sâmbătă, ianuarie 28, 2023

PSD vs. România. Sau Agenția anti-viitor vs. Cele 90.000 de unități de viitor

Matei Călinescu, într-un jurnal din aprilie 2001:

„Nu numai tinerii intelectuali cu studii universitare, cum credeam, ci și tinerii jandarmi au un vis unic: să plece, să-și ia câmpii, să se ʿrealizezeʾ altundeva, oriunde. România pare o țară fără viitor: literal și în toate sensurile. Cât de greu, cât de insuportabil trebuie să fie, mai ales pentru un tânăr, să trăiască într-un loc ocolit de viitor. Viitorul s-a retras de aici, nelăsând în urmă decât detritus, ca în albia unui râu care a secat. E moștenirea fizică și morală a comunismului: mai rea decât orice catastrofă naturală, mai rea decât orice război pierdut”.

(Matei Călinescu, Spre România. 2000-2002. Jurnal inedit, Humanitas, 2016, p. 103)

I. Atunci când a preluat puterea în mai 2012, PSD a făcut mai întâi următoarele gesturi:

– în 18 mai 2012, Victor Ponta îl numește pe Constantin Grăjdan președinte la Inspectoratul de Stat în Construcții – funcție din care acesta a putut retrage, pe 22 mai, instituția pe care o conducea din procesul împotriva lui Adrian Năstase în „Dosarul Calității”, susținând că ISC nu a fost prejudiciat de Năstase; pe 24 mai, după ce Grăjdan își făcuse treaba murdară, e demis de către Victor Ponta, „din cauza comportamentului”;

– în 25 mai 2012, Victor Ponta și-a numit finul, pe Doru Bădescu, președinte la CNAS – funcție din care acesta a putut bloca „elementul central antifraudă din elementul de sănătate”, recte „cardul de sănătate”, prin a cărui aplicare se puteau „economisi 400 de milioane de euro pe an” (citez din declarațiile fostului șef CNAS, Lucian Duță – acum cercetat el însuși de DNA pentru corupție, e drept, dar asta nu-l face pe succesorul lui mai puțin vinovat de mizeria de mai sus);

– în 31 mai 2012, Victor Ponta a dat un OUG pe educație – prin acest OUG, și prin următoarele decizii privind educația, s-a anulat tot ce se făcuse bun în mandatul Funeriu pentru învățământul universitar (desființarea baroniilor universitare, clasificarea universităților, clarificarea decisivă a intrărilor și a ieșirilor din sistemul universitar, în acord cu legislația europeană în domeniu);

– în 14 iunie 2012, Victor Ponta a trecut prin OUG Institutul Cultural Român de la Președinție la Parlament, destituindu-l pe H.-R. Patapievici din funcția de președinte ale ICR & distrugând cea mai eficientă instituție (nu doar culturală) pe care a avut-o România după decembrie 1989.

II. În prima lună de când a preluat puterea în decembrie 2016, PSD-ul lui Liviu Dragnea & Sorin Grindeanu a făcut mai întâi următoarele gesturi:

– a anulat începutul de reformă al lui Vlad Voiculescu din sănătate (prin repolitizarea managementului spitalelor);

– a anulat începutul de reformă al lui Mircea Dumitru din educație (prin admiterea ca directori a celor care picaseră concursul);

– a anulat începutul de reformă din cultură al lui Vlad Alexandrescu/Corina Șuteu (prin redefinirea lui într-un sens naționalist, bașca numirea a doi secretari de stat ridicoli);

– prin OUG-urile iminente ale lui Florin Iordache (care va fi eliminat după ce-și va face treaba murdară cu aceeași viteză cu care a fost eliminat acel domn Grăjdan de tristă amintire), amenință nu doar să compromită tot ce s-a construit în ultimul deceniu în justiție – dar să anihileze România ca stat de drept.

III. Există, după cum se vede, un modus operandi al PSD de preluare a puterii: primele vizate sunt, întotdeauna, educația, sănătatea, cultura și justiția – adică cei patru piloni fundamentali pe care se construiește viitorul unei țări.

Acest modus operandi împotriva viitorului, atât de bine pus la punct, e cel care face din PSD cea mai profesionistă instituție de sabotat viitorul colectiv.

Cel puțin cea mai profesionistă instituție anti-viitor din România post-comunistă. Nu am destule date ca să încerc o comparație a PSD-ului cu cealaltă instituție anti-viitor care și-a experimentat o jumătate de secol modus operandi-ul pe România; și nici nu intenționez să fac comparația între PSD și PCR. De altfel, strict intuitiv și empiric, cei 90.000 de români care au fost ieri în stradă sunt o demonstrație a faptului că PSD n-a reușit să ne extirpe simțul viitorului la fel de masiv ca PCR.

IV. Într-un jurnal din aprilie 2001, Matei Călinescu nota:

„Nu numai tinerii intelectuali cu studii universitare, cum credeam, ci și tinerii jandarmi au un vis unic: să plece, să-și ia câmpii, să se ʿrealizezeʾ altundeva, oriunde. România pare o țară fără viitor: literal și în toate sensurile. Cât de greu, cât de insuportabil trebuie să fie, mai ales pentru un tânăr, să trăiască într-un loc ocolit de viitor. Viitorul s-a retras de aici, nelăsând în urmă decât detritus, ca în albia unui râu care a secat. E moștenirea fizică și morală a comunismului: mai rea decât orice catastrofă naturală, mai rea decât orice război pierdut”.

Cei 90.000 de oameni care au fost aseară în stradă sunt oameni care mai au organ pentru viitor. Oameni din a căror viață viitorul încă nu s-a retras, oameni pe care agenția anti-viitor a PSD nu i-a transformat încă în albii secate, ca să preiau imaginile plastice & precise ale lui Matei Călinescu. Ei, de fapt, într-un fel care pare metaforic la prima vedere, dar în fond e cât se poate de exact, sunt chiar viitorul: 90.000 de unități de viitor, mărșăluind pe albiile secate ale străzilor împotriva enormei instituții anti-viitor. Transformând, prin forța lor cantitativă, viitorul în viitură. Anihilând impresia că viitorul s-a retras de aici. Nu, nu s-a retras. Cei 90.000 sunt dovada empirică, pe care nimeni (nici măcar agenția anti-viitor PSD) n-o poate ignora, că în România viitorul va avea totuși loc.

Distribuie acest articol

22 COMENTARII

  1. oare ii vorba doar de psd ? oare ii vorba doar de votanti psd ?
    vorbiti de 90 000 ! oare sint acestia intr adevar constienti ? merg oare toti din responsabilitate ?
    imi amintesc ca in ian 90 am fost trimis intr o delegatie in buc. si am stat acolo de vorba cu cineva cam de virsta mea pe subiectul revolutie ; mi am dat seama ca acolo oameni au alt inteles, alta le a fost motivatia de a iesi in styrada decit in orasul meu ardelenesc
    si aveti dreptate ” în România viitorul va avea totuși loc.” fizica ne arata asta , ha ha

    • Din nefericire exista un procentaj mic de oameni care lupta pentru „un mai bine al majoritatii”, inferior celor care sunt usor de cumparat prin promisiuni imediate (usor de „prostit / cumparat”). Insa, chiar si asa, cele doua procentaje adunate sunt minuscule comparativ cu majoritatea – de „fie-ce-o-fi”. Iar acestei majoritati nu-i prea pasa, decat atunci cand ii ajunge cutitul la os. Si atunci isi varsa of-ul pe oricine altcineva, refuzand a se privi pentru vreun moment in oglinda.

      • in acel teritoriu ce si zice romania, energiile se consuma in van
        sau poate mai corect spus, ptr a incerca o impacare a unor concepte ce vin din doua culturi diferite; o cultura mai apropiata vestului si una apropiata estului. si toate astea din cauza ca au fost pushi impreuna in acelasi stat ptr ca au aceeasi limba (ha ha), de decidenti ce n au urmarit impacarea taberelor, ci pedepsirea invinsului.
        oriunde exista idealisti, indivizi sinceri in apararea unor valori si alti care din oportunism se alatura lor. apoi sint cei multi care nu se implica si sint prinsi la mijloc.
        in romania orice ai alege ajungi in acelasi punct; ii un loc inca neashezat desi striga toti guitzind ca ii stabil

  2. Biletul de avion sau schimbarea spatiului locativ in alta tara nu implica realizarea decat in masura in care prin realizare se intelege calatoria cu avionul, adica excursie sau detinerea unei proprietati intr-o alta tara folosita pe post de spatiu locativ.

    Chiriile aproape invaribil sunt mai mari in afara decat aici, deci a plati o chirie mai mare nu pare o afacere buna.

  3. Ma revolt impotriva-mi: as vrea sa ies la proteste, dar nu pot Nu pot, fara explicatii. M-a infrint PSD-ul iarasi.
    Si atunci ma revolt si pe protestatari: dar dece nu ati mers cu mine in decembrie la vot? Unde ati fost?
    Ati stiut ca PSD-ul va iesi cistigator si ati stat in asteptare. Iar de data asta nu a mai cistigat cu pensionarii (hulitii „asistati social” cum ii numea un autor pe Contributors) si prostimea de la sate, ci cu tineri si oraseni.
    „Sa dispara batrinii, nostalgici ai Iepocii de Aur, si sa vina tineretul”; a venit!

    • Alegeri facem tot timpul; daca atunci cand facem o alegere gresita vedem efectele mai tarziu, nu este deloc gresit sa ne schimbam atitudinea si sa luam alta decizie.Este un gest de maturitate sa ne asumam greselile si sa invatam din ele…..

      • De peste 27 de ani exersam experienta lui Stan Patitul.
        Dar daca tu crezi ca este o atitudine buna., succesuri :P
        (Sint convins ca in opinia ta vinovatii „sint altii”. Numai altii :P )

    • Ipoteza gresita: cei care au fost ieri si saptamana trecuta sa protesteze sunt cei care au fost in decembrie sa voteze. Mai cautati-va si alte pretexte sa nu iesiti in strada, poate gasiti ceva mai veridic.

  4. Eu comentez numai pt a va multumi.
    De Giga Amaru si filosofi de bodega care nu pun nici un deget pt mai bine presupun ca suntem amandoi satui.

  5. Pe 12 ianuarie 2017 când ministrul energiei ne povestea că suntem în criza energetică, așa brusc, in ciuda studiilor si declaratiilor specialiștilor, inclusiv a fostului ministru, dând vina pe vremea rece de afară -ca și când în România fuseseră prima oară temperaturi scăzute în această perioadă a anului- mi-am pus un semn de întrebare deoarece și mie mi s-a părut suspect. La anunțul făcut azi despre ancheta demarată pentru analizarea prețurilor suspecte la energie electrică care au crescut foarte mult, m-am luminat. Iată unde și cum vor să fure acum acești hoți de viitor ai României. Mă întreb câte zile vor dura până când acel om care a dispus ancheta respectivă va fi demis, schimbat, scos rapid la pensie. Da, și Ordonanțele sunt periculoase și trebuie să luptăm împotriva lor, dar iată, subminarea economiei, subtilă dar în stilul acesta care nu ne mai este necunoscut, este cu adevărat distrugătoare de viitor. Oamenii ar trebui să protesteze și pentru acest lucru, care este grav, extrem de grav.
    Și, ca să parafrazez un personaj dintr-un film excelent pe care l-am vazut de curând ( Im Labyrint des Schweigens) : ce credeți că dacă a murit Ceaușescu, au murit și comuniștii?

    • Hehe. Jos comunismul, sus comuniștii. Iar faptul că peste 60% din foștii comuniști au fost realești, democratic, în 90 spune multe și despre situația actuală.

  6. Ar trebui să conteze la vot IQ-ul fiecăruia dintre noi. Pentru IQ 80 să valorezi un vot, IQ 85 să valorezi 3 voturi…. IQ 90 – 10 voturi, IQ 130 – 100 voturi. În felul acesta, un om inteligent, educat va conta la urne mai mult decât 20 de clienți de cârciumă sătească. Aceasta ar fi o democrație calitativă, nu cantitativă.

    • pe langa faptul ca este o idee proasta, in romania cel care va da certificatele de iq va avea el insusi unul redus si toate certificatele emise vor fi de la 130 in sus. exemple se gasesc destule pentru a proba afirmatia.

    • Cunosc 2 familii, ambii cu sudii superioare pe bune, destul de umblati prin lume, cu serviciul la firme private, bine platite, care voteaza numai cu PSD (locale, parlamentare)
      Cunosc o familie (el 93 ani, ea 87), cu pensii ridicole, fara acces la Internet si care NU AU VOTAT NICIODATA PSD-ul!

    • io am bagat de seama ca CV urili politicienilor in romanica incep din 1990 si asta chiar de atunci ! pe romini i o lovit amnezia si asa pot trai linistiti

  7. Nu sunt adeptul iesirii in strada. Am considerat ca acea democratzie la care am visat va impune reguli clare, ca justitzia isi va face datoria, ca nu vom mai vedea „descurcaretzi” de tot felul, ca nu tot hotzii vor fi cei de invidiat, ca sa zic asa… Dar nu mi-am imaginat ca hotzia va fi ridicata la rang de politica de stat. Am vazut insa si asta. Drept urmare, am iesit in strada. Neautorizat, cum spune un secretar de stat recent numit, cu dosar penal pentru hotzii si mismasuri cu fonduri pentru o anume etnie. Da, nu am asteptat sa ma autorizeze cineva ca sa pot manifesta impotriva dezincriminarii abuzului in serviciu, impotriva eliberari a tot felul de infractori, mici sau mari. Nu vreau nici hotzi cu mana in buzunarul meu, nu il vreau liber pe ala care-mi fura masina, nu-l vreau liber pe Voiculescu sau scapat pe Dragnea de alte dosare penale. Nu vreau!!! Aaaa, e problema cu conditziile din penitenciare? E, sunt de acord, dar cand a rezolvat problema asta gratzierile? Niciodata, altfel nu s-ar fi ajuns aici!! NU e prima gratziere, deci daca tot supraaglomerare e, e clar ca nu asta e solutzia! Daca lucrUrile stau in continuare rau, de vina e infractzionalitatea, care creste in loc sa scada – unde e politzia si alte organe abilitate?!?? -, gradul mare de recidiva si, mai ales ignorarea situatziilor din sistemul penitenciar! Si cum de abia acum au aparut marile preocupari pentru necazurile puscariasilor? S-a pomenit ceva in campania electorala?!?? Nuuuu!!! Ba mai mult, acum bugetul din sistemul penitenciar a scazut!!! Cum adica?!?? Pai, construitzi penitenciare, nu datzi drumul hotzilor si pe strazi, si in politica! Si mai si legalizatzi abuzul in serviciu si-l scoatetzi din legislatzie! Ca sa furatzi linistitzi! Nenorocitzilor! Voi suntetzi tradatori de tzara, voi incalcatzi legea, nu noi, care vrem o Romanie mai curata, mai buna! Nu vrem sa ne plece copiii din tzara!!!
    De aceea am iesit in strada! Nu am facut-o pana acum, dar acum am fost si voi fi mereu acolo!
    Si, daca o fi, astept sa se traga in noi, asa cum a sugerat un idiot! Deci tot hotzii si penalii ne amenintza!! Sa se traga, daca asa se schimba ceva! Nu am sa mai dau inapoi. O viatza am si nu am sa regret daca asta o fi pretzul pentru o Romanie mai buna. Sa vad atunci ce o sa mai faca nenorocitzii care si-au vandut sufletul pentru 100 de lei si i-au votat pe hotzomanii astia. Cum se vor simtzi cand le vor muri copiii, nepotzii… Sa vad cum se vor simtzi neseriosii care au stat acasa la vot. Poate va vetzi trezi vreodata!!! Pentru ca nu are cum sa fie bine cat timp toleratzi si incurajatzi sceleratzii ce ne conduc, pe motiv ca „is de-ai nostri”!!! Va astept gloantzele, domnilor actuali comunisti! Pentru ca asta suntetzi…

  8. Dle Vancu,
    Din epoca de inceput a lui VV Ponta ati uitat sa-l nominalizati pe Liviu POP, cel care a fost numit ministru ca sa ascunda plagiatul lui Ponta, si l-ati uitat pe Sova care a trebuit sa ascunda contractul cu Bechtel.
    In rest, uitati-va zilnic la paralela Trump – Dragnea/Grindeanu si minunati-va. Americanii insa vor rezolva elegant problema Trump: impeachment promovat chiar de republicani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Radu Vancu
Radu Vancu (n. 1978, Sibiu), poet, prozator, eseist și traducător. Conferențiar la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu. Președinte al PEN România. Membru al Grupului pentru Dialog Social. Redactor-șef al revistei "Transilvania". Redactor al revistei „Poesis internațional”. A publicat douăzeci de cărți, în toate genurile literare, pentru care a obținut câteva dintre cele mai importante premii naționale. A tradus din Ezra Pound ("Opera poetică", volumele I și II, Humanitas; ediție îngrijită de H.-R. Patapievici), din William Butler Yeats (tot pentru editura Humanitas) și din John Berryman ("Cântece vis", Casa de editură Max Blecher, 2013). Împreună cu Claudiu Komartin, a editat antologiile Cele mai frumoase poeme ale anului (Tracus Arte, 2011, 2012, 2013). Ultima carte publicată este "Psalmi" (Casa de editură Max Blecher, 2019).

Carti noi

 

Institutul de Istorie a Religiilor al Academiei Române și Muzeul Național al Literaturii Române vă invită la expoziția „Manuscrisele inedite ale lui Mircea Eliade din patrimoniul Institutului de Istorie a Religiilor al Academiei Române”, care va putea fi vizitată între 26 ianuarie și 13 martie 2023 la sediul Muzeului Național al Literaturii Române din strada Nicolae Crețulescu nr. 8. Află mai multe

Carti noi

Revoluția Greacă de la 1821 pe teritoriul Moldovei și Țării Românești

 

Carti noi

„Jurnalul de doliu scris de Ioan Stanomir impresionează prin intensitatea pe care o imprimă literei, o intensitate care consumă și îl consumă, într-un intangibil orizont al unei nostalgii dizolvante. Biografia mamei, autobiografia autorului, atât de strâns legate, alcătuiesc textul unei declarații de dragoste d’outre-tombe, punctând, în marginea unor momente care au devenit inefabile, notele simfoniei unei iremediabile tristeți… vezi amanunte despre carte
 „Serhii Plokhy este unul dintre cei mai însemnați experți contemporani în istoria Rusiei și a Războiului Rece.” – Anne Applebaum
În toamna anului 1961, asasinul KGB-ist Bogdan Stașinski dezerta în Germania de Vest. După ce a dezvăluit agenților CIA secretele pe care le deținea, Stașinski a fost judecat în ceea ce avea să fie cel mai mediatizat caz de asasinat din întregul Război Rece. Publicitatea iscată în jurul cazului Stașinski a determinat KGB-ul să își schimbe modul de operare în străinătate și a contribuit la sfârșitul carierei lui Aleksandr Șelepin, unul dintre cei mai ambițioși și periculoși conducători sovietici. Mai multe…
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro