PSD sau definiția ticăloșiei

În luna august a anului 1989, ascultătorii fideli ai „Europei Libere” în limba română audiau cu sufletul la gură un așa-numit „Apel al Frontului Salvării Naționale”.
Nimeni nu îi cunoștea autorii, însă era de domeniul evidenței că aceștia nu se recrutau, în nici un caz, din rândul vechii nomenclaturi, așa cum stăteau lucrurile în cazul deja celebrei “Scrisori a celor șase”. O scrisoare în care vârfurile unei nomenclaturi căzute în dizgrație îl denunța pe Nicolae Ceaușescu că ar fi abdicat de la idealurile marxism-leninismului și că ar fi pervertit până și Securitatea pe care ei o creaseră. În contextul în care în Polonia Sindicatul „Solidaritatea” ajunsese deja la guvernare, în care în celelalte țări ale Blocului Sovietic se înregistrau mișcări înnoitoare, vădit protestare, cu idealuri anti-comuniste clare, în care se înmulțeau semnele că Moscova și Mihail Gorbaciov socoteau perimată doctrina Brejnev a „suveranității limitate ”, înlocuită de zicerea „scapă cine poate!”, respectivul “Apel” putea fi interpretat drept semnul că ar fi posibil ca și România să nu se mai situeze constant în rândul „excepțiilor”.
Câteva luni mai târziu, în după-amiaza zilei de 22 decembrie 1989, își făcea apariția în Studioul 4 al TVR, vechiul aparatcick Ion Iliescu. Acesta a ieșit din scorbura lui de la Editura Tehnică doar după ce Nicolae și Elena Ceaușescu decolaseră de pe acoperișul Comitetului Central, cu gândul de a poza în apostol al noului. Iliescu era hulpav după putere, simțea că timpul lui venise. A bălmăjit ceva, a vorbit despre – ce să vezi?- un așa-numit Front al Salvării Naționale, câteva ore a revenit în Televiziune și a adus și componența unui așa-numit Consiliu al FSN. În care erau alăturate numele unor autentici disidenți anticomuniști (Ana Blandiana, Doina Cornea, Radu Filipescu) cu acelea ai unor staliniști de viță veche. Prima etapă a furtului Revoluției reușise, lui Iliescu îi ieșea cum nu se poate mai bine o diversiune de mari proporții.
La 6 februarie 1990, acel nou FSN care se dovedise că nu avea nici cea mai mică legătură cu cel despre care românii aflaseră în august 1989, s-a transformat în partid politic. Deși promisese ferm că nu o va face. Iliescu, Brucan, Bârlădeanu și alții de aceeși teapă inventaseră teoria emanaților Revoluției.
Din februarie 1990 și până azi, FSN-ul apărut în decembrie 1989 a suferit o serie întreagă de epifanii. S-a chemat ba FDSN, ba PDSR, iar, mai apoi, grație trădării lui Alexandru Athanasiu, care a scos la mezat numele vechiului partid al lui Titel Petrescu preluat prin înșelăciune de la Sergiu Cunescu, a putut să-și spună chiar PSD.
În ciuda tuturor acestor schimbări de nume, mărcile definitorii ale partidului au rămas aceleași. Minciuna, ticăloșia, furtul, locul în care se se refugiau, erau bine primiți și se simțeau cum nu se poate mai confortabil, chiar erau trimiși în Parlament și hoții, și foștii securiști de genul lui Ristea Priboi, și plagiatorii (iar aici lista de cazuri este interminabilă), și analfabeții, și gugumanii, și fostele cadre ale PCR. De numele FSN se leagă mineriadele, furturile, refuzul europenizării țării, devalizarea economiei naționale, stagnarea, gazarea populației care a ieșit în stradă în august 2018, stâlcirea Legilor justiției doar spre a fi salvat de la închisoare banditul Dragnea Nicolae Liviu.
Zilele acestea, PSD face o nouă demonstrație de ticăloșie. Puțin îi pasă că cifrele celor infectați cu COVID 19 din cauza nerespectării regulilor sunt în creștere alarmantă. Din considerente pur politicianiste, se erijează în mare apărător al Constituției și al drepturilor omului. De care, în realitate, puțin îi pasă. Profită de evidentele greșeli ale guvernanților și amână, din motive pur electorale, să voteze atât de necesara Lege a izolării și carantinării. Îi tot găsește nod în papură, zice că ea trebuie pusă în discuția CExN al PSD, adică a unei adunături de ființe mizere, cu școală puțină, semi-analfabeți notorii cu diplome false ori cumpărate, mizează pe zonele needucate ale electoratului, pune în practică în cel mai ticălos mod cu putință învățătura „proști, dar mulți” a lui Lăpușneanu. Speră că astfel va mai diminua proporțiile dezastrului electoral pe care îl anunță toate sondajele. Își probează natura criminală.