea izbugniri intelectuale.
    I-as propune autorului sa cinte la pian!

    • …daca ar canta la pian cu siguranta s-ar intelege mai putin, pentru ca nivelul artistic al autorului este mult prea elevat si rafinat (pastrand proportiile, e ca si cum un inginer neamt ar discuta despre beneficii/cost al aliajelor speciale pentru Airbus 380 cu un cumparator de fiare vechi)
      Discutia despre libertate abordata in mod original si curajos de autor e foarte oportuna in contextul pandemiei.
      Paralela libertate cu mersul pe bicicleta: pe masura ce elimini un element de control (mainile) intr-un sistem aflat in echilibru dinamic (om-bicicleta) trebuie sa compensezi cu altceva (re-echilibrarea centrului de greutate, ajustari mai prompte si mai fine ale altor componente)
      adica daca vrei mai multa libertate individuala/sociala trebuie sa stii/poti sa o compensezi cu lucruri care nu dezechilibreaza demersurile normale interumane si intersociale. Sau pe scurt, cum spunea Pitis citand din organizatorii Woodstock: poti face orice vrei atata timp cat nu incalca dreptul altuia la fericire.
      Din pacate in Romania criza epidemica vine pe fondul unei disfunctionalitati societale cultivate timp de decenii de un regim totalitar, mentinut la putere prin represiune, frica si distrugerea simtului civic fara de care functionarea unei societati cu adevarat democratice este extrem de dificila. La asta se adauga problemele unei educatii superficiale, fara fond (cu procent mare de oameni care nu inteleg, doar repeta – analfabetism functional) si extrem de vulnerabile la dezinformari „fake news” si lingusheli ieftine (boborul e suveran, nu ce zice UiE).

      • N-am inteles nimic. Un element de control (mainile) care ajuta la echilibarea centrului de greutate trebuie inlocuit cu reechilibarea centrului de greutate?

        A compensa este totuna cu a realiza?!
        Si daca amandoi avem aceeasi fericire, vrem ceva care nu poate fi impartit?! Ramanem amandoi nefericiti sau cum.

        Sunteti prea dur cu dumneavoastra, se vede de la o posta ca ati avut parte de o educatie functionala pe fond.

  10. „Veti cunoaste adevarul si adevarul va va face liberi”! Libertatea va permite sa recunoasteti iubirea. Robotii nu iubesc!

    • ..marea provocare a celor care lucrează în AI, este să o impregneze cu empatie față de om..
      Și nici la om, nu e de colea, după cum bine se vede zilele astea.. Dă Doamne ..!

      • Oh, sunt convins ca o impregneaza la greu. Iubitorii de zombies. Ei incearca zi de zi, noapte peste noapte, si niciun raspuns, nicio vorba de mangaiere, si cum se intampla in viata, fara bagare de seama, au inceput sa se indragosteasca de fotoliile pe care stau, de tastaturile split si ecranele split pe care le „uita” seara unul cu fara la altul, ca poate macar asa pe acuns, doar-doar s-or placea intre ele programele lor, caci acum la maturitatea isi dau seama ca nu e obligatoriu sa-i iubeasca pe ei, si de, macar copiii sa fie fericiti.

  11. nu inteleg de ce trebuie neaparat gasita o iluzorie legatura intre libertate si capacitate;
    singuratatea e necesara si suficienta pentru a asigura o libertate deplina, doar ca afecteaza capacitatea si senzatiile ei; iluzia capacitatii e cea care ne imbata senzorial, motiv pentru care ne simtim mai liberi cand prindem puteri, dupa cateva beri :)
    mai mult decat mersul pe bicicleta fara maini, cateva beri cu amicii si apoi condusul in stare de ebrietate imbina perfect libertatea cu capacitatea; iar daca cineva nu poate conduce dupa cateva beri, nu mi-ar inspira incredere sa-i fiu pasager nici cand e treaz.

    • Perfect adevarat. Misto ar fi sa se spuna: ne simtim mai capacitivi cand prindem puteri. Ca doar sentimentul de capacitate ii e drag oricui – si sa eliminam aiureala cu libertatea.
      Pentru cei mai stramtorati: semibeat pe bicicleta noaptea, cu o mana pe ghidon si alta pe bere, cu un picior pe pedala si altul pe bordura (de preferat dreptul), ghidat astro-inertial si de conturul plopilor pe cer, vei experimenta libertatea cand e va fulgera gandul: ce-ar fi sa uit pe loc sa merg pe bicicleta si sa ma apuc sa invat direct fara maini.

      • misto e cand libertatea inseamna optimizarea naturala a relatiilor interumane, cand o intelegere devine sigura printr-o strangere de mana sau o imbratisare, nu prin semnaturi, stampile, suprareglementari si canoane morale, iar capacitatea inseamna randament nominal ridicat cu risc rezonabil, nu o stacheta ridicata la potentialul la care riscul devine maxim

      • Suntem mult prea multi, relatiile interumane sunt mult prea complexe, nu cred ca se mai poate fara legislatie si avocati. Nimeni nu stie de capul lui cum sa se comporte in majoritatea situatiilor.
        Si nici nu cred ca are legatura prea mult cu libertatea. Libertatea este strans legata de puterea financiara, restul e mai degraba o discutie religioasa.

        Sentimentul de libertate – mie imi pare subiect la misto. Unii care o duc relativ bine stau si se intreaba dar oare cum o fi sa te simti cu adevarat liber, sa ne intelgem, ei nu vor ceva, nu-nu-nu, pe ei ii preocupa sentimentul.

  12. Eu am senzația că am citit un horoscop: pare că totul se potrivește unui Weltanschauung, unor așteptări pe care le aveam încă dinainte de parcurgerea textului. Totuși, când vine vorba de concluzii subliminale, nu reușesc să disting dacă e un elogiu adus rebeliunii sau conformismului. Granița este atât de difuză!
    Jules Verne spunea undeva în „Insula misterioasă” că (citez din memorie) natura, în marea ei înțelepciune, a pus antidotul alături de boală , iar bătrânii susțin că, pentru a fi sănătos la minte și la trup, trebuie să bei apa și vinul locului. Implicațiile acestor ziceri îmi par mai profunde decât niște simple constatări. Recitind textul cu gândul la ele m-am împiedicat de finalul, cumva mesianic, și pe care-l consider nedrept tocmai din acest motiv: Cu acest om se pot clădi democrații. Aș fi preferat pluralul. S-ar fi potrivit mai bine cu Demos, cred.

    Btw, în Germania tocmai s-au majorat amenzile pentru abaterile de la regulile de circulație. Pentru prima dată sunt incluși și bicicliștii. Dacă conduc prin zone nepermise, pe trotuar sau pe drumurile federale (Bundesstraßen) amenda este triplă. De asemenea, dacă se deplasează pe contrasens (în cazul în care artera de circulație are piste de biciclete pe ambele părți).

      • În timp ce conducea pe autostrada nr. 1, un șofer aude la radio un avertisment: „Atenție! Pe autostrada nr. 1 un șofer conduce pe sens contrar.“
        „Numai unul?” răbufni șoferul. „Sunt sute pe sens contrar.”

        Germania face exact ceea ce trebuie să facă. Și se grăbește încet.

  13. N-a existat libertate decât poate pentru pusnicii din Sinai sau Robinson Crusoe. Traiul în societate presupune restrângerea libertății. Asta până si in cele mai „democratice” societăți, fie ele din America sau Europa de vest. Asa a fost dintru începuturile umanității. Pana și în raiul din Eden nu exista libertate, din start a existat cel putin o interdicție, iar după expulzarea de acolo și traiul in lumea „libera” libertatea a fost tot mai îngrădită. Cu cati suntem mai multi împărțind acelașI spatiu cu atât ajungem inevitabil sa ne limităm libertatea. Simplul act al căsătoriei reprezinta o limitare a libertatii. Logoreea despre imixtiunea statului in viata noastra nu este decât o suită de lamentari ale unor indivizi care nu vad ca vremea sfântul Ieronim Sinaitul a trecut de mult.

    • Traiul în societate presupune restrângerea libertății.
      Nu prea sunt de acord. Autoarea vorbește de libertatea deciziei, dar nimeni nu-și poate libertatea de a dispune liber de libertățile semenilor. E exact invers: toți au libertatea de a nu face acest lucru. Un fenomen fără limite pur și simplu nu există. Traiul in societate presupune limite ale libertății, care sunt probabil dinamice, dar asta nu înseamnă că ele reprezintă restrângeri. Nu poate nimeni restrânge o libertate pe care nu o are.

        • Frumos spus, dar mă tem ca in lumea reala exercitarea libertătii unui individ sau grup implica mai întotdeauna restrângerea libertății altui grup. Asta pentru cs furcare individ crede ca libertatea sau dreputi sau sunt mai importante decât ale semenilor.
          Sa luam de exemplu antivaccinistii, si nu ma refer la cei recenți, ci la cei mai vechi, cei care se opun oricărui tip de vaccin. Ocrotirea libertății lor vine in conflict cu dreptul la sănătate al celorlalți cetățeni. Si exemple de acest fel sunt multe. Societățile asa zis avansate își propun să protejeze minorități sacrificand uneori drepturile unor grupuri mai largi.

          • Cinicul, e ceva adevărat in ce scrieți, dar e totuși vorba de situații conjuncturale in care și libertatea de a alege rămâne la dispoziția membrilor fiecărui grup. Ori despre asta e vorba și in articol: libertatea este momentană. Din momentul in care subiectul a luat decizia și-a redus automat el însuși posibilitățile de acțiune. El însuși, iar nu grupul cu ale cărui interese vine in conflict.

            Cât despre ultima afirmație Societățile asa zis avansate își propun să protejeze minorități sacrificand uneori drepturile unor grupuri mai largi., nu înțeleg unde bateți. Pur și simplu nu găsesc un exemplu in care un drept acordat vreunei minorități ar reduce din drepturile majoritarilor.

            • Exista minorități etnice care detinum revird incontestabil in criminalitate și carora nu li se aplica riguros legea. Pentru ca, nu-i asa, au gost oprimate. Sau miniortati religioase care refuza sa fie parte al sistemului de apărare al unui națiuni, dar sunt foarte vocale in a provoca conflicte. Sau minorități a caror pseudo moștenire culturală trebuie protejată prin multi bani publici. Si lista poate continua .

      • Stimabile, este vorba de imixtiunea tot mai masiva a statului in viata personala a individului, nimic altceva, viata devine pe zi ce trece tot mai complicata si asta datorita birocratiei debordante incepand cu impozitarea si pana la tot felul de alte oprelisti, reglementari dintre cele mai inutile si multe altele.
        Viata ar putea fi intradevar mult mai simpla daca ne-am ghida dupa reguli clare pe care toata lumea le intelege, intelege cineva intrutotul fara a fi specialist legile fiscale ? nu, atunci va mirati ca multi incerca sa evite plata taxelor si altor biruri catre un stat ineficient ? cu alte cuvinte „isi iau libertatea” cu asumearea riscurilor aferente pt ca merita. Nu spune nimeni ca nu este nevoie de reguli, da, prea multe insa sufoca si produc exact contrariul, nerespectarea acestora.

        • Alin, nici acum nu aveți dreptate. Ca sa va arăt, ia dați chiar dumneavoastră doua-trei exemple de reguli din alea neînțelese, care pasămite ar indica “imixtiunea tot mai masiva a statului in viața privată”. Și apoi discutam aplicat, dacă vreți.

          Până atunci vă asigur că eu nu aș da timpul înapoi, pentru că niciodată nu m-am simțit atât de liber ca acum: pot merge oriunde, pot plăti oriunde cu cardul fără să caut mai întâi agenții de schimb valutar, pot telefona din orice punct din lume și văd online ce se întâmplă acasă. Mai pot adresa de acasă întrebări autorităților și pot accesa servicii tot de acasă, in câteva minute, fără cozi și nervi. Chiar și in pandemie, am descoperit noi căi care ar fi rămas altfel nebătute. Nu sunt fan homeoffice, dar uneori îi apreciez avantajele și mai ales dovada de încredere între mine și angajator. Iar și asta înseamnă pentru mine libertate.

  14. Nu am citit inca cartea domnului Vieru, dar acest articol de recenzie imi aduce aminte de Micul Print de Antoine de Saint-Exupery.

  15. Fashionable Nonsense: Postmodern Intellectuals’ Abuse of Science , de Alan Sokal si Jean Bricmont . ´Postmodernismul´ e o stare de spirit, un spirit al timpului, dincolo de sensul mai specific ( poststructuralism, etc., de stanga ). ´Discursul´ dnului A. Vieru ( asemenea aceluia al dnului Visniec ) pare a se situa undeva intre Nouveaux reactionnaires ( Finkielkraut, Zemmour, Bruckner, etc. ) si Nouvelle Droite ( Guillaume Faye in special ). A fi ´reactionar´ e in moda boema a dandysmului.
    Undeva, dnul Vieru se referea la non-contradictia unilaterala nicasiana, anume, o logica ´dialectica´, alternativa. Logica dialectica e revolutionara, transgresind logica clasica, formala, e o logica a actiunii, o meta- sau para-logica, etc. , prin care se poate justifica orice non-sens, un hocus-pocus sau perpetuum mobile. E suficient , de ex., sa vedem ca Noica a crezut, cel putin intr-o vreme, ca faimosul´Holomer´ , individul exceptional – deci o versiune a supraomului, s-a incarnat in ´Capitan´ ( v. o carte valoroasa dar, natural, ignorata : Noica – O filosofie a individualitatii – Adrian Nita ). Cam acesta ar fi deci ´orizontul´ dialecticii nicasiene.
    Cat despre granite, s-ar putea ghici contururile unei (pseudo)´logici´ a particularului, anti-universalista ( anti-cosmopolita ) , in aceeasi traditie contra-iluminista , vitalist-organicista sau ´holista´ ( Gestalt ). Iar dnul Patapievici, ca de obicei, conectat la Zeitgeist, e hipersenzitiv la cele mai fine rezonante geozofice. Apropos de J. Talmon, ar fi de real folos consultarea lucrarilor elevilor lui, Zeev Sternhell si David Ohana ( in special trilogia The Nihilist Order: The Intellectual Roots of Totalitarianism , despre care eruditii nostri nici macar nu au auzit ).

  16. Dar cand era vorba de pandemie si vaccinuri, de ce autolimitarea nu mai este conditia libertatii, ci, dimpotriva, dovada ca nu mai stim sa ne traim viata? Autolimitarea insemnand in acel caz asumarea restrictiilor medicale.

    Elogiul frontierelor nu e mare chestie atata timp cat ai libertatea (sic!) de a ti le alege unde vrei, iar cei care nu sunt de acord sunt, dupa caz, fie niste incuiati care au pierdut contactul cu vitalitatea vietii, fie niste incuiati confuzati de prea multa deschidere. Adevarata provocare a libertatii este atunci cand frontierele sunt impuse de altii, macar partial. Altfel, nu facem decat sa fugarim problema libertatii in alta parte. Daca libertatea = frontiera, atunci, de fapt, libertatea = frontiera cum vreau eu si nelibertatea = frontiera cum vor ceilalti. Ce-am rezolvat daca transformam dihotomia libertate-frontiera in dihotomia eu-ceilalti?

    • ..prea despicăm firu-n patru. Omul are de ales între sihăstrie și traiul în societate.
      Ia-te cu lumea !, mi se spune dacă am ales ultima variantă, ceea ce nu-nseamnă neapărat spirit de turmă. Mă pot integra în societate păstrându-mi spiritul critic și personalitatea.

      Necazul vine cu exacerbarea spiritului de frondă, bazată adesea doar pe gonflarea eului și pe supralicitarea personală (adesea, destul de slăbuț fundamentată..)
      Pot deveni ușor un mizantrop cârcotaș, care le știe mai bine pe toate și pentru care lupta anti-sistem e singurul scop în viață.

      Chiar așa, care o fi sensul vieții, până la urmă ? Pentru ce ne zbatem zi-de-zi ?
      Dacă printre posibilele răspunsuri se află dobândirea (efemeră) a fericirii, ne putem apropia de ea fără iubire ?
      Iar asta nu presupune traiul în armonie cu cei din jur, evident dacă scoatem din cărți iubirea excesivă de sine.. ?

      • sensul vieții, fericire, iubire, armonie…integrarea in absolut? la care se adaugă 147 de vaccinuri, pentru toate bolile cu circulație internațională. Dacă ai doar 146 făcute se cheamă că ești un rebel onanist. și un hater. :)

        Haideți să haidem! să ne iubim și să facem pace in lume! Doar vaccinați putem descoperi fericirea și libertatea! Wow!

      • Carcotasii atotcunoscatori pot avea si lupta pro-sistem ca singur scop in viata, la fel de usor. Ba chiar, intre lupta pro-sistem si lupta anti-sistem, cea anti-sistem este preferabila a priori, fiind cea care in genere promoveaza diversitatea si evolutia, nu blazarea si conformismul.

        In ce priveste iubirea si armonia cu cei din jur, sa nu uitam ca Iisus a zis sa iti iubesti aproapele ca pe tine insuti, dar n-a zis sa-i iubesti mai mult decat pe tine insuti. Conteaza si ce vrem noi personal. Armonie cu cei din jur nu e ceva unilateral, cere eforturi si din partea noastra, dar si din partea celor din jur.

        Pe scurt, live and let live.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Adela Toplean
Adela Toplean
Adela Toplean este doctor în filologie, activează din 2003 în Death Studies cercetând atitudinile contemporane în fața morții, a publicat numeroase studii de sociologia morții în Marea Britanie, Suedia și Germania. A studiat la Universitatea din București, Sorbona (Paris V) și Universitatea din Lund, a fost bursieră a Institutului Suedez și a Colegiului Noua Europă, este membru al Association for the Study of Death and Society. Din 2011 este lector universitar la Facultatea de Litere a Universității din București.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro