luni, decembrie 6, 2021

PSD şi legitimitatea penală

Dacă nu se va ajunge la o sentință cu exe­cu­tare la recursul procesului lui Liviu Dragnea, avem toate șansele ca după 11 octombrie să consemnăm o situație inedită, cu un prim-mi­nistru trimis în judecată într-un proces penal și cu liderul celui mai important partid po­litic din țară – cel care con­trolează guvernul, ma­jo­ri­ta­tea structurilor din aparatul administrativ la nivel central și local și cea mai mare parte a regiilor și organismelor in­fluente de reglementare și control – condamnat, chiar da­că cu suspendare, pentru fraudă electorală la referendumul din 2012. Și mai trebuie făcute încă două observații: 1) nu am mai auzit, ca în trecut, voci externe care să ia poziție față de astfel de situații; 2) se va statornici astfel impresia în rândurile activului de partid, și nu doar cel pesedist, că nu e obli­gatoriu ca problemele penale ale liderilor să-i elimine pe aceștia de pe eșichierul politic.

În actualul context european și internațional, este tot mai puțin probabil ca problema sta­tului de drept și a justiției din România să mai reprezinte o mare preocupare de acum îna­inte pentru actorii occidentali care în trecut au fost foarte activi pe aceas­tă direcție. Crizele majore cu care se confruntă vechiul con­tinent, de la aceea a zonei euro la conflictul din Ucraina și mai ales la problema mi­grației, cu toate terminațiile ei din Orientul Mijlociu, au confiscat aproape în în­tre­gime disponibilul de atenție al liderilor din principalele can­celarii occidentale. Când este pus în discuție chiar viitorul UE în ac­tuala formulă, e greu de crezut că acest gen de subiecte își vor mai găsi un loc pri­vilegiat pe agenda europeană. Iar impactul asupra evo­luțiilor politice interne ar putea fi unul semnificativ.

Profitând de vidul de putere existent în acest moment în PSD, cu un Victor Ponta în pos­tura de figurant, Liviu Dragnea are toate șan­sele ca, în ciuda situației sale juridice precare, să obțină, prin votul direct al membrilor de partid, o legitimitate de care nu s-au bucurat niciunul dintre ultimii președinți PSD. De pe această platformă, controlul său asupra ca­binetului, condus formal de Victor Ponta, nu poate decât să se extindă. În aceste condiții, e puțin probabil ca Dragnea să-și dorească o schimbare a premierului. Mai ales pentru că știe că situația sa juridică nu-i permite să ocu­pe el poziția de șef al guvernului. Așa că, pro­babil, îi convine situația actuală în care la Pa­latul Victoria stă în capul mesei o marionetă politică. Cum șansele ca moțiunea de cenzură introdusă de PNL să treacă sunt minimale, Vic­tor Ponta are asigurat mandatul de pre­mier, cel puțin până februarie 2015. Singura vulnerabilitate reală după această dată ar fi o basculare a lui Gabriel Oprea. Însă nici marja de joc a acestuia din urmă nu este neapărat generoasă. E discutabil că UNPR va putea de­păși singur pragul electoral, așa că și el și par­tidul său au nevoie de o „rachetă purtătoare“. Și cine altcineva decât PSD ar putea juca acest rol?

De partea cealaltă, PNL ar putea lua în calcul o eventuală alianță postelectorală cu UNPR, însă și pentru liberali, și pentru Cotroceni va­rianta cu Gabriel Oprea prim-ministru ar fi una extrem de costisitoare în plan politic. Spre de­osebire de cel al PSD, o parte a elec­toratului potențial al PNL este sensibil mai intolerantă față de acest tip de compromisuri. Nu e vorba neapărat de zona de sprijin tra­dițională a par­tidului, însă problema liberalilor este că, în ca­zul unei bătălii doar la nivelul rețelelor elec­torale și al nucleelor dure, pierd la pas în fața PSD. Numai o mobilizare a seg­mentului su­plimentar de alegători care i-a adus în trecut victoria lui Traian Băsescu și, ul­tima oară, lui Klaus Iohannis le poate asi­gura succesul elec­toral. Or, acest electorat es­te mult mai pre­tențios și mai sensibil la ceea ce consideră a fi compromisuri politice inac­ceptabile.

Tocmai această ultimă observație face ca peisajul electoral autohton să fie în fapt mult mai impredictibil decât lasă impresia în pre­zent aparenta sa consolidare, cu două mari blo­curi politice: PSD și PNL. Există, încă difuz, un masiv potențial de vot antisistem. Mai ales liberalii, care par total neinspirați și nea­trac­tivi ca opoziție în momentul de față, sunt vul­nerabili din acest punct de vedere. Rămâne de văzut dacă cele câteva formațiuni mai mici existente în prezent vor putea coagula în viitor o formulă de alianță (context în care Traian Băsescu poate juca un rol semnificativ) sau vor rămâne în continuare fragmentate, lăsând terenul de joc sub controlul actorilor politici tradiționali.

Articol aparut in Revista 22

Distribuie acest articol

19 COMENTARII

    • Cine te-a imputernicit sa vorbesti in numele Romaniei si a românilor?
      Vorbeste in numele tau si, eventual, a celor apropiati.
      Vorbeste despre cazuri concrete, nu generaliza filozofic.

      • nu inteleg de ce afirmatia lui OvidiuD trebuia sa aiba imputernicirea totala a poporului ro ca sa fie valida….e un forum de opinii & idei…. nici .Tutea cind a spus ca a facut puscarie pt un poopor de idioti, nu avea nici o imputernicire si avea mare dreptate…e o figura de stil….

        • pentru ca si tu (daca nu gresesc) esti roman. Daca accepti ca esti mafiotizat si ca iti meriti soarta, nu ma pot impotrivi.
          Eu nu ma incadrez. Desi sint roman.
          Si mai sint foarte multi la fel.

          • Cu o floare nu faci primavara. Cu exceptii, care fac probabil un 1-2% nu stergi marea rusine de a fi un popor de coruti, de la mic la mare, fiecare dupa puteri. Ne meritam locul la coada Europei

        • Doule,
          intrebare ca nuca-n perete; nu despre asta e vorba.
          Mie nu mi-e rusine ca sint român. Si nici nu ma simt rusinat ca @ Dou ori altii sint mafioti si isi cred tara mafiotizata. Asa spuneti pentru ca asa vreti sa fie.
          Asa ca nu va mai blamati tara doar din impotenta; daca va simtiti mafioti, nu inseamna ca toti sint.
          Uite, pe „@ ernest hemingway” il cred oarecum: de rusinea sa si-a schimbat si numele.
          Alta explicatie nu se egzista :P

          • Stii, autosuficienta pe care o afisezi v-a adus unde sunteti, a 2-a cea mai saraca si prima cea mai corupta tara din UE, asta nu pt ca o spune diaspora, ci o vede tot UE-ul, se vede chiar si de pe luna, daca ai bunul simt sa-ti evaluezi corect situatia. Fara a-ti recunoaste neputinta nici nu ai vreodata sanse sa te redresezi, pt simplul motiv ca nu stii ce ai de rectificat, totul parandu-ti-se perfect. Zero nazuinta, zero putilinta, sub zero realizari. Mai produceti ceva in tara ai aflata in evul mediu si din ceea ce produceti este ceva de valoare?, aud ca doar importati masiv, aud ca va complaceti cu plagiatori, inculpati, semianalfabeti care va conduc tara si conducatorii sunt oglinda societatii. Sau nici asta nu este adevarat? Sa iti mai amintesc si de Kakarau, dublul repetent si rata in viata care v-a fost presedinte interimar vreo 2 luni, timp in care s-a umplut de ridicol? Dar de generalul izmana, plagiator si ala si cu doctoranzi plagiatori formati de mana lui, ce parare ai? DAr de primul ministru cu fularul impuscat, aplaudat de colegi cand a iesit din puscarie, ce lucruri bune ai de spus?

          • primul ministru – plagiator si inculpat
            viceprim ministru – plagiator, general facut pe puncte, gradul si saptamana
            fost viceprim, actual presedintele celui mai mare partid comunist – condamnat penal

            Mandrie mare

            • Doru,
              daca tu, din cauza acestor javre, te consideri egalul lor, mafiotizat si intr-o tara de nimic, sa stii ca nu am nimic impotriva.
              Eu asta spun: nu ma simt ca ei.
              Punct.

            • Nu am cum sa ma simt egalul lor si nici spre inaltimea ta nu indraznesc sa ma uit, sunteti cei care ati adus tara intro stare de invidiat si va simtiti bine in ea.

        • @ Doru,
          vorbeste citet: tu ai plecat din tara asta mafiotizata si ne-ai lasat sa ne descurcam!
          Pai, iti amintesc ca la mafiotizarea tarii, daca nu si tu, ca te dai dus, au participat bunicii si parintii tai.
          Cui ne lasasi, Dorule?!!

  1. Nu cred că electoratul actualului PNL are niște standarde nemaipomenite și nici vreo intoleranță- la compromisuri. Cine se simte reprezentat actualmente de PNL nu diferă cu nimic de cine se simte reprezentat de PSD. Poate alegătorul PNL are ceva ani de școală în plus, dar nivelul de etică și morală e sensibil egal.

    În România de azi, ”putere” și ”opoziție” sunt doar niște roluri într-o piesă de teatru.

  2. Judecand la modul ultra-general si facand abstractie de tipul si/sau de denumirea ei, mie mi se pare ca ar fi in firea lucrurilor ca o organizatie de penali sa fie condusa si reprezentata la varf de niste penali. La fel cum o breasla era condusa de cei mai destoinici mesteri (membrii breslei recunosteau superioritatea celor mai buni dintre ei, alegandu-i in fruntea breslei)…

    In cazul unui partid politic, judecand la rece, ar fi de apreciat consecventa intr-o anume directie si unitatea. Ramane ca, in functie de nivelul de constienta electorala al fiecaruia, votantii romani sa decida ce este acceptabil si ce nu si sa voteze in consecinta.

    Ca si domnul Lungu, consider ca, in Romania de azi, notiunile de „putere” si „opozitie” sunt goale de continut, din orice unghi le-am privi.

  3. Dragnea e mai animal (politic bineinteles) decat Basescu.
    Ultimul a fost presedinte si, din patru premieri, doar doi au fost ai lui. Dragnea nu va fi niciodata sef de stat, dar are deja premier.

    • Cred ca te inseli, ponta nu este premierul sau, este apendicul de care se vor descotorosi atunci cand vor avea asigurat un alt traseu al hranei. Ponta este total indispensabil psd-ului, dar nu au gasit inca solutia ca sa-l forteze pe johannis sa numeasca tot un inculpat psd in functia de prim hot

Dă-i un răspuns lui Dou Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Alexandru Lazescu
Fondator al retelei nationale de publicatii locale Monitorul (1991) actionar al Grupului de Presa Medianet, ce editeaza Ziarul de Iasi membru al Grupului pentru Dialog Social a fost expert media pentru proiecte europene. A coordonat proiecte europene dedicate mass-media, a fost membru fondator si membru in conducerea unor organisme profesionale precum BRAT sau ARCA A fost membru in CA al SRTv in perioada 2002-2005. In prealabil, a ocupat un post de director executiv in cadrul Televiziunii publice si a fost membru in CA al SRTv (1999-2000). A fost presedinte-director general al SRTv

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Carte recomandată

“Să nu apună soarele peste mînia noastră. Un psiholog clinician despre suferința psihică” – Andrada Ilisan

”Berdiaev spune că la Dostoievski singura afacere, cea mai serioasă, cea mai adîncă e omul. Singura afacere de care sînt preocupați toți în Adolescentul e să dezlege taina lui Versilov, misterul personalității sale, a destinului său straniu. Dar la fel e și cu prințul din Idiotul, la fel e și cu Frații Karamazov, la fel e și cu Stavroghin în Demonii. Nu există afaceri de altă natură. Omul este deasupra oricărei afaceri, el este singura afacere. Tot omul e și-n centrul acestei cărți. Și lipsa lui de speranță.” Continuare…

 

 

 

Carte recomandată

”Incursiunile în culisele puterii lui Vladimir Putin îi oferă cititorului panorama plină de nuanţe, paradoxuri şi simulacre a unui regim autocratic unic în felul său. Analizele lui Armand Goşu sînt articulate elegant şi se inspiră din monitorizarea directă a evenimentelor, ceea ce ne permite să traversăm nevătămaţi labirintul slav întins între Sankt-Petersburg şi Vladivostok.” (Teodor Baconschi)

Cumpara cartea, 39.95 RON

Daca doriti un exemplar cu autograf accesati linkul acesta

 

Esential HotNews

Top articole

Dimensiunile teritoriale ale depopulării țării în anul 2020

Populația rezidentă a țării era la începutul anului 2021 de aproape 19,2 milioane locuitori. Declinul din anul 2020 a fost deosebit de...

Egalitatea și economia de piață

Narațiunea obișnuită despre egalitate în România este că acest „vis de aur” al poporului este pe cale să se destrame. Bogații devin...

Neamțu’ Țiganu’ citește Coranu’

Hafsa, Akif, Azra, Suleymen, Neyla, Dzina, Aisha... și multe alte nume. Eu nu știu cine sunt acești copilași, nu-i recunosc după fețe,...

De ce majoritatea modelelor climatice sunt „fierbinți”?

O bună parte din articolele mele publicate pe această platformă discută modele (simulări) ale variațiilor unor parametri climatici precum concentrația de CO2,...

Noi, chinezii

            Cu mulți ani în urmă am fost surprins să aflu că, în limba română (ba chiar în cea veche) există un...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro